SUPORT DE CURS 7.

CONVERGENȚA ECONOMICĂ

1. Semnificaţiile convergenţei economice. Relaţia Convergenţă-Coeziune-

Creştere

Convergenţă economică

(convergenţa structurală – dezvoltare;

Coeziune economică şi Transformare, Creştere economică

socială modernizareeconomică

Politica de coeziune
comunitară şi politicile
naţionale
 2. Convergenţă vs. Divergenţă economică

Teoria neoclasică a creşterii economice susţine realizarea unui proces de convergenţă

economică reală între ţări, luând în considerare câteva ipoteze mai importante.

Capitalul este supus Flexibilitatea perfectă Progresul tehnic este

randamentelor
descrescătoare.
Creşterea încetineşte
în ţările bogate, pe
măsură ce acumulează
capital, deoarece eficienţa
marginală a capitalului se
reduce.
a factorilor de producţie.
Prin deplasarea
acestora din regiunile mai
sărace în regiunile mai
bogate, se diminuează
disparităţile regionale.
exogen, iar difuzarea
tehnologiilor este
instantanee.
Ţările mai slab dezvoltate,
care sunt receptoare de noi
tehnologii,vor înregistra o
rată mai mare de creştere.

Funcţia de producţie are un factor fix – Ţările care dispun de

munca şi un factor acumulabil – capitalul, iar
randamentele de scară sunt constante.
O ţară care posedă de două ori mai mulţi
factori de producţie, va produce de două ori mai
mult.
aceleaşicaracteristiciînmaterie de
creşteredemografică, progress ethnic
şiratăainvestiţiilor, vorînregistravenituri care
vor converge
cătrevaloareaprezentăînţaraceamaidezvolta
tă.

Pentru neoclasici, impactul politicilor publice asupra procesului de creştere

economică este ignorat, pentru că echilibrul concurenţial coincide perfect cu optimul
social (Pelkmans, 2004). Mobilitatea factorilor de producţie între ţări, precum şi
integrarea comercială şi liberalizarea mişcărilor de capital constituie, în această
abordare, factori care accelerează procesul de convergenţă (tabelul de mai jos).
 Mecanisme ale convergenţei economice
Specializarea de  piaţa unică, prin reducerea protecţiei, oferă posibilitatea elaborării şi
produs şi proces pe implementării unor strategii de ajustare a activităţilor economice;
pieţele de bunuri şi  aceste strategii ar trebui să vizeze încurajarea transferurilor de resurse către
activităţile cu valoare adăugată mare, precum şi specializarea intra-
servicii
industrială către segmentele superioare de pe piaţa finală a produsului;
 specializarea exercită o influenţă pozitivă asupra productivităţii;
 exploatarea unei pieţe unice diversificate prin specializarea regională poate
promova coeziunea la nivelul UE.
Investiţiile străine  pot favoriza transferul de resurse şi de tehnologii către regiunile
directe defavorizate, mărind potenţialul economic al acestora;
 ISD verticale vor determina concentrarea activităţilor economice în ţările,
regiunile mai puţin dezvoltate (care au costuri relative mai reduse);
produsele obţinute vor fi exportate în UE;
 ISD orizontale implică stabilirea activităţilor economice în aglomerările
urbane, pentru a beneficia de economiile de scară; prin urmare, pieţele
mari, bogate şi în creştere sunt vizate de acest tip de investiţii.
Expunerea  pe Piaţa Internă Unică, concurenţa ridicată poate avea consecinţe
concurenţială nefavorabile asupra activităţilor economice din zonele mai puţin
dezvoltate;
 pe termen lung, numai expunerea concurenţială poate crea firme viabile
care să genereze un proces de creştere economică susţinută în aceste
regiuni.
Reducerea  funcţionarea Pieţei interne unice implică eliminarea măsurilor care
distorsiunilor afectează în sens negativ manifestarea concurenţei.

