1. Noţiunea şi condiţiile survenirii răspunderii civile contractuale.

2. Daunele – interese.
1. Noţiunea şi condiţiile survenirii răspunderii civile contractuale
Obligaţiile contractuale trebuie să fie executate întocmai şi de bună – voie, în caz contrar, realizarea
acestora se vor obţine silit, prin hotărîre judecătorească. Dacă una din părţi nu execută prestaţiile
care-i revin, la fel, se poate obţine executarea acestora prin echivalent. În aceste condiţii, se naşte
obligaţia debitorului de a repara prejudiciul cauzat creditorului, aceste despăgubiri numindu-se şi
daune interese.
(Doctrina). Răspunderea contractuală este obligaţia debitorului de a repara pecuniar prejudiciul
cauzat creditorului său prin neexecutare, executare necorespunzătoare sau întîrziată a obligaţiilor
contractuale.
Condiţiile răspunderii contractuale:
1. Fapta ilicită, prejudiciul.
2. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
3. Vinovăţia.
Fapta ilicită – reprezintă neexecutarea propriu-zisă, executarea necorespunzătoare sau cu întîrziere
a obligaţiilor contractuale.
Prejudiciu – consecinţele dăunătoare de natură patrimonială, nepatrimonială, efecte ale încălcării
obligaţiilor contractuale prin neexecutarea obligaţiilor asumate. Evaluarea prejudiciilor patrimoniale
poate fi realizată la momentul încheierii contractului sau ulterior. Prejudiciile nepatrimoniale se vor
repara în cazuri şi condiţiile prevăzute de lege.
Prejudiciul trebuie să fie cert, adică să aibă existenţă sigură, neîndoielnică. Sînt certe atît
prejudiciile actuale cît şi cele viitoare, în măsura în care pot fi evaluate sau prezintă suficiente
elemente pentru a fi determinate.
Raport de cauzalitate – adică între neexecutarea obligaţiilor contractuale şi prejudiciile cauzate
creditorului, trebuie să existe o legătură.
Vinovăţie – reprezintă condiţia generală a răspunderii civile. În principiu, forma vinovăţiei nu
interesează, însă dovedirea ei ne interesează în cazul obligaţiilor de rezultat în care vinovăţia
debitorului este prezumată deoarece debitorul nu a obţinut pentru creditor rezultatul datorat. În
schimb, în cazul obligaţiilor de mijloc, unde debitorul e obligat să depună toată diligenţa pentru a
obţine rezultatul dorit de creditor, dacă se demonstrează că el nu a făcut acest lucru, atunci debitorul
e vinovat de cauzarea prejudiciului.
2. Daunele interese
Daunele interese reprezintă despăgubirile băneşti pe care debitorul e obligat să le plătească
creditorului pentru a repara prejudiciul care a apărut în urma neexecutării obligaţiilor contractuale.
Pentru a cere daunele interese, trebuie să fie întrunite cele 3 condiţii. În acest mod, creanţa iniţială
este înlocuită cu alta, care are ca obiect o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului
suferit, nu în sensul că obligaţia de bază s-a transformat în alta. Daunele interese întotdeauna sînt
stabilite în pact.
Instanţa de judecată nu va putea să-l oblige pe debitor să execute în natură o altă prestaţie decît cea
care a fost stabilită, însă dacă executarea în natură nu este posibilă nici silit, atunci repararea
prejudiciului se va face printr-o sumă bănească.
Punerea în întîrziere a debitorului de către creditor
Prin punerea în întîrziere se înţelege că debitorul, în urma somaţiei primite după scadenţă din partea
creditorului, nu şi-a executat obligaţia. Punerea în întîrziere are loc prin înştiinţarea debitorului de
către creditor asupra faptului că debitorul trebuie să-şi execute imediat obligaţiunile, înştiinţare care
se face de obicei printr-o notificare adresată debitorului prin intermediul executorilor judecătoreşti
de pe lîngă judecătoria domiciliului său.
Clasificarea daunelor interese
1. Compensatorii.
2. Moratorii.
Compensatorii – reprezintă despăgubirile băneşti care se acordă creditorului de către debitor pentru
neexecutarea totală sau parţială sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.
Moratorii – reprezintă despăgubirile băneşti egale cu prejudiciul care a fost cauzat prin executarea
cu întîrziere a obligaţiilor debitorului.
Deosebiri dintre daunele interese compensatorii şi moratorii:
1. Daunele interese compensatorii înlocuiesc executarea în natură a obligaţiilor.
2. Daunele interese moratorii se alătură cu executarea în natură sau cu plata daunelor interese
compensatorii. Astfel, debitorul nu poate să fie obligat în acelaşi timp să plătească daune interese
compensatorii şi să execute în natură prestaţiile la care s-a obligat, în schimb, cînd execută cu
întîrziere obligaţiile, el va putea fi obligat şi la plata daunelor interese compensatorii. Exemplu: nu
plăteşte pînă la data de 20, pentru aceasta se stabileşte o amendă.
