Sunteți pe pagina 1din 3

RAPORT DE PSIHODIAGNOSTIC ȘI EVALUARE CLINICĂ

1. Informații despre client:

Monica, 35 ani, necăsătorită, biolog.

2. Acuze principale: nu poate părăsi domiciliu deoarece îi este teamă pentru tatăl ei, care a avut în urmă
cu 10 luni un preinfarct. Se simte mai liniştită dacă o însoţeşte cineva în drum spre serviciu, deoarece
poate socializa.

3. Evaluare psihologică: s-a realizat prin intermediul interviului clinic și a scalei pentru anxietate
Hamilton. Scorul obținut în urma aplicării scalei este 2,42 - anxietate moderată.

Are primul atac de panică în timp ce se pregătea să plece la serviciu. A simțit că i se înmoaie picioarele,
că respiră greu, simte furnicături în corp și pulsații puternice în gât.

Reușește să meargă la serviciu, dar se simte mai bine după ce dă telefon acasă și se asigură că
totul este bine.

Atacurile de panică și nevoia de a fugi spre casă s-au accentuat la aproximativ o luna după
preinfarctul tatălui ei. Dacă nu răspundea nimeni la telefonul de acasă, simțea cum face iar un atac de
panică.

Analizele medicale nu au evidențiat probleme de sănătate.

Mai avusese astfel de stări în trecut, dar le-a pus pe seama lipsei de odihnă și a stresului.

Recunoaște că aceste temeri sunt iraționale, dar nu știe cum sa le înlăture și să scape de ele
simțindu-se ca într-un cerc vicios.

4. Psihodiagnostic

Axa I- agorafobie cu tulburare de panică.

Axa II- personalitate codependentă.

Axa III- stare de sănătate generală bună.

Axa IV- niciun diagnostic.

Axa V- dificultăți în funcționarea socială.

1
După interviul preliminar și diagnosticul pe axe s-au precizat elementele cadrului de intervenție
psihologică (fiecare ședintă durează 50 minute, frecvența întâlnirilor fiind de una pe săptămână),
descrierea impresiilor proprii în legătura cu interviul, așteptări de la terapie, realizarea unui acord cu
subiectul asupra obiectivelor psihoterapiei.

Următoarea etapă cuprinde elemente de psihoeducație a clientului astfel: descrierea modului în


care factorii declanșatori, gândurile anxioase și comportamentele disfuncționale inter-relaționează în
menținerea tulburării (teama declanșează simptomele fizice de amețeală, bătăi de inimă, hiperventilație,
tremurături, etc.).

Ca sarcină pentru acasă clienta este instruită să își creeze un jurnal, care să conțină data, locul,
situația, gândurile care îi vin în minte, simptomele pe care le simte în momentul când apare atacul de
panică și să le consemneze în jurnal.

Se realizează astfel distragerea atenției de la simptome, la sarcina de îndeplinit, detașându-se


astfel, de soluțiile stereotipe deja încercate.

La urmatoarea sedință se întăresc efectul tehnicilor utilizate anterior prin intermediul redefinirii
situației subiectului agorafobic, acesta conșientizând că problemele sale nu sunt de nerezolvat, că este
apt de schimbare.

Se urmărește restructurarea cognitivă întarindu-se astfel încrederea clientei în propriile forțe,


modul de percepere al acesteia modificându-se de la unul disfuncțional către unul mai adecvat.

Se pot folosi metafore, anecdote, povestiri pentru întărirea încrederii în forțele proprii de
vindecare și pentru detensionarea psihica (de ex. “O poveste de drum” din “Povești orientale ca
instrumente de psihoterapie”, de Nossrat Peseschkian).

În următoarea etapă a ședințelor, se trece la expunerea treptată la stimuli interoceptivi (bătăi de


inimă, respirație accelerată, amețeală, etc.), care declanșează atacul de panică.

De asemenea, se pot utiliza cu success tehnici de relaxare (antrenamentul autogen Schultz,


concentrarea atenției pe zona inimii, cerând clientei să descrie imagini, senzația de liniște și armonie pe
care le percepe în aceasta zonă, punînd accent pe faptul că inima bate normal, liniștit, etc.).

Confruntarea cu situația anxiogenă se realizează inițial prin intermediul sugestiilor, astfel încât,
subiectul agorafobic să intre în situația anxiogenă aproape fără să își dea seama, conștientizând faptul că
a trecut cu bine încercarea abia dupa ce proba s-a încheiat.

”Temele” pentru acasă pot avea urmatorul instructaj: se stabilește ca la o anumită oră, clienta să
pună ceasul să sune peste o ora. Timp de o jumatate de oră trebuie să stea singură în cameră, așezată
confortabil și să încerce să își provoace atacul de panică gândindu-se la cele mai rele lucruri care se pot
întâmpla în legătură cu problema sa.

2
După ce și-a declanșat atacul de panică, va trebui ca timp de o jumatate de oră să stea în acestă
stare până când sună ceasul. În acel moment se întrerupe exercițiul și iese din cameră, eventual merge la
baie, se spală pe mâini și își continuă activitățiile zilnice.

Aplicarea tehnicilor dobândite pe parcursul ședintelor anterioare, în special în situațiile


considerate periculoase anterior de către client, au rol în scăderea răspunsului de panică și creșterea
sentimentului de control asupra propriei persoane.

Se pune accent pe valorificarea disponibilităților deja existente la client, pe care acesta nu a știut
cum să le utilizeze la momentul potrivit.

În ședințele de încheiere a intervenției, se realizează consolidarea autostimei de sine, facându-se


o trecere în revistă a celor petrecute în decursul întâlnirilor, se stabilește un plan de viitor în vederea
menținerii stării de bine. De asemenea, se discută și despre ședințele de evaluare la 3 și 6 luni de la
terminarea terapiei pentru a urmări evoluția clientului.

Se pune accent pe realitatea că subiectul s-a vindecat singur, intervenția terapeutului fiind
minoră, în sensul că acesta doar a activat disponibilitățile de vindecare latente existente ale subiectului.

Deoarece clientul a învățat să își folosească calitățile personale, acesta nu mai are nevoie de
terapeut.