Termenul “DEZVOLTARE DURABILĂ” este recent si s-a impus in

vara lui 1992, după Conferinţa privind mediul si dezvoltarea,

organizata de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro.

Durabilitatea pleacă de la ideea ca activităţile umane sunt

dependente de mediul inconjurător si de resurse.

Dezvoltarea durabilã, viabilã şi susţinutã din punct de vedere

ecologic, este consideratã acea dezvoltare care satisface
nevoile prezentului fãrã a compromite capacitatea generaţiilor
viitoare să-şi satisface propriile nevoi.

Pe scurt regula echivalenta ar fi: “Lasã locul în acelaşi fel în care

ţi-ar place sã-l gãseşti”
Dezvoltarea durabilã este necesitatea integrãrii obiectivelor
economice cu cele ecologice şi de protecţie a mediului.
De ce dezvoltare durabilã?
pentru a îmbunãtãţi calitatea vieţii;

Problemele mediului înconjurãtor:

- Abordaţi-le într-un mod integrat pentru a ajunge la soluții durabile bazate pe

armonie;

- Trataţi economia, societatea şi mediul înconjurãtor ca trei probleme unite şi

presupuneţi cã o economie sãnãtoasã va duce automat la o societate
sãnãtoasã şi la un mediu înconjurãtor sigur;

-Trataţi mediul înconjurãtor ca un lux ce trebuie protejat dacã ne putem permite

sã ne concentrãm asupra drepturilor individuale.
Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă
Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene începând cu
anul 1997, prin includerea sa în Tratatul de la Maastricht.
În anul 2001, Consiliul European de la Goteborg a adoptat Strategia de
Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, căreia i-a fost adăugată o dimensiune
externă la Barcelona, în anul 2002.
În anul 2005, Comisia Europeană a demarat un proces de revizuire a Strategiei,
publicând, în luna februarie, o evaluare critică a progreselor înregistrate după 2001,
care punctează şi o serie de direcţii de acţiune de urmat în continuare. Documentul
a evidenţiat şi unele tendinţe nesustenabile, cu efecte negative asupra mediului
înconjurător, care puteau afecta dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene, respectiv
schimbările climatice, ameninţările la adresa sănătăţii publice, sărăcia şi
excluziunea socială, epuizarea resurselor naturale şi erodarea biodiversităţii.
Ca urmare a identificării acestor probleme, în iunie 2005, şefii de state şi guverne ai
ţărilor Uniunii Europene au adoptat o Declaraţie privind liniile directoare ale
dezvoltării durabile, care încorporează Agenda de la Lisabona, revizuită,
pentru creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă drept o componentă
esenţială a obiectivului atotcuprinzător al dezvoltării durabile.
După o largă consultare, Comisia Europeană a prezentat, la 13 decembrie 2005, o
propunere de revizuire a Strategiei de la Goteborg din 2001.
Ca rezultat al acestui proces, Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie 2006, Strategia
reînnoită de Dezvoltare Durabilă, pentru o Europă extinsă.
Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă reprezintă fundamentul Strategiei
Naţionale a României (2008 – prima raportare privind implementarea în 2011).