Politicile promovate la nivelul UE susţin procesul de creştere economică, însă

nu generează şi coeziune economică, deoarece există tendinţa de polarizare a
activităţilor economice, conform modelului ”centru-periferie”. Problema care se pune
este dacă procesul de integrare economică poate realiza o conciliere a două procese
fundamentale: creşterea economică şi coeziunea inter-regională a statelor membre.
Asocierea teoriilor creşterii economice endogene şi a economiei geografice permite
studierea legăturilor dintre procesul de concentrare a activităţilor economice – ca
formă de manifestare a divergenţei economice – şi procesul de creştere economică
(tabelul de mai jos).

Surse ale Divergenţei economice în modelele de creştere economică endogenă

Capitalul  învăţarea prin practică şi difuzarea cunoştinţelor elimină tendinţa spre
înregistrează randamente descrescătoare;
randamente  acumularea capitalului generează externalităţi tehnologice pozitive;
 prin ameliorarea educaţiei şi a formării profesionale, fiecare individ măreşte
crescătoare
stocul de capital uman al unei ţări, ceea ce generează creşterea productivităţii
naţionale;
 inovaţiile tehnologice şi cheltuielile de cercetare dezvoltare permit, de
asemenea, realizarea unei creşteri economice susţinute.
 Dacă aceste elemente nu caracterizează în aceeaşi proporţie toate regiunile
unei ţări, atunci, regiunile în care se acumulează mai mult capital vor înregistra
ritmuri de creştere economică superioare.

Condiţiile iniţiale  o economie va înregistra o rată de creştere economică cu atât mai mare, cu cât
dispune de condiţii iniţiale mai favorabile;
 incitaţia de a investi în această economie va fi mai ridicată;
 determină o persistenţă a ratelor ridicate de creştere la nivelul ţărilor
industrializate şi absenţa procesului de recuperare a decalajelor la nivelul
ţărilor sărace pe o perioadă lungă de timp.
Legitimitatea  intervenţia statului este justificabilă dacă determină creşterea randamentelor
intervenţiei de scară ale activităţilor economice şi, în consecinţă, implică un proces de
statului pentru creştere economică;
atenuarea  această intervenţie poate lua diferite forme :
divergenţei  subvenţionarea activităţilor generatoare de externalităţi pozitive;
economice  taxarea activităţilor care conduc la externalităţi negative;
 crearea mecanismelor de stimulare şi de implementare a inovaţiilor
(brevete);
 dezvoltarea de proiecte în ceea ce priveşte infrastructura de transport;
 promovarea şi susţinerea investiţiei în educaţie.
Iniţializarea unor astfel de politici publice în regiunile defavorizate poate
conduce la atenuarea disparităţilor de dezvoltare, stimulându-se astfel procesul
de coeziune.
 3. Formele convergenţei economice (reale)

a) Convergenţa absolută vs. Convergenţa condiţională

Convergenţă reală absolută Convergenţă reală condiţionată

 la nivelul unei ţări - o ţară înregistrează o  ţările nu posedă aceleaşi caracteristici

rată de creştere a venitului pe locuitor cu atât
mai mare cu cât se află mai departe de
nivelul său de echilibru pe termen lung (care
corespunde unei creşteri economice
echilibrate);
 între ţări : ţările iniţial mai sărace vor creşte
mai repede decât cele iniţial mai bogate,
către aceeaşi stare de echilibru pe termen
lung (pentru aceasta este necesar ca aceste
ţări să aibă aceleaşi caracteristici
structurale);
 există o relaţie negativă între nivelul iniţial
al venitului şi rata de creştere economică.
structurale, starea de echilibru pe termen
lung diferă de la o ţară la alta - nu se mai
poate vorbi de convergenţă absolută;
 există o relaţie negativă între nivelul iniţial
al venitului şi rata de creştere economică;
 diferenţele de dezvoltare se pot menţine sau
chiar accentua (nu mai există o convergenţă
a veniturilor);
 deşi ţările mai sărace cresc mai repede decât
ţările bogate, diferenţele de dezvoltare
rămân semnificative.

