TOTUL DESPRE CUTREMUR

Redactare și comunicare stiințifică și profesională

Profesor:Irina Florea-Saghin Student: Leahu Ioana Mălina

 CUPRINS
I. INTRODUCERE
1.1 Definiția cutremurului
1.2 Înțelegerea cutremurelor
II. Conținut
2.1 Cauzele producerii cutremurelor
2.2 Plăcile tectonice
2.3 Măsurarea cutremurelor. Magnitudine și intensitate
2.4 Distribuția cutremurelor
III. Concluzii
 I. Introducere

1.1 Definiția cutremurului

Dintre toate calamitățile naturale, cutremurul este cel mai periculos și cel devastator. Începutul
cutremurului este strâns legat de originea și formarea suprafeței Pământului.Originea Pământului
a avut loc cu milioane de ani în urmă prin detașarea unei părți din Soare, care s-a răcit încet-încet,
având loc solidificarea părții superioare. Partea superioară este de aproximativ 180 km grosime.
Pe acestă suprafață superioară lumea actuală există. Crusta pământului ar putea fi împărțită în șase
mari plăci care plutesc peste o porțiune semilichidă. Datortiă acestui fapt, aceste plăci sunt în stare
de mișcare. Deoarece aceste plăci coloid împreună, o condiție de presiune provoacă un amestec de
Pământ, cunoscut sub numele de cutremur. Punctul de origine al cutremurului care se află sub
suprafața Pământului este cunoscut sub numele de focalizarea cutremurului. Puctul deasupra
focalizării cutremurului de pe suprafața Pământului este cunoscut și sub numele de epicentrul.
Impactul cutremurului depinde în principal de magnitudinea, distanța de epicentrul și profunzimea
focalizării cutremurului. Epicentrul este centrul și punctul de origine al undelor cutremurului care
se desfășoară pe supărafața Pământului. (Gautam, 2008, Earthquake: A natural disater, Pagina 1
și 5)

1.2 Înțelegerea cutremurelor

Un cutremur este o agitare a Pământului din cauze naturale. Din punct de vedere tehnic, un
cutremur este un fenomen de vibrații puternice care se propagă pe teren, ca urmare a eliberării unei
canități mari de energie într-o perioadă scurtă de timp din cauza unei anumite perturbări a
Pământului, a cristalului sau a părții superioare a mantalei. Energia este stocată în primul rând ,
din cauza acumulării de presiune elastică, datorită ruperii sau alunecării numai a uni defect
preexistent. În geologie, un defect înseamnă suprafața unei roci de-a lungul căreia se află o rocă,
care s-a mutat cu câțiva centimetri până la câțiva kilometri. Cantitatea maximă de energie eliberată
într-un cutremur este estimată a fi de 5x1025 ergs, aproximativ 1/1000 din energia totală eliberată
de Pământ de pe suprafața lui sub formă de căldură într-un an. (Gautam, 2008, Earthquake, A
natural disater, Pagina 10)
 II. Conținut

2.1 Cauzele producerii cutremurelor

Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:

1. Naturale:

 deplasarea plăcilor tectonice

 erupții vulcanice
 impactul cu meteoriți

2. Antropice ( non-seismice)

 mijloacele de transport(produc minicutremure)

 explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran)
 edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)

Anual se înregistrează circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar 0,2% din ele pot provoca
pagube.

Urmări ale mișcărilor seismice: energia eliberată declanșează avalanșe și valuri seismice, produce
modificări ale mediului natural și antropic în funcție de intensitatea și de modul de propagare a
undelor, cu pierderi umane și economice.

