See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/280084409

Strategii ale propagandei totalitare. Campania din 1946.

Conference Paper · January 2009

DOI: 10.13140/RG.2.1.1864.6246

CITATIONS READS

0 229

1 author:

Luminita Rosca
University of Bucharest
24 PUBLICATIONS   16 CITATIONS   

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Luminita Rosca on 16 July 2015.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Strategii ale propagandei totalitare
Campania electorală din 1946
Prof. dr. Luminiţa Roşca
Universitatea din Bucureşti
Departamentul de Jurnalism

Rezumat

Anul 1946 constituie anul în care s-a consfinţit, în urma alegerilor libere, instaurarea regimului
comunist, de inspiraţie sovietică, în România. Rezultatul alegerilor a reprezentat o formă de presiune
asupra regelui, care, un an mai tarziu abdica, părăsind tronul şi ţara.
În acest context, este de interes analiza modului în care s-a configurat campania electorală în acest
moment istoric crucial pentru viitorul României, a poziţionării şi a rolului presei în jocul de forţe
constituit.
Teorii de referinţă: configurarea politică şi ideologică a totalitarismului (Raymond Aron, 1965), a
psihologiei maselor (Gustave Le Bon, 1895) şi sinteza teoretică privind presa totalitară (Luminita
Roşca, 2006).
Surse cercetate: publicaţiile Dreptatea, Liberalul România liberă, Scânteia, Timpul, Universul, Viitorul
(Biblioteca Academiei Române).
Ipoteza de lucru: tacticile propagandei comuniste exercitate asupra publicului român timp de aprox.
50 de ani se regăsesc în configurarea comnicării politice din campania electorală din 1946, date fiind
miza şi contextul istoric.

Le résumé

L’année 1946 a représenté, pour l’histoire de la Roumanie, la ratification de l’instauration du régime

communiste, d’après le modèle soviétique et à la suite des élections libres. Le résultat des ces
élections, une contrainte importante pour la monarchie a eu comme conséquence immédiate (1947)
l’abdication du roi et son départ forcé du pays.
Dans ce contexte, on a été intéressée de la manière dans laquelle la campagne électorale s’était-elle
configurée, du positonnement et du rôle de la presse dans le jeu des forces politiques.
Les théories de référence: la configuration politique et idéologique du totalitarisme (Raymond Aron,
1965), la psychologie des foules (Gustave Le Bon, 1895) et la synthèse théorique { l’égard des formes
et des moyens de la la propagande utilisés par la presse (Luminita Rosca, 2006).
Les source utilisées: les journaux Dreptatea, Romania libera, Scanteia, Timpul, Universul, Viitorul (La
Bibliothèque de l’Académie Roumaine).
L’hypothèse de la démarche scientifique c’est que dans la campagne de 1946 la presse a usé de tous
les procédés de la propagande, qu’on les retrouve dans toute la période communiste, étant donnés
l’enjeu et le contexte historique.

1. Cadru teoretic

Analiza campaniei electorale din anul 1946 impune o prezentare a conceptelor fundamentale pe care
se bazează aceasta. Deoarece ne aflăm într-o perioada de expansiune a sistemului politic si ideologic
de factură sovietică, trei sunt conceptele evidenţiate: totalitarism, propagandă şi presă totalitară.

