ELEMENTELE HARDWARE SI SOFTWARE ALE CALCULATOARELOR

Tipuri constructive de calculatoare

• din punct de vedere al puterii de calcul:

– microcalculatoare (calculatoare personale, PC-uri)

– minicalculatoare

– mainframes (calculatoare mari)

– supercalculatoare

Se poate face o simplă clasificare a calculatoarelor astfel:

Microcalculatoarele – calculatoare cunoscute sub denumirea de calculatoare

personale (Personal Computer – PC). Acestea au cunoscut cea mai rapidă dezvoltare
şi diversificare odată cu apariŃia chip-ului (cip) – circuit integrat obținut prin
încapsularea a milioane de tranzistori într-un înveliş ceramic, pe o singură pastilă de
siciliu.

Minicalculatoarele – au fost create pentru executarea unor funcții specializate:

aplicații multiutilizator, maşini cu control numeric, automatizări industriale, transmisii de
date între sisteme dispersate geografic. Sunt calculatoare de dimensiuni medii,
compuse din module structurale cu funcții precise. Au putere şi capacitate de stocare
mai mare, UCP complex, sistemul de intrare/ieşire foarte dezvoltat în sensul comunicării
prin rețeaua de dispozitive periferice în sistem multiutilizator.

Calculatoarele „mainframe” – constituie o categorie aparte, situată între

supercalculatoare şi minicalculatoare, operând cu viteze ridicate şi administrând un
volum foarte mare de date. Au procesorul foarte complex, volum mare de stocare în
UM, Sistem de Intrare/Ieşire complex, orientat pe gestionare de stații de lucru. Permit
acces multiutilizator (pot suporta sute şi chiar mii de utilizatori simultan). Ele
funcționează, de regulă, fără îintrerupere, ceea ce presupune accesul controlat la date
şi un sistem de protecŃie adecvat. Se utilizează în spitale, bănci, etc.

Supercalculatoarele – cele mai puternice, complexe şi scumpe sisteme electronice de

calcul, care pot executa peste 1 bilion de instrucŃiuni pe secundă. Au procesorul format
dintr-un număr mare de microprocesoare. Sunt proiectate pentru calcul paralel şi au
costuri şi performanŃe foarte ridicate. Sunt utilizate în domenii care necesită
prelucrarea complexă a datelor, cum ar fi: reactoare nucleare, proiectarea aeronavelor,
seismologie, meteo etc.

Structura generală a unui calculator:

• Unitatea de intrare (UI)

– converteşte informaţiile (date şi programe) dintr-un format extern de
reprezentare (alfanumeric, grafic, video sau audio), în cel intern al
calculatorului (întotdeauna binar)
– echipamente suport de intrare:
• tastatura alfanumerică, mouse (digitizoare), scanner de
imagini, joy-stick, creionul optic ş.a.
• Unitatea de ieşire (UE)
– realizează conversia inversă a informaţiei - după prelucrarea ei de către
UC - din formatul intern binar de reprezentare, într-o formă externă,
accesibilă omului (alfanumerică, grafică, imagini, sunete)
– echipamente suport de ieşire: monitorul cu ecran, imprimantele,
plotterul, amplificatoarele audio s. a.
• Unitatea centrală (UC)
– două componente: unitatea aritmetică şi logică (UAL), unitatea de
comandă (UCd)
– UAL - execută prelucrări complexe asupra informaţiilor reprezentate prin
date (operaţii aritmetice uzuale - adunare, scădere, înmulţire, împărţire;
logice - şi, sau, nu, sau exclusiv ş. a.; de comparare, de rotaţie, de
deplasare
– UCd – generează, gestionează si sincronizeaza traficul semnalelor de
comandă, control si stare între ansamblul UC şi celelalte module
funcţionale ale sistemului, pe baza interpretarii secventiale a
semnificatiilor instructiunilor dintr-un program memorat
• ciclul de execuţie al instrucţiunii:
– prelucrarea în mai mulţi paşi a unei instrucţiuni de către UCd:
• citirea şi interpretarea instrucţiunii - I – ciclu
• citirea din memorie a instrucţiunii ce trebuie executată şi
depunerea ei în registrul IR al UC;
• decodificarea instrucţiunii;
• calculul adreselor operanzilor implicaţi în instrucţiune
• execuţia propriu -zisă a instrucţiunii - E-ciclu
• aducerea operanzilor din memorie în registrele de uz
general ale UC, pe baza calculului de adrese de mai sus;
• execuţia propriu-zisă a calculelor de către UAL;
• depunerea rezultatului în RA, urmată de scrierea lui în
memorie.
Ciclul de execuţie al instrucţiunii