În momentul în care se declanșează cutremurul, din epicentru, adică din punctul situat deasupra
vetrei cutremurului, vor porni unde de șoc. Primele valuri care vor porni se numesc unde primare
sau unde P. Acestea sunt valuri longitudinale, care se propagă asemănător cu undele sonore:
produc mișcări în sens înainte – înapoi, în direcția de propagare. Undele primare sunt urmate de
undele secundare, sau undele S. Sub efectul acestora, rocile se vor zgudui perpendicular pe direcția
de mers. Al treilea tip de unde, undele de suprafață, provoacă unduirea solului și accentuează
efectul distrugător al undelor secundare.
1. Unda P :

 este o undă longitudinală, de compresie

 determină mișcarea particulelor solului paralel cu direcția de propagare
 unda se deplasează prin compresie-dilatare în direcția de mers
 amplitudinea acestei unde este direct proporțională cu magnitudinea (energia cutremurului)
 este percepută la suprafață de către oameni ca pe o săltare, un mic șoc în plan vertical
 nu este periculoasă pentru structuri (clădiri) deoarece conține (transportă) aproximativ 20%
din energia totală a cutremurului

2. Unda S :

 este o undă transversală, de forfecare

 determină mișcarea particulelor solului perpendicular (transversal) față de direcția de
propagare
 deplasarea acestei unde este similară cu înaintarea unui șarpe (mișcări ondulatorii stânga-
dreapta față de direcția de înaintare)
 este resimțită la suprafață sub forma unei mișcări de forfecare, de balans în plan orizontal
 este periculoasă, deoarece transportă aproximativ 80% din energia totală a cutremurului
 determină distrugeri proporționale cu magnitudinea cutremurului și cu durata de oscilație

clădirile cad datorită intrării în rezonanță a frecvenței proprii de oscilație a structurii clădirii cu
frecvența undei incidente, în acest caz efectul distructiv fiind puternic amplificat . (
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremur)

2.2 Plăcile tectonice

Suprafața globului este divizată în plăci tectonice. Acestea se mișca unele în raport cu altele. Ele
plutesc în diverse direcții cu viteze diferite pe stratul de roci topite, pe astenosferă și se pot ciocni
unele de altele. Când două sau mai multe plăci tectonice se întâlnesc își lovesc și își deformează
marginile astfel:
1. - se separă, se depărtează unele de altele (margini divergente);
2. - se suprapun (margini convergente);
3. - se ciocnesc unele de altele sau trec una pe lângă alta fie una în sus și alta în jos, fie una în
stânga și alta în dreapta.

 Margini divergente

Dacă se întâlnesc două plăci a căror margini sunt formate din crusta oceanică și care se mișcă
depărtându-se una de alta, în spațiul care apare, iese la suprafața roca încinsă din astenosferă,
formându-se vulcani. Acestă rocă încinsă se racește în apa oceanului, se întărește și duce la
formarea unei noi cruste oceanice. Ea împinge cele două plăci forțându-le să se depărteze ducând
la apariția cutremurelor în locul respectiv. Locul în care acest fenomen apare se numește zona de
divergență.

 Margini convergente

Când două plăci se ciocnesc, o parte din marginile lor se distruge. Rezultatul acestor distrugeri
depinde de tipul de cruste de la marginea plăcilor care se ciocnesc. Astfel:
- dacă se ciocnește o placă oceanică de una continentală, cea oceanică, fiind mai subțire și mai
densă va fi forțată să intre sub cea continentală care este mai grea și mai groasă, fenomen numit
subducție - Cercul de foc al Pacificului.
- când se ciocnesc 2 plăci oceanice, de asemenea una poate fi împinsă sub cealaltă.
- când se ciocnesc două plăci continentale, se creează arii de munți pentru că marginile care se
ciocnesc se vor încreți, se vor compresa și vor fi împinse la suprafață - Himalaya.
Zona în care două plăci se ciocnesc se numește zonă de convergență.