1.1. Totalitarism
În viziunea lui Raymond Aron (1965), una dintre cele mai sintetice şi complexe, în acelaşi timp, teorii
de sociologie politică, totalitarismul este un concept geamăn democraţiei: numai cunoscând esenţa şi
mizele democraţiei ca sistem politic (autoritatea, legitimitatea şi alegerile făcute în plan economic şi
instituţional) se poate developa esenţa regimurilor cu partid unic.
Cadrul socio-istoric pe care se fundamentează politic un stat totalitar de tip sovietic conţine câteva
idei-axiome: la originea unei astfel de societăţi se află întotdeauna un eveniment istoric semnificativ,
o revoluţie; regimul totalitar suprimă pluralismul politic; niciodată nu se poate identifica nici cauza
primă, nici nu pot fi prevăzute consecinţele ultime ale evenimentelor (Aron, 1965, pp 28-34).
La nivelul colectivităţilor R. Aron identifică două acţiuni importante care permit supunerea acestora
unui regim politic monopolistic: ficţionalizarea realităţii („ficţiuni constituţionale”):
„Croire { une idée fausse suffit parfois { la rendre vraie” (p. 240).
şi teroarea ca suport ideologic:
„La formule de la dictature du prolétariat sert de justification au monopole que se rééserve le parti,
la formule du centralisme démocratique sert de justification et de camouflage à la toute puissance de
quelques uns ou, même, parfois, d’un seul” (p. 262).
Fenomenul totalitar poate fi definit ca atare, ori de câte ori: 1) activitatea politică este monopolizată
de un singur partid, 2) partidul conferă autoritate absolută ideologiei de care este animat, 3) pentru
a promova adevărurile absolute ale ideologiei, partidul îşi asumă monopolul mijloacelor de forţă şi al
persuasiunii (radioul, televiziunea, presa scrisă), 4) cea mai mare parte a activităţilor economice şi
profesionale sunt introduse în adevărurile oficiale, 5) orice activitate se supune statului şi, deci,
ideologiei (p. 284).

1.2. Propaganda

Constituindu-se ca un sistem de tehnici de persuasiune care vizează modificarea

comportamentului publicului în relaţie cu idei, practici sociale, personalităţi, propaganda se bazează
pe o argumentare manipulatorie, din moment ce mesajul transmis este deformat cu bună ştiinţă, în
vederea atingerii unui obiectiv precis. (Bertrand (coord.), p.189). Strategiile şi tehnicile propagandei
se bazează pe conceptul de masă şi pe detalierile teoretice din sfera psihologiei sau sociologiei
(Gustave Le Bon (1895), Domenach (1950)). Prin caracteristicile externe, propaganda “se adresează
simultan individului şi masei, utilizează toate mijloacele tehnice disponibile (presă, radio,
televiziune, afişe, broşuri, cinematograf), este continuă şi îndelungată pentru a provoca adeziunea şi
pentru a îndemna receptorul la acţiune” (Domenach,, apud Bertrand (coord.), p. 189).
Caracteristicile interne determină “legi” care guvernează funcţionarea acesteia: regula
simplificării (teme simple care să concentreze energia ţintelor către duşmanul unic), a îngroşării şi
desfigurării (exagerarea faptelor) a orchestrării (repetarea mesajelor, şi adaptarea lor la categorii
diferite de public, pentru ca cei vizaţi să nu se gândească la altceva), a transfuziei (atacarea
convingerilor individului folosind propriile sale prejudecăţi) şi regula unanimităţii şi a contagiunii,
prin utilizarea gustului pentru conformism al indivizilor (Domenach, apud Auby & Ducos-Ader,
1982, pp.136-137). Tehnicile de propagandă vizează partea emoţională şi nu raţionalitatea umană şi
au drept scop crearea reflexelor condiţionate, în aşa fel încât indivizii să reacţioneze la “stimuli”
asemenea câinelui lui Pavlov 1. Din această perspectivă, propaganda se manifestă ca “o formă
generală şi universală de aservire a maselor, deoarece se bazează pe controlul pulsiunilor indivizilor,
mai exact pe deturnarea pulsiunilor naturale ale indivizilor (sexuale, alimentare) către teme
predeterminate de organul de propagandă” (ibidem). Bazându-se pe anumite simboluri (zvastica,
secera şi ciocanul, imnuri, sloganuri) şi pe comportamente repetitive ea provoacă o adevărată

