Introducere

Cuvinte cheie:
Actualitatea și importanța temei

Scopul și importanța temei

Gradul de investigare a temei
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării(metodele de cercetare)
Sumarul capitolelor tezei
 CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE
1.1 Pregătirea de infracțiune
1.1.1 Noțiunea și tipurile actelor de pregătire
Actele de pregătire sau preparatorii reprezintă prima fază a perioadei externe a activităţii
infracţionale şi constau în anumite acte, activităţi de procurare de date, informaţii ori adaptare a
mijloacelor sau instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea infracţiunii ca şi de crearea condiţiilor
favorabile săvârşirii acesteia.
In principiu, orice infracţiune intenţionată, pentru a fi comisă în condiţii optime, presupune
o pregătire prealabilă, care poate consta in diferite activi tăţi în funcţie de natura şi împrejurările
în care se săvărşeşte infracţiunea. Deoarece de cele mai multe ori o executare nepregătită poate fi
sortită eşecului total sau parţial, subiectul tinde să se asigure, prin anumite activităţi întreprinse din
acest moment, ci acţiunea sa va fi eficientă In ştiinţa dreptului penal conceptul pregătirii de
infracţiune întruneşte toate actele prin care se pregăteşte săvârşirea acţiunii ce constituie elementul
material al infracţiunii; caracteristic pentru aceste acte este faptul că ele intervin înainte de
executare şi că teleologic vizează să asigure buna desfăşurare a acesteia, prin crearea condiţiilor şi
apropierea mijloacelor necesare înfăptuirii infracţionale. Din acest punct de vedere, pregătirea de
infracţiune vizează, pe de o parte, numai o anumită categorie de infracţiuni, apte de a fi realizate
în condiţiile unor pregătiri conştiente anterioare trecerii la executare, cum sunt infracţiunile
intenţionate comisive; pe de altă parte, sfera sa de cuprindere va include atât elementele pregătirii
morale, cât şi ale celei materiale, atât elemente vizând procurărea sau adaptarea de mijloace, cât şi
crearea de condiţii pentru săvirşireainfracţiunii.
Actul de pregatire, deşi este un act material, este mai puţin decât un act de executare. El nu
poate să constituie un început de executare a infracţiunii proiectate, căci în cazul acesta este vorba
de o tentativă, care este o formă mai avansată a materializării. Actul de pregătire trebuie să fie de
aşa natură, încât prin el să nu se înceapă actul de executare prevăzut în actul constitutiv al in-
fracţiunii proiectate; acesta nu numai să nu lezeze obiectul infracţiunii proiectate, ci nici chiar să
nu-1 pună în pericol nemijlocit, căci altfel va reprezenta un caz de tentativă.
Pentru a fi considerate acte de pregătire a infracţiunii, activităţile desfăşurate trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
a) Din conţinutul activităţii să rezulte neîndoielnic că este efectuată pentru săvârşirea
infracţiunii. Să aibe cu alte cuvinte un caracter univoc.
 b) Actul preparator să se concretizeze într-o activitate obiectivă de creare a condiţiilor
pentru săvârşirea infracţiunii (spre ex.: procurarea de instrumente, de date, de informaţii în legătură
cu locul şi timpul unde urmează să fie săvârşită infracţiunea etc);
c) Activitatea de pregătire să nu cuprindă acte ce intră în conţinutul elementului material
al laturii obiective, să nu facă parte din actele de executare;
d) Actele de pregătire să fie intenţionate
După modul in care se manifesta si sub raportul conţinutului lor, actele de pregătire sunt
materiale, morale şi organizatorice.
Actele de pregătire materială constau in crearea condiţiilor materiale favorabile, care
uşurează săvârşirea infracţiunii. In aceasta categorie se înscriu actele care constau in: procurarea
mijloacelor şi a instrumentelor cu ajutorul cărora se poate săvârşi infracţiunea, adaptarea
instrumentelor ori a mijloacelor de săvârşire a infracţiunii, se precizează modul de înlăturare a
obstacolelor materiale, care sunt mijloacele de transport, modul de acţiune la faţa locului, cel de
îndepărtare de la locul faptei, experimentarea unor soluţii de executare, asigurarea unor ajutoare
umane, atragerea victimei în anumite locuri etc.
Tot în cadrul actelor de pregătire ar putea sa se desfăşoare şi activitate susceptibilă să
pregătească, din punct de vedere moral (spiritual), acţiunea plănuită. Practica evidenţiază o
cazuistică variata a acestei categorii de acte, care constau în: culegerea de informatii în legătura cu
victima şi relaţiile sociale din micromediul social, obţinerea datelor necesare ce privesc obiectu1
material asupra căruia urmează să acţioneze, precum şi asupra modului de a ajunge în contact cu
acesta, obţinerea unei promisiuni de tăinuire, de favorizare, de nedenunţare etc.
