Sunteți pe pagina 1din 30

I.

Crimimnalistica știința și obiect de studiu

1. Noțiunea si obiectul criminalisticii și sarcinile criminalistice


Termenul “ criminalistica”, ca denumierea unei stiinte concrete, a fost utilizat prima data de
catre savantul austriac Hans Gros(1883), care in “manualul judecatarorului de instructie” a
declarat criminalistica drept o stiinta de sine statatoare, destinata aplicarii realizarilor stiintilor
naturale si tehnice in activitatea de urmarire penala. Astfel a aparut nu numai denumirea de
criminalistica, dar si primele idei despre obiectul acestei discipline.
In lucrarile de specialitate care apar mai tirziu caracterul stiintific al criminalisticii se
argumenteaza prin faptul ca aceasta elaboreaza metode tehnico-stiintifice si tactice necesare
administrarii probleor in vederea cercetarii si prevenirii infractiunilor. Astfel, S. Mitricev
trateaza criminalistica ca stiinta despre mijloacele tehnice, metodele si procedeele destinate
administrarii probelor conform normelor procesual penale in vederea cercetarii si preveniirii
infarctiunii.
Punctele de vedere referitoare la definirea stiintei in cauza ale mai multor autori criminalisti
exprimate in literature de specialitate sint in essential similare. Dupa A.N. Vasiliev,
criminalistica reprezinta stiinta despre organizarea si planificarea procesului de cercetare
ainfrcatiunilor, administararea probelor in conformitatea cu legislatia procesual penala in
vigoare, avind scop descoperirea si prevenirea infractiunilor prin apliacre pe scara alarga a
metodelor stiintifice.
Criminalistica este stiinta judiciara care studiaza , elaboreaza si aplica metode si mijloce
tehnici-stiintifice de examinare a probelor judiciare , reguli metodologici destinate descoperirii
cercetarii infractiunii si identificarilor precum si prevenirea faptelor antisociale.
Criminalistica poate fi definită ca o știință despre legăturile mecanismului de săvărșire a Infr,
reflectările urmelor acestora, mijloacelor utilizate și persoanelor implicate în evenimentele
infracționale, care, în baza acestor cunoștințe, elaborează anumite metode, mijloace și procedee
de depistare, fixare, cercetare și utilizare a probelor infracțiunilor săvîrșite.
Obiectul criminalisticii;
1. Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice de cercetare a urmelor si probelor
materiale, descoperirea locului savirsirii infractiunii in vederea identificarii obiectelor care lau
creat.
2. Preluare din alte domenii stiintifice si adoptarea la nevoile proprii a unor metode stiintifice in
vederea obtinerii probelor necesare aflarii adevarului in procesul penal.
3. Elaborarea procedeelor tactice de efectuare a actelor de urmarire penala in vederea asezarii pe
bazte stiintifice a intregii activitati de cercetare penala.
4. Elaborarea regulilor metodologice de cercetarea adiferetelor genuri de infractiuni, in raport cu
natura, modurile de opearare folosite urmarile active ilicite, numarul participantilor.
5. Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice destinate descoperirii cu
operativitate a infractiunilor si a operatorilor acestora.
Precumsi alte sarcini, ca;
- Studierea practicii infractionale. Datele empirice ( bazate pe experienta) obtinute contribuie
la clasificarea infractiunilor dupa anumite elemnte carctersitice privind modul de actiune si, in
ultima instanta, la elaborarea metodicilor de investigare specifice anumitor categorii de
infractiuni.
- Studierea legitatilor crearii urmelor infractionale se elaborarea, in baza cunoasterii acestor
legitati, a mijloacelor si metodelor adecvate de cercetare criminalistica;
- Analiza practicii de investigare a faptelor penale in vederea elaborarii unor noi metode tactice
de organizare si efectuarea a actiunilor procesuale, necesare stabilirii adevarului intr-un
nproces penal;
- Elaborarea mijloacelor tehnice si metodelor privind aplicarea lor in activitatea operative de
prevenire si curmare a infractiunilor.
Elaborarea mojloacelor tehnice si a principiilor metodice ale expertizei criminalistice.
Comunicarea prin publicitatea a celor mai impresionate realizari ale criminalisticii, precum si
a practicii inaintate in domeniul investigatiei infractiunilor.
2. Sistemul criminalistici și principiile
De-a lungul istoriei aparitiei si dezvoltarii criminalisticii sistemul ei a fost modificat si
perfectionat de nenumerate ori. Actualmente pare justificata ideia de a structura stiinta si cursul
universitar de criminalistica in 4 compartimente; teaoria generala a criminalisticii, tehnica
criminalistica, tactica criminalistica, metodica crimialistica- toate, in unitatea lor, constituind
suportul in lupta cu criminalitatea.
Teoria generala este baza metodologica a stiintei in totalitate, o imagine idealizata a acesteia
ce cuprinde 3 blocuri de cunostinta; 1) bazele scietologice ale criminalisticii ( obiectul,
sistemul, principiile, sarciniile, istoria stiintii si alte elemente introductive); 2) bazele
metodologice ale criminalisticii ( sistemul de metode si idei folosite in cercetarile
criminalisticie); 3) sistemul de teorii criminalistice doctrinaire, “ extrase” din continutul
celorlalte 3 componente.
Deci, teoria generala a criminalisticii constituie un sistem de principii conceptuale, notiuni si
categorii, definitii si conexiuni ce interpreteaza obiectul stiintei in ansamblu.
Tehnica criminalistica prezinta un ansablu de cunostinte sintetice, in baza carora se elaboreaza
metode si diverse tehnici, destinate colectarii, examinarii si utilizarii materialelor de proba.
Tactica criminalistica, constituie un sistem de teze stiintifice si recomandatii practice,
elaborate in baza studierii legitatilor din sfera organizarii, planificarii si efetuarii urmaririi
penale, .
Metodica criminalistica ( metodica cercetarii anumitor genuri si grupuri de infractiuni) prezinta
un sistem de teze stiintifice, in baza carora se elaboreaza indicatii metodice si recomandatii
practice privind organizarea si realizarea investigatiilor diverselor varietati de infractiuni,
prezentate normative in legea penala ( omorul, tilhariai, furturi, violurri etc).
Criminalistica face parte din sistemul stiintelor ce vizeaza infaptuirea justitiei. Sarcina generala
este asistenta stiintifica si sprijinul organelor de drept in activitatea de investigare a
infractiunilor. Continutul ei poate fi precizat prin formularea sracinilor speciale caracteristice
doar acestei ramuri stiintifice, sint;
a) analiza legitatilor ce fac temeiul obiectului de studiu al criminalisticii, dezvoltarea de mai de
mai departe a teoriei generale si a celor particulare de drept, conditie necesara pentru largirea
bazelor teoretice si sporirea eficacitatii practice a recomandatiilor ei.
b) elaborarea noilor mijloace de colectare, examinare si utilizare a probelor, perfectionarea
celor existente.
c) elaborarea si perfectionarea bazelor organizatorice, tactice si metodice ale urmaririi penale
si dizbaterilor judiciare.
d) studierea crimialisticii tarilor dezvoltate, implimentarea experientei positive a acestora in
practica de descoperire, cercetare si prevenire a infractiunilor comise in tara noastra.
Principiile criminalisticii:  obiectivităţii  fermităţii,  legalităţii,  operativităţii, 
conspirativităţii  prezumţiei de nevinovăţie,  orice infracţiune lasă urme,  timpul după
infracţiune decurge în favoarea infractorului.
1.Principiul legalităţii - principiu "sine qua non" al oricărui demers cu contiguitate domeniului
dreptului.
2. Principiul aflării adevărului. Criminalistica asigură descoperirea autorului faptei penale şi
permite administrarea probatoriului necesar stabilirii adevărului în cauză, asigurând astfel în
mod direct concordanţa dintre starea de fapt stabilită de organul judiciar şi realitatea obiectivă
privind fapta şi autorul.
3. Principiul identităţii – ca principiu fundamental al gândirii - "starea unui obiect de a fi ceea
ce este, de a-şi păstra un anumit timp caracterele fundamentale, individualitatea, rămânând el
însuşi".
4. Principiul operativităţii în investigare şi în soluţionare. O regulă cu caracter practic în
consonanţă cu principiul celerităţii în soluţionarea cauzelor - "Timpul lucrează în favoarea
infractorului .
5.Principiul necesității și oportunității-organele de UP trebuie sa aibă o atitudine principială
față de cele întîmplate, și trebuie să intreprinde măsuri necesare.
6.Principiul organizării și planificării-organizarea activității de cercetare criminalistică și
elaborarea unui plan.
7.Principiul obiectivității-atitudinea imparțială a organului de UP.
8.Principiul consperativității-presupune asigurarea secretului activității organului de UP.
4)Metodologia criminalistică
Metodologia știinșifică-reprezintă un system de modalități, o totalitate de acțiuni și operațiuni
privind cunoașterea legităților ce constituie obiectul eo.Prin metoda științifică se subînțelege
nu numai sistemul de procedee ale cunoasșterii ei, ci și o modalitate aparte a activității
Metode : General stiincifica
Metoda observatiei- preceperea minutioasa a faptei a ob a fenomenului si a persoanei banuite.
Ea este o analiza detaliata a insusi grupajul ob. Poate fi efectuata de ofiter procuror specialist.
Metoda masusrarii; Metoda expermentala- crearea unor conditii artificiale sau prin folosirea
unor conditii naturale pentru determinarea anumitor proprietati caracteristii capacitatii
fenomenului sau pers.
Metoda modelarii- inlocuirea ob original cu un model adica un analog creat in mod special
Metoda comparatiei confruntarea de proprietati sau indici a doua sau mai multe ob materiale
finite fenomene in scopul determinarii indentitatii, sau apartenetei la grup
Metoda descrierii- procesul verbal;
Metode particular stiintifice
Metoda fizico chimica: metoda optica- activitate de cercetare in laborator asupra obiectelor
care nu se poate realiza la observarea directa cu ochiul liber
Metoda palparii fizice a suprafetelor- indentificarea ob dupa relief
Metoda efectului de iluminiscenta- depistarea urmelor invizbile de maini, la cercetarea actelor
suspecte de fals clei etc.
Metoda matematica raporturile cantitative si formele spatiale ale realitatii obiective
Metoda atropologice- stiinta care studiaza despre originea evolutia si tipizarea oamenilor dupa
structura morfologica a corpului
Metode specific
Metoda tehnico crim- examinare proprii Criminalisticii, care țin de particularitățile obiectului
său de cercetare, cum ar fi de exemplu următoarele:§ metode destinate descoperirii și
examinării îndeosebi comparative, a urmelor sau mijloacelor de probă;§ metode de identificare
a persoanelor și cadavrelor după semnalmente exterioare ori după resturi osoase;§ metode de
cercetare a înscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafăcute etc..
Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală, elaborate atît pe baza generalizării
experienței organelor judiciare, cît și prin adaptarea unor elemente de cunoaștere aparținînd
psihologiei.
Metode tehnice de prevenire a infracțiunilor, cum ar fi de exemplu, cele care se referă la
prevenirea falsurilor, a furturilor în dauna avutului public sau particular.
În literatura de specialitate au fost exprimate și opinii menite să confere o notă și mai pronunțată
de specificitate ansamblului metodelor de investigare criminalistică.
Un astfel de exemplu este teoria autorului Charles E.OʼHara care consideră că metodologia
anchetei penale se fundamentează pe regula celor trei I: informația, interogatoriul și
instrumentarea. Această opinie reprezintă esența modului de a se proceda în dovedirea
vinovăției sau nevinovăției unei persoane.
Alți autori, precum Camil Suciu, îmbrățișează un criteriu bipartit de clasificare a metodelor de
investigare criminalistică, clasificîndu-le în metode tehnico-științifice și tactice.
Un alt autor precum Pierre Fernand Ceccaldi, consideră că metodele Criminalisticii sunt
matematice, fotografice, microscopice,etc. Prin urmare toate aceste opinii nu reprezintă în fond
decît preocupări de evidențiere a caracterului științific al Criminalisticii, prin evidențierea
elementelor ce conferă un contur propriu metodologiei sale, precum și a contribuției pe care o
are în stabilirea adevărului.
Metoda expertizei crim balistica grafoscopie si traseologia
Metoda tactica de organizare si desfasurare a activitatii procesuale- procedee tactice
5)Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe
Legătură strânsă este stabilită între ştiinţa criminalistică şi ştiinţa dreptului penal. Fără
stabilirea semnelor infracţiunii, elementelor componenţei de infracţiune care se conţin în
dreptul penal, nu există posibilitatea elaborării metodicelor de cercetare a unor tipuri de
infracţiuni, deoarece înainte de stabilirea tuturor circumstanţelor infracţiunii este necesar de a
cunoaşte elementele şi semnele ei.
Cea mai strânsă legătură ştiinţa criminalistică o are cu ştiinţa dreptului procesual penal, mai
ales cu acele compartimente legate de teoria probaţiunii şi forma procesuală de efectuare a
actelor de urmărire penală şi de judecată. Ştiinţa procesual penală stabileşte limitele şi
condiţiile de aplicare a recomandărilor criminalistice în sfera efectuării justiţiei, competenţa
unor participanţi la proces referitoare la aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnice
criminalistice şi procedeelor, combinaţiilor, operaţiilor tactice de cercetare a unor tipuri de
infracţiuni.Lupta împotriva fiecărui act infracțional, iar activitatea criminalistică servind scopul
procesului penal.
Ştiinţa criminalistică se află în legătură cu ştiinţa dreptului constituţional, dreptului
administrativ, activitatea administrativă a organelor de interne deoarece acestea studiază
structura şi organizarea organelor de interne, procuratură, judecată, care sunt implicate la
general în organizarea cercetării infracţiunilor.
În baza categoriilor filosofice este construită şi elaborată teoria generală a criminalisticii, este
format sistemul de metode ale ei, deci se observă legătura ştiinţei criminalistice cu filozofia.
Etica – ştiinţa despre morală, comportament şi sistemul de norme morale în societate stabileşte
legătură cu criminalistica la rezolvarea diferitor probleme legate comportamentul lucrătorului
operativ, ofiţerului de urmărire penală… în anumite situaţii ale procesului de probaţiune,
descoperire, examinare, ridicare, fixare a probelor.
Legătura criminalistică cu teoria activității speciale de investigație-la elaborarea planului de
cercetare a posibilității speciale de investigații, pot participa la descoperirea și cercetarea
infracțiunilor.
Legătura criminalisticii cu psihologia și psihiatria judiciară-elaborarea metodologiei de
audiere, percheziție, confruntare, stabilirea personalității după scris.
Legătura criminalisticii cu logica se observă în faptul că în criminalistică sunt aplicate
procedeele logice de gândire la cea mai largă scară.
Criminalistica are legături strânse științele exacte și științele naturii cu chimia, fizica, medicina
legală, psihiatria judiciară. Toate aceste ştiinţe sânt unite de un scop – lupta cu criminalitatea,
iar în unele cazuri obiectul comun de cercetare sau aceleaşi metode şi mijloace aplicate la
cercetare. Drept civil si comercial , medicina legala.
II. Apariția și dezvoltarea criminalisticii