1
Efectele propagandei asupra mulţimilor au fost evaluate şi studiate în amănunt, pentru prima dată, prin analiza propagandei
naziste pe baza teoriilor despre psihologia mulţimilor şi a studiilor de psihanaliză (Serge Tchakhotine, Le viol des foules par la
propagande politique, 1952).
“agresiune psihologică”. În acest “concert” de procedee violente, mass-media au efecte puternice şi
ocupă o poziţie privilegiată în sistemul mijloacelor de propagandă.
Din perspectivă socio-politică termenul de propagandă se defineşte ca: “formă specifică a
persuasiunii de masă (implicând producerea şi transmiterea unor texte şi mesaje structurate
specific) desemnată să producă sau să încurajeze anumite reacţii ale audienţei de masă” (Concepte
fundamentale din ştiinţele comunicării şi studiile culturale, 2001, p. 264).
Evoluţia pe care au avut-o ţările din “blocul sovietic”, precum şi dezvoltarea ţărilor capitaliste
în cadrul societăţii de consum a menţinut treaz interesul, atât pentru studiul propagandei în
sistemele totalitare, cât şi al formelor insidioase de propagandă din sistemele democraţiilor
occidentale. Teoriile mai noi consideră chiar că publicitatea este şi ea o altă formă a propagandei,
constituind tot o agresiune asupra tendinţelor indivizilor, un mod de a agrega sau de a dezagrega
prejudecăţile, de a atinge straturile profunde ale emoţionalităţii umane.
1.3. Presa totalitară
Propaganda şi dezinformarea au fost folosite dintotdeauna de către cei ce deţin puterea
pentru a manipula masele şi a le folosi în interesul guvernanţilor (Roşca, 2006, pp. 170-212).
Analiza formelor textuale din presa comunistă a conturat un ansamblu de caracteristici ale
discursului promovat de aceasta. Astfel, textele oficiale sau cele ce tratau evenimente din universul
instituţional au o pondere importantă, se înlocuieşte treptat discursului informativ cu discursul
politic, iar festivismul discursiv devine o modalitate de ocultare a realităţii.
Textele sunt greu de standardizat şi imposibil de introdus în tipologiile mass-media datorită
amestecului dintre informaţie şi comentariu, perturbărilor produse în contractul de comunicare
mediatică, tratării uniforme a evenimentelor, unghiului unic de abordare pe care îl aplicau instanţele
mass-media. De altfel, ceea ce diferenţiază sistemul mass-media totalitar de celelalte sisteme este
diferenţa între “o voce” şi “pluralitatea vocilor”, între “perspectiva unică” asupra realităţii şi
“multitudinea perspectivelor” asupra aceleiaşi realităţi.
Dezbaterea ca formă de comunicare socială a fost exploatată de sistemul de propagandă
comunist şi transformată într-o altă formă de manipulare. În sistemul comunist doar organismele
propagandei, constituite ca atare, puteau organiza sau aviza o dezbatere publică. Societatea civilă
fiind inexistentă, locul ei era luat de o serie de organizaţii (de tineret, de sindicat, de femei) care
preluau funcţiile acesteia cu intenţia de a simula existenţa dialogului “pe mai multe voci” sau din mai
multe perspective.
Ca aspect general, mass-media comuniste se manifestau ca jurnalism angajat, militant,
“revoluţionar”, care nu trebuie confundat cu jurnalismul de anchetă şi de comentariu critic cunoscut
în sistemele democratice. Militantismul derivă din obiectivul fundamental al presei de tip totalitar:
acela de a explica în mod eficace şi favorabil politica partidului, care nu este niciodată pusă în discuţie
sau criticată. O bună cunoaştere a presei comuniste arată că este incompatibilă cu libertatea de a
critica sistemul politic, de a ataca legitimitatea ideologică sau pe liderii comunişti.
Imixtiunea sistemului propagandei în activitatea presei afectează strategiile editoriale şi
informative ale publicaţiilor, sărăceşte şi diminuează considerabil rolul presei în societate, prin
limitarea acestuia la un număr redus de funcţii, în comparaţie cu modelul presei liberale. Dacă
admitem că informarea era viciată de imixtiunea politicului, ea nefiind inclusă în intenţia de
comunicare atunci se poate vorbi şi despre afectarea gravă a funcţiei informative.

