COMPLICAŢIILE OTITELOR ACUTE ŞI CRONICE

Incidenţa acestor complicaţii ( sub 2%) nu este mare, dat fiind folosirea pe scară largă
a antibioticelor cu spectru larg de acţiune şi existenţei unui sistem medical cu
adresabilitate relativ bună a populaţiei. Cel mai frecvent pot fi întâlnite la copii şi
adolescenţi (sub 20 de ani). Există o serie de factori sociali şi de mediu adesea asociaţi
acestei patologii :
- condiţiile economico-sociale precare
- igiena locală precară
- stări de denutriţie şi boală ale organismului
- educaţia sanitară deficitară.
În ceea ce priveşte corelarea cu patologia otomastoidiană, se pare că cele mai
predispuse la complicaţii sunt: colesteatoamele şi otitele supurate cronice, care determină
2/3 dintre acestea.
Există şi aspecte neexplicate încă, de exemplu o incidenţă scăzută a acestor
complicaţii la pacienţii cu imunodeficienţă dobândită (prin HIV sau tratament
imunosupresor).
Patogenia acestor complicaţii este explicată prin:
- apariţia de fenomene tromboflebitice la nivelul vaselor otomastoidiene
comunicante cu sinusurile endocraniene ; vasele diploice pot juca un rol major în
propagarea de acest tip a infecţiei
- erodarea corticalei endocraniului de către procesul supurativ oto-mastoidian
- prezenţa de soluţii de continuitate la nivelul pereţilor cavităţilor oto-mastoidiene
(congenitale sau iatrogene)
Complicaţiile apărute pot fi izolate dar cel mai adesea se asociază, constituind un
tablou clinic complex şi leziuni anatomo-patologice grave.
Semnele clinice cel mai frecvent asociate complicaţiilor intracraniene sunt:
- cefaleea
- starea de obnubilare
- febra intermitentă sau persistentă în condiţiile unei supuraţii auriculare cronice.

OTOMASTOIDITA ACUTĂ reprezintă apariţia unor leziuni de osteită la nivelul

apofizei mastoide, ce complică leziunile supurative pornite de la nivelul cavum tympani
(urechii medii).
Cel mai adesea apare în condiţiile unei otite acute care persistă un timp îndelungat,
mai ales în condiţiile unui tratament inadecvat. Incidenţa maximă a bolii este la copii sub
4 ani şi la sexul masculin (Ballanger, 2003).
Factorii care favorizează instalarea otomastoiditei acute sunt:
- buna pneumatizare a apofizei mastoide
- virulenţa crescută a bacteriilor implicate
- rezistenţa imunologică deficitară a organismului.
Anatomo-patologic, în orice inflamaţie a căsuţei timpanice există o reacţie
inflamatorie asociată a mucoasei cavităţilor mastoidiene. Otomastoidita acută semnifică
însă leziuni grave de osteită, apărute în prezenţa unui empiem cu localizare mastoidiană.
Sub acţiunea secreţiilor purulente şi în prezenţa unui drenaj defectuos (prin edemul
mucoasei care blochează aditusul şi activităţii ciliare deficitare datorită supuraţiei) se

1
produc local fenomene de stază vasculară şi acidoză urmate de o intensificare a activităţii
osteoclastelor periostale.

Se descriu 2 stadii evolutive:

- std.I (premonitoriu) constă dintr-o reacţie mastoidiană caracterizată prin apariţia
osteoblastelor, ceea ce duce la o bună delimitare a procesului infecţios-
inflamator; se formează la periferia leziunilor un strat de osteită condensantă;
- std.II se caracterizează prin apariţia osteoclastelor care determină formarea de
geode; acestea se umplu cu secreţii muco-purulente şi este urmată de liza
septurilor intercelulare.
Clinic se constată:
- frison, febră, alterarea stării generale (toxică uneori)
- otalgii intense; durerea este de obicei pulsatilă, cu exacerbări nocturne, cu iradiere
temporală (aspect de hemicranie), posterioară sau cervicală ; cel mai adesea este
vorba despre dureri care persistă de cel puţin 2 săptămâni, sau care au recidivat
după o aparentă evoluţie favorabilă, sau care s-au agravat după trecerea acestui
interval (Ballanger, 2003)
- hipoacuzia poate preexista complicaţiei sau se poate accentua brusc;
- otoreea este în cantitate şi cu aspect variabile
- timpanul este infiltrat, congestiv şi cu perforaţie nedeclivă (m.a. postero-
superioară)
- uneori se observă o prăbuşire a peretelui postero-superior a CAE, printr-un proces
de osteită localizată la nivelul antrului şi mai ales a aticii
- există o sensibilitate deosebită a mastoidei la palpare sau percuţie, mai evidentă
clinic la copiii mai mari
- pot apare edeme sugestive de exteriorizări ale empiemului mastoidian: celulite
suprajacente, retro sau suprapavilionare.
Diagnosticul bolii se face pe baza anamnezei şi examenului clinic, completat cu cel
radiologic. Se foloseşte CT pentru determinarea extensiei leziunilor intramastoidiene.
Dacă se suspectează leziuni supurative endocraniene, se recomandă realizarea unei RMN.