1)Aparitia si dezvoltarea stiintei criminalistice.


Istoria aparitiei si dezvoltarii stiintei criminalisice a fot detrminata de necesitatile practicii
privind combaterea si prevenirea delicventei. O data cu dezvoltarea societatii si formarii
statului aceasta sarcina s-a pus in fata unor organe speciale – statale si obstesti care, pina la
inceputirile criminalisticii, se conducea in activitatea lor de bunul simt si experineta de toate
zilele. Insa cind dezvoltarea verigioasa a capitalismului favorizata de revolutia tehnico-
stiintifica a condus la agravarea fenomenului delicvent, cind si-a facut aparitia criminalitatea
profesionala si organizata, bunul simt si judecata sanatoasa s- dovedit a fi neputincioasa in
lupta contra a astfel de infractiuni. Se simtea nevoi crearii unor mijloace si metode eficiente in
acest sens.
Sub aspect evolutiv criminalistica a aparut ca o stiinta despre metodele si mijloacele practice
de investigare a faptelor antisociale intemeiate pe realizarile stiintelor tehnice si naturale.
Primele recomandatii criminalistice ce priveau mai cu seama procedee de efectuare a
examinarii locului faptei, a perchizitiei, interogarii s-au cristalizat in adincurile procedurii
penale. Unele ginduri practice in acest sens au aparut in prima jumatate a sec, XIX, “
indrumator cu privire la ancheta judiciara” semnat de procesualistul german Jagemann, “ bazele
procedurii judiciare penale” alcatuit de I. Barsev ( sanct-petersburg 1841).
Procesul de consolidare a cunostintelor criminalistice a fost infaptuit mai cu seama de catre
functionarii politienisti in ultimul sfert al sec. XIX-lea. Aceasta munca se desfasura in 3 directii
principale.
1) Crearea si perfectionarea mijloacelor de inregistrare penala a infractorilor. Un
reprezentat al acestei remarcari a fost Alfonse Bertillon – autor al metodei
antropometrice de inregistrare, bazate pe masurile anumitor parti ale corpului uman,
precum si a descrierii semnalmentelor dupa metoda portretului vorbit, a diferitelor
procedee de fotografiat etc. O alta contributie pentru afirmarea altui sistem de
inregistrare penala – celui dactiloscopic, care a succedat modelul antropometric au
adus-o W. Herschelle, H. Faulds, F.Galtot s.a Actualmente acest sistem a devenit
universal si este aplicat pretutindeni, in unele tari fiind completat ce cel genetic (proba
AND).
2) Elaborarea si sitematizarea procedeeor de colectare a probelor- , directie legata in
primul rind de numele lui Hanss Gross, magistrate austriac, carea a creat sistemul
stiintei in cauza si a propus termenul de “ Criminalistica”, a sistematizat si a completat
ansamblu de metode si mijloace vizind investigarea infractiunilor, socotindu-se pe
drept, fondator al stiintei criminalistica. Editarea lucrarii lui in a, 1893 “ Manualul
judecatorilo de instructie, al functinarilor si jandarmeriei si politiei” este socotit drept
moment de referinta in nasterea criminalisticii.
3) Elaborarea metodelor stiintifice de expertizare a urmelor si altor obiecte materiale
ridicate din scena infractiunii – linia sustinuta de E. Locard- fondator al laboratorului
criminalistic din Lion ( Franta). R, Reiss, E. Burinski ( Rusia)- intemeetor al unui
laborato de fotografie judiciara din Petersburg, care a servit prototip la formarea
primelor institutii de expertiza fin fosta URSS.
III. Diagnosticarea criminalistică
1)Conceptul și bazele științifice
Diagnosticarea reprezinta constatarea exameniarea si aprecierea proprietatilor si a starii ob
dupa urmele depistate in vederea stabilirii modificarii care au avut loc in legatura cu
infractiunea savirsita
Identificarea criminalistică este o activitate de examinare comparativă a obiectelor materiale
şi a imaginilor acestora în scopul stabilirii identităţii lor şi obţinerii datelor utile pentru
cercetarea şi descoperirea infracţiunilor.Sarcinile - stabilirea identitatii: 1) persoanei concrete
care a savirsit infractiunea sau care participat la aceasta.2) diferitelor obiecte(unelte, mijloace)
care au fost folosite la pregatirea,savirsirea si marcarea infractiunii.3)diverselor material si
substante utilizate de infractori ori obrinute in rezultatul actiunior ilicite.
Premisele:1)individualitatea constă în aceea că chiar şi printre obiectele similare nu există şi
nici nu pot exista asemenea, care ar coincide între ele pe deplin. Fiecare obiect este strict
individual, nerepetabil, adică se distinge prin ceva de altele, asemănătoare lui. 2)stabilitatea
relativa - cu scurgerea timpului obiectele şi fiinţele suferă prefaceri. Nimic nu este constant,
neschimbător. Totul se modifică şi se consumă. Identificarea este posibilă numai dacă
schimbările sunt neînsemnate, adică dacă ele nu modifică esenţa obiectului, proprietăţile lui
fundamentale. În caz contrar, obiectul încetează de a mai fi acelaşi, el devine alt
obiect.3)reflectivitatea-capacitatea obiectelor de a se reflecta şi de a fi reflectate.
Identificarea în criminalistică are urmatoarele trasaturi: 1)determinarea unui obiect concret
implicat în infracţiune. 2)obiectele ce urmează a fi identificate în mare parte deţin formă şi
parametrii exteriori constant.3)rezultatele acestor identificări se reflecta in rapoarte de
expertiză, procese-verbale de efectuare a activităţilor de anchetă şi judiciare etc. 4)ea se
efectuează în scopul cercetării ,descoperirii şi prevenirii infracţiunilor.Etapele:1)stabilirea
apartenentei geerice.2)individualizarea: 3examinarea prealabila,separata,comparativa 4
evoluarea rezultatelor si formularea cocluziei.Dupa rezultatul final:1)individuala – menita sa
solutioneze problema identitatii unui obiect individual determinat.2)de grup – menita sa
identifice grupul de clasificare la care se refera obiectul cercetat si de a stabili apartenenta lui
la grup.Dupa caracterul obiectelor identificate cunoastem urmatoarele genuri :1)identificarea
dupa imaginea pastrata in memoria omului(recunoasterea)
2)identificarea dupa imaginile materiale fixate ale obiectului. 3) identificarea unui obiect pe
baza fragmentelor acestuia. Conform subiectului identificarii:1)de ancheta – se efectueaza de
catre anchetator.2)de expertiza-de catre un specialist in domeniul expertizei.3)operativa-
lucratorul operativ.
In procesul de descoperire si cercetare a infractiunilor un mare sprijin in stabilirea adevarului
il prezinta asa numitele examinari diagnostice. Acestea se realizeaza pentru a obtine date
necesare desfasurarii unor activitati operative de investigatii, expertize si efectuarii altor actiuni
procesuale. Insa, spre deosebire de cercetarile de identificare, scopul carora este stabilirea
identitatii, examinarile diagnostice ajuta la determinarea unor insusiri si stari ale obiectelor,
aflarea cauzelor unor fenomene, interpretarea dinamicii evenimentelor. Etc.
Astfel, dupa urma de pecior este posibil de identificat nu numai factorul creator, dar se poate
de judecat si despre directia de miscare a autorului, viteza aproximativa, daca a purtat unele
greutati sau daca a operat in intuneric. Dupa urmele de spargere se determina deprinderile
infractionale, forta fizica, inaltimea faptuirorului, timpul consumat la comiterea efractie s. A.
Examinarile diagnostice pot fi divizate in 3 grupe, in cadrul carora pot fi solutionate
urmatoarele sarcini;
1. Prima- determinarea calitatilor si starii obiectelor prin cercetarea lor nemijlocita ( de ex; daca
arma de foc este sau nu in stare buna de functionare, daca plumbul este sau nu violat etc.).
2. a doua- stabilirea insusirilor si starii obiectelor dupa urmele lasate de acesta ( de ex;
particularitatile mersului unei persoane dupa cararea de pasi).
3. a treia grupa- constatarea legaturilor cauzale intre unele actiuni si consecintele acestora prin
analiza integrala a urmelor si starilor de fapt din scena infractiunii ( spe ex; dupa forma
diminsiunile si numarul petelor se singe se determina locul unde victimii i s-au cauzat leziuni
mortale, unde si sum a fost mutat cadavrul, daca a fost schimbata pozitia lui, etc )
Mentionam ca, identificarea si diagnosticarea criminalistica se aplica foarte larg in
descoperirea si cercetarea infractiunilor, ca metode efective de stabilire a adevarului in cauzele
instrumentate.
8)Stabilirea intregului dupa partile componente si a sursei unice de proveninta ca
varietate a identificarii.
In stiinta criminalistica este leaborata teoria identificarii criminalistice, la temele careia stau
cunosutele teze dialectice privind idividualitatea, stabilirea realtiva si reflectarea obiectelor
lumii inconjuratoare.
Esenta individualitatii consta in ceea ca chiar si prin obiectele similare cuprinse in clase, genuri,
tipuri, etc nu exista si nu pot exista asemenea, care ar coincide intre ele pe deplin. Fiecare
obiect este strict individual, irepetabil, la singular, adica se distinge prin ceva de altele. De ex;
detaliile disenului papilar.
Stabilirea relativa, trebuie de subliniat ca cu scurgerea timpului obiectele si fiintele sufera
prefaceri. Nimic nu este constant, neschimbator. Totul se modifica si se consuma. Insa, pentru
o anumita periada de timp orice obiect isi pastreaza un oarecare numar de trasaturi calitative,
care il face sa ramina ceea ce este.. Deci, identificarea este obiectiv posibila numai daca
schimbarile sint neinsamnate, adica nu modifica esenta obiectului, proprietatii lui
fundamentale.
Reflectivitatea , adica capacitatea obiectelor de ase reflecta si de a fi reflectate. Miscarea lumii
materiale se realizeaza prin interactiunea obiectelor si fiintelor intr-un proces de influenta
reciproca. In acest cadru, reflectarea consta in insusirea sistemelor materiale de a reproduce
particularitatile obiectelor aflate in conexiune.
Identificarea se aplica nu numai in criminalistica, dar si in alte domenii, chimie, fizica,
antropologia s. a., avind in cazul dat de a stabili natura obiectului ( substantei), apartenta lui la
o anumita clasa, specie etc. Insa, spre deosebire de aceste ramuri, identificarea in criminalistica
se evedentiaza prin trasaturile ei specifice; - stabilirea unei identitati individuale, adica
determinarea unui obiect concret implicat in infractiune; - obiectele ce urmeaza a fi identificate,
de regula detin forma si parametrii exteriori constanti; - rezultatele acestor identificari imbraca
forme strict determinate de lege- rapoarte de expertiza, procesele verbale de efectuare a
actiunilor de urmarire penala. Etc; - identificarea se realizeaza in scopul descoperirii, cercetarii
si prevenirii infractiunilor.
9)Formele si obiectele identificarii, etapele procesului de identificare.
Identificarea poate fi infaptuita in doua forme; neprocesuala si procesuala;
Din momentul constatrii faptului comiterii unei infractiunii angajatii serviciilor operative de
investigatii ale organelor de drept realizeaza masuri de stabilire a faptuitorului, martorilor,
victimilor, precum si alte imprejurari ale cauzei. In cadrul acestor operatini, persoanele cautate
se stabilesc dupa fotografii, portret-robot, semnalmente, urme de miros- activitati care in fond,
prezinta identificar. In rezultatul acestor actiuni se alcatuiesc diverse acte neprocesuale ce nu
pot servi drept sursa de probatiune in cauzele instrumentate.
Mai frecvent identificarea criminalistica se foloseste in forma procesuala, atit in cadrul
expertizelor identificatoare, cit si in procesul de prezentare spre recunoastere a persoanelor sau
a altor obiecte, rezultate care prezinta probe judiciare.
In cercetarile identificatoare sint antrenate diferite obiecte, rolul lor in aceste procese este
diferit. Obiectele identificarii criminalistice sunt: 1) persoane concrete care ua savirsit
infractiunea sau care participat la aceasta.2) diferite obiecte(unelte, mijloace) care au fost
folosite la pregatirea,savirsirea si marcarea infractiunii.3)diverse materiale si substante utilizate
de infractori ori obrinute in rezultatul actiunior ilicite.4)cadavrele si resturile oaselor .Nu pot fi
identificate lichidele, nisipul, solul,boabele de griu,sperma, singe.Teoria identificării
distinge:1)obiecte de identificat( obiecte scop) – pistolul, unealta de spargere.2) obiecte
identificatoare – fragmente de documente, cioburi de sticla. 3 ob final sau intermediar
Dupa natura obiectelor identificatoare, teria si practica identificarii criminalistice distinge si
alte genuri de identificare a obiectelor; dupa imaginile fixate material, dupa imaginile fixate in
memorie si identificarea intregului dupa partile componente.
Dupa imaginile fixate material – vizeaza dupa diferite feluri de urme ( digitale, de piciare,de
arme, de transport etc), fotografii , descrieri s.a Acest gen de activitatea poarta un character
obiectiv, bazindu-se pe studierea caracteristicilor obiectului examinat de catre specialisti in
cadrul expertizelor.
Identificarea dupa imaginile fixate in memorie, se bazeaza pe faptul ca obiectul identificarii
este intiparit in memoria anumitor persoane ( martori oculari, victime etc). Identificarea in
acest caz devine subiectiva, realizindu-se de catre persoanele care le-a observat anterior in
cadrul actiunii de prezentare spre recunoastere a obiectului.Cit priveste identificarea intregului
dupa partile componente, acestea se realizeaza prin confruntarea unor parti ale obiectului (
cioburi de sticla, hirtii etc)) gasite la fata locului sau ridicate de la banuiti dupa muchiile
fragmentate, microrelieful partilor fragmentate, structura, insusirile fizice si chimice ale
acestora.Orice obiect al lumii material se bucura de un ansamblu de proprietati ce
caracterizeaza structura lui exterioara, componentele din care este alcatuit. In calitate de
caracteristici identificatoare mai frecvent se folosesc cele ce privesc forma, dimensiunile,
microrelieful suprafetei obiectului. Indicii identificatoare sunt caracteristicele cantitative si
calitative ale insusirilor obiectelor care contin informatia necesara pentru identificare. Indicii
de identificare nu sunt orisice insusiri ale obiectelor,ci numai cele menite sa solutioneze
sarcinele anchetei.Pentru identificare se selecteaza insusirile care poseda cea mai mare
incarcatura informationala,care individualizeaza obiectul identificat sil distinge de alte
obiecte ale lumii material. Indicii se clasifica in: 1)generale - exprima trasaturile cele mai
comune tuturor obiectelor de acest gensi particulare - evidentiaza un obiect din toate
asemanatoare lui.Indicii se mai clasifica in: 1)calitative – descrierea tipului si varietatii
desenului papilar(lat,dextrodetic). 2)cantitative – exprima marimi din dimensiunile(lungimea
urmei).
Procesul de identificare parcurge 2 etape; 1) determinarea apartenetei generice; 2) identificarea
individuala. Ambele etape sint parti componete ale procesului unic de identificare, care
cuprinde citeva stadii; examinarea prealabila; examinarea separate; examinarea comparative;
evaluarea rezultatelor in vederea formularii caoncluziei de identificare.
Examinarea prealabila consta in luarea de cunostinta cu materialele trimise spre expertiza,
atragind atentia la starea ambalajului si prezenta rechizitelor respective, calificarea sarcinilor
puse in fata expertului, a intrebariolor organului udiciar; analiza profunda a tutoror factorilor
ce pot eventual influeta expertizarea obiectelor.
Examinarea separate are scop stabilirea si fixarea caracteristicilor identificatoare, proprii
fiecarui obiect in parte. Analiza poate fi insotita de efectuare unor experiminte, fotoimagini cu
sau fara maracarea indicilor depistati.
In stadia de examinare comparativa obiectele se confrunta dupa caracteristicile generale si
particulare puse in evidenta la etapa separate.
In cadrul evaluarii rezultatelor examinarii comparative se hotaraste daca caracteristicile
relevate sint suficinte cantitaiv si calitativ pentru individualizarea obiecteleor.
IV. Evidența criminalistică

