Bătălia de la Maraton

Povestea ne poartă la începutul veacului V î.Hr., pe tărâmurile Greciei Antice, pe vremea

când perșii ocupaseră Asia Mică și cele 12 colonii grecești din Ionia. Constrângerile
economice i-au determinat pe ionieni să se răscoale împotriva perșilor și au cerut sprijinul
grecilor din Europa de astăzi. Cu ajutoul Atenei și Eretriei, coloniile grecești au atacat forțele
persane, însă au fost înfrânte decisiv în bătălia de la Lade. Dorind să se răzbune pe atenieni
pentru spijinirea revoltei antipersane, dar și să își consolideze stăpânirea sa în Tracia, în 490
î.Hr., regele Darius I și-a pus în mișcare întreaga flotă și armată și a traversat Marea Egee
conform lui Herodot cu 200.000 de soldați și 10.000 de călăreți în 600 de corăbii.

Miltiade

După cucerirea și distrugerea mai multor cetăți(chiar și Eretria), inclusiv insula Eubeea din
vecinătatea Atenei a acceptat suzeranitatea persană, oferind simbolic apă și pământ lui Darius.
Orientalii au ancorat în golful orașului Maraton, aflat la doar 40 de km de Atena. Vestea
debarcării lor a ajuns la Atena și a provocat panică. Grecia era în pericol să dispară înainte de
a avea șansa să se cristalizeze într-o națiune, ea fiind compusă la acea vreme din orașe-state
neunificate. Miltiade, cu 20.000 de ostași (sursele variază) înarmați sumar, instruiți în grabă și
fără experiență, a pornit împotriva inamicilor. Regulamentul militar îl obliga să împartă
conducerea cu alți 9 generali. În plus la greci exista o anume presiune. Dacă se întorceau
învingători, erau suspectați că ar fi vrut să exploateze victoria în scopuri politice și își
pierdeau din credibilitate. Marele noroc al lui Miltiade a fost că în ziua bătăliei, pe 12
septembrie, la comandă era Aristide. Acesta, fiind un om cinstit, a recunoscut că Miltiade era
un strateg mai bun ca el și i-a cedat locul. Noul comandant știa că armata persană era
puternică în centru și slabă pe flancuri. Luați individual erau oșteni remarcabili, dar nu se
pricepeau la manevre colective. Bătălia de la Maraton s-a încheiat cu victoria elenilor.
Conform surselor istorice, toate grecești, 6.400 de perși au fost uciși, iar în randul apărătorilor
au existat doar 192 de victime ateniene și 11 de la Plateea (cifre ce sunt puțin credibile).
Infanterie persana

În scenă intră celebrul Fedippide. Acesta era curier profesionist și a fost însărcinat înainte de
luptă să se ducă la Sparta (la circa 210 de km.) să ceară ajutor. Spartiații nu au dorit să lupte
deoarece ei puratu război doar când era lună plină, nedorind să îi supere pe zei. După ce a
parcurs 420 de km. Fedippide și-a dovedit vitejia împotriva perșilor. După bătălie i s-a
ordonat să alerge pânâ la Atena, pentru a da vestea stălucitei victorii. Acesta a alergat cei 42
de km în aproximativ 4 ore, a strigat “Nenikikamen!” (Am învins!), după care s-a prăbușit la
pământ și a murit.

Grecii au considerat că niciodată un om nu a avut parte de o moarte mai glorioasă și au

hotărât, ca în amintirea curajosului soldat, să introducă proba de maraton în cadrul Jocurilor
Olimpice. Legenda maratonului nu este legată însă numai de numele Greciei antice, însăși
casa regală britanică a avut un cuvânt de spus. La Jocurile Olimpice din anul 1908, coroana a
pretins ca startul la maraton să se dea din fața palatului Windsor, astfel încât familia să poată
urmări de la fereastră startul competiției. Astfel s-a oficializat distanța probei ca fiind 42,195
de km, exact distanța de la palat la stadionul Olimpic, unde era linia de sosire era exact în fața
lojei regale.