Neamul Hermeziu Din Moldova Pana La Ince PDF

MIHAI DIM.
STURDZA LA 80 DE ANI
OMAGIU
Editori:
MIRCEA CIUBOTARU
LUCIAN-VALERIU LEFTER
Lector: Mihai-Alin Pavel
Redactor: Dana Lungu

Coperta: Manuela Oboroceanu
Tehnoredactor: Lucian-Valeriu Lefter
ISBN: 978-606-714-055-2
© Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2014

700109 – Iaşi, str. Pinului, nr. 1A, tel./fax: (0232) 314947
http://www.editura.uaic.ro e-mail: editura@uaic.ro
ACADEMIA ROMÂNĂ
COMISIA NA IONALĂ DE HERALDICĂ, GENEALOGIE ŞI SIGILOGRAFIE
INSTITUTUL DE ISTORIE „A. D. XENOPOL” IAŞI
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAŞI
FACULTATEA DE ISTORIE
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALA I
FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE ŞI TEOLOGIE
INSTITUTUL ROMÂN DE GENEALOGIE ŞI HERALDICĂ „SEVER ZOTTA”
MIHAI DIM. STURDZA

LA 80 DE ANI
OMAGIU
EDITURA UNIVERSITĂ II „ALEXANDRU IOAN CUZA”

IAŞI – 2014
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României
OMAGIU. STURDZA, Mihai Dim.
Mihai Dim. Sturdza la 80 de ani: omagiu / ed.: Mircea Ciubotaru, Lucian-
Valeriu Lefter. - Iaşi: Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-606-714-055-2
I. Ciubotaru, Mircea (ed.)

II. Lefter, Lucian-Valeriu (ed.)
930(498) Sturdza, M.D.

929 Sturdza, M.D.
NEAMUL HERMEZIU DIN MOLDOVA
(PÂN LA ÎNCEPUTUL VEACULUI AL XIX-LEA).
NOTE ISTORICE ŞI GENEALOGICE*
Mihai-Cristian AM RIU EI
Ludmila BACUMENCO-PÎRN U
Familia Hermeziu ne-a re inut aten ia cu ceva vreme în urm 1, odat cu

intrarea în circuitul ştiin ific a primelor informa ii legate de cercet rile
arheologice efectuate la m n stirea Curchi din Moldova din stânga Prutului,
începute în anul 2006, unde se descoperea, printre altele, mormântul unui Vasile
Hermeziu2. Plecând de la aceast descoperire, ne-am propus în acel moment s
*
Acest articol este o variant revizuit şi completat a textului comunic rii cu
aproximativ acelaşi titlu: Neamul Hermeziu din ara Moldovei (secolul al XVIII-lea –
începutul secolului al XIX-lea). Note istorice şi genealogice, prezentat în şedin a
Comisiei de Heraldic , Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi) din 8 aprilie 2008.
1
Vezi în acest sens comunic rile şi lucr rile noastre dedicate acestui subiect:
Contribu ii la istoria neamului Hermeziu şi prezen a acestuia în stânga Prutului,
comunicare prezentat la Sesiunea ştiin ific anual a Muzeului Na ional de Arheologie
şi Istorie a Moldovei (edi ia a XVII-a), Chişin u, 18 octombrie 2007; Un testament din
secolul al XIX-lea al Mariei Hermeziu, născută Gane, în „Archiva Moldaviae”, III,
2011, p. 317-330; Strategii de ascensiune socială a boierimii moldovene la cumpăna
veacurilor XVII-XVIII. Cazul clucerului Gheorghe Hermeziu, în vol. Studii de
arheologie şi istorie în onoarea profesorului Gheorghe Postică, editori: Ludmila Coad
[şi] Pavel Parasca, Chişin u, Universitatea Liber Interna ional din Moldova, 2014, p.
306-336.
2
Mul umim înc o dat domnului Valeriu Bubulici de la Muzeul Na ional de
Arheologie şi Istorie a Moldovei din Chişin u pentru amabilitatea de a ne fi pus la
dispozi ie datele, inedite la acea vreme, descoperirilor de la m n stirea Curchi. Într-una
dintre sec iunile s p turii arheologice, trasat în apropierea laturii sudice a bisericii
Naşterea Maicii Domnului, a fost descoperit un mormânt, amplasat paralel cu latura de
nord a pridvorului vechii biserici cu acelaşi hram. Într-un sicriu de lemn, în partea stâng
a craniului defunctului, a fost g sit o c r mid cu inscrip ia: Vasile Hermeziu. 1814
s p(tembrie) 20. Mormântul nu con inea alte obiecte de inventar, în afar de opt cuie de
fier, depistate în col urile şi p r ile laterale ale sicriului (vezi Valeriu Bubulici, Mihai
Onil , Mănăstirea Curchi. Istoricul şi rezultatele cercetărilor arheologice de salvare din
anul 2006, în ,,Tyragetia”. Istorie. Muzeologie, serie nou , Chişin u, vol. I (XVI), 2007,
nr. 2, p. 174-175, 178).
Mihai-Cristian Amăriu ei, Ludmila Bacumenco-Pîrnău
desluşim aspectele cele mai importante legate de istoria acestui neam şi de rolul
pe care l-a avut în via a politic a Moldovei.
I. Prima men iune a unui membru al acestei familii în documentele interne

ale rii Moldovei o întâlnim la 30 ianuarie 1425, când Stan Urmezeu şi copiii
s i depun credin a în actul prin care Alexandru cel Bun d ruieşte câteva sate lui
Ştefan Zugrav3. Rezonan ele maghiare ale numelui martorului ne-au îndemnat
s -i c ut m originile la vest de Carpa i, g sindu-le, credem noi, pe cursul
inferior al Talaborului, aproape de v rsarea acestuia în Tisa, lâng Teceu, mai
exact la Domneşti (ast zi Russkoe-Pole, în Ucraina), Urmezö în limba
maghiar 4. Astfel, într-un act de hot rnicire din 1389, se aminteşte locul ,,ubi
attingit possessionis Urmezeu apellatae metas”. Tot atunci, Dumitru, fiul lui
Ioan ,,de eadem Urmezew”, protesteaz la o nou alegere a hotarelor Teceului în
favoarea Dr goşeştilor. Pentru originea cnezial româneasc a familiei
(documentele mai men ioneaz pe Ioan, Nicolae şi Dionisie, fiii lui Ştefan,
Nicolae cu fiul s u Petru şi Stanislau) pledeaz numele lui ,,Johannis fily
Sthephani de Urmezew Volahi”, prezent într-o diplom din 1404. Dintre satele
care le sunt înt rite în 1415 ca dona ie regal , doar ,,Vrmezew” este ,,cu drept
ereditar”5.
La începutul veacului al XV-lea, st pânii din Domneşti cunosc o
ascensiune rapid , ob inând înt riri şi danii regale pentru mai mult de 20 de sate
r spândite în tot Maramureşul istoric6, pentru slujb credincioas prestat regelui
Sigismund în timpul tulbur rilor interne de la debutul secolului şi în contextul
confisc rii, în anii 1403-1404, a domeniului maramureşean al urmaşilor lui
Dragoş din Bedeu, cu care de altfel cei din Domneşti se aflau, aşa cum am
men ionat, într-o mai veche disput 7.
3
DRH, A. Moldova, vol. I (1384-1448), întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi
Leon Şimanschi, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1975, nr. 60, p. 86-88.
4
Alexandru Filipaşcu, Istoria Maramureşului, [edi ia a II-a], Baia Mare, Editura
Gutinul, 1997, p. 82 (autorul arat c satul Domneşti era în st pânirea fiilor lui Sas-vod ,
apoi, din 1409, trece în posesia altor nobili români, iar din 1495 în cea a familiei
Pogány).
5
Radu Popa, ara Maramureşului în veacul al XIV-lea, edi ia a II-a, îngrijit de
Adrian Ioni , cu o prefa de Mihai Berza, Bucureşti, Editura Enciclopedic , 1997, p. 79.
6
Ibidem, p. 158-159.
7
O diplom din anul 1405, ce descrie evenimente petrecute probabil înainte de
1400, ne arat cum voievodul Balc şi fiul s u Dumitru au n v lit la Domneşti ,,înarma i
şi cu sil , cu întreaga putere a oamenilor lor”, au incendiat reşedin a domneştenilor, le-au
maltratat iobagii, au luat cu ei turmele, au r nit şi au luat ostatic pe unul din membrii
familiei, au pr dat biserica, luând cu ei clopotul, şi, schimbând cursul apei Talaborului,
au inundat moşia oponen ilor (Ibidem, p. 179). Domneştenii se refer la biserica din sat
ca la ,,ecclesiam ipsorum parochialem, in eadem possessione fundatam”, apar inând,
268
Neamul Hermeziu din Moldova
Pe baza celor ar tate, credem c Stan Urmezeu şi copiii s i, martori în

actul din 1425, sunt descenden i ai feudalilor din Domneşti (am v zut c numele
Stanislau f cea parte din patrimoniul onomastic al acestora), urmaşi pe care îi
vom întâlni consemna i, în documentele secolelor urm toare, sub forme grafice
diferite (Urmeziu, Urmezâu, Hermeziu)8, pentru ca, începând cu veacul al
XVIII-lea, s se impun forma Hermeziu9. Este greu de spus când anume şi în
care circumstan e au trecut Carpa ii membri ai familiei cneziale din Domneşti
înso i i de ,,domesticii” lor10, dar se poate ca ei s fi f cut parte din primele
,,detaşamente militare care au ap rat marca înfiin at de Ludovic cel Mare” sau
,,au fost incluşi în grupul cu care Bogdan de la Cuhea” a trecut mun ii în
Moldova; de asemenea, e posibil s se fi num rat printre acei transilv neni care
au trecut mun ii mâna i de interese proprii11.
aşadar, familiei feudale (Ibidem, p. 204), reşedin a lor fiind descris drept ,,casele şi
curtea proprie a zişilor nobili” (Ibidem, p. 222).
8
N. A. Constantinescu (Dic ionar onomastic românesc, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1963, p. 465) preia opinia c numele Hermeziu provine din
maghiarul örmezö, însemnând ,,pândar”; în Familii de boieri din Moldova de origine
transilvăneană (secolele XIV-XVI), în ,,Arhiva Genealogic ”, I (VI) (1994), 1-2, p. 97,
Maria Magdalena Székely semnala aceast alternan ortografic , concluzionând: ,,Nu
încape, îns , nici o îndoial c avem de-a face cu unul şi acelaşi nume, derivat de la
Örmezö, care înseamn «câmpul str jii». Acest toponim este atestat atât în Maramureş
(Urmezö, 1389), cât şi în Moldova, la Hotin (Urmezeu, 1456), deci în zone de grani
care necesitau un serviciu de paz . Forma ini ial a numelui a putut fi «panul X de la
Urmezeu»” (Ibidem, p. 101).
9
Forma Hermeziu se poate explica printr-un fenomen fonetic moldovenesc,
ilustrat şi de alte cuvinte, precum hambi ie, haripă, harmăsar, haşchie, hoină etc.,
,,constând în proteza unui h la începutul cuvintelor, înainte de vocale, în neologisme, dar
şi în elemente vechi” (Mircea Ciubotaru, Comuna Ipatele. I. Studiu istoric. Toponimie,
Iaşi, Editura Apollonia, 2000, p. 87).
10
Dup cum ar ta Radu Popa, ,,condi iile politice locale din a doua jum tate a
secolului al XIV-lea permiteau prezen a simultan în Maramureş a unor cnezi afla i în
slujba regelui, participând cu regularitate la campaniile angevine din Moldova sau din
alte p r i, ca şi a unei grup ri de feudali români care, r maşi în afara acestor leg turi sau
îndep rtându-se ulterior de interesele regale, s urm reasc la r s rit de Carpa i scopuri
proprii men inând contactele cu satele lor originare” (op. cit., p. 225).
11
Maria Magdalena Székely, op. cit., p. 102. Aşadar, domneştenii se puteau
instala la est de Carpa i în secolul al XIV-lea, în perioada ofensivei maghiare
antimongole din aceast zon , când aici nu se manifestau alte influen e politice: ,,În
orice caz, în preajma întemeierii statului Moldovei, Hotinul – la fel ca şi Cern u ii – nu
se afla în orbita controlului politic al Rusiei de Halici-Wolhynia, c ci astfel ar fi fost
anexat împreun cu celelalte posesiuni ale cnezatului rusesc la regatul polonez în anul
1349, ceea ce nu s-a întâmplat” (Victor Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, Chişin u,
Universitas, 1994, p. 265). Aici este posibil s fi ,,dizlocat mai vechi st pâniri t tare”
(Maria Magdalena Székely, op. cit., p. 102), idee spijinit şi pe argumente legate de
269
Urm toarele atest ri documentare ale Hermezieştilor sunt legate mai ales
de st pânirile lor de pe Prut, din regiunea în care se întâlneau inuturile Hotin şi
Dorohoi. La 8 iunie 1456, Petru voievod înt reşte lui Sin de la Hotin mai multe
sate, printre care ,,şi Gorodişte, mai jos de Urmez”12, într-o zon v zut de unii
istorici ca unul din acele câmpuri (,,obşti teritoriale care îşi p strau st pânirile şi
tradi ia unei unit i nu în primul rând geografice”), peste care s-a suprapus
statul, unele fiind ,,înghi ite de proprietatea domneasc şi împ r ite apoi celor
credincioşi domniei”13. Revenind la actul din 30 ianuarie 1425, în care apar ca
martori Stan Urmezeu şi fiii s i, ne putem întreba, odat cu Ştefan S. Gorovei,
toponimie. În perioada st pânirii t tare, în Moldova sta ionaser detaşamente ale

baskacilor, ,,pentru a supraveghea ac iunile conduc torilor locali şi a asigura perceperea
tributului şi îndeplinirea celorlalte obliga ii fa de han”. Urmele acestor baskaci le
reg sim în numele satului Bascacou i, atestat la 30 aprilie 1431, situat probabil în
apropiere de v rsarea Başeului în Prut, deci în inutul Dorohoiului, pe care îl reg sim la
1774 sub numele de B sc ceni (Victor Spinei, op. cit., p. 277-278).
12
Mihai Cost chescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, vol.
II, Iaşi, 1932, p. 578 (editorul traduce Urmezeva prin: ,,mai jos de Urmezeu”; în
comentariile la document se arat : ,,Urmezeu nu-l pot identifica. Era îns în apropiere de
Hotin” – Ibidem, p. 581); DRH, A. Moldova, vol. II (1449-1486), întocmit de Leon
Şimanschi în colaborare cu Georgeta Ignat şi Dumitru Agache, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1976, nr. 59, p. 88-89 (editorii traduc Gorodiwe, poni(e
Urmez(ev)a prin: ,,Gorodişte, mai jos de Urmez”, al doilea toponim fiind indexat (vezi
Indice de nume, p. 528): ,,Urmez (<hotarul lui>~)”, localizat fie pe Nistru, mai sus de
Gordiu i, azi în Ucraina, comuna Râşcov, raionul Hotin, fie pe Prut, mai sus de
Horodişte, comuna P ltiniş, jude ul Botoşani). Sergiu Tabuncic, care a întocmit harta
ara Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt (proiect coordonat de
Gheorghe Nicolaev, Chişin u, 2007), localizeaz ,,binomul” toponimic Goro-
dişte/Hotarul lui Urmez atât în inutul Hotin, cât şi în inutul Dorohoi. În ceea ce ne
priveşte, întrucât satul Gorodişte din documentul men ionat este enumerat, în lista
satelor înt rite, înainte de Crainic u i şi Vâşnive i, iar mai târziu unele sate st pânite de
membri ai familiei Hermeziu (precum Horodişte, Cuzl u sau Medveja) se reg sesc în
zona Prutului, în inuturile Dorohoi şi Hotin, opin m c ,,(Hotarul lui) Urmez” se g sea
în inutul Dorohoiului, având şi confirm ri documentare mai târzii pentru aceast
localizare.
13
Ştefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, Iaşi,
Editura Universit ii ,,Alexandru Ioan Cuza”, 1997, p. 37. Istoricul ieşean consider c
aceste ,,câmpuri” ce apar în documente cu nume de form maghiar ,,arat fie c în
cuprinsul lor se stabiliser «ungureni», locuitori din untrul arcului carpatic, de obicei
români (dar poate şi unguri şi secui), fie c în perioada anterioar ieşirii de sub controlul
Ungariei angevine se implantaser acolo elemente de feudalitate maghiar , probabil mici
nobili r spl ti i pentru merite ost şeşti (cazul Urmezeului poate fi sugestiv în aceast
privin )” (Ibidem, p. 37-38). Credem, în lumina celor ar tate mai sus în privin a
feudalilor din Domneşti, c prima ipotez se potriveşte mai bine ,,cazului”
Urmezeu/Hermeziu.
270
,,dac nu cumva m car unii dintre aceşti boieri reprezentau pe vechii st pâni ai
p mântului care-şi men inuser privilegiile nescrise” şi sub autoritatea t tar , ei
reprezentând ,,întreaga familie de str vechi st pâni ereditari ai unor forma iuni
teritoriale «alipite» domniei pe care o întemeiase Bogdan I14.
Neamul r zboinicilor st pâni din Domneşti a avut cu siguran partea lui
de contribu ie la efortul ardelean de constituire a statalit ii moldovene la est de
Carpa i15, înso ind, ini ial, pe vecinii lor Dr goşeşti în expedi iile antit tare la est
de Carpa i, poate chiar sub conducerea lui Dragoş, ,,desc lec torul” din Bedeu,
dizlocând pe vechii st pâni locali şi formând, în jurul Horodiştei din viitorul
inut al Dorohoiului, o structur de putere ce va fi ulterior înglobat , pe cale
paşnic sau violent , în statul întemeiat de Bogdan I16.
II. Oricum s-ar fi petrecut lucrurile, vreme de aproape 200 de ani,