1) Notiunea și sarcinile
Evidența criminalistică-prezintă un sistem stiintific argumentat de fizare,clasif, sistematizare
pastrare si folosire a datelor referitoare la pers si obiectelor ce au importanta crim ce pot fi
folosite in scopul clarificarii circumstantelor cauzelor penale.
SARCINILE: De baza:
- stocarea datelor ce pot fi utilizate pt descoperire, cercetare si investigarea infractiunilor
- asigurarea conditiilor pt identificarea obiectelor cu ajutorul datelor laute la evidenta
- sprijinul in cautarea si stabilirea urgenta a obiectelro si persoanelor semnalmentele
carora sunt puse la evidenta
- prezentarea la cererea organelro de urmarire penala a informatiei de ordin orientativ si
informativ
2)Sistemul automatizat integrat al organelor de drept
Evidentele criminalistice se classifica -1) centralizat si locale.Centralizate se acumuleaza si se
pastreaza de catre serviciul Tehnologiei informationala al MAI.
1)Registru informatiei criminalistice si criminologie-cuprinde informatii privind infr saversite,
pedepsele aplicate, masurile privative, pers disparute.
2)Registul pers arestate, retinute, condamnate.
3)Registru Dactiloscopic
4)Registrul de stat al armelor
5)Registrul procedurilor de exectutare
6)Registrul accidentelor rutiere
7)Registrul bunurilor pierdute, folosite in cadrul săvîrșirii Infr si cele fără stăpin.
Cele locale-Registul de evidență nr.1-cu privire la Infr săvîrșite/ nr. 2 pers participante și
obiectele folosite.
Conform regulamentului sunt 5 laboratoare de expertiza care se ocupa : DTCcentru, directia
tehnico criminalistica Nord (Briceni), DTCSud(Cahul), DTCEst(causeni), si la Comrat .
Evidentele operative de informatie - se administreaza la nivel central de : Centrul de informatie
al MAI.Cartotecile computerizate sunt aranjate in ordine alfabetica , se realizeaza cu ajutorul
unor fise ,se indica care-s datele din pasaport a persoanelor inregistrate, locul de munca,
specialitatea , antecedentele , inclusiv si modificarile de sentinta, executarile pedepsei.
Acest gen de evidente e :local și central.dupa cartoteca dactiloscopica se duce evidenta
persoaneor arestate, judecate pt savarsirea infractiunilor(cu privarea de libertate).
Fisele dactiloscopica se sistematizeaza dupa formule speciale in baza informatiilor ce contin
aceste desene papilare .
Alte tipuri de evidență
EVIDENTA PERSOANLOR dupa semnalmentele exterioare in baza videoinregistrarilor ,
videoteci, : imagini fotografice, videoimagini a pers judecate , inclusiv a diferitor autoritati a
luemi interlope si a persoanelor care prezinta interes operativ , persoanelor date incautare,
cadavrelor neindentificate.
EVIDENTA OBIECTELOR FURATE : bunuri culturale : functioneaza pt a facilita
funcionarea cautarii acestor obicte, de a descopri infractiunile date. La evidenta se pun
obiectele furate, pierdute, gasite , confiscate sau predqte benevol (toate re sa prezinte o anumita
insemnatate istorica ) se plaseaza poza obiectulu ide anticvariat.
EVIDENTA ARMELOR DE FOC GHINTUITE(furate , pierdute, ridicate, prezentate benevol)
are ca scop stabilirea faptului procurarii ilegale a armamentlui de foc ghintuit , armelor de
vanatoare ,sportive, de lupta si folosite in scopuri infractionale.
EVIDENTA DOCUMENTELOR : (furate, ridicate s.a. lucruri cu nr ,serie de fabricatie :
documentele si lucrurile ce detin nr individuale).
EVIDENTA TRANSPORTULUI AUTO( aflat in cautare sau apartenenta caruia nu e
identificata ) : urmareste scopul de a colecta , de a stoca ,sistematiza si prelucra informatia
despre mijloacele de transport , inclusiv si a remorcelor . Se foloseste pt a realiza masuri
operative de investigatie, pt a inregistra mijl de transport in unitatile politiei rutiere .
EVIDENTELE CRIMINALISTICE ALE ORGANELOR AFACERILOR INTERNE :
- DUPA MODUL DE OPERARE in cursul de savarsire a infractiunilor : un sistem
special de inregistrare a infractiunilor dupa indicii, semne ce se manifesta stabil si care
caracterizeaza mecanismul activitatilor infractionale si a persoanelor ce le-au efectuat.
In acest sens se alcatuiesc 2 cartoteci:
*dupa infractiunile savarsite de persoane cunoscute
*dupa infractiunile savarsite de autori cu identitate necunoscuta
Evidenta e de nivel local si central(dupa modul de operare)
- EVIDENTELE PERSOANELOR DISPARUTE FARA URMA, A CADAVRELOR
NEIDENTIFICATE ,PERSOANELOR BOLNAVE , COPIILOR CU IDENTITATE
NEDETERMINATA : se realizeaza la nivelul Centrului de informatie a MAI , la nivel
central si local.
In aceste scopuri se alcatuiesc formualre de identificare dupa un model omogen la care
se anexeaza fotografiile signalitice la fisile dactiloscopice sau fotocopiile amprentelor
digitale .
- EVIDENTA URMELOR DIGITALE IDENTIFICATE LA LOCUL
INFRACTIUNILOR NEDESCOPERITE : merge in paralel cu cartoteca persoanelor
inclinate spre a savarsi infractuni luate de politie la evidenta . AU SCOP : pt a stabili
identitatea infractorilor sau autorilor a anumitor infractiuni .
- EVIDENTA GLOANTELOR SI TUBURILOR TRASE, A MUNITIILOR CU URME
ALE PIESELOR MECANISMELOR ARMELOR DE FOC GHINTUITE SI LISE :
- EVIENTA BANILOR CONTRAFACUTI SI A HARTIILRO DE VALOARE : se
duce la Centrul Tehnico-Criminalistic si Expertiza .In forma de colectii a banilor
contrafacuti si ahartiilro de valaore cu descrierea succinta a acestora . Eo evidenta
centrala doar
- EVIDENTA DOCUMENTELOR FALSE FABRICATE PRIN METODE
POLIGRAFICE : e o evidenta centrala ce cruprinde o totalitate de
documente,fotocopii (calitate inalta)a acestor obiecte . SARCINA: de astabili sursa
unica de provinienta .
EVIDENTA RECETELOR MEDICALE CONTRAFACUTE : stupefiante, medicamente cu
efect puternic, modele de comparatie a pers care au fost prinse si se ocupa cu contrafacerea
acestor elemente. Tactica criminalistica, constituie un sistem de teze stiintifice si recomandatii
practice, elaborate in baza studierii legitatilor din sfera organizarii, planificarii si efetuarii
urmaririi penale, .
V.Tehnica criminalistică
1)Noțiunea, sarcinile, scopul si clasificarea Tehnicii criminalistice.
Tehnica criminalistica prezinta un ansablu de cunostinte sintetice, in baza carora se elaboreaza
metode si diverse tehnici, destinate colectarii, examinarii si utilizarii materialelor de proba.
Tehnica criminalistica reprezinta un sistem de teze teoretice despre legitatile formarii si
utilizarii urmelor materiale ale infractiunilor si despre mijloacele,metodele si procedeele
tehnico-stiintifice de depistare, fixare si cercetarea a obiectelor materiale .
Structura:1)teze generale(notiunea, sarcinile).2)ramurile
tehnicii(odorologia,fonoscopia,gabitoscopia,documetologia,armologia,fotografia
criminalistica si videoinregistrare, traseologia). (directii noi:fonoscopia,micrologia).
Sarcinile: 1)elaborarea noilor si perfectionarea actualelor mijloace si tehnice.2)elaborarea si
perfectionarea bazelor teoretice, tactice si metodice ale expertizei crimialistice. 3)elaborarea si
perfectionarea mijloacelor tehniice de prevenire si profilaxie a infractiunilor.
Clasificarea-) După sursa de proveniniență sunt trei grupuri
1) Preluate din alte stiinte si utilizate fara alte modificări
2) Cele preluate din alte ramuri ale știinșei si tehnicii și adaptate de criminalisti la
realizarea sarcinilor cercetării si descoperii si prevenirii Infr
3) Metode spreciale de știinta crim in scopul examinării si descurajării Infr.
Dupa scopul preconizat de folosirea acestora
1) utilizate la studierea, descoperirea, fixarea si examinarea, ridicarea probelor materiale
2) elaborate de expretiza criminalistică
3) de prevenire.
2)Sistemul mijloacelor tehnico-criminalistice
Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea
mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făptuitoare. Reflectând în formă
materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci
constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social.
Mijloacele tehnico-ştiinţifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după
diferite criterii.
Astfel, după provenienţa lor, deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice;
după natura lor -l aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, materiale; după destinaţia
funcţională — fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare a urmelor, de căutare
a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru scris,
pentru desenul grafic, articole de ambalare etc.
Mijloace tehnico-crim-folosite la depistarea fixarea și ridicare probelor materiale.Acestea sunt
cuprinse in trusele criminalistice portabile, complete speciale, laboratoare criminalistice
mobile. Trusa criminalistica universală dispune de un ansamblu de materiale şi instrumentar
necesare principalelor operatiuni de cercetare a locului faptei.
conţinutul trusei universale
Trusa universală cuprinde mai multe compartimente orientate spre:
1. Compartimentul de traseologie - destinat descoperirii, fixării şi ridicării urmelor de mâini,
picioare, dinţi, urmelor de instrumente, etc. -prin folosirea de substanţe pulverulente pentru
evidenţierea urmelor latente, pulverizatoare, pensule, folii adezive pentru fixare / transfer de
