CONTRACTUL DE DEPOZIT

Secţiunea I. NOŢIUNEA, CARACTERELE JURIDICE ŞI FELURILE

CONTRACTULUI DE DEPOZIT

1. 1. Noţiunea contractului de depozit

Contractul de depozit este contractul prin care depozitarul primește de la deponent un
bun mobil, cu obligația de a-l păstra pentru o perioadă de timp și de a-l restitui în natură
(art. 2103 alin. 1 Cod civil).
1. 2. Caracterele juridice ale contractului de depozit
Caracterele juridice ale contractului de depozit sunt:
- este un contract real, pentru a cărui încheiere valabilă consimţământul părţilor
trebuie să fie însoţit de predarea (tradiţiunea) lucrului la care se referă. Acest caracter este
prevăzut expres în art. 2103 alin. 2 Cod civil: „remiterea bunului este o condiție pentru
încheierea valabilă a contractului de depozit, cu excepția cazului când depozitarul deține
deja bunul cu alt titlu”.
- este un contract cu titlu gratuit, prin natura sa, dar nu o liberalitate, ci un act
dezinteresat, căruia nu i se aplică regulile specifice liberalităţilor (reducţiunea, raportul,
revocarea, etc.). Potrivit art. 2106 Cod civil, depozitul este cu titlu gratuit, dacă din
convenţia părților sau din uzanţe ori din alte împrejurări, precum profesia depozitarului,
nu rezultă că trebuie să fie plătită o remuneraţie.
- poate fi şi cu titlu oneros, dacă depozitarul are dreptul la o remuneraţie pentru
serviciile prestate. Acest caracter se prezumă dacă depozitarul desfăşoară activitatea de
păstrare cu caracter profesional (nu întâmpIător). Când cuantumul renumerației nu este
stabilit prin contract, instanța judecătorească îl va stabili în raport cu valoarea serviciilor
prestate.
În lipsă de stipulaţie contrară, contractul de depozit este prezumat a fi cu titlu
gratuit.
Depozitul cu titlu gratuit este unilateral, naşte obligaţii doar în sarcina depozitarului.
Obligaţiile născute în sarcina celeilalte părţi, din cauze extracontractuale, după încheierea
contractului, neaflate în interdependenţă cu obligaţiile depozitarului (de exemplu pagube
produse depozitarului din cauza viciilor lucrului depozitat) nu afectează caracterul
unilateral al contractului, nu îl transformă în contract sinalagmatic.
- este un contract sinalagmatic dacă depozitul este oneros, el generând obligaţii din chiar
momentul încheierii lui, în sarcina ambelor părţi;
- este în principiu intuitu-personae în privința depozitarului- art.2122 Cod civil
prevede că depozitarul nu poate încredința altuia păstrarea bunului, fără consimțământul
deponentului, cu excepția cazului în care este silit de împrejurări să procedeze astfel;
- nu este un contract translativ de proprietate, conferă depozitarului numai calitatea de
detentor precar, obligat să restituie lucrul primit pentru păstrare. Se exceptează depozitul
neregulat care, având ca obiect bunuri fungibile şi consumptibile, deponentul transferă
depozitarului proprietatea asupra lor, cu obligaţia restituirii la termenul stabilit a unor
bunuri de acelaşi fel, în aceeaşi cantitate şi calitate cu cele primite.
1. 3. Felurile contractului de depozit
Codul civil reglementează atât contractul de depozit obișnuit (voluntar) care reprezintă
dreptul comun în materie de depozit cât și anumite varietăți de depozit: depozit necesar, depozit
hotelier, depozit neregulat și sechestru convențional
1. 4. Depozitul obișnuit (voluntar)
Obiectul contractului de depozit voluntar poate fi numai un bun mobil (art. 2103
Cod civil), inclusiv animalele, dar pot forma obiect al contractului şi creanţele (bunuri
incorporale) constatate printr-un titlu la purtător, ca şi documentele materiale (de exemplu
acţiuni, testament), pentru că numai ele sunt susceptibile de predare efectivă (tradiţiune).
Deoarece depozitarul este obligat să restituie însuși bunul depozitat, obiectul
contractului trebuie să fie un bun individual determinat și neconsumptibil.
Pentru validitatea contractului, deponentul trebuie să aibă capacitatea de a încheia
acte de conservare sau administrare iar depozitarul trebuie să aibă capacitatea de a încheia
acte de dispoziție.
Poate avea calitate de deponent nu numai proprietarul bunului ci și uzufructuarul,
locatarul, comodatarul, etc.
Legat de dovada contractului, conform art. 2104 Cod civil, pentru a putea fi dovedit,
contractul de depozit trebuie încheiat în scris. Rezultă că forma scrisă se cere ad
probationem, și nu ad validitatem, dar indiferent de valoarea contractului.
1.5. Obligațiile depozitarului
Depozitarul are obligația de a păstra (conserva) bunul depozitat și de a-l restitui la
cererea deponentului. În cazul în care contractul este cu titlu oneros, deponentul este și el
obligat să plătească remunerația cuvenită.
1. Obligația de păstrare