documentele ajunse pân ast zi tac în ceea ce-i priveşte pe Hermezieşti. Abia
dintr-un zapis din 20 mai 1605, afl m c Tudosca, fata lui Necoar Urmizâu,
nepoat lui Vascu, str nepoat lui Ivaşcu Urmezâu, face un schimb cu nepotul ei
Grigore, fiul lui Ionaşcu Urmizâu, fratele Tudosc i: ,,şi au dat lui ale sale doî
p r i din Medvica, a sa partea şi partea fr âni-s u, lui Toader, feciorul lui
Necoar Urmizâu, carie o au r scump rat di la Turcul v tah di Cuzl u”, primind
de la acesta p r i din satele Cuzl u şi Nilip u i, partea tat lui s u Ionaşcu
14
Ibidem, p. 40-42.
15
Ştefan S. Gorovei vorbeşte de un ,,transfer de «experien politic », datorit
c ruia Moldova de început poate fi socotit o prelungire a Transilvaniei” (Ibidem, p. 31).
16
Ne putem gândi, pe baza sugestiilor exprimate tot de Ştefan S. Gorovei
(Ibidem, p. 43), dac inutul Dorohoiului nu reprezint ,,supravie uirea” unei forma iuni
mai vechi, ce cuprindea şi mica st pânire a descenden ilor celor pleca i din Urmezeul
ardelean. Este vorba de o zon cu importan militar , de straj într-un punct de trecere a
unui drum comercial, care, sub numele de ,,drum moldovenesc”, va lua locul, începând
cu debutul secolului al XV-lea, celui t t r sc (ramura care venea din Polonia prin Hotin
şi Dorohoi – Ştefan Papacostea, Începuturile politicii comerciale a ării Româneşti şi
Moldovei (secolele XIV-XVI). Drum şi stat, în idem, Geneza statului în Evul Mediu
românesc. Studii critice, edi ie ad ugit , Bucureşti, Editura Corint, 1999, p. 199-200,
203). Acest drum unea Polonia, Marea Neagr şi Dun rea prin Moldova: ,,Trecând prin
punctele de vam Cameni a, Hotin, Snyatin şi Cern u i (de la Cern u i venea un drum
prin Boian, Her a şi Ib neşti la Dorohoi), negustorii t iau regiunea dintre Nistru şi Prut
prin Danc u i şi Zalucea pân la Lipcani. Aici treceau Prutul prin vad şi, apoi, prin
R d u i şi Mileanca ajungeau în Dorohoi, punct de vam prev zut în privilegii [...]”
(Alexandru I. Gon a, Legăturile economice dintre Moldova şi Transilvania în secolele
XIII-XVII, edi ie, prefa , bibliografie şi indice de I. Caproşu, Bucureşti, Editura
Ştiin ific şi Enciclopedic , 1989, p. 28-29).
271
Urmezâu, care se vor alege ulterior17. Câ iva ani mai târziu, la 15 aprilie 1620,
Ionaşco Urmez u d a patra parte din Medvica ( inutul Hotinului) nepotului s u
Grigorie Urmez u, de la care primeşte în schimb ,,din a patra parte din sat din
Ocni a a tria parte”, precum şi ,,din a patra parte din sat din Hudeşti a tria parte.
Şi iar şi i-au dat lui toat partea lui, ci s va alegi din s liştea Horodiştea, ci este
pi Prut în inutul Dorohoiului”18.
În continuare, nu vom aglomera textul acestei cercet ri cu men ionarea
tuturor actelor, de diverse tipuri (zapise, acte de cancelarie), care amintesc pe
Hermezieştii veacului al XVII-lea19, limitându-ne, pentru aceast perioad , s
17
MEF, vol. I, Documente slavo-moldoveneşti (veacul XV–întâiul pătrar al
veacului XVII), alc tuit de P. G. Dmitriev, D. M. Dragnev, E. M. Russev, P. V. Sovetov,
Chişin u, Editura ,,Ştiin a”, 1961, nr. 90, p. 210.
18
Ibidem, nr. 161, p. 363. Men ionarea satului Horodişte de pe Prut clarific ,
credem noi, problema localiz rii toponimului Gorodişte, amintit documentar în anul
1456.
19
La 11 iunie 1625, într-o hotarnic a unor p r i din satul B loşeni, inutul
Dorohoi, apare ca martor, printre al ii, ,,Gheorghii Hermeziu de Horodişti”. Ulterior, la o
dat necunoscut , actul este încredin at de Savin Urmeziu şi Vasâli Urmeziu (DRH, A.
Moldova, vol. XVIII (1623-1625), întocmit de I. Caproşu şi V. Constantinov, Bucureşti,
Editura Academiei Române, 2006, nr. 341, p. 414-415). La 26 noiembrie 1627, Miron
Barnovschi înt reşte o împ r ire de ocini între Ionaşco Urmeziu, fiul lui Mih il Dobrul
Urmeziu, şi Tudori cu nepo ii lui de frate, fiii lui Toader Urmeziu, nepo ii lui Mih il
Urmeziu şi ai lui Tudori, care împart ,,drepte ocine şi dedine, din dreptele lor privilegii”,
din Ocnina, Medvica şi Carlac u (toate din inutul Hotin), Horodişte ( inutul Dorohoi),
Calafendeşti ( inutul Suceava). Fiii lui Toader Urmeziu, nepo ii lui Mih il Urmeziu,
primesc p r i din Hudeştii Mici, Nelipou i ( inutul Hotin), Cuzl u ( inutul Dorohoi),
Terh u i ( inutul Iaşi) şi C lineşti ( inutul Suceava) (Ibidem, vol. XIX (1626-1628),
întocmit de Haralambie Chirca, Bucureşti, Editura Academiei, 1969, nr. 262, p. 345-
346). Aproape doi ani mai târziu, Ionaşco Urmezâu, fiul lui Dobrul din Ocni a, vinde un
sfert din acest sat, cu heleşteu şi loc de moar ; mai mult, acelaşi Ionaşco, împreun cu
nepotul s u Lupul, fiul lui Todiri Urmezâu, cu Ionaşcu Bobescul (Ionaşcu Urmezâu este
nepotul acestuia) şi so ia acestuia Sofronia, fiica lui Isac, şi cu Hudici, fratele Sofroniei,
mai vinde o jum tate din Ocni a lui Gavrilaş mare vornic de ara de Sus (MEF, vol. III,
Documente slavo-moldoveneşti (1601-1640), editori: D. M. Dragnev, A. N. Nichitici, L.
I. Svetlicinaia, P. V. Sovetov, Chişin u, Editura Ştiin a, 1982, nr. 109, p. 222-223; nr.
110, p. 224-225). În acelaşi an 1629, la 23 iulie, Lupul, fiul lui Todiri Hurmezâu din
Ocni a, împreun cu fra ii s i C zacul, Mârzu şi Cecan, nepo ii lui Nicori i, vinde partea
lor din Ocni a aceluiaşi Gavrilaş mare vornic de ara de Sus. Printre martori, reg sim pe
Bobescul, Lupaşcu Hurmezâu şi Toader, fiul lui Grama Bobescul de C lineşti (Ibidem,
nr. 109, p. 222-223; nr. 114, p. 232-233). Alte documente ce fac referire la aceeaşi zon
geografic a rii de Sus permit întregirea unui tablou al Hermezieştilor din veacul al
XVII-lea cu noi nume. Asfel, într-un suret de la Vasile Lupu, din 10 iunie 1636, se arat
c Isac Scorpan a cump rat o parte din Hudeştii Mici, inutul Dorohoi, cu loc de moar
pe Prut şi cu loc de heleşteu, de la Todosca, fiica lui Nicorici Urmeziu, şi de la Lupaşco,
272
aducem în aten ie doar informa iile despre înrudirile acestora cu familii şi

descenden i ai unor neamuri importante pentru istoria Moldovei.
Mai întâi, este vorba de înrudirea Hermezieştilor cu familia Ciogolea. La
16 februarie 1640, pârc labul Constantin Ciogolea şi so ia sa Ileana primeau
înt rire pentru cump r turile lor, între care jum tate din a treia parte din satul
Calafendeşti de pe Horae ( inutul Sucevei), cu a patra parte din iazul numit
Iurghiciul, cump rat de la Ionaşco Urmeziu, la care se adaug o alt jum tate
din a treia parte cump rat de la ,,rudele sale” Gligorie Urmeziu şi de la fratele
s u Savin şi de la sora lui Magda, fiii lui Toader Urmeziu20. Dou decenii mai
târziu, la 25 noiembrie 1660, Savin Hermeziu, David din Zaluceni21, Toader
Hermeziu şi al i nepo i ai lui Miron Ciogolea fost mare clucer arat c unchiul
lor a avut multe datorii nepl tite, iar ei, neavând bani, au vândut o parte din
moşia acestuia lui Ioni Pr jescul mare vornic de ara de Sus22. La 28 mai
fiul lui Toader ,,ot Ocni a”, nepotul lui Nicorici (DRH, A. Moldova, vol. XXIII (1635-
1636), întocmit de Leon Şimanschi, Nistor Ciocan, Georgeta Ignat şi Dumitru Agache,
Bucureşti, Editura Academiei Române, 1996, nr. 431, p. 494). O lun mai târziu, un alt
suret consemneaz faptul c Tudosca, tot împreun cu Lupaşco, vinde lui Ionaşcu
Hasn ş p r ile lor din H sn ş ni, inutul Soroca, pe Cobolta, pe care le au de pe ,,moaşa”
lor Acsana, ,,ce-au avut tot di pi parte lui [a] Hasn ş” (MEF, vol. III, nr. 171, p. 358-359;
DRH, A. Moldova, vol. XXIII, nr. 453, p. 514-515).
20
DRH, A. Moldova, vol. XXV (1639-1640), întocmit de Nistor Ciocan, Dumitru
Agache, Georgeta Ignat şi Marius Chelcu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2003,
nr. 295, p. 289-291.
21
David din Zaluceni (Zaluce) este tat l lui Alexandru Davidel, cel care, între
pretenden ii la tron de la sfârşitul secolului al XVII-lea, ,,a str lucit prin violen ”
(Constantin Turcu, Ştiri noi despre pretendentul Alexandru Davidel, Iaşi, 1948, p. 4), şi
despre care Ion Neculce ar ta c ,,avea cete<a>l , pravil< > maré, şi nu ştiu ce i s p rea
lui, c înbla pentru domnie Moldovei”, de care a fost destul de aproape, ,,cât s-ar rumpe
un p r”, dac beizadeaua Dimitrie Cantemir nu ar fi spus vizirului c ,,acela-i un om
nebun” (Opere, edi ie critic şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel, Bucureşti,
Editura „Minerva”, 1982, p. 392-393). La 21 august 1691, Constantin Cantemir d
fostului mare stolnic Gavril Br escu moşiile lui Sandu Davidel, situate în satul Zaluce de
pe Prut, Vancic u i, Cuzl u şi Horodişte ( inutul Dorohoiului), pentru c i s-a f cut mare
pagub şi jaf în bucatele lui de c tre Sandu Davidel, aflat în slujba leşilor (Constantin
Turcu, op. cit., p. 6-7).
22
MEF, vol. IV, Căr i domneşti şi zapise slavo-moldoveneşti şi moldoveneşti
(1641-1660), întocmit de D. M. Dragnev, A. N. Nikitici, L. I. Svetlicinaia şi P. V.
Sovetov, Chişin u, Editura Ştiin a, 1986, nr. 145, p. 322-324. La 2 aprilie 1661, Ion
Pr jescul vinde aceste p r i de sate lui Duca vistiernic al doilea (Ibidem, vol. V, Căr i
domneşti şi zapise slavo-moldoveneşti şi moldoveneşti (1661-1670), întocmit de D. M.
Dragnev, A. N. Nikitici, L. I. Svetlicinaia şi P. V. Sovetov, Chişin u, Editura Ştiin a,
1987, nr. 2, p. 25-27; nr. 3, p. 28-30; nr. 4, p. 31-32). Despre Savin Hermeziu mai ştim
c , prin anii 1645-1646, era c s torit cu Nastasia, fiica lui Neculai din Ghereni, cu care
vindea o parte din Crasnileuca, pe Prut, inutul Dorohoi (DRH, A. Moldova, vol. XXVIII
273
1665, marele comis Miron Costin deschide pâr la domnie cu Ştefan Boul fost
mare vornic, David din Zaluceni, Petre Dronea, Isac Vaipan cu fra ii s i şi Savin
Hermeziu cu fra ii s i, to i aceştia fiind nepo ii şi ,,simen ii” Ciogoleştilor,
pentru o jum tate din satul Vl deani23.
În al doilea rând, un personaj interesant printre Hermezieştii de veac XVII
este cel care, într-un zapis din 30 ianuarie 1636, semneaz , în calitate de martor,
drept ,,Gligorie Hermeziu de T uteşti”24. Dintr-un ispisoc, datat 12 mai 1642,
afl m c Grigore Hermeziu şi so ia sa Candachia (,,fiica Nastasiei, nepoata
Erinei Ghenghioaia, str nepoata Agahiei, care a fost fiica Odochiei monahiei,
nepoata b trânului T utul logof tul şi a lui Toader pisariul”) vând lui Isac din
Pribeşti siliştile Popeşti şi Pocreaca ( inutul Vasluiului), cu locuri de moar şi de
prisac din sus de m n stirea Trestiana25, moşii pentru care, de altfel, se judec
(1645-1646), întocmit de Petronel Zahariuc, Marius Chelcu, Silviu V caru, C t lina