2. Contextul istoric

În România, ca în toate statele din estul şi centrul Europei regimul comunist2 s-a instaurat
după al doilea război mondial, în contextul înfrângerii Germaniei fasciste şi a aliaţilor săi de către

2
Patru regimuri politice subordonează, controlează sau îşi “asumă responsabilităţi” împreună cu mijloacele de comunicare în
masă: regimul autoritar, comunist, liberal şi de “responsabilitate socială” (Bertrand (coord), 2001, p. 31)
Uniunea Sovietică. Comunismul s-a instalat definitiv în anul 1947, după ce Blocul Partidelor
Democratice a câştigat alegerile (1946), având drept consecinţă abolirea monarhiei prin abdicarea
forţată a regelui Mihai şi proclamarea Republicii.
În anii care au urmat, s-a impus modelul economic şi social sovietic şi ideologia comunistă,
sub forma stalinismului. Într-un timp foarte scurt au fost naţionalizate proprietăţile, terenurile,
fabricile şi băncile (1948) şi, ulterior, s-a finalizat procesul colectivizării (1962). Concomitent cu
aceasta, a avut loc procesul epurărilor: înfrângerea opoziţiei anticomuniste prin arestări abuzive,
încarcerări, deportări, după modelul sovietic. Unul din principalele mijloace prin care s-a impus
ideologia comunistă a fost teroarea fizică. Naţionalizările, îndoctrinarea maselor cu noţiuni utopice,
cum ar fi cea de “proprietate colectivă”, dominaţia partidului unic şi numeroasele forme de
propagandă la care era supusă populaţia au întărit partidul şi au slăbit rezistenţa cetăţenilor. Efecte
grave pe termen lung le-a avut industrializarea forţată care a dizlocat segmente semnificative ale
populaţiei rurale, de la sat spre oraş, provocând pervertirea valorilor sociale şi morale ale acesteia şi
permiţând folosirea ei ca masă de manevră..
Anul 1946 marchează, la nivel mondial, începutul bilanţului pierderilor după sfârşitul celui
de-al doilea război mondial, dar şi începutul mutaţiilor fundamentale în plan politic şi militar ce vor
marca politica mondială în următorii 50 de ani.
În România, guvernul Petru Groza fusese recunoscut de Uniunea Sovietică, dar Marea
Britanie şi SUA declaraseră că nu vor purta tratative decât cu un guvern legitim, rezultat din alegeri
libere, pe baza votului universal şi secret. În aceste condiţii, toate partidele democratice antifasciste
aveau dreptul de a participa la alegeri, iar guvernul urma să asigure libertatea presei, cuvântului,
religiei şi dreptului la liberă asociere. Doar în aceste condiţii, SUA şi Marea Britanie ar fi recunoscut
guvernul Petru Groza.
În vederea alegerilor parlamentare din 1946, Partidul Comunist Român a depus mari eforturi
pentru a crea un bloc democratic care să atragă forţe democratice cum era PSD sau fracţiuni ale
partidelor istorice. Strategia a fost încununată de succes şi la 17 mai 1946 s-a creat Blocul Partidelor
Democratice alcătuit din: PC, PSD, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Liberal (Gh. Tătărescu),
Partidul Naţional Ţărănesc (Anton Alexandru), Partidul Naţional Popular.
Partidele de opoziţie: Naţional Liberal, Naţional Ţărănesc, Social Democrat Independent nu
au ajuns la consens privind depunerea unor liste comune, ci doar au negociat o acţiune comună
pentru desfăşurarea de alegeri libere şi oneste.