urme evidentiate, surse de lumina -UV, IR - +spectrul vizibil
- vase de amestec pentru mulaje;
- benzi metalice pentru izolarea mulajelor, etc.
2. Măsurători şi marcaje – plăcuţe cu numere, bandă metrică (dm, cm) -, creta specială.
3. Desene şi schiţe - busola, hârtie mm, calc, coli albe, şabloane pt. hartă, s. a. m. d.
4. Alte instrumente auxiliare - cleşti şi magnet pentru extragere de corpi metalici, şurubelniţe,
, dălţi –utilizate dupăde cerinţele locului - plicuri, pungi -> pt.
Laboratoarele complexe mobile - cuprind mai multe mijloace auxiliare şi principale utile în
cercetarea locului faptei.
Aceste laboratoare mobile oferă posibilitatea de deplasare şi examinărilor de un anumit grad chiar
la locul faptei pentru cauze complexe - accidente aeriene, explozii de proporţii, omoruri în serie
cu ingropara victimelor, etc.
Fiind plasate pe mijloace de transport (auto, elicoptere, vase), ele permit accesul în locuri chiar
izolate, dispunând de surse proprii de iluminat, mijloace auxiliare cum ar fi: generatoare,
compresoare de aer, mijloace de excavaţie, sisteme de filtrare a noxelor. Unele din aceste
laboratoare dispun de mijloace de comunicare cu serviciile de evidenţă şi fişierele operative,
constituind adevărate centre de comandă în conducerea cercetarilor concomitent cu continuarea
examinărilor criminalistice.
Mijloacele tehnico-criminalistica-utilizate la expertizele judiciare-Expertizele investigarea
criminalistică in laborrator.â
Mijloacele tehnico-criminalistice de prevenire a infr-Capcana fizică-const in folosirea unor
substanțe de natura să adereze la corp sau la imbracamintea unor pers.
Capcana chimică-constă in folosirea substantelor obte prin reactia sa provoace pe ob ce a
contactat urme sub forme de pete invizibile.
Capcane odorantă-răspindirea la locul unde se presupune că se va comite o infr a unor substante
ce vor transmite miros discret specific pers a carui traseu va fi apoi urmarit de catre cîine.
Capcanele radioactive-constă in crearea unor bariere invizibile de radiatii in drumul autorului
spre locul faptei.
Capcana optica-instalarea unor mecanisme de inregistrare, fotografiere si inregistrare.
Capcana fonica-iregistrarea unor sunete cum ar fi vocile participantilor, urmele sonre de
impuscătură.
VI. Fotografia
1)Noțiunea, sistemul și importanța fotografiei
Fotografia judiciară are un rol deosebit de important în administrarea probelor încursul
procesului penal, completând procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cât şi cuocazia fixării
unor aspecte din timpul altor activităţi, ca de exemplu: controale, verificări înlocurile şi mediile
care prezintă interes pentru organele judiciare, pentru prevenirea şidescoperirea unor
infracţiuni, a altor nereguli cauzatoare de pagube.
Din avantajele aplicării fotografiei judiciare în activitatea organelor de urmarire penala se pot
enumera:- în primul rând faptul că fotografia judiciară înregistrează informaţia principală
şicompletă cu privire la obiectul cercetat, care în cazul cercetării la faţa locului esteambianţa
locului faptei, faţă de împrejurimi, caracteristicile acestuia, etc.;- în al doilea rând aplicarea
fotografiei judiciare în munca practică prezintăimportanţă din punct de vedere al faptului că
subiectele supuse fotografierii rămâiintacte, nemodificate;- în al treilea rând, cu ajutorul
fotografiei judiciare se realizează o înregistrarerapidă şi uşoară a unui mare număr de stări de
fapt, împrejurări, având posibilitateastudierii lor ulterioare, fără a se mai face reproducerea lor.
De asemenea posibilitateamultiplicării imaginii în câte exemplare dorim.Fotografia judiciară,
pe lângă rolul de mijloc de fixare este folosită şi ca mijloc deridicare a urmelor, în practica
muncii de tehnică criminalistică, ridicarea urmelor pe calefotografică se aplică înaintea tuturor
celorlalte metode de ridicare
Fotografia-reprezintă o ramură distinctă a tehnicii criminalistice ce reprezintă o totatlitate a
prevederilor teoretice si recomandărilor practice recomandate in această bază referitor la
metodele, procedeele și mijloacele utilizate de fixare, examinare a ob și urmelor infr.
Importanța-1) se poate realiza mai fidel și mai complet ambianța
2) subiecții rămîn intacți
3)se poate realiza o inregistrare rapidă, spontană și ușoară a unui număr mare de stări de fapt
4)se poate obține spectrul vizibil cit si invizibil
Sistemul fotografiei operative (de fixare) și cea de examinare (expertizare)-
2)Metodele fotografiei de înregistrare
Luînd în consideraţie scopurile şi sarcinile fotografiei de înregistrare, în practica
criminalistică sunt folosite metodele:
 panoramice,
 de măsurătoare fotografică,
 de reproducere,
 fotografia semnalmentelor,
 stereo-fotografia
 macro-fotografia.
Fotografia panoramică este imaginarea consecutivă a obiectului de fotografiat. Fotografiile
executate se montează într-o singură fotografie generală, care constituie panorama obiectului.
Există panorame:
 Orizontale;
 Verticale.
Panorama se aplică atunci cînd locul faptei are o întindere mare.
Fotografia măsurătorii fotografice, denumită uneori şi fotografia la scară, asigură obţinerea
informaţiilor dimensionale ale obiectelor imaginate şi a detaliilor acestora. De regulă, metoda
fotografiei de măsurătoare, se realizează cu ajutorul riglelor gradate, care se plasează în
vecinătatea obiectului de fotografiat sau pe suprafaţa lui. Rigla gradată se foloseşte pentru
fixarea dimensiunilor unor obiecte nu prea mari, plasîndu-se alături de acestea. Banda gradată
se aplică cînd este necesar a se fixa porţiuni de teren întinse.
Stereo-fotografia se realizează cu ajutorul unor aparate speciale şi dispozitive, care, permit
înregistrarea subiectului, concomitent prin 2 obiective, ceea ce asigură profunzimea
obiectului fotografiat. Această metodă este destul de complexă, de aceea ea se aplică de
regulă pentru fixarea stărilor de fapt, în aşa locuri de comitere a infracţiunilor ca:
 Exploziile;
 Incendiile;
 Catastrofele;
 Cînd există un mare număr de obiecte diverse în cîmpul infracţiunii.
Fotografia de reproducere permite obţinerea unor foto-copii de pe obiectele plate, cum ar
fi:
 Înscrisuri;
 Schiţe;
 Desene.
Fotografia semnalmentelor se execută pentru a fotografia persoanele vii, precum şi
cadavrele, în scopul înregistrării, recunoaşterii şi identificării acestora. Fotografia respectivă
poate fi realizată atît la faţa locului cît şi la morgă.
Macro-fotografia este o metodă de fotografiere a obiectelor la mărime naturală sau cu o
mărime neînsemnată, fără a utiliza microscopul.
2) Procedeee de fotografiere la fața locului
Pentru a obţine un tablou deplin şi clar privind particularităţile obiectelor fotografiate şi
spaţierea lor reciprocă, se aplică diverse genuri de fotografiere, cum ar fi:
– De orientare;
– De schiţă;
– A obiectelor principale;
– De detalii.
Diversele genuri fotografice se folosesc aproape în toate actele de urmărire penală
(percheziţia, experimentul, prezentarea spre recunoaştere, etc.), însă, mai frecvent şi într-un
volum mai mare, toate aceste genuri se întîlnesc în procesul efectuării cercetării la faţa
locului.
Fotografia de orientare este fixarea locului desfăşurării acţiunii de urmărire penală, împreună
cu împrejurările acesteia, elemente care se manifestă ca repere pentru determinarea ulterioară
a locului evenimentului care a avut loc. O astfel de fotografie se realizează prin panorama
liniară sau circulară. Locul desfăşurării actului de urmărire penală trebuie să se afle în partea
centrală a fotografiei.
Fotografia schiţă se referă numai la locul de desfăşurare a actului de urmărire penală, fără
cadrul înconjurător, şi cuprinde partea cea mai importantă, şi anume obiectul infracţiunii.
Acest gen de fotografie se realizează cu folosirea benzii gradate.
Fotografia obiectelor principale este destinată fixării celor mai importante sectoare ale
locului faptei, precum:
– Cadavrul;
– Mijlocul de transport, etc.
Fotografia în detaliu se efectuează în scopul fixării unor detalii aparte a locului faptei, şi a
rezultatelor cercetării la faţa locului, realizîndu-se de regulă cu rigla gradată.
Fotografierea în cadrul actelor de urmărire se desfăşoară de regulă, în condiţii de teren, ceea
ce presupune aplicarea unor procedee speciale şi mijloace de iluminare suplimentară.
4.Utilizarea foto si audioinregistrarii LA ALTE ACTIUNI DE URMARIE
PENALA Particularităţile fotografierii unor acţiuni de urmărire penală şi perfectarea
rezultatelor
Fotografia se utilizează practic la efectuarea tuturor acţiunilor de urmărire penală. Regimul
procesual şi tactica criminalistică, scopul acţiunilor efectuate, determină particularităţile
metodelor şi procedeelor de fotografiere. În procesul de cercetare a locului faptei, este necesar
a fixa vederea generală a stărilor de fapt, a locului infracţiunii, a obiectelor şi urmelor
descoperite, legate cauzal cu fapta cercetată.
În astfel de cazuri, o complexitate sporită prezintă fotografia de detaliu a unor obiecte şi urme,