 Când plăcile tectonice trec unele pe lângă altele

Când două plăci se mișcă una pe lângă cealaltă ele vor aluneca, se vor lipi, se vor freca una de
alta - San-Andreas în California - ducând la apariția unei presiuni care va face ca plăcile să se
zdruncine, să se smucească formând cutremure.
Așadar, orice interacțiune a plăcilor tectonice duce la apariția cutremurelor care nu sunt altceva
decât smuciri, zdruncinături sau încrețiri ale
acestora.(http://www.referatele.com/referate/diverse/online2/CUTREMURELE---Ce-este-
cutremurul--cum-se-formeaza-si-cum-se-masoara-referatele-com.php)

2.3 Măsurarea cutremurelor. Magnitudinea și

intensitatea
Severitatea unui cutremur este caracterizată de daunele pe care acesta le provoacă și de modul și
de forța cu care acesta se manifestă. Calcularea mărimii cutremurelor a fost posibilă odată cu
apariția seismografelor. Pană la apariția aparatelor de măsurare, severitatea unui cutremur era
evaluată în funcție de efectele produse la suprafața terenului, efecte ce diferă de la un amplasament
la altul și de la o zonă la alta.
Intensitatea seismică descrie efectele destructive pe care un cutremur le are asupra construcțiilor,
modificările de la suprafața liberă a terenului și impactul asupra comportamentului oamenilor,
iar magnitudinea seismică măsoara energia eliberată în focar în momentul declanșării
cutremurului.
Cei doi parametri măsoară severitatea unui cutremur din perspective diferite, cu toate acestea
magnitudinea este frecvent confundată cu intensitatea. Diferența dintre magnitudine și intensitate
este aceea că magnitudinea exprimă severitatea unui cutremur din punct de vedere obiectiv,
măsurând energia seismică pe o scară logaritmică zecimală, iar intensitatea descrie severitatea unui
seism din punct de vedere subiectiv, în funcție de efectele înregistrate in diferite amplasamente. În
consecință mărimea magnitudinii pentru un eveniment seismic este unică, în schimb mărimea
intensității este variabilă pentru același eveniment, fiind exprimată în funcție de efectele pe diferite
amplasamente.
Scara de magnitudine este elaborată pe baza înregistrărilor instrumentale ale mișcărilor seismice
și măsoară un cutremur prin numere întregi și zecimale, în funcție de amplitudinea mișcării solului
înregistrată pe seismografe. Scara Richter este una logaritmică, astfel încat amplitudinea mișcării
solului este de 10 ori mai mare de la un grad la altul iar totalul de energie seismică eliberată în
focar crește de aproximativ 30 de ori mai mult pentru o diferență de un grad.
(http://www.encipedia.org/articole/infotehnic/cutremurele-de-pamant/masurarea-cutremurelor-
magnitudinea-si-intensitatea.html)

2.4 Distribuția cutremurelor

Harta seismicității evidențiază teritoriile în care seismele se manifestă puternic și frecvent:

 centura de foc a Pacificului, căreia îi revin circa 80% din cutremurele puternice globale și 90%
din toată energia seismică anuală
 brâul Mediteranean-Himalaian, care cuprinde și munții Carpați cu zona seismogenă Vrancea

Celelalte zone seismice, Oceanul Atlantic, partea interioară a Oceanului Pacific, Riftul Est-African
ș.a. au o activitate seismică mai redusă.

Țara cu cele mai frecvente cutremure este Japonia. Cele mai puternice cutremure din România își
au focarul în munții Vrancei, fiind produse de mișcări ale scoarței terestre.

Există și zone unde cutremurele nu se produc. Aceste zone, numite aseismice sunt următoarele:
scutul baltic, canadian, brazilian, african, australian, platforma rusă, Groenlandaș.a. (
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremur)

III. CONCLUZII
Cutremurul reprezintă un hazard natural, având consecințe grave. Un cutremur puternic poate
distruge construcții, clădiri, localități întregi, provoacă alunecări de teren, catastrofe naturale și
chiar tsnumai. Acesta duce la pierdera vieților omenești și la pagube imense.
BIBLIOGRAFIE
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremur
http://www.encipedia.org/articole/infotehnic/cutremurele-de-pamant/masurarea-cutremurelor-
magnitudinea-si-intensitatea.html

http://www.referatele.com/referate/diverse/online2/CUTREMURELE---Ce-este-cutremurul--
cum-se-formeaza-si-cum-se-masoara-referatele-com.php

Ashutosh Gautam , A natural disater în Earthquake, Editura A P H Publishing Corporation, New

Delhi, 2008