Actele de natură organizatorica au menirea de a recruta complici, de a realiza înţelegeri
între mai multe persoane în vederea săvârşirii in comun a infracţiunii» iar alteori actele
organizatorice constau în crearea de organizaţii cu număr mai mare de persoane, cu organe de
conducere, cu disciplină şi program propriu de activitate etc.
Merita mentionat faptul ca in doctrina romana sunt descrise doar actele de pregatire
materiale si morale, cele materiale incluzind partial pe cele organizatorice.
1.1.2Caracteristica actelor de pregatire.
Cu toată varietatea lor, actele de pregătire prezintă unele trăsături caracteristice comune.
Sintetizarea acestor caracteristici se impune în vederea conturării dimensiunilor actelor de pregă-
tire, operaţiune necesară la delimitarea de actul de executare:
1. Actul de pregătire este semnificativ numai în cazul infracţiunilor susceptibile de un iter
criminis perfect» care să poată cuprindă, cel puţin teoretic, toate etapele de desfăşurare. In
principiu, toate infracţiunile intenţionate au un iter criminis însă unele etape pot lipsi -
 pregătirea -, deoarece perioada internă şi executarea există întotdeauna. Pregătirea nu
constituie o etapa obligatorie a activitatii infractionale fiind doar posibila, nu si necesara.
2. Actul de pregătire nu face parte din latura obiectivă a infracţiunii, el pregatind doar
executarea. Pregătirea nu poate fi recunoscută ca fiind începutul săvârşirii faptei
infracţionale, ţinând seama de caracterul actelor preparatorii, care sunt de aşa natură, că nu
creează un pericol real pentru obiectul infracţiunii, nu atentează nemijlocit asupra lui (de
exemplu, obiect al furtului este proprietatea, însă procurarea unei scule pentru a pătrunde
în încăpere nu afectează direct valoarea ocrotită). Actele de pregătire nu se găsesc descrise
sub nici o formă în conţinutul normei de incriminare a faptei pe care urmăreşte să o
săvârşească autorul (în afară de cazul când actul de pregătire este incriminat ca infracţiune
de sine stătătoare), prin urmare, nu corespund acţiunii tipice indicate în componenţa
infracţiunii.
3. O trăsătură distinctă a actelor de pregătire consta în faptul că acestea nu sunt indreptate
nemijlocit spre atingerea urmării infracţionale şi de aceea nu prezintă un pericol nemijlocit
pentru obiectul atentatului, ci doar creează posibilitatea reală de savirsire a infractiunii,
care nu se materializează din cauze ce nu depind de voinţa subiectului. Pentru a transforma
posibilitatea survenirii rezultatului infracţional în realitate este nevoie de o activitate a
subiectului care cauzează, provoacă rezultatul - acţiunea de executare care, în măsura
dezvoltării (amplificării) calitative, în mod logic şi necesar duce la survenirea rezultatului.
Actele preparatorii reprezintă o etapă a săvârşirii infracţiunii, segment care se complineşte,
se epuizează în etapa următoare, înfăţişare parţială a acţiunii cauzale înseşi.
4. Actul de pregătire se comite numai cu intenţie, în baza hotărârii infracţionale iniţiale.
Intenţia infractorului cuprinde acţiunile care conţin semnele componenţei de infracţiune,
pentru săvârşirea căreia se pregăteşte infractorul. Astfel, răspunderea penală pentru
pregătire, în baza art. 26 din CP al RM, poate surveni doar în cazul când intenţia celui
vinovat cuprinde săvârşirea unei infracţiuni concrete şi vinovatul conştientizează că după
săvârşirea actelor de pregătire, prin care se creează condiţiile săvârşirii infracţiunii, el va
săvârşi şi această infracţiune. Fabricând, procurând sau adaptând mijloacele de săvârşire a
furtului (de exemplu, şperaclul), vinovatul ştie că va săvârşi furtul cu ajutorul
acestuia.Etapa actelor preparatorii presupune întotdeauna prezenţa intenţiei directe in
vederea urmării prejudiciabile, spre a cărei provocare este îndreptată activitatea
vinovatului. Vinovăţia persoanei în cadrul actelor de pregătire constă în conştientizarea
faptului că acţiunile sale creează condiţii pentru săvârşirea faptei prejudiciabile, prevederea
inevitabilităţii provocării urmării prejudiciabile şi dorirea acestui lucru. Infractorul nu
 poate să se pregătească de provocarea urmărilor, a căror survenire nu o doreşte, ci doar
admite posibilitatea lor.
