Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Omul recepționază conștient sau nu informații din mediul (sistemul) în care își desfășoară
activitatea sa la un moment dat, instinctive sau în urma unor raționamente, ia decizii și declanșează
acțiuni intervenind astfel asupra mediului ce a generat informațiile, modificările generate de mediu
determină emiterea de noi informații și ciclul de reia. Dacă obiectul activității omului este însăși
dirijarea evoluției sistemului, atunci acest sistem devine un sistem condus, iar omul devine
manager, formând împreună cu colectivul său de conducere (dacă există) sistemul de conducere.
Intervențiile omului conștiente sau nu asupra mediului s-au produs odată cu începuturile
existenței uname. Astăzi, în activitatea curentă noi le numin activități de administrare, de dirijare,
de conducere, sau mai pe nou, preluând termenul din engleză care l-a inițiat, activități manageriale.
Investiţiile constituie factorul primordial pentru modernizarea şi dezvoltarea economiei
naţionale, restructurarea societăţilor comerciale etc. Mai mult decît atît, investiţiile reprezintă
izvorul creării suportului material al dezvoltării economice, situîndu-se la baza suplimentării,
diversificării sau amplificării cantitativ-calitative a factorilor de producţie, comerţului şi finanţării.
3
1. Investițiile întreprinderii
4
1.2. Tipuri de investiții şi de investitori
Tipologia investițiilor se poate prezenta după mai multe criterii. La modul general,
investițiile se împart în:
a) investiții de înlocuire, destinate înlocuirii (reproducției) bunurilor de capital scoase din
funcțiune, ca urmare a uzurii lor fizice, a căror sursă este amortizarea;
b) investiții pentru dezvoltare, sau nete, destinate sporirii volumului capitalului tehnic real,
adică formării nete a capitalului, a căror sursă o formează venitul.
Criteriile de grupare a investițiilor organizațiilor sunt multiple. În scopul înțelegerii clare a
noțiunii de investiții, acestea se pot grupa astfel: după natura lor, după riscul pe care îl implică
pentru viitorul organizației, după forma patrimonială, după politica managerială şi după modul lor
de realizare. Există desigur în literatura de specialitate şi alte tipuri de grupări.
a) După natura lor investițiile sunt:
• investiții tehnice: achiziția sau construcția unor active productive, cum sunt
clădiri, echipamente, mijloace de transport;
• investiții financiare: cumpărarea titlurilor de participație la alte societăți
comerciale;
• investiții sociale: cantină-restaurant, grădiniță;
• investiții umane: calificarea şi specializarea personalului;
• investiții comerciale: reclamă, promovare.
b) După riscul pe care îl implică pentru viitorul organizației, investițiile sunt:
• investițiile de înlocuire: destinate înlocuirii bunurilor de capital uzate fizic şi/sau
moral, cu risc scăzut;
• investiții pentru modernizare: destinate aducerii nivelului tehnic a echipamentului
existent la un nivel tehnic-tehnologic actual, cu risc moderat;
• investiții de dezvoltare: destinate sporirii volumului capitalului tehnic, de
extindere – secții, fabrici, rețea de distribuție noi - cu risc mare;
5
• investiții strategice: fuzionare cu altă societate comercială, deschiderea unei filiale
în străinătate, achiziția de pachete de acțiuni, cu risc considerabil mare.
c) După forma patrimonială investițiile strategice sunt clasificate în: •
investiŃii în bunuri corporale: terenuri, construcții, echipamente;
• investiții în bunuri necorporale: know-how, marci comerciale;
• investiții financiare: participații la alte societăți comerciale.
d) După politica managerială investițiile se grupează în:
• investiții în interiorul organizației: achiziții de imobilizări necorporale şi
corporale, de stocuri suplimentare, cu scopul consolidării şi/sau extinderii activității;
• investiții în exeriorul organizației, cu scopul diversificării activității: plasamente
de capital prin participațiuni la alte societăți comerciale, valori mobiliare de plasament,
portofoliu de investiții financiare.
e) După modul de realizare investițiile sunt:
• investițiile directe (în bunuri fizice: clădiri, linii tehnologice şi alte echipamente,
brevete şi licente etc.); Acestea la rîndul lor se grupează după modul de execuție în:
achiziții directe, cumpărate de pe piață ;
în antrepriză, executate de o întreprindere specializată;
în regie, executate de întreprindere prin activități anexe.
• investiții indirecte (investiții de portofoliu: depozite bancare, obligațiuni
guvernamentale, acțiuni ordinare, bonuri de tezaur, aur, opere de artă etc.).
Investitorii pot fi: organizațiile, acționarii sau proprietarii organizațiilor, instituții
finanaciare, ca şi publicul larg. Aceştia pot proveni din țara de origine sau din străinătate.
