Formarea motivaţiei învăţării şi atitudinii pozitive faţă

de şcoală în familie
„Pecetea pe care parintii o lasă asupra structurii si

profilului spiritual - moral al personalitatii

propriilor copii se menţine toată viaţa”

(M.Golu)
Formarea atitudinii faţa de învăţatură depinde de factori externi (familie, şcoală, mijloace de
informare),de factori interni (particularitati fizice si psihice) şi de trăsăturile individuale ale fiecarui elev
(intelectuale, afective, emoţionale temperamentale, caracteriale). Numai prin motivaţie se poate explica
atitudinea activă sau mai puţin activă în procesul de dobîndire de cunoştinţe.
De ce vin elevii la scoala?
Chiar, v-ati gîndit vreodată de ce vin elevii la scoală?

Ei vin la şcoală pentru a face pe plac parinţilor sau pentru că si alţi copii din cartier fac la fel sau pentru
că se tem de consecinţele repetenţiei sau excluderii din şcoală, uneori şi din impulsul de afirmare al eului,
din dorinţa de ridicare socială, din ambiţie, din curiozitate.Atat invăţătorul, cat şi familia trebuie sa
sprijine toate formele de motivaţie ale elevului şi să le promoveze permanent pe cele mai valoroase.
Formarea motivaţiei este un proces de lungă durată. Atitudinea parinţilor faţa de învăţare, şcoală,
învăţător sau profesor este altoită treptat si copiilor si, dupa cum stim, exemplul conteaza mult in
atitudinea elevului.
Educarea motivatiei atinge stadiul superior cînd apar sentimente trainice legate de valoarea muncii si a
culturii. Bucuria succesului poate duce la o atitudine pozitiva fatţă de materia asimilată, faţă de obiectul
de studiu.
Intr-o activitate, oricare ar fi ea, deci inclusiv în cazul invătarii, randamentul creşte paralel cu forţa
motivaţiei. Dar, atenţie! Cînd dorinţele devin prea puternice, sub influenţa cerinţelor prea mari ale
parinţilor, intervin inhibiţii generate de teama de a greşi şi de a nu fi la înălţimea aşteptarilor; atunci,
randamentul nu mai creşte, ci chiar scade. Emotivitatea crescută a elevului, mai ales intr-o situaţie
stresantă, poate determina rezultate sub nivelul capacităţii sale.

Succesul, insuccesul si motivatia

Succesele sau insuccesele înregistrate, din diferite cauze, in diferite faze ale învăţării, pot mobiliza sau
demobiliza elevul in cursul indeplinirii sarcinii. Succesul încurajează, mareşte eficienţa activitatii si
diminueaza efectul oboselii, spre deosebire de insucces, care poate avea efecte contrare. Elevul care
reuşeşte intr-o sarcină mai dificilă se simte satisfacut de munca lui, de efortul pe care l-a depus in
invăţare; sentimentul succesului poate compensa un insucces avut anterior sau poate contribui chiar la
înlaturarea sentimentului de inferioritate; încrederea in sine va spori, iar interesul fată de obiectul de
studiu respectiv va creşte.
Nereusita, mai ales dacă se asociaza cu nemultumirea si critica parintilor, poate genera o motivaţie
scolară negativa. Astfel, elevul va respinge ideea de a mai invăţa la obiectul respectiv, pentru că se va
simţi dicurajat de propriul eşec şi de nemulţumirea celorlalti. Motivaţia neinvăţării derivă deci din
insuccese, din lipsa aptitudinilor la o anumită materie sau din lipsa sustinerii morale din partea familiei.
Recunoasterea succeselor copilului, atît in familie cît şi în afara ei, consolidează comportamentul si
atitudinea care au asigurat obţinerea succesului. In continuare, copilul va tinde să procedeze in mod
similar sau chiar mai elaborat, avînd scopul de a reusi din nou.
Cum putem interveni?
 Trebuie sa-i învăţăm pe copiii nostri să gîndească pozitiv atunci, cand se află in faţa unei situaţii
dificile: „este greu, dar sunt capabil sa reusesc”; sa-i obişnuim să-şi compare rezultatele actuale cu cele
anterioare, pentru a sesiza progresul sau regresul şi să nu se compare cu ceilalţi colegi; sa-i lasam să-şi
definească singuri obiective ale invăţării (precise, pe termen scurt, in conformitate cu capacitatea lor); sa-i
obişnuim să nu se culpabilizeze, să nu se judece prea aspru atunci cand greşesc.

