Comunicarea politică astăzi

A. Comunicarea politică se refera la analiza vieţii politice

B. Comunicarea politică ca practică
Apariţia “comunicării strategice “- noi factori explicativi ai rezultatelor electorale: Segolène
Royal, reforma partidului Laburist Britanic Tony Blair (Peter Mandelson)

O doublă definiţie: Comunicare + politică

Denis McQuail – procesul de comunicare poate fi analizat prin prisma a 15 mari teme ce pot fi
reunite pe 6 dimensiuni:
1. Transmitere de mesaje - scopul comunicării este acela de a furniza mesaje,
2. Intenţională - gestual şi expresiv,
3. Cauză- efect a relaţiilor politice şi a structurilor de interacţiune,
4. Flux- structură lineară, circulară sau interactivă,
5. Sursă de coeziune sau de conflict,
6. O dimensiune activ-reactivă

1
 Un regim al distincţiilor :Ce (nu) este comunicarea politică?

Propagandă – diseminarea către publicul larg a unei doctrine sau ideologii, parte
integranta a structurii şi proceselor instituţiilor. (Jowett Garth, Victori O’Donnel,
Propaganda and Persuasion, Sage, 2006)
- conotaţie negativă, legată de mitologia nazistă şi de imaginarul războiului
• DeVito (1986): Propaganda presupune o tehnică neutră menită să “disemineze şi să
promoveze anumite idei” legate în mod direct de o ideologie instituţională “formă a
unei persuasiuni organizate”
• Sproule (1994:8): “Propaganda reprezintă activitatea marilor organizaţii sau grupuri
menită a câştiga publicul pentru interese specifice prin orchestrarea de amploare a unor
concluzii atractive astfel prezentate încât să ascundă scopul lor persuasiv şi absenţa
unor motive bine fundamentate”
• Anthony Pratkanis, Elliot Aronson (2001): “Propaganda- abuz de persuasiune, o
sugestie de masă sau influenţă prin manipularea simbolurilor sau a pshologiei
individuale »
• Shawn J. Parry Giles(2002) Propaganda – mesaje construite strategic care sunt
diseminate maselor de către o instituţie în scopul de a genera acţiuni în beneficiul
surselor sale (Truman, Eisenhower/ propaganda în vreme de pace)
• Pratkanis & Turner (1996) Propaganda vs persuasiune –Propaganda= încearcă să
mute receptorul dintr-un punct predeterminat prin utilizarea de imagini simple şi de
slogane care mizează pe prejudecată şi emoţii. Persuasiunea implică deliberare,
propaganda manipularea mulţimii de către o elită
• MOSCOVICI (teoria lidershipului) – 3 strategii ale propagandei
1. reprezentaţională- dimensiunea spaţială – mare mari, pieţe etc
2. ceremonii care implică expunerea de arme
3. liderul şi utilizarea dramatică a unui limbaj puternic persuasiv

Marketingul politic – utilizarea conceptelor din marketing şi a tehnicilor din politică.

Comportamentul organizaţiilor în relaţie cu clienţii lor. Marketingul politic a depăşit domeniul
comunicării, fiind preocupat cu aşteptările publicului şi a comportamenului politic într-un sens
mai larg(D. Lilleker, J.Lees-Marshment, Political marketing, Manchester Univ Press,2005,
p,6)
• Lees Marshment 2001 – comportamentele partidelor care folosesc o paradigmă a
produsului şi o logică a pieţei. Partidul orientat spre produs
1. designul produsului.
2. campanie de comunicare
3. strategii
• Jennifer Lees-Marshment, Political marketing: principles and applications, (2009)
Diferenţa principală dintre comunicarea politică şi marketing: “Marketingul politic este

2
 astăzi văzut ca având un impact potenţial asupra modului în care politicienii, partidele
şi guvernele se comportă şi nu doar asupra modului în care acestea acţionează.”
Newman (1999:39). Cercetarea în marketing este utilizată de liderii politici pentru a
crea politici publice.
• Lilleker (2007): “Marketingul politic vizează influenţarea unor decizii şi formularea
unor strategii, precum şi crearea de oferte care pot satisface nevoile şi necesităţile
societăţii care schimbă propria capacitate reprezentativă în scopul acestei satisfaceri.”
• Hughes and Dann (2004): “Marketingul politic este o [funcţie organizaţională] şi un
set de procese pentru crearea, comunicarea şi furnizarea de promisiuni de valoare
către consumatori, şi pentru manageriatul relaţiilor de consum într-o manieră menită
să favorizeze organizaţia şi suporterii acesteia”
• Lees Marshment (2001): “Marketingul politic priveşte tehnicile adaptative (studii de
piaţă, şi crearea de produs) ale organizaţiilor politice (partide, guverne, parlament) şi
concepteşe (precum dorinţa de a satiface aşteptările votantului) utilizate iniţial în lumea
afacerilor pentru a le ajuta să-şi atingă scopurile “(ex: câştigarea alegerilor).
PR = propagandă = creşterea eficacităţii mesajului politic

Specialiştii în relaţii publice (subactivităţi ale comunicării politice, fără a se confunda

cu acest domeniu):

 Management media = expunere media şi crearea de evenimente (controlul sau

manipularea media (furnizarea unor informaţii off the record information, oportunităţi
foto) ex: persoanele care creează pseudo-evenimente, negociază participarea la
dezbateri sau emisiuni televizate.

 Gestionarea imaginii = imaginea publică şi marketingul politic = plasarea

mesajului, logos, controlul limbajului etc. (în general specialişti in comunicarea non-
verbală, rolul focus-grupurilor în crearea unui profil al candidatului).

 Comunicare politică internă = canale interne de partid cu privire la comunicare

= coordonare şi multiplicarea mesajului partidului, coerentizarea mesajului liderilor
partidului, cuvinte cheie, mesaje forţă.

 Gestionarea informaţională = controlul diseminării informaţiei şi a formei

acesteia= controlul sensului şi modului în care mesajul este diseminat (viziunea activă
în comunicarea cu publicul). Două obiective: cadrarea informaţiei în vederea favorizării
actorului politic sau dimpotrivă ascunderea unor elemente care ar putea dăuna imaginii
acestuia.

3
 Comunicarea politică astăzi:
Rezultatul evoluţiei societăţii şi a mijloacelor de comunicare în
masă
Bob Franklin, Packaging Politics: Political Communications in Britain's Media Democracy,
2nd ed, 1995

Profesionalizarea politicii => publicitarea liderilor politici şi a politicilor acestora => cinism
public
Creşterea rolului comunicării politice conform lui Franklin există 5 mari factori:
1. Evoluţia media şi schimbările din discursul politic ( lidershipul carismatic şi non
carismatic Ansell & Fish 1999).
2. Profesionalizarea politicii = rolul consilierilor de imagine şi sumele considerabile
alocate campaniilor electorale (Americanizare, prezidenţializarea politicului (P. Webb,
T. Poguntke 2002)
3. Apariţia unor canale alternative de comunicare (bloguri, Facebook, Twitter
...Generaţia Web 2.0). Democratizarea difuzării de informaţie. Accesul rapid şi facil la
informaţie (care ridică însă problema verificării acurateţii acesteia)
4. Publicitatea politică ca şi strategie de campanie (talk shows, Baum 2005). Politica
ca divertisment, politica starurilor şi accentul pus pe imaginea candidatului.
5. Creşterea transparenţei publice (accesul media). Paradoxal expunerea media a
liderilor politice aduce cu sine o creştere a aşteptărilor cu privire la acţiunile actorilor
politici. Intrarea presei pe “holurile puterii” necesită o ajustare majoră a
comportamentelor politice.

4
 Polisemia noţiunii de “comunicare politică”.

Regruparea studiilor empirice

5 mari categorii de definiţii pot fi delimitate:

Definiţia 1: Tehnici de comunicare. Comunicarea politică ca practică

Comunicarea politică – ansamblul de tehnici utilizate de către diferite grupuri şi indivizi
ce evidenţiează unitatea şi diversitatea (Thomas Hollihan, 2001)
Studiile de piaţă cu privire la studiul comunicării politice (Royal Cayrol)
Comunicarea strategică “presupune un plan coordonat care stabileşte obiectivele
partidului, identifică votanţii ţintă, stabileşte temele dezbaterii, orchestrează anumite
teme privilegiate şi anumite imagini, prioritizează resursele organizaţionale şi
financiare şi stabileşte un cadru în care comunicarea de campanie are loc.” (P. Norris
1999 )

Definiţia 2: O formă de schimb între liderii politici şi electorat. Politica devine

o expresie a comunicării politice
Cu precădere din analiza teoriilor cu privire la partide politice concentrându-se în
special asupra chestiunii culturii civice şi angajamentului civic (Norris) sau pe relaţia
de reprezentare

“Oamenii care se informează din presa scrisă şi de la radio nu doar tind să asculte
propaganda propriului partid, dar sunt si reticenţi la conversaţie din pricina unor
puternice predispoziţii” (Lazarsfeld 1948)

SURSA MESAJULUI (proces) EFECTE INDIRECTE

Mesajele partidului optiuni de vot

EFECTE DIRECTE
TIPUL DE EXPUNERE MEDIA (proces)
angajament civic, Agenda Setting,
Stiri, presa tabloida, pliante
Perceptie politica

Iniţial rolul comunicării este de gândit în cadrul studiilor cu privire la cultura civică precum
Almond & Verba

Astăzi: Comunicarea politică – interacţiune între diferitele grupuri care influenţează procesul
decizional.

5
 Prefigurările din compoziţia partidelor, procesul de de-aliniere conduc la o creştere importantă
a rolului comunicării politice

Comunicarea politică o nouă formă de angajament civic

Speranţa că televiziunea şi presa pot ajuta la mobilizarea votanţilor produce deliberare publică
= informează cetăţenii şi produce o clarificare a preferinţelor acestora .

Alţi autori au relevat faptul că în special senzaţionalismul dar şi dezbaterile publice pot produce
dezangajare publică

Definiţia 3: Efecte şi rezultate ale comunicării. Dimensiunea politicilor care

rezultă din comunicarea politică
Comunicarea politică = discuţie cu privire la efectele comunicării asupra politicilor publice. Cum
mesajul şi acţiunile sunt reflectate de media şi transmise către un public mai larg

Definiţie teleologică a comunicării = scopul vizat este modificarea conţinuturilor politicilor publice
adoptate

Def iniţia 4: O formă a degradării politicului

Fabricarea consimţământului şi arta persuasiunii – dăunătoare democraţiei

“Persuasiunea a devenit o artă subconştientă şi o formă generalizată de guvernare…”
Comunicarea politică – procesul discursiv prin care informaţia politică este împărtăşită şi
promovează conştientizarea, ignoranţa, manipularea, consensul, dezacordul, acţiunea şi
pasivitatea.
Comunicarea este un artefact cu efecte nocive

Def iniţia 5: Expresia utilizării simbolice a politicului

“Comunicarea guvernantă” (G. Balandier, 2006) = efectele dramaturgice ale comunicării
politice.
Importanţa cunoaşterii principalelor structuri mitologice (politice şi culturale), precum şi a
tradiţiei politice în vederea construcţiei unui mesaj politic de succes
„Pentru aceşti spectatori ai politicii, trăsăturile dramaturgice şi mediatizate ale procesului
politic transmit un sentiment de linişte şi pot face acest lucru deoarece oamenii sunt ambivalenţi
şi dornici să se simtă în siguranţă...Multe alte instituţii politice, apreciate şi mediatizate, ajută
la legitimarea în continuare a politicilor şi câştigă sprijinul public....Gesturile conducătorului
politic care îşi dramatizează abilitatea de a face faţă ameninţărilor de care se teme publicul îi
câştigă susţinătorii de care are nevoie.”
Nota: Două etape în construcţia campaniilor electorale: identificarea principalelor temeri ale
electoratului şi maximizarea acestora, portretizarea competitorului politic drept principalul
salvator.
Comunicarea este o nouă formă de dominaţie politică (“violenţa simbolică” Pierre
Bourdieu/ Norbert Elias).

6
Violenţa simbolică = “orice putere care reuşeşte să impună semnificaţii şi să le impună ca fiind
legitime disimulând raporturile de forţe care se află la fundamentul forţei sale”
Caracteristici ale violenţei simbolice (necesitatea deconstrucţiei sensurilor naturalizate ataşate
fenomenului politic):

 se impune asupra destinatorilor şi se referă la raporturile de sens.

 Implică arbitrariul.
 Violenţa simbolică participă la sporirea inegalităşilor sociale şi culturale între clase
privilegind o parte în detrimentul alteia.
 Este cultural legitimă prin faptul în care apare ca şi destinată să beneficieze de anumite
forme de necunoaştere pentru a institui excluderea anumitor clase în numele unor valori
recunoscute de către toţi.

7
 „Există însă atâtea relatări, atâtea apeluri, atâtea anunţuri profetice ce scapă oricărei
raţionalităţi aparente, dar de care cultura noastră politică este profund marcată. E limpede, e
de o evidenţă incontestabilă faptul că bulversările politice din ultimele două secole ale istoriei
europene au fost însoţite mereu de o uimitoare efervescenţă mitologică: denunţarea unei
conspiraţii malefice tinzând să supună popoarele dominaţiei forţelor obscure şi perverse,
imagini ale unei Vârste de aur pierdute, a cărei fericire se cuvine să o regăsim, sau ale unei
Revoluţii salvatoare ce ar permite umanităţii să intre în ultima fază a istoriei sale şi i-ar asigura
pentru totdeauna domnia dreptăţii; apelul la stăpânul salvator, restaurator al ordinii sau
realizator al unei măreţii colective. ...Unele dintre aceste teme, prezentate într-o manieră mai
mult sau mai puţin discretă, pot fi întâlnite în planul secund al câtorva dintre marile construcţii
doctrinale ale secolului trecut, chiar şi printre cele care îşi revendică în mod insistent rigoarea
demonstraţiei şi caracterul ştiinţific al postulatelor. Aceasta este, fără îndoială, sursa şi
explicaţia puterii lor de seducţie: care ar fi fost destinul istoric al unui marxism căruia i s-ar
fi suprimat apelul profetic şi viziunea mesianică, fiind redus doar la datele unui sistem
conceptual şi al unei metode de analiză? Dar milenarismul revoluţionar, nostalgiile paseiste,
cultul personalităţii carismatice, obsesiile malefice pot de asemenea să fie prezentate sub o
formă mai apropiată şi mai directă. Atunci se impune mitul prin tot ceea ce îl particularizează,
constituindu-se el însuşi într-o credinţă corentă şi completă. În asemenea condiţii, el nu-şi mai
revendică nicio altă legitimitate în afara propriei sale afirmări, nicio altă logică decât cea a
dezvoltării sale libere. Şi, fără îndoială, oricare ar fi situaţia, experienţa arată că fiecare dintre
aceste „constelaţii” mitologice poate răsări din cele mai îndepărtate puncte ale orizontului
politic, poate fi aşeazată „la dreapta” şi „la stânga”, după opţiunea momentului.”
(Raoul Girardet, Mituri şi mitologii politice, Institutul European, Iaşi, 1997, pp. 2-3)

8
 Comunicarea politică şi regimul democratic

Deconstrucţia teoriilor cu privire la comunicare şi consecinţele lor

Diferitele faze în conceptualizarea comunicării politice (McQuail 2005)

 XIX-1930 media = efecte directe şi clare asupra credinţelor cetăţenilor

o propaganda
 1930-1960 = studii empirice sofisticate cu privire la efectele media.
o Efectele media sunt considerate ca fiind minimale, iar comunicarea
interpersonală este cea importantă
 1960-2000 reîntoarcea mediei
o televiziunea şi impactul acesteia asupra proceselor cognitive ca atare
 2000 – mass media nu influenţează direct atitudinii cetăţenilor, ci le modifică prin
fixarea temelor şi criteriilor evaluative ref. la diverse subiecte-actori politici (agenda
setting theories). Rolul media este acela de a asigura controlul asupra sensului
comunicării; Mijloacele de comunicare in masa nu le spun oamenilor ce să gândească,
ci LA ce Anume să se gândească

9
 Scoala continentală si debuturile referitoare la comunicare:
1. GUSTAVE LE BON – Psihologia multimilor (1895)
Epoca modernă reprezintă o perioadă de tranziţie şi de anarhie, in care gândirea umanitatii este
pe cale de a se transforma deoarece ideile trecutului rămân încă foarte puternice, iar cele care
trebuie să le înlocuiască sunt doar în curs de cristalizare.
Organizarea societatilor se va baza pe o putere nouă, suverana epocii moderne, puterea
maselor, prin:

 propagarea unor idei încet implantate in spirite;

 asocierea treptata a indivizilor;
 cristalizarea ideilor;
 pătrunderea claselor populare în viaţa politică;
 transformarea lor progresivăîn clase conducătoare.
Epoca spre care ne îndreptăm va fi cu adevărat era maselor.
Masele = reunirea unor indivizi, indiferent de naţionalitatea, profesia ori sexul lor şi de
întâmplarea ce a făcut ca ei săse afle laolaltă.
Mulţimea de oameni (dpdv psihologic) poseda caracteristici noi, foarte diferite de cele ale
fiecărui individ care intra în componenţa ei.
Particularitati:

 Dispariţia personalităţii conştiente;

 Orientarea sentimentelor şi gândurilor tuturor în acelaşi sens;
 Apare un spirit colectiv, tranzitoriu;
 Masele sunt abandonate lor insesi, pe cand civilizatia presupune reguli fixe, disciplină,
trecerea de la instinctiv la raţional, preocupări legate de viitorul ei, un nivel ridicat de
cultura;
 Legile si institutiile exercităo slabă influenţa asupra naturii lor impulsive şi că masele
sunt incapabile săaibăalte opiniidecât cele care le-au fost sugerate.
 Indivizii sunt investiti cu un soi de suflet colectiv- acesta îi face săsimtă, săgândească
şi să acţioneze într-un mod total diferit de cel în care ar simţi, ar gândi şi ar acţiona
fiecare dintre indivizii care compun mulţimea, luaţi izolat masa psihologica este o
“fiinta provizorie”.
 Trăsăturile generale de caracter, guvernate de inconştient, sunt cele care, la nivelul
maselor, se manifesta simultan, în spiritul colectiv, aptitudinile intelectuale ale
oamenilor şi individualitatea lor dispare. Eterogenul se cufunda în omogen şi calităţile
ce ţin de inconştient domina.
 Masele acumuleaza nu inteligenta, ci mediocritatea.
Cauzele care determina formarea maselor – principalele caracteristici ale individului dintr-o
multime:

 In mulțime, individul capăta, doar din simpla pricinăa numărului, sentimentul unei
forţe invincibile permițându-i să cedeze instinctelor, pe care, singur, şi le-ar reprima -
sentimentul responsabilității, care îi reţine întotdeauna pe oameni, dispare complet.