Chelcu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, nr. 192, p. 155).
23
Nicolae Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, vol. XI,
Bucureşti, 1906, p. 76, 92. La Paul P lt nea (Familia cronicarului Miron Costin şi
risipirea moşiilor prin descenden i (II), în ,,Arhiva Genealogic ”, V(X) (1998), 1-2, p.
90), care a v zut documentul original, apare Ştefan Hermeziu, şi nu Savin.
24
DRH, A. Moldova, vol. XXIII, nr. 325, p. 367.
25
Ibidem, vol. XXVI (1641-1642), întocmit de I. Caproşu, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2003, nr. 455, p. 387. Dup Teodor Codrescu, care publica acest
document la vremea sa, „Candachia era în a şasea genera ie de la b trânul T utul
logof t, mort în 1501; punând de la 1480, data aproximativ a naşterii Odochiei
monahia, câte 30 de ani pentru fiecare genera ie, ne iese anul 1630, naşterea Candachiei,
so ia lui Grigore Hermeziul în 1647” (Uricariul, vol. XXIII, Iaşi, 1895, p. 210, nota 2).
Dincolo de orice calcule, cert este c aceast Candachia cobora într-adev r din dou
neamuri de vaz ale rii Moldovei, anume T utul şi Huhulea (asupra discu iilor
privitoare la descenden ii acestora, vezi Maria Magdalena Székely, Sfetnicii lui Petru
Rareş. Studiu prosopografic, Iaşi, Editura Universit ii ,,Alexandru Ioan Cuza”, 2002, p.
47).Un act din vremea lui Petru Şchiopul, din anul de la facerea lumii 7099 <1
septembrie 1590-31 august 1591>, arat c ,,Ionaşco Hohulea şi sora lui, M gd lina şi
V rvara, fiii lui Petru Hohulea, nepo ii Odochiei, str nepo ii lui T utul logof t şi Toader
logof t”, îşi împ r eau între ei mai multe st pâniri, lui Ionaşco revenindu-i o jum tate
din Negreşti şi a patra parte din T uteşti” (DIR, A. Moldova, XVI/3 (1571-1590),
Bucureşti, Editura Academiei Române, 1951, nr. 570, p. 464-465). Observ m, aşadar, c
la sfârşitul secolului al XVI-lea membri ai familiei Huhulea îşi împart între ei, printre
altele, şi satul T uteşti, pe care, jum tate de secol mai târziu, îl st pâneşte Grigore
Hermeziu, cu siguran ca zestre a so iei sale Candachia. În aceeaşi enumerare de sate
împ r ite de membri ai familiei Huhulea g sim şi Negreştii din inutul Vasluiului, care,
al turi de Negreştii de Orhei, apar inuser , în prima jum tate a secolului al XV-lea,
vornicului Negrea sau familiei sale. Dintre urmaşii acestui Negru de la Bârlad cel mai
cunoscut este Toader, pisarul lui Ştefan cel Mare, str nepot al lui Negrea şi ginerele lui
Ioan T utul, c s torit fiind cu Nastasia, fiica marelui logof t. ,,Dovada acestei înrudiri o
constituie descenden a comun în familia Huhulea, documentat în acte din a doua
274
cu m n stirea Râşca, care pretindea c satul Popeşti îi este danie de la

Alexandru voievod şi de la Bogdan voievod26, sau cu r zeşii din Pribeşti27.
Prin c s toria lui Grigore cu Candachia, Hermezieştii cap t o ,,baz ”
patrimonial în inutul Vasluiului (Pocreaca, Popeşti, T uteşti şi, cum vom
vedea mai jos, Şcheia), ,,coborând”, astfel, din inuturile rii de Sus mai spre
miaz zi. Altminteri, Grigore se n scuse pe una dintre moşiile str moşilor s i,
dup cum afl m din zapisul datat 4 decembrie 1643, când vinde ,,a sa dreapt
ocin şi moşie dintr-un dres, ce au avut de moşie şi de cump r r tur de la
Irimia Movila voievod şi de la Gaşpar vod , gium tate de sat de Medveja, ci esti
pi Prut, în inutul Hotinului, cu loc de heleşteu în Medveja, şi de moar , şi cu
fâna de coas , şi cu tot venitul” lui Grigore Ureche mare vornic de ara de Jos,
pentru 300 de taleri de argint28. O ultim men iune documentar a lui Grigore
jum tate a secolului al XVI-lea în leg tur cu satul Popeşti de pe Vaslui” (Mircea
Ciubotaru, O străveche aşezare de pe Valea Bârladului: Negreşti (jud. Vaslui)(I), în
,,Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A. D. Xenopol» Iaşi”, XX (1983), p. 322-
323; complet ri şi corect ri la unele genealogii boiereşti din acest studiu citat la idem,
Ipoteze şi certitudini genealogice, în ,,Arhiva Genealogic ”, II (VII), 1995, 3-4, p. 269-
276), adic tocmai satul din care Grigore Hermeziu şi familia sa vând p r i spre mijlocul
secolului al XVII-lea. Despre m n stirea Trestiana şi ctitorul ei, logof tul Ioan T utu,
precum şi despre descenden ii acestuia, printre care şi Candachia şi so ul ei, Grigore
Hermeziu, vezi şi Ştefan Sorin Gorovei, Mănăstirea Trestiana, în ,,Mitropolia Moldovei
şi Sucevei”, An. XLIV (1968), nr. 9-10, p. 562-568.
26
DRH, A. Moldova, vol. XXVI, nr. 597, p. 483-484; Ibidem, vol. XXVII (1643-
1644), întocmit de Petronel Zahariuc, C t lina Chelcu, Marius Chelcu, Silviu V caru,
Nistor Ciocan, Dumitru Ciurea, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, nr. 145, p.
142; nr. 155, p. 149-150. Pentru alte detalii legate de acest proces, vezi şi Teodor
Codrescu, op. cit., vol. XX, Iaşi, 1892, p. 245-302, 306-308; DIR, A. Moldova, XVI/2
(1551-1570), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1951, nr. 141, p. 149-150. Pricina
avea s se reaprind , în alte circumstan e, pe la începutul secolului al XIX-lea. Astfel, în
1825, m n stirea Râşca adresa o plângere preşedintelui Teodor Petrovici Palin al
Divanurilor Moldovei şi Valahiei, din care afl m c cel vinovat de noul conflict
patrimonial este vornicul Dimitrie Beldiman, înc din 1813 acesta alc tuind chiar o spi
de la T utul logof t, ,,vreme peste 300 de ani, cu totul neadev rat ”. Se mai arat şi c
,,în Pribeşti înc din vremea domnului Ştefan vod Viteazul au fost nelipsit locuin tot
de boieri mari p r ast zi, şi nici unul s nu poat a cunoaşte aceasta, decît numai un
Hermeziu, carile s afla cu l cuin a sa în satul T uteşti, iar nu la fa a locului” (Teodor
Codrescu, op. cit., vol. XXII, Iaşi, 1893, p. 142-161).
27
DRH, A. Moldova, vol. XXV, nr. 237, p. 238-239.
28
MEF, vol. IV, nr. 28, p. 78-79; nr. 30, p. 82; DRH, A. Moldova, vol. XXVII,
nr. 211, p. 192-193; nr. 212, p. 193. Marele vornic mai cump r o parte din Medveja de
la Lupul T utul ,,cu fimeia sa Ileana, fata Odochii Angheloaei, nepoata Maric i”, anume
,,din gium tati di sat, partea de sus, din a triia parti, gium tati”, cu 25 de taleri b tu i
(MEF, vol. IV, nr. 44, p. 117-118; DRH, A. Moldova, vol. XXVIII, nr. 37, p. 30). La 11
aprilie 1638, Vasile Lupu înt rise st pânirea lui T utul fost mare logof t şi so iei sale
275
Hermeziu, despre care ştim sigur c avea o fiic , pe nume M ricu a29, o g sim
într-o ,,carte veche de z logitur ” din 12 martie 1669, prin care lua amanet
moşia Novaci30.
Nu insist m mai mult asupra Hermezieştilor din veacul al XVII-lea (vezi
Planşa I)31, l sând observa iile legate de aceast perioad din istoria neamului
pentru concluziile de final.
III. Spre deosebire de veacul precedent, documentele secolului al XVIII-

lea sunt mult mai bogate în informa ii consistente ce oglindesc schimb rile
importante din plan social care au loc în istoria neamului. În aceast perioad , îi
întâlnim pe cei mai mul i dintre Hermezieşti ocupând diverse slujbe la Curtea
domneasc , îngrijindu-se în acelaşi timp de aspectele ce in de st pânirile
neamului. Aceast ridicare pe plan social, ce ofer o mai mare ,,vizibilitate” în
epoc , se datoreaz unui personaj care ne va sta în aten ie în cele ce urmeaz .
Este vorba de diacul de c mar Gheorghe Hermeziu, un caz relevant pentru
modul în care un descendent al unei familii dec zute pân la treptele cele mai
neînsemnate ale boierimii moldave, a reuşit, începând cu sfârşitul veacului al
XVII-lea, s se ridice pe scara social .
Tofana asupra ocinei şi cump r turii lor din ispisoc de la Ştefan voievod, printre care şi
o p trime din Medveja (Ibidem, vol. XXIV (1637-1638), întocmit de C. Cihodaru şi I.
Caproşu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1998, nr. 313, p. 308), informa ie care
vine ca un argument în plus pentru leg turile T uteştilor cu cei din neamul Hermeziu.
29
DRH, A. Moldova, vol. XXIV, nr. 47, p. 45; vol. XXVII, nr. 23, p. 27-28;
Documente româneşti din arhiva mănăstirii Xiropotam de la Muntele Athos. Catalog,
vol. I (1432-1800), editat de Florin Marinescu, Ioan Caproşu şi Petronel Zahariuc, Iaşi,
Editura Universit ii „Alexandru Ioan Cuza”, 2005, nr. 36, p. 38.
30
Aurel V. Sava, Documente privitoare la târgul şi inutul Orheiului, Bucureşti,
1944, nr. 222, p. 224-225.
31
Spi a neamului Hermeziu pentru secolul al XVII-lea a fost întocmit , pe lâng
informa iile documentare prezentate mai sus, şi pe baza datelor cuprinse în câteva
documente inedite (BAR, Documente istorice, CCXXIV, nr. 66-68 şi 70) sau a celor din
colec iile cunoscute: Nicolae Iorga, op.cit., vol. VI, partea a II-a, Bucureşti, 1904, nr. 7,
p. 56-57; Ibidem, vol. XVI, Bucureşti, 1909, nr. 64, p. 201; Gheorghe Ghib nescu,
Surete şi izvoade, vol. IV, Iaşi, 1908, nr. CIII, p. 92; nr. CXLVI, p. 135; nr. CXLVII, p.
136; CDM, vol. II (1621-1652), întocmit de Mihai Regleanu, Iulia Gheorghian, Veronica
Vasilescu şi Doina Duca, Bucureşti, 1959, nr. 1204, 1387, 1579, 1611, 1642, 1742,
1790, 1822, 1823, 1847; vol. III (1653-1675), întocmit de Mihai Regleanu, Doina Duca,
Constan a Negulescu, Veronica Vasilescu şi Cornelia Criv , Bucureşti, 1968, nr. 936;
vol. IV (1676-1700), întocmit de Mihai Regleanu, Doina Duca Tinculescu, Veronica
Vasilescu şi Constan a Negulescu, Bucureşti, 1970, nr. 307; MEF, vol. III, nr. 109, p.
222-223; nr. 110, p. 224-225; nr. 114, p. 232-233; nr. 171, p. 358-359; DRH, A.
Moldova, vol. XIX, nr. 262, p. 345-346; vol. XXIII, nr. 431, p.494; nr. 453, p. 514-515.
276
Într-o serie a mijloacelor necesare pentru ascensiunea social a unui homo