Vorba dulce mult adduce

Ne criticăm deseori copiii ca să-i determinăm să facă lucrurile mai bine, să devină mai buni. Copiilor
însă nu le place să fie criticaţi şi adoptă imediat o atitudine de apărare şi nu de cooperare. Ei văd criticile
ca pe un atac la persoana lor, pentru că nu înţeleg că nu ei sunt inacceptabili, ci comportamentul lor.
Cuvintele noastre au un puternic impact asupra lor, de aceea trebuie să le cântărim bine înainte de a-i
critica. Putem spune exact ceea ce dorim, fără a diminua respectul de sine al copilului.
Când a greşit ceva, de obicei, reacţionăm: „Vai de mine, ce ai făcut! Cum poţi fi atât de rău?”. Știu
că nu e uşor să ne înfrânăm supărarea, chiar dacă suntem conştienţi că acest lucru ar fi în ajutorul
copilului nostru. Ce-ar fi să ne pregătim o întrebare de genul: ”Cum s-a întâmplat?”. Formulând astfel
întrebarea, punem accent pe incident şi nu pe copil. Astfel, preîntâmpinăm sentimentul de inadecvare şi
de eşec al copilului şi pregătim terenul pentru învăţare constructivă. Dacă îl încurajăm să ne explice
succesiunea evenimentelor putem să urmărim alături de el cum un lucru a condus la altul şi să
descoperim, poate, împreună, cum ar trebui procedat pe viitor.
În general, copiii vor să ne facă să fim mulțumiți de ei, aşa că le putem face viaţa mai uşoară spunându-le
clar ce vrem de la ei. Sugestiile noastre ar trebui să fie specifice şi adecvate vârstei şi formulate în așa fel
încât copilul să ştie ce comportament să adopte.
Dacă îi spuneţi să păstreze curăţenia în camera lui, e prea general. Spuneți-i exact ce vă aşteptaţi ca el să
facă: să-şi pună hainele la loc, sa-şi pună jucăriile la loc, când mai cresc să-şi facă patul dimineaţa, să-şi
pună la coşul de rufe hainele murdare, să-şi aerisească zilnic camera etc.
Când îi cicălim sau ne lamentăm permanent, tot o formă de critică este. Mesajul cicălelii este perceput de
către copil ca un fel de neîncredere a părinţilor faţă de el. În timp, copilul va deveni surd la aceste fraze
repetate mereu. O cale simplă şi mai eficientă este de a evita formula bine cunoscută: ”nu uita!”, care
pune accentul pe uitare şi nu pe reamintire. Să încercăm să spunem copilului ceea ce am dori să-şi
amintească: „Aminteşte-ţi să-ţi faci ghiozdanul după ce termini temele!”, „Aminteşte-ţi să strângi
masa după ce mănânci!” Este o strategie care dă rezultate, pentru că îl încurajează pe copil şi îl face să
înţeleagă exact ceea ce trebuie să facă. Apoi, încurajaţi-l, remarcați acţiunile bune: ”Ce ajutor de
nădejde eşti că ţi-ai amintit să-ţi strângi jucăriile!”
Să fim mereu pozitivi şi să nu uităm niciodată ce putere are cuvântul.

Influentele educative pe care familia le exercita asupra copiilor se pot manifesta fie direct - prin actiuni
mai mult sau mai putin dirijate, fie indirect - prin modele de conduita oferite de catre membrii familiei,
precum si prin climatul psihosocial existent in familie. Modelele de conduita oferite de parinti - pe care
copiii le preiau prin imitatie si învăţare - precum si climatul socioafectiv in care se exercita influentele
educationale ("cei sapte ani de acasa") constituie prirnul model social cu o influenta hotaratoare asupra
copiilor privind formarea conceptiei lor despre viata, a modului de comportare si relaţionare in raport cu
diferite norme si valori sociale. Este recunoscut faptul ca strategiile educative la care se face apel in
familie, mai mult sau mai putin conştientizate, determina in mare masura dezvoltarea personalitatii,
precum si rezultatele scolare ale copiilor, comportamentui lor sociomoral.Ei, copiii care rasar asemenea
florilor, cresc ocrotiti de dragoste parinteasca. Se inalta vegheati de caldura familiei unde invata primele
taine ale lumii inconjuratoare. Afla ce este bine si rau, cum sa se poarte frumos. Apoi in primul colectiv -
grădiniţele - cunosc regulile jocului cu altii, bucuria victoriei sau tristetea fara inceput si fara sfarsit -
copilaria. Daca vine toamna - e septembrie. Suna prirnul clopotel care vesteste scoala, in care copilul
crescut in familie va fi nstruit pentru viata. Parintii si educatorii contribuie, in stransa colaborare, la
ridicarea nivelului instructiv educativ ai elevului integrat in colectiv. Reusita acestei actiuni presupune
insa o cunoastere speciala a fiecărui copil. El trebuie urmarit permanent si profund, sub toate aspectele
personalităţii lui.Factorul decisiv în succesul scolar il reprezinta raportarea corecta a realităţii în existenta
activitatii comune familie - scoala. Sunt necesare sisteme complexe de dezvoltare a responsabilitatilor
individuale si colective, în concordanta deplina cu preocupările, interesele, deprinderile si aptitudinile
fiecarui copil.Reglementarea stiintifica a unor norme educative impune colaborarea sistematica si
permanenta a celor doi factori de instruire, familie - scoala si presupune unitatea influentelor educative si
continuitatea muncii de formare a copilului. Procesul de colaborare cu parintii asigura atingerea scopului
educational. Pornind de la necesitatea cunoasterii sociopsihopedagogica a copilului, scoala impune
colaborarea cu familia sub diferite aspecte. Urmarind aspectele comune, speciale si diferenţiate pe care
viata de elev o prezinta, parintii pot completa, sprijini si dezvolta personalitatea copilului cu o singura
conditie - colaborarea cu scoala. S-au cam pierdut formele de comunicare intre cei doi factori decisivi
pentru formarea copilului. Au supravietuit sedintele cu parintii. In principiu, parintii elevilor cu rezultate
scolare bune si foarte bune sunt prezenti. Dar unde sunt ceilalti? Problemele sociale nu motiveaza absenta
lor, pentru ca scoala are acelaşi rol educativ.

