Domnul era conducătorul statului, în Țara Românească și în Moldova, în timpul Evului mediu.

Divinitatea
reprezenta sursa de legitimitate a instituției , titulatura domnească extinsă cuprinzând adesea formula „prin
mila lui Dumnezeu”. Titulatura domnului cuprindea și titlul de (mare) voievod.

Principalele atribute ale domnului erau conducerea aparatului de stat, conducerea armatei, conducerea
politicii externe (inclusiv declararea războiului și încheierea păcii, semnarea de tratate), dreptul de a bate
monedă. Domnul era de asemenea ultima instanță de judecată. Conform părerii unei părți din specialiști,
domnul ar fi avut și dreptul de stăpânire supremă a întregului teritoriu al țării, așa-numitul dominium
eminens.