2.1. Campania electorală

Rezultatul alegerilor fiind decisiv pentru soarta regimului politic din România, campania
electorală s-a desfăşurat sub semnul unor mari presiuni politice, fiind marcată de evenimente
memorabile. De exemplu: în timpul campaniei electorale s-a desfăşurat procesul lui Ioan Antonescu,
cunoscut ca „procesul marii trădări naţionale”, care s-a încheiat cu condamnarea la moarte a acestuia
şi a apropiaţilor săi, executaţi pe 1 iunie 1946.
Tot în categoria evenimentelor memorabile, care ar fi putut să influenţeze rezultatul
alegerilor se numără împărţirea titlurilor de proprietate pentru pământul primit de ţărani sau
înfiinţarea de economate.
În această perioadă, accentuarea măsurilor de forţă ale guvernului şi presiunile tot mai
puternice ale armatei sovietice au generat o mişcare de rezistenţă tot mai activă, mai ales în zonele
muntoase ale ţării.
Opoziţia acuza guvernul de abuzuri, făcând, în repetate rânduri memorii adresate regelui,
Consiliului de Miniştri, reprezentanţilor SUA şi ai Marii Britanii.
În ziua votului, prezenţa la urne a fost masivă, iar potrivit datelor oficiale, Blocul Partidelor
Democratice împreună cu Uniunea Populară Maghiară au întrunit 78,46%, din totalul voturilor. În
urma publicării acestor rezultate, guvernul Petru Groza putea fi considerat legitim; reprezentanţii
PNŢ şi PNL şi-au dat demisia din guvern, întărindu-se astfel poziţia Partidului Comunist. După
modelul sistemului sovietic de guvernare, parlamentul devenea un instrument politic aflat la
dispoziţia guvernului.
Campania din 1946 a stat sub semnul tacticilor propagandei comuniste, guvernul având
controlul politic, economic şi al presei. Principalele modalităţi de manifestare în campanie a
formaţiunilor politice au fost mitingurile, actele de caritate sau cele de intimidare.

2.2. Presa în campania electorală

Mijloacele de informare în masă erau puţine şi cu audienţă scăzută. Radioul era monopol de
stat, jurnalele de ştiri veneau şi ele în sprijinul Puterii comuniste, tehnicile publicităţii politice se
limitau la denigrarea adversarului, iar bătăile şi violenţele fizice şi verbale se aflau la ordinea zilei.
În virtutea promisiunilor făcute de guvernul Petru Groza de a respecta libertatea de opinie şi
libertatea presei au reapărut organele de presă ale PNL, „Liberalul”, pe 8 februarie şi PNŢ,
„Dreptatea”, pe 5 februarie 1946.
Cu toate acestea, forţele guvernamentale şi-au continuat strategia de slăbire a forţelor
politice de opoziţie reprezentate de partidele istorice. Cel mai important obiectiv urmărit de
comuniştii aflaţi la putere a fost scindarea partidelor istorice, cel dintâi fiind frontul socialist.
Astfel, la Congresul PSD din 10 martie 1946 s-a hotărât participarea PSD în alegeri, alături de
partidele care au constituit Guvernul Petru Groza. Ulterior acestei decizii, Constantin Titel Popescu a
înfiinţat PSD Independent care a candidat independent la Alegerile pentru Adunarea Deputaţilor.
Au apărut şi fracţiuni ale PNL şi PNŢ care au candidat alături de Partidul Comunist în Blocul
Partidelor Democratice.
Aceste manevre politicianiste erau prezentate în unele gazete ale vremii ca o izbândă a
unităţii democratice. Textele sunt redactate în spiritul patosului revoluţionar şi al militantismului,
singurul reper al informării fiind ideologia maselor:
„Opinia publică românească, tovarăşii mişcării noastre, muncitorimea, prietenii noştri,
celelalte grupări politice, mai ales duşmanii noştri de ieri şi de azi, de totdeauna, partidele istorice
urmăreau cu un viu interes, cu un inters crescând pregătirile Congresului nostru de la 10 martie (al
PSD, n.a.). S-au început campanii de presă, s-au jucat toate cărţile, de la injuria de cea mai ieftină
speţă, de la ameninţări până la complimente. Coloanele oficioaselor istorice din epoca
premergătoare Congresului vor sta mărturie pentru cercetătorul obiectiv al zilelor de mâine, de felul
cum s-a dus această campanie s-a strecurat veninul unor informaţii false, menite să tulbure bunul
mers al acestui for superior al mişcării noastre.
Congresul partidului nostru chemat să se pronunţe asupra problemei tacticei în alegeri a fost
o înaltă şcoală de educaţie civică, care, sfidând atmosfera străzii s-a meţinut pe linia tradiţională a
tuturor Congreselor istorice ante-mergătoare din mişcarea noastră.
...Partidul Social Democrat, unit şi puternic, prin independenţa sa ideologică şi prin democraţia sa
lăuntrică, păşeşte înainte spre noi izbânzi, pentru democraţie şi socialism” 3
Situaţia în care se afla regele preocupa presa, monarhia reprezentând încă pentru mulţi
români, un simbol al stabilităţii şi ordinii:
„Majestatea sa regele Mihai I-a decorat pe dl. Dr. Petru Groza: „Ordinul Seviciul Credincios” în
gradul de Colan a fost înmânat primului ministru, personal de Majestatea sa regele” 4 Publicaţiile
comuniste angrenate în maşinăria de propagandă exploatau toate evenimentele politice care arătau
slăbiciunea opoziţiei sau colaborarea regelui, cum este exemplul de mai sus.
Conform sintezei teoretice despre sisteme şi presă totalitară, în urma analizei corpusului am
constatat că, înaintea alegerilor din 1946, presa comunistă promovase principiile ideologiei noii
puteri, identificând slăbiciunile partidelor burgheze, considerate retrograde, îngroşând şi