Fara participarea parintilor efortul educativ organizat prin institutiile scolare poate fi frânt, deviat sau
deformat. Asa cum arata si H. H. Stern "orice sistem de educatie, oricat ar fi de perfect, rămâne
neputicios daca se loveste de opozitia sau indiferenta din partea părinţilor”.Familia, oricâte merite si
preocupari valoroase ar avea în legatura cu educaţia copiilor, nu va obtine rezultate pozitive decat în
conditiile in care actioneaza împreuna cu scoala.

Coordonatele colaborarii: implicarea familiei în activitatea şcolară a copiilor se desfasoară pe

douăcoordonate: a) relatie parinte - copil: controlul frecventei, al rezultatelor scolare, al temelor, ajutor in
indeplinirea sarcinilor, suport moral si material;b) relatia familie - scoala, contactul direct cu învăţătorul
sau profesorii clasei sub forma: o reuniune de informare a parintilor cu privire la documentele privind
reforma curriculara (Planul cadru pentru invatamantului obligatoriu, Programele şcolare, Ghidurile de
evaluare), consultarea părinţilor la stabilirea disciplinei (lor) opţionale, alcătuirea schemelor orare ale
clasei si programului şcolar al elevilor; activarea asociativa a părinţilor prin Comitetul de părinţi pentru
sprijinirea şcolii in activitatea de cuprindere la cursuri a tuturor copiilor, la îmbunătăţirea frecventei
acestora, in organizarea si desfăşurarea activităţilor extra curriculare;vizite, excursii, serbări;Lipsa de
colaborare duce spre un eşec si, din nefericire, cel învins este copilul, pentru care dorim tot, pentru care
visam tot ce este mai bun . Pentru viitor, dascalii adevarati stiu ce trebuie sa faca în prezent: sa puna
lumina in priviri si liniste in ganduri, sa puna zambet in iubire, in fapte, sa puna cuget in judecata. "
Fiecare copil pe care îl instruim este un OM daruit societatii "