Registrele interne ale UC

– memorii (8,16,32,64 biti) destinate păstrării datelor (instrucţiuni, operanzi,

rezultate intermediare) tratate prin instructiuni
– registrele de uz general pot stoca orice tip de dată, în funcţie de context
– registrele specializate pot stoca numai anumite informaţii:
• registrul contor de program (PC)-conţine adresa de memorie a
instrucţiunii următoare din program
• registrul de instrucţiuni (IR) - conţine codul binar al instrucţiunii curente
• registrul de adrese al memoriei (RAM) - conţine adresa locaţiei de
unde se transfera date (citire din memorie), sau unde se depun date
(scriere în memorie);
 • registrul de date al memoriei (RDM) - conţine data citită/scrisă din/în
memorie;
• registrul acumulator (RA) - conţine fie unul din operanzii asupra cărora
se efectuează calculul, fie rezultatul final al acestuia;
• registrul indicatorilor de condiţie (al flag - urilor, IC) - conţine informaţii
privitoare la modul cum s-au terminat operaţiile aferente instrucţiunii
curente, efectuate de UAL.
• registrul de întreruperi (RI)-semnalează UC anumite cereri care sosesc
de la echipamentele periferice;

Structura generală a unui calculator

Memoria
• Capacitatea unei memorii:
– bit (binary digit) - unitate de măsură - cantitatea de informaţie furnizată
de un eveniment cu două stări.
• 1 byte (B, octet - O) = 8 biţi (b)
• 1 kilobyte (KB) = 210 B = 1024 x 8 b
• 1 megabyte (MB) = 210 KB = 220 B
• 1 gigabyte (GB) = 210 MB = 220 KB etc

• Memoria internă (MI)

– stochează informaţiile ce urmează a fi prelucrate imediat de către UC.
– organizata logic ca o tabelă, formată din locaţii (8,16,32 biti). Fiecare
locaţie este unic identificată printr-o adresă numerică.
– divizare fizică a memoriei interne:
• memoria RAM (Random Acces Memory) - poate fi scrisă sau
citită (este vie), este volatilă (temporara - informaţiile se şterg la
scoaterea de sub tensiune), cu acces direct şi aleator
• DRAM (dynamic RAM) – refresh, acces 60 - 80 ns
• SRAM (static RAM) – acces 10 - 15 ns:
• SDRAM, DDR (2,3) SDRAM, VRAM, RDRAM, XDR
DRAM
• memoria flash – un EEPROM reinscriptibila dar remanenta:
• Memory stick – sub forma de chei USB (USB2.0) pana la
256GB (2010)
• CompactFlash (CF) – max. 137GB
• Secure Digital (SD), mini si micro SD (2 GB), SDHC (max.
32 GB), SDXC (2010, pana la 2 TB!)
• Smart Media
• memoria ROM (Read Only Memory) - poate fi numai citită, este
permanentă (remanentă):
• PROM, EPROM, EEPROM , UVPROM

• Memoria externă (ME)

– stocheaza informaţiile care nu sunt destinate prelucrării imediate
 – capacitate de stocare date de la câteva zeci până la câteva sute de ori
mai mare decat MI
– remanenta, lenta la transfer date
– suporţi de stocare externa:
• medii magnetice: discuri si benzi
• medii optice: CD si DVD
• Module de comunicatie
– interfeţe specializate între componentele funcţionale
– magistrală unica de comunicaţie
– legatura la placa de baza prin porturile acesteia sau placi de extensie