care trebuie să fie destul de clare, fiind recunoscute după fotografie. Acest lucru poate fi realizat
prin senzibilizarea contrastului caracteristicilor obiectelor fotografiate. Exemplu: urmele de
mîini invizibile sau slab vizibile se tratează cu prafuri dactiloscopice.
Cadavrul se fotografiază la locul descoperirii acestuia din 3 puncte, şi anume din părţile laterale
şi din sus. Este important să fixăm întîi de toate poziţia şi aspectul general al cadavrului. În
cazul descoperirii unui cadavru dezmembrat, fiecare din părţile lui se fotografiază la locul
descoperirii acestuia.
În cazul exhumării cadavrului, se fotografiază succesiv imaginea generală a mormîntului,
sicriul în mormînt şi extras din mormînt, precum şi cadavrul după deschiderea capacului
sicriului. În cazul examinării medicale a persoanelor, fotografia urmăreşte scopul de a fixa pe
corpul victimei urmele infracţiunii şi semnalmentele ei particulare.
În acest caz, este important a respecta normele etice. Este indmisibilă fotografierea corpului
dezgolit, fiind fixate doar unele părţi ale acestuia. Fotografierea în cazul percheziţiei, se
realizează în scopul fixării stărilor de fapt a procesului şi rezultatelor acestor acţiuni de urmărire
penală. Este obligatoriu să fie fixate obiectele care nu pot fi păstrate la dosarul penal.
La prezentarea spre recunoaştere, fotografia urmăreşte scopul de a fixa în mod ilustrativ,
obiectele ce urmează a fi recunoscute, cum ar fi: persoanele, animale, obiecte, etc., precum şi
procesul şi rezultatele acestei acţiuni de urmărire penală.
Obiectele recunoaşterii se fotografiază mai întîi de toate împreună, iar apoi obiectul recunoscut
se fixează aparte, după regulile fotografierii în detaliu sau cu respectarea regulilor fotografiei
semnalmentelor.
Fotografierea în cadrul experimentului, are la fel, scopul de a imagina etapele importante
acestui proces, precum şi rezultatele obţinute. Fotografiile obţinute se sistematizează, conform
etapelor desfăşurării actelor de urmărire şi a experimentelor efectuate.
Fotografia la verificarea declaraţiilor la faţa locului se realizează în scopul fixării rutei mişcării
participanţilor la această acţiune de urmărire penală, participanţi a căror depoziţie de verifică.
Pe parcursul mişcării, de regulă, se aplică fotografia schiţă.
Fotografiile ce reflectă procesul şi rezultatele acţiunilor de urmărire penală, se perfectează în
formă de tabele, care sunt anexate la procesul – verbal. Acestea sunt pregătite de către
persoana care a efectut fotografierea, cu respectarea următoarelor reguli generale:
1. Fotografiile în foto-tabele, se plasează în ordinea ce corespunde succesiunii descrierii
obiectelor şi faptelor în procesul verbal;
2. Fotografiile trebuie enumerate uniform şi consecutiv;
3. Inscripţiile de rigoare sub fotografii, trebuie să exprime conţinutul lor, concretizînd
obiectul şi locul fotografierii;
4. Între fotografiile foto-tabelului, trebuie să existe o legătură logică reciprocă. Fiecare
fotografie se certifică cu impresiunea de ştampilă în aşa mod ca o parte a imaginii impresiunii
de ştampilă să fie pe formularul tabelului, iar alta, pe fotografie.
5.Fotografia criminalistică de examinare
FOTO judiciara de examinare reprezinta un ansamblu de procedee destinate cercetarii, in
conditii de laborator a mijloacelor materiale de probă, precum și fixarea rezultatelor de
investigare tehnico stiintifică a corpurilor delicte sau a urmelor ridicate de la fața locului.
Cu ajutorul acestei fotografii, se soluţionează următoarele sarcini:
a) Fixarea obiectelor cercetate sau a fragmentelor acestora, cu o mărire considerabilă, ceea
ce permite a demonstra ilustrativ, caracteristicile particulare;
b) Relevarea şi fixarea caracteristicilor invizibile, cu ajutorul ochiului neînarmat, a obiectelor
cercetate;
Cercetările fotografice judiciare se efectuează cu aplicarea unor metode speciale, cum ar fi: Se
încadrează în procedeul de fptpgrafiere in zonă vizibilă.
a) Micro şi macro fotografia; Micro – fotografia se realizează cu utilizarea microscopului.
Prin ea se fixează detaliile obiectului examinat, imperceptibile ochiului uman. Micro-fotografia
permite a soluţiona sarcini de identificare şi de diagnostică criminalistică.
b) Fotografia de contraste; şi separatoare de culori se utilizează pentru a releva şi fixa texte
slab vizibile, înlăturate chimic sau acoperite cu cerneală şi anumite înscrisuri şterse. Fotografia
de contraste de asemenea, permite de a evidenţia cele mai întunecoase şi cele mai deschide
elemente ale obiectului fotografiat.
c) de reflexe--reflectă sub unghiuri diferite a luminii determină diferența de strălucire specific
nu numai ob opace dar și celor transparente de umbră.
e) de umbre-Destinată in scoaterea in evidență a caracteristicilor de relief.
f) de comparare- Confruntarea prin suprapunerea pe examinarea a doua imagini prin care 1
reprezintă urma,2 mulajul sau impresiunea.
Fotografia cu radiaţii infra-roşii este pe larg folosită, pentru cercetarea urmelor tragerii de la
distanţă mică.
Zona invizibilă- 1) In fotografia in B) fotografia in radiatii invizibile presupune utilizarea unei
aparaturi speciale atint in ceea priveste sursa de lumina, cit si aparatul receptor al imaginii si
se bazeaza pe proprietatile unor radiatii invizibile de a fi reflectate sau de a strabate in mod
diferit corpurile in functie de proprietatile lor fizice. Distingem astfel;
- fotografia de examinare in radiatii ultrafiolete- de ex; pentru descoperirea urmeor de mini.
- fotografii de examinare in radiatii infrarosii- pentru fotografii in condiii de intuneric, fum
ceata. Etc.
Video-înregistrarea în cadul efectuării acţiunilor de urmărire penală
Evoluţia mijloacelor şi metodelor de video-înregistrare, au determinat aplicarea lor largă în
criminalistică, în scopul descoperirii şi cercetării infracţiunilor. La fel ca şi fotografia, video-
înregistrarea se foloseşte ca un mijloc suplimentar de fixare a procesului şi rezultatelor actelor
de urmărire.
Însă, comparativ cu fotografia judiciară, video-filmul prezintă careva avantaje:
1. Posibilitatea surprinderii în mişcare a subiecţilor, a plasamentului şi a raportului dintre
aceştia;
2. Video-filmul are un caracter pronunţat ilustrativ;
3. Video-filmul are capacitatea de imaginare a unor activităţi în evoluţia lor firească;
4. Video-filmul se caracterizează prin rapiditatea cu care se pot fixa scenele, persoanele şi
obiectele.
VII.Traseologia
1)Noțiunea de urmă și traseologie
Traseologia este o ramura a tehnicii criminalistice care studiaza legitatile aparitiei diverselor
modificari materiale rezultate din interactiunea faptuitorului cu uneltele folosite ale cimpului
infractional in scopul descoperirii infractiunilor.
Urma – toate modificarile produse in lumea materiala prin activitatea omului si care prezinta
interes pentru stabilirea existentei unei fapte prevazute de legea penala, a mijloacelor folosite
la savirsirea ei, a imprejurarilor in care s-a produs,precum si pentru identificarea faptuitorului.
2) Clasificarea
Dupa obiectul creator avem urme produse : de oameni,
animale(muscaturi),fenomene(incendii),obiecte(urme de intrumente),biologice(singe). După
gradul de plasticitate al obiectului primitor: urme de adâncime( se formează când obiectul
primitor este mai puţin consistent decât cel creator - urma de sanie pe zăpadă), de suprafaţă:
urme de stratificare si dedestratificare. După modul de acţiune: statice(urmele de mâini,
picioare, autovehicule), dinamice (urme de sanie, schiur). Dupa dimensiunile: microurme si
macrourme.
3)Premise stiintifice
Individualitatea o materiale, capacitatea structurii materiale a ob, relativa stabilitate a ob
traseologice.
Urma se formează ca rezultat al interacțiunii a 2 ob a cel pe care a rămas urma primitor de urmă
și cel ce a lăsat urma creator de urmă.
4)Reguli privind depistarea, fixarea și ridicarea urmelor
1)Respectarea NDPP
2) aplicarea tuturor măsurilor de protejare a urmelor
3) fixarea urmeșor depistate in P-V
4)fotografierea acestora
5) de regulă ridicarea în comum cu ob de care a fost separat
4.Modalități de ridicare
Mularea urmelor de adîncime cu soluție de ghips, trasferarea urmelor de suprafată a umelod
dactiloscopice.
5.Caracteristica urmelor de reproducere și clasificarea acestora
1) După modul de actiune a unui in raport cu celălalt- statice ce se crează dintre contactul
dintre două realizat sub un unghi drept fără de a se produce vre-o alunecare/ urme
dinamice- se formează prin alunecare unui ob cu ob cu care vine in contact.
2) După gradul de plasticitatea-de adîncime cel primitor e mai puțin consistent decît cel
creator și urme de suprafață cînd situația cănd două ob a căror structură nu permite
modificarea corpului, ci se detasează substanțe de pe suprafața uneia, astefl ele se clasif
in umre de stratificare și destratificare.
3) După cularea substanței- vizibile și invizibile.
4) După natura ob creator de mîini, de picior, dinți , buză.
5) După marimea lor- micro și macro.
A. cu ochiul liber
B. cu ajutorul mijloacelor tehnice
C. Cu ajutorul mijloacelor chimice si tehnice.