Importanţa familiei în procesul de învăţare

Cercetari recente asupra dezvoltarii creierului uman au demonstrat ca parintii sunt intradevar primii
"profesori" ai copiilor lor. Tot ceea ce parintii fac sau nu fac in mod obisnuit se va regasi mai tarziu si in
obiceiurile copiilor. De exemplu, copilul caruia i se citesc in mod curent povesti va dovedi mai tarziu un
interes mai mare pentru citit. Din pacate insa, nu prea multi parinti isi fac timp pentru a le citi copiilor
povesti in fiecare zi. Dupa primii trei ani de viata, creierul copilului ajunge pana la 90% din greutatea
unui creier de adult, asa ca nu-i de mirare ca in acesti trei ani copilul isi dezvolta capacitatea de invatare.
Atunci cand parintii le vorbesc, le cânta sau le citesc copiilor, creierul este realmente "pe receptie", adica
se creeaza legaturi noi intre celulele nervoase, iar legaturile vechi se intaresc. Acest proces de dezvoltare
a creierului trebuie sustinut nu numai printr-o alimentatie adecvata copiilor ci si printr-o buna stimulare a
simturilor (auz, vaz etc.). Atitudinea pozitiva a parintilor fata de literatura si de citit in sine este de
asemenea un factor ajutator in procesul de invatare, chiar si numai prin entuziasmul aratat de parinti
pentru carti. Copiii care-si vad parintii citind cu placere vor invata astfel ca cititul este ceva distractiv si
vor fi mai tarziu receptivi la invatarea lui in scoala. Orice parinte trebuie sa inteleaga ca joaca este de fapt
"munca" copilului, iar invatarea este mai usoara cu ajutorul jocului. Ideile originale sunt de mare pret, asa
ca incurajati-l/ajutati-l pe copil sa invete o poezioara un cantecel (de ce nu chiar si in alta limba, fara insa
a face o intreaga tevatura din asta) sau chiar sa "regizeze" o mica piesa de teatru pentru familie. Doctorii
incurajeaza cititul povestilor de catre parinti, ca pe o adevarata metoda de stabilire a legaturilor
dintre parinte si copil, In plus, cititul povestilor sau rasfoirea impreuna a unei carti cu poze pentru copii
da prilejul petrecerii unor clipe fericite impreuna cu copiii. Parintii nu sunt insa in singurele persoane
care-i pot citi copilului, mai ales daca programul lor este incarcat. Bunicii sau orice alta persoana care se
ocupa de copil ii pot citi acestuia sau chiar sa-i spuna povesti. Desi exista un mare numar de programe de
televiziune destinate copiilor, s-a dovedit ca vocabularul folosit in astfel de emisiuni este mult mai redus
comparativ cu cel dintr-o carte cu povesti obisnuita. In plus, timpul petrecut de un copil la televizor intr-o
zi este echivalent cu timpul alocat intr-o saptamana cititului de placere. In consecinta este bine ca cititul si
uitatul la televizor sa fie echilibrate, cel putin pentru copiii mici mai ales in favoarea cititului. Chiar si in
cazul in care exista programe educative pentru copii la televizor, din pacate nu toti parintii opteaza pentru
acestea. Iata si cateva sfaturi, cativa pasi de urmat, cand este vorba de o poveste spusa sau citita copilului.
Aceste sfaturi sunt valabile si in cazul unui cantec sau unei poezii.Puneti copilului o intrebare simpla la
inceputul povestii, cum ar fi: "Vrei sa-ti spun/citesc povestea despre Cenusareasa?" sau "Ti-ar placea sa-ti
spun o poveste despre un elefant?". Daca aveti o carte cu poze, aratati-i o poza semnificativa si intrebati-l
de exemplu: "Cum se numeste animalul despre care este vorba in poveste?" sau "Iti place acest animal?".
In acest fel, copilul participa la poveste si va fi probabil interesat de ea. Pe masura ce copilul creste,
raspunsul la intrebarea pusa la inceputul povestii de dvs. va putea fi dat eventual de catre copil la sfarsitul
povestii. Fiti pregatiti sa-i raspundeti copilului la intrebarile puse, caci copiii au intotdeauna intrebari de
pus. Daca stiti raspunsul, dati-l pe loc, iar daca nu cautati-l in dictionare, enciclopedii sau pe internet etc.
Astfel copilul se va familiariza cu locurile unde "pot fi cautate raspunsuri la intrebari" si va stii sa le caute
singur cand va putea sa citeasca. Faceti comentarii asupra povestii, dar nu prea multe in timpul acesteia,
caci povestea este importanta. Din timp in timp puteti sublinia personajele, scenele sau activitatile din
poveste. Desigur, pentru copiii mici este bine sa-i aratati pe pozele aferente povestii
persoanele/animalele/plantele din poveste si poate, pe o alta poza sa-l puneti sa recunoasca personajele pe
care i le-ati aratat anterior. Puneti o intrebare la sfarsitul povestii, care sa-i dezvolte imaginatia copilului.
Poate fi o idee de continuare a povestii, de genul "Si ce crezi tu ca s-a intamplat mai departe?" sau o altă
idee de dezvoltare a povestii, cum ar fi: "Oare ce s-ar fi intamplat cu Pinochio daca nu ar fi mintit si nu i-
ar fi crescut nasul?". Chiar si parerea copilului despre poveste este binevenita, cum ar fi "Iti pare bine ca
Scufita Rosie a scapat cu bine din gura lupului?"Iata si alte moduri in care-l puteti incuraja pe copil sa
invete despre lumea inconjuratoare: spuneti-i poezioare/cantecele pe dinafara si in timp ce-l invatati
zambiti-i; copilul va intelege ca-i o activitate placuta si va incerca la randul lui sa invete si el
poezioare/cantecelul dvs. cand copilul sta in bratele dvs. in timp ce-i cititi o poveste, tineti cartea astfel
incat sa o vada si el si in timp va intelege ca cititul se petrece de la stanga la dreapta, mai ales daca-l lasati
sa intoarca el paginile; nu uitati ca invatarea este permanenta, in orice zi, indiferent daca copilul merge
in patru labute sau deja vorbeste asa ca acordati-i toata atentia si ajutati-l sa invete si repetati-i cand este
nevoie tot ceea ce l-ati invatat; cultivati-i spiritul de aventura, dar inteles in sensul bun al cuvantului; o
noua pisica, o noua jucarie, o noua mancare si chiar o pasare care se aseaza in gradina pot fi noi provocari
de a invata cate ceva despre lumea inconjuratoare, lasati-l sa incerce pana reuseste, cum ar fi cu jucariile
pe care le monteaza si le demonteaza zilnic; cand reuseste in ceea ce face, o simpla vorba de incurajare
din partea parintilor.
CLASA INTAI: REPERE DE DEZVOLTARE INTRE 6-7 ani
Ce puteti face pentru a stimula un copil de 7 ani?