2
Hemoleucograma poate aduce date despre gravitatea supuraţiei. Sunt utile în evaluarea
pacientului şi ex.neurologic ca şi cel oftalmologic.
În evoluţia bolii se pot produce: leziuni infecţioase meningo-encefalice (meningite,
meningo-encefalite, supuraţii cerebro-cerebeloase), leziuni de tromboflebită a sinusului
lateral sau se poate realiza spontan o cloazonare a procesului supurativ, urmată de
evoluţie trenantă spre o otomastoidită cronică.
Tratamentul bolii se poate face prin :
- antrocelulotomie (mastoidectomie) însoţită de o timpanotomie largă de drenaj.
Autorii anglo-saxoni amplasează aeratoare transtimpanale pentru menţinerea
eficace a drenajului timpanic
- tratament antibiotic susţinut timp de 3-6 săptămâni. La finele terapiei se verifică
prin CT aerarea celulelor mastoidiene şi a urechii medii!
Prognosticul bolii este grav în caz de instalare de complicaţii endocraniene.
În realitate, cea mai frecventă diseminare în cadrul unui empiem mastoidian este spre
corticala externă, pe care secreţia purulentă o poate perfora, producând aşa-numitele
forme clinice exteriorizate.
După direcţia de propagare a infecţiei au fost clasificate după cum urmează.
Forma retropavilionară este una din cele mai frecvente complicaţii craniene a
supuraţiilor otice.
Apare mai frecvent la copilul mic datorită rezistenţei reduse a corticalei mastoidiene
la progresia secreţiei purulente. Mecanismul intim pare a fi necroza osoasă sau apariţia
unei flebite a vaselor mastoidiene comunicante. [Zona ciuruită a lui Chipault este o
regiune străbătută de veritabile canale osoase la copilul mic!]
Se caracterizează prin:
- apariţia unei tumefacţii retropavilionare ce împinge pavilionul către anterior şi
inferior
- instalarea unei colecţii purulente subperiostale, care poate evolua şi difuza
subtegumentar
- la palpare mastoida este foarte dureroasă, şi se poate percepe fluctuenţa la nivelul
colecţiei; fistulizarea se poate produce spontan, retropavilionar sau chiar în CAE
- fenomenele se însoţesc de o scădere cantitativă a otoreei prin CAE.
Paraclinic se pot practica : CT sau ecografia locală pentru demonstrarea apariţiei
colecţiei subperiostale (atunci când fluctuenţa este mai puţin evidentă).
Forma temporo-zigomatică înseamnă exteriorizarea colecţiei suprapavilionar. Se
datoreşte existenţei unor celule pneumatice aberante situate la nivelul apofizei zigomatice
a temporalului. Este specifică copilului mic. Clinic se constată:
- pavilionul auricular este decolat inferior (uneori uşor anterior)
- rar, edemul şi colecţia pot migra anterior spre pleoape
- difuzarea colecţiei se poate face pe sub muşchiul temporal (apare trismus) sau
superficial (de obicei cranial).
Forma posterioară se mai numeşte parieto-occipitală şi nu decolează pavilionul.
Tumefacţia se localizează la marginea posterioară a mastoidei şi are o evoluţie către
posterior. Apariţia sa este favorizată de existenţa celulelor osoase dezvoltate peri şi
retrosinusal. Se asociază frecvent cu tromboflebita de sinus lateral.

