7.

Viata cotidiana ca spectacol

Oamenii in general încearcă să strângă informații despre persoanele de langa ei

penrentru a ști la ce sa se aștepte de la acestea si cum sa reacționeze in certe situații înapoi.
Indivizii crează anumite tipare sau stereotipcii persoanelor pe care le au in față în urma unor
experiențe sau interacțiuni pe care le au trăit. Fac presupuneri asupra persistenței si generalității
psihologice ca mijloace de prezicere comportamentului sau prezent sau viitor.

Atunci când se află în prezența celorlalți, individul nu furnizează atitudinile "reale" ci

acestea zac si vor fi împărtășite in mod indirect prin mărturisiri sau exprimate involuntar prin
comportament.

Expresivitatea individului pare sa implice doua tipuri de expresii: cea pe care o dă si cea pe
care o transmite.

Prima se bazează pe simboluri verbale sau pe substitute ale acestora, folosite in mod
declarat si exclusiv cu scopul de a transmite informația pe care el si cealalti o ataseaza
convențional acestor simboluri.

A doua implică o gamă larga de acțiuni pe care ceilalți le pot înțelege simptomatice
pentru actor aceștia presupunând ca actiunea respectiva a fost efectuată pentru alte motive
decat informațiile transmise astfel.

În ambele cazuri individul poate transmite voluntar dezinformări in primul caz înșelăciune iar in
al doilea disimilare.

Observatorii sunt cei care asimilează informația pe care individul din față lor le o împărtășește.

Individul care se află in fata observatorului are interesul de a controla atitudinea acestuia in
special reacția lui la răspuns. Încearcă sa creeze o impresie.

Când un individ joacă un rol el le cere implicit observatorilor lui sa ia in serios impresia cultivată
înaintea lor. Li se cere sa creadă ca personajul chiar este așa cum vrea sa para. Putem spune ca
acesta chiar crede in impresia reala pe care o lasă celorlalți.
Există performari complet implicati in propriul act si ca acesta este sincer convins ca scena pe
care o joaca este chiar realitatea adevărată si publicul este convins de spectacol si performări care
pot fi deloc implicați in rolul lor zilnic.

Acesta poate fi numit cinic sau sincer acest individ nu are nicio încredere in propiul act si nicio
preocupare in ce va crede publicul despre propia interpetare.

Jucând aceste roluri ii cunoaștem pe cei din jurul nostru si pe noi înșine.

"Perfomarea" se referă la intreaga activitate a unui individ in fața unui publuc, observatori, având
o anumită influență asupra acestora.

Fața:elementul expresiv al desfășurării actului intenționat sau nu folosit pentru a defini situatia in
fața observatorilor. Cadrul se referă la părțile scenice ale echipamentului expresiv, " fața
personală" se referă la celelalte obiecte din echipamentul expresiv..putem include ca parti ale
feței personale: funcția sau rangul, hainele, aparența fizică, genul, rasa etc.Înfățișarea se referă la
acei stimuli care funcționează anumit moment si ne avertizează in legătură cu statutul social al
performărului.Atitudinea pe avertizează asupra rolului interactiv pe care performerul așteaptă să-
l joace in situația care urmează sa înceapă.

Diferite roluri pot împrumuta aceași față, fața devine o reprezentare colectivă si un fapt cu
drepturi depline. Când un actor preia un rol social stabilit el află de obicei că o anumită față a
fost deja repartizată pentru aceasta. Autorul confirmă faptul că mai multe fațade pot fi
împrumutate pentru aceeași rutină.

Goffman încearcă să ilustreze că fiecare persoană interacționează în conformitate cu un scenariu,

un set predeterminat de acțiuni. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive diferite. Unii
interpreți simt nevoia de a acționa astfel încât să se poată reprezenta în mod pozitiv. De exemplu,
un interpret va acorda o atenție deosebită modului în care arată, se vorbește, se comportă la un
interviu de angajare, dar, odată ce își începe slujba, nu va face efortul de a se vedea în fiecare zi
ca angajat perfect. Alții se comportă pentru că sunt forțați de situația socială care are setul
specific de reguli. Un asistent de magazin trebuie să pară prietenos și să-l ajute pe fiecare client,
deși se simte sub vreme sau pur și simplu nu se simte așa. Dar ceea ce este mai important decât
scopul interpretării este dacă interpretul are încredere în el. Persoana de la interviu poate să nu
creadă că este angajatul perfect, dar face efortul să apară ca unul pentru a fi angajat.

Prin intermediul tuturor acestor performari "actorii sociali" doresc sa controleze conduita altora
prin redefinirea situatiilor si prin inducerea anumitor impresii. Insa influenta se produce prin
construirea unei lumi de obiecte cognitive pentru publicul ce va fi influentat. Arta consta in
construirea neexplicita a unei lumi de obiecte a caror punere in relatie va conduce publicul in
mod obligatoriu spre o atitudine sau indeplinirea unei actiuni cu semnificatie pozitiva pentru
performer.

Un statut, o pozitie, un loc social nu reprezinta un lucru material, care sa fie posedat si apoi
etalat, ci un model de comportament adecvat, coerent, infrumusetat si bine articulat.