Dati-i copilului ocazia de a scrie.Daca este inca in etapa de inceput a scrisului, puteti incepe cu liste
simple. Daca il rugati sa scrie ce i-ar placea sa faca la sfarsitul saptamanii, lista ar putea arata astfel:
„fotbal, parc, inot“). Ulterior, puteti propune activitati mai sofisticate care stimuleaza aptitudinile de
scriere si citire, cum ar fi tinerea unui jurnal de vacanta.Mergeti regulat la biblioteca si la librarie si ajutati
copilul sa-si aleaga o varietate de carti. Chiar daca incepe sa citeasca singur, tot se va bucura sa-i cititi
chiar dumneavoastra (chiar si in anii care urmeaza!), deci, faceti-va timp sa-i cititi in fiecare zi cu voce
tare. Puteti ajuta copilul sa-si imbunatateasca aptitudinile de citire si intelegere punandu-i intrebari despre
cartile pe care le cititi impreuna. Puteti pune intrebari chiar si in timp ce cititi, de exemplu „Ce crezi ca se
va intampla in continuare?“.Discutati cu profesorii copilului despre modul in care se descurca la scoala si
gasiti cai de a repeta lectiile acasa. Elevii din clasa intai sunt incurajati si sa vorbeasca despre ceea ce
simt, sa invete sa lucreze in grup si sa gaseasca solutii creative de a rezolva disputele.. daca aveti mai
multi copii sau daca invitati in mod regulat la dumneavoastra acasa mai multi copiii sa se joace impreuna,
puteti planifica activitati care permit fiecarui copil sa joace un rol si sa lucreze interdependent de
ceilalti.Rezistati tentatiei de a interveni in toate conflictele copiilor dumneavoastra. Veti vedea cu
surprindere cat de bine stiu sa-si rezolve problemele facand compromisuri. S-au dus vremurile de bebelus
si prescolar cand cei mai multi copii credeau „Ce-i al meu e al meu si ce-i al tau e tot al meu!“ Stabilirea
unor reguli de baza pentru momentele cand se joaca impreuna acasa va poate ajuta sa reduceti numarul
disputelor si sa va invatati copilul sa fie gazda buna cand are invitati. O regula simpla ca „musafirul alege
primul jocul pe care il jucam“ va va ajuta sa eliminati anumite certuri.Ce ar trebui sa faca un copil de
clasa intai:Sa se exprime singur folosind cuvinte, verbal si in scris; Sa recunoasca si sa scrie literele
majuscule si minuscule, incepand cu numele si prenumele;Sa scrie de la stanga la dreapta si de sus in jos
pe o pagina; Sa inteleaga diferenta dintre cuvinte, propozitii si paragrafe; Sa respecte regulile, cooperand
cu profesorii; Sa citeasca diferite tipuri de literatura si sa inteleaga ceea ce citeste;Sa distinga intre
adevarul si fictiunea din povesti; Sa faca legaturi intre ceea ce se intampla in povesti si ceea ce se
intampla in viata lui; Sa exprime emotii ca furia si frustrarea, dar fara lacrimi;Sa poata lucra independent
dar si sa coopereze cu un grup de copii de varsta lui; Sa-si recunoasca greselile ;