5. Caracteristic actelor de pregătire este şi faptul că ele pot fi concepute numai în cazul în
care realizarea hotărârii infracţionale durează o anumită perioadă de timp. Prin concept,
actul de pregătire presupune manifestarea exterioară de durată, deoarece numai în acest caz
între executarea propriu-zisă şi rezoluţia infracţională ar putea să se interpună o perioadă
de timp suplimentară, cea în care este necesară realizarea actelor de pregătire. Dacă actul
de executare propriu-zisă ar putea fi conceput să se produca aproape instantaneu, de
exemplu, în cazul infracţiunilor spontane, actul de pregătire n-ar putea avea loc, deoarece
ar lipsi acel interval de timp în care să se înscrie asemenea acte. Acţiunile de pregătire pot
să anticipeze nemijlocit atentatul asupra obiectului, dar pot să fie distanţate şi prmtr-o
perioadă de timp considerabilă.
6. In sfârşit, actele de pregătire implică nu numai o anterioritate în timp faţă de actele de
executare, dar şi o diferenţă de loc, deoarece ele, pregătind condiţiile de desfăşurare a
actelor de executare, se vor realiza, de regulă, în alte locuri decât acolo unde se execută
nemijlocit acţiunea descrisă în norma de incriminare. Astfel, acţiunile de pregătire în spaţiu
sunt îndepărtate de obiectul concret de atentare. Intr-un şir de cazuri, crearea grupului
organizat, elaborarea planului infracţiunii, procurarea mijloacelor corespunzătoare şi alte
acţiuni de pregătire sunt săvârşite departe de viitorul loc al săvârşirii infracţiunii.
1.1.3Formele pregătirii de infracţiune
Conform prevederilor art. 26 din CP al RM, "Se consideră pregătire de infracţiune
înţelegerea prealabilă de a savirsi o infractiune, procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor
ori instrumentelor, sau crearea intentionata, pe alta cale, de conditii pentru savirsirea ei daca, din
cauze independente de voinţa făptuiorului, infracţiunea nu si-a produs efectul." Aceasta definitie
a pregatirii de infracţiune este specifică din punctul de vedere al tehnicii legislative. Ea începe cu
determinarea formelor particulare ale pregătirii de infracţiune (înţelegerea prealabilă, procurarea,
fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori a instrumentelor săvârşirii infracţiunii) şi se finalizează cu
o formulă generalizatoare - crearea intenţionata, pe altă cale, de condiţii pentru săvârşirea
infracţiunii.
O formă particulară de pregătire a infractiunii stipulata pentru prima dată în nou Cod penal
al Republicii Moldova este "intelegerea prealabila de a savirsi o infractiune." In practică, într-
adevăr, majoritatea infracţiunilor sunt săvarşite în comun de două şi mai multe persoane, care se
înţeleg din timp să comită infracţiunea, fapt ce simplifică considerabil activitatea acestora. In acest
sens, înţelegerea prealabilă a persoanelor, ce întrunesc semnele subiectului infracţiunii, privind
săvârşirea faptei prejudiciabile, este apreciată de teoria şi practica penala drept moment de apariţie
a participaţiei.
Prin procurarea mijloacelor şi instrumentelor necesare pentru săvârşirea infractiunii se
intelege dobindirea, obtinerea prin orice modalitate a mijloacelor si instrumentelor, pe care
subiectul intentioneaza sa le utilizeze în viitor pentru atingerea scopului infracţional. Metodele de
procurare a mijloacelor şi instrumentelor pot fi atât legale, cât şi ilegale: legale se consideră a fi
fabricarea, primirea în folosinţă temporară de la alte persoane a mijloacelor şi instrumentelor,
cumpărarea lor, schimbul etc, iar ilegale sunt furtul, fabricarea armelor albe şi de foc etc.
Prin fabricare se subintelege procesul tehnologic de creare a instrumentelor şi mijloacelor
infracţiunii. Spre deosebire de adaptare,in acest caz instrumentele şi mijloacele sunt create din nou,
fiind necesar ca intenţia făptuitorului de a le utiliza în scopuri infracţionale concrete să anticipeze
procesul de fabricare.
Adaptarea de către infractor a mijloacelor şi instrumentelor procurate pentru săvârşirea
infracţiunii se manifestă în aducerea lor într-o stare care ar face posibili sau ar înlesni utilizarea lor
în .procesul săvirsirii infracţiunii. Acest gen de acţiuni are loc atunci când în calitate de instrumente
ale infractiunii sunt utilizate obiectele pe care infractorul deja le are, dar care nu sunt destinate
pentru săvârşirea infracţiunii. Adaptarea mijloacelor şi instrumente lor infracţiunii se exprimă, de
regulă, în prelucrarea specială a instrumentului şi obiectului, în modificarea formei
In fine, o formă a pregătirii de infracţiune este crearea intenţionata, pe altă cale, de condiţii
pentru săvârşirea infracţiunii.