Responsabilitatea pentru implementarea Strategiei revine Uniunii Europene şi

statelor sale membre, implicând toate componentele instituţionale la nivel
comunitar şi naţional.
Pentru a asigura integrarea şi corelarea echilibrată a componentelor
economice, ecologice şi socio-culturale ale dezvoltării durabile, Strategia UE
statuează următoarele principii directoare:
• Promovarea şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului;
• Solidaritatea în interiorul generaţiilor şi între generaţii;
• Cultivarea unei societăţi deschise şi democratice;
• Informarea şi implicarea activă a cetăţenilor în procesul decizional;
• Implicarea mediului de afaceri şi a partenerilor sociali;
• Coerenţa politicilor şi calitatea guvernării la nivel local, regional, naţional şi
global;
• Integrarea politicilor economice, sociale şi de mediu prin evaluări de impact şi
consultarea factorilor interesaţi;
• Utilizarea cunoştinţelor moderne pentru asigurarea eficienţei economice şi
investiţionale;
• Aplicarea principiului precauţiunii în cazul informaţiilor ştiinţifice incerte;
• Aplicarea principiului “poluatorul plăteşte”.
Strategia pentru Dezvoltare Durabilă în
România
În perioada 1997-1999 a fost elaborată pentru prima dată, cu asistenţă din
partea Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), o Strategie Naţională
pentru Dezvoltare Durabilă, care a fost definitivată în urma unui număr mare
de contribuţii asamblate într-un cadru larg participativ şi adoptată ca document
oficial al Guvernului României.
Deşi impactul acestui document asupra politicilor publice la nivel naţional a
fost relativ restrâns, el a oferit cadrul conceptual şi metodologia de consultare
a factorilor interesaţi pentru implementarea cu succes a programului Agenda
Locală 21 într-un număr de circa 40 municipalităţi şi judeţe.

După aderarea României la UE, Strategia din 1999 a format obiectul unei
raportări interimare către Comisia Europeană asupra aplicării obiectivelor
dezvoltării durabile, în iulie 2007.
Strategia energetică este „o activitate complexă care presupune
iniţierea, derularea şi corelarea unor acţiuni politice, economice,
tehnice şi ecologice în vederea asigurării securităţii energetice
naţionale, a diversificării surselor de aprovizionare internă şi externă, a
perfecţionării şi diversificării formelor de producere a energiei, a
creşterii eficienţei producţiei şi consumului energetic, a ameliorării
impactului poluant al producţiei şi consumului de energie”
Strategia energetică integrată constă într-un „set de măsuri interdependente
care direcţionează sectorul energetic către cea mai eficientă, echitabilă şi
compatibilă cu mediul ambiant utilizare a resurselor” .

Ea necesită decizii atât în domeniile producerii şi furnizării, cât şi în domeniul

consumului energiei, referitoare la structura sectorului, instituţiile, legislaţia,
forma de proprietate, finanţarea, disponibilitatea combustibililor (cărbune, petrol,
gaze naturale), disponibilitatea tehnologiilor (restricţiile de import), structurile
pieţelor utilizatorilor finali, politica de preţ, standardele, nivelul serviciilor,
impactul asupra mediului etc
Dezvoltarea durabilă în contextul energetic naţional porneşte de la
premisa că satisfacerea necesităţilor energetice aflate într-o continuă creştere
trebuie să se realizeze ori de câte ori este posibil, nu prin creşterea furnizării
(inclusiv prin importuri), cu excepţia utilizării energiilor regenerabile, ci prin
reducerea consumului.

Acest deziderat se poate realiza prin utilizarea unor tehnologii îmbunătăţite,

restructurarea economiei, modificarea stilului de viaţă, precum şi prin
folosirea unor materii prime mai puţin energointensive.
Prin aplicarea şi adaptarea conceptului general al dezvoltării durabile la
particularităţile din sectorul energetic se obţin cinci componente strategice
ale dezvoltării energetice durabile :

1. creşterea eficienţei în utilizarea energiei;

2. dezvoltarea unui portofoliu echilibrat al resurselor energetice interne;
3. investiţii în ştiinţă şi tehnologii avansate;
4. reinventarea protecţiei mediului ambiant;
5. angajarea pieţei internaţionale.
Strategia de dezvoltare durabilă a sectorului energetic din România cuprinde
obiective pe termen lung, care reflectă cererile economiei naţionale referitoare
la asigurarea resurselor, siguranţei şi eficienţei energetice, utilizarea
resurselor regenerabile şi protecţia mediului. Strategia energetică naţională
pe termen lung are la bază unele principii general valabile , dintre care amintim:

-integrarea României în Uniunea Europeană nu poate avea loc fără realizarea

unei creşteri economice accelerate, cu ritmuri superioare mediei comunitare;
-creşterea economică este o necesitate primordială;
-integrarea industriei energetice în structurile europene impune dezvoltarea
durabilă a sectorului energetic;
-remodelarea şi restructurarea industriei energetice constituie un obiectiv major
al procesului de reformă a economiei naţionale;
-accelerarea privatizării în sectorul energetic va conduce la apariţia unor
structuri cu o capacitate concurenţială sporită;
-intensificarea efortului investiţional reprezintă o necesitate vitală pentru
industria românească;
-efectele implementării măsurilor pentru atingerea reperelor comunitare depind
şi de potenţialul concurenţial în condiţiile unei pieţe libere.
Între strategia energetica si strategia nationala de dezvoltare economica a
României exista o serie de interconditionalitati fundamentale:
-nivelul de crestere economica asigura în mare masura resursele financiare
necesare dezvoltarii energetice nationale, precum si atingerea unui nivel de trai care
sa permita acceptabilitatea sociala a preturilor si tarifelor la purtatorii de energie;
-gradul de succes în realizarea obiectivelor de integrare europeana conditioneaza în
mod evident strategia macroeconomica si cea energetica;
- desfasurarea, în corelare cu programele preconizate, a proceselor de restructurare
si privatizare din economia nationala, inclusiv din sectorul energetic, conditioneaza
acoperirea necesarului de fonduri de investitii si costuri sociale pentru asigurarea
dezvoltarii durabile, atât la nivel national, cât si la nivelul sectorului energetic;
- viabilitatea agentilor economici din sectorul energetic este determinata, în mod
esential, de reducerea arieratelor înregistrate în raport cu furnizorii de purtatori de
energie;
-strategia energetica a României depinde de nivelul international al preturilor la
resursele energetice si în primul rând de cel al titeiului, a carui estimare se bazeaza
pe cotatiile internationale;
- dimensionarea corecta a consumurilor energetice, atât la agentii economici, cât si
la populatie, este determinata de perfectionarea tehnologiilor, precum si de
îmbunatatirea sistemelor de masurare si gestiune a consumurilor energetice.
În scopul asigurarii energiei si eficientizarii sectorului energetic din
România sunt necesare investitii pe scara larga pentru
modernizare si reconstructie, pentru extinderea capacitatilor
existente si
realizarea de noi capacitati de productie a energiei electrice.
Dezvoltarea durabila în contextul energetic national porneste de la premisa ca
satisfacerea necesitatilor energetice aflate într-o continua crestere trebuie sa se
realizeze ori de câte ori este posibil, nu prin cresterea furnizarii (inclusiv prin
importuri), cu exceptia utilizarii energiilor regenerabile, ci prin reducerea
consumului.

Acest deziderat se poate realiza prin :

utilizarea unor tehnologii îmbunatatite,

restructurarea economiei,

modificarea stilului de viata, precum si

prin folosirea unor materii prime mai putin energointensive.

Acţiuni la nivelul UE:

• Adoptarea si implementarea unui plan ambiţios, dar realist (Plan de acţiune

asupra Eficienţei Energetice) de valorificare a potenţialului de economisire a
energiei în UE, într-un cuantum echivalent cu 20% din consumul actual, până în
2020.
• Analizarea modului de îndeplinire a sarcinilor existente (2010) pentru sursele de
energie regenerabile şi promovarea acestora, într-o manieră eficientă sub
aspectul costurilor pe termen lung, concomitent cu utilizarea biocarburanţilor în
sectorul transporturilor. Sprijinirea cercetării şi dezvoltării biocarburanţilor de
generaţia a II-a.
• Promovarea utilizării biomasei cu scopul de a diversifica sursele de energie ale
UE, a reduce emisiile de gaze de seră, de a crea noi locuri de muncă şi
oportunităţi de creştere a nivelului de trai în zonele rurale, prin extinderea
propunerilor cuprinse în Planul de Acţiune al Biomasei în următoarele sectoare:
încălzire şi răcire, electricitate, transport.
• Creşterea eficienţei centralelor electrice prin promovarea utilizării turbinelor pe
gaz în ciclu combinat căldură/electricitate.
 Instrumentele pentru atingerea obiectivelor