Structura generală a unui PC

Componente

Elemente majore:

Placa de bază - componenta hardware ce asigura interconectarea fizica a tuturor

elementelor din configuratia sistemului;

Microprocesorul – familiile INTEL si MOTOROLA;

Set de echipamente intrare/iesire - tastatura, mouse, scanner, CD-ROM, cititoare de

cod de bare/imprimantele si monitoarele;

Memoria rapida - pentru a salva si regasi date si programe;

Magistrala /set de magistrale - cu rolul de a interconecteaza componentele hard;

Set de adaptoare - permit up sa controleze si sa comunice cu echipamentele de

stocare si I/O - punti de legatura între magistrale si dispozitivele ce se conecteaza;

Porturile - interfete hard (conectori fizici) care permit atasarea la magistrale a unor
adaptoare;

Dispozitive de stocare lente - medii de stocare nevolatile (magnetice sau optice) ptr.
pastrarea pe termen lung a datelor si programelor.

Placa de bază

– magistrala sistem (a procesorului, Front Side Bus – FSB) – conexiune

mp la chipset
– magistrala mem. cache – arhit.de nivel inalt ptr. conectarea mp la mem.
cache
– magistrala de memorie – conexiune mem. RAM la chipset
– magistrala locala de I/E (I/O Bus) – asigura conexiunea rapida de I/E a
perifericelor la mp, chipset si memorie, prin sloturile de I/E si de extensie:
• porturi USB (Universal Serial Bus)
• conectori RJ45 la retea, video (analogici –VGA si digitali - DVI)
pentru monitor
• conectori audio (analogici - jack 3.5 si digitali - SPDIF) pentru
difuzoare si microfon, audio-video HDMI, pentru TV HD
• conectori Parallel/Serial ATA, (HD, SSD, discuri optice) si SATA
pentru periferice de stocare externa de mare viteza
• conectori firewire IEEE 1394
• conectori de extensie: porturi pentru conectarea placilor de
extensie (ex: placa grafica externa) – PCI/PCI Express (interfete
video sau de sunet), AGP (ptr.interfata grafica), IDE (pentru HD),
SCSI (HD, CD, imprimante...)
 – magistrala standard de I/E – conecteaza magistralele sistem, de mem. și
de I/E
– circuitul ROM BIOS – memorie ROM care asigura interfata dintre
sistemul de operare si hard-ul calculatorului:
• configurare periferice, comunic. mp-periferice;
• gazda program de boot (incarcat de pe sectorul de boot al unui
disc) – executa POST ( Power On Self Test) - testarea
componentelor hardware la pornirea PC-ului;
• alocarea resurselor (Plug and Play - Introdu si porneste)
– memoria CMOS (data, ora, informatii despre configurarea sistemului, HD-
uri) si bateria sa
– soclurile pentru cache - permit montarea circuitelor L2 cache
– clock – ceasul sistem stabileşte frecvenţele de lucru necesare
procesorului şi magistralei
– conectorii de alimentare - de obicei 5 şi 12 V
– conexiunile de afişaj, comutatoarele (jumpere şi switch-uri),
elementele de montaj

Structura unui calculator presupune existent componentelor hard si soft, deci

perfomantele in functionarea sa sunt determinate de cele obtinute de fiecare dintre
acestea:
Cativa factori de ordin ethnic care pot influenta performantele computerului sunt:
- Viteza procesorului
- Dimensiunea memoriei RAM
- Dimensiunea hard diskului
- Dimensiunea memorie cache
- Viteza de transmitere a datelor pe magistrala de date.