3
 Forma apicală (Bezold) se caracterizează prin exteriorizarea supuraţiei prin corticala
internă a vârfului apofizei mastoide, apoi pe traiectul muşchiului sterno-cleido-
mastoidian, profund de acesta. Poate determina un abces cervical înalt.
Apare mai des la copiii mai mari sau la adulţi, unde există o pneumatizare a vârfului
mastoidei. Leziunile asociate sunt cel mai frecvent : colesteatomul şi otomastoidita
cronică.
Clinic se caracterizează printr-un torticolis dureros. Trebuie diferenţiată de aşa numita
formă pseudoBezold, în care nu există proces supurativ în muşchi ci doar simple
fenomene de miozită, cu tumefacţie uşor dureroasă. Deasemenea, trebuie diferenţiată de
adenitele şi celulitele de origine ganglionară care se întâlnesc adesea în regiunea
cervicală.
Explorarea CT are indicaţie de elecţie la cazurile greu de identificat clinic.
Forma profundă (jugo-digastrică, Mouret) reprezintă fuzarea procesului supurativ
pe traiectul pîntecelui posterior al digastricului. Este mai dificil de diagnosticat, fiind mai
greu accesibilă la palpare. În schimb, poate determina fenomene de compresiune ale
nervilor cranieni la baza craniului (găurii rupte posterioare). Poate fi sugerată de apariţia
în evoluţia unei otomastoidite de tulburări în motilitatea faringelui şi vălului palatin.
Diagnosticul diferenţial al otomastoiditei acute exteriorizate trebuie să cuprindă:
- adenita acută retropavilionară, în care şanţul retroauricular este păstrat
- periostita retropavilionară, care reprezintă o formă fluxionară la copil, fără un
corespondent osteitic veritabil mastoidian
- erizipelul, unde se observă de obicei placardul tipic; uneori el poate reprezenta
complicarea unei otite sau otomastoidite acute sau cronice acutizată neglijate,
netratate.
Tratamentul constă din:
- administrarea de antibiotice, cu efecte doar în primele stadii evolutive (când nu
există leziuni de osteită veritabile)
- antrocelulotomia (mastoidectomia) constă din: deschiderea antrului, desfiinţarea
tuturor celulelor mastoidiene şi înlăturarea tuturor focarelor de osteită
- în situaţia în care există tromboflebită de sinus lateral şi/sau afectarea jugularei
interne se poate face obliterarea sinusului sau chiar ligatura venei.
Toate formele de exteriorizare a otomastoiditei acute au ca tratament drenajul
colecţiei însoţit de mastoidectomie. Terapia antibiotică este utilă doar ca adjuvant a
manevrei chirurgicale.
2. Petrozitele reprezintă inflamaţia acută sau cronică a stâncii temporalului; aici se
găsesc uneori celule (30% din stâncile temporale), situate profund, a căror inflamaţie se
manifestă cu :
- hemicranie profundă sau retroorbitară
- subfebrilitate persistentă
- otoree moderată cantitativ, care persistă uneori după operaţii otomastoidiene
- uneori există un sindrom Gradenigo : nevralgie de trigemen, paralizie de nerv
abducens (VI), otoree
- mai rar pot apare tulburări legate de disfuncţii ale nervilor facial sau acustico-
vestibular.
Histologic, există aceleaşi procese de eroziune osoasă ca şi în otomastoidita acută.
Mai rar se poate întâlni un colesteatom la acest nivel!

4
 Pentru diagnosticul acestei localizări sunt necesare atât CT cât şi RMN (risc de
confundare a leziunilor cu chiste, encefalocele sau măduvă osoasă). Întotdeauna este
necesar un studiu comparativ, bilateral!
Există în permanenţă, mai ales în această formă de boală, riscul apariţiei de leziuni
meningeale sau abcese cerebro-cerebeloase.
Tratamentul petrozitei acute este dificil datorită elementelor nobile de la acest nivel.
Drenajul chirurgical este indicat atunci când se observă leziuni importante de osteită la
explorările imagistice. La acesta trebuie adăugată obligatoriu o antibioterapie parenterală
(i.v.) de lungă durată! Abordul chirurgical se poate face pe cale retrolabirintică sau
infralabirintică, în funcţie de anatomia existentă. Controlul CT postoperator este
mandatar, avcând în vedere că excizia leziunilor este întotdeauna parţială.