Uraaa, baietelul sau fetita noastra a implinit 7 anisori! Varsta la care se spune ca s-a pus, solid deja,
educatia de acasa. O varsta insa de la care incep indatoriile si responsabilitatile. Scoala devine tot mai
importanta. Ce face deci un copil de 7 ani si cum trebuie stimulat si incurajat? Iata sfatul nostru!Copilul
de 7 ani este o fiinta cu care te poti intelege. Plin de candoare inca si cu o privire inteligenta, care nu te
poate lasa indiferent, paseste incet din teritoriul exclusiv al jucariilor catre micile griji ale copilariei: teme,
certuri cu colegii de clasa, mici indatoriri casnice, etc. La 7 ani, majoritatea copiilor au pasit deja pragul
scolii. Misterul si vraja literelor si cifrelor incepe sa se desluseasca. E fascinat ca poate citi cate o
propozitie. De aceea, cartile incep sa il atraga tot mai mult.Ce poate face un copil de 7 ani?Poate avea
unele responsabilitati in jurul casei (sa mature frunze, sa ude florile cu furtunul, sa tina evidenta
ambalajelor) La aceasta varsta, copilul intelege ca toate actiunile sale au consecinte - de exemplu,
fiindprea lent/a dimineata, inseamna ca poate intarzia la scoala. Poate lua unele mici riscuri - de exemplu
are curajul unei alte opinii in fata prietenilor . Ia decizii de unul/una singur/a. (poate decide cu ce are chef
sa se joace sau ce vrea sa manance) . Poate citi aproximativ 200 de cuvinte simple (minim). Poate scrie
deja propozitii simple - folosind majuscule si punctuatie corecta. Stie ce cuvinte denumesc actiuni - intr-o
propozitie. Poate povesti o mica povestioara si poate parafraza.Din punct de vedere socialLa 7 ani, un
copil are deja un mic grup de prieteni si are preferinte in favoarea sau defavoarea altor copii. Isi poate
exprima parerea si nu ezita sa o faca. Poate merge cu regularitate la un sport organizat ca de
exemplu:inotul, judo,balet, dans. Este atras de activitatile extrascolare, este mare fan al bicicletei.Pentru
baieti, Lego ramane o jucarie plina de posibilitati - se joaca tot mai mult cu lego cu piese mici. Fetitele
sunt atrase de papusi si Barbie este deja favorita ei.Cum puteti stimula un copil de 7 ani:Din moment ce
deja, la 7 ani, concecintele actiunilor devin clare si pentru copil, incercati sa realizati o lista

detailata in care sa explicati copilului cum se face ceea ce se asteapta de la el/ea.Aceasta lista de activitati
zilnice cu activitati ca de exemplu: spalatul dintilor dimineata si seara, aranajatul patului dimineata,
pastrarea ordinii in camera lui, sa isi pregateasca lectiile si sa le pune in rucsac/ghiozdan -vor ajuta copilul
sa fie mai organizat.Daca va reusi sa respecte cu consecventa mica lista de indatoriri - este o idee buna sa
recompensati copilul cu o mica suma de bani pentru pusculita sau inchiriindu- i o caseta de film preferat
la sfarsit de saptamana.

10 METODE DE A CRESTE UN COPIL RĂSFĂŢAT - SI CUM VA PUTETI

SCHIMBA ABORDAREA ASUPRA DISCIPLINEI COPILULUI

Opinia expertilor despre rasfat„Un copil rasfatat este pretentios, egocentric si nerezonabil“, considera
medicul Harvey Karp, creator al DVD-ului si cartii de succes: The Happiest Toddler on the Block (Cel
mai fericit copil din cartier). El declara ca poate parea mai usor sa va intelegeti cu un copil rasfatat daca ii
satisfaceti cerintele, dar pana la urma, cedand in fata pretentiilor lui il faceti sa se simta izolat si derutat.
„Daca ii permiteti copilului sa fie rasfatat, plantati o samanta de nemultumire“, spune el. „Pentru ca sunt
atat de obisnuiti sa foloseasca manipularea pentru a obtine ceea ce doresc, incat nu-si mai dau seama cand
cineva cedeaza in fata lor“.Un copil rasfatat de obicei se transforma intr-un adult rasfatat, iar adultilor
rasfatati le este greu sa-si păstreze locul de munca, partenerul de viata si prietenii.De unde stiti ca va
rasfatati copilul?Iata care sunt cele mai frecvente 10 greseli pe care pe fac parintii, permitand copilului sa
devina rasfatat. Daca va recunoasteti comportamentul in unele dintre ele, trebuie să stiti ca niciodata nu
este prea tarziu sa schimbati lucrurile.

Greseala nr. 1. Faceti din copil centrul Universului Facand din dorintele copilului prioritatea principala
in orice situatie il invatati ca lumea se invarte in jurul lui. Puteti evita asta invatand copilul sa ia in
considerare nevoile si dorintele celorlalti. Copiii trebuie sa inteleaga sa primeasca si sa ofere. Cand stiu
numai sa primeasca, tind sa devina frustrati.

Greseala nr. 2. Ignorarea comportamentului pozitiv .Ca parinti ocupati si foarte ocupati ce suntem, este
posibil sa nu observam cand copiii se joaca in liniste in coltul lor sau cand se feresc singuri de pericole ori
probleme. Daca nu le aratati niciodata ca sunteti multumiti de ceea ce fac, ratati ocazia de a consolida
importanta comportarii lor pozitive.