10
  Contagiunea mentala presupune ca, intr-o masa de oameni, orice sentiment, act este
contagios - individul isi sacrifica foarte usor interesul personal in favoarea interesului
colectiv.
 Puterea de sugestie – individul care apartine unei mase de oameni nu mai este
constient de actele sale; el va fi impins catre infaptuirea lor,caci entitatile masei de
oameni poseda o personalitate destul de puternica pentru a rezista sugestiei.
Consecinte:

 Masele estompează personalităţi conștiente prin prevalarea celei inconștiente;

 Direcționarea, pe baza sugestiei şi a constrângerii, a sentimentelor şi ideilor în același
sens;
 Tendința de a transpune în act ideile sugerate;
 Individul nu mai este el însuși, ci un automat a cărui voinţăa devenit incapabilăsă-l mai
ghideze;
 Omul coboarămai multe trepte pe scara civilizaţiei;
 Singur, era poate un ins cultivat, în mulţime este un instinctual, deci un barbar;
 Are spontaneitatea, violenta, ferocitatea, dar şi entuziasmul şi eroismul fiinţelor
primitive;
 Masele sunt intotdeauna inferioare din punct de vedere intelectual omului izolat.
 Masele pot fi împinse cu uşurinţă săs e lase ucise pentru triumful unei credinţe ori al
unei idei, pot fi înflăcărate pentru glorie şi onoare.

11
2. GABRIEL TARDE – L’Opinion et la foule (1901)
Psihologia mulţimii: proximitate fizică la un anumit moment şi într-un anume loc, este fondată
pe emoţii şi pe credinţe partajate, acţiune comună şi scop limitat, caracter exclusiv, cineva poate
fi membrul unei singure mulţimi.
Publicul este un fenomen modern: persoane izolate, distincte în spaţiu, expuse la informaţii
care presupun sugestia la distanţă, unanimitate a ideilor şi a credinţelor care tind să conducă
către acţiune,

 urmare a urbanizării şi modernizării = amplificarea opiniilor, comunitate de idei fără

caracter organic,
 caracter inclusiv = cineva poate fi membru al mai multor publicuri
Definiţie: Publicul este „o diseminare de indivizi separaţi fizic şi a căror coeziune este pur
mentală“
Naştere: „Un public special nu a început să prindă contur decât odată cu momentul, greu de
precizat, în care oamenii pasionaţi de aceleaşi studii au devenit prea numeroşi pentru a se putea
cunoaşte personal şi au simţit stabilindu-se între ei legătura unei anume solidarităţi exclusiv
prin comunicări impersonale, care aveau o frecvenţă şi o regularitate suficiente“

 Publicul nu se confunda cu multimea - atrage atentia asupra faptului ca este important

casa inceteze confuzia intre multime (concept prevalat in lucrarea lui Gustave Le Bon,
Psihologia multimii) si public;
 Numeste publicul ca noul actor al vietii sociale;
 Tarde vorbeste despre “sufletul multimii”, ceea ce sugereaza un tip de anulare a
individuluiin cadrul comportamentului colectiv al multimii;
 Tarde se desprinde de formula dominanta a epocii – epoca multimilor, simoblizata de
Tarde – si lanseaza o noua caracterizare: “epoca publicurilor”, acordand o importanta
mai mare individului si rolului sau;

12
 Multimea Publicul
Se caracterizeaza prin apropiere fizica si Este o “diseminare de indivizi separati fizic
mobilizari de mare amploare, adevarate si a caror coeziune e pur mentala”
“fluvii sociale”.
Pentru a exista multimea are nevoie de Fiind format din persoane separate fizic,
comunicare directa si proximitate fizica, relatia care leaga membrii publicului “se
ambele reprezentand baza de existenta a spiritualizeaza”, in sensul ca ea tine de
emotiei, fara de care multimea nu ar exista. atasamentul la o idee, la o interpretare, la o
viziune: “oamenii pasionati de aceleasi studii
au devenit prea numerosi pentru se cunoaste
personal si au stabilit intre ei o legatura de
solidaritate exclusiv prin comunicari
impersonale”.
- Tarde numeste grup secundar, un grup larg
in care oamenii “sunt aproape unul de altul,
fara a se vedea”, iar “vocile nu pot fi decat
numarate, nu si cantarite”.
Cuprinde totalitatea membrilor adunati la un Ca persoana, poti apartine concomitent la 2
loc de un eveniment care le-a atras atentia si sau mai multe publicuri, pentru ca existenta
ii preocupa; o masa de oameni care lor nu este legata nici de un spatiu anume si
manifesta, lupta pentru ceva un timp clar nici de o durata anume.
delimitat > contrangere temporala si fizica;
De aceea, nu poti sa apartii la 2 multimi in
acelasi timp.
Este mai intoleranta, inregimenteaza Este mai tolerant cu membrii lui, pentru ca
individul, pentru ca acesta nu are alegere. acestia se pot orienta catre alte grupari
asemanatoare.
“Pericolul excesului” - excesul multimii are “Pericolul excesului” - in cazul publicului,
o explicatie: “prodigioasa sa credulitate”. avem o credulitate mult mai scazuta. Poate
Reprezinta un pericol pentru pacea publica. provoca, cel mult, perturbari usoare, publicul
fiind “mai calculat chiar si in violentele sale”.
Capacitatea de actiune a multimii este Publicul este mai inclinat spre reforme si
limitata, pentru ca ii lipseste coordonarea, abordari rationale. Dar nici el nu este strain
structura interna si proiectul esalonat. Este o de ideea de “proscriere, persecutie si de
stare de spirit. Poate striga “pentru” sau deposedare”.
“impotriva”, poate inlatura o persoanasau un
regim, dar actiunea de durata ii este
inaccesibila.
Multimea este un “grup amorf, nascut in Liderul real al publicului este redactorul ,
aparenta prin generatie spontana, este autorul articolelor si comentariilor care
intotdeauna asmutita” de cativa membri stimuleaza cititorul sa mediteze asupra unor
care “servesc drept ferment si ii dau culoare. lucruri si care influenteaza nu doar formarea
publicurilor, ci si comportamentul lor.
“Multimea este grupul social al trecutului”. “Publicul este grupul social al viitorului”.

Constatari similare intre cele 2 tipuri de grupari:

13
  Pentru amandoua “a descoperi sau a inventa un obiect nou si impresionant al urii”
reprezinta cel mai sigur mijloc de mobilizare pentru ca niciunde si nicicand “apologia
nu a a avut atata succes ca defaimarea”.
 Exista, in acelasi timp, posibilitatea ca multimea sa se transforme in public (printr-un
proces de substituire insotit “intotdeauna de un progres in ceea ce priveste toleranta”,
oamenii adunati in multime fiind animati de o dorinta care devine dominatoare, care
uneste si scoate in strada, dupa consumare, acestia descoperindu-si inclinatiile
obisnuite) si publicul in multime(atunci cand publicul surescitat, poate genera o
multime fanatica, strigand pe strazi “traiasca” sau “moarte’ pentru orice).
 Pierderea vizibila a “simtului masurii”: cu mare usurinta, “fie se aclama”, “fie se
huiduie”.
 Cunosc 4 stari diferite care exprima starea activitatii sau a pasivitatii lor: ele sunt fie in
asteptare, fie atente, fie manifeste, sau, pur si simplu, actioneaza.
 Ambele sunt conduse de un lider.
PUBLICUL= ia nastere in jurul unei idei, al unui crez, al unei abordari impartasite
 ceea ce presupune timp pentru a daltui o evolutie mentala
 punctul de plecare al acestui proces = aparitia tiparului, ideile fiind raspandite la
distanta;
 “deplasarea gandirii la distanta” este mult mai importanta decat “ deplasarea fortei la
distanta”, pentru ca tine de configuratia spirituala a cititorilor si nu de ocuparea unui
teritoriu.
 gandul transmis declanseaza intrebari, produce adeziuni, contruieste aspteptari.
 principala sursa de formare a acestor convingeri este presa.
 Publicul furnizeaza ‘agitatia fascinanta” a oricarei democratii “Opinia publica este
produsul sau natural”.

14
Opinia publică şi rolul presei
Publicul => opinia publică = o expresie naturală a publicului

"opinia publică este pentru societatea modernă ceea ce era sufletul

pentru corp în filosofia antică"

Apariţia ziarelor = permite modelarea opiniei publice într-o formă mediată – rolul conversaţiei
ca forţă unificatoare (la baza teoriile cu privire la agenda setting de mai târziu)
Ziarele – nu contează calitatea informaţiei furnizate ci intensitatea zgomotului produs de
către ştirile difuzate - cautarea de senzational, selectarea stirilor, modul in care este ales titlul
si prezentarea stirii devin mai importante decat calitatea informatiei, decat continutul in sine.
 nu exista "opinie", ci miliarde de opinii separate fara nici o legatura intre ele legatura a
fost asigurata de carte, apoi de presa
 nationalizarea treptata si internationalizarea chiar mai sustinuta a spiritului public au
fost opera jurnalismului
 ziarul a transformat, a imbogatit, in acelasi timp si a nivelat, a unificat in spatiu si a
diversificat in timp conversatiile indivizilor
Parlamentele de dinainte si de dupa presa difereau prin origine, prin natura mandatului lor, prin
functionare, prin intinderea si eficienta actiunii lor. Astfel gratie presei, orice parlament
european se afla in contact continuu si instantaneu, in relatie vie de actiune si de reactiune
reciproce, cu opinia nu numai a unui singur mare oras, ci a tarii intregi.
Influenta cartii , care a precedat-o pe cea a ziarului si care a fost dominata in secolul al XVIII-
la, ca si in al XVII-lea, nu putea produce aceleasi efecte; Existenta nationala era foarte bine
atestata in literaturi, dar ziarele erau cele care au favorizat viata nationala, care au ridicat
miscarile de ansamblu ale spiritelor si ale vointelor in fluctuatiile lor grandioase cotidiene.

Opinia este o asociere efemera si mai mult sau mai putin logica de judecati care,
raspunzand unor probleme ridicate intr-un anumit moment, se reproduce de
nenumarate ori in persoane ale aceleiasi tari, din acelasi timp si din aceeasi
societate.
Transformarea unei opinii individuale in opinie sociala, in opinie, se datoreaza
cuvantului public.
Ratiunea de azi este opinia de maine si traditia de poimaine.

15
Conversatia
Conversatia este factorul opiniei cel mai continuu si universal alaturi de ratiune si traditie. Prin
conversatie se intelege orice dialog fara utilitate directa si imediata, in care se vorbeste mai ales
pentru a se vorbi, din placere, in joaca, din politete.
Conversatia marcheaza apogeul atentei spontane pe care oamenii si-o acorda reciproc si
prin care interactionau cu infinit mai multa profunzime decat in orice relatie sociala.
Conversatia este agentul cel mai puternic al imitatiei, al propagarii sentimentelor, al ideilor
, al modurilor de actiune.
Conversatiile difera mult in functie interlocutori, de gradul lor de cultura, de situatia sociala,
de originea lor rurala sau urbana, de obisnuintele lor profesionale, de religia lor. Ele difera ca
subiecte de discutie, ca ton, ca ceremonial, ca durata.
Se contureaza mai multe tipuri de conversatii:

 obligatorii,facultative;
 conversatia-lupta ,
 conversatia- schimb.
In toate timpurile oamenii vorbesc despre ceea ce profesorii, parintii, preotii, i-au invatat, astfel
incat putem afirma ca ,,dialogurile intre egali sunt alimentate de monopolurile rostite de catre
superiori’’.

Ziarele au determinat schimbul mai rapid de idei dintre indivizi

Pentru a intelege transformarile istorice ale conversatiei trebuie sa analizam cauzele sale:

 lingvistice - o limba bogata, nuantata, armonioasa predispusa la discutii

 religioase - cursul sau se schimba dupa cum religia nationala limiteaza mai mult sau
mai putin libertatea cuvantului (interzicerea barfitului, flirtul, se opune progresului
stiintific)
 politice - subiectele pe care viata electorala i le furnizeaza
 economice - timpul liber (obiceiul de a barfi in magazine)
! nu exista aspect al activitatii sociale care sa nu fie legat de conversatie

 conditiile necesare discutiei: a vorbi aceeasi limba, a avea cunostinte si idei comune, a
avea timp liber
 presa unifica si anima conversatiile, le uniformizeaza in spatiu si le diversifica in timp
 prin presa conversatia intre indivizi apartinand calselor sau profesilor diferite se
amplifica
 evolutia conversatiei: pe baza descoperirilor geografice, fizice, istorice, si a inventilor
ci nu pe baza discutiilor spontane
 dubla tendinta in cadrul evolutiei - progresia numerica a interlocutorilor posibili si a
conversatiilor similare reale
 trecerea de la subiectele limitate la subiecte elevate si generale
Efectul vietii de salon a afectat viata de familie in timpul Vechiului Regim

 evolutia vietii de salon are o legatura directa cu evolutia conversatiei

16
 atat in societatile dezvoltate cat si in cele mai putin dezvoltate exista efectul vietii de
salon: lumea se intalneste si discuta
 piramida sociala se micsoreaza, societatile se largesc ("societate" - un grup de oameni
care se intalnesc undeva pentru a discuta impreuna)

17
3. Ferdinand Tönnies: Comunitate şi Societate

Comunitate - Gemeinschaft Societate - Gesellschaft

Sate, oraşe mici, caracter local, diverse Cadre urbane şi capitaliste

clanuri şi ginte

Omogeneitate - indivizii se aseamana intre ei Eterogeneitate - indivizii sunt diferiti

Relatii de rudenie si statut mostenit, existenta Aglutinare: indivizii sunt separaţii unul de
laolalta a membrilor, ca intr-o familie - altul
Apropiere

Sunt dominante relatiile de ordin Individul traieste in societate ca intr-o tara

emotional, statusuri binedefinite,
Spatiul joaca un rol important
straina;
Noi condiţii sociale: “ audienţă dispersată”
& “ publicul larg" //“ indivizii sunt mai
degrabă conectaţi spiritual [şi nu pe o
dimensiune a spaţiului]”

Raporturi naturale, comunitare: Raporturi contractuale

 cooperare (intre egali)  pactul
 dominatie (ierarhizare)
 mixte (sot-sotie)

viziune organicistă - comunitatea, ca şi societatea e o suma a intereselor egoiste,

natura, este un tot organic, organizat potrivnice, dand nastere vietii mecanizate,
armonios. impersonale. Afirmarea reciproca a unor
indivizi de catre ceialalti defineste vointa
vointa esentiala este vointa naturala, colectiva
spontana, primordiala ce decurge din
cerintele vietii si a biologiei Opinia publică este o expresie a
voinţei colective
vointa rationala este un construct constient,
utilitarist

Sunt dominante credintele, aspectele
religioase ale vietii, impartasirea unor valori
comune;
Valori şi reprezentări tradiţionale
Opinia publică are la bază mai mult decât
raţiunea şi ştiinţă are loc un transfer dinspre
comunitate spre societate.
Separarea dintre mijloace şi scopuri, rol
instrumental
- importante domeniile comertului, muncii,
stiintei

Religia exprimată ca şi o formă primordială emergenţa raţionalismului (Raționalismul

de exprimare a voinţei sociale sau mișcarea raționalistă este o doctrină
filozofică care afirmă că adevărul trebuie să
18
 fie determinat în virtutea forței rațiunii și nu
pe baza credinței sau a dogmelor religioase.
Cuvântul raționalism provine din latină, ratio
însemnând „rațiune”.)

