Parteneriatul scolii si actorii sociali

Scoala si comunitatea sunt aspecte care preocupa in egala

masura,dascalii,psihologii,sociologii,etc. fiecare incercand sa surprinda aspectele ce contribuie la
mecanismele de functionare ale acestora,precum si gradul de implicare in procesul
educational.Scoala are un rol clar in cadrul comunitatii si nu poate functiona,fara a tine seama de
specificul acesteia. Care sunt relaţiile de parteneriat benefice scolii ?Este necesar parteneriatul
dintre şcoală şi ceilalti actori sociali? Cine ar trebi să se implice în acest parteneriat, care sunt
problemele educative majore pe care se poate baza parteneriatul şi care sunt blocajele care pot
interveni? Noţiunea de parteneriat are un câmp semantic genneros.Juridic, parteneriatul se
defineşte ca o înţelegere legală în care partenerii definesc împreună scopul general al
parteneriatului. Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, reprezinta o modalitate
eficientă în realizarea reformei managementului,prin schimbarea practicilor la nivel de mana
gement sau prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât
soluţionarea lor să devină realizabil prin parteneriat. Parteneriatul să reprezinte o soluţie pentru
ceea ce înseamnă alocarea şi utilizarea resurselor locale, pentru atragerea altor resurse din
exterior, pentru rezolvarea problemelor ce apar la nivel de comunitate.Una din cele mai
importante relatii de parteneriat ale școlii,în contextual economic actual,este cel școală-agent
economic.Acest parteneriat,între şcoală şi agentii economici,nu poate funcționa fără
complementaritatea serviciilor oferite.Construirea acestui parteneriatului este un proces amplu și
implică aptitudini, strategii şi cunoştinţe pe care părţile implicate trebuie să le cunoscă şi să le
folosească în mod deliberat. Succesul parteneriatului şcoală – agenti economici este bazat pe
legătura permanentă,constantă între agenţii economici şi reprezentanţii şcolii. Şcoala ca şi
organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de un management efficient,acesta trebuind
să asigure funcţionarea şi dezvoltarea şcolii ca sistem deschis, aflat în relaţie permanentă cu
mediul său exterior, cu comunitatea în care funcţionează şi nu numai. Pentrua-şi realiza
obiectivele propuse şcoala este nevoită să atragă, aloce, folosească o gamă diversă deresurse:
materiale, financiare, umane, informaţionale şi de timp.
Referitor la invățământul profesional și tehnic,acesta nu poate funcționa într-un mod eficient în
lipsa de parteneri din mediul economic.Ratiunea de funcționare a învățământului profesional și
tehnic presupune existența unui parteneriat solid cu mediul de afaceri astfel încât să se poată
realiza învățarea la locul de muncă. În cazul școlilor acest parteneriat se traduce prin existența
unor contracte de practică în care toți cei trei actori (elev, instituția de învățământ și agentul
economic) ar trebui să aibă un rol bine definit. Principalele provocări pe care le regăsim în ce
privește contractul de practică urmaresc:
 Lipsa unui contract cadru unitar care să reglementeze această relație și rolurile
celor trei actori implicati. În practică se întâlnesc fie contracte între agentul economic și
elev/părinte sau tutore ale acestuia, fie contracte între agentul economic și școală. Nu
am regăsit contracte în care să fie implicați toți cei trei actori.
 Lipsa unor facilități fiscale acordate agenților economici care se implică în susținerea
învățământului profesional și tehnic.
In acest context scoala in calitate de partener,prin factorii decizionali ar trebui sa militeze
pentru ca legislația să ofere avantaje reale firmelor pentru ca acestea să fie motivate în a
colabora cu unitățile școlare. Firmele mari au o reținere în a investi în elevi care la finele
perioadei școlare pot decide să se angajeze în altă parte, sau pot pleca în străinătate. De
aceea, ca o formă de compensație pentru acest risc, firmele au nevoie de facilități fiscale
reale.

Parteneriatul în cazul învățământului profesional și tehnic are ca obiective principale:

identificarea cererii pieței muncii pentru învățământul profesional și tehnic și corelarea
ofertei educaționale cu aceasta, optimizarea politicilor și strategiilor locale referitoare la
resursele financiare, umane și material necesare în învățământul profesional și tehnic.Dacă s-
ar realiza în mod corespunzător ar avea ca efect o eficientizare a sistemului de învățământ
profesional și ethnic,desi se constata mari probleme legate în special de reprezentativitatea
actorilor, de managementul procesului consultativ etc. Parteneriatul scoala-agenti economici
nu este doar o chestiune tehnică, ci și una culturală. Presupune un tip de societate în care actorii
interesați sunt dispuși să-și împartă responsabilitatea pentru formarea profesională a tinerilor și
să investească în acest proces, pe de o parte la nivel școlii, pe de altă parte la cel al
întreprinderii. Din păcate, în România această premisă este îndeplinită doar în regiunile
dezvoltate economic, unde există angajatori cu capital străin, provenind din țări unde
implicarea agenților economici în învățământul profesional constituie o tradiție. Dezvoltarea
învățământului profesional în sistem dual depinde de existența unor agenți economici mari și
va fi dificil de realizat în zonele sărace, unde aceștia lipsesc. Funcționarea eficientă a
învățământului profesional și tehnic presupune existența de parteneriate solide între instituțiile
de învățământ și agenții economici, fiecare dintre actori având un rol fundamental în formarea
competențelor elevilor. Angajatorii reprezintă un actor extrem de important în funcționarea
eficientă a sistemului învățământ professional si tehnic, având un rol esențial în dezvoltarea
competențelor practice prin asigurarea formării elevilor la locul de muncă. În continuare
prezentăm o analiză a opiniilor angajatorilor referitoare la principalele probleme și
perspective de dezvoltare ale sistemul de învățământ profesional și tehnic din România.