3. Otomastoidita cronică
Constă din leziuni inflamatorii extinse, cronice ale antrului mastoidian, casei
timpanului şi lanţului osicular. Prezenţa de ţesut de granulaţie, de eroziuni osoase sau de
colesteatom constituie regula în cazul afectărilor cronice ale cavităţilor mastoidiene.
Etiologie. Este rar întâlnită în continuarea unui proces supurativ acut mastoidian; cel
mai adesea apare în legătură cu :
- existenţa unor leziuni cronice supurative ale urechii medii (perforaţie,
colesteatom) ; prezenţa unei supuraţii cu durata de peste 8 săptămâni sugerează
instalarea unor leziuni cronice greu remisibile doar prin tratament medical
- supuraţie cu punct de pornire la nivelul unui aerator transtimpanal ; de obicei este
vorba despre pacienţi trataţi cu multiple antibiotice oral şi local (picături).
Clinic, deşi leziunile anatomo-patologice pot fi severe, simptomatologia poate fi
ştearsă : există hipoacuzie, pe fondul unei otorei reduse cantitativ. Pe fondul acestor
leziuni cronice pot apare acutizări infecţioase (reîncălziri). În aceste situaţii apar: febra,
sensibilitatea mastoidei la palpare, exteriorizări supurative.
Acest tip de afecţiune reprezintă cea mai frecventă cauză de complicaţii supurative
endocraniene. Momentul apariţiei acestora variază cu tipul de patologie de la originea
mastoiditei : mai tardiv în colesteatom, mai rapid în perforaţiile timpanice cronice.
Tratamentul clasic consta din evidarea petro-mastoidiană; în funcţie de extinderea
leziunilor de osteită, se pot aplica şi procedee mai conservatoare : antro-aticotomii
limitate (Heath, Sourdille). Colesteatomul necesită ablaţia sa în totalitate pentru o
vindecare durabilă. Apariţia complicaţiilor supurative endocraniene impune însă o
intervenţie radicală.

4. Otomastoidita latentă (mascată)

Reprezintă entitatea nosologică caracterizată prin apariţia unui ţesut de granulaţie şi a
unor eroziuni osoase la nivelul apofizei mastoide, în prezenţa unei membrane timpanice
normale sau aproape normale.
Boala este frecventă la copilul mic, îndeosebi la cei trataţi extensiv cu multiple cure
antibiotice.
Clinic există :
- otalgii intermitente localizate auricular şi/sau retroauricular
- sensibilitate moderată la percuţia sau palparea mastoidei
- pusee febrile intermitente, aparent fără altă cauză.

5
 Paraclinic, examenul CT demonstrează eroziuni osoase şi leziuni inflamatorii izolate
la nivelul cavităţilor mastoidiene.
Tratamentul este eminamente chirurgical, chiar în absenţa leziunilor de membrană
timpanică, ducând la o vindecare rapidă şi durabilă.

5. Paralizia de nerv facial

Cauzele acestei complicaţii pot fi:
- otita medie acută supurată, fie prin leziuni de osteită ale canalului Fallope, fie prin
existenţa unor dehiscenţe ale acetuia la nivelul traseului său prin urechea medie
- otita şi otomastoidita cronică, prin denudarea nervului din canalul său (de către
leziunile existente) sau prin existenţa unor leziuni severe de osteită
- mai poate apărea postoperator, fie prin edem posttraumatic, fie prin hemoragii în
canalul facialului, fie prin leziune directă (ex.:cu dalta direct sau prin înfundarea
unei eschile osoase).
Anatomo-patologic, cele mai frecvente leziuni sunt localizate:
- în casa timpanului
- în porţiunea a treia, descendentă
- la nivelul cotului dintre porţiunile 2 şi 3.
Clinic, este o paralizie de tip periferic.
Reprezintă o urgenţă medico-chirurgicală. Tratamentul cuprinde:
- măsuri medicale: antibiotice, antiinflamatorii – în cauzele supurative
- măsuri chirurgicale de urgenţă – în caz de paralizie postoperatorie sau de evoluţie
nefavorabilă sub tratament medicamentos.

Fistula labirintică
Labirintita acută supurată
Encefalocelul şi fistula LCR

Complicaţiile intracraniene ale supuraţiilor otice ajung la structurile endocraniene

pe 2 căi : fie prin diseminare hematogenă (specifică otitelor acute), fie prin difuzarea prin
intermediul unor căi anatomice preformate (malformative sau posttraumatice -
postoperatorii). Venele diploice şi mai ales cele care fac comunicarea dintre spaţiul
endocranian şi mastoidă sunt cele mai implcate în proces. Eroziunea structurilor osoase
normale ale mastoidei de către procesele de osteită sau de către matricea unui
colesteatom contribuie şi ea la extensia directă a procesului infecţios. Nu se cunoaşte încă
mecanismul prin care are loc resorbţia osoasă ; diferite ipoteze vorbesc despre o acţiune
lizozomală, despre infecţia propriu-zisă sau chiar despre alterarea vaselor nutritive ale
osului.