novus din a doua jum tate a secolului al XVI-lea, o analiz relativ recent
identifica meritul cultural (,,probabil”), alian a matrimonial (,,f r îndoial ”) şi
oportunismul politic (,,totdeauna”)32. Aceast gril de analiz a c ilor de
parvenire pe scara social , valabil , de altminteri, în toate epocile istorice, are
meritul de a opera ca un instrument de lucru necesar în tentativa de a explora un
domeniu relativ nou de cercetare în istoriografia româneasc , fie şi numai dac
privim lucrurile din perspectiva celor mai recente abord ri metodologice33. Ne
referim, desigur, la cel reprezentat de modul în care membrii boierimii din ara
Moldovei, din toate categoriile sale34, ajungeau s ocupe, în societatea vremii,
locul la care aspirau, pe baza statutului lor social sau a unei preg tiri
,,profesionale” speciale care îi calificau pentru aceasta.
În cadrul categoriilor socio-profesionale care merit o aten ie special , se
distinge cea a scriitorilor de acte, în general, cu prec dere cei cuprinşi în
structurile administrative ale statului medieval (uricari, dieci)35. Într-o lucrare
dedicat diecilor moldoveni ai primei jum t i a veacului al XVII-lea, Silviu
V caru ajunge la concluzia c aceştia, în orice caz cei din cancelaria domneasc ,
proveneau, ,,în majoritatea cazurilor, din boierimea mijlocie, ei fiind, de cele
mai multe ori, urmaşi ai unor familii de vaz din secolele anterioare”36.
Unul dintre aceşti ştiutori de carte ai medievalit ii noastre a fost
Gheorghe Hermeziu, fiul lui Constantin Hermeziu şi al Angheluşei. Ştim foarte
pu ine lucruri despre Constantin Hermeziu, care semna, la 13 iunie 1662, un
zapis de m rturie prin care satul Dumeni trecea de la rudele sale Ciogoleşti la un
alt st pân (printre martori apare şi un Savin Hermeziu, poate fiul s u dintr-o
prim c s torie)37. Deşi nu am identificat pân acum niciun document care s
ateste expressis verbis c el este cu adev rat tat l lui Gheorghe, coroborarea
32
Mircea Ciubotaru, Un ,,homo novus” al secolelor XVI-XVII: uricarul Ieremia
Băseanul, în ,,Arhiva Genealogic ”, I (VI), 1994, 3-4, p. 7.
33
Printre acestea, ,,prosopografia a devenit nu numai necesar , ci de-a dreptul
indispensabil unor studii istorice serioase” (Maria Magdalena Székely, op. cit., p. 14;
aici, şi o reflec ie teoretic asupra metodei, cu bibliografia esen ial , p. 14-24).
34
Lucrarea lui Nicolae Stoicescu, Dic ionar al marilor dregători din ara
Românească şi Moldova. Sec. XIV-XVII, Bucureşti, Editura Enciclopedic , 1971, r mâne
şi ast zi, dup mai bine de 40 de ani de la apari ie, un izvor indispensabil acestui tip de
cercetare, în pofida caracterului schematic al fişelor individuale con inute.
35
,,Se impune o cercetare special a condi iei sociale şi politice a func ionarilor
cancelariei domneşti, care se constituie într-o birocra ie sui generis şi ca o
«intelighen ie» cu rol decisiv în evolu ia culturii medievale” (Mircea Ciubotaru, op. cit.,
p. 9, nota 21).
36
Silviu V caru, Diecii ării Moldovei în prima jumătate a secolului al XVII-lea,
Iaşi, Editura Junimea, 2006, p. 5.
37
Nicolae Iorga, op. cit., vol. XIX, Bucureşti, 1910, p. 27.
277
tuturor celorlalte date, mai ales cele culese din zapisele referitoare la tranzac iile
patrimoniale ale familiei, conduce la concluzia c acest Constantin este fiul lui
Grigore Hermeziu şi al Candachiei. Din câte se pare, a mai fost c s torit cu o
Tofana T utu, de la care ar mai fi avut doi fii, Savin şi Toader38. Constantin era
mort la 4 februarie 1688, când Gheorghi , fiul Angheluşei, nepotul lui
Hermeziu, vindea p r i din satul T uteşti, „care loc ne iaste nou moşie de la
moşul nostru de la Gligorie Hermeziul”, doar împreun cu mama sa şi alte rude
(Apostol şi cu so ia acestuia Iftinca, „fata M ricu ii, nepoata Hermeziului”). Alte
p r i din T uteşti sunt vândute de Vasile, cumnatul lui Apostol, „partea lui
Apostolachi şi a lui Gligori, ficiori Iremii, nepo i lui Gligore Hermeziul, partea a
maicii lor toat a Erenii”. Cump r torul trebuie îns s -şi fac drese domneşti,
deoarece „uricile satului le-au luat tatarul”39.
Despre Angheluşa, mama lui Gheorghe Hermeziu, ştim c era fiica lui
Dumitraşco Baltag din Bicani (pe Smila, în inutul Tutovei)40 şi ,,nepoat lui
Nicori hatman”41, dup cum precizeaz un alt zapis. Acesta din urm a fost un
personaj cunoscut în prima jum tate a veacului al XVII-lea, perioad în care a
fost, pe rând, pârc lab de Covurlui, mare armaş, mare vornic de ara de Sus şi
de ara de Jos şi hatman, fiind c s torit cu Todosia, sora lui Miron
Barnovschi42. A avut doi nepo i de frate, fra ii Dumitraşco şi Ionaşco Baltag,
c rora le-a d ruit moşiile Bicani şi Balosineşti, ,,pentru c i-au slujit lui de la
naşterea lor pân la moartea lui”43. Ionaşco a avut o fiic , Ancu a, c s torit cu
un Dumitraşco, ,,ce-i porecla Scântei”44, în vreme ce Dumitraşco Baltag a fost
tat l Angheluşei, mama lui Gheorghe Hermeziu, dup cum am ar tat deja.
Credem c şi Angheluşa, la rândul ei, a mai fost c s torit o dat , întrucât un
38
Informa ie oferit cu generozitate de domnul Mihai Dimitrie Sturdza, al turi de
alte fişe referitoare la istoria Hermezieştilor şi un arbore genealogic, rod al preocup rilor
mai vechi ale domniei sale pentru aceast familie, motiv pentru care îi mul umim înc o
dat .
39
Gheorghe Ghib nescu, op. cit., vol. VII, Iaşi, 1912, nr. CCXXII, p. 264-265.
Putem b nui c ,,b trânele” acte ale satului T uteşti au fost pierdute în vâltoarea
evenimentelor tragice pentru ara Moldovei din anul 1650, când cazacii şi t tarii care se
îndreptau spre Suceava au pr dat totul în drum, luând şi pe ,,giupâneasa lui Miron
Ciogolii stolnicul cu o cucoan a lui, care n-au mai ieşit den robie în véci […]” (Miron
Costin, Opere, ed. P.P. Panaitescu, Bucureşti, ESPLA, 1958, p. 132).
40
Ioan Antonovici, Documente bârlădene, vol. III, Bârlad, 1915, nr. XCIX, p. 112.
41
Ibidem, nr. CIV, p. 115.
42
Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 421. A fost pribeag în Polonia dup septembrie
1629, când oastea lui Miron Barnovschi a fost învins de Lupu vistiernic şi Grama
stolnic, din acest motiv Vasile vod Lupu confiscându-i moşiile (Ibidem).
43
DRH, A. Moldova, vol. XXII (1634), întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L.
Şimanschi, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1974, nr. 66, p. 69-71.
44
Ioan Antonovici, op. cit., vol. III, nr. XCVI, p. 110.
278
Ştefan, ,,fiul Angheluşei, fata lui B ltag, nepoat lui Nicori hatman”, vindea,
în 1711, p r ile sale din Bicani şi Balosineşti”45, f r ca zapisul acesta sau altele
ulterioare s pomeneasc şi pe fra ii s i uterini.
Gheorghe Hermeziu s-a n scut, probabil, la Horodişte, în inutul
Dorohoiului, moşie st pânit de multe genera ii de str moşii s i46. În 31 iulie
1726, Mihai Racovi împuterniceşte pe Gheorghe Hermeziu s -şi st pâneasc
moşia Horodişte, ,,care gium tate de sat îi iaste lui de baştin , iar gium tate iaste
cump r tur , cump rat de <la> Andrei Hermeziu [...]”47. Informa ia este
înt rit de o m rturie hotarnic din 30 iulie 1727, în urma alegerii unor p r i din
Horodişte cump rate de Gheorghi Hermeziu de la Ieremia Jora, în care se arat
c hotarul trece ,,mai gios de Vadu lui Turcilor (sic!), unde au fost casa lui
Hermezâu”48.
În ceea ce priveşte anul naşterii sale, nu putem face decât calcule
aproximative. La 30 iunie 1716, într-o cercetare pentru o pricin de st pânire a
unor sate de la inutul Neam ului d m rturie şi diacul de c mar Hermeziu,
înf işat deja ca ,,om b trân”. Actul aminteşte c faptele trecute pentru care
Hermeziu era chemat s dea seam se plasau în a treia domnie moldovean a lui
Gheorghe Duca, aşadar între anii 1678-1683, pe când martorii ,,era mai tineri”49.
Important în acest sens este un act din 5 aprilie 1680, în care apar martori, la o
danie de ocin din Feleşti ( inutul Neam ului), Toader Giulescul din Giuleşti şi
Gheorghi Hermeziu50, aceasta fiind prima atestare documentar a diacului
nostru. Coroborând cele dou informa ii, putem aproxima c acesta s-a n scut în
45
Ibidem, nr. CIV, p. 115-116.
46
La 11 iunie 1625, într-o hotarnic a unor p r i din satul B loşeni ( inutul
Dorohoiului), apare ca martor hotarnic, printre al ii, ,,Gheorghii Hermeziu de Horodişti”
(DRH, A. Moldova, vol. XVIII, nr. 341, p. 414-415).
47
Documente privind rela iile agrare în veacul al XVIII-lea, vol. II, Moldova,
realizat de Vasile Mihordea, Ioana Constantinescu şi Corneliu Istrati, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1966, nr. 91, p. 158.
48
Nicolae Iorga, op. cit., vol. V, partea 1, Bucureşti, 1903, nr. 11, p. 540.
49
Condica lui Constantin Mavrocordat, edi ie cu introducere, note, indici şi
glosar de Corneliu Istrati, vol. II, Iaşi, Editura Universit ii „Alexandru Ioan Cuza”,
2008, nr. 1323, p. 549. M rturia consemna faptul c satul nem ean Mânjeşti fusese în
st pânirea lui Nicolae Stârce, care ,,avea şi cur i în sat”. Dar Nicolae Stârcea era nepotul
pârc labului Constantin Stârcea, socrul lui Miron Ciogolea (Ibidem; Nicolae Stoicescu,
op. cit., p. 442), rud cu Hermezieştii. În acelaşi timp, Constantin Stârcea era cumnatul
lui Racovi Cehan (Ibidem, p. 430), bunicul lui Mihai Racovi , domnul care va fi slujit
cu credin , în vremea celor trei domnii moldovene ale sale, de diacul Gheorghe
Hermeziu.
50
Documente, în „Miron Costin”, anul III (1915), nr. 8-9 (august-septembrie), nr.
317, p. 126.
279
jurul anului 1660, acceptând faptul c pe la vârsta de 20 de ani tinerii vremii îşi
începeau cariera în slujbe51.
La fel precum al i scriitori de acte, de mai înainte sau contemporani cu el,
putem b nui c ştiin a de carte a început a o deprinde în familie. De remarcat
faptul c între rudele sale au existat înaintaşi c rturari, în elegând aici pe uricari
şi dieci. Cam în aceeaşi vreme în care Grigore Hermeziu se c s torea cu
Candachia, în familia coborâtoare din T utul logof t şi Petru Huhulea intra, tot
prin c s torie, şi uricarul Ieremia B seanul52. Un alt scriitor de acte cunoscut în
prima jum tate a secolului al XVII-lea, Avram C potici din Luc ceni, şi el
descendent al logof tului Ioan T utul, a st pânit p r i din Horodişte53, baştina lui
Gheorghe Hermeziu, iar uricarul Ion Focea, care îşi încheia cariera pe la 1649,
st pânise p r i de sat în G neştii de Tutova54, unde va moşteni ocini şi
Hermeziu. Nu ştim îns unde a continuat s se instruiasc . Faptul c în cariera sa
va fi cunoscut şi ca traduc tor de acte slavone, ne determin s credem c ar fi
putut urma şi şcoli mai înalte ale vremii (de ce nu, poate chiar şcoala domneasc
de pe lâng m n stirea Trei Ierarhi55).
Probabil c în urma uneia dintre slujbele îndeplinite prin inutul
Neam ului a pus la cale şi c s toria cu Ani a56, fiica v tafului Toader Giuncul,
de la care va avea doi fii, pe Ştefan şi pe Ursachie. Pe lâng o zestre frumoas ,
cu moşii în inuturile Neam şi Vaslui, c s toria cu Ani a, petrecut în jurul
anului 1680 (când, dup cum am v zut, diacul nostru isc lea o m rturie al turi
de socrul s u), îi aducea şi înrudirea cu un neam cu vechi r d cini printre boierii
mari ai lui Ştefan cel Mare. La 7 iulie 1700, Antioh Cantemir d un uric de
înt rire diacului de c mar Gheorghe Hermeziu şi rudelor sale, curg tori din
51
Mircea Ciubotaru, op. cit., p. 7.
52
Ibidem, p. 7-12; idem, Ipoteze şi certitudini genealogice, p. 273-276; Silviu
V caru, op. cit., p. 45-54.
53
Silviu V caru, op. cit., p. 37-38.
54
Ibidem, p. 81, 83.
55
Aici se studia în limbile slav şi român , fiindc în a doua jum tate a secolului
al XVII-lea se desf şura ,,o atât de intensiv activitate în domeniul traducerilor din
slav ”, mai ales a documentelor prezentate în procesele din Divanul domnesc, ,,al c ror
con inut trebuia s fie cunoscut de boierii care f ceau anchete pe teren” (Istoria oraşului
Iaşi, redactori responsabili: Constantin Cihodaru <şi> Gheorghe Platon, Iaşi, 1980, p.
277). Şcoala domneasc de la m n stirea Trei Ierarhi func iona şi dup Vasile Lupu,
m n stirea primind confirm ri ale daniilor ctitorului ei de la Iliaş Alexandru, în 13
octombrie 1668, şi Antonie Ruset, în 4 ianuarie 1676 (Documente privitoare la istoria
oraşului Iaşi, editate de Ioan Caproşu, vol. II (1661-1690), Iaşi, Editura Dosoftei, 2000,
nr. 208, p. 182-183; nr. 443, p. 401-402).
56
BAR, Documente istorice, CCXXIV/66. Era, în fond, un mediu social familiar
lui Gheorghe, întrucât un frate al bunicului patern al so iei sale, pe nume Cozma Maj ,
apare într-un zapis din 1626 ca diac din Popşeşti (Silviu V caru, op. cit., p. 165).
280
Cl n u sp tar, pentru satele Ruşi, Buciumeni şi Bârg oani ( inutul Vasluiului),

de pe apa Bârladului57. Acestea fuseser cump rate de str moşul lor Cl n u
sp tar şi jupâneasa acestuia Dragna ,,de la Mihul şi de la fratele s u Ion şi de la
semen iile lor Elena, nepo ii Radului Gârbov stolnicul”, cu 300 de zlo i
t t r şti, dup cum spune uricul de la Bogdan vod , din 2 martie 150858.
Aceleaşi sate erau înt rite de c tre Constantin Duca, la 6 aprilie 1701, lui
Gheorghi Hermeziu, ar tat ca ginerele lui Toader v taf, fiul lui Giuncu,
nepotul lui T buci, str nepotul lui Cl n u sp tar, precum şi rudelor sale59. Mai
mult decât atât, str bunica Ani ei, anume Varvara, era nepoata Marinc i, fiica lui
Ieremia mare vistiernic între anii 1516 şi 1523, care fusese c s torit cu Anuşca,
descendent a lui Vlaicu pârc lab, unchiul lui Ştefan cel Mare, în vreme ce
Marinca se înso ise cu Turcu sulger, fiul lui Cl n u sp tar şi nepotul Mariei, sora
lui Ştefan cel Mare60. Iat cum în venele so iei lui Gheorghe Hermeziu curgea un
strop din sângele marelui voievod, r mânând îns s ne întreb m în ce m sur
urmaşii s i atât de îndep rta i conştientizau aceast ascenden ilustr şi cât de
mult o valorizau la cump na veacurilor XVI-XVII.
Nu avem prea multe ştiri despre activitatea lui Gheorghe Hermeziu între
anii 1680 şi 1696, dup care izvoarele documentare abund în referin e la diacul
de c mar şi la slujbele pe care era chemat s le îndeplineasc . Poate c într-un
moment mai dificil din punct de vedere material, fiul Angheluşei vinde,
împreun cu rude ale sale, la 4 februarie 1688, p r i din moşia T uteşti61, apoi, la
13 mai 1692, înstr ineaz toat partea sa din Şcheia de pe apa Vasluiului
marelui vistiernic Iordache Ruset62, care era c s torit cu Safta, vara lui Mihai
Racovi 63, viitorul domn. Aceast leg tur cu unul dintre puternicii boieri ai
vremii pare s -l fi ajutat pe Gheorghe Hermeziu, c ci prima parte a activit ii
sale la Curtea domneasc se desf şoar paralel cu prezen a în dreg torii a lui
Iordache Ruset, care, între 1685 şi 1705, cu întreruperi, este mare vistiernic şi
57
Tezaur arhivistic vasluian. Catalog de documente (1399-1877), întocmit de
Grigore G ne şi Costic -Ioan Gârnea , Bucureşti, 1986, nr. 142, p. 61.
58
DIR, A. Moldova, XVI/1 (1501-1550), Bucureşti, 1953, nr. 71, p. 75.
59
Tezaur arhivistic vasluian..., nr. 145, p. 61.
60
Pentru alte informa ii privitoare la aceste sate şi coborâtorii din sp tarul Cl n u
(neamurile Bogza şi Giuncul), vezi Maria Magdalena Székely, op. cit., p. 399-402, cu
unele complet ri şi l muriri în articolul nostru Moşia Giuleşti din inutul Neam ului şi
stăpânii acesteia până în primele decenii ale secolului al XIX-lea, în ,,Analele Ştiin ifice
ale Universit ii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi”, s. n., Istorie, tom LVI-LVIII, 2010-
2012, passim).
61
Gheorghe Ghib nescu, op. cit., vol. VII, nr. CCXXII, p. 264-265.
62
BAR, Documente istorice, CCXXIV/66.
63
Paul Cernovodeanu, planşa 2. Racoviţ , în Istoria românilor, vol. VI, Românii
între Europa Clasică şi Europa Luminilor (1711-1821), coordonatori: Paul Cerno-
vodeanu [şi] Nicolae Edroiu, Bucureşti, Editura Enciclopedic , 2002.
281
mare vornic de ara de Jos64. La fel stau lucrurile şi în ceea ce-l priveşte pe
Mihai Racovi , pe care-l reg sim, în intervalul 1687-1700, îndeplinind
dreg toriile de comis al doilea, mare comis, mare stolnic şi mare sp tar65.
Primele men iuni documentare referitoare la Gheorghe Hermeziu în
calitate de diac de c mar 66 ni-l arat pe acesta scriind zapise în Iaşi, la 13 iunie
169667 şi 7 iunie 169768. De acum şi pân în prim vara anului 1717, Gheorghe
Hermeziu scrie multe alte zapise, cu grafia sa clar , chiar dac nu şi cea mai
frumoas cu putin , şi este martor la diverse tranzac ii, în Iaşi69 sau prin
inuturile rii70, hot rniceşte moşii71 şi scrie m rturii hotarnice72, cerceteaz
diverse pricini73, redacteaz acte în cancelaria domneasc 74, semneaz ca martor
într-o carte domneasc de înt rire75 şi traduce acte slavone76.
64
Nicolae Stoicescu, op. cit, p. 436-437.
65
Ibidem, p. 432.
66
Gheorghe Hermeziu a avut, pentru o bun bucat de timp, ,,coleg” de
cancelarie pe un alt Gheorghe diac de c mar , fiul lui Carp (CDM, vol. IV, nr. 1662, p.
370; Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. III (1691-1725), Iaşi, Editura
,,Dosoftei”, 2000, nr. 80, p. 63; nr. 159, p. 136-137; nr. 390, p. 346 şi altele), cu care nu
trebuie confundat, amândoi semnând în diverse zapise doar cu numele de botez.
67
CDM, vol. IV, nr. 1821, p. 402.
68
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. III, nr. 129, p. 111.
69
Ibidem, nr. 176, p. 149; nr. 277, p. 242; nr. 286, p. 256; nr. 396, p. 350;
Documente privind rela iile agrare..., vol. II, nr. 55, p. 133; Documente româneşti din
arhiva mănăstirii Xiropotam..., nr. 202, p. 111.
70
Gheorghe Ghib nescu, Ispisoace şi zapise, vol. V2, Iaşi, 1923, nr. 4, p. 4.
71
Documente, în ,,Miron Costin”, anul I, 1913, nr. 1, p. 8; Gheorghe Ghib nescu,
Surete şi izvoade, vol. XIII, Huşi, 1923, nr. 26, p. 22 (acelaşi document); C.D.M., vol. V
(1701-1720), întocmit de Veronica Vasilescu, Doina Duca-Tinculescu, Bucureşti, 1974,
nr. 314, p. 78-79; nr. 585, p. 152; Documente româneşti din arhiva mănăstirii
Xiropotam..., nr. 231, p. 123.
72
Gheorghe Ghib nescu, op. cit., vol. XIV, Huşi, 1925, nr. XXXI, p. 29; C.D.M.,
vol. IV, nr. 2125, p. 466.
73
Nicolae Iorga, op. cit., vol. VII, partea a 3-a, Bucureşti, 1904, nr. 34 şi 35, p.
111; C.D.M., vol. V, nr. 84, p. 22; nr. 518, p. 134; nr. 1471, p. 400; Colec ia Achizi ii
Noi. Indice cronologic Nr. 25, vol. II (1686-1760), întocmit de Marcel-Dumitru Ciuc ,
Silvia V tafu-G itan, Mirela Com nescu, Laura Niculescu, Bucureşti, 2008, nr. 597,
804, 1149.
74
Gheorghe Ghib nescu, op. cit., vol. XIV, nr. XXXI, p. 29; nr. XXXVI, p. 38;
C.D.M., vol. IV, nr. 1862, p. 412 şi altele; Ibidem, vol. V, nr. 488, p. 126-127; nr. 966, p.
260 şi altele; Tezaur arhivistic vasluian..., nr. 149, p. 60; Documente privitoare la istoria
oraşului Iaşi, vol. III, nr. 512, p. 445-446.
75
Ibidem, nr. 451, p. 398.
76
DIR, A. Moldova, XVI/3, nr. 213, p. 163; Catalog de documente din Arhivele
Statului Iaşi, Moldova, vol. I (1398-1595), întocmit de Virginia Isac, Bucureşti, 1989,
nr. 867, p. 339; nr. 1108, p. 418; nr. 1238; nr. 1139, p. 427; nr. 1258, p. 467-468.
282
Un moment de cump n în via a diacului Gheorghe pare s se fi petrecut