Obligația de păstrare, de conservare a bunului reprezintă scopul principal al acestui
contract.
De regulă, contractul de depozit fiind un contract cu titlu gratuit, dacă nu s-a
convenit altfel, depozitarul răspunde numai în cazul în care nu a depus diligența dovedită
pentru păstrarea propriilor sale bunuri. Culpa sa se apreciază așadar potrivit culpei levis in
concreto.
În mod excepțional, dacă părțile nu au convenit altfel, culpa depozitarului se
apreciază cu mai multă rigoare, după tipul abstract al omului prudent și diligent, adică
după culpa levis in abstracto în următoarele cazuri:
- când depozitarul este remunerat;
- când depozitarul este un profesionist;
- când i s-a permis depozitarului să se folosească de bunul depozitat
- dacă s-a stipulat expres în contract.
Părțile pot stipula o clauză de neresponsabilitate în contract iar în această situație
depozitarul răspunde numai pentru pentru fapta săvârșită cu intenție sau din culpă gravă
(art.1355 nalin.1 Cod civil.
Depozitarul este obligat să schimbe locul şi felul păstrării stabilite prin contract, dacă
această schimbare este necesară pentru a feri bunul de pieire, pierdere, sustragere sau
stricăciune şi este atât de urgentă încât consimţământul deponentului nu ar putea fi
aşteptat.
Obligația de păstrare asumată de către depozitar, fie și cu titlu gratuit, nu îi dă
dreptul să se servească de bunul încredințat fără învoirea expresă sau prezumată a
deponentului și nu poate consuma nici fructele bunului.
Riscul pieirii fortuite a bunului depozitat este suportat de regulă de către deponent.
Astfel, dacă bunul a pierit din caz fortuit sau din forță majoră, depozitarul nu este ținut să
răspundă.
 Prin excepție, depozitarul care, fără a avea acest drept, a schimbat locul sau felul
păstrării, s-a folosit de bunul depozitat sau l-a încredința unei terțe persane răspunde și
pentru caz fortuit, cu excepția situației în care dovedește că bunul ar fi pierit și dacă nu și-ar
fi depășit drepturile.
2. Obligația de restituire
Depozitarul trebuie să restituie însuși bunul depozitat, în natură, împreună cu
fructele pe care le-a perceput, nu însă și fructele pe care putea să le perceapă, dar nu le-a
perceput.
Deponentul poate să solicite oricând restituirea bunului depozitat, chiar înăuntrul
termenului convenit. El este însă obligat să ramburseze depozitarului cheltuielile pe care
acesta le-a făcut în considerarea acestui termen.
Atunci când depozitarul a emis un înscris care face dovada depozitului ori care
conferă deţinătorului său dreptul de a retrage bunul depozitat, depozitarul poate cere să îi
fie înapoiat acel înscris.
Depozitarul îl poate constrânge pe deponent să reia bunul, dacă există motive grave
pentru aceasta, chiar înaintea expirării termenului convenit.
În cazul în care nu s-a convenit un termen, depozitarul poate restitui oricând bunul,
dar poate fi obligat la plata de despăgubiri, dacă restituirea este intempestivă sau are loc
inoportun.
Potrivit art. 2120 alin.1 Cod civil, depozitarul este apărat de obligația de a restitui
bunul:
a) dacă acesta i-a fost cerut de către proprietar sau de o altă persoană îndreptăţită
b) dacă a fost rechiziţionat de autoritatea publică
c) dacă i-a fost în alt mod ridicat potrivit legii ori a pierit prin caz fortuit.
În ipoteza neexecutării obligației de restituire, depozitarul datorează daune-interese
pentru repararea tuturor prejudiciilor suferite de deponent.
Dacă depozitarul refuză, fără temei, să restituie bunul depozitat, deponentul poate
alege între acțiunea personală care derivă din contractul de depozit, prescriptibilă în
termenul general de prescripție sau acțiunea în revendicare, în calitate de proprietar,
imprescriptibilă.
Când există mai mulţi deponenţi, iar obligaţia este indivizibilă sau solidară între
aceştia, depozitarul este liberat prin restituirea bunului oricăruia dintre ei, dacă nu s-a
stabilit altfel prin contractul de depozit.
Dacă sunt mai mulţi depozitari, obligaţia de restituire revine aceluia sau acelora în
deţinerea cărora se află bunul, cu notificarea către ceilalţi depozitari a efectuării restituirii.
1.6. Obligațiile deponentului
În cazul depozitului cu titlu gratuit, un contract unilateral, deponentul nu are nici o
obligație. În cursul executării se pot naște anumite obligații extracontractuale. Astfel,
deponentul trebuie să restituie depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut pentru
păstrarea bunului și să îl despăgubească pentru pierderile suferite ca urmare a depozitării
bunului.
În cazul depozitului cu titlu oneros, deponentul are obligația de a plăti depozitarului
remunerația stipulată.
Depozitarul are un drept de retenție asupra bunului depozitat .