Greseala nr. 3. Recompensati din greseala comportamentul negative.Multi parinti fac greseala ca
simultan sa ignore comportamentul pozitiv si sa-l rasplateasca din greseala pe cel negativ. Daca dati
atentie copiilor numai cand miorlaie si plang, le transmiteti mesajul ca doar prin crize si plans pot sa va
atraga atentia.

Greseala nr. 4. Nu reusiti sa impuneti limite clare de comportament?Daca nu stabiliti si consolidati reguli
de buna purtare este foarte posibil sa cresteti un copil nepoliticos, necooperant si lipsit de respect fata de
cei din jur. Prin natura lor, copiii mici sunt necivilizati – iar o parte din sarcinile dumneavoastra de parinte
este sa-i invatati sa se poarte in societate, cum ar fi sa aiba rabdare si sa-i respecte pe ceilalti.

Greseala nr. 5. Nu sunteti consecvent in aplicarea regulilor? In timp ce unii parinti nu reusesc sa
stabileasca limite de comportament, altii stabilesc reguli slabe sau inconsistente. Asta se intampla cand ii
spuneti copilului „Nu face cutare lucru“, dar tot ii permiteti sa faca acel lucru. Exemple de limite
inconsistente sunt faptul ca permiteti copilului mic sa se joace cu mancarea din farfurie in
unele zile dar nu in altele sau ca permiteti copilului mai mare sa-si incalce ora de culcare atunci cand nu
mai aveti energia sa luptati cu el pentru a o respecta. Daca nu sunteti consecventi asupra regulilor pe care
le impuneti, ii transmiteti copilului mesajul ca, de fapt, acele reguli nu sunt atat de importante. Si, desigur,
ceea ce doriti sa invatati copilul este exact opusul!

Greseala nr. 6. Alegeti lupte pe care nu le puteti castiga.Puteti duce batalia de a nu-i da copilului
bomboane inainte de masa. Regula „fara bomboane“ merita intarita. Dar sunt multe alte standarde mai
greu de impus – cum ar fi sa determinati copilul sa manance mazare. Copiii pot pur si simplu inchide gura
sau pot scuipa mancarea. In astfel de cazuri, sunteti condamnat sa pierdeti lupta inainte de a incepe. Si,
din nefericire, consecintele unor astfel de batalii pierdute se intind mult mai departe de mazarea aruncata
– ducand batalii pe care nu le puteti castiga le aratati copiilor ca va pot sfida si pot scapa nepedepsiti.

Greseala nr. 7. Nu trageti copilul la raspundere pentru greselile lui.Refuzand sa trageti copilul la
raspundere cand face o greseala ii transmiteti mesajul ca nu a gresit deloc. Astfel, copilul invata sa dea
vina pe altii oricand apar probleme. Dimpotriva, trebuie sa va invatati copilul ca este important sa-si
asume responsibilitatea pentru ceea ce face si apoi sa folositi reguli ferme pentru a va asigura ca o face.

Greseala nr. 8. Ii oferiti copilului daruri din motive gresite.Ceea ce ii cumparati copilului nu este atat de
important ca motivul pentru care o faceti. Un mare pericol este cel al cumparaturilor „nerezonabile“, cum
ar fi sa-i cumparati copilului alta bicicleta deoarece s-a plictisit de cea pe care i-ati cumparat-o acum
cateva luni.Alta greseala comuna este sa faceti cumparaturi din cauza sentimentului de vinovatie. Cand
copilul se intristeaza sau spune „Esti cea mai rea mama din lume“, nu este momentul sa-i luati un cadou.
Permitandu-i copilului sa va manipuleze,nu-i faceti un bine. Poate ca va primi ce-si doreste, dar bucuria
lui va fi mai mica stiind ca ati cumparat cadoul fiindca a insistat el.

Greseala nr. 9. Cedati crizelor de furie ale copilului.Faptul ca va inmuiati cand copilul face o criza de
furie este o forma extrema de a-i rasplati comportamentul negativ. Ii dovedeste ca poate obtine orice
facand crize – si nu asa merg lucrurile in lumea reala.