La nivel comunitar, sunt promovate instrumente prin care se pot realiza aceste
deziderate respectiv, politici orizontale şi politici sectoriale.

a) Politicile orizontale: Sunt menite să prevină şi să atenueze impactul negativ al

creşterii necontrolate a consumului de energie, prin instituirea unui anumit
control indirect asupra acestuia, îndeosebi prin intermediul preţurilor energiei,
care trebuie să reflecte costurile reale, inclusiv cele legate de externalităţi şi să
încurajeze conservarea energiei.

Principalele instrumente ale politicilor orizontale sunt: liberalizarea, politicile

financiare şi fiscale, diseminarea noilor tehnologii.

Principalele (1) instrumente legislative în UE sunt: “Directiva asupra electricităţii

produsă din surse de energie reînnoibile (COM/2001/77); Directiva biocarburanţilor
(COM/2003/30); Decizia Consiliului Europei nr. 93/500/EEC privind promovarea
surselor energetice regenarible (programul Altener).; Directiva Consiliului
92/75/EEC - detaliată într-o serie de Directive ale Comisiei Europene - pentru
etichetarea energetică a aparatelor casnice.
(2)Instrumente economice: liberalizarea pieţei energiei şi piaţa internă
rezultată ca urmare a acestei acţiuni poate asigura competiţia sănătoasă şi
poate garanta siguranţa alimentării cu energie, întărind competitivitatea
economiei europene, cu condiţia creşterii capacităţii de transport şi
interconectare a reţelelor trans-europene.
Decuplarea consumului de energie de creşterea economică este o tendinţă a
politicii comune, prin care se încearcă reducerea sau stoparea influenţelor
negative ale sectorului energiei asupra mediului şi vieţii sociale, instrumentul
recomandat fiind conservarea şi utilizarea eficientă a energiei.

(3)Instrumente fiscale. Impozitarea energiei reprezintă, pe o piaţă tot mai

deschisă, un instrument flexibil şi eficient de încurajare a schimbării
comportamentului producătorilor şi, mai ales, al consumatorilor, pe linia
promovării eficienţei energetice.
Instrumente financiare - Fondurile structurale pentru energie reprezintă un
instrument financiar care promite să devină sursa cea mai importantă de
finanţare a proiectelor de dezvoltare în statele membre UE.
Faptul că, în perioada 2007-2013 o cotă-parte importantă (1/3) din bugetul UE
(336 miliarde euro) a fost alocată pentru fonduri structurale, sporeşte şi
posibilitatea alocării unor sume importante pentru eficienţa energetică, energii
reînnoibile, etc.

Instrumente de Cercetare Dezvoltare Inovare (CDI) - Diseminarea noilor

tehnologii (cercetare/dezvoltare) . In vederea susţinerii acestui proces este
necesară dezvoltarea unor pieţe care sǎ absoarbǎ noile tehnologii prin
intermediul producţiei bazatǎ pe economiile de scarǎ
b) Programele sectoriale de conservare a energiei în UE :

- Construcţiile reprezintă cel mai important domeniu din UE, în ceea ce

priveşte potenţialul de conservare a energiei.

- Transportul rutier - realizarea unor economii medii la consumul de carburanţi

ROMANIA - Cadrul legislativ şi instituţional :

Pe plan instituţional, în România funcţionează Autoritatea Naţională de

Reglementare în domeniul Energiei electrice şi termice produse în cogenerare,
a gazelor naturale şi conservării energiei (ANRE), operatorii de transport si
operatorii de distributie in domeniul energiei electrice si gazului natural,
operatorul pietei de energie electrica Opcom.
Domeniul energiei termice este reglementat de Autoritatea Naţională de
Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).
Se menţine încă situaţia că producţia de energie termică este coordonată de
două Autorităţi – ANRE şi ANRSC.