dup data de 4 mai 1717, când avem o ultim m rturie privind cercetarea pe care
o face într-o pricin oarecare77. Apoi, acest om considerat deja b trân în 1716, a
trecut printr-o încercare a vie ii, cel mai probabil o boal , care l-a determinat s -
şi împart moşiile celor doi fii ai s i, la 13 iulie 1718. Ipoteza poate fi sus inut ,
mai întâi, de faptul c dup 4 mai 1717 nu mai apare men ionat de documentele
vremii. Apoi, într-o pricin încurcat pentru satele nem ene B l teşti şi
Mânjeşti, în care d duse m rturie cu doi ani mai devreme (30 iunie 1716), nu
mai apare ca martor, aşa cum ar fi fost firesc, şi la reluarea cercet rii în 25
aprilie 171878. Deşi momentul greu a fost dep şit, Gheorghe Hermeziu nu mai
este capabil s revin la vechile sale îndeletniciri în slujba domniei, cu excep ia
anului 1725, când, la 15 iulie, primeşte porunc s cerceteze pricina dintre Ion
Paladi mare sp tar şi c lug rii de la Dobrov , pentru o silişte din inutul
Vaslui79. În acest act este amintit ca fost clucer, dreg torie în care fusese numit
de Mihai Racovi , aşadar, înainte de aceast dat şi dup 4 mai 1717. În aceast
vreme, pare s se ocupat mai cu luare aminte de st pânirile sale, pentru care
primeşte înt riri domneşti la 27 iulie 1723 (pentru satele vasluiene Bârg oani,
Ruşi şi Buciumeni)80 şi 31 iulie 1726 (pentru moşiile Horodişte şi Cuzl u, de la
inutul Dorohoiului)81.
Acest lucru este firesc, în condi iile în care diacul Gheorghe Hermeziu
adunase o important avere, care consta, mai ales, din satele şi moşiile r mase
de la p rin ii s i, din cele aduse ca zestre de so ie, precum şi din ceea ce a mai
77
CDM, vol. V, nr. 1471, p. 400.
78
Condica lui Constantin Mavrocordat, ed. cit., vol. II, nr. 1323, p. 549; nr.
1324, p. 550-552.
79
Ioan Antonovici, op. cit., vol. III, nr. CCLIII, p. 215-216.
80
Tezaur arhivistic vasluian..., nr. 169, p. 67.
81
Documente privind rela iile agrare..., vol. II, nr. 91, p. 158. Un act interesant
este cel din 15 februarie 1721, un ,,izvod de ocinile care s ntu de pe Todiraşco Jora
sulgeriul şi di pe jupâneasa dumisale Vas lca ce s-au împ r itu fra ii în de sinea to i
nepo ii a lui Toderaşco a Jor i”, din care afl m c Ani a Joroaia, ,,giupâneasa Irimic i
Jor i”, primeşte jum tate din satul Horodişte ( inutul Dorohoiului) şi jum tate din
T uteşti de la inutul Iaşilor (Teodor Balan, Documente bucovinene, vol. VII (1464-
1740), edi ie îngrijit de Ioan Caproşu, indice de Arcadie Bodale, cuvânt înainte de
Dumitru Vatamaniuc, Iaşi, Editura Taida, 2005, nr. 168, p. 232-235; vezi şi o copie a
acestui act editat în MEF, vol. VIII, Documente moldoveneşti din secolul al XVIII-lea
(1711-1750). Căr i domneşti şi zapise, volum întocmit de Larisa Svetlicinâi, Demir
Dragnev şi Eugenia Bociarov, Chişin u, 1998, nr. 35, p. 58-59). Nu putem preciza în ce
grad de rudenie se afla Ani a cu familia Hermeziu, dar observ m c st pânea p r i din
aceleaşi moşii. S observ m, şi în acest caz, leg turile de familie între Racovi eşti şi
Jor şti: Ion Racovi , fiul lui Racovi Cehan, a fost c s torit, a doua oar , cu Safta
Costachi, sor cu Todosica Jora (Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 431; Paul Cernovodeanu,
planşa 2. Racoviţ , loc. cit.).
283
cump rat de-a lungul timpului. Cert este c , la 13 iulie 1718, când îşi împ r ea
averea celor doi fii, num rul st pânirilor se ridica la opt sate întregi şi 15 p r i de
sate, în opt inuturi.
Dintre satele moştenite pe linie patern a vândut doar p r i din T uteşti şi
Şcheia. În ceea ce priveşte zestrea mamei sale, în afar de Giuleştii din inutul
Tutovei, pe care i-a p strat, a înstr inat p r ile sale din Bicani şi Balosineşti, ,,15
pol p mânturi”, lui Ioan Paladi mare vistiernic, la 7 mai 170482.
Nu apar între satele împ r ite la 1718 cele aduse ca zestre de so ia sa în
inutul Vasluiului, anume Ruşi, Buciumeni şi Bârg oani, pentru care primea, la
27 iulie 1723, o carte domneasc de împuternicire s ia zeciuiala din pâine,
fânea şi pris ci de pe p r ile lui83. De asemenea, printre satele cu siguran
moştenite şi pe care a ales s le p streze în 1718, se g sesc p r ile din Ispas şi
R stoace, ,,care moşii au fost a lui Hermeziu, de pe Ionaşco T utul [...]”84.
Oricum, împ r irea moşiilor între cei doi fii ai s i pare s nu fi fost pus în
practic imediat, în contextul în care posibilul motiv al redact rii acelui act,
boala şi amenin area mor ii, s-a îndep rtat, c ci, la 31 iulie 1726, Mihai Racovi
împuterniceşte pe Gheorghe Hermeziu s -şi st pâneasc moşia Horodişte
( inutul Dorohoiului), ,,care gium tate de sat îi iaste lui de baştin , iar gium tate
iaste cump r tur , cump rat de <la> Andrei Hermeziu; şi s mai oprasc şi a
patra parte de Cuzl u ce-i la inutul Dorohoiului, care-i iaste de moşie”, obligând
pe locuitori a-i da dijma din toate produsele (inclusiv cânep şi in)85. Or, aceste
dou sate erau alese, în actul din 1718, a fi l sate moştenire fiului mai mare, lui
Ursachie.
Pe lâng satele şi moşiile st pânite, Gheorghe Hermeziu şi-a m rit averea
prin veniturile b neşti importante şi, mai ales, constante, aduse de redactarea
actelor pentru persoanele particulare, precum şi cele din hot rniciri86. Printre
altele, aceste sume de bani îi permiteau diacului de c mar s -şi cumpere şi o
cas în Iaşi, despre care ştim, dintr-un document din 29 octombrie 1707, c se
g sea în zona Uli a Mare – Uli a Feredeelor – Biserica T lp lari87.
82
Ioan Antonovici, op. cit., vol. III, nr. XCIX, p. 112; nr. CIX, p. 129.
83
Tezaur arhivistic vasluian..., nr. 169, p.67.
84
Teodor Balan, op. cit., vol. IV, Cern u i, 1938, p. 195-196; Condica lui
Constantin Mavrocordat, ed. cit., vol. II, nr. 393, p. 131-132.
85
Documente privind rela iile agrare..., vol. II, nr. 91, p. 158.
86
Deşi datele sunt mai târzii, s men ion m c o alt categorie de slujbaşi cu
atribu ii în alegerea de hotare, vornicii de poart , primeau, spre mijlocul veacului al
XVIII-lea, o plat fix pentru asemenea presta ii: ,,Şi când s va trimete s marg
hotarnic pentru moşii sau dughene va lua şi el osteniala lui câte un galben de piatr <de
hotar>” (Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. VI (1756-1779), Iaşi, Editura
Dosoftei, 2004, nr. 262, p. 226).
87
Ibidem, vol. III, nr. 321, p. 290.
284
Ultima men iune documentar sigur a lui Gheorghe Hermeziu este din 1
ianuarie 1727, când redacteaz un izvod de zapise pentru nişte moşii ale
sp tarului Paladi: ,,Eu, Ghiorghi Hermeziu, am scos acest izvod de pe diriase
domneşti”88. În vara aceluiaşi an, prin porunc domneasc , se cercetau şi se
alegeau hotarele unor p r i de moşie la Horodişte şi Cuzl u89, lucru care nu
implica prezen a obligatorie a clucerului. Date interesante despre destinul s u
ulterior se reg sesc într-un document, pe care l-am mai invocat în alt context,
din 15 februarie 1742, când Constantin Neculai Mavrocordat porunceşte
cercetarea unei pricini, în urma jalbei lui Vasile Buh escul logof t al doilea şi a
lui Ştefan Hermeziu vistiernic al doilea (fiul lui Gheorghe), ,,zicând c au nişte
p r i de moşii cu vecini acolo la Cern u i, a patra parte de sat de Ispas şi a patra
parte de sat de R stoace, care moşii au fost a lui Hermeziu, de pe Ionaşco T utul
[...]. Şi din vreme c scrisorile ce au fost pe acele moşii, fiind la Hermeziu care
au murit în ara Româniasc , s-au pr p dit acolo, numai în p r ile ce sunt
fr şti sunt la Ion Popovici, s dea sam el, m car c pentru p r ile lui
Hermeziu ce-au avut de pe T utul logof tul acolo ştiu şi al i T utuleşti carii
tr esc acolo la Cern u i”; în continuare, se mai arat c ,,unii din vecini au fost
şi cu Hermeziul în ara Româniasc pân la moartea lui şi de acolo au venit la
p mântul lui”90. Credem c acest Hermeziu, despre care se pomeneşte c a trecut
la un moment dat hotarul cu ara Româneasc , este clucerul Gheorghe, care
moare în circumstan e necunoscute în ara vecin 91, dup 1727, poate nu cu prea
88
Nicolae Iorga, op. cit., vol. V, partea 1, nr. 80, p. 232.
89
Ibidem, nr. 9-11, p. 539-540.
90
Teodor Balan, op. cit., vol. IV, p. 195-196; Condica lui Constantin
Mavrocordat, ed. cit., vol. II, nr. 393, p. 131-132.
91
Este posibil ca Gheorghe Hermeziu s -şi fi g sit oarece rosturi în ara vecin
al turi de protectorii s i Racovi eşti, care ştiau de mai mult vreme drumul spre ara
Munteneasc . Marele paharnic Ion Racovi plecase acolo la revenirea de la Viena, unde
îşi înso ise domnul, pe Gheorghe Duca, în 1683 (Ion Neculce, op. cit., ed. cit., p. 274),
iar sp tarul Mihai Racovi , viitor domn, este protejat, în 1701, de vod Brâncoveanu,
,,c s temea s nu-i omoar ” capegii îndemna i de pârile la Poart ale lui Constantin
Duca (Ibidem, p. 421). Tot aici, Dumitraşcu Racovi , c s torit cu Elena Cantacuzino,
cump r vii şi moşii (Documentele epocii brâncoveneşti în colec iile Muzeului
Municipiului Bucureşti, vol. întocmit de Grina-Mihaela Rafail , Bucureşti, Editura
Muzeului Municipiului Bucureşti, 2008, p. 211-212, 244-245, 283 şi altele; vezi şi
Mariana Laz r, ,,Gândul mieu cătră moştenitorii miei cei aleşi”. Diata Ilincăi
Cantacuzino-Racovi ă, în vol. Miscellanea Historica et Archaeologica in Honorem
Professoris Ionel Cândea, editori: Valeriu Sîrbu, Cristian Luca, Br ila, Muzeul Br ilei şi
Editura Istros, 2009, p. 478-497). Pe una dintre aceste moşii s fi venit cu tot cu vecinii
s i din Ispas şi R stoace, prin anul 1727, şi b trânul clucer Gheorghe Hermeziu? În acest
caz l-ar fi urmat, la scurt vreme, pe cel c ruia i-a fost loial toat via a, mazilitul domn
Mihai Racovi , care în 30 septembrie 1726, într-o zi de joi, ieşea ,,din scaon din Iaşi,
285
mul i ani înainte de cercetarea cerut de urmaşul s u în 174292, aşadar la o vârst

venerabil .
Dup cum am ar tat mai sus, clucerul Gheorghe Hermeziu a avut doi fii,
care asigur descenden a neamului în deceniile urm toare. Potrivit ordinii în
care cei doi apar în actul de împ r ire a moşiilor tat lui lor, credem c primul
n scut a fost Ursachie, urmat de Ştefan. În cele ce urmeaz , ne propunem s
oferim cititorilor interesa i cele mai importante informa ii privitoare la
descenden ii clucerului Gheorghe din secolul al XVIII-lea, mai detaliate pentru
primele dou genera ii (fii şi nepo i), în vreme ce datele esen iale pentru
urm toarele dou genera ii le vom ,,exila” în notele de subsol, hipertrofiate
astfel inevitabil. Pentru urm rirea mai lesnicioas a informa iei, vom numerota,
în continuare, nu doar subcapitolele, ca pân acum, dar şi paragrafele rezervate
fiec rui descendent în parte. Aceast solu ie, atragem aten ia de la bun început,
nu are nimic de-a face cu sistemul folosit de Sever Zotta în prezentarea
descenden ilor unui personaj istoric93.
IV.1. Din p cate, despre Ursachie ştim foarte pu ine lucruri. Urmând
schema de calcul a genera iilor folosit în cercet rile genealogice şi mergând pe
ipoteza c s toriei tat lui s u în jurul anului 1680, consider m c primul fiu al lui
Gheorghe Hermeziu s-a n scut nu cu mult mai târziu. Prima informa ie cert
apare într-un zapis de vânzare a unor p r i din moşia Şcheia ( inutul Vasluiului)
din 13 mai 1692, în care este men ionat al turi de p rin ii s i, Gheorghi şi
Ani a94, dup care nu mai ştim nimic despre el pân la informa iile cuprinse în
actul de învoial din 28 februarie 176695, prin care fiii şi nepo ii s i de frate
reconfirmau împ r irea moşiilor pe care bunicul lor Gheorghe o f cuse în 13
iulie 1718. Ursachie primea prin aceast împ r ire dou sate întregi, Horodişte
( inutul Dorohoiului) şi Giuleşti ( inutul Tutovei), precum şi p r i din alte nou
sate: Cuzl u ( inutul Dorohoi), Chirileni ( inutul Iaşi, din stânga Prutului), Sârbi,
Munteni şi Sohodol (toate în inutul Neam ului), Cârlom neşti şi Sârbi ( inutul
can pe o bur de ploae, petrecându-l to i cu mare cinste” (Ion Neculce, op. cit., ed. cit., p.
694).
92
Într-o men iune dintr-o m rturie hotarnic din anul 1764 se arat c , la 15
noiembrie 1741, Pilat vornic de poart şi Gheorghi Hermeziul alegeau o moşie pe Jijia,
în inutul Iaşi (Colec ia Achizi ii Noi..., vol. II, nr. 1926, p. 174). Data acestei alegeri de
hotare nu poate fi acceptat , fiind urmarea probabil a unei lecturi greşite a actului
original, c ci Gheorghe Hermeziu şi Ştefan Pilat vornicul de poart îndeplineau
asemenea slujbe în satele de pe Jijia mult mai devreme, în toamna anului 1710
(Documente româneşti din arhiva mănăstirii Xiropotam..., nr. 231, p. 123).
93
Vezi Sever Zotta, Spi a neamului Hăjdău, în ,,Arhiva Genealogic ”, II, 1913,
iulie-septembrie, p. 139-176.
94
BAR, Documente istorice, CCXXIV/66.
95
Ibidem, DCCLXXVIII/70.
286
Tutovei), Cudalbi ( inutul Tecuciului) şi Baba R ( inutul Vasluiului). Nu ştim,

