Republica Socialistă România

Republica Socialistă România (RSR) a fost denumirea oficială purtată de statul român în a
doua parte a perioadei comuniste a țării (1965-1989), după ce inițial se numise Republica Populară
Română.
În această perioadă, țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa de secretar
general al partidului unic, Partidul Comunist Român (PCR), la care s-a adăugat, începând cu
anul 1974, funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Regimul comunist, sub
conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a avut un caracter preponderent dictatorial. Imnul RSR era „Trei
culori”. Stema RSR reprezenta câteva spice de grâu și o sondă de petrol pe fundalul pădurilor și
Carpaților, în spatele cărora se vede soarele.
În 1965, numele țării a fost schimbat în Republica Socialistă România, iar cel al partidului
în Partidul Comunist Român.
In primii săi ani petrecuți în fruntea partidului, Ceaușescu era popular atât în țară cât și în
străinătate. Aprovizionarea cu alimente era bună, bunurile de larg consum au reînceput să apară,
cenzura a fost slăbită și s-a înregistrat o deschidere culturală spre occident. Momentul de maximă
popularitate a lui Ceaușescu a fost cel al discursului de condamnare a invaziei sovietice din
Cehoslovacia din 1968. În scurtă vreme însă, popularitatea lui în țară a început să scadă, în ciuda
bunului său nume în străinătate. România a continuat să aibă relații bune cu guvernele occidentale
și cu instituțiile internaționale precum Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. În timpul lui
Ceaușescu, România a stabilit sau a păstrat relațiile diplomatice cu țări precum Germania de
Vest, Israelul, China sau Albania, care din diferite motive aveau relații tensionate cu Moscova.
Au existat numeroase încălcări ale drepturilor omului, abuzuri de natură stalinistă: o poliție
secretă supradimensionată, cenzură, stabilirea de domicilii forțate pentru oponenții regimului, dar nu
la aceeași scară ca în deceniul anterior.
În timpul regimului Ceaușescu, s-a desfășurat un proces de negociere între România, pe de-
o parte și Israel și Germania de Vestpe de alta, prin care ultimele două au plătit sume de bani pentru
a permite cetățenilor români de etnie evreiască sau germană să emigreze. Decretul Consiliului de
Stat nr.402 din 1 noiembrie 1982[1] prevedea următoarele: „Persoanele care cer și li se aprobă
stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să plătească integral datoriile pe care le au față de
stat, unități socialiste și alte organizații. De asemenea, au obligația să achite în întregime pensiile de
întreținere și orice alte datorii față de persoanele fizice. Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea
definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului roman, cheltuielile efectuate
pentru școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal,
superior, postuniversitar și doctorat.” Sumele plătite de statul german pentru compensarea
cheltuielilor de școlarizare erau împărțite pe categorii, în funcție de nivelul de studii al persoanelor.
După o vizită în Coreea de Nord (1971), Ceaușescu a inițiat o politică megalomană de
schimbare a țării (1974), prin așa-numita „sistematizare a teritoriului”. O mare parte a Bucureștiului a
fost demolată pentru a face loc unor proiecte faraonice precum Casa Poporului, Centrul
Civic, Bulevardul Victoria Socialismului etc. Căderea regimului ceaușist după revoluția română din
1989 a stopat procesul de demolare a satelor și a orașelor, dar a lăsat neterminate numeroase
construcții, precum Biblioteca Națională, Centrul Cultural Român (noua cladire a Operei) și Casa
Radio. În timpul campaniei de demolare de la sfârșitul deceniului al nouălea, când au fost făcute una
cu pământul numeroase clădiri de o mare valoare istorică și artistică, capitala primise porecla
„Ceaușima” – o aluzie glumeț-amară la Hiroșima

Industria
Ceaușescu introduce un plan de dezvoltare economică în care, mai ales industriei i se
imprima un ritm absurd. De exemplu, industria metalurgică, în special cea siderurgică într-o țară în
care resursele de minereu de fier și cărbune nu sunt deosebite, în condițiile în care cererea pe piața
mondială nu mai era așa de mare datorită unei adevărate revoluții tehnologice. La toate acestea se
adaugă criza energetică mondială care își făcuse simțită apariția.
Ramurile în care politica economică a partidului a fost extrem de neprevăzătoare au
fost siderurgia și petrochimia.

Mișcări de protest împotriva regimului[modificare | modificare sursă]

 1981: complotul militar eșuat al generalului Ion Ioniță, ministru al apărării
 Greva minerilor din Valea Jiului din 1977
 Revolta muncitorilor de la Brașov (14-15 noiembrie 1987): Revolta s-a declansat la
întreprinderea de Autocamioane Brașov, printr-o grevă începută în noaptea de 14 noiembrie, la
schimbul III, și continuată a doua zi dimineața cu un marș până în centrul orașului. Sediul
comitetului județean de partid a fost devastat. Forțele de miliție și de securitate au folosit gaze
lacrimogene. În următoarele săptămâni au avut loc manifestări de solidarizare cu muncitorii
brașoveni. Pe 22 noiembrie 1987, trei studenți brașoveni (Cătălin Bia, Lucian Silaghi și Horia
Șerban) au afișat în fața cantinei studențești din Complexul Memorandului o pancartă pe care
scria „Muncitorii arestați nu trebuie sa moară”. Ca urmare, ei au fost exmatriculați si deportați. În
12 decembrie 1987, un alt grup de studenți brașoveni (Mihai Torjo, Marian Brâncoveanu și
Marian Lupou) au cerut eliberarea lor, scriind lozinci pe pereții interiori a două clădiri ale
Universității Brașov. Au fost și ei exmatriculați și arestați.

Căderea regimului Ceaușescu

 Articol principal: Revoluția română din 1989.
 Pe 17 decembrie 1989 au izbucnit în Timișoara revolte și proteste de stradă, iar soldații au
deschis focul ucigând cam 100 de oameni. După ce și-a scurtat vizita în Iran, Ceaușescu a
ținut un discurs televizat pe 20 decembrie, prin care condamna evenimentele din Timișoara,
pe care le considera un rezultat ale intervenției externe străine. Ceaușescu, după ce a
proclamat starea de asediu, a convocat pentru a doua zi un mare miting popular în
București. Revolta din Timișoara devenise cunoscută în special prin intermediul emisiunii
posturilor străine de radio din Serbia, Ungaria și Uniunea Sovietică, dar și a postului de
radio Europa Liberă. În dimineața zilei de 21 decembrie, mitingul din fața clădirii Comitetului
Central al PCR s-a transformat într-o revoltă anticomunistă, Ceaușescu însuși fiind nevoit să
fugă cu elicopterul, după ce pierduse controlul asupra mulțimii. După ce echipajul
elicopterului prezidențial i-a abandonat pe soții Ceaușescu în apropierea orașului Târgoviște,
unde au și fost arestați, au fost reținuți într-o unitate militară din acel oraș, iar după un proces
sumar, au fost executați pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun.

Marin Mariana