Investițiile internaționale se axează în special pe natura financiară a investițiilor şi
încorporează elementul de “straneitate”. Acestea se referă la acțiuni investiționale privind:
• Cumpărări de acțiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă din
altă țară;
• Cumpărări de obligațiuni de pe o piață străină sau emise de o firmă
străină;
• Construirea (înființarea) unei societăți comerciale noi sau
deschiderea unei filiale într-o altă țară;
• Acordarea unui credit financiar unei organizații dintr-o altă țară sau
uneia străine ce operează pe propia piață;
6
• Preluarea (achiziția) unei firme străine sau fuzionarea cu o firmă
străină;
• Participarea cu capital investițional la constituirea unei societăți
mixte (“joint venture”); Încheierea de contracte internaționale de leasing sau
franchizing.
1.3. Dezinvestițiile
În general, când în economie suma investițiilor brute este mai mică decât investițiile
de înlocuire, are loc o reducere a capitalului tehnic real, adică o dezinvestiție. Dezinvestiția
cuprinde următoarele activități:
• Vânzarea unei părți din activele întreprinderii;
• Dezafectarea (demolarea, casarea, dezmembrarea) unei părți din
activele întreprinderii; Evacuarea utilajelor şi a deşeurilor periculoase; Organizarea
activităților de recuperare şi valorificare a elementelor dezafectate.
Factorii care influențează dezinvestiția sunt:
• supraproducția unor produse care nu mai întâlnesc cerere pe piață;
• gradul insuficient de utilizare a capacităților;
• declinul industriei în general;
• dificultăți de aprovizionare (materii prime limitate etc.);
• calificarea insuficientă a forței de muncă;
• conjunctura;
• concurența ridicată;
• tehnologia învechită;
• reorientarea strategică a organizației;
• subcapitalizarea organizației.
Factorii care se opun dezinvestiției sunt:
• pierderea prestigiului;
• pierderea cotei de piață;
• pierderea unor furnizori;
• erori manageriale;
7
• conflicte sociale ca urmare a disponibilizărilor de personal
adiacente;
• diminuarea cifrei de afaceri.
Desființarea activității unei organizații în întregime presupune oprirea treptată a
activităților productive, închiderea treptată a sectoarelor de activitate, vânzarea prin
„lichidare” a activelor patrimoniale. Dezinvestiția poate avea un efect negativ, atunci când
reducerea capitalului este efectul uzurii şi scoaterii din funcțiune a bunurilor de capital
(echipamente, clădiri, stocuri), şi se asociază inversului dezvoltării sau regresului
economic. Dezinvestiția are şi un efect pozitiv, atunci când se vând active, clădiri,
echipamente, tehnologii, know-how şi se crează surse noi pentru investiții.
În piața de capital dezinvestiția constă în vânzarea unor pachete de acțiuni, în
majorarea capitalului prin subscripție publică, în emiterea de obligațiuni, cu acelaşi efect
de constituire a fondurilor pentru finanțarea investițiilor. Dezinvestiția se situează în sfera
de raționalizare a capitalului întreprinderii, de conversie strategică a unor active, de
redistribuire a resurselor şi de prevenire a riscurilor.
8
1.5. Caracteristicile investițiilor
9
investiții predomină abordarea dinamică a problemelor și, deci, utilizarea indicatorilor de
eficiență calculați cu luarea în considerație a acțiunii factorului timp.
Incertitudinea și riscul: decizia de investiție trebuie sa ia în considerare
incertitudinea și riscul implicate de proiect.
Incertitudinea se refera la îndoiala pe care o creează apariția unui eveniment viitor
pe când riscul este o noțiune socială, economică, politică sau naturală a cărei origine se află
în posibilitatea ca o acțiune viitoare să genereze pierdere datorită informațiilor incomplete
în momentul luării deciziei sau inconsistenței unor raționamente de tip logic.
Riscul există atunci când o mulțime de consecințe nefavorabile este asociată unor
decizii posibile și se poate cunoaște sau determina șansa acestor consecințe. Când această
șansă nu poate fi estimată cu ajutorul probabilităților analiza se face numai în sfera
incertitudinii.
2. Managementul investițiilor
11
2.3 Procesul decizional în investiții și procesul managerial al dezinvestiției
Ca orice proces decizional, deciziile în investiții sunt compuse din următoarele elemente:
obiective, decident, alternative strategice (variante decizionale), criterii decizionale, mediul şi
mulțimea consecințelor decizionale. Deciziile de investire, dezinvestire sau de finanțare pe termen
lung definesc axele principale ale planificării financiare şi corespund opiniei potrivit căreia, funcția
financiară a întreprinderii comportă trei misiuni fundamentale:
• Care sunt activele de achiziționat şi capitalurile de angajat în consecință?
• Care sunt activele ce trebuie dezangajate (dezinvestite) şi care sunt
oportunitățile de realocare a resurselor eliberate?
• Care sunt mijloacele sau modurile de finanțare posibile a nevoilor de
fonduri ale întreprinderii?