3
Libertatea, nr. 473, 13 martie 1946
4
Scânteia, nr. 535, 29 mai 1946
caricaturizând imaginea acestora. Ca principal mijloc al propagandei, obiectivul propus era
scindarea şi desfiinţarea opoziţiei. Istoria a arătat că toţi cei ce atunci au ignorat strategia folosită de
PCR, o îmbinare de mijloace de forţă, propagandă dură şi persuasiune ideologică au gresit, deoarece
aceasta a constituit fundamentul istoriei politice şi economice a României în urmatorii 50 de ani.
Cu excepţia ziarelor Dreptatea şi Liberalul care se confruntau permenent cu penuria de
hârtie şi cu probleme legate de distribuţie, toate celelalte publicaţii fuseseră atrase în sistemul de
informare oficial.
Ziarul Timpul publica cu mult zel informaţii legate de distribuirea primelor titluri de
împroprietărire (6 februarie) sau prelua integral de la Agenţia Agerpres protocolul de adeziune la
Platforma pogram a forţelor democratice constituite în Blocul Partidelor Democratice (22 mai).
Şi ziarul Unversul publica articole despre împărţirea titlurilor de proprietate, subiect de
interes, de altfel, pentru categorii mari de cetăţeni, dar şi prilej de activare a propagandei
procomuniste. În acest context, se prezintă discursul lui Petru Groza la adunarea organizată de
Blocul Partidelor Democratice la Târgu Mureş, punându-se accent pe reacţia celor prezenţi:
entuziasm, unanimitate, susţinere faţă de vorbitor.
În România Liberă apărea programul Partidului Naţional Ţărănesc Democrat (N. Lupu). În
articol se aduceau critici aspre poziţiei lui Iuliu Maniu:
„Declaraţia dlui Maniu că rezultatul Conferinţei de la Moscova este o dezamăgire pentru
domnia sa, este mărturisirea falimentului practicilor sale politice, pline de echivoc şi întortochieri” 5.
În lucrările despre strategiile propagandei se vorbeşte despre dezinformare sau despre
persuasiunea dură. Un astfel de exemplu îl constituie modul în care a fost tratată de către presă
atacarea lui Dinu Brătianu la Câmpulung, în timp ce se îndrepta către o manifestare publică a PNL:
presa aservită puterii a ignorat-o sau a tratat-o ca pe un eveniment minor, în timp ce Liberalul a
catalogat evenimentele ca atentat la viaţa lui D. Brătianu, criticând metodele teroriste utilizate de
adversari. Desigur, cazul nu a fost niciodată cercetat de poliţie.