aşadar, dac a urmat o carier în dreg toriile vremii, precum tat l şi fratele s u,
sau a ales o via liniştit pe una dintre moşiile st pânite, cu excep ia unei
informa ii târzii, dup care ar fi fost pârc lab96. Credem c nu greşim dac
spunem c Ursachie era deja mort la 31 iulie 1726, când fiul s u Andrei vinde
bunicului o jum tate din Horodişte, partea moştenit de la Ursachie97.
Din câte se pare, Ursachie a fost c s torit cu Alexandra, fiica lui Sava
uricar98, de la care a avut şapte copii (vezi Planşa II): Gheorghe, Enache,
Neculai, Andrei, Grigore, Maria şi Antohi. Dac informa ia este corect , putem
remarca faptul c Ursachie contractase o c s torie în mediul scriitorilor de acte
ai vremii, familiar tat lui s u.
IV.1.1. Despre Gheorghe, fiul lui Ursachie, avem pu ine date. La 1 aprilie
1745, împreun cu fratele s u Grigoraş, cump r o parte din moşia nem ean
Giuleşti99. La 25 ianuarie 1766 era pitar şi semna, al turi de Ştefan Hermeziu
diac domnesc (nepotul s u de frate), un testament al lui Mihalachi Cheşco100. O
lun mai târziu, când fra ii şi verii s i se în elegeau asupra st pânirii moşiilor
r mase de la bunicul lor, Gheorghe lipseşte dintre semnatarii actului. Ne putem
întreba daca nu cumva acesta nu mai era în via în acel moment, decesul s u
fiind astfel unul dintre motivele pentru care a ap rut necesitatea unei noi
în elegeri patrimoniale.
IV.1.2. Un alt fiu, Enache este men ionat în documente înc din anul
1743, în leg tur cu slujbe la vama din Movil u101. Îl reg sim apoi ca postelnic
(al doilea sau al treilea) la 20 februarie 1766102, sama de Vistierie din 1776
înregistrându-l în aceeaşi slujb 103.
IV.1.3. Nu ştim prea multe nici despre un al treilea fiu al lui Ursachie,
anume cel care, în învoiala pentru moşii din anul 1766, semna Nec(ulai)
Hermeziu. Credem c el este una şi aceeaşi persoan cu monahul Nichifor
Hermeziu, care apare ca martor în dou zapise mai târzii, din 14 mai 1783104 şi
96
Arhivele Na ionale Iaşi, Divanul domnesc, dos. nr. 52/1833, vol. II, f. 287r.
97
98
Arborele genealogic al familiei Hermeziu întocmit de domnul Mihai Dimitrie
Sturdza (vezi supra, nota 38).
99
Arhivele Na ionale Iaşi, Divanul domnesc, dos. nr. 52/1833, vol. II, f. 287r.
100
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. VI, nr. 685, p. 596.
101
Condica lui Constantin Mavrocordat, ed.cit., vol. III, nr. 3151, p. 499.
102
Nicolae Iorga, op. cit., vol. XVI, p. 398.
103
Sămile Vistieriei ării Moldovei, editate de Ioan Caproşu, vol. I (1763-1784),
Iaşi, Casa Editorial Demiurg, 2010, p. 407.
104
Nicolae Iorga, op. cit., vol. VII, partea a III-a, nr. 57, p. 118.
287
1787105. Presupunem c în anul 1766 nu intrase înc în cinul monahal, altminteri

ar fi men ionat aceast calitate în semn tur .
IV.1.4. Despre Andrei avem ştiri începând cu 31 iulie 1726, când vinde
bunicului s u Gheorghe clucer jum tate din Horodişte ( inutul Dorohoiului)106.
Ştim c pân la încetarea sa din via Andrei Hermeziu a slujit la Vistierie, ca
logof t107. La fel ca to i contemporanii s i din aceeaşi p tur social , Andrei
Hermeziu cump r moşii108, se implic în acordarea de împrumuturi b neşti,
afacere riscant , dar profitabil 109, care îi permite s -şi cumpere o cas cu pivni
de piatr pe Uli a M jilor din Iaşi, în 1740110. Andrei Hermeziu nu mai este în
via în anul 1766, c ci acum Nastasia, so ia sa, împreun cu fiii ei, Ştefan
vistiernic şi Grigore, vinde lui Toader Vârnav fost vistiernic al treilea ,,o pivni
de piatr şi cu cas -crâşm deasupra, şindilit , şi cu patru dugheni în rându, ce
sint iar şi şindilite, şi cu cinci pol stânjini de loc sterpu ce sunt din gios de
pivni şi cu tot locul lor ce este den dosul dughenilor”, de pe Uli a M jilor111,
adic tocmai casa cump rat în 1740, la care ad ugase ulterior cârciuma şi cele
patru dugheni. So ia sa, Nastasia, fiica lui Constantin Tuduri112, se c lug reşte
dup moartea so ului sub numele Natalia113, l sând în urm trei copii: Ştefan114,
105
Ibidem, vol. VI, partea a II-a, nr. 132, p. 49-50 (aici apare „Nafim monah
Hermeziu”, probabil o lectur greşit ).
106
107
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. IV (1726-1740), Iaşi,
Editura ,,Dosoftei”, 2001, nr. 379, p. 276-277; nr. 589, p. 365.
108
O tranzac ie în M dârjaci s-a dovedit ulterior a fi o ,,vânzare rea”, c ci
p mânturile în cauz mai fuseser vândute o dat , motiv pentru Andrei Hermeziu le
pierde (Mihai Cost chescu, Satele Băl a i, Codreşti, Mădârjeşti, Mădârjacul şi Bojila,
din jud. Iaşi (Schi ă istorică), Iaşi, 1928, p. 29-30, 37-38). Dou acte din 1742 ne arat
faptul c Andrei Hermeziu st pânea silişti la Movileni în inutul Orheiului (Condica lui
Constantin Mavrocordat, ed. cit., vol. III, nr. 2509, p. 304) şi la Chirileni, inutul Iaşilor
(Ibidem, nr. 2510, p. 304).
109
Ioan Caproşu, Camătă şi cămătari în Moldova în epoca fanariotă, în ,,Anuarul
Institutului de Istorie şi Arheologie «A. D. Xenopol» Iaşi”, VIII (1971), p. 47
110
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. IV, nr. 379, p. 276-277.
111
Ibidem, vol. VI, nr. 680, p. 592-593; nr. 795, p. 699.
112
BAR, Creşterea colec iunilor, fasc. VI (1908), p. 90-91.
113
Arhivele Na ionale Iaşi, Documente, CCLXXX/2.
114
Pomenit de actele vremii începând cu decembrie 1760 (Documente privitoare
la istoria oraşului Iaşi, vol. VI, nr. 325, p. 280), Ştefan intr în slujb la vistierie, mai
întâi ca diac (Ibidem, nr. 685, p. 596), apoi ca vistiernic al doilea (Nicolae Iorga, op. cit.,
vol. VII, partea a III-a, nr. 64, p. 120), calitate în care cerceteaz pricini, scrie acte şi este
martor în Iaşi (MEF, vol. IX, Documente privitoare la istoria ării Moldovei în secolul
al XVIII-lea, 1751-1774. Căr i domneşti şi zapise, volum realizat de Larisa Svetlicinâi,
Demir Dragnev şi Eugenia Bociarov, Chişin u, Editura Civitas, 2004, nr. 171, p. 197;
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. VII (1771-1780), Iaşi, Editura
288
Grigore115 şi Casandra116, ultimii doi fiind beneficiarii diatei întocmit de mama

lor în anul 1779, pentru satele primite ca zestre de aceasta117.
,,Dosoftei”, 2005, nr. 46, p. 38; vol. VIII (1781-1790), Iaşi, 2006, nr. 200, p. 272), fiind
înc în activitate în 1786. F r urmaşi, se c lug reşte spre sfârşitul vie ii: la 30 aprilie
1793, un Sarafim Hermezâu monah scrie zapisul prin care Catrina r posatului Ioni
Tudori vinde lui Ursul jidov dou locuri de dughean din Târgul de Sus, pe Uli a
Hagioaiei (Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. IX (1791-1795), Iaşi,
Editura Dosoftei, 2007, nr. 159, p. 148-149). Aceast Catrina este fiica lui Ion Vârnav
jitnicer şi m tuşa Casandrei Hermeziu, so ia lui Grigore Hermeziu (Ibidem, vol. X
(1796-1800), Iaşi, Editura Dosoftei, 2007, nr. 38, p. 42).
115
Al doilea fiu al lui Andrei şi al Nastasiei, postelnicul Grigore este amintit
prima oar de documente în 22 noiembrie 1760, când primeşte porunc de la domnie s
întoarc nişte igani fugi i de la m n stirea Cet uia, b nui i c s-ar afla „la Giuleşti, la
casa ta” (Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. VI, nr. 324, p. 279). În
virtutea slujbei sale, apare ca hotarnic pentru diverse moşii, în 21 iulie 1783 şi înainte de
25 iulie 1798 (Tezaur arhivistic vasluian..., nr. 281, p. 90; nr. 321, p. 100). Grigoraş a
fost c s torit cu fiica lui Radul Botean, Casandra. Astfel, potrivit unei c r i de blestem,
dat de mitropolitul Iacov Stamati la 23 septembrie 1793, afl m c pitarul Costache
P traşcu, postelnicul Grigoraş Hermeziu şi clucerul Ioni Gane erau ginerii lui Radul
Botean, actul fiind necesar în pricina unor moşii de la inuturile Soroca şi Orhei, „care
moşii li-au tras cu înp r al socrul lor, Radul Botianu di pe moşul s u Miron logof t”
(Constantin N. Tomescu, Documente din secolul al XVIII-lea, în ,,Arhivele Basarabiei”,
I (1929), nr. 2, p. 100); pentru alte moşii r mase de la Safta, fiica lui Miron Costin,
ginerii Boteanului, în calitate de descenden i ai copiilor acesteia, erau în pricin , la 9 mai
1796, cu vornicul Costache Balş (Paul P lt nea, op. cit., p. 98). Între moşiile st pânite de
Grigoraş se num ra B rboşi şi o jum tate din B l a i ( inutul Cârlig turii), care erau
hot rnicite la 4 iulie 1783, în urma unor pricini de hotar cu stolniceasa Zoi a Miclescu
(BAR, Creşterea colec iunilor, fasc. VI (1908), p. 90, col. 2; fasc. XIX (1911),
Bucureşti, 1911, p. 247, col. 1 şi 2). Prin diata mamei sale, întocmit în anul 1779, el
primise, de asemenea, moşia Stolniceni ( inutul Sucevei), în timp ce Sire elul revenise
surorii sale Casandra. Întrucât aceste dou moşii erau într-un hotar, „nedesp r ite”,
postelnicul Grigoraş încheie dou „învoieli fr şti” cu Sandul Bosie, cumnatul s u,
pentru st pânirea la un loc a acestora, la 27 octombrie 1784 şi 18 martie 1792 (Arhivele
Na ionale Iaşi, Documente, CCLXXX/2-4). Alte informa ii despre familia lui Grigoraş
ne sunt oferite de un zapis de vânzare din 18 mai 1796, prin care acesta şi so ia sa vând
m tuşii Catrina ,,sân( ) Vârnav” o vie la Şorogari, zestrea Casandrei ,,de la p rin ii
dumisale Radul Boteanul post(elnic) şi de la maica dumisale Ilinca, fiica r pousatului
jicniceriului Ion Vârnav”. Vânz torii sunt isc li i ,,prin mâna fiiului nostru Vasâlii”, ca
martor semnând şi un alt fiu, Costache, precum şi Ioan Gane clucer şi Mihai Gane sulger
(Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. X, nr. 38, p. 40). În acest caz, data de
13 iulie 1792, ar tat în testamentul Casandrei ca moment al mor ii so ului ei, trebuie
v zut ca o eroare de tipar sau o lectur greşit a anului de c tre editorul diatei (vezi L.T.
Boga, Documente basarabene, vol. III, Chişin u, 1929, p. 80). Pe lâng aceast vie,
Casandra mai primise ca zestre moşiile Roşiori ( inutul Neam ului) şi R spopeni ( inutul
Soroc i), dup cum afl m din propria sa diat sa, întocmit la o dat necunoscut ,
289
În acest punct, consider m, totuşi, necesar s ne oprim asupra unuia dintre

str nepo ii lui Ursachie, pentru a oferi un r spuns problemei cu care am deschis
acest articol. Este vorba despre Vasile, fiul postelnicului Grigore şi al Casandrei,
care apare men ionat la 10 mai 1770, când semneaz ca martor un zapis de
oricum înainte de 20 septembrie 1814 (Ibidem). La momentul întocmirii acestei diate

postelnicul Grigoraş nu mai era în via , el decedând cândva între 18 mai 1796, data
zapisului amintit mai sus, şi 26 iulie 1805, când este men ionat ca r posat într-o carte de
judecat pentru moşia Sire el (Arhivele Na ionale Iaşi, Documente, CCLXXX/4). În
cuprinsul acestui testament se g sesc informa ii despre copiii lui Grigoraş şi ai
Casandrei: Iordache, Vasile, Maria, Catrina, Smaranda, Ancu a, Maria şi Catrina. Cum
aici nu îl reg sim men ionat şi pe Costache, prezent în zapisul din 18 mai 1796, ar tat
mai sus, presupunem c acest fiu al postelnicului Grigore nu mai era în via la data
întocmirii testamentului.
Despre Iordache, cel care primea prin diata mamei sale moşia Stolniceni (L.T.
Boga, op. cit., vol. III, p. 81) ştim c a fost, în perioada 15 februarie 1809 – 1 aprilie
1810, ispravnic al inutului Cârlig tura (Aurel V. Sava, Ispravnicii din Moldova şi
Valahia sub ocupa ia rusă, în ,,Arhivele Basarabiei”, VI (1934), nr. 1, p. 110), ocupând
ulterior func iile de mare vornic (Gheorghe Ghib nescu, op. cit., vol. X, Iaşi, 1915, p.
55), paharnic (Teodor Codrescu, op. cit., vol. VI, Iaşi,1876, p. 305), ban (Gheorghe
Ghib nescu, Boierii căftăni i sub Ioan Sandu Sturza vodă, în ,,Arhiva Genealogic ”, I
(1912), nr. 4-6, p. 106; din catagrafia sudi ilor din Moldova afl m c , la 25 septembrie
1824, în casa banului Hermeziu locuia un sudit englez, Dumitru Paizidi Spiru, grec de
origine, de meserie dasc l, venit de 13 ani în Moldova – Documente statistice privitoare
la oraşul Iaşi, editate de Ioan Caproşu şi Mihai-R zvan Ungureanu, vol. I (1755-1820),
Iaşi, Editura Universit ii ,,Alexandru Ioan Cuza”, 1997, p. 473), c minar (Teodor
Codrescu, op. cit., vol. XII, p. 2) şi ag (Pagini de istorie socială. Frământări ărăneşti
în Moldova (1848-1849). Studiu şi documente, volum realizat de Adrian Macovei şi
Dumitru Vitcu, Iaşi, Casa Editorial Demiurg, 1997, p. 282). A fost c s torit cu
Ecaterina (Catinca), fiica lui Ion Negri (Mihail I. Kog lniceanu, Câteva acte ale familiei
Negri şi ale lui L. Steege, în „Arhiva Româneasc ”, X (1945-1946), p. 183-184).
În ceea ce priveşte pe fiicele postelnicului Grigore, trei se vor c lug ri (vezi infra,
nota 124); celelalte trei, r mase în afara zidurilor vreunei m n stiri, au fost Maria,
probabil cea mai mare dintre fete, c s torit cu Constantin Calierghi, fiul marelui stolnic
Gheorghe Calierghi (L.T. Boga, op. cit., vol. III, p. 80), Ancu a şi înc o Maria, care
primeau în dar manuscrise copiate de sora lor Savastia (Smaranda) la m n stirea
V ratec. Alte informa ii despre ele nu mai avem, în afara celei care le arat în pricin cu
b neasa Ecaterina, cumnata lor, pentru „banii ce au a lua din clironomia p rinteasc şi a
r posatului fratele lor Vasilie”, în leg tur cu moşia Stolniceni, care era vândut de
Ecaterina, so ia r posatului Iordache Hermeziu, la 6 aprilie 1831 (Arhivele Na ionale
Iaşi, Documente, CCLXXX/7).
116
Casandra, c s torit cu medelnicerul Sandul Bosie, moştenise, prin diata
mamei sale, moşia Sire el ( inutul Sucevei), pe care o va da zestre fiicei sale, Zoi a, la
c s toria acesteia cu Neculai Pascal Tuduri (Arhivele Na ionale Iaşi, Documente,
CCLXXX/2-4).
117
Ibidem, CCLXXX/4.
290
vânzare, al turi de unchiul s u Ştefan şi „al i doi Hermezii”118. Mai târziu, în

