Sunteți pe pagina 1din 8

1.

Instaurarea regimului comunist

a. Premise:
a.1. Actul de la 23 august 1944:
- România se alătură Naţiunilor Unite în al doilea război mondial;
- începutul ascensiunii Partidului Comunist din România, partid care era în egalitate şi care nu
avea mai mult de 1000 de membrii în anul 1944.

a.2. Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944:


- este impusă de Uniunea Sovietică;
- întreţinerea armatei sovietice de ocupaţie – Armata Roşie;
- plata unor uriaşe despăgubiri de război;
- graniţa româno-sovietică pe Prut;
- trecerea N-V Transilvaniei sub administraţia Armatei Roşii, cu promisiunea retrocedării în
schimbul unei guvernări „democratice”.

a.3. Acordul de procentaje de la Moscova din octombrie 1944:


- întâlnire între Churchill şi Stalin în care s-au împărţit sferele de influenţă în Europa de Est.
România intra în sfera de influenţă sovietică (90%).

a.4. Prezenţa Armatei Roşii:


- factor de presiune;
- abuzuri asupra populaţiei.

b. Etapele instaurării regimului politic comunist:


b.1. Pătrunderea reprezentanţilor Partidului Comunist în guvernele constituite după 23 august
1944, în posturi foarte importante.
Guvernul condus de general Constantin Sănătescu (august - decembrie 1944); Posturi cheie în
Ministerul de Interne şi în Ministerul Comunicaţiilor.
Guvernul condus de general Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 - 6 martie 1945)

b.2. Constituirea guvernului comunist condus de Petru Groza – 6 martie 1945


s-a realizat în urma agitaţiilor comuniste din ţară întreţinute de Frontul Naţional Democrat
controlat de Partidul Comunist;
s-a realizat în urma presiunii şi ameninţărilor lui Andrei Vâşinski, ministrul adjunct de externe
sovietic;
consecinţa formării guvernului „democratic” a fost reintrarea în posesia statului român a
Transilvaniei de N-V;
regele Mihai a protestat faţă de abuzurile guvernului Groza prin greva regală din perioada
august-decembrie 1945, care s-a încheiat ca urmare a includerii în guvern a unor reprezentanţi
ai Partidului Naţional Ţărănesc şi Partidului Naţional Liberal.
b.3. Falsificarea alegerilor din noiembrie 1946
Alegerile au fost câştigate prin fraudă de Blocul Partidelor Democratice format din Partidul
Comunist, Partidul Social-Democrat, Partidul Naţional Liberal – Gh. Tătărăscu şi Partidul
Naţional Ţărănesc – Anton Alexandrescu;
Partidul Naţional Ţărănesc a fost adevăratul câştigător al alegerilor.

b.4. Anihilarea opoziţiei democratice


Partidul Naţional Ţărănesc – înscenarea de la Tămădău – acuzaţii de trădare şi de colaborare cu
SUA împotriva guvernului comunist de la Bucureşti;
Partidul Naţional Liberal – s-a autodizolvat iar liberalii din guvern au fost schimbaţi (Gh.
Tătărăscu este înlocuit la Ministerul de Externe cu Ana Pauker)

b.5. Proclamarea Republicii Populare Române


Instituţia monarhiei reprezenta ultima instituţie democratică din România;
La 30 decembrie 1947, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej i-au cerut regelui Mihai
abdicarea. În aceeaşi zi România a fost proclamată republică.

2. Regimul comunist din România între 1948 şi 1965

Regimul comunist din România în această perioadă s-a caracterizat prin:


- adoptarea unor măsuri specifice regimurilor totalitare comuniste;
- dominaţia sovietică, controlul URSS în toate domeniile vieţii social-economice.

Adoptarea unor măsuri specifice regimurilor comuniste:


- înfiinţarea partidului unic – în februarie 1948 s-a constituit Partidul Muncitoresc Român prin
„înghiţirea” PSD de către Partidul Comunist; secretar general al partidului a devenit Gheorghe
Gheorghiu - Dej;
- adoptarea unei constituţii care să creeze baza juridică a regimului – Constituţia din 1948,
urmată de Constituţia din 1952; acestea acordau partidului unic rolul de forţă conducătoare;
- colectivizarea în agricultură (martie 1949 – 1962); a avut consecinţe grave: distrugerea satului
tradiţional românesc, sărăcirea ţăranului român, creşterea numărului de deţinuţi politici,
migraţia de la sat la oraş;
- naţionalizarea bunurilor industriale şi bancare – iunie 1948; a însemnat desfiinţarea
proprietăţii private;
- industrializarea forţată – investiţii masive mai ales în industria grea, cu efecte negative pentru
economie;
- introducerea planificării în economie – primul plan cincinal a fost 1951-1955;
- introducerea cenzurii în cultură şi învăţământ, scopul fiind crearea omului nou;
- măsuri împotriva Bisericii; Biserica Ortodoxă a fost subordonată statului; Biserica Greco-
Catolică a fost desfiinţată (Legea cultelor din 1948).
Dominaţia uniunii sovietice s-a realizat în toate domeniile:
politic - prin controlul Partidului Muncitoresc Român;
economic: - prin intermediul întreprinderilor mixte româno-sovietice (SOVROM-uri); prin
aderarea României la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), controlat de URSS
(1949).
militar - prin aderarea, în 1955, la Tratatul de la Varşovia, organizaţia militară a statelor
comuniste;
cultural - are loc un proces de rusificare prin: introducerea limbii ruse ca limbă obligatorie în
şcoală; înfiinţarea de edituri, instituţii, muzee cu profil româno-rus (de ex. Cartea Rusă);
falsificarea istoriei naţionale prin exagerarea rolului slavilor în etnogeneza românească şi prin
evidenţierea relaţiilor ruso-române.

Începând cu 1958 (are loc şi retragerea trupelor sovietice din ţară), Gheorghe Gheorghiu-Dej
impune „linia naţională”:
măsuri de derusificare – sunt desfiinţate instituţiile cu profil româno-rus;
reorientarea politicii externe – legături cu statele comuniste cu care URSS intraseră în conflict:
Albania, Iugoslavia, China;
încheierea de acorduri economice cu state vest-europene.
Toate aceste măsuri au culminat cu Declaraţia din aprilie 1964 cu privire la poziţia Partidului
Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale prin care
se propuneau principii noi în relaţiile dintre partidele comuniste: egalitate, avantaj reciproc,
neamestec în treburile interne.

3. Regimul Ceauşescu (1965-1989)

Venirea lui N. Ceauşescu la putere este iniţial bine primită deoarece se aştepta
continuarea procesului de liberalizare.
Distingem mai multe perioade:

1. 1965-1971
- între 1965 – 1968 îşi consolidează puterea prin promovarea unor noi cadre în structurile de
conducere ale partidului şi prin acapararea unor funcţii importante în aparatul de stat (în 1967 -
Ceauşescu este ales preşedintele Consiliului de Stat)

Pe plan intern:
- 1965 - Congresul al IX-lea al partidului (revenit la denumirea de Partidul Comunist Român)
- este adoptată o nouă Constituţie prin care ţara noastră este proclamată Republica Socialistă
România
- o politică de destindere şi promovare a unor segmente sociale (intelectuali, tehnocraţi)
Pe plan extern:
- politică de independenţă faţă de U.R.S.S.
- 1967: reluarea legăturilor diplomatice cu Republica Federală Germania; relaţii bune cu
Israelul;
- 1968: opoziţia faţă de invazia sovietică în Cehoslovacia.

Consecinţe:
- creşterea prestigiului şi a popularităţii lui Nicolae Ceauşescu pe plan intern şi extern;
- consolidarea puterii lui Nicolae Ceauşescu în raport cu adversarii interni;
- Ceauşescu devine pentru ţările occidentale un lider regional important.

2. 1971-1989
- după 1971 - N. Ceauşescu instaurează un regim personal.
- “Tezele" din iulie 1971 - lansează “revoluţia culturală" prin care trebuiau ideologizate toate
sectoarele vieţi sociale.
- se pun bazele dictaturii personale
- în martie 1974 - devine primul preşedinte al Republicii
- deţine şi funcţia de secretar general al P.C.R. şi preşedinte al Consiliului de Apărare Naţională

Măsuri:
- reinstaurarea treptată a controlului total al partidului asupra sferelor politice, culturale,
ştiinţifice;
- promovarea cultului personalităţii;
- sistemul rotirii cadrelor pentru a evita consolidarea poziţiilor vreunuia dintre colaboratori;
- marginalizarea grupurilor contestatare din partid şi promovarea politică a rudelor familiei
Ceauşescu ;
- promovarea unei politici naţionaliste.