Concluzie

Comunitate Societate
Vointa
Vointa organica Vointa reflexiva
sociala
Sfera Munca in A trai in A fi
Economica Politica Morala
vietii comun comun impreuna
Vointa
sociala de Intelegere Traditie Credinta Contract Norme Doctrine
baza

Sfera
Ordine Lege Morala Ordine Lege Morala
vietii
Vointa
Opinie
sociala Acord Obicei Religie Conventie Legislatie
Publica
colectiva

Distincţia dintre opinia publică şi Opinia publică

1. Opinia publicata - Opinie individuala exprimata intentionat in public diferita de opinia
privata sau opinia confidentiala; ("un bol in care ingrediente diferite sunt turnate pentru a
incepe un proces de fermentatie

2. Opinia publica - conglomerat de opinii publicate care sunt impartasite de mai multi, acord
asupra opiniei. Opinia publica se formeaza pornind de la opinii comune impartasite de mai
multi cetateni, fara a fi in legatura directa (persoane dispersate spatial, care nu s-au cunoscut
niciodata, dar care sunt legate prin convingerile pe care le au). => agregare a unor judecati
independente (vezi publicul la Tarde)
 Opinia publică presupune hotărâre, judecată şi unanimitate.
 Va lua locul în mod gradual funcţiilor alocate instituţiilor religioase
 se referă nu la suma opiniilor individuale ci la publicul educat şi articulat
 Republica intelectualilor
 Există o legătură între statutul social şi opinia publică

Puterea opiniei publice cunoaste trei stari de agregare:

 gazoasa - superficiala, se schimba cu rapiditate, opinia zilei spre exemplu presa zilei
 fluida - se schimba odata cu semnificatiile a ceea ce este bun - spre exemplu intrebarile
morale
 solida (ferma) - convingerile unei natiuni sau a unui grup mare, acord asupra valorilor
generale, rationale - spre exemplu: valorile democratiei

19
3. Opinia publicului - concept formal - teoretic, este o forma de vointa sociala, o articulatie a
opiniei publice si este subiectul publicului - difera de opinia publica prin gradul de unitate a
publicului; este neunitara, nearticulata, conglomerat de opinii, intamplatoare.

20
 SCOALA AMERICANA
4. Walter Lippmann: Comunicarea şi degradarea politicului
 Public Opinion (1922)
 The Phantom Public (1925)

 Este posibilă democraţia deliberativă?

 Acţiunea executivă nu este pentru publicul larg

2 ficţiuni ale democraţiei

1. Idealul cetăţeanului omni competent (politici)
2. "government of the people, by the people, for the people”

In cartea sa din 1922, "Opinia Publica", Lippmann sustine ca oamenii nu cunosc lumea in mod
direct decat ca o reprezentare a unei imagini in minte lor si in consecinta ei raspund unui
"pseudo-eveniment" atunci cand trag concluzii politice. Pentru a cunoaste lumea oamenii au
nevoie de harti ale lumii insa Lippmann se intreaba cum pot oamenii sa fie siguri de faptul ca
hartile pe care se bazeaza nu au fost trastae in functie de anumite interese? Majoritatea hartilor
sunt de acest tip. Cum poate exista un guvern democratic care sa nu cada in irationalitate ca si
rezultat al luptelor de putere intre facrtiunile care isi urmaresc propriile interese?

*pentru Lippmann termenul de pseudo-eveniment semnifica un aspect al vietii individuale

bazat pe experientele altora asa cum sunt ele portretizate de media sau de indivizii care le-au
trait prin poze si povesti.
Ideile cetăţenilor sunt de abia nişte streotipuri – rolul cetăţenilor care privesc de pe margine
Reprezentările = imaginile din mintea lor
Printre faptele care duc la perceptii distorsionate (in cazul persoanelor obisnuite) ale lumii reale
sunt: cenzura, limitarea contactului social, incapacitatea de a studia afacerile publice din lipsa
de timp, mecesitatea celor care comunica de a trasmite evenimente complexe in mesaje scurte,
teama de fapte amenintatoare precum si ideile preconcepute, stereotipurile si prejudiciile. Cum
a fost posibil a se depasi aceste limitari indemocratie pentru ca oamenii sa aoba o intelegere
rationala, obiectiva a lumii?

Stereotipurile

Definitie – structuri mentale care selecteaza si stocheaza informatia, prefigurand raspunsuri -

“mai intai definim si apoi vedem”

De ce folosim sterotipuri:
• Din nevoia de orientare
• Din nevoia de economie
• Din nevoia de clasificare
Rolul media şi al liderilor de opinie = fabricarea consimtamantului

21
Teoria democratica traditionala nu are un raspuns adecvat pentru aceasta intrebare legat de
modul in care este posibil, in aceste circumstante pentru oameni sa ajunga la o vointa comuna
sau la ceea ce se numeste "opinie publica". In realitate, opinia publica nu este generata de
oameni ci este creata intr-un proces care ar fi trebuit sa moara odata cu instaurarea democratiei,
si-anume "manufacture of consent" - fabricarea consimtamantului. Acest proces a devenit si
mai sofisticat pentru ca acum este bazat pe analiza, pe cercetare psihologica si este asociat cu
puterea comunicarii. Functioneaza prin crearea de simboluri asupra carora fiecare cetatean isi
poate proiecta propriile nevoi si dorinte.

Lippmann spune ca puterea simbolurilor consta in caracterul irational al emotiilor umane cuplat
cu insasi ambiguitatea acestora. Simbolurile pot fi imagini, reprezentari, cuvinte sau slogane.

Teoria democratica traditionala asuma faptul ca oamenii sunt inzestrati natural cu puterea de a
se auto-gurverna. Oamenii, in aceasta teorie, sunt informati de catre presa. Exista trei probleme
legate de aceste asumptii:

1. natura publicului
 Cetăţenii obişnuiţi nu au nici un simţ al realităţii
 Chestionarea nivelului de competenţă a publicului larg
2. natura presei
1. Presa = o metodă ineficientă de a educa publicul (calitatea presei)
3. organizarea structurii stirilor
 Cetăţenii nu pot fi în mod temeinic informaţi
 Versiunea jurnaliştilor cu privire la adevăr => subiectivitate = actualitatea este
imperfect inregistrată

Oamenii sunt in mod fundamental egoisti, interesati de ei insisi iar presa pur si simplu graneste
acest interes si acest egoism. Mai mult decat atat, oamenii nu sunt atat de preocupati de ideea
de a fi informati si nu sunt dispusi sa plateasca pentru a obtine informatii reale platind mai
degraba pentru ziare ieftine si crescand dependenta presei de reclame ceea ce ii afecteaza
independenta si pune sub semnul indoielii corectitudinea informatiilor furnizate. presa vede in
individ mai degraba o tinta a reclamelor decat un cetatean democrat. Pentru a se asigura ca
obtin un numar suficient de mare de cititori si atarag atentia celor care intentioneaza sa cumpere
spatiu publicitar, ziarele incearca sa indeplineasca asteptarile cititorilor si stereotipurile lor,
accentuand de exemplu o stire locala in defavoarea uneia nationale sau a uneia nationale in
defavoarea uneia internationale. O alta problema este legata de modul in care ofera aceste
informatii, ziarele semnaland stirile fara a explica contextul sau cauzele care au dus la
declansarea unui eveniment. Ceea ce ziarele aleg pentru a fi o "stire" se bazeaza pe timpul si
efortul necesar pentru a prelucra sau a oferi informatia respectiva si pe importanta pe care
publicul o acorda acelui eveniment. A nu se confunda "stirea" cu "adevarul".
Soluţia lui Lippmann: experţii care să ofere o perspectivă clară decidenţilor politici
Lippmann spune ca pentru a salva democratia de aceste limitari este nevoie sa se dezvolte unele
divizii inteligente care sa sustina diverse agentii de guvernamant, reprezentate de personal
instruit in stiinte sociale care sa le ofere cunostintele, informatiile necesare in luarea deciziilor.
Puterea trebuie acordata unor putini oameni de actiune, analisti politici si lideri politici.
Lippmann sustine ca democratie nu trebuie sa reprezinte doar implicarea si angajamentul de a
guverna ci si obtinerea unei "vieti bune" ca si rezultat a acestei guvernari.

22
 "Susţin că guvernarea reprezentativă, ceea ce este în mod obişnuit numit politică,.... nu
poate funcţiona cu succes, indiferent care este modul de alegere a acesteia, decât dacă
există o organizaţie independentă, de experţi capabilă să facă faptele inteligibile pentru
cei care iau diverse decizii. Incerc, prin urmare, să susţin că acceptarea temeinică a
principiului reprezentării personale trebuie să fie suplimentat cu reprezentarea faptelor
nevăzute care ar permite o descentralizare satisfăcătoare, şi care ne-ar permite să
scăpăm de ficţiunea intolerabilă şi neaplicabilă potrivit căreia fiecare dintre dintre noi
trebuie să dobândească o opinie compententă cu privire la treburile publice. Se
argumentează că problema presei este confuză pentru că apologeţii şi criticii se aşteaptă
ca aceasta să realizeze această ficţiune, şi să suplinească ceea ce nu fusese prevăzut de
către teoria democraţiei, şi că cititorii aşteaptă un miracol care să fie realizat fără niciun
cost sau effort din partea lor. Ziarele sunt considerate de către democraţi ca un panaceu
pentru defectele lor, pe când analiza naturii ştirilor şi baza economică a jurnalismului
pare să arate că ziarele reflectă în mod necesar şi inevitabil, şi prin urmare, într-o mai
mare sau mai mică măsură intensifică organizarea defectuasă a organizării opiniei
publice. Concluzia mea este că pentru a putea fi solide, opiniile publice trebuie să fie
organizate pentru presă nu de către jurnalişti, aşa cum este cazul astăzi. Această
organizare o văd a fi într-o primă instanţă sarcina ştiinţei politice care şi-a câştigat
propriul loc ca şi creator, în avans, a deciziei reale, în locul apologetului, criticului sau
reporterului care au un rol o dată ce decizia a fost luată. Voi încerca să indic că
perplexităţile guvernării şi industriei consipiră pentru a da ştiinţei politice această
oportunitate imensă de a se îmbogăţi şi de a servi publicului larg.” (Walter Lippmann,
Public Opinion, Ch.1)

“Insiders” vs “Outsiders” = nu sunt tipologii sociale, ci locaţii sociale

In “The Phantom Public”, Lippmann isi exprima din nou disperarea fata de posibilitatea ca
persoana obisnuita sa aiba opinii sensibile legate de viata publica, politica, sau fata de opiniile
formate in urma dezinformarii sau bazate pe informatii false. Guvernarea ar fi mai bine sa fie
lasata pe seama celor putini si bine informati divizati intr-un grup care se afla "in putere" ("in
power") si unul "in afara puterii" ("Out of power"). Rolul publicului este de a vota la intervale
regulate cine trebuie sa se afle la putere - in - si cine trebuie sa fie afara - out.
In aceasta carte, Lippmann nu numai ca respinge posibilitatea de a unifica cu adevarat
societatea, dar si abandoneaza credinta ca exista o epistemologie privilegiata, fie ea Stiinta sau
altceva care sa poata oferi fiintei umane un ghid ce comportament independent in viata publica.
Acest mod de gandire reflecta relativitatea cunoasterii a lui Nietzsche, irationalitatea constiintei
propusa de Freud si instabilitatea fie ea chiar a cunoasterii stiintifice asociata cu munca lui
Einstein.
Problema profunda a democratiei este ca nu exista o asemenea entitate cum ar fi "poporul" sau
"publicul". Insa ideea de guvernare a poporului indulceste intr-o oarecare masura actiunile
guvernarii. Scopul guvernarii poate fi doar acela de a face ajustari schimbarii si crizelor. Rolul
23
maselor in postura de public este acela de spectatori care pot determina care grup de elite este
"in" si care este "out" pentru a minimaliza potentialul de conflicte violente intre elite.

“Teoriile de azi presupun că fie votanţii sunt în mod intrinsec competenţi şi capabili să
conducă treburile publice sau că aceştia tind spre acest ideal. Prin aceasta înţeleg un ideal
de neatins, rău în sensul în care este rău pentru un om gras să încerce să devină un
dansator de balet. Un ideal ar trebui să exprime adevăratele posibilităţi ale subiectului.
Idealul unui cetăţean omni competent şi suveran este, în opinia mea, un ideal fals. Este
de neatins. Încercarea de a-l atinge este înşelătoare. Eşecul de a-l îndeplini a produs
dezvrăjirea/dezamăgirea actuală.”
“Individul nu are opinii cu privire la afacerile curente. Nu ştie cum să conducă treburile
publice. Nu ştie ce se întâmplă şi de ce se-ntâmplă. Nu-mi pot imagina cum ar putea şti
şi nu există niciun motiv să credem, precum democraţii mistici au putut gândi, că
limitarea ignoranţei individuale a maselor poate produce o forţă directoare în conducerea
treburilor publice.”
“Atunci când opinia publică încearcă să guverneze în mod direct ajungem fie în eşec, fie
la tiranie. Nu este capabilă să rezolve problema la nivel intelectual, nici să o trateze cu
excepţia impactului său general. Teoria democraţiei nu a recunoscut acest adevăr pentru
că a confundat funcţionarea guvernului cu voinţa poporului. Aceasta este o ficţiune.
Acţiunea complexă a realizării legilor şi a administrării acestora prin câteva zeci de mii
de demnitari nu este în niciun caz un act al votanţilor şi nici o traducere a voinţei
acestora...”
(Walter Lippmann, The Phantom Public)

24
5. JOHN DEWEY = Perspectiva optimistă

Comunicarea sporeşte democraţia

 The New Republic (1922)
 The Public and its Problems (1927)
Democraţia deliberativă este posibilă!
Element comun cu Lippmann: societatea modernă este prea complexă pentru ca cetăţenii să o
poată înţelege în întregimea sa
Democraţia nu este limitată la dependenţa de experţi. Aceştia pot reprezenta interese oligarhice
Dewey a impartasit cateva din preoucparile de baza ale lui Lippmann: nationalismul, egoismul
economic, managementul opiniei public si "capacitatea de ase forma o noua si periculoasa
alianta printre leitele puternice interesate de afaceri, guvernare si stiri." Insa spre deosebire de
Lippmann, Dewey a fost preocupat si de divizarea claselor ca o consecinta a capitalismului
industrial si care a considerat ca este impotriva eticii democratice. Democratia era
recunoasterea naturii interdependente si fundamental sociabile a existentei umane. Motorul
politicii democratice era efortul de a crea conditii pentru indivizi intr-o societate pentru a se
dezvolta la potentialul lor deplin. Nu a fost doar politic; a fost de asemenea civil si industrial.
In consecinta, democratia nu a reprezentat doar o masina ci si etica extinzandu-se pana la locul
de munca. Dewey a crezut ca presa poate fi reformata si ca trebuie sa continue sa serveasca ca
si o legatura vitala intre guvernamant si oameni. El nu a avut incredere in notiunea lui
Lippmann pentru o noua aristocratie administrativa pentru ca ei ar fi devenit un grup care isi
va urmari interesele personale iar crearea unui asemenea grup de putere este in sine
fundamental nedemocratica.
Importanţa publicului în procesul decizional
Viziune divergentă: credinţa şi puterea publicului
Instinct vs Obişnuinţă
În Human nature and Conduct, el pare să sugereze existenţa a două puncte de tensiune: pe de
o parte, relaţia dintre haosul impulsurilor şi relativa disciplină a obişnuinţelor (aceasta se
manifestă la nivel individual prin deconstrucţia unei obişnuinţe în urma intervenţiei impulsului
iar la nivel social în conflictul dintre instinctualitatea tinerilor şi monotonia reacţiilor celor
maturi), şi, pe de altă parte, disonanţa numeroasele obişnuinţe care constituie sinele şi care
trebuie aduse la un numitor comun. Dacă în primul caz avem un conflict vertical între natură
(impuls) şi cultură (obişnuinţă), în al doilea este vorba, mai degrabă, de un conflict orizontal
generat de pluralizarea sau diferenţierea socială.
Necesitatea unui public educat şi a ştiinţelor sociale – bazele unei democraţii solide
Dewey a fost de acord cu Lippmann ca publicul nu este capabil de o actiune executiva eficienta,
ca rolul sau nu este de a guverna ci de a interveni prin sistemul de vot in momentele critice.
Pericolul pretentiei unui public de coeziune este acela ca permite catorva sa guverneze in
interes propriu in timp ce pretind a fi agentii vointei publice. Dar el merge mai departe si sustine