Y/L

Țară Țară K/L

săracă bogată

Figura 1. Convergența reală absolută

Țara săraca va avea o rată de creștere mai mare datorită randamentelor marginale
descrescânde, și va ajunge din urmă (catch-up) țara mai bogată.
 Y/L

Țară Țară K/L

săracă bogată

Figura 1. Convergența reală condiționată

Temporar se pot reduce decalajele, dar pe termen lung acestea se mențin. Pe

termen lung, aceste decalaje se pot diminua doar dacă apar și transformări structurale
ale economiei.

b) Convergenţa beta vs. Convergenţa sigma

Conceptul de σ convergenţă este legat de cel de β convergenţă: în vreme ce al

doilea concept presupune că diferenţele de venit/locuitor se vor micşora de-a lungul
timpului, primul vorbeşte despre o diminuare a dispersiei veniturilor pe persoană între
diferite ţări. Convergenţa de tip Sigma – σ, arată tendinţa descrescătoare a dispersiei
venitului pe locuitor într-un grup de ţări. Testul convergenţei σ se bazează asupra
calculului decalajelor PIB/locuitor, şi compară σt cu σt+1.

Convergenţa beta este necesară pentru convergenţa sigma (se diminuează

disparităţile în interiorul unui grup, dacă ţările mai sărace cresc mai repede decât ţările
mai bogate), dar nu şi suficientă (este posibil ca o ţară să crească mai mult decât
celelalte, fără ca disparităţile de dezvoltare dintre ele să se reducă). Este situaţia
înregistrată în regiunile din câteva ţări ale Uniunii Europene; acestea au înregistrat o
rată de creştere economică superioară mediei europene, însă decalajul dintre ele nu s-
a redus, deoarece unele dintre ele au crescut mai mult decât celelalte; astfel are loc un
proces de divergenţă sigma.


Unde este Indicele PIB.

Dacă există convergență (beta absolută)

 Dacă ecuaţia de regresie este de forma (exemplu):

Unde reprezintă ponderea investiților în PIB, iar GDE este gradul de

deschidere al economiei.

Dacă există convergență (beta condițională).

TEMA CURS 05.12.2018

Etape in realizarea proiectului privind analiza dinamicii convergentei/divergentei

sigma (pe baza PIB/locuitor) la nivelul regiunilor unei tari:

1. Alegerea tarii si identificarea in baza de date a regiunilor NUTS 2, respectiv NUTS

3 corespunzatoare respectivei tari

2. Analiza pe NUTS 2; calcularea dispersiei PIB/locuitor (corespunzator regiunilor

fata de media tarii) in fiecare an dupa doua metode:
2.1. dispersia neponderata, cea standard, in care suma abaterilor patratice ale
regiunilor fata de media tarii se imparte la numarul de observatii (adica de regiuni ale
unei tari)
2.2. dispersia ponderata in care se calculeaza suma abaterilor fiecarei regiuni fata
de media tarii ponderata cu proportia PIB - ului respectivei regiuni in PIB national
2.3. interpretarea dinamicii dispersiei 2.1.
2.4. interpretarea dinamicii dispersiei 2.2.

3. Analiza pe NUTS 3; calcularea dispersiei PIB/locuitor (corespunzator regiunilor

fata de media tarii) in fiecare an dupa doua metode:
3.1. dispersia neponderata, cea standard, in care suma abaterilor patratice ale
regiunilor fata de media tarii se imparte la numarul de observatii (adica de regiuni ale
unei tari)
3.2. dispersia ponderata in care se calculeaza suma abaterilor fiecarei regiuni fata
de media tarii ponderata cu proportia PIB - ului respectivei regiuni in PIB national
3.3. interpretarea dinamicii dispersiei 3.1.
3.4. interpretarea dinamicii dispersiei 3.2.