anul 1796, scrie zapisul p rin ilor s i de vânzare a unei vii de la Şorogari119.
Împreun cu fratele s u Grigore moşteneşte Stolnicenii, dup cum arat diata
mamei sale120. Credem c anume acest Vasile Hermeziu este cel înmormântat în
20 septembrie 1814 între zidurile m n stirii Curchi, întrucât, în r stimp de un an
de la moartea sa, casele lui din Iaşi sunt scoase la vânzare, în lipsa, foarte
probabil , a unor urmaşi direc i, de c tre fratele s u Iordache121.
Ne este greu s desluşim motivele pentru care acesta a ajuns s fie
îngropat lâng zidul bisericii Naşterea Maicii Domnului de la m n stirea
basarabean . A fost ctitor aici, se retr sese la m n stire pentru a se c lug ri sau
avea vreo leg tur cu şcoala ce func iona aici pentru fii de clerici, dar şi de
rani, întemeiat de vicarul Mitropoliei din Iaşi, Dimitrie Sulima, la cererea
ctitorului bisericii cu acest hram, anume Toader Sab u122? Condi iile austere de
înhumare şi c r mida de c p tâi pledeaz pentru varianta op iunii sale de la un
moment dat pentru via a monahal 123, în care nu ştim dac p şise deja sau se
preg tea s o fac 124.
118
Nicolae Iorga, op. cit., vol. VII, partea a III-a, nr. 51, p. 116.
119
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. X, nr. 38, p. 40.
120
L.T. Boga, op. cit., vol. III, p. 81.
121
BAR, Creşterea colec iunilor, fasc. IX (1908), Bucureşti, 1909, p. 279, col. 2.
122
Ion Nistor, Istoria Basarabiei, edi ie şi studiu bio-bibliografic de Stelian
Neagoe, Bucureşti, Humanitas, 1991, p. 249; Valeriu Bubulici, Mihai Onil , op. cit., p.
171.
123
Valeriu Bubulici şi Mihai Onil , autorii descoperirilor arheologice de la
M n stirea Curchi, sunt reticen i în a considera pe Vasile Hermeziu c lug r la aceast
m n stire: ,,Deoarece defunctul a fost înmormântat lâng biseric , şi nu în cimitirul
m n stirii şi având pe c r mida de c p tâi inscrip ia cu numele şi prenumele, ce nu e
caracteristic pentru c lug ri, presupunem c el a fost unul din ctitorii bisericii” (vezi
Valeriu Bubulici, Mihai Onil , op. cit., p. 174-175, 178). Trebuie spus îns c exist şi
excep ii de la regula inscrip ion rii doar a numelui de monah pe c r mizile de c p tâi, şi
oricum, ipostazele unei aceleiaşi persoane, de ctitor în mirenie şi de c lug r la ctitoria sa,
nu se exclud reciproc.
124
Oricum, Vasile nu ar fi fost singurul dintre copiii postelnicului Grigoraş ajuns
între zidurile unei m n stiri. Dup cum afl m din diata Casandrei, trei fiice dintre cele
şase pe care le avea, „anume Catrina şi Zmaranda, şi iar Catrina di a lor bun voin s-au
tras la viia a c lug riasc ” (L.T. Boga, op. cit., vol. III, p. 80), la m n stirea V ratic
(Sorin Iftimi, Ipostaze feminine între medieval şi modern, în ,,Revista de Istorie
Social ”, IV-VII (1999-2002), p. 46-47: fie c erau c lug rite pentru a conserva
patrimoniul familial, fie pentru c ,,se construieşte treptat o tradi ie ca fiecare neam
boieresc s îşi aib propriile reprezentante în cinul monahal, cu voca ie c tre via
spiritual , care s se îngrijeasc de rânduielile cuvenite pentru mântuirea întregii
familii”, cert este c , la V ratic, se formeaz ,,un fel de «elit » a c lug ri elor”,
provenite din familii alese şi cu preocup ri culturale). Mai mult, aceast m n stire a fost
,,singurul scriptoriu din Moldova, unde maicile s-au dovedit a fi la în l imea monahilor
291
IV.1.5. Un al cincilea fiu al lui Ursachie este amintit într-o carte

domneasc adresat episcopului de Roman, datat noiembrie 1741, prin care
Grigoraş Hermeziu lua „în chez şie”, pân la m rturia înaltului ierarh, un
„fecior” care „şi-au râs [...] cu sila” de o fat 125. El a fost c s torit cu o sor 126 a
lui Constantin Iuraşcu, fapt confirmat de zapisul din 30 august 1762, prin care
postelnicul Grigore d dea o m rturie „la mâna” cumnatului s u în privin a unor
igani127. A avut sigur doi copii, Ilie128 şi Safta129, şi probabil al i doi: o fiic
scriitori”, c lug ri ele de aici copiind mai ales manuscrise având con inut filocalic şi de
muzic psaltic (Olimpia Mitric, Manuscrise româneşti din Moldova. Catalog, prefa
de Gabriel Ştrempel, vol. I, Iaşi, Editura Junimea, 2006, p. 33). Cum am ar tat deja,
printre c lug ri ele de aici g sim pe Savastia Hermeziu. Astfel, într-un manuscris din 4
iunie 1805, cuprinzând vie i de sfin i g sim scris: ,,Aceast carte s-au scris de mini, mult
p c toasa şi mai mic între monahii, monahia Savastia, şi cine va cete s s roage şi
pentru mini mult p c toasa”. În continuare, într-o alt însemnare marginal , se arat c :
,,Aceast carte am dat eu iubitii meli surori, Anu ii, spre pominire me, ca s ştii am
isc lit: shimonahia Savastia Hermeziu” (Ibidem, p. 440). Pe o alt fil a acestui
manuscris se g seşte înc o însemnare: ,,185 <sic!>, iunii 4. Slav unuia D<u>mnezeu în
Troi c mi-<a>u ajutat de am dat sfârşit aceştii cu multe vie i ale sfin ilor împodobite
şi <cine> va ceti mult, s va folosi cetind cu luari aminte şi cu în legere, Savastia,
shim<onahia> Hermeziu”. La fel, pe un alt manuscris din aceeaşi perioad , un
miscelaneu de literatur religioas , sunt scrise urm toarele: ,,Şi s-au scris de mini, mult
p c toasa shimonahi<a> Savasteia Hermeziu, şi cene va cete s s roage şi pentru mini
p c toasa”; pe aceeaşi fil se mai arat c : ,,Aceast carte am dat eu iubitii mele surori
mele <sic!>, Mari ii, shimonaheia Savasteia Her<meziu>”(Ibidem, p. 450-451).
Monahia Savastia este aşadar Smaranda, una dintre fiicele lui Grigoraş, care, de
bun voie sau din voin a familiei sale, ajunsese s intre în cinul monahal. Mai ad ug m
c , în socotelile de vistierie privitoare la m n stirile de maici din Moldova, din anii
1817-1819 (sub titlul: Lefile ce săntu hotărăte a lua de la Casa Cutii Mililoru maicile
călugări i şi al i ipochimeni, pe lună), se prevede o sum de 10 lei pentru ,,do fiici a
Hermeziului” de la m n stirea V ratic (Nicolae Iorga, op. cit., vol. XIX, p. 61).
125
Condica lui Constantin Mavrocordat, ed. cit., vol. II, nr. 1025, p. 304.
126
Probabil Smaranda (arborele genealogic al familiei Hermeziu întocmit de
domnul Mihai Dimitrie Sturdza – vezi supra, nota 38).
127
BAR, Creşterea colec iunilor, fasc. VI (1908), p. 84, col. 2.
128
Ilie, logof t de vistierie, care apare în m rturiile documentare ale vremii
începând cu 15 mai 1780 (Paul P lt nea, Neamul logofătului Costache Conache,
Bucureşti, 2001, p. 50) îşi foloseşte abilit ile slujbei sale pentru a da bani cu împrumut
(cu dobânda obişnuit a vremii, ,,din z ci doispr z ci pe an”) s tenilor din Roşcani, care
se obligau s care lemne şi fân în contul acestei datorii (Documente privind rela iile
agrare..., vol. II, nr. 502, p. 497-498), sau unei Ani a din Trifeştii inutului Iaşi, care îşi
z logea partea sa de moşie de aici (BAR, Creşterea colec iunilor, fasc. XVIII (1911),
Bucureşti, 1911, p. 145, col. 1). Se întâmpla îns s împrumute, la rândul s u, bani de la
al ii, din care pricin , la 23 noiembrie 1778, îşi d dea moşia sa Bujorenii „în cesiune”
vornicului Ioan Cantacuzino; ulterior, dup recuperarea moşiei, o vinde lui Gavril
292
c s torit cu Lupul Nacul diac de Vistierie130 şi un fiu, Petru131. Dintre nepo ii

lui Grigore, Gheorghe, fiul lui Ilie Hermeziu, c s torit cu Maria Gane, este
singurul care va deveni un personaj cu oarecare vizibilitate în secolul al XIX-
lea132. Asupra sa nu insist m îns în cele ce urmeaz , pentru a nu dep şi limitele
Conache fost mare stolnic, „boier mari şi cu numi” (Nicolae Iorga, op. cit., vol. VI,
partea a II-a, nr. 123, p. 48-49). Pare a nu fi fost o persoan prea ,,comod ” pentru
contemporanii s i: în 27 noiembrie 1785 se hot rniceşte partea sa de moşie din Mileşti
( inutul Tutovei), dar r mâne în pricin cu r zeşii de aici, ispravnicii inutului primind
porunc domneasc , în mai 1786, s strâng venitul p r ii sale din Mileşti pân la
judecata de la Divan (B.A.R., Creşterea colec iunilor, fasc. VI (1908), p. 91-92). Moare
înainte de 1 decembrie 1790, când se scria zapisul de vânzare a unui loc de lâng
biserica ieşean Sf. Atanasie şi Chiril din Muntenimea de Mijloc, unde avusese un loc de
cas şi logof tul Ilie, r posat la momentul tranzac iei (Documente privitoare la istoria
oraşului Iaşi, vol. VIII, nr. 571, p. 700). De la so ia sa, Catrina Cerchez (conform
arborelui genealogic al familiei Hermeziu întocmit de domnul Mihai Dimitrie Sturdza –
vezi supra, nota 38), probabil acea logofeteas Hermezioaia care pl teşte, la 8
septembrie 1791, o sum de bani m n stirii Socola, dijma unei vii de pe moşia acesteia
(Documente privind rela iile agrare..., vol. II, nr. 567 şi nota 1, p. 562), a avut un singur
copil, pe Gheorghe.
129
Despre Safta nu ştim decât faptul c a fost c s torit cu un intil şi st pânea,
la 8 septembrie 1781, moşia Cre enii din inutul Tutovei (B.A.R., Creşterea
colec iunilor, fasc. XX (1912), Bucureşti, 1912, p. 126, col. 1).
130
131
În ceea ce îl priveşte pe Petru (Petrache) Hermeziu, postelnicel în anii 1776 şi
1795 (Sămile Vistieriei ării Moldovei, vol. I, p. 407; vol. II (1786-1798), Iaşi, Casa
Editorial Demiurg, 2010, p. 296), ştim c st pânea o parte din moşia Horodişte, care se
hot rnicea la 10 iulie 1780 (BAR, Creşterea colec iunilor, fasc. XX (1912), p. 125, col.
2), şi c a fost c s torit cu Elena, fiica lui Nicolae Duca şi sora lui Dimitrache (Gheorghe
Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, vol. I, Bucureşti, 1940, p. 62), de
la care a avut cinci copii: Casandra, Zoi a (c s torit cu sp tarul Mihai T utu), Gheorghe
slujbaş la Vistierie, Sandul şi Constantin (Arhivele Na ionale Iaşi, Divanul domnesc,
dos. nr. 52/1833, vol. I, f. 98v., 63r., 103v.; vol. II, f. 288v.).
132
În epoc , paharnicul Constandin Sion ar ta despre neamul Hermeziu
urm toarele: „Hermeziu. Moldoveni, r z şi de la Roşiori, din inutul Neam ului şi
Giuleştii, la boierie s-au r dicat Gheorghe Hermeziu, în vremea domnului Moruz, pe la
1804, fiind diac de Vistierie şi însurându-se cu o fat a clucerului Ioni Ganea de la
Ciumuleşti, din inutul Sucevei, carili fiind de casa vistiernicului Iordachi Roznovanu, au
mijlocit pentru gineri-s u de l-au f cut clucer şi samiş de Putna; apoi, în vremea
domnului C limah l-au f cut pitar. Domnul Mihai Su u l-au f cut c minar, Ioan vod
Sturza l-au f cut ban, în urm ag , iar Mihai vod Sturza l-au f cut postelnic; şi pe fiii
s i, Iordachi şi Grigori, spatari; Grigori vod Ghica i-au f cut agi şi pe al ii mai mici
comişi. Doi fii ai postelnicului Gheorghe Hermeziu, trime ându-i tat l lor în Rosia, acum
sunt c pitani” (Costandin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri şi note contimporane.
Boierii moldoveni, text ales şi stabilit, glosar şi indice de Rodica Rotaru, prefa de
293
cronologice şi de spa iu impuse cercet rii de fa , propunându-ne s -i dedic m

câteva pagini într-o cercetare mai larg dedicat Hermezieştilor din veacul al
XIX-lea133.
IV.1.6-7. Despre ceilal i doi copii, Maria134 şi Antohi, nu ştim aproape
nimic, doar c cel din urm a cump rat împreun cu fra ii s i p r i din Giuleşti
prin anul 1746 şi a murit ,,st rpu” înainte de 1790135.
IV.2. Al doilea fiu al clucerului Gheorghi Hermeziu, Ştefan, n scut,

probabil, în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea136, apare în documente
începând cu 14 mai 1722, când ştim c se afla deja în slujb la Vistierie137. La 13
septembrie 1727 primeşte o r m şi din darea v dr ritului de la inutul
Vrancei138, dup care urmeaz o perioad în care vistiernicul al doilea Ştefan
Hermeziu este men ionat în repetate rânduri de documente ca martor în Iaşi,
între 20 august 1728139 şi 15 decembrie 1739140, când apare în calitate de
postelnic (probabil postelnic al doilea). La 8 octombrie 1742 este orânduit boier
zlotaş în inutul Iaşi pentru încasarea sfertului din octombrie pentru mucarer141,
iar la 20 mai 1756 era deja jitnicer, calitate în care este trimis hotarnic într-o
pricin între r zeşii din câteva sate de sub codrii Bâcului142. Din câte se pare, a
fost, la un moment dat, şi staroste de Cern u i143.
La fel ca şi în cazul fratelui s u Ursachie, Ştefan a beneficiat atât de
prestigiul socio-profesional al tat lui s u, care i-a asigurat accesul la dreg toriile
amintite, cât şi de stabilitatea economic oferit de averea strâns de acesta. În
anul 1718, Ştefan moştenea satele întregi T uteşti, Terh u i ( inutul Iaşilor),
Mircea Anghelescu, postfa , note şi comentarii de Ştefan S. Gorovei, Bucureşti, Editura