Meningita otogenă
Constituie cea mai frecventă complicaţie intracraniană determinată de supuraţiile
otice.
Incidenţă - este de obicei secundară unor leziuni de osteită extinse ale mastoidei; se
poate produce fie o însămânţare directă microbiană a meningelor, fie o inflamaţie de
vecinătate datorită existenţei altor complicaţii endocraniene : abces extradural,

6
tromboflebită de sinus lateral. Mai rar se poate presupune o infecţie diseminată pe cale
hematogenă. Este frecventă în cazul leziunilor colesteatomatoase.
Etiologia – germenii cel mai frecvent întâniţi sunt :
- pneumococul şi H.influenzaem tip B, dacă meningita survine în contextul unei
infecţii otomastoidiene acute
- germeni gram-negativi : Proteus, Pseudomonas a., E.coli, în cazul în care
complicaţia apare după o supuraţie auriculară cronică.
Forme clinice:
- precoce – secundară otomastoiditei acute; se caracterizează prin:
o simptomatologie frustă
o fenomene de meningism
o puncţie lombară pozitivă!
Timpanotomia precoce poate aduce vindecarea în aceste cazuri.
- tardivă – cu debut gradat, apare în cursul otomastoiditelor supurate cronice
acutizate; prezintă o simptomatologie clasică:
o cefalee
o febră, frison, stare generală alterată
o modificări ale stării de conştienţă (obnubilare)
o redoarea cefei, fotofobie
o simptome de hipertensiune intracraniană
o puncţia lombară arată : hipertensiune, hiperalbuminorahie şi pleiocitoză.
Explorările acestor pacienţi se referă la:
- culturi şi antibiogramă din secreţia otică sau obţinută prin miringotomie
- examene imagistice complexe : CT
Tratamentul constă din :
- antibiotice i.v. în doze mari, cu spectru adecvat patologiei otice de origine
- intervenţie chirurgicală de urgenţă : evidare petro-mastoidiană largă sau
mastoidectomie dacă este vorba despre complicarea unei mastoidite acute
- dacă există alte complicaţii endocraniene, poate fi necesară o intervenţie
neurochirurgicală.
Profilaxia acestei complicaţii constă din:
- tratamentul corect al supuraţiilor auriculare cronice
- explorarea urechii medii şi a cavităţilor mastoidiene atunci când fenomenele de
meningită se repetă sau apar după ce pacientul are un traumatism craniocerebral
în antecedente (risc de prezenţă a unei fistule LCR).
Prognosticul bolii este sever ; boala se asociază cu un grad de mortalitate şi
morbiditate importante.

Abcesul extradural
Reprezintă o colecţie purulentă localizată endocranian între corticala osoasă şi
duramater.
Patogenia acestei complicaţii este legată de liza osoasă prin supuraţie cronică sau
colesteatom. Este frecvent asociată unei tromboflebite de sinus lateral.
Clinic se manifestă cu :
- cefalee severă, pulsatilă
- febră

7
 - unii autori au descris caracteristici ale otoreei care ar putea avea semnificaţia unui
abces extradural : este profuză, pulsatiă, cremoasă şi se accentuează la
compresiunea venelor jugulare (Bluestone, 1983)
- nu există semne neurologice
Paraclinic, se poate demonstra colecţia prin CT. Puncţia lombară arată un LCR adesea
normal.
Mai rar, au fost descrise cazuri cu simptomatologie minimă sau mascată de o
eventuală intervenţie chirurgicală limitată (mastoidectomie simplă).
Tratamentul constă din drenaj chirurgical, instituit în continuarea intervenţiei
otologice efectuate pentru afecţiunea ce a determinat această complicaţie.