6.Cercetarea urmelor create de corpul uman


Urmele de mâini în comparaţie cu alte urme, sînt cel mai des folosite la descoperirea şi
cercetarea infracţiunii, ele având o eficacitate mai mare. Aceasta se apreciază, reieşind din
aspectul funcţional al mâinilor şi totodată a prezenţei pe ele a excreţiilor sudoripare. Suprafaţa
palmelor (deasemenea a tălpilor) sînt acoperite cu linii papilare – crestături liniare de o înălţime
şi lăţime neînsemnată, care sînt despărţită de nişte circumvoluţii mici. Pe careva porţiuni mici,
liniile papilare au o formă dreaptă, în schimb pe porţiuni mai mari ele se îndoaie formând
desene dificile. Liniile papilare niciodată nu se intersectează, dar se pot uni în prelungirea unei
alteia, se separă formând desene de diferite tipuri. Alături de liniile papilare, în 33 urme se
reflectă şi alte elemente ale reliefului pielii de pe palmă: flexuri, linii, crestături ale rândurilor,
pori, cicatrice, arsuri etc. Proprietăți-Însemnătatea criminalistică a desenelor papilare se
apreciază reieşind din: a) individualitatea (unice) b) stabilitatea (fixe) c) inalterabilitatea
desenelor papilare, d) longhitive.Se cunosc trei tipuri de desene papilare: a) Arc (adeltic) unde
liniile, care formează desenul, îşi iau începutul de la o latură a falangetei şi curbând în centrul
ei, pleacă spre latura opusă. Desenele de acest tip sînt cele mai simple după construcţie şi se
întâlnesc relativ rar (aproximativ 5% din numărul total), ele pot fi de două feluri simple şi şatră.
Desenele papilare şatră au liniile papilare la centru îndoite, formând un pin. b) Laț
(monodeltic)– liniile care formează zona centrală a desenului, îşi iau începutul de la o latură a
falangetei şi atingând partea centrală a acesteia, revin spre aceiaşi latură, formând o figură în
formă de laţ. c) Cerc - acest desen papilar are două delte – una pe partea dreaptă, alta pe cea
stângă, relativ de zona centrală a desenului papilar (mai rar se întâlnesc trei şi chiar patru delte).
Între delte este amplasat desenul sub forma unor ovale, spirale, elipse sau vârtej.
Căutarea și relevarea urmelor de mîini.
1. Modul de ridiccare-din partea din care nu rămîn amprente cu pențeta sau
mănușa.Transferarea urmelor pe pelicula adezivă.
2. Metoda de relevare-1fizică-pudrarea sau aplicarea anumitor prafuri și cea chimică
tratarea suprafeței cu sub chimice. Și ce optică-folosirea metodelor modern.
3. Fixarea, interpretarea-se descriu in P-V, cu fixarea fotografierelor la fel schițele și
desenele.Interpretarea o face specialistul.

Urme de picior-p-v, fotografiere, se măsoară, se cercetează locul faptei.


1. Ridicarea prin mulare.
2. Prin pelicula adezivă, fotografiere.
3. Urmele de picioare pot fi depistate la locul faptei în cadrul cercetării diferitor
infracţiuni. Cercetarea şi studierea lor criminalistică ulterioară în cadrul expertizelor
permit de a stabili un şir de împrejurări importante, folosite la căutarea şi capturarea
infractorului. După urmele de picioare se poate de judecat despre persoana ce le-a
lăsat (înălţimea lui, diferite particularităţi ale mersului); semnele încălţămintei;
despre acţiunile lui (direcţia şi tempoul în care se mişcă); se pot folosi pentru
identificarea persoanei sau a încălţămintei lui. Se disting următoarele categorii de
urme de picioare: urme ale picioarelor goale, urme de picioare de ciorapi denumite şi
semiîncălţate, şi urme de încălţăminte. Urmele de picioare pot fi cât de adâncime, atât
şi de suprafaţă. Urmele de adâncime se observă uşor la locul săvârşirii infracţiunii.
Urmele de suprafaţă sînt bine vizibile doar în cazul în care au fost lăsate de o talpă
de încălţăminte pătată sau vopsită. În urme de picioare goale se reflectă: dimensiunea
tălpii, lungimea şi lăţimea fiecărui deget, forma tălpii, structura desenelor papilare,
prezenţa încreţiturilor flexorale. Semnele generale ale urmei de picior în ciorapi sînt:
mărimea ciorapului, tipul şi modelul împletiturii aţelor, cusuturile în regiunile
călcâiului. Caracteristicile generale ale tălpii încălţămintei sînt: confecţionarea tălpii,
mărimea, forma tălpii şi a elementelor ei, caracteristica generală a suprafeţei tălpii,
numărul de rânduri, de cuie, prezenţa pe talpa încălţămintei a diferitor potcoave,
şipuri, ţinte, şuruburi, mărci ale fabricii producătoare, rupturi etc. După urmele de
picioare se poate de stabilit aproximativ înălţimea, greutatea, sexul persoanei,
mărimea încălţămintei pe care o poartă. Cercetările antropometrice au stabilit că
mărimea tălpii este egală cu aproximativ 15,8% din înălţimea bărbatului şi 15,5% din
înălţimea femeii.

Urmele de dinți-descoperirea cu ochiul liber


1. P-v
2. Fotografie
3. Ridicarea impreună cu ob purtor sau mulare.
4. Urme de dinţi pot fi create de infractor pe produsele alimentare şi alte obiecte.
Urme de dinţi pot fi depistate şi pe corpul uman. După aceste urme se poate de
stabilit, în ce condiţii s-au format urmele şi cu ajutorul lor se poate de identificat
persoana. Pentru identificarea o mai mare valoare prezintă urmele, deoarece ele
poartă informaţie mai mare despre persoană. După urmele dinţilor se poate de
judecat despre următoarele semne ale aparatului dental: forma şi mărimea
arcului dental, asimetria ramurii drepte şi stângi a şirului dental, înclinaţia
dinţilor în şir, distanţa dintre dinţi, numărul lor şi prezenţa protezelor. Expertiza
în aceste cazuri este efectuată de medicul stomatolog împreună cu criminalistul
sau medicul legist.

Urmele de unghii ca obiecte de cercetare criminalistică se întâlnesc mai des pe corpul


pătimaşului sau a infractorului. La cercetarea şi studierea acestor urme este necesar de a lua în
consideraţie faptul că unghiile nu posedă destule semne particulare care le-ar evidenţia şi care
ar fi putut să se reflecteze în diferite urme. Unghiile umane se clasifică după formă, relief şi
conturul plăcilor, lungime, lăţimea lor, mărimea marginilor libere, după culoare şi alte
particularităţi. În dependenţă de locul amplasării urmelor de unghii, numărul şi gradul de
evidenţiere a lor, se poate de judecat despre 36 careva împrejurări în care s-a petrecut fapta
dată, deasemenea despre faptul autoapărării, metoda pricinuirii vătămărilor şi despre faptul
strangulării etc. Urmele de unghii se fotografiază şi se descriu în procesul verbal. În cazul
presupunerii că sub unghiile reţinutului se pot păstra particule a pielii (epidermă) de pe corpul
victimei sau alte substanţe străine de la locul infracţiunii, se curăţă conţinutul de sub unghiile
reţinutului, după ce se taie unghiile lui şi toate acestea se expediază la expertiză medico-
biologică.
6. Urmele vestimentare pot fi depistate pe porţiunile vopsite ale mijloacelor de transport (în
cazul accidentării pietonului), pe solul moale (la locul încăierării infractorului cu victima) şi pe
alte obiecte de la locul infracţiunii. În urmele de îmbrăcăminte se pot reflecta tipul şi desenul
ţesăturii, precum şi alte semne ale materiei cât şi cusuturile îmbrăcămintei. Aceste urme sînt
fotografiate la scară şi se descriu în procesul verbal. Urmele vestimentare rămase, particule de
vopsea se ridică cu ajutorul peliculei dactiloscopice, la urmele de adâncime se fac mulaje din
gips. Împreună cu fotografiile şi copiile urmelor la expertiză se trimit şi hainele persoanei
cercetate.
7. Urme biologice (urmele de singe, spermă, salivă).Urmele de sînge reprezintă prin sine
urme-substanţe. Studierea traseologică a formelor urmelor de sînge, depistate la locul
infracţiunii sau pe îmbrăcăminte, permit de a stabili mecanismul formării lor. Cunoscând în ce
condiţii au apărut aceste urme de sînge, se poate de a ne imagina despre diferite momente a
celor întâmplate. Urmele de sînge pot fi: a) în formă de baltă; b) stropi de sînge; c) urme de
picături; d) scurgere de sînge; e) ştersătură de sînge. În totalitatea sa, urmele de sînge permit
de a reconstitui tabloul actului infracţional, unde, în ce loc i s-a cauzat pătimaşului leziuni, felul
acestor leziuni; a avut sau în loc încăierare sau autoapărarea; au putut rămânea urme de sînge
pe corpul şi îmbrăcămintea infractorului, în ce direcţie s-a deplasat victima sau a fost dus
cadavrul; în ce poziţie se afla corpul victimei la momentul rănirii, precum şi alte împrejurări.
Urmele de sînge se vor fotografia consecutiv, de pe toate obiectele pe care sînt prezente aceste
urme. Expertiza traseologică şi cercetarea urmelor de sînge se poate de efectuat atât la locul
infracţiunii cât şi în laborator, după fotografiile acestor urme.
Urmele mijloacelor de transport
1. Cercetarea urmelor mijloacelor de transport este o ramură a criminalisticii, care studiază
urmele lăsate de diferite mijloace de transport şi părţile lor componente. Studierea urmelor
mijloacelor de transport permite de a rezolva probleme legate atât de identificarea cât şi
diagnosticarea traseologică.
2,sînt împărţite în patru grupe: I. urme ce reflectă partea rulantă, a roţilor a şinelor, a roţilor cu
şine pe obada de lemn(căruţe), sănii, urme care s-au format la mişcare sau staţionarea
mijlocului de transport; II. urme ce reflectă părţile proeminente a mijloacelor de transport; III.
urme de reflecţie a diferitor obiecte materiale de la locul accidentului, care s-au format pe
mijlocul de transport; IV. urme sub formă de părţi, detalii, particule, substanţe rămase la locul
accidentului.
3.Prin mulare cele de adincime, iar cele de suprafață prin peliculă adezivă, prin ambalaj.
Incendiile-
Clasif- 1)Naturale
2. întîmplătoare
3. premeditate
După modul in care sunt declanșate- 1) cu aprindere imediată
2) cu aprindere intărziată.
Cercetarea la fața locului faptei- cercetarea cu un specialist.
Foto, iregistrarea videO, p-v, ridicarea ob suspecte ridicate, impachetate și sigilate.
Explozia-pot fi accidentale și premeditate.La cercetare e important să fie genistul.