Criza regimului Ceauşescu începe să se manifeste în anii '80 atât pe plan intern, cât şi extern

Cauze:
- deprecierea condiţiilor de viaţă ale populaţiei;
- punerea în practică a unor proiecte costisitoare, realizate cu mari sacrificii ale populaţiei;
- sistematizarea satelor etc.
- inaugurarea unei politici de reforme de către Mihail Gorbaciov după 1985 pe care Nicolae
Ceauşescu a respins-o;
- hotărârea sa de a izola România pe plan extern => pregătesc terenul pentru evenimentele din
1989.
4. Impactul regimului comunist asupra societăţii

1. Impactul regimului comunist asupra economiei


a) naţionalizarea industriei:
- la 11 iunie 1948, Marea Adunare Naţională a votat legea naţionalizării întreprinderilor
industriale, miniere, bancare, de asigurări şi transporturi (circa 9.000 de întreprinderi)
- în aprilie 1950 este naţionalizată o parte a fondurilor de locuinţe
- economia a fost condusă pe bază de planuri cincinale (primul plan cincinal: 1951-1955).
- s-a creat Comitetul de Stat al Planificării care asigura dezvoltarea economică pe baze
planificate, având la bază centralismul economic.

b) industrializarea forţată
- industrializarea a fost o problema esenţială a regimului comunist
- industrializarea forţată cu accent pe industria grea.
- direcţiile procesului de industrializare: electrificarea; mecanizarea complexă; automatizarea
complexă; chimizarea; dezvoltarea industriei constructoare de maşini
- s-au utilizat şi actiuni propagandistice: folosirea brigadierilor şi organizarea şantierelor
naţional
- între anii 1945-1964 realizarea industrializării are loc pe cale extensivă => creştere cantitativă
în detrimentul calităţii; economia românească este subordonată intereselor economice
sovietice.
- Exploatarea economiei româneşti prin intermediul sovromurilor (societăţi mixte româno-
sovietice).
- România devine membră a C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc = organizaţie
internaţională de colaborare economică a statelor comuniste, creată în 1949); avea ca scop
satelizarea faţă de Moscova şi plasarea economiilor ţărilor membre într-o totală dependenţă
faţă de economia sovietică.
- În perioada 1964 - 1980 sunt reluate şi intensificate schimburile comerciale cu Occidentul;
creşte nivelul de trai şi ponderea populaţiei urbane.
- După anul 1980 apar primele semne ale crizei economice accentuată de criza petrolului cu
efecte asupra industriei chimice româneşti.
- România devine dependentă de importul de combustibil din U.R.S.S.
- Investiţiile industriale depăşesc ratele de dezvoltare normale.

Consecinţe:
- eforturi financiare uriaşe
- creşterea rapidă a datoriei externe
- criza economică devine cronică
- economia este supusă unui efort imens pentru achitarea datoriei externe

c) Colectivizarea agriculturii
- Plenara Comitetului Central al P.M.R. din 3-5 martie 1949 a aprobat elaborarea programului
vizând transformarea socialistă a agriculturii prin trecerea agriculturii sub controlul statului.
- Colectivizarea se desfăşoară între 1949- 1962;
Etapa I (1949-1953):
- asaltul direct; s-a urmărit distrugerea chiaburilor şi organizarea G.A.C. (Gospodării Agricole
Colective) devenite mai târziu C.A.P. (Cooperative Agricole de Producţie).
- Metode: brutalităţi; confiscări; arestări; corupere; campanii de presă; izolare.
Etapa a II-a (1953-1958):
- politică de transformare graduală;
- trecerea de la gospodăria individuală la cea colectivă prin faza intermediară a ,,întovărăşirilor".
- Obiectiv: mărirea producţiei agricole pentru îmbunătăţirea aprovizionării oraşelor pentru a
preveni revoltele.
- Mijloacele sunt de ordin administrativ, cum ar fi: restricţii comerciale (statul fixa tipurile de
culturi şi preţurile la produse); interdicţii.
Etapa a III-a (1958-1962):
- revenirea în forţă la modelul economic stalinist;
- în 1962, G.A.C.-urile cultivau 96% din pământul arabil; colectivizarea este încheiată
- rezistenţa ţărănească faţă de colectivizare a fost puternică (potrivit datelor oficiale circa
80.000 de ţărani au fost aruncaţi în închisoare) şi se manifestă prin: răscoale; mişcarea de
rezistenţă în munţi; revolte; refuzul de a preda cotele.
Consecinţele colectivizării:
- agravarea crizei economice (din punct de vedere cantitativ, producţia agricolă este foarte
mare, însă din punct de vedere calitativ, România înregistrează cea mai joasă productivitate pe
suprafaţa cultivată din regiune);
- nivel scăzut de mecanizare a agriculturii;
- distrugerea temeliilor tradiţionale ale satului românesc;
- veniturile mici determină schimbări demografice precum fenomenul migraţiei de la sat la oraş;
- transformarea României într-o ţară cu grave probleme alimentare.