Greseala nr. 10. Chiar dumneavoastra va purtati ca un copil rasfatatModul in care interactionati cu
familia serveste ca model pentru modul in care copilul se va purta cu altii. Daca va vaicariti si va plangeti
in fata copiilor, ei vor copia modelul. Proverbul „aschia nu sare departe de trunchi“ este adevarat,
deoarece copiii fac ceea ce faceti dumneavoastra, nu ceea ce spuneti.Rasfatati de mici, rasfatati pe
viata!Rasfatul are consecinte care trec dincolo de greutatea de moment de a gestiona un copil necontrolat
si rasfatat. El creeaza modele care pot dura toata viata.Probabil unul dintre cele mai mari dezavantaje ale
copiilor rasfatati este acela ca nu au invatat sa munceasca pentru ceva ce-si doresc.. Nu au o etica a
muncii si nu au invatat lectia de lupta cu adevarat pentru nazuintele lor.Deoarece oamenii rasfatati obtin
prin manipulare ceea ce-si doresc, ei isi construiesc un mod disfuncţional de a se raporta la ceilalti.
Obiceiurile de rasfat create in copilarie pot necesita 10 ani de terapie pentru a fi abandonate.Corectarea
rasfatului.Nu intrati in panica daca tocmai v-ati dat seama ca micutul dumneavoastra este deja sau este pe
cale de a deveni rasfatat. Expertii in disciplina copilului spun ca puteti repara pagubele facute de
rasfat.Spuneti copilului adevarul. Spuneti-i <<am dat-o in bara>> si explicati-i de ce se vor produce niste
schimbări. Cand stabiliti noile reguli, precizati clar care vor fi consecintele. Cu cat este mai putina
cicaleala si mai multe fapte, cu atat mai bine.“, va sfatuieste Peters.Sfaturi pentru parintii cu copii mai
mari:Sugeram urmatoarele strategii pentru a aduce copilul rasfatat pe calea cea buna:Stabiliti limite
consistente – Stabiliti reguli si limite clare pentru copil. Daca decideti din cand in cand sa fie incalcata
cate o regula, explicati-i ca este vorba despre o exceptie speciala. Stabiliti care sunt consecintele incalcarii
regulilor – Consecintele pot varia de la anularea drepturilor si privilegiilor pe care le are copilul la
confiscarea jucariei lui preferate. Creati stimulente pentru buna purtare – In functie de varsta copilului, ar
trebui sa incercati sa stabiliti recompense cu buline sau stelute. Copilul primeste stelute pentru buna
purtare, iar cand aduna 10 stelute primeste un premiu pe care si l-a dorit. Invatati-l ca este la fel de
important sa dai ca si sa primesti – Incurajati copiii sa participe la activitati in care ii ajuta pe altii, de
exemplu, luati-i la cumparaturi cand alegeti cadouri pentru prieteni si ceilalti membri ai familiei. Ajutati
copilul sa accepte ca i s-a spus NU – Daca v-ati decis sa refuzati cererea copilului, nu va razganditi in
urma crizelor sau a oricarui alt tip de comportament manipulativ ale copilului. Fiti un model pozitiv –
Manifestati respect si consideratie fata de ceilalti, iar copilul va urma exemplul dumneavoastra.Iata cateva
sfaturi pentru parintii cu copii mai mici:Regula comenzii de la restaurant – Atunci cand comandati
mancare la restaurant, cel care va ia comanda repeta intotdeauna ce ati comandat pentru a se asigura ca a
notat bine totul. Se recomanda sa faceti la fel cu copiii mici frustrati. Inainte de a-i reduce la tacere,
repetati mai intai cererea lor. Spuneti: Chiar vrei mingea asta? Esti furios ca ti-a luat-o Bogdan? Sunt de
acord, dar vocea ta ridicata imi deranjeaza urechile. Asta ii arata ca sunteti de partea lui, in timp ce il
faceti sa inteleaga ca miorlaiala lui nu este acceptabila. Fiti receptivi la faptele lor bune – Fiti atenti la
realizarile copilului dumneavoastra pe parcursul zilei, fie ca este vorba despre constructia sa de lego, fie
ca i-a dat surorii lui o jucarie. Asta il va ajuta sa identifice comportamentul pozitiv, in loc de a-si
constientiza numai comportamentul negativ.Avantajele pe termen lung ale evitarii rasfatului:Mentinerea
unei abordari consecvente si eficiente a disciplinei copilului nu este usoara, dar are beneficii pe toata
viata. „Astfel, veti creste un copil iubitor si care se iubeste pe sine, empatizeaza cu ceilalti, onest si nu
manipulativ. Copilul poate invata cum sa-si aleaga prietenii si partenerii de viata, deoarece daca invata
cum sa comunice in mod respectuos, va cauta asta in relatiile cu ceilalti“.

Este har… Educaţia este ceea ce rămîne,

- să iubeşti fără să fii iubit… după ceea ce ai învăţat în şcoală.

- să slujeşti fără să fii preţuit… Albert Einstein

- să daruieşti fără să ti se mulţumească…

- să te jertfesti şi fără să ţi se recunoască…

- să ierţi fără să fii iertat…

- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…

- să rămâi linistit, deşi eşti nedreptăţit…

- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…

- să crezi deşi nu esti deplin lămurit…

- să investeşti clădind fără speranţe…

- să taci pentru a nu face rău aproapelui…

- să vorbeşti de dragul adevărului…

- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….

- totul să-ţi apartină, dar tu de toate bucuros

să te lipseşti…

Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har !