Evaluarea daunelor interese poate fi făcută prin:
§ Acordul părţilor în contract (convenţională).
§ Printr-o hotărîre judecătorească (judiciară).
§ Direct prin lege (legală).
Evaluarea convenţională poartă denumirea şi de clauză penală cînd întinderea despăgubirilor se
stabileşte prin acordul de voinţă al părţilor, înţelegere care este făcută înaintea cauzării
prejudiciului.
Clauza penală – prevedere contractuală stabilită prin acordul părţilor prin care acestea evaluează din
timp prejudiciul, stipulînd că debitorul în cazul neexecutării obligaţiilor urmează să remită
creditorului o sumă de bani sau un alt bun. Clauza penală stabilită în cadrul unui contract reprezintă
o garanţie pentru creditor în cadrul instanţei de judecată şi anume că el nu e obligat să dovedească
existenţa şi întinderea prejudiciilor. Este suficient ca el să demonstreze neexecutarea, executarea
necorespunzătoare sau cu întîrziere a obligaţiilor pentru a obţine plata clauzei penale. Clauza penală
reprezintă un stimul pentru debitor în executarea prestaţiilor sale faţă de creditor, deoarece ştie care
este sancţiunea.
Evaluarea judiciară
Problema este de a şti dacă judecătorii au dreptul de a aloca creditorului daune viitoare pentru
fiecare zi de întîrziere adusă în executarea obligaţiei. Doctrina şi jurisprudenţa le oferă judecătorilor
această facultate, sub condiţia însă de a constata în deciziile lor greşeala debitorului şi de a evalua
prejudiciul viitor.
În principiu, debitorul va fi obligat numai la repararea prejudiciului previzibil la momentul
încheierii contractului. Debitorul de bună – credinţă este obligat sa plătească daunele interese pentru
cauzele prevăzute, în întregime iar instanţele nu au dreptul sa le reducă, chiar daca li s-ar părea ca
sunt excesive. Este reparat numai prejudiciul direct, care se găseşte în legătură cauzală cu faptul
care a generat neexecutarea contractului.
Evaluarea legală
§ Creditorul nu trebuie sa facă dovada că prin întîrziere la executare i s-a cauzat un prejudiciu.
§ Creditorul nu poate pretinde ca echivalent al prejudiciului decât dobînda stabilita de lege.
§ Daunele-interese sunt datorate, de regulă, de la data chemării în judecată.
§ Nu este permisă plata anticipată a dobînzii şi este interzisă, în principiu, dobîndă la dobîndă
(anatocism).
Delimitarea răspunderii contractuale de răspunderea delictuală
§ Răspunderea contractuală reiese din contract, iar cea delictuală, dintr-un fapt ilicit.
§ Răspunderea contractuală cunoaşte numai imprudenţa şi neglijenţa ca formă a vinovăţiei, iar
răspunderea delictuală cunoaşte toate formele culpei.
§ În cadrul răspunderii contractuale, culpa debitorului se prezumă, iar în cadrul răspunderii
delictuale, culpa trebuie dovedită.
§ La răspunderea contractuală, debitorul nu răspunde pentru daunele imprevizibile, iar la
răspunderea delictuală, acesta răspunde pentru aceste daune.
§ La răspunderea contractuală, debitorul pentru a putea fi urmărit, trebuie pus în întîrziere, iar în
cazul răspunderii delictuale, autorul se află în întîrziere din momentul săvîrşirii faptului.
§ La răspunderea contractuală, capacitatea de a contracta începe de la 18 ani, iar în cazul
răspunderii delictuale, autorul faptei ilicite are capacitate de la 14 ani.
§ Răspunderea contractuală este o răspundere conjunctă (restrînsă), iar în cazul răspunderii
delictuale, dacă faptul ilicit prezintă rezultatul a 2 sau mai multe persoane, atunci răspunderea va fi
solidară.
§ La răspunderea contractuală, competenţa aparţine instanţei domiciliului pîrîtului, iar în cazul
răspunderii delictuale, competenţa aparţine instanţei locului săvîrşirii faptei ilicite.
§ În cazul răspunderii contractuale, prescripţia dreptului la acţiune, curge de la data cînd creditorul
are dreptul să ceară executarea obligaţiilor contractuale, iar în cazul răspunderii delictuale, curge de
la data la care victima a cunoscut sau trebuia să cunoască atît prejudiciul cauzat cît şi persoana
răspunzătoare de producerea acestuia.