Software

Programe de sistem – coordoneaza modul in care lucreaza componentele sistemului

si ofera asistenta in functionarea programelor de aplicatii. Programele de system se
refera in principal la sistemul de operare
Programe de aplicatii – destinate rezolvarii unor problem specific unei aplicatii. Se
spune ca alcatuiesc software de aplicatii,
Sistemul de operare
Definitie ! Ansamblul de proceduri manual si module de program de system prin care
se administreaza resursele sistemului de calcul (procesoare, memorie, periferice) ce
asigura utilizarea eficienta, in comun a acestor resurse si ofera utilizatorului o interfata
cat mai comoda pentru utilizarea sistemului de calcul .

Sistemul de operare poate fi considerat ca reprezentand interfata dintre

componentele hard si utilizator.
Functiile principale ale unui sistem de operare

- Gestiunea prelucrarilor
-Gestiunea resurselor
-Gestiunea fisierelor

SOFTWARE
TIPURI DE SOFTWARE

Un sistem de calcul conŃine, pe langă toate componentele hardware, şi programe de

diverse tipuri care asigură funcŃionarea calculatorului. Există două categorii de
programe: Programe de sistem – coordonează modul în care lucrează componentele
sistemului şi oferă asistenŃă în funcŃionarea programelor de aplicaŃii. Aceste
programe alcătuiesc software de baza care interacŃionează cu calculatorul la nivelul
său de baza. Sunt proiectate astfel încat să faciliteze utilizarea eficientă a resurselor
sistemului de calcul şi să ofere instrumente pentru dezvoltarea şi execuŃia programelor
de aplicaŃie. Programe de aplicaŃii – destinate rezolvarii unor probleme specifice unei
aplicaŃii. Aceste programe efectuează prelucrari ale datelor în concordanŃă cu
cerinŃele informaŃionale necesare.

Sistemul de operare(SO) – reprezintă ansambul de proceduri manuale şi module de

program de sistem prin care se administrează resursele sistemului de calcul ce asigură
utilizarea eficientă, în comun, a acestor resurse şi oferă utilizatorului o interfaŃă cât mai
comodă pentru utilizarea sistemului de calcul. Sistemul de operare poate fi considerat
ca reprezentănd interfaŃa dintre componentele hardware şi utilizator. Pentru a
răspunde rolului de interfaŃă hardware – utilizator, majoritatea sistemelor de operare
sunt organizate pe două nivele:
Fizic – interferează cu componentele hardware printr-un sistem de întreruperi;
- Logic – interferează cu utilizatorul printr-un sistem de comenzi, limbaje de
programare, utilitare. Corespunzator acestor două niveluri, sistemele de operare
cuprind în general două categorii de programe:
- De comandă şi control – pentru coordonarea şi controlul tuturor funcțiilor
(procese de intrare/ieşire);
- De servicii (prelucrări) – executate sub supravegherea programelor de
comandăşi control, utilizate de programator pentru dezvoltarea programelor sale
de aplicație

Funcțiile sistemului de operare

Principalele funcții ale unui sistem de operare sunt:

 - Gestiunea prelucrărilor – oferă posibilități de pregătire şi lansare în execuție a
programelor de aplicație.
- Gestiunea resurselor – identificarea programelor ce se execută, a necesarului de
memorie, a dispozitivelor perifericeşi a cerințelor privind protecția datelor.
- Gestiunea fişierelor – realizează separarea fişierelor încarcate în memorie şi
grupează fişierele pe diferiți utilizatori.
- Facilități puse la dispoziția utilizatorului referitor la compresia datelor, sortarea,
interclasarea, catalogarea şi întreținerea bibliotecilor prin programele utilizator
disponibile.
- Coordonarea execuției simultane a mai multor programe prin urmărirea modului
de executare a instrucțiunilor, depistarea şi tratarea erorilor, lansarea în execuție
a operațiilor de intrare/ieşire.
- Asistarea execuției programelor de către utilizator printr-o interfață prietenoasă,
atât la nivel hardware, cât şi la nivel software.
Exemple de sisteme de operare:
Windows (‚95,’98 ,Me ,NT ,2000 , XP), MAC Operating System, Linux, Unix, Novell.