25
ca si in eventualitatea in care publicul intervine doar in situatii critice este nevoie sa faca acest
lucru in baza unei activitati de grup eficiente si a unor informatii impartiale - conditii
neindeplinite la momentul respectiv.
• 50% din votanti merg la vot din obisnuinta si/sau din traditie si nu din alegere rationala
• De cele mai multe ori publicul voteaza impotriva a ceva decat pentru ceva
• Candidatii nu sunt alesi pentru merite personale, ci din motive uneori absolut irelevante:
sotia si copiii, portretul candidatului cu maxilare proeminente etc. => indiferenta din
partea publicului
Rolul simbolurilor
• Simbolurile controleaza sentimentele si gandurile, iar noua epoca nu are simboluri
consonante cu activitatile ei
• => Importanta comunicarii (legata de educatie)
Competenţe executive vs abitatea de a judeca
Acolo unde Lippmann renunta la public, Dewey se intoarce spre el. Nu doar publicul poate fi
acuzat de irationalitate. Nenumarati lideri au abuzat de asemenea de putere si au actionat intr-
o maniera iorationala. Democratia nu este o garantie impotriva abuzului de putere dar nu este
nici cauza lui.
Lippmann si adeptii sai ("democratii realisti") au sustinut:
1. irationalitatea fundamentala a barbatilor si a femeilor si au crezut in faptul ca
2. minimizarea participarii maselor la viata publica este in consecinta un scop venit sa
3. redefineasca democratia ca si guvernare pentru popor nu de catre popor prin aplicarea
principiilor stiintifice.
Dewey credea ca democratia era un proces in dezvoltare si desi a admis ca existau anumite
probleme cu democratia in 1920 nu s-a gandit ca trebuie abandonata si substituita de un sistem
in care sa guverneze specialisti, experti in stiinte. El nu a fost de acord cu Lippmann asupra
faptului ca publicul nu a existat niciodata ci mai degraba a considerat ca a fost "eclipsat" la acel
moment dar in diferite momente din istorie publicul sa evidentiat pe deplin. caracterul
fundamental al publicului nu este irationalitatea ci existenta sociala - produsul asocierilor
umane a acelora care apreciaza faptul ca consecintele actiunilor lor au un impact mai mare
decat asupra experientei lor imediate. Publicul isi poate pierde notiunea interelor comune insa
intotdeauna are potentialul de se reforma atunci cand devine constient de interdependentele
inevitabile.
Soluţia lui Dewey: Crearea unei MARI COMUNITĂŢI fondate pe DIALOG
Dewey vede guvernarea izvorand direct din public. Publicul formeaza agentii cu scopul de a
se ocupa de consecintele totale ale activitatilor sale. Guvernul este rezultatul eforturilor
publicului de a se ocupa de interactiunile sale. Problema primara a publicului este de a dezvolta
un sistem de selectare a reprezentantilor oficiali si de a determina drepturile si responsabilitatile
lor. pe masura ce democratia s-a dezvoltat a dat nastere unor concepte cheie care s-au reflectat
in public prin crestere si prin propria sa constientizare, concepte cum ar fi natura individuala si
drepturile individului sau libertatea si autoritatea, progresul, ordinea, legea, etc. Miscarea spre
democratie este construita in carcaterul social al existentei. Nu este nevoie a se inventa o
definitie pentru democratie ci trebuie descoperita definitia sa ca si practica. Putem intreba in
consecinta ce interese urmarea publicul in miscarea sa rapida spre democratia politica?

26
Rasppunsul include lucruri precum obtinerea unei parti de responsabilitate in formarea si
directionarea activitatilor grupului caruia ii apartine; eliberarea potentialului membrilor unui
grup in armonie cu interesele si binele comun si asa mai departe. Dewey vede democratia ca o
parte integrata a comunitati insasi; nu este un ideal spre care se indreapta societatea ci mai
degraba o tendinta de a construi structura activitatii sociale. Pentru Dewey, Lippmann nu a
inteles natura democratiei.
Problema democratiei, spune Dewey, nu se datoreaza imposibilitatii de a avea un public ci
faptului ca noi forte din societate cum ar fi tehnologia si capitalismul au restructurat relatiile
umane iar publicul si-a pierdut directia si constiinta de sine. Stiinta nu este un raspuns cu
recuperarea publicului, nevoia de a-si reveni.
Lippmann a minimizat valoarea democratiei. Dewey a vazut in presa atat un rol epistemologica
in ajutarea definirii a ceea ce este adevarat si un rol moral in a oferi raspunsuri zilnice
aparentelor contradictii intre interesele individuale si societate. Pentru ca un public sa actioneze
ca un public este nevoie de comunicare libera si deschisa astfel incat publicul sa poata fi
informat de afacerile curente si sa dezbata consecintele comportamentelor individuale si de
grup. Prin comunicare, indivizii sunt capabili sa isi judece propriile valori in termenii
intereselor publice. Comunicarea faciliteaza impartasirea experientelor prin limbajul social.
Rolul conversaţiei ca şi ideal tip al comunicătii umane = fundament al societăţii democratice
Singurul scop al guvernului - pentru Dewey - este acela de a reprezenta interesele publice.
Presa este esentiala pentru ca publicul sa ramana in legatura cu el insusi si cu actiunile acelora
care guverneaza in numele sau. Scopul stirilor nu este doar de a informa dar si de a forma ideile
publicului, oncluzand rezultatele cerecetarilor stiintifice astfel incat sa poata exista dezbateri si
analize in functie de nevoile si interesele comunitatii.
2 forme de comunicare : transmiterea de informaţii şi (2) de simboluri şi ritualuri
În Experience and Nature, Dewey afirmă emfatic: „dintre toate problemele, comunicarea este
cea mai frumoasă” eclipsând chiar şi fenomenul religios al transubstanţierii. Pentru a
reproduce, apoi, afirmaţia antropologului Franz Boas conform căreia condiţia umană se
distinge de cea animală prin doi marcatori: primul este capacitatea de a comunica, iar al doilea
capacitatea de a utiliza unelte. Dewey face, însă, o precizare importantă: mânuirea tehnologică
este posibilă doar pentru că există un fundal lingvistic prealabil. Sub impactul lui George Mead,
Dewey înţelege limbajul ca produs al utilizării constante de gesturi şi sunete animale (şi nu al
intenţiilor subiective) care, la un moment dat, ajung să se fixeze în semne şi semnificaţii .
Această fixare deschide posibilitatea ca semnele şi semnificaţiile să conserve experienţele
anterioare, în acelaşi timp, potenţându-le prin prefigurarea unor posibilităţi viitoare de acţiune.
Mai mult, comunicarea are două aspecte,

 primul e „instrumental” în sensul unei acţiuni angajate ca mijloc pentru atingerea unui
scop. Actul comunicării eliberează omul de presiunea realităţii imediate oferind, pe
fondul relativei stabilităţi şi flexibilităţi a semnificaţiilor sale, şansa jocului
speculativ/imaginativ de a proiecta scopuri îndepărtate şi mijloace de atingere a
acestora.
 Dar comunicarea posedă şi o latură „consumatoare” (consumatory) care deschide
omului orizontul unei ieşiri din carcasa propriei subiectivităţii şi de acces la o
comuniune de semnificaţii cu semenii săi. Procesul unei comunicări reuşite înseamnă,
pentru Dewey, unitatea caracterului instrumental şi a celui consumator, unitate în care
e depăşită orice tentativă de a limita comunicarea la un grup sau clasă socială.

27
Orizontul care ar trebui să motiveze eforturile de schimbare socială înseamnă, din acest punct
de vedere, atingerea unei „comunicări libere şi pline” purificată de constrângeri parohiale.
Comunicarea presupune, în acelaşi timp, presupune coordonarea acţiunilor celor care iau parte
la ea ca urmare a capacităţii subiectului de a privi lucrurile prin ochii celuilalt. Această
capacitate „telepatică” are o explicaţie simplă:
semnificaţiile nu depind de intenţiile private ale subiecţilor, ci sunt legate de comportamente
aflate în coordonatele unui spaţiu public, activarea şi înţelegerea acestor semnificaţii
declanşând posibilitatea anticipării acţiunii partenerului (indicarea unui obiect prin gesturi şi
cuvinte determină din partea vânzătorului reacţii pe care cumpărătorul le poate anticipa înainte
ca ele să se producă: acesta îşi pregăteşte, de pildă, banii pentru a plăti obiectul indicat).
Filosofia trebuie, o dată cu acceptarea premiselor comunicative, să renunţe la gravitarea în jurul
relaţiei subiect/obiect în favoarea raporturilor intersubiective: obiectul nu mai reprezintă ceva
rezistent şi static, ci se transformă, prin jocul lingvistic al partenerilor, într-o potenţialitate în
vederea anumitor consecinţe.
Construirea consensului - nu este teleologic ci rezultatul interacţiunii şi dialogului
Utopia politică a lui Dewey ar presupune recunoaşterea simultană a unicităţii individului şi a
consensului comunitar evitând derapajele în solipsism sau conformism. Ambivalenţa lui
Dewey, oscilând între raportul natură/cultură (instincte/constrângeri sociale) şi raportul dintre
obişnuinţe rezultate în urma socializării multiple (tensiunea rezultată din apartenenţa la mai
multe grupuri, uneori puternic conflictuale), provine şi din acest efort de sinteză. Dar cele două
modele de relaţionare sunt, conform lui Dewey, parte a aceluiaşi proces acoperind nevoia
politică modernă de a împăca „libertatea, egalitatea şi fraternitatea” în cadrele unei democraţii
radicale: individul are libertatea de a-şi actualiza propriile potenţialităţi selectate pe baza
interacţiunilor culturale fiind, în acelaşi timp, ajutat să-şi armonizeze spectrul tot mai complex
de obişnuinţe prin interacţiunea flexibilă şi egalitară între diversele grupuri care-i amprentează
identitatea. Unicitatea este indisociabilă de o viaţă comunitară care să o cultive, la fel cum
aceeaşi comunitate se alimentează, apoi, din împlinirea fiecărui individ în parte.
În opinia lui Dewey, egalitatea nu survine din faptul că ar exista ceva antecedent sau structural,
nici din faptul că ar constitui o echivalenţă matematică, ci din aceea că fiecare fiinţă umană
este unică având dreptul, în pofida diferenţelor fizice sau psihice, de a-şi dezvolta propriile
potenţialităţi fără vreo presiune exterioară. „A învăţa să fii uman presupune să dezvolţi, prin
procesul de a-da-şi-a-primi (give-and-take) al comunicării, un simţ efectiv de a fi un membru
distinctiv din punct de vedere individual al comunităţii; unul care înţelege şi apreciază
credinţele, dorinţele şi metodele şi care contribuie la o conversie pe mai departe a puterilor
organice în resurse umane şi valori”. Dewey consideră, astfel, necesară trecerea de la „Marea
Societate” (Great Society) desemnând o solidaritate bazată pe anumite condiţii economice şi
tehnologice la „Marea Comunitate” (Great Community) în care sfera publică poate să integreze
prin comunicare diferitele obişnuinţe formate prin socializare multiplă dar şi substratul organic
al fiinţei umane.

28
“Democraţia politică aşa cum există astăzi necesită o abundentă critică dură. Dar critica
este doar expunerea a conflictualităţii şi a spleenului sau a unui complex de superioritate,
dacă nu implică reflecţia asupra condiţiilor prin care guvernarea poporului a apărut[…].
Instrumentele intelectuale pentru formarea unui public organizat sunt mult mai inadecvate
decât mijloacele sale făţise. Legăturile care leagă oamenii împreună la nivelul acţiunii sunt
numeroase, rezistente şi subtile. Dar sunt invizibile şi intangibile. Mai mult decât oricând,
avem mijloacele concrete de comunicare. Gândurile şi aspiraţiile congruente cu acestea nu
sunt comunicate şi prin urmare nu sunt comune. Fără o astfel de comunicare publicul va
rămâne în umbră şi fără formă, căutându-se pe sine spasmodic, dar însuşindu-şi şi
păstrându-şi mai degrabă umbra decât substanţa. Până când Marea Societate este convertită
într-o Mare Comunitate, publicul va rămâne eclipsat. Doar comunicarea creează o mare
comunitate. Babelul nostru nu este cel al limbilor ci acela al semnelor şi simbolurilor fără
de care experienţa împărtăşită este imposibilă.”

29
Perspectiva americană: demersurile empirice & comunicarea politică
6. Paul Lazarsfeld (1901-1976) si Robert K. Merton (1910-2003)

Efecte sociale & comunicarea politică în masă

• Esenţa ştiinţei = nu conţinutul ci METODA - exemplu: radioul este relativ mai influent
decat ziarul, acelasi tip de distinctie putand fi aplicat si altui set de date;
• Măsurarea efectelor mass media = sociologia empirică - Curentul empiric încerca prin
investigații sistematice asupra media să spulbere credința că presa, cinematograful și
radioul au o putere foarte mare în influențarea comportamentelor oamenilor în calitate
de alegători și consumatori.
• Comunicarea = un efect de persuasiune - exemplu:
o Descoperim că oamenii mai puţin interesaţi s-au bazat mai mult pe conversaţii
şi mai puţin pe mediile formale,ca surse de informare.
o Cei care se răzgândesc în vreun fel în timpul campaniei i-au menţionat pe
prieteni sau pe membrii de familie mai frecvent decât cei care au avut o intenţie
constantă de vot pe parcursul întregii campaniei
o persuasiunea fara convingere: Influenta personala poate duce la urne persoane
care , altfel, nu ar fi votat cu nimeni sau ar fi votat cu partidul advers(in cazul in
care alt prieten ar fi insistat in acest sens). Acestea sunt persoane care voteaza
din afectiune sau loialitate fata de familie, prieteni, etc. Aceste persoane nu au
un motiv substantial pentru a vota.
• Paradigma dominantă în studiile de comunicare - Influenţa descrisă în „Personal
Influence” din 1995 ca „paradigma dominantă” - FLUXUL COMUNICĂRII ÎN DOUĂ
TREPTE

Paul Lazarsfeld:

• Lazarsfeld, P., B. Berelson, and H. Gaudet, The People's Choice (1968)

• Lazarsfeld, Paul & Elihu Katz, Personal Influence, (1955)
• Bernard R. Berelson, Paul F. Lazarsfeld, & William N. McPhee, Voting: A Study of
Opinion Formation in a Presidential Campaign, (1966)

30
Demersuri generale cu privire la comunicare

“ Este clar că mass media au atins un nivel impresionant de audienţe. Aproximativ 45 de

milioane de americani vizionează filme în fiecare săptămână ; circulaţia cotidienelor
noastre este aproximativ de cincizeci şi patru de milioane, şi de patruzeci şi şase de
milioane de locuinţe americane sunt dotate cu un televizor, iar în aceste case americanul
mediu priveşte în medie trei ore pe zi la televizor. Acestea sunt cifre impresionante. Dar
acestea sunt doar cifre cu privire la ofertă şi la consumul de media şi nu cifre înregistrând
efectele sale. Acestea ilustrează ceea ce fac oamenii, şi nu efectele sociale şi psihologice
ale media. Cunoaşterea numărului de ore în care oamenii ţin radioul deschis nu oferă nicio
indicaţie cu privire la efectul a ceea ce aceştia ascultă. Cunoaşterea datelor cu privire la
consum în domeniul mass media rămâne departe de o demonstraţie cu privire la efectul
lor de reţea asupra configurării comportamentului şi atitudinii acestora.”(Rolul media:
Paul Lazarsfeld and Robert Merton (1948), "Mass Communication, Popular Taste, and
Organized Social Action“, p.19
Paul Lazarsfeld &all

Radio research project (1937) – creat în domeniul cercetărilor media

• Sondaje => anchete cu privire la comportamentul electoral şi influenţa media
• Comportament electoral = grupuri de influenţă (un agregat de caracteristici individuale
sau caracteristici “globale” descriind comunitatea ca şi tot)
• Expunerea la Mass media exposure şi predispoziţiile politice

Comunicarea în două etape. Fluxul comunicaţional (procese mediate):

• Votanţii tind să urmeze liderii informali, mai degrabă decât media ca atare
• Media => lideri de opinie=> grupuri electorale

Întâi de toate se pleacă de la premisa că oamenii nu trăiesc separat, nu reprezintă o masă amorfă
ce poate fi atinsă prin mass-media (aici intra în discuţie o altă teorie – glonţul magic sau seringa
hipodermică), ci sunt integraţi în grupuri sociale.
Aceste grupuri mediază informaţiile primite din exterior şi, de ce nu, le filtrează acţionând ca
un cenzor.
Indivizii îşi asumă roluri diferite şi, în timp ce unii mai activi preferă să contribuie la
răspândirea informaţiilor, ba chiar făcându-şi un titlu de glorie din accesul direct la mass-
media, alţii preferă să se informeze prin contactele personale. Vă amintiţi probabil de
Moromete şi celebra „Poiană a lui Iocan” unde aceste roluri sunt evidente.

