8.03.14 (H.

A)

Când orice șansă zboară spre absurd,

cuvintele tale bătrâne nici nu le aud.
Când orice iubire nici nu a trăit,
înseamnă că sufletu-mi renaște spre asfințit.

Când stele își îndreaptă creștetul spre mine,

eu voi fura cu multă răutate din tine
toată șansa la o altă viață.
Căci tu mi-ai promis c-o să fiu legați cu ață.

Când regrete se scurg din amintiri,

au existat peste o mie de traiti.
Artistul meu,genuiul nopții tu ai apus
O clipă în ochi de m-ai privit te-ai dus.

Și mâinile peste ochi-mi negri s-au așezat

Săruturile tale,pe toate le-am uitat.
Peste zi m-am desfăcut în o mie de stele.
Eram renăscută cu toate dorurile mele.

Și te aud țipand,doar că chipul a dispărut

cu ani în urmă te-am avut
Și din amorul cel mare
O cicatrice ce încă doare.

Peretele de stele luminează prevestind chin amar,

toți sunt în alertă,eu încă te caut în zadar
și zbor prin adâncuri ascunse de noi,
cu trei ani înapoi.

Și plină de lumină blândă a fericirii

Nu țineam la piept mana durerii.
Mă priveai și vis te credeam în etern,
mi-ai arătat că eternul se face efemer.

Prin ploaie era regăsirea

pe veci dacă te așezam jos pe Pământ
te dezbracam și te sărutam razand .
Am depus jurământ pe sfântul Soare,
dar s-a pierdut în zare
Am depus iubirea noastră pe vechiul copac
Azi iubirea s-a evaporat,el e intact.

Și peste lungi căutări

Să te întreb pe tine peste ani
dacă te-ai făcut om mare
dacă ai ajuns la Soare

Întrebă și de mine...oare o umbră din trecut

ce a mai făcut?
Îți va răspunde cu lacrimile mele în ochi
Că m-am pierdut.