VIII.Armologie
1) Noțiunea de armă, armologie și sarcinile acestora
Arma-un ob uneltă, aparat mașină care servește la lupta împotriva inamicului, vinat.
Armă de foc-dispozitiv special confectionat si constructiv destinat pentru nimicirea fiintelor
vii sau distrugerea unor ob.
Armă albă-contituie un ob dispozitiv special confectionat sau adaptat și destinat să
pricinuiaiscă fiintelor vii leziuni corporale grave.
Materie explozie-substanță sau amestec de sub care sub acțiunea căldurii sau a unui facto
mecanic are proprietatea de a se descompune brusc si violent cu dezvolatere de căldure, lumină
si gaze provocind o crestere mare a presiune la locul exploziei.
Armologia criminalistică-o ramură importantă a tehnii criminalistice ce studiază
particularitățile costructive si legitățile de actiune a armeor de foc, a armelor albe deiferite
dispozitive si materiilor dispozitive, in scopul elaborprii recomandarilor metodelor și
mijloacelor si probelor de depistare si colectare a probelor la cercetarea infr.
Sarcinile- 1) Studierea legitășilor fabricării si utilizării de catre infractor a armelor de foc, albe
și materiei explozive.
2) elaborarea metodelor si a mijloacelor, tehnicilor creiminalostice necasare descoperirii
fixarii, si ridicarii armelor de foc.
3) elaborarea procedeilor de cercetare la fata locului in vederea determinarii imprejurării
tragerii a armelor de foc
4) formularea principiilor metodice privind indentitatea armelor de foc ale materiei explozive
dupa urmele acestora.
Arma de foc este definita ca fiind- „ arma al carui princiupiu de functionare are la baza forta
de expansiune dirijata a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea unei
incarcaturi’.
2) Noțiuni tehnice generale și clasificarea armelor de foc și a munițiilor
Orice arma prezinta 3 componente principale; teava, ansamblul mecanismmelor de dare a
focului; minerul armei.
Armele se clasifica in functie de mai multe criterii, anume;
a) dupa lungimea tevii ; arma cu teava lunga ( de ex; carabina), cu teava mijlocie ( de ex; pistoalele
automate), cu teava scurta ( pistoalele, revolverele)
b) dupa particularitatile de costructie a tevei; arme cu teava lisa ( neteda in interior- ex; armele
de vinatoare); arme cu teava ghintuita ( arme militare.
c) Dupa modalitatea de darea afocului; arme neutomate- in acazul acesta, tragatorul, pentru
fiecare glont tras, trebuie sa actioneze manual atit pentru introducerea glontului pe teava cit si
pentru extragerea tubului gol.; arme semiautomate – printr-o singura apasare pe tragaci se pune
in miscare proiectilul si are loc expulzarea tubului gol, astfel ca e nevoie doar de o noua apasare
pe tragaci pentru o noua tragere; arme automate- permit tragerea unei rafale de focuri sau chia
a intregului inacarcator printr-o singura apasare pe tragaci.
d) Dupa calibru- arme cu calibr mic (6,5mm); arme cu calibru mediu ( intre 6,5-9mm), cu calibru
mare ( 9 mm)
e) Dupa modalitatea de fabricare; arme de serie ( produse in uzine de armament) arme artizanale.
Munitiile; clasificarea si structura lor.
Munitia armelor e foc este reprezentata de cartus . In raport de tipul si destinatia armei utilizate
munitia are calibru diferit si foloseste proiectile diferite. Criminalistica abordeaza studiul
munitiilor armelor de foc in raport cu paticularitatile de constructie interna a revei armei,
anume; munitiile pentru armele cu tiava ghintuita si munitia pentru armele cu teava lisa.
Munitiile pentru armele cu teava ghintuita. Cartusul armei cu teava ghintuita – arme in
principal du destinatie militara- este alcatuita din tub, pulbere, capsa si glont.
Tubul- este metalic, are o forma de triunghi de con. Baza ( numita rozeta) prezinta un sant
pentru ca gheara extractoare sa poata expulza tubul gol dupa tragere.Pulberea ( praful de pusca)
– este cea care prin explozie generata de scintei produsa la baza tubului prin lovirea capsei
detonarea de catre un ac precutor- dezvolta gaze cu presiune foarte mare ce pun glontul in
miscare spre gura tevii. Capsa de detonare- este plasata la baza tubului si are rolul de a declansa
arderea exploziva a prafului de pusca. Glontul este proectilul armei, cel care este impins cu
forta spre tinta de forta gazelor rezultate in urma aprinderii parfului de pusca.
Munitiile pentru armele cu teava lisa. Cartusul armei de vinatoare este alcatuit din tub, pulbere,
capsa detonatoare, bura, rondela si proiectil. Tubul- cartusului armei de vinatoare este
confectionat din plastic sau din carton presat, spre deosebire de armele militare, acesta poate fi
rezultatul pentru mai multe trageri. Pelberea, este pulberea cu fum- cu un randament de ardere
mai scazut decint in cazul pulberii coloidale. Capsa- functioneaza in mod similar capsei de la
cartusele armei ghintuite. Bura este un perete despratitor asezat in tubul cartusului pentru a
separa pulberarea de proiectile ( alice sau mitralii). Rondela este un mic capac de carton aflat
la capatul tubului impiedicind proiectilele sa cada accidental din tub. Proiectilele – utilizate
pentru munitia armele de vinatoare sint alicele sau mitraliile. Acestea sint mici sfee metalice (
de regula din plumb) al caror numar si diametru sint diferite in functie de calibrul munitie.
3) Urmele formate de armele de foc și urmele împușcăturii
Prin urme de impuscatura se intelege, urmele formate de proiectil, urme care sint denumire si
„ factori primari” sau „ urme principale ale tragerii”. De asemenea in cazul impuscaturilor
exista si „ urme secundare” su „ factori suplimentari ai tragerii”, formate, in special, in cazul
tragerilor de la o anumita distnata.
Urme formate de arme pe cartuș-pe tub se formează in trei etape succesiv la incalcare,
tragere, si extragerea tubului tras.
Urnele principale ale tragerii (impuscatura), sint rezultatul actiunii directe, exercitate de catre
proiectil si se intilnesc sub 3 forme respective;
- urme de porforare, existente in situatia in care, proiectilul a traversat intreg corpul, fiindu-le
specifice 3 elemente; orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire. Orificiile de intrare si de
iesire se deosebesc intre ele prin anumite caractersitici, pe baza carora se stabileste directia din
care a patruns proiectilul, directia ce nu coincide in toate cazurile cu directia de taragere.,
traiectoria glontului putind fi influentata de diversi factori.. Pe corpul uman, orificiul de intrare
se caracterizeaza prin lipsa de tesut, iar deametrul sau este apropiat de cel al proiectilului.
Orificiul de iesire nu prezint lipsa de tesut. Pe imbracaminte sau pe alte obiecte, confectionate
din material textil, orificiul de intrare este mai mic decit cel de iesire. La urmele formate in
obiectele lipsite de elasticitate, cum ar fi; caramida, piatra, sau betonul, orificiul de intrare este
mai mare decit diametrul proiectilului, obiectele respective fiind in situatii producerii unei
ruperi sau sfarimari. La obiectele de lemn, diametrul orificiului corespunde, in mare parte, cu
a cel al proiectilului.
- Urmele de patrundere sau canala oarbe- cind glontul patrunde in corp, fara a mai iesi.
- Urme de ricosare,cind glontul este deviant de catre un obiect dur, in functie de destinatatea
obiectului respectiv si de unghiul de lovire a acestuia. Acest tip de urme constau din adincituri
sau zgirieturi, un functie de unghiul de lovire.
Urmele secundare ale tragerii , sint rezultatul actiunii unor factori suplimentari ao tragerii, altii
decit cei specifici proiectilului. Urmele secundare se impart in 2 categorii;
1. Urme secundare formate indiferent de distanta de tragere, cum sint;
- inelul de frecare- create prin depunerea pe marginea orificilui de intrarre,a unor particule de
unsoare,prag, rugina sau oricare alta substanta afalta pe surafata proiectilului
- inelul de metalizare- care consta din depuneri de particule metalice, desprinse de suprafata
proiectilului, in momentul perforarii unui obiect, cu un anumit grad de densitate, cum ar fi
oasele plate ale corpului uman.
2. urme secundare formate la tragerile cu teava armei lipita de corp sau la mica distanta, anume;
- rupturile- provocate de gaze, care apar la tragerile efectuate de la distante mai mici de 10 cm
- urmele gurii tevii armei- care se formeaza prin lipirea acesteaia de corp.
- Urmele de unsoare- existente pe tiava armei, care apar sub forma de stropi, depusi in jurul
orificiului de intrare
4)Depistarea, fixarea și ridicarea
Locul de unde s-a tras poate fi indentificat din directia tragerii in raport cu particularitățile ob
la locul faptei, distanta se determina de la urmele impuscaturii de la ob tinta- de la distanța
mica pina la 2m si mare de la distanta mei mare de 2m.
Fotografierea, inregistrarea, descrierea in PV.Ridicarea se face cu mina inmanuusată, fixindu-
se părșile pe care nu se pot lăsa urme și păstra urmele sau reziduurile tragerii, urmele de mîini,
de singe, de alte substante biologice.Pe pacursul cercetării arme se tine in pozitie verticalăcu
teava indreptată spre pămint.P.u transportarea ei e necesară o cutie, in pozitie verticală, după
ce gura țevii se va acoperi cu o cărpă de tifon, fiind interzisă introducerea in interiorul țevii a
dopurilor de vată sau alt material.P-v.Fotografiere.
5)Cercetarea Criminalistica a armelor albe clasificare
Armele se clasifica in functie de mai multe criterii, anume;
A)dupa destinatie; arme militare ( pusti, pistoale, carabine); arme de vinataore; arme
sportive de tir; arme cu destinatiei speciale ( arme cu gaze lacrimogene etc)
B)Dp proprietatile constructiv tehnice- cu lama. Zdrobitoare
Caracteristecile constructive generale-
- Prezenta partii destinate special pt prodecerea leziunilor pericolase
- Existenta minerului, dispozitivului de minuit, a limitatorului, care previne alunecarea
mainii si evita pericolulu de autoranire
- Soliditatea mecanica a constrctiei dispozitivului in ansamblu
Dp modul de actiun: de taiere,injunghiere,injunghiere-spintecare: injunghiere taiere
6.Cercetarea crim a materiei explozive si clasificare
Explozive sunt de tipuri: artizanala (proprii)improvizata, industriala sunt confectionate cu apl
tehno industriale in corespunderer cu cerintele doc tehnico normative militara.
Clasificare:
1. Difuze- cauzate de amesticuri de gaze vapori .
2. Explozie concentrat- se produc prin utilizarea substante explozie de natura fizica sau
chimica
Urme specifice
1. In cazul exploziilor produse de substante explozive
- Prezenta focarului explozive
- Schije despreinse din dispozitiv si raspindite in diferite directii
- Ruperi si arusuri
- Urme de fumizare
- Resturi din obiecte sau amteriale
- Particole de substante explozive
- Gaze si bubuitura
2. In cazul explozive produse de atmosfera exploziva
- Explozia initiala e insotita de o succesiune de explozii
- Urme de fumizare
- Urme de scurgere a unor substante lichide
- Fortarea distrugerea ferestrelor peretilor
- Prezenta victimilor
3. In cazul explozilor fizice
-prezenta unor fisuri sau rupturi de peretii instalatiilor utilajilor care au intodeauna
marginile indreptate inafara
- urme unor actiuni mecanice indelungate lovituri sau frecari
- schije miscate din interior spre exterior