31
Informaţiile sunt receptate de membrii grupului, fără ca asta să implice automat acordarea
atenţiei, iar răspunsul poate veni sub forma acceptării ori a respingerii influenţei liderilor de
opinie.
Liderii de opiniei, dincolo de accesul la mijloacele de comunicare în masă amintit, prezintă o
serie de caracteristici ce le permit să se impună în grupurile respective. Sunt sociabili, deschişi,
mereu disponibili şi, conştienţi de rolul asumat.

Fluxul comunicării în două trepte

Întâi de toate se pleacă de la premisa că oamenii nu trăiesc separat, nu reprezintă o masă amorfă
ce poate fi atinsă prin mass-media (aici intra în discuţie o altă teorie – glonţul magic sau seringa
hipodermică), ci sunt integraţi în grupuri sociale.

Aceste grupuri mediază informaţiile primite din exterior şi, de ce nu, le filtrează acţionând ca
un cenzor.

Indivizii îşi asumă roluri diferite şi, în timp ce unii mai activi preferă să contribuie la
răspândirea informaţiilor, ba chiar făcându-şi un titlu de glorie din accesul direct la mass-
media, alţii preferă să se informeze prin contactele personale. Vă amintiţi probabil de
Moromete şi celebra „Poiană a lui Iocan” unde aceste roluri sunt evidente.

Informaţiile sunt receptate de membrii grupului, fără ca asta să implice automat acordarea
atenţiei, iar răspunsul poate veni sub forma acceptării ori a respingerii influenţei liderilor de
opinie.

Liderii de opiniei, dincolo de accesul la mijloacele de comunicare în masă amintit, prezintă o

serie de caracteristici ce le permit să se impună în grupurile respective. Sunt sociabili, deschişi,
mereu disponibili şi, conştienţi de rolul asumat.

32
Încă ceva. Spuneam de indivizi că îşi asumă aceste roluri. La fel de bine cum cineva poate fi
lider într-o anumită chestiune, părerea sa contând în grupul din care face parte (în baza
competenţelor demonstrate, a pregătirii, şamd), într-o altă problemă, grupul îi rezervă statului
de simplu membru al audienţei, în timp ce altul devine formator de opinie. Asta pentru că
discutăm de lideri informali.
Deşi nu lipsit de critici (cea mai evidentă fiind negarea influenţei directe a mijloacelor de
comunicare în masă, modelul fluxul comunicării în două trepte elaborat de Paul Lazarsfeld
subliniază un adevăr de netăgăduit, anume importanţa relaţiilor sociale, a cercurilor sociale
(Google+ vă sună cunoscut?) care prevalează asupra informaţiei provenite din mass-media.
Sigur, nu pentru toată lumea. Şi nu oricând. Dar de cele mai multe ori aşa se întâmplă.
Un exemplu de cum arată fluxul comunicării în două trepte din zilele noastre? Reţelele MLM
(Multi-level marketing). Sau marketing-ul afiliat, prezent din ce în ce mai des în online.

Rolul social şi maşinăria media

Rolul social al existentei mass-mediei este supraestimat. Este clar ca mass-media atinge
audiente enorme.
Ex: Aproximativ 45 de milioane de americani merg la film in fiecare saptamana,aproape 46 de
milioane de americani au casele echipate cu televizoare,iar in aceste case un american obisnuit
se uita la televizor circa 3 ore pe zi.Desi aceste cifre sunt imense,ele nu inregistreaza efectul
mass-mediei.
Ele reliefeaza ceea ce fac oamenii, nu efectul social si psihologic pe care media il are asupra
oamenilor. Faptul ca stim cate ore tin oamenii radioul deschis nu ne indica efectul asupra lor
in urma celor auzite.

Paul Lazarsfeld and Robert Merton (1948), "Mass Communication, Popular Taste, and
Organized Social Action“

1. Funcţia de a conferi statut – legitimarea statutului liderilor de opinie

Dă prestigiu și sporește autoritatea indivizilor și grupurilor prin legitimarea statutului lor.
Votantii tind sa urmeze liderii informali,ai degraba decat media ca atare.

“Mass media conferă statut cu privire la chestiunile publice, persoane, organizaţii şi

mişcări sociale.” (p. 20)

2. Cristalizarea şi solidificarea normelor sociale = “umplerea golului dintre atitudinile private

şi moralitatea publică”.Aplicarea normelor sociale

33
Mass-media poate iniția acțiuni sociale organizate prin ”demascarea” condițiilor care sunt in
dezacord cu moralitatea publică.Într-o societate de masă,această funcție de expunere public
este instituționalizată în comunicarea mass-media.

“Astfel de fraze atrăgătoare precum puterea presei …sau aura strălucitoare a

publicităţii se referă cu precădere la această funcţie. Mass media pot iniţia o acţiune
socială organizată prin expunerea condiţiilor care sunt în discuţie la nivelul moralei
publice. Dar nu trebuie să presupunem prematur că acest model ţine doar de
expunerea şi facerea cunoscută a acestor deviaţii.” (p.21)

3. Disfuncţia narcotizantă- Excesul de informaţie = narcotizant mai degrabă decât energizant

la nivelul individului = cunoaştere pasivă (cunoaşterea problemei vs acţiunea propriu zisă)
Bombardarea cetățenilor cu informații obține doar o preocupare superficială în legătură cu
problemele societății. Oamenii consideră că dacă sunt informați despre subiect este suficient
=> nonactiune politica ( cetateni apatici care nu se implica)

“Este caracterizată ca fiind mai degrabă disfuncţională pornind de la prezumnţia că

nu este în interesul societăţii moderne şi complexe să aibă largi mase de oameni
apatici şi inerţi din punct de vedere politic.” (p.22)

“Care sunt condiţiile pentru utilizarea eficace a mass media pentru ceea ce s-ar
putea numi “obiectivele sociale ale propagandei”- promovarea, să spunem asa, a
relaţiilor non discriminatorii (de rasă), a reformelor educaţionale, sau a atitudinilor
pozitive cu privire la organizarea muncii?
Cercetările au aratat că cel puţin una sau mai multe dintre următoarele 3 condiţii
trebuie satisfăcute pentru ca propaganda să fie eficace. Aceste condiţii pot fi pe scurt
enumetate ca fiind:
(1) monopolul,
(2) canalizarea mai degrabă decât schimbarea valorilor
fundamentale,
(3) contact direct suplimentar.”(p.27)

34
 Şcoala critică de la Frankfurt
Teoria critică: fabricarea comodităţii culturale
• Concentrată pe sursa comunicării - nu are sens sa intrebam oamenii deoarece acestia
raspund deja in maniera in care au fost manipulati, in consecinta trebuie sa ne
concentram pe sursa mesajului.
• Rădăcinile marxiste ale teoriei critice
• Cercetarea obiectivă vs analiză interpretativă

7. Max Horkheimer & Theodor Adorno

“Filmele şi radioul nu mai au nevoie să fie o artă. Adevărul că acestea sunt doar
afaceri a devenit o ideologie pentru a justifica prostiile pe care acestea le produc.
Acestea se numesc industrii; şi atunci când veniturile directorilor lor sunt publicate,
orice îndoială cu privire la utilitatea socială a produselor finite este eliminată....”

“O raţionalitate tehnologică este raţiunea dominaţiei însăşi. Este natura coercitivă a

societăţii alienată de ea insăşi...Întreaga lume este menită să treacă prin industria
culturală.”
(THEODOR ADORNO &MAX HORKHEIMER, “The culture industry:
enlightenment as mass deception” 1944)

Sfera burgheză publică şi transformarea ei structurală => “Societalization” a statului şi

“statetification” a societăţii
Modernizarea => raţionalizarea comunicativă + raţionalizarea mijloacelor (media bani şi putere
administrativă) => invadarea vieţii sociale =>patologie : “colonizarea vieţii lumii”
Acţiunea comunicativă: Raţionalizarea ca şi formă de interacţiune între subiecţi. Presupune
deliberarea comună şi căutarea unei înţelegeri comune. Consens cu privire la interpretarea unei
situaţii.

35
8. Jürgen Habermas
 The Structural Transformation of the Public Sphere: An Inquiry into a category of
Bourgeois Society, (1962 trans 1989)
 Theory of Communicative Action (1981)

 din anii "60 mediteaza la transformarea politicului in plan social;

 idealizarea iluminismului da nastere la opinia publica menita sa critice nivelul politic,
deplange situatia actuala
sec XVII-XIII

STATUL

SFERA PUBLICA
CRITICA

SOCIETATE

- in timp apare o diferentiere clara intre cele doua iar publicul nu mai raspunde, statul decide.

 apar caste, profesori, medici, avocati care incep sa discute - persoane educate - la care
se adauga aparitia presei si incep sa discute politica - opinia vizand deciziile politice -
critica
 aceste evenimente dau nastere societatii civile, apare sfera publica
odata cu modernizarea:

- se schimba la nivel social si politic logicile politice

36
Coborarea statului la nivel social
In secolele XVI-XVII nu exista responsabilitatea statului in educatie si sanatate. Acestea sunt
chestiuni private.
In secolul XIX acest lucru se schimba: educatia devine obligatorie, medicina de urgenta este
gratis etc. adica statul coboara la nivelul societatii, intervenind astfel in sfera privata. Dar acest
lucru presupune si anumite obligatii spre exemplu ai dreptul la educatie gratuita dar si tu la
randul tau trebuie sa iti trimiti copilul la scoala.
* fiecare actiune a statului presupune si obligatii din partea cetateanului sau interdictii!
Exemplu: analizele obligatorii - in caz contrar exista sanctiuni financiare
In acelasi timp exista si un comportament invers care se manifesta prin discutii, dezbateri, lideri
de opinie a sefilor de asociatii, a profesorilor, ONG-urilor, sindicatelor ceea ce indica o
participare directa la nivel decizional. Initial acestia reprezinta vectori de opinie. In acest
moment are loc substitutia spiritului critic cu negocierea care se datoreaza nevoii de a obtine
unele beneficii ceea ce lasa descoperita sfera sociala.
Si actorii mediatici gliseaza spre acest spatiu pentru diferite beneficii - comerciale, legale,
administrative.
Spre exemplu structura dominanta de sponsorizare se vede prin tipul reclamelor difuzate.
Niciodata un post de televiziune nu va actiona criticand aria de actiune a sponsorilor - exceptie
New York industria farmaceutica. Se pune problema independentei editoriale.
Habermas: Nu mai exista presa critica, presa ia forma unei afaceri ghidata de logica profitului;
interese pentru lobby politic, economic. Schimbarile sociale o imping in acest spatiu iar media
devine o parte a sistemului.
Presa nu mai e un spatiu al deliberarii. Nu se mai poate ajunge la critica obiectiva.

“În domeniul mass media, publicitatea şi-a schimbat […] semnificaţia. Dintr-o funcţie
a opiniei publice, ea devine şi un atribut al celui care atrage către sine opinie publică:
public relations, eforturile nu de mult denumite activitate publicitară, sunt orientate spre
realizarea unei publicity. Însăşi sfera publică se prezintă pe sine ca sferă distinctă –
domeniului privat i se opune cel public. Uneori ea apare pur şi simplu ca sferă a opiniei
publice care se află în opoziţie tocmai faţă de forţa publică. După caz, organe ale sferei
publice vor fi considerate fie organele de stat, fie mediile care, cum e cazul presei,
slujesc comunicării în interiorul publicului”
Jürgen HABERMAS, Sfera publică şi transformarea ei structurală. Studiu asupra unei
categorii a societăţii burgheze, traducere şi notă biobibliografică de Janina Ianoşi,
Comunicare.ro, Bucureşti, 2005 [1962], pp. 52-53.

37
 Studiile culturale britanice

Richard Hoggart
Raymond Williams
Edward Thompson
Stuart Hall

Rolul culturii in GB
Cadrul general: renunţarea la imperiul colonial, un nou tip de capitalism Noua Stângă, statul
bunăstării generale
Cadrul intelectual/ surse de inspiraţie –semiotică, structuralism, psihanaliză

 Fr: Althusser, Barthes, Bourdieu, Foucault, Lacan,

 Au: Freud,
 Ger: Marx, Elvetia Saussure,
 It: Gramsci DAR ŞI
 ŞCOALA DE LA FRANKFURT
Cultura vie – respingerea gândirii în termeni de cultură înaltă/cultură de masă
In SUA apar microcomunitatile care respecta regulile comunitatii. (ex. Oregon - societate
finlandeza)
Scoala din Chicago sa isi pune intrebarea "Cum se formeaza o legatura sociala?"
Cum ia nastere identitatea americana? Ex Rapa: crearea identitatii

 prin filme, muzica etc apare sentimentul apartenetei comune definita in sens social si
ulterior ca sens al natiunii
 nu limba este liantul de legatura
Scoala Britanica pune fata in fata teoria Scolii Americane legate de publicul larg vs Scoala
Franceza cu studiul mesajului - impreganrea in perceptiile individului

8. Richard HOGGART
Schimbările culturii de masă afectează cultura tradiţională a clasei muncitoare (ref la clase)
Descifrarea culturii clasei muncitoare prin valorile şi înţelesurile întruchipate în pattern-urile
sale = texte
Cultura clasei muncitoare dinainte de război-caracter organic şi limitarea violenţei, postbelic –
caracter artificial (rezultantă a publicaţiilor de masă)
Primul reprezentant al Studiilor Culturale Britanice, Richard Hoggart, îşi propune săînfăţişeze
modul în care aceste schimbări afectează cultura tradiţională a clasei muncitoare. În
38
introducerea la lucrarea sa fundamentală, The Uses of Literacy (Impactul alfabetizării),
apărutăîn 1985, Hoggart mărturiseşte cămulte analize de acest fel păcătuiesc prin faptul că au
în vedere populaţia în ansamblu şi nu clase şi segmente sociale precise; concentrând analiza pe
situaţia clasei muncitoare, el avertizează: “capitalismul de consum distrugea matricea
sentimentelor şi atitudinilor autentice ale clasei muncitoare”.
Născut la Leeds, în 1918, urmează cursurile universităţii din localitate, dupăcare, în timpul
ultimului război mondial, este înrolat în armată. În perioada postbelică predă literatura la
University of Hull în cadrul cursurilor pentru adulţi. Cine erau participanţii la aceste cursuri?
Oameni care din raţiuni economice sau personale nu puteau urma forma clasicăa
învăţământului superior. În spiritul criticismului, Hoggart îşi propune “să descifreze cultura
clasei muuncitoare prin valorile şi înţelesurile întruchipate în patternurile sale; ca şi când ele
erau un fel de <texte>”( Stuart Hall, Cultural Studies: two paradigms, 1966, p32). Acelaşi autor
relevă că “aplicarea acestei metode la o culturăvie şi respingerea termenilor dezbaterii culturale
a momentului (polarizatăîn jurul distincţiei cultură înaltă/cultură largă) au fost un bun punct de
plecare”(Idem).
Volumul portretizează pozitiv viaţa şi cultura clasei muncitoare dinainte de război, care se
distingeau prin caracterul lor organic, prin legătura dintre valorile publice şi practicile private.
Pub-urile, cluburile, publicaţiile şi viaţa de zi cu zi formau o unitate reglată prin pattern-urile
“bunului simţ”, care identificase chiar şi mecanisme pentru controlul unor atitudini negative,
cum ar fi violenţa. Situaţie care contrastează cu ceea ce a apărut în perioada postbelică, o cultură
“artificială”, puţin conectată la condiţiile sociale ale celor care o consumă. Nu numai că nu mai
are organicitate, dar nici nu mai poate aspira la aşa ceva, pentru că“ a eşuat să-şi formeze
rădăcini proprii în cultura vie a oamenilor obişnuiţi”. De aceea, lucrarea priveşte muzica acelei
perioade, producţiile televiziunii americane, revistele ieftine care apăreau la tot pasul drept
“intrinsec artificiale”. Acest înţeles este reţinut şi de editura americană care subtitrează lucrarea
astfel: changing patterns in English mass culture – paternurile în schimbare ale culturii de
masăengleze (Boston Press, 1966).

 Fondator al Centrului de Studii Culturale Contemporane, Birmingham 1964

 The Uses of Literacy – Impactul alfabetizării 1957
Nu se deplânge situaţia socială a clasei muncitoare ci înrăutăţirea culturii – absenţa unei
coeziuni bazată pe adevăr
După părerea noastră, cea mai obiectivă evaluare asupra lucrării o oferă chiar autorul însuşi.
”Această carte se referăla schimbările intervenite în cultura clasei muncitoare în ultimii treizeci
sau patruzeci de ani, cu precădere de când publicaţiile de masăau cunoscut o amploare
deosebită. Presupun că rezultate similare ar fi apărut şi dacăalte forme de petrecere a timpului
liber, cu deosebire cinematograful şi broadcastingul commercial, ar fi fost folosite ca material
de analiză”(Introduction).
Hoggart recunoaşte că lucrarea nu se bazează pe cercetări sociologice, ci pe experienţa sa
personală. De fapt, lucrarea este formată din două părţi distincte pe care Hoggart le recunoaşte
ca atare. Una evocatoare şi alta de analizăa transformărilor pe care aceste noi forme de petrecere
a timpului liber le au asupra populaţiei, autorul sperând ca diferenţa de abordare să fie un
avantaj, în sensul că aceste două secţiuni distincte se vor “lumina reciproc”.