Legislaţia naţională se regăseşte pe două nivele:

a. legislaţia primară: legi adoptate de Parlament, ordonanţe şi hotărâri de
guvern.
b. b. legislaţia secundară (la nivel instituţional): ordine şi reglementări ale
autorităţilor de reglementare competente.
La aceste două nivele se adaugă legislaţia Uniunii Europene direct aplicabilă.
Sunt în vigoare legi ale energiei electrice, gazelor naturale, minelor, petrolului,
activităţilor nucleare, serviciilor publice de gospodărire comunală şi utilizării eficiente
a energiei pentru stabilirea sistemului de promovarea producerii energiei electrice din
surse regenerabile de energie, pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă,
toate armonizate cu legislaţia UE în domeniu.

Cadrul Principal de reglementare al pieţei de energie electrică din România cuprinde:

Codul comercial al pieţei angro de energie electrică (varianta revizuită)
Coduri de reţea (Codul reţelei de transport – varianta revizuită, Codul reţelei de
distribuţie)
Codul de măsurare
Reglementări tehnice şi comerciale
Metodologii de stabilire a tarifelor
Autorizaţii şi licenţe
Reguli privind conectarea la reţea.
Analiza situaţiei actuale a sectorului energetic evidenţiază:

Avantaje competitive:

- Tradiţie îndelungată în industria energetică, beneficiind de experienţă atât în

industria de producere a energiei electrice şi termice cât şi în cea de petrol şi
gaze;
- Resurse energetice naţionale de energie primară, îndeosebi cărbune, dar şi
rezerve de petrol şi gaze naturale, potenţial hidroenergetic care asigură o
dependenţă faţă de importurile de resurse energetice mai mică decât media
europeană;
- Infrastructura complexă şi diversificată: reţele naţionale de transport energie
electrică, gaze naturale, ţiţei, produse petroliere, capacităţi de rafinare, de
transport maritim şi capacităţi portuare importante la Marea Neagră;
- Structură diversificată şi echilibrată a producţiei de energie electrică;
- Program de energetică nucleară în derulare, perceput pozitiv de opinia publică;
- Expertiză tehnică şi resurse umane calificate pentru activităţile din sectorul
energetic;
- Cadru instituţional şi legislativ adaptat la principiile pieţei interne din
Uniunea Europeană;
- Potenţial important de resurse regenerabile exploatabile, susţinut de o piaţă
funcţională de Certificate Verzi;
- Lipsa dificultăţilor în respectarea angajamentelor asumate prin Protocolul
de la Kyoto;
- Capacitatea relativ ridicată de interconectare a sistemelor de transport al
energiei electrice şi al gazelor naturale cu sistemele similare ale ţărilor
vecine;
- Rezerve de lignit cu un grad ridicat de cunoaştere concentrat pe o
suprafaţă relativ redusă de cca. 250 km2 în care operează cariere de mare
capacitate;
- Calitatea infrastructurii de transport, dispecerizare şi distribuţie de energie
electrică;
- Liberalizarea totală a pieţelor de energie electrică şi gaze naturale.
- Operator al pieţei angro de energie electrică cu experienţă, capabil să
devină lider in integrarea pieţei regionale;
Oportunităţi :
- Poziţie geografică favorabilă pentru a participa activ la dezvoltarea proiectelor
de magistrale pan-europene de ţiţei şi gaze naturale;
- - Existenţa pieţelor fizice de energie, precum şi posibilităţile de acces la pieţe
regionale de energie electrică şi gaze naturale cu oportunităţi de realizare a
serviciilor de sistem la nivel regional;
- Capacitate disponibilă în sistemul naţional de transport gaze naturale ce
poate asigura preluarea solicitărilor utilizatorilor;
- Climat investiţional atractiv atât pentru investitorii străini cât şi autohtoni,
inclusiv în procesul de privatizare a diferitelor companii aflate în prezent în
proprietatea statului;
- Creşterea încrederii în funcţionarea pieţei de capital din România, ceea ce
permite listarea cu succes la Bursă a companiilor energetice;
- Oportunităţi crescute de investiţii în domeniul eficienţei energetice şi al
resurselor energetice regenerabile;
- Accesarea Fondurilor Structurale ale Uniunii Europene pentru proiecte în
domeniul energiei;
- Existenţa unui important sector hidroenergetic capabil să furnizeze volumul
necesar de servicii tehnologice de sistem;
- Existenţa experienţei îndelungate în minerit şi extracţia şi prelucrarea
hidrocarburilor şi a unei infrastructuri importante pentru exploatarea
resurselor de cărbune şi uraniu;
Având în vedere obiectivele prioritare ale dezvoltării sectorului
energetic din România şi direcţiile principale de acţiune, Strategia energetică
a României urmăreşte:

- Securitatea aprovizionării
- Dezvoltare durabila
- Competitivitate
- Protecţia mediului şi limitarea schimbărilor climatice
MASURI PENTRU INDEPLINIREA OBIECTIVELOR PRIORITARE

Pentru indeplinirea obiectivelor prioritare, vor fi adoptate urmatoarele tipuri de

masuri:

masuri generale, valabile pentru toate subsectoarele energetice (minier,

producere, transport, distributie si inmagazinare a gazelor naturale si produse
petroliere, precum si producere, transport si distributie energie electrica si
termica);

masuri specifice domeniilor: protectia mediului, eficienţa energetică,

restructurare /privatizare si accesarea Fondurilor structurale;

masuri specifice fiecarui subsector.

Energetica rurală

Optiuni in sfera consumului de energie

Soluţiile de economisire a energiei în zona rurală sunt numeroase, oferind
diverse termene de recuperare a investiţiilor, de la un an la douazeci de ani.

Trebuie explicat ca biomasa pentru încălzire şi gătit trebuie bine uscată. Dacă
umiditatea acesteia se reduce de la 40 % (materialul verde) la 15 %, se câştigă
6 % la energia pentru încălzire şi se produce mai puţin fum.

De asemenea, trebuie promovate soluţiile de recuperare a căldurii gazelor arse

precum şi tehnicile eficiente de gătit.

Sobele din zonele rurale au o eficientă medie a energiei de circa 40 % în timp ce

proiectele noi de sobe asigură randamente de 60 % sau mai mult, dar sunt
scumpe pentru populaţia rurală. Sunt necesare analize privind situaţia sobelor şi
a gradului de utilizare a biomasei, precum şi un program public de sprijinire a
instalării de sobe noi pentru grupurile sociale eligibile.
In concluzie, există o mare diversitate de măsuri de creştere a eficienţei folosirii
energiei în zonele rurale, multe din acestea specifice, cu efect semnificativ în
creşterea condiţiilor de locuit.

Acestea includ:
o Efectuarea de analize şi studii privind structura şi nivelul de folosire a
energiei,în special în locuinţe;
o Diseminarea de pliante şi alte materiale de prezentare a beneficiilor şi
costurilor soluţiilor de economisire a energiei specifice zonelor rurale;
o Sprijinirea reţelelor de consultanţi energetici rurali;
o Efectuarea, cu sprijin financiar din fonduri publice, de audituri energetice la
intreprinderile de producţie şi de servicii rurale;
o Explorarea de noi folosinţe pentru “surplusul” de energie în zona rurală, mai
ales dacă se crează noi locuri de muncă;
o Publicarea sistematică de informaţii asupra tuturor formelor disponibile de
subvenţii şi granturi pentru programele energetice rurale;
o Asigurarea de consultanţă gratuită antreprenorilor pentru înţelegerea
măsurilor de economisire a energiei.
Optiuni in sfera alimentarii cu energie