IX.Documentologia
1)Noțiunea de document și documentologie
Documentologie e o ramura a tehnicii crim ce studiaza legitatile confectionarii
intocmirii doc, modurile de falsificarea lor precum si legitatule scrisului, refelcatarii in
scris a unor calitati a pers, si in aceasta baza elaboriaza metode si mijloace de
recunoastere a falsurilor in scopul descoperii cercetarii si prevenii infractiunii.
Document acte scrise ce atesta faptul juridic., orice act scris tiparit dactilografiat manuscris
schita desen prin care se atesta starea civila indentiatea persoanala pregatirea scoala ori
profisionala, inchierea de diferite contracte.
2) Clasificarea doc si reguli de manipulare
Toate doc pot fi clasificate dupa continut: doc stiintifice, doc acte juridice, doc administrative
Conform practicii org de urm penala toate doc se divizeaza in p-v, si alte doc
In subdiviziunea alte doc se include: diverse acte oficiale ,acte privind producerea si evindenta
bunurilor materiale si valorilor , acte cu seminificatie individuala
Pot aparea in cauze civile penale contraventionale: oficial neoficial, autentic fals, original
copie, valabile nevalabile
Reguli:
1. Inscrisurile presupun urme de maini a pers care la redactat sau folosit, trebuie prinse de
colturi sau cu mana inmanusata
2. Trebuie protejate de factori neprevazuti externi
3. Pe inscrisuri nu se fac sublinieri sau mentiuni
4. Nu se capsiaza nu se cos la dosar sau pleaza
5. Se introduc in plicuri sau mape speciale transparente
6. Metode de cercetare cu caracter dispozitiv se aplica doar de expertul crim cu o foto si
cu o aprobarea org care a dispus expertiza
Cercetare prealabila: cercert generala si speciala
3).Examinarea prealabila si depistarea falsului in doc și tipuri de falsuri în doc
Falsul e modalitatea de schimbare denaturarae sau intocmire eronata a doc in scopul a
obtine anumte privilegii de a stabili unele relatii sau obtine unele valori necuvenite.
Falasul in doc pot fi : de natura materiala- consta in modificarea continutului initial a doc
preexistent iar cel fals intelectual consta in intocmirea unui document oficial si atesntarea
faptelor sau imprejurarilor neadecvate ce nu corespund realitatii
Falsul in acte se realizare prin: inlaturare, acoperiree sau adaugeri de text, contrafacerea
scrisului, falsificarea stampilelor si a semnaturilor
1. Falsul prin inlaturare poate fi mecanica si chimica
Mecanica: razuire si radiere
2.FChimicaCorodare – inlaturare prin diversiri reactivi chimici
Spalare- prin intermediul reactivilor chimice care dizolva.
Prin Acoperire de text- se realizeaza prin hasuri de aceeas substanta,sau se creaza pe scris
pete de cerniala
Caracteristici: sunt pete galbena pe hirtie alba, alba pe hirtie color, decolararea partiala a
semnelor grafice invechite
Falsul prin contrafacerea scrisului pot fi : copiere- reproducerea ascrisului utilizind hirtie
de calc copiativa indigo
Imitarea- reproducerea scrisului unuei alte pers dupa o scrisul din origianal sau din memorie
Falsurile stampilelor : prin contrafacere , desenare, transaferarea impresiunilor autentice
pe actul fals
4)Notiune si caracteristica topografica a scrisului
Scrisul e un sistem de comunicare, reproducere a gindurilor si avorbirii prin urme grafice.
Proprietati: individualitate si stabilitate relativa
Caracteristicele topografice: 1. Marginile lasate de scriptor 2. Marimea aliniatelor 3
intervalul intre rinduri 4 intervalui dintre cuvinte 5. Amplasarea diverselor mentiuni
5)Caracteristici generale de indentifivcare a scrisului

1. Gradul de evolutie care prezinta stadiul la care pers a ajuns cu deprinderea de a scrie
(inferior superior)
2. Forma sau structura scrisului se apreciaza dupa configuratia literilor se distinge scrisuri
cursive si scrisuri cu caracter tipografic
3. Dimensiunea sau marimea ( se apreciaza in raport cu intregul text mare de la 4mm de
la 2 mm si nu depaseste 2
4. Inclincarea scrisului sau litererlor se stab dupa pozitia axei longitudinale in raport cu
linia de baza a scrisului
5. Coeziunea- gradul de legare a literilor intr-un cuv
6. Repatizarea sau spatirea scrisului
7. Presiunea sau apasarea scrisului
8. Directia rindurilor scrise
9. Forma liinilor de baza a rindurilor
6)Caracteristici speciale de indentificare ale scrisului
1.Constructia semnelor grafice sau modul inc care e alcatuit o litera
2. Directia si succesiunea miscarilor de executie a elementelor semenlor grafice
3. nr elementelor contructive a semnelor grafice
4.Forma elementelor componente
5. mODUL de incepere a semnalmentelor grafice
6. Legatura semnleor grafice si elemntele lor
7. Modul de fincalizare
8. Modul de scriere a unor semne
9. Modul de scrirere a unor mentiuni.

X.Gabitoscopia
1)Noțiunea și sarcinile
Gabitoscopia- o ramura a tehnicii criminalistice ce studiaza legitățile de întipărire a
semnalmentelor exterioare ale omului și care elaborează metode, mijloace tehnice de colectare
, cercetare și utilizare a datelor privind aspectul exterior al persoanelor în scopul descoperirii
infracțiunilor.
2)Definiția de semnalmente exterioare (trăsături) și portretul-vorbit
Semnalmentele exterioare se folosesc pt a soluționa următoarele sarcini:
1. Căutarea persoanelor necunoscute care au părăsit locul faptei
2. Căutarea persoanelor cunoscute care se ascund inclusiv și a celor
care au părăsit locul detenției
3. Căutarea persoanelor dispărute fără urmă/veste
4. Identificarea persoanelor în viață și a cetățenilor decedați
Semnalmentele exterioare , actualmente se clasifică:
- Semnalmente anatomice (statice ): pot fi inascute sau dobandite.
- Semnalmente funcționale (dinamice) : se pot observa doar în dinamică (mersul
persoanei , poziția corpului, oscilațiile corpului,membrelor, bazinului, vocea ,mimica,
gesturile )
- Semnalmente particulare (inclusiv caracteristici frapante:cicatrici,care bat la ochi)
- Caracteristici ale îmbrăcămintei și ale obiectelor portabile
Semnalmente – trasaturile exterioare ,generale si particulare ,vizual apreciabile ale unei
persoane in baza carora aceasta poate fi identificata .
Portretul-vorbit-metoda criminalistică de descriere a pers, cu utilizarea anumitilor termini,
după un anumimt system, in scopul iregistrării , cautarii, si identificarii pers vii si a cadavrelor.
Sunt 4 reguli :
1. Respectarea unei succesiuni anumite în descriere, pornindu-se de la principiul
GENARAL la PARTICULAR , de SUS în JOS ,
2. Descrierea înfățișarii trebuie să fie suficient de deplină însă fără surplus de detalii
avându-se în vedere împrejurările în care va fi folosit acest portret – robot (fie pt a
căuta o persoană , fie că trebuie identificată în cadrul expertizei
FOTOPORTRETISTICĂ).
3. La descrierea înfățișării se va folosi o terminologie specială , unitară(să fie cunoscută
de toate persoanele ) , comună și precisă.
4. Semnele anatomice se descriu din 2 poziții: din față și din profil (de regula, profilul
drept ) în funcție de mărime(se iau în comparație cu alte zone ale corpului ) ,
formă(patrata , romb, ovală) , poziție , unele și dupa culoare , particularități .
Mărimea se redă prin comparație cu alte dimensiuni ale corpului și se notează cu :
mic , mijlociu, mare + foarte mare . Poziția se orienteaza după plane : vertical, oblic
, orizontal.
3) Premisele stiintifice și principiile de bază ale portretului-vorbit
Premisele stiintifice-stabilitatea relativă, individualitatea și reflectivilitatea care constituie
capacitatea trasaturilor pers interesate de a se reflecta si de a fi intiparite in memoria celor ce
le-a privit.
Principiilesau criterii de bază-
1. Caracteristicile aspectului exterior se determina cu pozitia si dimentiusnea normal a
corpului
2. Cand se descrie după metoda portretului-vorbit se atrage atentie la semnalmentele
particulare
3. Descrierea semnalmentelor exterioare se face in funtie de marimea, forma si culoare.
4. Portretul-vorbit poate fi intocmit numai in urma descrierii intregii configuratii al
corpului
5. La descrierea semnalmentelor dupa descrierea portretului-vorbit se va folosi o
terminologie unică si simplă
6. Descrierea semnalmentelor se face de sus in jos, general particular.

4) Descrierea semnalmentelor pers după metoda portretului vorbit


În aprecierea semnalmentelor persoanei se ține cont de : locul din care se face observația ,
durata și timpul în care se efectueaza observarea ,factorii care pot influența , capacitățile de
percepere și observație a persoanei care observă .

DESCRIEREA semnalmentelor :
- Anatomice : vizeaza elemente caracteristice ca :
*vârsta,
*constituția fizică sau aspectul general al persoanei,
*forma craniului: dina față : forma alungită , ovală , patrată, rombică, triunghiulară
Detaliile feței
*cât privește genul (bărbat / femeie ) ,
*vârsta(etatea se apreciază aproximativ : copilăria pana la 14 ani , tinerețea 14-30 ani,
maturitatea 30-60 , bătrânețea 60-…),
*talia(înălțimea, statura: scundă pana 1,60 m, mijloie până 1,75 , înaltă pană la 1,85).
În cazul pers de sex feminin, unele valor se consideră cu 10 cm mai mici.
*Corpolența, constituția : solida, mijlocie /slabă .
*Aspectul general / ținuta: sportivă , elegantă , atletică ,
Figura umana se studiază din față și profil, ea cuprinzând zonele feței de la linia de
inserție a părului pâna la vârful bărbiei.
Se disting 3 zone faciale :
#frontală
#nazală
#bucală
Părul se descriere după culoare, inserție, formă , desime , dupa gradul de calviție(chel),
lunime , modul de pieptănare , exitența mustăților , buchenbarzilor
FRUNTEA: se descriere /caracterizează sub aspectul dimensiunilor verticale : joasă
,medie, mare: dupa inclinare : proeminenta , verticală, retrasă; după contur :rectilinie ,
șerpuită, conveză.
SPRÂNCENELE : lungime : scurte medii lungi ; lațime : înguste , late ; după desime
: rare , dese etc ; după poziție : înclinate interior/exterior, orizontale ; după formă :
rectilinii , arcuite; după poziția reciproca : concrescute, indepartate , medii
OCHII: după formă :; poziție ; culoare (ciacâr – ochi de culoare diferită), strabism
stanga / dreapta ( încrucișat) , proteza (nu se mișcă un ochi).
NASUL : rădăcină ; mărime ; muchie ; proeminență ; lățimea ; poziția bazei sale (nas
roșu, bilobat, orientat spre dreapta/stânga;
GURA : după mărime ;forma;(gură oblică, dimensiuni exagerate ; buze proeminente ;)
BĂRBIA : potrivit profilului(ca lățime , ) : ascutita, bilobata, cu gropita .
URECHI : După dimeniuni : poziție ,cu pavilion apropiat(trântași), lobul
concrescut,despărțit
RIDURI : după nr
după culoarea pielii
Descrierea umerilor : dupa formă , lățime
MâÂINILE : lungime , grosime ,lungimea degetelor , după unghii
SEMNALMENTELE FUNCȚIONALE :
- expresia fizionomiei (clamă , enervata , confuză, obosită)
- atitudinea : starea de contractații musculare : rigidă , relaxată
- gesticulația : abundentă , rară , nulă (aranjarea repetata a cravatei)
- mersul : lungimea pasului: pași lungi, unghiul mersului : pozitiv, negativ , lățimea
pasului, atitudinea corpului : drept , aplecat
- oscilațiile corpului, ale mâinilor
- vocea și vorbirea : cu dialecte , cu diverse erori
Particulare
Sunt acele trăsături defecte anatomice cu care sa născut pers sau au fost insusite pe parcursul
vietii.Cicatricile, modofocari si deformari in organe, pete alunite si nigii, riduri, culoarea pielii
si tatuajul.
Caracteristicile vestimentatiei si obiectelor portabile.
5) Metoda tehnică de realizare a portretului-vorbit
1. Portretul schițat-se bazează pe percepțiile vizuale ale victimilor sau a martorilor oculari
La identificare , la recunoaștere se folosesc un întreg de mijloace tehnice.
Metodele tehnice de identificare a persoanelor după semnalmentele exterioare sunt următoarele
:Potretul schițat (schița de portret ) care e executat de o persoană cu calități plastice ;
2. Fotorobotul : cu ajutorul unui colaj fotografic (elemente faciale , zona frontala, nazala
…)
3. identiKchit : album ce conține multe variante de elemente faciale reproduse pe pelicule
transparente , ulterior se suprapun obținându-se o imagine grafică . (carti cu elemente
faciale , se scoate elicula din ele cu sprancenele , de ex…si se face pana se obtine o
imagine si apoi ea se multiplica si etc)
4. mimicompozitorul : un montaj a mai multor dispozitive careproiectează pe ecran câte
o zonă facială selecționată din fotografii obișnuite .(inventie japoneză)