Concluzii

Despre alegerile din 1946 istoricii sunt astăzi de acord că au fost trucate (Florin
Constantiniu, Ioan Scurtu). Contextul istoric de după al doilea război mondial, situaţia în care se afla
România, sistemul de măsuri de forţă aplicate de Guvernul Petru Groza şi maşina de propagandă, a
cărei eficienţă fusese probată în Uniunea Sovietică, au permis falsul electoral istoric.
Falsul a fost girat de însuşi regele Mihai 6, care, după anunţarea rezultatelor oficiale ale
alegerilor, a deschis, conform Constituţiei în vigoare, parlamentul ceea ce a însemnat începutul
sfârşitului Monarhiei în România.
Desfiinţarea sistemului parlamentar pluripartit fusese pregătită în România şi de
teoreticienii dreptei, ca Nae Ionescu. Încă din anii ’30 acesta propovăduia dispariţia partidelor
politice, justificând istoric şi pragmatic acţiunea, pe care o considera absolut necesară 7. Presa a avut
un rol important în scenariul victoriei PCR din 1946, iar utilizarea acesteia în scopul influenţării
maselor şi legitimării rezultatului prezentat publicului a însemnat doar un exerciţiu şi pregătirea
procesului de implementare şi de generalizare a tacticilor propagandei.
Ceea ce a urmat a arătat că desfiinţarea regulilor democraţiei parlamentare naşte monştri,
iar comunismul a reprezentat un experiment al cărui faliment a fost recunoscut, încă din anii ’80, de
Mihail Gorbaciov, unul dintre liderii sovietici importanţi, devenit providenţial prin rolul avut în
evoluţia istorică a Europei, în ansamblul ei.

5
România Liberă, 19 ianuarie
6
Regele constatase în timpul grevei regale că Washingtonul şi Londra nu+i acodaseră sprijinul necesar.
7
Nae Ionescu, „Criza partidelor politice” în Roza vânturilor, 1993, Chişinău, Editura Hyperion.
 Bibliografie

Comunicare politică
Aron, Raymond, 1965, Democratie et totalitarisme, Editions Gallimard
Auby, Jean-Marie& DUCOS-ADER, Robert, 1982, Droit de la communication, Paris, Dalloz
Domenach, Jean-Marie, 1950, La propagande politique, PUF
Le Bon, Gustave (1895), 1995 (réed), La psychologie des foules, PUF
Muchielli, Alex, 2002, Arta de a influenţa. Analiza tehnicilor de manipulare, Iaşi, POLIROM

Istorie
Constantiniu, Florin, 1997, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic
Scurtu, Ioan (coordonator), 1996, România. Viaţa politică în documente. 1945, 1946, 1947, Bucureşti,
Arhivele Statului
Soulet, Jean-Francois, 1998, Istoria completă a statelor comuniste din 1945 pîna în zilele noastre, Iaşi,
Polirom

Discursul presei
Bertrand, Claude-Jean, 2001, O introducere în presa scrisă şi vorbită (trad.), Iaşi, Polirom
Roşca, Luminiţa, 2006, Mecanisme ale propagandei în discursul de infomare. Presa românească în
perioada 1985-1995, Iaşi, Polirom
Thom, Françoise, 1993, Limba de lemn, Bucureşti, Humanitas
Wierzbicki, Piotr, 1996, Structura minciunii, Bucureşti, Nemira
Young, John Wesley, 1991, TOTALITARIAN LANGUAGE. Orwell’s newspeak ad its nazi and comunist
antecedents, Charlottesville and London, University Press of Virginia
Surse
Publicaţiile Dreptatea, Liberalul România liberă, Scânteia, Timpul, Universul, Viitorul consultate la
Biblioteca Academiei Române

View publication stats