39
Nu este, cum ar putea părea, un demers care deplânge evoluţia clasei muncitoare sub influenţa
unor massive transformări. Să-l ascultăm pe autor:
“Am spus puţin despre schimbările sociale valoroase din ultimii 50 de ani, şi mult despre
pericolele culturale care le acompaniază. Evident, nimeni nu poate sănu admităcăsituaţia celei
mai mari părţi a clasei muncitoare este în toate privinţele mai bună, căbeneficiază de condiţii
mai bune de viaţă, de sănătate şi educaţie. Ceea ce am vrut să ilustrez este căaceste schimbări
culturale care le însoţesc nu constituie o îmbunătăţire, ci, în multe privinţe, o înrăutăţire”( 1958,
p.336). Şi parcă pentru a ne convinge de acest lucru, volumul se încheie cu un citat semnificativ
reprodus dintr-un autor ecleziastic: “Numărul celor care au nevoie săfie treziţi este mult mai
mare decât al celor care au nevoie de confort”.
Clasa muncitoare are propriile obiceiuri. Hoggart isi pune problema ce fac muncitorii in timpul
liber?. Pornind de la consumerism inconrporeaza o serie de valori - tipul de degradare a
valorilor transmise. Trebuie sa depasim aceasta divizare si sa ne gandim intr-un sens mai larg
la acest aspect: studii legate de propulatia afro-americana, graffiti, feminismul pentru a explica
tipul de raspuns. Acestea simt manifestarile unei subculturi. Hoggart isi indreapta atentia
asupra tipului de valori transmis la nivelul mesajului iar aceste valori sunt degradate si pune
problema consecintelor schimbarii acestor valori. Pentru a intelege societatea contemporana
este nevoie de intelegerea mesajelor fara a face diferenta intre inalta cultura si joasa
cultura.

40
9. Raymond WILLIAMS
 1958 Culture and Society;
 1961 The Long Revolution,
 1962 Communications;
 1974 Television, Technology and Cultural Form

Rolul comunicarii in societatea culturala

 Trebuie analizate toate formele de comunicare care sunt întotdeauna adevărate moduri de
viaţă. Legitimarea culturii de masă (cultura populară). Crearea de înţelesuri este o activitate
permanentă şi nu este limitată la anumite perimetre sociale
 Cultura = proces în care tradiţia culturală se îmbină cu activitatea de creare a unor noi
înţelesuri la care participă elitele culturale dar şi oameni obişnuiţi - În momentul apariţiei
lucrării lui Williams, dominante în epocă erau criticile culturale promovate de către Adorno
şi Horkheimer – şi, în spaţiul britanic, de către QD Leavis şi FR Leavis (pentru care cultura
reprezenta preocuparea unei “minorităţi educate” care se vede pusă în pericol prin asaltul
standardizării, al culturii de masă). Criticile culturale s-au impus datorită tonului tăios la
adresa standardizării produselor culturale şi multiplicării lor la niveluri “industriale”. Ele
semnalează un proces istoric ireversibil: lumea culturală, ghidatăde criterii estetice apunea
şi făcea loc unei “industrii” care urmărea scopuri diferite. În analiza lor, criteriul estetic şi
moral, transformat în criteriu esenţial de judecată, se aplica unei realităţi în bună măsură
schimbată. Williams schimbătermenii discuţiei, prin schimbarea termenului de referinţă.
Cultura este văzută ca un proces viu în care tradiţia culturalăse îmbină cu activitatea de
creare a unor noi înţelesuri, la care participă elitele culturale dar şi oamenii obişnuiţi.
Cultura devine “un adevărat mod de viaţă”, la care iau parte persoane sau grupuri din întreg
spectrul social. În felul acesta, cultura nu mai este problema “lor”, ci a “noastră”. Pe
parcursul analizei vom face referiri la diferite contribuţii, dar în primul rând la lucrarea lui
Raymond Williams, „Culture and Society”, pentru că este considerată drept lucrarea
fundamentală pe probleme de culturăa acestei orientări.
 Pattern-urile schimbării din cuvinte = seismografe ale transformărilor externe dar şi ale
răspunsurilor noastre raţionale şi afective. Cuvintele condensează o epocă care are propria
grilă de interpretare şi selectivitate - trebuie uitate formele standardizate ale cuvintelor; nu
exista un sens standard ci o negociere a sensurilor; o istorie a culturii trebuie să ţină seama
de aceste perspective diferite, de schimbările care au avut loc în sfera preocupărilor şi
răspunsurilor, sub presiunea anumitor evoluţii şi fenomene. Schimbări care au condus la
semnificarea diferităa aceloraşi procese, la modificări de înţeles, la nuanţarea
interpretărilor. Tradiţia culturală consemnează aceste răspunsuri şi interpretări, într-o
ierarhie, la rândul ei specifică anumitor epoci. Faţă de ceea ce transmite tradiţia, fiecare
epocă are grila ei de interpretare şi de selectivitate. Fiecare epocăva căuta răspunsuri la
propriile îngrijorări, puncte de sprijin pentru propriile viziuni. De pildă, în legătură cu
democraţia, care a proclamat de la început egalitatea persoanelor, a existat mai întâi
suspiciunea că reprezintă o ameninţare la adresa minorităţii. Supremaţia populară şi
puterea noilor mase au alimentat o asemenea raportare. După un timp, a apărut o altă
temere, de data acesta faţă de individualismul, etic şi practic, al societăţii capitaliste, ceea
ce s-a întruchipat în ideea de comunitate, de „societate organică”. În secolul nostru, temerile
primei faze au fost retematizate sub forma a ceea ce s-a numit „democraţia de masă în noua
lume a comunicării de masă.
o Ex: Democraţie =

41
 1. ameninţare la adresa minorităţii, - initial in Sua a reprezentat domnia
majoritatii
2. individualism etic şi practica societăţii capitaliste, - sec XIX: cum puteti crea
o majoritate autentica in conditiile in care traiti intr-o societate care s-a
schimbat? - individualism etc
3. democraţia de masă – o nouă eră a comunicării de masă - comunicarea de
masaimplica adeseori ideea de masa - manipulare
 definitia se schimba in functie de societate. Mijloacele de comunicare sunt mai putin
importante, cuvintele conteaza!
 Clasa dominantă poate contribui la transmiterea şi distribuirea întregii moşteniri comune –
tradiţia este selectivă

 Dezvoltarea tehnologiei nu are relevanţă pentru apariţia comunicării de masă. Tehnicile

impersonale. Comunicarea nu este doar un proces dimensional al transmiterii mesajului ci
implică: Transmiterea, Receptarea şi Răspuns
 Nu există o comunicare de masă ci doar diferite moduri de a concepe comunicarea:
expansiunea audienţei (creşterea nivelului de educaţie, nr mare de receptori),
intenţionalitatea transmiţătorului – trimiterea la o mulţime ce trebuie manipulată
 Comunicarea autentică presupune existenţa a doi poli cu abilităţi apropiate. Capcana de
supraevaluare a sursei. Transmiterea este doar o ofertă care declanşează un răspuns =
receptarea activă
 Comunicarea = presupune instituţiile şi formele prin care idei, informaţii şi atitudini sunt
transmise

Television, Technology and Cultural Form (1974,2003)

Frecvenţa întreruperilor pt reclame comerciale, flux neîntrerupt planificat = un nou tip de
comunicare => amputarea capacităţii de selecţie
Broadcastingul = epocă de complexitate socială cuprinsă în produsele culturale
Audienţa activă = proces de modificare a sensului şi de construire a înţelesului

42
10. Stuart HALL
Aplica schema marxista comunicarii de masa.
Hall îşi propune săaplice la procesul de „producţie discursivă” schema folosită de către Marx
în interpretarea procesului de producţie propriu zisă. Amintim că Marx vorbeşte de câteva
momente distincte, dar legate între ele: producţia, circulaţia, distribuţia, respectiv consumul, şi
reproducţia. Ce îl atrage în mod special pe Hall la această schemă? Faptul că fiecare moment
are propria autonomie, dar toate sunt legate într-un circuit unitar. De asemenea, este
impresionat de elasticitatea legăturilor dintre etape: fiecare dintre ele condiţioneazăîntr-un
anume fel pe cea următoare (fără producţie nu poate exista nici circulaţie, nici consum, sau în
alt fel, calitatea producţiei influenţează volumul consumului), dar niciuna nu poate garanta în
întregime existenţa celei următoare cu care este legată. Fiecare etapă are nu numai autonomie
în ansamblul procesului, dar şi anumite trăsături distincte: într-un fel se lucrează în producţie
şi în cu totul altul în circulaţie; pentru a face referire la domeniul comunicării, structurile care
producmesajele au anumite particularităţi ale activităţii, comparativ cu cele care îl transmit.
Similitudinea dintre ceea ce descrie Marx şi „producţia” discursivă este, după opinia lui Hall,
extrem de instructivă. Obiectul „producţiei” este în cazul producţiei de televiziune înţelesul
cuprins într-un mesaj. „Dacă nu există înţeles, poate să nu fie consum. Dacă înţelesul nu este
articulat, atunci nu există efect”( Hall 2002, p167).
Deci şi aici avem aceleaşi legături pe care le-am prezentat mai sus. Avem un „moment” de
producţie a mesajului, cu toate particularităţile sale, unul de distribuţie, care are iarăşi o altă
serie de caracteristici, şi unul de receptare, de descifrare a înţelesului. Fiecare etapă este legată
de cealaltă, ca şi în producţia propriu zisă. Fiecare are autonomia sa, dar două etape se disting
prin importanţa lor deosebită.
Ca să poatăfi transmis pe canalele specifice televiziunii, mesajul are nevoie săfie prelucrat,
transpus într-o anumită formă, forma discursivă, iar la celalalt capăt descifrat, spre a putea fi
înţeles. Aceste două momente se disting prin importanţa lor, determinantă pentru ansamblul
activităţii. Ceea ce la Marx era „procesul muncii”, aici este „program” ( cu toate etapele sale,
dela producerea mesajului, la întreaga structură a unei instituţii de broadcasting, la reţelele de
transmisie şi infrastructura tehnică), iar producţia propriu zisă este construirea mesajului.
Acest moment este decisiv, pentru că el reprezintă „punctul de pornire a circuitului” Aşa cum
consumul este parte a producţiei, tot aşa şi receptarea este într-un anume fel „moment al
producţiei”, în sensul că momentul acesta influenţează direct producţia. Deci avem două
momente esenţiale – producerea şi receptarea mesajului - ambele decisive în cadrul circuitului
de ansamblu, pentru că, în cele din urmă, ele dau sens întregii activităţi; în acelaşi timp, ele
sunt diferenţiate, procesul de producere a mesajului având o semnificaţie suplimentară
provenită din faptul că reprezintă punctul de pornire al întregii activităţi. „Producerea şi
receptarea mesajului de televiziune nu sunt, de aceea, identice, dar sunt interconectate: ele
sunt momente diferenţiate în cadrul unui ansamblu format din totalitatea relaţiilor unui proces
comunicaţional ca întreg”(Ibidem, p.168).

43
 MESAJ
POLITIC

CODIFICAR DECODIFIC
E ARE

DE CE CUNOASTE PROPRIILE
MIJLOACE DE CUNOSTINTE,
PRODUCTIE INTELESURI
MODUL DE MANIERA DE A

Punerea in poveste
Acesta este circuitul procesului comunicaţional în ansamblu, construit prin similitudine cu
procesul de producţie. Analiza intreprinsă de Hall cunoaşte un nivel mai adânc, alcătuit doar
din elementele specifice unui proces comunicaţional. În etapa de producere a mesajului,
evenimentul trebuie mai întâi prelucrat, pentru a lua o formădiscursivă şi codificat pentru a
deveni un discurs cu înţeles. Să presupunem, spune Hall, căavem de-a face cu un eveniment
istoric brut. El nu poate fi transmis ca atare într-o emisiunede televiziune, ci are nevoie să fie
prelucrat, transformat într-o „poveste”,într-un tip de aranjament specific pentru televiziune. Ce
se înţelege prin acest lucru? Evenimentul nu este trădat, nesocotit, în sensul căîn viaţăse
întâmplăceva, iar la televiziune apare cu totul altceva. Ci este vorba de o prelucrare
profesională, despre o „citire” a sa într-un anume fel, despre o încadrare într-un context,
inclusiv de o „definire” a situaţiei în care a avut loc. Ca să ne reprezentăm şi mai limpede acest
moment, să presupunem că două televiziuni transmit acelaşi eveniment. Nu este nici o îndoială
că transmisia va fi diferită, diferenţăcare nu rezultă neapărat dintr-o acţiune „deliberată”, ci din
propriul mod de „citire” a evenimentului de către redactorii şi personalul unei televiziuni sau
alteia. Fiecare centru de producţie foloseşte un cod şi livrează un mesaj sub o formă discursivă.
La celălalt capăt al circuitului, el trebuie decodificat, pentru că numai în felul acesta se poate
obţine un efect. „Efect nu are decât înţelesul decodificat”(2002, p. 167). Din punct de vedere
al înţelesului, se creează doi poli între care se produce schimbul: polul reprezentat de structura
de producţie, cel care creează mesajul împreună cu înţelesul acestuia şi structura de recepţie,
care are iarăşi o serie de particularităţi asupra cărora vom insista. Este ceea ce autorul numeşte
„meaning structures 1”, spre a le deosebi de „meaning structures 2”, care semnifică momentul
şi el foarte important al decodificării mesajului.
Ajuns în acest punct al analizei, Hall semnalează două tipuri de probleme, ambele foarte
importante şi care constituie elementele de originalitate ale studiului. Prima este asimetria
dintre cele două laturi ale oricărui proces de schimb comunicaţional. Aici se aflăsursa
„distorsiunilor”, „neînţelegerilor” care intevin în procesul comunicării. Cele două structuri care
produc înţeles nu numai că nu sunt simetrice, dar potrivit lui Hall arareori coincid. În mod
normal, pentru ca mesajul să fie înţeles ar trebui să fie un gen de simetrie între procesele de
codificare şi cele de decodificare. Ambele părţi să vorbească aceeaşi limbă. Cum spune autorul,

44
„gradele de <înţelegere> şi <neînţelegere> în schimbul comunicaţional depind de gradele de
simetrie / asimetrie în activitatea de codificare şi decodificare”(Ibidem, p.169).
În amontele acestei situaţii se aflăo explicaţie: codurile pe baza cărora se fac atât codificarea,
cât şi decodificarea sunt diferite, ceea ce induce o activitate practică diferită în structura de
înţelesuri 2 faţă de structura de înţelesuri 1. De unde provine această diferenţă între coduri?
Din condiţiile de existenţă diferite, aici intrând pregătirea culturală dar mai ales modul cum
naturalizează fiecare grup social o serie de condiţii ale existenţei sale, cum percep o serie de
fenomene prin prisma propriei experienţe de viaţă. Să-l ascultăm pe autor: „Dar aceasta, la
rândul ei,(n.n. simetria respectiv asimetria activităţii de codificare şi decodificare) depinde de
gradelede identitate/nonidentitate dintre coduri... Neconcordanţa dintre codurile propriu zise
are mult de-a face cu diferenţele structurale dintre broadcasteri şi audienţe şi are de-a face, în
acelaşi timp, cu asimetria dintre codurile „sursei” şi „receptorului” în momentul transformării
în forma discursivă sau al descifrării acesteia” (2002, p.169).
Semnalarea asimetriei dintreactivitatea de codificare şi decodificare, la care făcuse trimitere şi
Umberto Eco prin acea formulă „aberanta decodare”, este desigur importantă. Hall face un pas
mai departe şi vorbeşte despre structura propriu zisăa codurilor, despre înţelesuri dominante şi
înţelesuri preferate, despre modul cum lucrează mesajul televizat cu asemenea realităţi. Fiecare
cultură îşi construieşte propriile coduri, care ne ajută să înţelegem lumea, să interpretăm diferite
fenomene şi să ne precizăm poziţia faţă de ele. Codurile sunt construite şi acest caracter scapă
adesea. Pentru că uneori, cum este cazul codurilor culturale, ele sunt în cea mai mare parte
moştenite şi sunt asimilate ca „naturale”. Evident când avem de-a face cu mesaje codate prin
această prismă, comunicarea nu cunoaşte sincope semnificative: toată lumea este de acord că
oamenii sunt egali, că munca trebuie preţuită, că ştiinţa de carte este o achiziţie extrem de
importantăetc. Mesajul transmis prin televiziune este, potrivit lui Hall, polisemic, are mai multe
înţelesuri. El prezintă o deschidere la diverse interpretări, dar şi limite ale acestor interpretări.
Aici autorul englez introduce formula de înţelesuri dominante sau preferate.
Asemenea tipuri de înţelesuri sunt importante pentru cănu sunt şi nu pot fi irezistibil impuse
sau acceptate (ca în cazul celor culturale; de pildă, un furt va fi univoc condamnat). Când este
vorba despre alte fapte, în legătură cu care există diverse puncte de vedere, diverse interpretări,
producătorii de televiziune nu mai pot aspira la o decodificare identică, pentru că acest lucru
nu mai este posibil. Atunci ei urmăresc doar ca decodificarea să respecte dominantele textului
şi săfixeze anumite limite de interpretare a acestuia. Producătorii discursului televizat urmăresc
săstabilească „anumite limite şi anumiţi parametri în cadrul cărora să aibă loc decodarea. Dacă
nu ar exista limite, audienţele ar putea, smplu, săciteascăîntr-un mesaj ceea ce le place”(2002,
p.173).
Care ar fi aceste limite? Dupăordinea şi ierarhia prefigurate de către valorile culturale,
materializată în „ordinea culturală dominantă”, cu o viabilitate remarcabilă, urmeazăun alt tip
de ierarhie. Prefigurată de alt set de valori şi opţiuni care nu au importanţa celor culturale, dar
care au o arie de răspândire şi acceptare destul de mare; sunt valori şi opţiuni care ţin mai mult
de specificul unei orânduiri sociale, ale unei etape importante de evoluţie. Mesajul televizat
codifică textul într-un asemenea registru, prefigurând un gen de „lectură preferată”, dorită nu
numai de către producători, ci împărtăşită, cel puţin într-o anumitămăsură, şi de audienţă. În
felul acesta mesajul, relevăHall, contribuie implicit la perpetuarea structurii sociale respective,
a ierarhiilor şi opţiunilor sale.
„Când vorbim despre înţelesuri dominante, nu avem în vedere un proces unilateral care
guvernează modul în care toate evenimentele vor fi semnificate. El constăîntr-o <activitate>

