03. Luhmann: Capitolul IV.

Evolutia semanticii iubirii

“Semantica cultivata”: epocile istorice nu sunt separate in ceea ce priveste realitatea

globala, nici in ceea ce priveste prelucrarea semantica. Contrazice prelucrarea informatiei prin
autoreferinta , nici un process istoric divizat pe baza fenomenelor noi, caci depinde de structure
stabile, de fondul de idei persistente. Ceea ce caracterizeaza o epoca nu trebuie sa fie neaparat
nou, ceea ce da sens poate fi lucrat. Transferul iubirii in ideal poate fi atins prin anumite
merite, nu este necesara casatoria.

Forma codului consta in fara diferentierea unei semantici pentru codificarea relatiilor
intime nu exista nici evolutie, forma codului in secolul al XVII-lea, a doua jumatate trece de la
idealizare la paradoxare, in anul 1800 in tranzitia spre iubirea romantica.

Erotismul este dobandit numai de la o singura femeie , nu orice femeie , motiv pentru
care cavalerul este silit sa se supuna: codul este “doar un cod”, iubirea e un sentiment fabricat
literal, desi nu mai e dirijat de puteri sociale( familia, religia, depinde in libertatea lui de propria
semantica si de scopul secretat placerii sexuale. Paradoxarea codului valorizeaza pasiunea si
placerea, se considera decisive diferenta lor.. Secolul al XVIII-lea preia aceasta semantica si
apare o conceptie cu accent pe autonomia sentimentului, distinge sentimentele autentice de
gust, spirit, delicatete, ca premise minime implinirii sexuale, caci despre aceasta este vorba
inainte de toate.

Capitolul V : Libertatea in iubire : de la ideal la paradox

Putem cataloga iubirea ca fiind o idee de perfectiune derivata din perfectiunea

obiectului. Iubirea infatiseaza obiectul incluzand continuturi religioase, nu doar distinctia dintre
satisfacere si nesatisfacere.

Secolul al XVII lea ne prezinta o inaccesibilitate a femeii adorate ca fiind deplasata,

devine o decizie a femeii msesi, garantata de diferenta de conditie sociala.

Pasiunea transmite simtul pentru dramatism, simtul unei lupte cu sinele. Iubirea
superpasiune are ca rol aservirea tuturor celorlalte pasiuni, aceasta acaparand prezenta si
absenta persoanei iubite, disperare indrazneala, frica, furie, respect.

Irationaliatea pasiunii face ca find improbabil ca doua persoane sa fie lovite in acelasi
timp de pasiune una fata de cealalta. Iubirea nu e dorinta, dar starneste in acelasi timp dorinta
de a fi iubit, in caz contrar va starni suferinta.

Procesul iubirii are propria sa autoreferinta temporala. Deschiderea unui interval de

timp propriu fiecarei legaturi amoroase. Jocul iubirii poate fi finantat, daruind speranta si
amanand momentul daruirii.
 Le Pays spunea ca moartea si casatoria, doua nenorociri de care a scapat, salvandu-si
viata in ciuda presiunilor parintesti .

03. Valori si sisteme sociale Talcott Parsons qi Edward Shils

Acfiunile nu sunt, empiric vorbind, discrete, ci apar in constelatii pe care le numim

,,sisteme.

Un sistem cultural este un sistem care are urmatoarele caracteristici: (1) Sistemul nu
este constituit nici prin organizarea interactiunilor, nici prin organizarea actiunilor unui singur
actor (ca atare), ci mai degraba prin organizarea valorilor, normelor si simbolurilor care
dirijeaza, optiunile actorilor si care limiteaza, tipurile de interactiune ce pot sa apara intre
acestia; (2) Astfel, un sistem cultural nu este un sistem empiric in acelas fel ca o personalitate
sau un sistem social; deoarece el reprezinta un anumit mod de a extrage elementele din aceste
sisteme.

Orientarea spre valori se refera la acele aspecte ale orientarii actorului care il angajeaza
in respectarea anumitor norme, standarde. criterii de selectie. de cate ori se afla intr-o situatie
neprevazuta care-i permite si ii cere sa faca o alegere. De cate ori un actor este obligat sa aleaga
intre diferite obiecte-tinta, de cate ori este obligat sa aleaga ce nevoie isi va satisface sau In ce
masura o va satisface - de cate ori este obligat sa faca orice fel de alegere - orientarile sale spre
valori il vor indrepta spre anumite norme care ii vor indruma optiunile.

Interactiunea dintre ego si alter este cea mai elementara forma a unui sistem social.In
interactiunea lor,, ego si alter sint obiecte de orientare unul pentru celalalt. Sunt doua diferente
fundamentale intre orientări si obiectele nonsociale. Într-un sens, faptele sistemului de obiecte
sociale sunt mai maleabile decat celelalte clase. Într-o măsură importanta, ele insele sunt un
produs al sistemului cultural dominant in sistemul de actiune. Astfel, atat omul cat si societatea
sunt intr-o oarecare masura ceea ce ei cred. O reactie favorabila din partea Iui alter nu incalca
propriile valori ale ego-uIui.

Sistemele sociale si in special societatile mari sunt prinse fara scăpare intr-o dilema
fundarnentala. Pe de o parte, ele pot trai doar printr-un sistern de valori institutionalizate, fata
de care membrii sai trebuie sa fie serios legali si la care trebuie sa adere in actiunile lor. Pe de
alta parte, trebuie sa fie capabile sa accepte compromisuri si ajustari, sa tolereze actiuni care -
din punctul de vedere al propriilor lor valori dominante - sunt gresite