2. Impactul regimului comunist din România asupra culturii

- ideologia dominantă în ţările comuniste a fost marxism-leninismul.


- restructurarea radicală a vechiului sistem de valori şi a instituţiilor culturale avea ca finalitate
construirea ,,omului nou”.

- Mijloace de realizare: .

1. întreruperea legăturilor cu Europa Occidentală;


2. în 1948:
- este desfiinţată Academia Română şi înlocuită cu una nouă (Academia Republicii Populare
Române) subordonată politicii partidului.
- este adoptată Legea învăţământului prin care formele de învăţământ care nu depind direct de
stat erau desfiinţate sau interzise; de asemenea, învăţământul mediu şi superior sunt
reorganizate după modelul sovietic.
- este adoptată Legea cultelor prin care este desfiinţată (prin unirea forţată cu Biserica
Ortodoxă) şi pusă sub interdicţie Biserica Greco-Catolică, unul dintre cultele tradiţionale ale ţării
cu rol major în istoria şi cultura naţională.
3. folosirea cenzurii, având ca scop scoaterea din circuitul public a oricăror informaţii, cărţi sau
idei care ar fi putut să contrazică orientarea oficială. Autorii şi titlurile interzise se regăsesc într-
un volum intitulat Publicaţii interzise (în 1948 erau peste 8000 de titluri şi reviste interzise).

- Au existat mai multe etape cu trăsături distincte în care s-a manifestat monopolul ideologic
comunist:
I. 1948-1958
- campanie activă de rusificare:
- este rescrisă Istoria României (Mihail Roller - 1947) care revizuia complet trecutul ţării, ideea
naţională şi conceptul de patriotism.
- cultura română devine o anexă a culturii sovietice (sunt înfiinţate edituri, instituţii, biblioteci,
muzee cu profil româno-rus).
- limba rusă devine materie obligatorie în şcoli.
- proletcultismul = orientare culturală care avea ca scop să asigure alianţa dintre cele două clase
principale ale societăţii româneşti - clasa muncitoare şi ţărănimea - şi să redea principiile de
viaţă şi modelele umane îmbrăţişate de acestea).

II. 1958-1965
,,linia naţională” impusă de Dej are efecte şi pe plan cultural (sunt redescoperite valorile
naţionale; are loc un proces de derusificare care culminează în 1963 cu închiderea Institutului
,,Maxim Gorki”, a Muzeului Româno-Rus, a editurilor şi librăriilor (Cartea Rusă), a bibliotecilor.

III. 1965-1974
- perioada cea mai prielnică pentru viaţa culturală.
- învăţământul cunoaşte o perioadă de modernizare şi deschidere (scade importanţa
marxismului, creşte ponderea disciplinelor exacte şi tehnice, reabilitarea sociologiei, istoria este
rescrisă pe alte coordonate).

IV. 1974-1989
- perioadă nefastă pentru cultura română.
- “cultul personalităţii” se impune în toate domeniile culturii (= orientarea activităţii sociale şi
culturale spre preamarirea cuplului prezidenţial);
- istoria este aservită acestei practici (se ajunge la situaţia în care lui Nicolae Ceauşescu îi este
găsită o genealogie ce ajunge până la Burebista);
- este înfiinţată Academia ”Ştefan Gheorghiu” prin care partidul a acaparat domenii importante
ale învăţământului universitar tradiţional şi cercetării ştiinţifice; de asemenea, monopolizează
sociologia, ştiinţele politice, jurnalistica.
3. Impactul regimului comunist asupra vieţii private şi a valorilor umane
Unul din obiectivele neostalinismului românesc a fost şi centralizarea şi planificarea
tuturor aspectelor existenţei umane:
- alimentaţia raţională
- suprimarea drepturilor şi libertăţilor omului:
- ,,legarea” cetăţenilor de locul de muncă
- îngreunarea mişcării populaţiei de la oraş
- problema mâinii de lucru în agricultură rezolvată cu elevi, studenţi, funcţionari şi soldaţi
- interzicerea avorturilor
- subordonarea vieţii intelectuale directivelor de partid
- suspiciunea faţă de străini
- închiderea unor case memoriale
- restrângerea spaţiului de locuit la 8 mp de persoană (cu excepţia activiştilor de partid)
- raţionalizarea progresivă a consumului de electricitate, gaze naturale
- înregistrarea caracterelor maşinilor de scris
- sistematizarea localităţilor - reconstrucţia oraşelor în proporţie de 90%, demolarea de biserici,
construcţii faraonice: Casa Poporului din Bucureşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră şi Canalul
Dunăre-Bucureşti.