Metoda poate fi considerată un model de realizare practică a operaţiilor care stau la baza

acţiunilor propuse în comun de de profesor şi elev şi care conduc în mod planificat şi eficace la
realizarea scopurilor propuse1.
Realizarea obiectivelor predării-învăţării istoriei patriei presupune, pe lângă selectarea
unui conţinut corespunzător, şi alegerea unor metode şi procedee didactice adecvate care să
ducă la accentuarea caracterului activ şi conştient al dobândirii cunoştinţelor.
În această optică, dobândirea cunoştinţelor de istorie trebuie să fie realizată cu ajutorul
unor metode care angajează elevul într-o activitate cognitivă proprie, care mobilizează toate
funcţiile intelectuale şi emoţional-motivaţionale ale acestuia în vederea realizării sarcinii de
învăţare.
Metodica folosirii documentelor de istorie locală depinde de natura lor. Aceasta nu
înseamnă însă că pentru fiecare fel de material trebuie să folosim procedee metodice anumite,
specifice numai lui. Dimpotrivă, în cazul mai multor genuri de material poate fi utilizat
acelaşi procedeu metodic, după cum acelaşi gen de material poate fi prezentat la lecţie prin
mai multe procedee.
În alegerea metodelor şi procedeelor, după cum se ştie, ne călăuzim, de asemenea, după
scopul concret al lecţiei şi după particularităţile de vârstă şi nivelul de dezvoltare intelectuală
a elevilor.

1
I. Zinea, Predarea şi învăţarea istoriei, Oradea, 2001, p. 91