In zonele rurale există o diversitate de forme de energie regenerabilă care pot fi

utilizate în alimentarea cu energie a acestor zone sau a zonelor urbane:
Biomasa este principalul combustibil rural fiind folosit mai ales pentru încălzirea
spaţiului şi a apei, precum şi pentru gătit. Toti combustibilii fosili provin din biomasă şi
deci biomasa poate fi cu usurinţă transformată în combustibili solizi, lichizi sau gazoşi
bazaţi pe carbon. Biomasa din lemn reţine şi CO2 atmosferic. In viitor, cantităţi mari
de biomasă vor fi transformate în combustibili mai convenabili.
Energia hidraulică. Micro–hidrocentralele pot reprezenta o opţiune pentru alimentarea
zonelor rurale neconectate la reţele.
Energia eoliană, ce poate fi utilizată inclusiv în zone rurale neelectrificate, în
tandem cu sisteme de stocare a energiei. O ferma de vint cu capacitatea de 50
MW necesita un cost de capital de circa 37 mil. Euro şi produce o cantitate anuală de
energie de 130.000 MWh la o eficientă medie de 30 %.
Energia geotermală este potrivită pentru incălzirea spatiului şi a apei.
Datorită amplasării, principalul potenţial de folosire se află în zone rurale –locuinţe,
sere, acvacultură, pasteurizarea laptelui - la distanţe de pîna la 35 km de locul de
extragere a apei calde.
Energia solară poate economisi combustibilii fosili la încălzirea apei şi deci reduce
emisiile de CO2. Deoarece energia solară este în competitie cu biomasa, principala
cerere de apă caldă încalzită cu energie solară se află în zonele urbane. Panourile
fotovoltaice sînt de asemenea utilizabile cu precadere in zonele urbane.
Surse pentru finantarea proiectelor
Din următoarele patru surse de finanţări de tip grant se pot asigura
cofinanţări pentru proiecte de utilizare a surselor regenerabile de energie:

o Fondul Verde al UE, care poate acoperi pina la jumătate din costurile de
capital al proiectelor pentru generarea de energie electrică. Finanţarea se
poate extinde şi la acoperirea unor costuri de capital ale receptoarelor
eficiente de energie;
o Fondul pentru dezvoltarea rurală.
o Programul Special (al UE) de Acces pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală
(SAPARD);
o Fonduri structurale (pentru agenţi economici).
 CONCLUZII

Strategia energetică a României este conformă direcţiilor politice stabilite la

nivelul Uniunii Europene şi contribuie la atingerea ţintelor stabilite de Comisia
Europeană pentru ansamblul statelor comunitare.

Strategia asigură dezvoltarea durabilă a sectorului energetic românesc

pentru perioada de timp până în anul 2020.
În realizarea scenariului optim de dezvoltare a sistemului energetic naţional
s-au luat în considerare următoarele direcţii:

Consumul naţional de energie va creşte relativ constant în perioada 2011 -

2020;
Vor intra în funcţiune unităţile nucleare nr. 3 şi nr. 4 de la CNE Cernavodă,
centrala cu acumulare-pompare Tarniţa-Lăpuşteşti, noi capacităţi termo şi hidro şi
se vor retehnologiza unităţi existente;
Se va încuraja utilizarea surselor regenerabile, cu atingerea ţintei de 33 % din
consumul intern brut de energie electrica al anului 2010, 35 % în anul 2015
şi circa 40 % în anul 2020, realizat din aceste surse;
Se va încuraja utilizarea combustibililor solizi prin tehnologii curate;
Se va limita ponderea producţiei de energie electrică prin utilizarea
combustibililor lichizi şi gazoşi. Aceşti combustibili se vor utiliza cu precădere în
unităţi de cogenerare, necesare asigurării cu energie termică a populaţiei;
 PROIECTE DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Dar ce este un proiect?

Proiectul este un ansamblu de acţiuni coerente care vizeazã un scop concret

şi este coordonat de o instituţie, organizaţie etc.

Primul pas în conceperea unui proiect este diagnosticarea (identificarea)

problemei şi astfel a scopului proiectului.

Se trece apoi la schiţarea unui plan de proiect şi la evaluarea în linii mari a

nevoii de fonduri şi de personal.