Abcesul (empiemul) subdural

Reprezintă o colecţie purulentă între duramater şi membrana arahnoidiană.
Incidenţa bolii este rară.
Clinic se manifestă prin:
- stare generală alterată, toxică
- febră
- cefalee
- semne de localizare neurologică :
o convulsii
o hemiplegie
o tulburări ale stării de conştienţă, obnubilare
La examenul clinic se observă :
- redoare de ceafă
- semn Kernig prezent
- laterodeviaţie oculară.
Paraclinic sunt utile:
- hemoleucograma care arată: hiperleucocitoză cu neutrofilie
- CT – localizează colecţia
- Puncţia lombară arată LCR normal.
Tratamentul acestei complicaţii este neurochirurgical, cu drenajul colecţiei. Se preferă
asanarea ulterioară a focarului mastoidian, după ameliorarea neurologică a pacientului.
Prognosticul bolii este sever ; mortalitatea şi morbiditatea sechelară sunt ridicate.

Trombo-flebita de sinus lateral

Este de obicei simultană cu prezenţa unei colecţii între dura-mater şi cortical internă.
Constă dintr-o supuraţie localizată în jurul sinusului lateral.
Incidenţa este mai mare la copii (Bluestone, 1983).
Germenii bacterieni sunt cei implicaţi îndeosebi în geneza supuraţiilor auriculare
cronice.
Anatomo-patologic este vorba despre o inflamaţie a peretelui sinusal alături de
formarea de trombuşi intrasinusal. Aceştia determină obstrucţia lumenului vascular şi se
pot suprainfecta. Prin fragmentare, bucăţi de tromb ajung în circulaţia generală.
Clinic, se manifestă cu:
a. semne generale:
- febră,

8
 - frison şi
- stare generală alterată
b. semne de afectare a sistemului nervos central :
- cefalee
- obnubilare
- edem papilar
c. infecţii diseminate la nivelul întregului organism (prin embolii şi infarcte) :
pneumonii, artrite, abcese renale, endocardite, celulite
- uneori, tumefacţie inflamatorie la nivelul marginii posterioare a mastoidei
- existenţa unor leziuni cel mai adesea vechi, de otomastoidită supurată cronică.
Hemocultura este frecvent pozitivă. CT arată leziunile înlocuitoare de spaţiu asociate
sau dacă s-a format un abces perisinusal. LCR obţinut prin puncţie poate fi normal.
Tratamentul trebuie efectuată de urgenţă. El constă din :
- deschiderea cavităţilor mastoidiene, cu evidenţierea (descoperirea) sinusului
lateral pe o suprafaţă cât mai mare (în funcţie de extinderea leziunilor de osteită);
se descoperă un cordon dur (sinusul trombozat), acoperit de fongozităţi, cu ţesut
de granulaţie şi colecţie de puroi în jurul său (care trebuie îndepărtate)
- se face puncţia sinusului; în caz de obliterare completă a acestuia, se face incizia
urmată de chiuretarea sa distală şi proximală, apoi tamponarea sa
- în final, se completează intervenţia cu o evidare petromastoidiană
- uneori este necesară ligatura de venă jugulară internă pentru oprirea fenomenelor
bacteriemice care pot fi puse în evidenţă chiar postoperator
- se asociază antibiotice cu spectru larg, în doze mari, parenteral
- folosirea medicaţiei anticoagulante este discutabilă.
Prognosticul este sever, rata mortalităţii se menţine ridicată atât prin fenomenele
septice generale cât şi prin complicaţiile endocraniene asociate.

Supuraţiile cerebro-cerebeloase (abcesele) constituie afecţiuni grave, cu prognostic

rezervat.
Incidenţa lor este maximă la copii şi adulţii tineri. Terapia antibiotică a redus
frecvenţa cu care pot fi întâlnite.
Etiologic – în geneza lor sunt implicaţi germenii întâlniţi în supuraţiile auriculare
acute sau cronice, la care se poate asocia şi o floră anaerobă : Bateroides,
Peptostreptococcus.
Anatomo-patologic, apar mai rar izolate, cel mai adesea în combinaţie cu alte
complicaţii locale. Localizarea abcesului ţine de locul de penetraţie a infecţiei oto-
mastoidiene endocranian (apare în proximitatea acestuia). Pot exista mai multe abcese
simultan. Fazele de maturaţie clasice ale unui abces pot fi întâlnite ; în final, rezultă o
zonă de parenchim cerebral sau cerebelos care se necrozează şi lichefiază. Uneori,
abcesul se poate rupe în spaţiul subarahnoidian sau în cavităţile ventriculare, putând
complica evoluţia bolii iniţiale (meningită, encefalită). În cazurile favorabile, por apare
fenomene de calcificări şi fibroză locală, ceea ce semnifică leziuni cicatriciale sechelare.
Debutul lor este frecvent insidios; sunt greu de depistat.
Clinic, se descriu 3 stadii evolutive:

9
 - stadiul de debut, când nu există încă un abces; a fost denumit de unii autori
encefalită acută focală ; se manifestă cu :
o subfebră
o cefalee
o semne de hipertensiune intracraniană
o sindrom infecţios frust: hiperleucocitoză, creşterea VSH.
Toate aceste simptome survin în contextul unei otomastoidite supurate cronice
reacutizate. Apariţia de semne de localizare neurologică poate orienta diagnosticul către
sediul anatomic al procesului supurativ:
- ataxia, ameţelile, nistagmusul – sugerează o afectare cerebeloasă
- convulsiile, agitaţia, coma – sugerează o localizare intracerebrală a
supuraţiei
- stadiul de latenţă poate dura săptămâni sau luni (cel mai frecvent 1 lună);
simptomatologia generală poate dispare sau e doar schiţată.
- stadiul manifest poate apare clinic sub forma a 3 sindroame:
o sindromul de hipertensiune intracraniană cuprinde:
- cefalee
- vărsături
- bradicardie
- sindrom meningeal
- convulsii
- ameţeli
- tulburări ale stării de conştienţă
- tulburări de comportament.
Coma, edemul papilar la examenul FO şi tulburările cardio-vasculare sugerează
agravarea leziunilor locale şi un risc crescut de deces.
o sindromul infecţios se manifestă prin:
- febră, frison
- hiperleucocitoză
- creşterea VSH.
Bolnavul este abătut, cu starea generală alterată, frisonează. Este stadiul de colecţie
constituită, încapsulată.
o sindromul de localizare (neurologic) poate fi diferit după cum este
localizată colecţia:
1. temporo-sfenoidal, când apar: convulsii, pareze controlaterale leziunii
cerebrale, sindrom piramidal
2. cerebelos, caracterizat prin leziuni motorii homolaterale : mers ebrios,
tremurături intenţionale, dismetrie, adiadocochinezie, hipotonie
musculară.
Diagnosticul bolii se stabileşte prin examene imagistice : CT şi EEG (care arată
leziuni iritative focale). Scintigrama cerebrală poate demonstra leziunile focale
inflamatorii. Puncţia lombară nu este indicată ca metodă diagnostică din 2 motive :
o riscul de herniere şi angajare a masei cerebrale prin gaura
occipitală
o normalitatea LCR în marea majoritate a cazurilor ; mai rar se
întâlnesc : creşterea proteinelor sau hiperleucocitoză

10
 Tratamentul acestor complicaţii constă din :
- antibioterapie masivă pe cale parenterală ; dacă starea neurologică a pacientului
nu permite se trimite la
- intervenţie neurochirurgicală, urmată la scurt timp (până la 7 zile) de
- asanarea infecţiei oto-mastoidiene.
Dacă CT-ul nu demonstrează pezenţa colecţiei la nivelul materiei cerebrale sau
cerebeloase, se aplică o terapie antibiotică parenterală şi se tratează mai întâi focarul
supurativ oto-mastoidian. Se practică evidarea timpano-mastoidiană cu/fără descoperirea
dureimater. În cursul intervenţiei se poate efectua chiar puncţia masei cerebrale pentru a
confirma diagnosticul de abces cerebral.
Medicaţia anticonvulsivantă poate fi utilă în cazuri selectate.
Prognosticul este sever, letalitatea este mare.

Hidrocefalia otică
A fost definită ca existenţa unor fenomene de HTIC în absenţa de modificări LCR şi
complicând evoluţia unei otite medii acute.
Anatomo-patologic – este vorba despre o condiţie asociată tromboflebitei de sinus
lateral.
Clinic se manifestă cu : cefalee, tulburări de vedere, diplopie, greţuri, vomă.
La examenul pacientului se găsesc :
- otoree
- paralizie de nerv abducens
- edem papilar.
CT-ul arată cavităţi ventriculare de aspect normal.
Netratată, poate produce cazuri de atrofie optică.
Tratamentul constă din : antibiotice, la care se asociază mastoidectomia.

Profilaxia complicaţiilor infecţiilor oto-mastoidiene

Cuprinde:
- tratamentul energic al infecţiilor acute sau cronice
- folosirea de aeratoare transtimpanale în cazurile cu stare generală gravă, ce
necesită timpanotomie

11