45
necesarăpentru a obliga, a câştiga plauzibilitate şi a prezenta ca legitimă decodarea
evenimentului în cadrul limitei prefigurate de definiţiile dominante în care el a fost semnificat”
(2002, p. 172).
Analiza producţiei discursive: producţia, circulaţia, distribuţia, consumul şi reproducţia –
autonomie şi interdependenţă (procese preluate din marxismul clasic)
Producţia de televiziune – înţelesul cuprins într-un mesaj- program depinzând de instituţiile de
broadcasting (evenimentul preluat pentru a deveni un discurs cu sens, “povestea” – rezultanta
prelucării profesionale)
Umberto Ecco: cel mai adesea avem impresia ca citim cu totii aceiasi aceeasi carte insa fiecare
intelege in felul sau.
Mesajul transmis prin televiziune este, potrivit lui Hall, polisemic, are mai multe înţelesuri. El
prezintă o deschidere la diverse interpretări, dar şi limite ale acestor interpretări. Aici autorul
englez introduce formula de înţelesuri dominante sau preferate. Asemenea tipuri de înţelesuri
sunt importante pentru că nu sunt şi nu pot fi irezistibil impuse sau acceptate (ca în cazul celor
culturale; de pildă, un furt va fi univoc condamnat).
Când este vorba despre alte fapte, în legătură cu care există diverse puncte de vedere, diverse
interpretări, producătorii de televiziune nu mai pot aspira la o decodificare identică, pentru că
acest lucru nu mai este posibil. Atunci ei urmăresc doar ca decodificarea să respecte
dominantele textului şi să fixeze anumite limite de interpretare a acestuia. Producătorii
discursului televizat urmăresc săstabilească „anumite limite şi anumiţi parametri în cadrul
cărora să aibăloc decodarea. Dacă nu ar exista limite, audienţele ar putea, simplu, să citească
într-un mesaj ceea ce le place”(2002, p.173).
Care ar fi aceste limite? După ordinea şi ierarhia prefigurate de către valorile culturale,
materializatăîn „ordinea culturală dominantă”, cu o viabilitate remarcabilă, urmează un alt tip
de ierarhie. Prefigurată de alt set de valori şi opţiuni care nu au importanţa celor culturale, dar
care au o arie de răspândire şi acceptare destul de mare; sunt valori şi opţiuni care ţin mai mult
de specificul unei orânduiri sociale, ale unei etape importante de evoluţie.
Mesajul televizat codifică textul într-un asemenea registru, prefigurând un gen de „lectură
preferată”, dorită nu numai de către producători, ci împărtăşită, cel puţin într-o anumitămăsură,
şi de audienţă. În felul acesta mesajul, relevă Hall, contribuie implicit la perpetuarea structurii
sociale respective, a ierarhiilor şi opţiunilor sale.
„Când vorbim despre înţelesuri dominante, nu avem în vedere un proces unilateral care
guverneazămodul în care toate evenimentele vor fi semnificate. El constă într-o <activitate>
necesară pentru a obliga, a câştiga plauzibilitate şi a prezenta ca legitimă decodarea
evenimentului în cadrul limitei prefigurate de definiţiile dominante în care el a fost semnificat”
(2002, p. 172).
Cultură = termen comun practici şi reprezentări. Forme contradictorii ale simţului comun care
ajută la modelarea vieţii. Cultura tinde a se confunda cu o practică socială a creării de înţelesuri,
deschizându-se astfel culturii de masă.
Hall reia aceasta idee; Principii - trebuie sa respectam drepturile omului - libertatea, dreptul al
viata; Daca discursul nu este clar -> interpretarea e opusa.

SCOALA DE LA TORONTO
46
 şi Determinismul tehnologic

Harold Innis
Marshall McLuhan

- nu conteaza in ce masura mesajul e transmis sau receptionat ci determinismul tehnologic

Marile transformari de paradigma
Importanţa mijloacelor de comunicare la nivelul înţelegerii succesiunii civilizaţiilor şi
imperiilor
Empire and Communications 1950, The Bias of Communication 1951
Tendinţe centripete/centrifuge ce ţin de doua planuri: timp şi spaţiu
Procesul de comunicare+ Instituţiile acestuia au efecte asupra societăţii şi istoriei

11. Harold Innis

Descresterea imperiilor este influentata dincolo de factorii economici si sociali
Dimensiunea temporala (Timp): Favorizează descentralizarea, ordine ierarhică vizând
instituţiile şi regulile lor de funcţionare, specific societăţilor tradiţionale, obiceiuri,
continuitate, probleme sacre, morale, mituri şi simboluri= tradiţii orale, monopolul
organismelor ecleziastice. Mijloace: pergamentul, piatra

 forme grele - aprofundare si constanta in timp a mesajelor transmise

 astfel de transmitere a cunoasterii nu ajuta in expansiunea politica - noile granite ale
imperiului
Dimensiunea spatiala (Spaţiu): favorizează centralizarea. Orientarea prezent şi viitor.
Favorizează creşterea autorităţii politice şi transmiterea eficientă a mesajului. Mijloacele
moderne. Factorii politici: monopol asupra scrisului- monopol asupra cunoaşterii.Birocraţia
Bias-ul societăţii moderne.
Monopolul asupra timpului-campanii de publicitate. Cultul momentului un surogat.
Spaţialitatea mijloacelor de comunicare moderne.Superficialitatea a devenit esenţială în
vederea sporirii ariei de adresabilitate a mesajului. Radio-ul sporirea acesteia prin adaugarea
divertismentului= caracterul unidimensional al comunicării de masă= INGUSTAREA
CONTINUTULUI şi SPORIREA ADRESABILITĂŢII

12. Marshall McLUHAN. The medium is the message

 Mechanical Bride: Folklore of Industrial Man- impactul publicităţii asupra societăţii şi
culturii

47
  Understanding Media: Extensions of Man
 1962 Gutenberg Galaxy: The Making of Typografic Man

-Tratarea mijloacelor de comunicare în funcţie de simţul căruia i se adresează. Oamenii se

schimbă atunci când se schimbă raporturile dintre simţuri. TEHNOLOGIA ESTE O
EXTENSIE A FIINŢEI UMANE, iar tehnologia comunicaţională este o extensie a minţii.
Mijlocul este mesajul, căci el determină modurile de percepţie şi modul CUM se gândeşte.
Gramatica interţială a mijloacelor de comunicare – nu modelează doar gândirea ci şi
sensibilitatea epocii

3 mari epoci în comunicare

1. Epoca oralităţii. Dominată de conversaţie. Toate simţurile participă “hearing is believing”
2. Cutura scrisă. Văzul este simţul dominant, separat de celelalte simţuri. Inventarea scrierii
fonetice conduce la individualizare. Seeing is believing.
Consacrarea văzului drept simţ diminant – detribalizarea fiinţei umane -> prioritatea
elementelor vizuale în organizarea gândirii. Cultura scrisă incurajează individualismul şi
specializarea şi reflectarea asupra textului scris. Procesul de cunoaştere vizează acumularea de
cunoştinţe şi afirmarea individuală.
Tiparul conduce la modelarea experienţei noastre de cunoaştere, orientarea
percepţiei,structurarea gândiri în concordanţă cu particularităţile acestui simţ.
Modelul nostru mental de a privi lumea:
1. dorinţa de separare a lucrurilor în unităţi elementare (cuvinte),
2. cauzalitate şi linearitate,
3. propensiunea de a transfera celorlalte activităţi: guvernare, educaţie caracteristicile
principalului mijloc de comunicare
3. Noua tehnologie. Nu doar văz ci şi celelalte simţuri. Marginalizarea culturii scrise
Ex: Televiziunea – nu este doar un instrument de transmitere a informaţiei ci o nouă
modalitate de organizare a experienţei noastre. Apel la toate simţurile. Stimularea tehnologică
a conştiinţei

48
Understanding Media: The Medium is the Message

In etapele precedente părea că exista o coincidenţă între mesaj şi conţinut. Electricitatea –

conţinutul nu mai apare decât în momentul în care îl folosim în diferite scopuri. Rol secundar.
Noul mediu reprocesează mijloacele vechi şi le găseşte o nouă dispunere=act de canibalism
colectiv – fostul mediu este reînghiţit şi reprocesat
Amorţire autoprotectoare în sesizarea mediului – principiul oglinzii retrovizoare + Răsturnarea
procesului de învăţare care pornea de la transmiterea cunoştinţelor acumulate pentru a înţelege
necunoscutul. Incercare şi eroare
Distincţia dintre mijloacele reci şi mijloacele calde//fidelitate joasă şi fidelitate înaltă. Ex. Un
mijloc cu fidelitate scăzută – grad de implicare din partea audienţei care necesită completare

49
 Sistemele media: fixarea agendei (agenda setting) si framing
Chomsky - scoala de la Frankfurt, daca va uitati la mass media in SUA - modelul tipic cand
discutam de independenta presei - este un sistem de manipulare a maselor si reprezinta un
model de propaganda. 5 Filtre:

1. talia si natura structurii de proprietate - avem impresia unui pluralism al zonelor de

proprietate dar majoritatea tv, radio, ziare sunt detinute de un nr redus de corporatii care
controleaza diseminarea mesajului pe teritoriul sua care vor veghea la respectarea
intereselor;

2. Publicitatea. dependenta de sursele de finantare venita pe cale publicitara - care

fac ca valorile publicitatii sa fie impregnate in programele tv

3. Fundamentarea ştirilor pe PR-ul guvernamental sau al intereselor de grup

(menţinerea fluxului informaţional) maniera in care aceste corporatii functioneaza -
politica eficientizarii posturilor, tv, radio care constrang jurnalistii in a se baza pe pr-ul
guvernamental si mai apoi pe tipul de informatii oferit de agentii de stiri, spin doctors,
institutionale. ex. un trust cumpara un ziar; prima masura pe care o ia un trust este
reducerea costurilor, a redactiei pentru a eficientiza iar jurnalistii care raman trebuie sa
acopere continuturi mai multe si lucreaza pe surse publice, nu mai merg pe teren;
dependenta fata de surse publice

4. critica acerba, stil care se impune si care poate fi manipulat in a domesticat

comportamentele sociale; tendinta de a transforma jurnalistii in anchetatori si aceasta
critica a derivelor transforma comportamentul politic social in comportament care se
auto-cenzureaza; critica este exacerbata si duce la conformism social si politic

5. Ideologie care să corespundă intereselor elitelor - exista o serie de valori transmise

prin programele tv si toate aceste valori (individualismul, capitalismul, liberalismul etc)
care implica o ideologie dominanta in care se regasesc interesele proprietarilor media

Unde putem vedea cum functioneaza acest model de propaganda:

 atunci cand luam 2 evenimente la nivelul politicii internationale (2 genociduri) si a se

vedea ce tip de expunere media au cele 2 evenimente - nu exista o corelatie media, doar
unul este reflectat de media in functie de interese; a ne uita la realitate si avedea in ce
masura cele 2 evenimente sunt comparabile sau redate la fel
 pana unde merge expunerea viziunilor radicale, nu exista opinii care sa nu poata fi
exprimate din punct de vedere public din punctul de vedere a lui Chomsky

Chomsky denunta modul in care este construit spatiul mediac, relatiile intre diversele elemente
care dau nastere unui discurs dominant. El a fost criticat din perspectiva pluralista care sustine
ideea de competitie - interese comune in raport cu propriul trust dar interese diferite in
momentul in care se raporteaza la competitie; corporatiile respective sunt in competitie.

Principalele critici ale Modelului de Propagandă propus de Chomsky&Herman

1. Teoria consipiraţiei, diminuează rolul elitelor plurale şi faptul că mass media implică
un proces de producţie =construcţii sociale, produse negociate

50
2. Caracterul idiosincratic: modelul nu este universal aplicabil în toate sistemele media
in ciuda pretenţiilor sale

3. Excesul structuralist: ignorarea celor care lucrează în sistemul de propagandă şi

ignorarea unei analize în profunzime a sistemului de producţie al media.Dependenţa de
sursă nu implică în mod necesar şi conformismul comportamental

4. Aspecte metodologice. Este dificil de estimat care este ponderea diverselor filtre şi
importanţa acestora

5. Este ignorată distincţia dintre agenda naţională şi locală (accesibilă) şi agenda

internaţională

6. Ignoră parte a literaturii cu privire la agenda setting şi framing

51
 Funcţiile clasice ale Mass Media
Din perspectiva opusa exista un model pluralist menit sa construiasca subpartile
sistemelor media.

Brian McNair, An Introduction to Political Communication (3rd edition), London: Routledge,

2003
5 funcţii ale media:
1. De a informa cetăţenii = supraveghere şi monitoring
2. Educa = sensul şi semnificaţia faptelor
3. Furniza platforme pentru discursul politic public = expresie a nemulţumirii =noţiunea
consensului democratic
4. Publicitarea instituţiilor guvernamentale şi politice = câine de pază al democraţiei =
jurnalism
5. Canalizarea acţiunilor de advocacy a punctelor de vedere politice –susţinerea activă a
unui partid // dimensiunea persuasivă a media

David Boorstin, The Image: A Guide to Pseudo-Events in America, 1961

Fabricarea consensului = forţă dominantă la nivelul societăţii

Pseudo-eveniment = specularea cu privire la fapte = fapte nereale, evenimente create şi

imaginate, veşti sintetice

4 caracteristici:
1. Nu sunt spontane,
2. Planificate în principal (nu întotdeauna în mod exclusiv) în scopul de a fi redate şi
reproduse în media,
3. Dezvoltând o relaţie ambiguă pentru a evidenţia realitatea unei situaţii ,
4. Având drept scop să devină profeţii autorealizate

Astăzi etapa postpseudoevents :W. Lance Bennett, Beyond Pseudoevents: Election News as
Reality TV, American Behavioral Scientist, American Behavioral Scientist 2005;

52
1.Rolul statului - pentru a intelege cum lucreaza un jurnalism sa ne uitam la determinarile
sistemului ca atare - in functie de o serie de determinari exista modalitati diferite de a face presa
in functie de legi, reguli, organisem care exista sau nu si vegheaza la independenta presei,
calitate etc
- legislatia audio-vizualului, organisme autonome de regularizare a presei,(verificarea
pluralismului de idei, sa vegheze la vocabularul utilizat, atacuri la persoana, sa nu afecteze
viata, sanatatea cetatenilor care privesc, sa nu induca in eroare in cazul reclamelor)

2. Rolul pietelor - exista sau nu competitie, monopol, regulamente cu privinta la finantare etc
care sa apese aceste determinisme sau nu asupra pol redactionale
- structura de proprietate, cat este de concentrata, cat este de plurala - pluralism sau monopol?

3. Rolul profesiei - sunt juranalistii profesionist, asociatii pt drepturile jurnalistilor, asociatii

care sa sanctioneze, cod deontologic etc
- in interiorul acestor interdependente avem jurnalisti profesionisti, casta care se formeaza,
centre de formare, autoritati de reglementare
- Clubul Roman de Presa - la origine avea aceasta sarcina de a defini un cod deontologic

4. Modalitati in care sistemele media se comporta

1. rolul de caine de paza a democratiei
ideal - responsabilitatea presei de a informa corect cu privire la activitatea
politica etc, rolul de a cenzura puterea, este presa a 4-a putere in stat?