Noţiunea de condiţii ale săvârşirii infracţiunii urmează a fi interpretată in sensul larg al
cuvântului, incluzând în sine toate manifestările preparatorii apte să asigure executarea reuşită a
faptei infracţionale. Crearea condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii presupune diverse acţiuni»
de orice natură, caracterizate prin faptul că creeaza o posibilitate reala pentru survenirea
fenomenului dorit si conditionat de ele. Drept exemple în acest sens pot servi pregătirea locului
săvârşirii infracţiunii, înlăturarea eventualelor obstacole,intocmirea planului apartamentului care
urmează a jefuit, modificarea exteriorului fetei, pregatirea hainelor respective, a perucii, a grimei
etc.
Din definirea legislativă a pregătirii de infracţiune reiese că actele preparatorii se
caracterizează prin acţiune, deoarece legea penală enumera doar formele active ale acestei
activităţi. In practică însă există cazuri când actele de pregătire se realizează prin inacţiune: de
exemplu, cu scopul sustragerii avutului de către un grup de persoane, în urma înţelegerii prealabile,
paznicul unui depozit, fiind obligat să încuie intrarea, nu face intenţionat acest lucru (inacţionează).
 Cauzele care pot determina întreruperea actelor de pregătire sunt multiple şi variate. De
regulă, aceste cauze sunt supravenite, adică intervin după ce făptuitorul a început pregătirea. Nu
are importanţă că obstacolul a preexistat, important este ca intervenţia lui să se situeze după
începerea actelor de pregătire. In funcţie de natura cauzelor de împiedicare, acestea pot proveni de
la fenomene naturale, fiinţe vii (animale) sau de la acţiunea omului (intervenţia unui terţ, a
victimei, sau a organelor de politie). Practica judiciară denotă faptul că în marea majoritate a
cazurilor activitatea infracţională este întreruptă, în special, de intervenţia terţilor sau a organelor
de poliţie.
1.1.4Concepţii în doctrina penală privind incriminarea actelor preparatorii
In doctrina penală s-au conturat două teze principale în legătură cu incriminarea actelor
preparatorii: teza incriminării actelor preparatorii şi teza neincriminării acestor acte.
Teza incriminării actelor preparatorii. Adepţii acestei teze susţin necesitatea încriminării
actelor preparatorii ca fază de desfăşurare a activităţii infracţionale. În motivarea acestei teze se
aduc argumente ce privesc periculozitatea socială a unor acte de pregătire ce reiese din: crearea
condiţiilor favorabile pentru comiterea infracţiunii, inserarea lor în antecedenţa cauzală a
infracţiunii. Este necesară incriminarea actelor de pregătire - s-a susţinut - pentru a opri de la
început activitatea infracţională. Neincriminarea actelor de pregătire ar putea fi interpretată de
infractori ca o încurajare la pregătirea cu răbdare şi perseverenţă a infracţiunii.
În cadrul acestei teze a incriminării actelor preparatorii se disting două variante: a) a
incriminării nelimitate a actelor de pregătire ce presupune incriminarea acestora la toate
infracţiunile unde sunt posibile şi b) teoria incriminării limitate a actelor de pregătire, adică
incriminarea acestora numai la infracţiunile periculoase.
Tot în legătură cu teza incriminării actelor de pregătire se cuvin menţionate şi opiniile
privind sancţionarea actelor preparatorii la paritate cu infracţiunea consumată ori sancţionarea
diferită faţă de infracţiunea consumată.
Teza neincriminării actelor preparatorii. Susţinătorii acestei teze aduc ca argumente:
echivocitatea marii majorităţi a actelor de pregătire, situarea acestora în afara acţiunii tipice a
elementului material, în raportul de cauzalitate actele de pregătire reprezintă doar condiţii care nu
pot genera niciodată rezultatul socialmente periculos, lipsa lor de pericol social evident, situarea
în timp departe de rezultatul socialmente periculos. Neincriminarea actelor de pregătire înseamnă
o „încurajare pentru cel ce s-a pregătit să săvârşească o infracţiune, de a renunţa cât nu este prea
târziu". Dacă s-ar incrimina actele de pregătire implicit făptuitorul este îndemnat să continue, să
treacă la executare, dacă tot este pedepsit.
1.1.5Incriminarea si sanctionarea pregatirii de infractiune
 Conform art. 26 Cod Penal, pregatirea de infractiune nu se pedepseste in toate cazurile ci
doar atunci cind s-a comis o infractiune mai putin grava, grava, deosebit de grava, exceptional de
grava. Marimea pedepsei pentru pregatirea de infractiune in cazul in care nu constituie o recidiva
nu poate depasi ½ din maximul celei mai aspre pedepse prevazuta in articolul corespunzator din
Partea speciala a Codului Penal pentru infractiunea consumata. Raspunderea pentru pregatirea de
infractiune se stabileste conform articolului din partea speciala ca si pentru infractiunea consumata
cu trimitere la art. 26 CP.
1.2 Tentativa de infracțiune