Managementul organizației trebuie să îndeplinească două condiții esențiale în scopul
maximizării valorii ei de piață: condiția utilizării resurselor existente în mod optim și condiția
oportunității creşterii sau descreşterii stocului de capital, denumită proces investițional, sau
programare a investițiilor sau bugetare a capitalului.
Importanța fundamentală a deciziei de investiții în management rezultă din următoarele
aspecte:
• Investițiile constituie pe termen lung suportul creşterii şi supraviețuirii organizației. Sunt
necesare investiții de înlocuire a echipamentelor uzate, depreciate cu echipamente noi, mai
performante, chiar şi simpla menținere a ritmului de activitate actual al unei organizații;
• Investițiile consumă o parte substanțială a resurselor materiale, financiare şi umane ale
organizației; • Decizia de investiții implică resursele organizației pentru o perioadă de timp medie
sau lungă şi uneori de o manieră ireversibilă. Ireversibilitatea este în general un aspect relativ,
deoarece în contrapondere cu investițiile sunt dezinvestițiile, a căror decizie ia în considerare
protejarea capitalului, prevenirea pierderilor. De asemenea, investițiile financiare oferă o mai mare
flexibilitate procesului de recuperare a cheltuielilor de capital;
• Decizia de investiții este influențată de considerația mediului financiar al
organizației. Dezvoltarea organizațiilor nu este un proces închis, deoarece este influențată
de politica managerială şi de variabile ale mediului extern: ale mediului economic, accesul
la piață, posibilitatea de obținere a creditului bancar, posibilitatea de emisiune de acțiuni
etc.
12
Complexitatea deciziei de investiții depinde de amploarea fluxurilor informaționale
necesare şi posibil de obținut. În general deciziile, dar şi deciziile de investiții se iau în trei situații
distincte sau combinații dintre ele: situație de certitudine, situație de incertitudine şi situație de
risc. Indiferent de situația decizională (de certitudine, incertitudine sau de risc), decizia de investiții
comportă trei dimensiuni: dimensiunea strategică, dimensiunea investițională şi dimensiunea
financiară.
Procesul decizional de investiții de capital are următoarele etape:
a) identificarea oportunităților de investiții;
b) dezvoltarea ideii de investiții într-o propunere fermă;
c) selecția proiectelor şi controlul proiectelor, incluzând şi post-auditul.
Dezinvestiția - procesul de stopare imediată a efectelor negative din viitor din folosirea
unor active sau dintr-o activitate care se impune a fi eliminată. Parametrii financiari ai
dezinvestiției sunt: valoarea recuperabilă, durata de viață restantă, fluxul de venituri pierdute,
valoarea reziduală viitoare pierdută şi rata de actualizare.
Valoarea recuperabilă a unei dezinvestiții constituie fluxul real de capitaluri formate de
venitul realizat de activele asociate activității de referință, încheiate, diminuat cu cheltuielile
aferente acestei acțiuni. Fluxul monetar pozitiv al valorii recuperabile, actualizat cu rata marginală
a capitalului, se diminuează cu fluxul negativ reflectat de cheltuielile cu dezinvestiția (demontare,
demolare, salarii, cheltuieli de valorificare, cheltuieli de reorganizare etc.).
Durata de viață restantă a activelor supuse dezinvestirii se poate stabili pe baza
informațiilor previzionate cu privire la investiție, actualizate la condițiile concrete ale exploatării
şi efectelor investiției în momentul luării deciziei de dezinvestiții.
Fluxul de venituri pierdute se determină între momentul opțiunii de a începe dezinvestiția
şi anul prevăzut pentru scoaterea din funcțiune în cadrul duratei de exploatare normale. Fluxul
rezultat reflectă excedentul brut de exploatare după impozitare şi economia fiscală asupra
amortizării. Valoarea reziduală viitoare pierdută reprezintă valoarea netă a veniturilor aferente
imobilizărilor şi valorii de recuperat a nevoii de fond de rulment care nu se vor recupera la sfârşitul
fiecărui an în cadrul duratei de viață restante a activității.
Rata de actualizare reprezintă costul capitalului sau rata de respingere aplicabilă unei
activități, luând în considerare caracteristicile de risc similare proiectelor de investiții.
13
2.4 Politica de investiții
14
Concluzie
15
Bibilogarfie
1. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S. Bazele activităţii investiţionale. Chişinău: ASEM, 2004.
p.28-57.
2. Cistelecan L. M. Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor. Bucureşti: Ed. Economică,
2002. p. 101-120.
3. Huru D. Investiţiile: capital & dezvoltare. Bucureşti: Editura Economică, 2007. – 199 p.
4. Vasilescu I., Românu I., Cicea C. Investiţii. Bucureşti: Ed. Economică, 2000. p. 49-69.
5. Хынку Р., Сухович А., Лукиян И. Основы инвестиционной деятельности. Кишинэу:
MЭА, 2008. c.51-64.
16