53
responsabilitatea de a apăra interesul public şi a de veghea asupra responsabilizarea
factorului politic => creşterea transparenţei şi a eficienţei guvernării (checks and balances cu
privire la liderii politici şi cei privaţi)

2. rolul de setare a agendei si de cadrare a evenimentelor

ideal - responsab de a singulariza, ierarhiza cu privire la problematicile sociale
si politice intr-un sens social
practic - lumea politica incearca sa manipuleze si sa impuna

Agenda setters(cei care fixează agenda) = responsabilitatea de a aduce în conştiinţa publică

problemele sociale majore =
a. Chestiuni de interes public;
b. Informarea guvernanţilor cu privire la nevoile cetăţenilor;
c. informarea comunităţii internaţionale cu privire la problemele
dezvoltării.

3. rolul cu privire la autonomizarea unor gardieni ai informatiilor publici

ideal - maniera in care alegem sa dam o interpretare corecta, responsabilitatea
de a selectiona stirile importante, de a acorda semnificatiile corecte acestor evenimente, stiri -
cum se selectioneaza titlurile, stirile etc pentru a explicita produsul finit, modul in care se
construieste realitatea de zi cu zi

Gatekeepers (Filtre de acces) = responsabilitatea de a reflecta şi de a incorpora o pluralitate

de puncte de vedere şi de a maximiza diversitatea argumentelor pentru a îmbogăţi sfera
publică (Aplicată prima oară de către Casa Albă în 1950). Se referă la procesul de selecţie fie
la nivel micro – deciziile editoriale cu privire la titlurile de primă pagină, imaginile şi
subiectele tratate, sau la un nivel macro cu privire la echilibrul opinilor exprimate,
reprezentarea actorilor politici

Functioneaza diferit in functie de stat. Jurnalistul in sine reactioneaza diferit in functie de

constrangerile politice si sociale si dincolo de aceste elemente exista si o traditie. Cultura
politica joaca un rol si dincolo de aceste deterministe exista aceste sisteme.

Functii ale mas-media

1. difuzare de informatii
2. de a educa
3. de a funrniza o platforma pentru a exprima dezacordurile politice
4. publicizarea masurilor luate de institutiile publice si sa denunte derapajele acestora prin
expunere
5. publicizarea formelor de advocacy - campanii care pornesc de la valori

Critica non-marxista
Denuntarea fabricararii pseudo-evenimentelor - anii 60
o evenimente pregatite, avand drept scop difuzarea lor in spatiul mediac care au un raport
partial cu ceea ce se intampla in realitate si au ca scop prezentarea in mod favorabil a unui
actor politic.

o jurnalistii devin personaje active in dezbateri, rolul moderatorului se schimba, poate

influenta in mod direct ceea ce se schimba

54
o telespectatorul are alte asteptari
o pseudo-evenimentele nu mai sunt atat de importante - au rol de expunere
o conteaza viteza de reactie, atacurile din campanie la reusita in alegeri

Din aceasta perspectiva a mass media - avand functia de a fabrica reprezentari politice - exista
o descrestere a importantei pseudo-evenimentelor.

55
 Controlul media şi legislaţia
PRINCIPII

 Universalism = Televiziunea si radioul public trebuie să fie accesibil fiecărui cetăţean

al unei ţări. Asigurarea faptului că fiecare poate înţelege şi să urmărească programele
propuse.
 Diversitatea = În privinţa tipurilor de programe oferite, audienţele vizate şi subiectele
discutate
 Independenţa = libertatea de a difuza vs presiuni comerciale sau influenţe politice
 Caracter distinct = inovativă, de a crea noi genuri şi de a atrage noi alte reţele de
difuzare.

Conţinuturile programelor. Problema calităţii în televiziunea şi radioul public

 Informarea corectă şi lămuritoare
 Interesul general şi programe puse în slujba cetăţeanului
 Programs that Leave Their Mark
 Producţii interne
 Conţinut naţional-care să vizeze problematici interesante pentru toţi cetăţenii

Reglementarea conţinului televiziunilor private: Germania 1991 Curtea Constituţională (North

Rhine-Westphalia) . Guvernul a creat o listă de valori care trebuie să fie onorate de către
difuzorii privaţi

56
 Independenţa: Dimensiunea finanţării
Existenţa unei legături puternice între nivelurile de finanţare şi abilitatea de a menţine o
audienţă suficientă şi de a menţine influenţa asupra pieţii.

Care este finanţarea ideală ?:

(a) multianuală = garantată pe mai mulţi ani, astfel încât oamenii politici să nu poată
interveni;
(b) Suficientă pentru a conduce la indeplinirea activităţile multiple pe care difuzorul
public trebuie să le îndeplinească;
(c) Permite anumite mecanisme care să verifice responsabilitatea în cheltuirea banilor.

Sursele standard de finanţare: taxa de licenţă, fonduri de la bugetul de stat, publicitate şi

contribuţii voluntare ale contribuabililor (donaţii –caritate, sau spectatori-ascultători )

1993 anchetă cu privire la finanţarea difuzorilor realizat de McKinsey&Co:

 Dependenţa de veniturile rezultate din publicitate => poate genera un conflict de

interese care impiedică postul să realizeze vocaţia de serviciu public;
 Donaţii => nu generează o finanţare suficientă pentru a susţine un post mare;
 Finanţare directă specificată în bugetul anual tendinţă de descreştere, depinde de
veniturile colectate la bugetul de stat, diminuarea finanţării, mai ales în anii 80 a condus
la descreşterea calităţii programelor;
 Taxe-licenţe, variază de la ţară la ţară, cele mai mici dezavantaje.

„Forma de proprietate pe care Grecia a dorit să o restricţioneze în mod înţelept permite

trusturilor să-şi urmărească interesele economice sacrificând în schimb integritatea
operaţiunilor sale media. Chiar şi trusturile media în forma lor pură sunt supuse unei astfel de
vulnerabilităţi. Companiile media îşi vând în general produsele media pretinzând că reprezintă
judecăţile unei prese independente şi creative - către public, vânzând în acelaşi timp publicul
celor care fac publicitate. Acest lucru poate să nu fie adevărat pentru un număr limitat de forme
media, dar astăzi plasarea de produse a invadat într-o mare măsură filmele şi îşi construieşte
drumul către cărţi. Amestecul dintre public şi cei care fac publicitate crează o vulnerabilitate
cu privire la presiunile ce pot conduce la coruperea conţinutului din partea celor din urmă, o
problemă constantă....A fi un trust media exacerbează această problemă. O entitate externă sau
un grup, fie un guvern care oferă licenţe sau o corporaţie de publicitate sunt adeseori capabili
să impună o presiune pe un element al trustului media pentru a obţine rezultatul dorit sau pentru
a pedepsi o a treia parte. Preşedintele Nixon, dorind să se răzbune împotriva Washington Post
pentru dezvăluirea cu privire la subiectul Watergate a îngreunat obţinerea de către Post a
reînnoirii licenţelor de difuzare. Cel mai mare pericol este însă că această vulnerabilitate va
influenţa, adeseori la nivel subconştient, deciziile iniţiale ale jurnaliştilor - o formă de
autocenzură.” (C. Edwin BAKER, Media Concentration and Democracy, Cambridge
University Press, 2007, p.38)

57
 Structură şi Autonomie

Organizarea posturilor publice

De diferenţiat – structura administrativă între două niveluri de management : activităţile de zi
cu zi pe de o parte, şi politicile generale pe termen lung, pe de altă parte Consiliul administraţie
este de obicei responsabil pentru politicile generale (aprobă bugetul şi politicile difuzorului
public şi îşi numeşte personalul executiv al acestora-directorii).
Directorul executiv este responsabil pentru managementul zilnic atunci când este vorba despre
resursele umane şi materiale sau deciziile legate de programe.
Pentru a evita interferenţa politică în funcţionarea zilnică a difuzorilor publici, directorul este
responsabil în faţa Consiliului administaţie. Acesta din urmă prezintă activităţile generale
autorităţilor politice.

Responsabilitatea
Asigurarea conţinutul şi caracterul serviciilor difuzate astfel încât să reflecte nevoile şi
dorinţele publicului
Să asigure că posturile publice îndeplinesc un important rol politic şi social
Să asigure că există mijloace pentru o alocare judicioasă şi mecanismele de a răspunde la
plângerile publicului

RESPONSABILITATEA vs INTERFERENTA POLITICA

Scopul este transparentizarea relaţiei dintre difuzorii publici şi guvern şi descurajarea oricărei
încercări a guvernului de a interveni. În teorie postul public trebuie să fie responsabil în faţa
Parlamentului, nu în faţa executivului şi să elaboreze rapoate la intervale regulate, în general
anual.
Multe ţări au de asemenea un organism responsabil pentru reglarea şi supravegherea
activităţilor de difuzare. Acestea au un mandat acordat de către legislativ pentru a conduce şi a
supraveghea toate componentele difuzării şi sistemului de telecomunicaţii, acest organism
poate să fie un alt buffer între guvern şi difuzorul public.
(Ex: Canada = organismul regulator eliberează licenţe şi comentează maniera în care postul
public îşi îndeplineşte obiectivele; The Canadian Broadcasting Corporation (CBC) a creat
organismul ombudsmanului. Cetăţenii pot prin urmare să-şi facă cunoscute punctele de vedere
la nivelul ombusmanului şi să facă auzite criticile lor. In Franţa Conseil supérieur de
l’audiovisuel evaluează la nivelul raportului său anual cum reţelele publice şi-au îndeplinit
obligaţiile care le revin prin lege.

58
De ce şi Cum? Corpurile regulatoare ale media
Curtea Constituţională germană a enunţat trei motive care pot justifica tratamentul special al
difuzorilor. Acestea sunt:

 Caracterul potenţial periculos al puterii şi influenţei transmisiei;

 Lipsa frecvenţelor;
 Lipsa resurselor economice.
În scopul monitorizării al exigenţelor difuzorilor publici, legile au oferit două organe interne :

 Consiliul de Difuzare (Rundfunkrat) = pentru a asigura pluralismul şi monitorizarea

independenţei şi diversităţii programelor
 Consiliul Administrativ (Verwaltungsrat) = pentru a asigura că administrarea şi
finanţarea managementului în acord cu legislaţia.

Mai precis Curtea a statuat:

“O dată cu dezvoltarea tehnologiei televiziunii, difuzorii au devenit unul dintre cele mai
puternice mijloace de comunicare, precum şi unul dintre cele mai importante mass media. Din
pricina întinderii potenţialului şi efectului său, şi ca urmare a pericolului de a fi prost
instrumentat în scopul de a exercita o influenţă unidirecţională asupra publicului, difuzorul nu
poate fi lăsat la îndemână a jucătorilor liberi.”
“Liberatetea de difuzare este în principal libertatea…în serviciul libertăţii formării opiniei. In
condiţiile comunicării moderne de masă, libertatea de difuzare constituie un supliment necesar
şi sporirea libertăţii formării de opinie, libertatea de difuzare serveşte obiectivului de a garanta
formarea opiniei libere şi cuprinzătoare prin difuzare. Ca şi serviciu ce sprijină libertatea,
libertatea de difuzare este garantată nu doar pentru a proteja interesul difuzorilor, ci mai ales
pentru formarea opiniei individuale şi publice. Legislativul este, prin urmare, sub constrângerea
de a structura sistemul public de radio şi televiziune publică într-o astfel de manieră încât să
garanteze că scopul acesteia este atins.”

Compoziţia comisiilor de monitoring a activităţii televiziunii : GERMANIA

Comisia cuprinde 41 de membri
Femeile trebuie să fie în mod corect reprezentate. Membrii sunt selecţionaţi conform legii şi
sunt responsabili pentru asigurarea reprezentării tuturor poziţiilor politice şi sociale.

Procesul de selecţie:
11 membri aleşi de către parlament
18 membri selectionaţi dintre următoarele organizaţii (un membru din fiecare categorie).
Protestanti, catolici, evrei, membri ai sindicatelor, angajaţi ai statului, angajatori, muncitori
necalificaţi şi fermieri, profesionişti, membrii administraţiei oraşelor şi regiunilor, persoane
active în opere de binefacere, atleţi, consumatori,ecologişti, tineri, organizaţii tradiţionale şi
folclorice, persoanele cu disabilităţi, grupuri feministe, rezidenţi străini
11 membri selecţionaţi din domeniile publicisticii, culturii, artei şi ştiinţelor după cum urmează
: un scriitor care este membru al sindicatului unei edituri sau ziar, un membru al sindicatului

59
difuzorilor de film sau a organizaţiei actorilor de teatru, un muzician, un jurnalist, un
antreprenor de film, un sculptor, o persoana care lucrează în învăţământul superior, un manager
educaţional, un editor de ziar, un membru al Societăţii Germane pentru Pedagogia Media şi
Cultura Comunicării, cineva activ în acest sector la nivel local sau central.

Marea BRITANIE
Trei organizaţii au avut un rol central în guvernanţa televiziunii britanice.
1. Responsabilitatea guvernului pentru difuzare ţine de Departamentul Moştenirii
Naţionale care numeşte membrii tuturor organismelor regulatoare, supraveghează
politica de dezvoltare (uneori laolaltă cu Ministerul Comerţului şi Industriei) şi
iniţiază legislaţie şi dezbateri în Parlament.
2. Consiliul celor 12 Guvernatori care are drept sarcină să conducă Corporaţia de
Difuzare Britanică cu respectarea interesului public (reglementarea BBC)
3. Orice post de televiziune care se finanţează pe baza publicităţii se află sub jurisdicţia
Comisiei Independente de Televiziune cuprinzând 12 membri numiţi de către
guvern
Principalele obiective: franciza companiilor de televiziune comercială printr-un proces şi
urmărirea condiţiilor de atribuire a licenţelor
Guvernul propune măsuri radicale în White Paper: crearea “unui singur organism de
reglementare pentru comunicaţii şi industria media- un Oficiu de Comunicare OFCOM care va
acoperi telecomunicaţiile, televiziunea şi radio. Mandatul său va viza atât conţinutul cât şi
reţelele de comunicare. Va promova competiţia şi va gera frecvenţele.”

CANADA
Toate posturile de televiziune din Canada sunt declarate “serviciu public, esenţial pentru
menţinerea şi întărirea identităţii naţionale şi a suveranităţii culturale” ( Canadian Broadcasting
act, 1991, art.3)
Sistem unitar cuprinzand elemente publice, private şi ale comunităţii
Deţinute şi controlate de către canadieni (proprietatea străinilor este restricţionată la 20% per
difuzor)
Supravegherea şi implementarea acestora de către o autoritate publică independentă pentru
regularizarea şi supravegherea sistemului de difuzare canadian, CRTC

CROATIA Law on Croatian Radio and Television (HRT), Zagreb, 26

February 2001
Consiliul HRT va reprezenta şi va proteja interesele televiziunii şi radio-ului public în ceea ce
priveşte producerea şi supravegherea canalelor
25 membri. Un membru pentru fiecare dintre următoarele :

60
Academia Croată de Ştiinţe şi Arte, Asociaţia Universităţilor, Societatea Centrală Culturală şi
de PUblicare Croată, Institutul de Emigraţie Croată, Uniunea Scriitorilor Croaţi, Asociaţia
Jurnaliştilor Croaţi, Comitetul Olimpic Croat, minorităţile naţionale croate, Biserica catolică,
alte comunităţi religioase, sindicate, asociaţii patronale, asociaţii profesionale de filmografie,
asociaţii profesionale teatru, asociaţii profesionale arte frumoase, iniţiative civice şi ecologice,
asociaţii de muzicologi, asociaţii ale războiului pentru apărarea patriei, asociaţii de prizonieri,
asociatii consumatori, asociatii tarani.
Trei membri dintre demnitarii respectabili fără afiliere politică vor fi numiti de către Speaker-
ul Parlamentului Croat, cu avizul unui grup de lucru compentent al unui organ al Camerei
inferioare, al Primului ministru şi al Preşedintelui REpublicii : “Candidaţii din Consiliul
Audiovizualului Croat trebuie să fie demnitari respectabili care s-au făcut remarcaţi în viaţa
publică prin promovarea respectării principiilor democratice şi a statului de drept, crearea şi
întărirea celor mai înalte valori ale sistemului constituţional al Republicii Croaţia stabilit de
către Constituţia Republicii Croate, apărarea drepturilor omului şi libertăţilor, precum şi
apărarea libertăţii de exprimare.”

Trendul European. The European Union, the Council of Europe and Trends
in Public Service Broadcasting
Difuzorii trebuie să furnizeze, prin programele lor, un punct de referinţă pentru toţi membrii
publicului şi un factor al coeziunii sociale şi integrarea tuturor indivizilor, grupurilor şi
comunităţilor; trebuie să furnizeze un formum pentru discutarea publică în care să fie exprimate
cele mai variate opinii şi poziţionări , şi trebuie să dezvolte programe pluraliste, inovatoare şi
variate care respectă standarde importante etice şi de calitate care nu trebuie sacrificate,
respectarea calităţii forţelor pieţii etc.

61