Minerva, 1973, p. 301-302).
133
În care vom ,,topi”, f r îndoial , lucrarea noastr Un testament din secolul al
XIX-lea al Mariei Hermeziu, născută Gane, în „Archiva Moldaviae”, III, 2011, p. 317-
330, o schi a unei posibile micromonografii dedicate acestui personaj.
134
135
Arhivele Na ionale Iaşi, Divanul domnesc, dos. nr. 52/1833, vol. I, f. 101r.,
102r., 103r.; vol. II, f. 287r., 288v.
136
El nu apare al turi de p rin ii lui şi fratele Ursachie în actul de vânzare a unor
p r i din moşia Şcheia din 13 mai 1692 (BAR, Documente istorice, CCXXIV/66).
137
Arhivele Na ionale Bucureşti, Achizi ii Noi, MMDCCIX/16; Nicolae Iorga,
op. cit., vol. VI, partea a II-a, nr. 125, p. 98; Documente privind rela iile agrare..., vol.
II, nr. 184, nota 1, p. 233.
138
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. IV, nr. 38, p. 30.
139
Ibidem, nr. 64, p. 52.
140
Ibidem, nr. 373, p. 273.
141
Ibidem, vol. V (1741-1755), Iaşi, Editura Dosoftei, 2001, nr. 330, p. 178.
142
MEF, vol. IX, nr. 32, p. 58-63; nr. 34, p. 64-66.
143
Gheorghe G. Bezviconi, op. cit., vol. I, p. 70.
294
Hudeşti, Giulin i ( inutul Dorohoiului), R deşti şi Radosloveşti ( inutul

F lciului), precum şi p r i din Giuleşti, Onişcani ( inutul Neam ului), B trâneşti
( inutul Romanului), Cr ieşti ( inutul Vasluiului), Gârcini şi G neşti ( inutul
Tutovei)144. La acestea se ad ugau satele aduse ca zestre de prima so ie, cum ar
fi ib neştii din inutul Vasluiului145, precum şi cele cump rate de-a lungul
vie ii: T uteşti ( inutul Iaşilor) şi Cr ciuneşti ( inutul Vasluiului)146. Cu aceste
cump r turi, el îşi întregeşte st pânirea la T uteşti, unde mai dobândise anterior,
la 11 februarie 1720, o jum tate de sat de la Ani a lui Irimia Jora147. La un
deceniu dup amintita împ r ire a moşiilor, în 1728, el st pânea şi siliştea de la
Horodişte, în inutul Orheiului, pentru care primise carte domneasc de a înfiin a
o slobozie, ,,c ci ne spuse Hermeziu c mul i oameni suntu gata a se strânge
acolo”148.
Ştim sigur c Ştefan Hermeziu a fost c s torit de dou ori149 (vezi Planşa
III). Din prima sa înso ire, cu Ilinca, fiica cea mai mic a lui Ştefan de la
Vistierie150, care era moart în anul 1749, a avut trei copii, anume pe Sandul,
Catrina şi Toader151. Al i trei copii provin din a doua c s torie, cu o
,,giupâneas ” al c rei nume nu ne este cunoscut, şi se numeau Ioan, Dumitru şi
Vasile.
144
BAR, Documente istorice, DCCLXXVIII/70.
145
Arhivele Na ionale Bucureşti, Achizi ii Noi, MMDCCIX/16; Nicolae Iorga,
op. cit., vol. VI, partea a II-a, nr. 125, p. 98.
146
Gheorghe Ghib nescu, op. cit., vol. VII, nr. CCXXVI, p. 267; Ibidem, vol. X,
p. 134-135. Mai târziu, la 20 iulie 1727, Ştefan Hermeziu şi so ia sa Ilinca revindeau
p r ile lor din Cr ciuneşti lui Toader de la Vistierie (Nicolae Iorga, op.cit., vol. VI,
partea a II-a, nr. 50, p. 154).
147
Gheorghe Ghib nescu, op. cit., vol. VII, nr. CCXXV, p. 266-267.
148
Documente privind rela iile agrare..., vol. II, nr. 103, p. 168-169.
149
Într-un zapis din 7 mai 1764, fiul s u Sandul ar ta c fra ii lui nu trebuie s se
amestece într-o vânzare pe care tocmai o f cuse, „de vreme ce tat -meu au avut doao
giupânese” (Nicolae Iorga, op.cit., vol. VI, partea a II-a, nr. 145, p. 102).
150
Acest Ştefan este identificat de c tre Nicolae Iorga cu un Ştefan Bârc
(Ibidem, p. 556), pe când Mihai Dimitrie Sturdza îl consider a fi Ştefan Stamate „grecul
de la Vistierie” (arborele genealogic al familiei Hermeziu – vezi supra, nota 38).
151
Arhivele Na ionale Bucureşti, Achizi ii Noi, MMDCCIX/17 şi 18; Nicolae
Iorga, op. cit., vol. VI, partea a II-a, nr. 137 şi 138, p. 100. Al doilea dintre aceste acte,
datat 1 ianuarie 1750, este scris de un Toader Carp, fapt de remarcat în condi iile în care
mai târziu ib neştii vor ajunge în st pânirea familiei Carp. De asemenea, dup cum
vom vedea mai jos, Vasile Hermeziu, unul dintre fiii lui Ştefan, se va c s tori cu o fiic
a lui Gheorghe Carp logof t de Vistierie.
295
IV.2.1-3. Sandul a fost logof t al doilea de Vistierie152, Catrina s-a

c s torit cu Nicolae Gherghel, fost medelnicer al doilea, iar Toader, „carele este
mai mic între dânşii, fiindu un copil şi cam prost di minte”, primeşte totuşi, la un
moment dat, p r i din st pânirile tat lui s u153.
IV.2.4. Primul dintre copiii lui Ştefan Hermeziu din al doilea mariaj, Ioan,
c s torit cu o Catrina, fiica lui Nicolae Ilie de la Vistierie şi a Ilinc i154, a fost
c m raş al doilea155, iar în noiembrie 1776 ajunge mare jitnicer156. La 13 iulie
1783, Ion Hermeziu vinde lui Gheorghe Carp fost logof t de Vistierie partea sa
din satul Iv neşti, ar tând în zapis c mama logof tului i-a fost „driapt var al
doile”157. Nu mai era în via în prim vara anului 1788, când so ia sa vinde
negustorului ieşean Zota Panaite o vie lucr toare din Dealul Coroiului158.
,,Jitnicereasa lui Ioni Hermeziu” mai tr ia înc în 1795, fiind înregistrat cu
şapte oameni scuti i de bir în sama Vistieriei din acel an159.
Ştim c a avut un fiu, pe Mihail, şi o fiic , Ileana, c s torit cu Anastasie
Papafil c minar, v duv cu trei copii la 10 martie 1828160.
152
Calitate în care scoate o „prub ” de pe un zapis de la 1 septembrie 1761
(Documente Iaşi, vol. VI, nr. 400, p. 368). La 17 mai 1761 se judec cu Nicolae
Gherghel, cumnatul s u, pentru moşia ib neşti, pentru care Sandul nu avea acte şi
sus inea c o cedase so iei sale pentru „lips în zestre” (Nicolae Iorga, op. cit., vol. VI,
partea a II-a, nr. 143, p. 101). Câştig acest proces şi la 7 mai 1764, împreun cu so ia sa
Zoi a şi cu doi copii, Mihai şi Catrina, vinde o jum tate din ib neşti lui Ioanichie
episcop de Roman (Ibidem, nr. 145, p. 101-102). Ultima informa ie cunoscut despre
logof tul Sandul Hermeziu o avem din octombrie 1778, când scrie un zapis referitor la
partea sa din Giuleşti, l sat unui al treilea copil, pe nume Lupul (Arhivele Na ionale
Iaşi, Divanul domnesc, dos. nr. 52/1833, vol. I, f. 97r.).
153
Arhivele Na ionale Bucureşti, Achizi ii Noi, MMDCCIX/17 şi 18; Nicolae
Iorga, op.cit., vol. VI, partea a II-a, nr. 137 şi 138, p. 100.
154
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. VII, nr. 343, p. 455.
155
În aceast calitate semneaz în elegerea cu rudele sale din anul 1766, invocat
deja de câteva ori mai sus (BAR, Documente istorice, DCCLXXVIII/70); ocupa aceeaşi
dreg torie şi 10 ani mai târziu (Sămile Vistieriei ării Moldovei, vol. I,p. 405).
156
Vistieria pl teşte acum suma de 3 lei ,,pentru un c ftan ce s-au îmbr cat pe
dumnealui Ioni Hermeziu f cându-se vel jicnicer” (Sămile Vistieriei ării Moldovei,
vol. I, p. 538). Apare ca fost jitnicer la 15 mai 1778, când, împreun cu so ia sa, d
soacrei sale o vie din Dealul Coroiului, pentru care primeşte în schimb o vie la Odobeşti
(Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. VII, nr. 343, p. 455).
157
Nicolae Iorga, op. cit., vol. VI, partea a II-a, nr. 168, p. 108.
158
BAR, Creşterea colec iunilor, fasc. XV (1910), Bucureşti, 1911, p. 110-11. La
29 august 1789, postelnicul Ion Botez se învoieşte cu Zota Panaite asupra st pânirii
acestei vii, el fiind v r primar cu Catrina Hermezioaia (Documente privitoare la istoria
oraşului Iaşi, vol. VIII, nr. 507, p. 642).
159
Sămile Vistieriei ării Moldovei, vol. II, p. 300.
160
L.T. Boga, op. cit., vol. III, p. 65.
296
Tocmai despre acest Mihail Hermeziu ne propunem în cele ce urmeaz s

prezent m câteva date, ca unul ce pare a fi încep torul unei ramuri basarabene a
neamului s u.
N scut în anul 1786, Mihail Hermeziu st pânea, printre altele, şi câteva
moşii în stânga Prutului: D nc u i ( inutul Hotinului)161, Negreşti ( inutul
Orheiului)162, Bursuceni ( inutul Iaşilor) şi Cruceşti de pe Cogâlnic (primit în
urma unui schimb de la cumnatul s u Ilie Kog l-niceanu, tat l lui Mihail
Kog lniceanu, în urma c ruia Mihail cedase casele sale din Iaşi163). Mihail
Hermeziu, ,,pomeşnic de oblastia Bessarabiei”164, a fost însurat cu Catrina, fiica
lui Ioan Kog lniceanul şi sora lui Ilie. Moşia Cruceşti fusese înstr inat de
cumnatul s u de nevoie, întrucât, dup anexarea Basarabiei de c tre Imperiul
Rus în 1812, boierii din Moldova erau obliga i s renun e la moşiile lor din
stânga Prutului165, într-un context care a impus diverse solu ii de gestionare a
noilor realit i166.
161
Constantin Teodorescu, Moldova şi Basarabia 1807-1817, în ,,Arhivele
Basarabiei”, VII (1935), nr. 1, p. 58, 67; Constantin N. Tomescu, Catagrafia Basarabiei
din 1817, 1. inutul Hotinului, Chişin u, 1927, p. 35.
162
În condica Vistieriei din anul 1803, satul Negreşti din inutul Orheiului apare
ca sat r zeşesc, cu ,,loc pu in” (Condica Vistieriei Moldovei din anul 1803, editat de
Corneliu Istrati, Iaşi, 2010, p. 202). Pentru starea satului la 1820, vezi Constantin N.
Tomescu, Catagrafia Basarabiei la 1820. 99 sate din inutul Orheiului, Chişin u, 1929,
p. 28.
163
În aceste case a copil rit Mihail Kog lniceanu, tot aici s-a instalat pensionatul
francez al lui ,,monsié et madame Garé” înc din 1828, unde copilul Mihail şi cele trei
surori ale sale (M rioara, Elenco şi Profira) au luat lec ii de francez (Gheorghe
Ghib nescu, Neamul Kogălnicenilor (schi ă genealogică), Iaşi, 1933, p. CCXIX-
CCXX). Despre aceast cas din Iaşi, r mas , dup moartea lui Mihail Kog lniceanu,
so iei sale Ecaterina (Catinca), n scut Jora, precum şi despre faptul c Maria, una dintre
fiicele din prima c s torie ale Ecaterinei Kog lniceanu, contractase o c s torie cu un
Hermeziu, vezi Aurica Ichim, Ecaterina Kogălniceanu. Dosarul de succesiune, în
,,Cercet ri istorice”, serie nou , XXI-XXII (2002-2004), p. 129.
164
Gheorghe Ghib nescu, Surete şi izvoade, vol. XXV, Iaşi, 1933, nr. CXXII, p.
142-143.
165
Aurel V. Sava, Documente privitoare la târgul şi inutul Orheiului, p. 468. Cei
r maşi în Basarabia urmau s confirme nu doar ascenden a nobiliar , înrudirile şi
titlurile boiereşti, dar şi dreptul la st pânirile pe care le de ineau pân la anexare. Pe
parcursul a mai mul i ani, boierii basarabeni au fost nevoi i s prezinte administra iei
ruse documente confirmate de domnii Moldovei sau de alte organe civile, judiciare şi
bisericeşti ce atestau statutul lor social. În 1816 a fost înfiin at o prim comisie în acest
scop, care a întocmit, în 1818, o Carte genealogică a neamurilor nobiliare din Basarabia.
Fiind incomplet , dar şi din cauza depist rii unor incorectitudini în verificarea gradului
de noble e a unor familii, în 1821 s-a înfiin at o nou comisie care, adoptând un
regulament aprobat la 17 februarie 1821, a alc tuit c r i genealogice pentru fiecare inut.
Pe baza acestora, în 1824, Adunarea deputa ilor nobilimii a redactat o nou Carte
297
În anul 1821, Mihail Hermeziu înainta autorit ilor de ocupa ie actele

necesare pentru a fi înscris în cartea nobilimii ruse, sus inând c era str nepotul
marelui vistiernic Neculai Başot şi al marelui postelnic Stamati167. Faptul c
Mihail Hermeziu men iona pe Nicolae Başot ca str bunic al s u168 nu era
întâmpl tor, în condi iile în care Başoteştii au fost (al turi de alte familii,
precum Crupenschi şi Râşcanu) unul dintre neamurile care au beneficiat, dup
anexarea Basarabiei, de mari privilegii169. Pe baza actelor prezentate,
Comisiunea, la 26 mai 1821, ,,a hot rât s fie trecut, împreun cu neamul, în
partea I-a a c r ii genealogice a nobililor, pentru inutul Iaşi”170. Între anii 1828-
1831, Mihail Hermeziu exercita func ia de mareşal de Orhei171. Cert este faptul
genealogică (Valentin Tomule , Cronica protestelor şi revendicărilor popula iei din

Basarabia (1812-1828), vol. I, Chişin u, Centrul Editorial-Poligrafic al Universit ii de
Stat din Moldova, 2007, p. 149-151).
166
În r stimpul unui an şi jum tate (termen numit prothesmie), aşadar pân la 2
ianuarie 1814, locuitorii Moldovei erau obliga i s se decid de care parte a Prutului se
vor stabili, urmând s lichideze st pânirile r mase de cealalt parte. Dac cei care aveau
o moşie sau mai multe situate de aceeaşi parte a noii grani e au acceptat situa ia de fapt,
lucrurile se schimbau pentru cei cu propriet i pe ambele maluri ale Prutului, dar
locuind, cel mai adesea, în dreapta hotarului. Aceştia au recurs la diverse solu ii: vânz ri
de sate (din care unele reale, iar altele fictive, caz în care zapisul ,,oficial” era dublat de
unul ,,iconomicos”, prin care vânz torul r mânea, în continuare, st pânul moşiei),
împ r irea moşiilor (caz în care un membru al familiei, ,,de obicei cel mai tân r, f r
obliga ii şi leg turi, era trimis s st pâneasc p mânturile din Basarabia şi s locuiasc
acolo”; în acest caz, familiile se scindau, rezultatul fiind formarea de ramuri distincte în
cele dou p r i ale Moldovei), sau schimbul de propriet i (Zoe Diaconescu, Un zapis de
schimb: explica ii istorice şi implica ii genealogice, în ,,Arhiva Genealogic ”, IV(IX)
(1997), 3-4, p. 117-122).
167
Costache Stamati, un descendent al acestei familii din secolul al XIX-lea,
numit în epoc ,,leb da Basarabiei”, membru al Societ ii literare din Cern u i, moare în
1869 la moşia Ocni a din inutul Hotinului (Gheorghe Bezviconi, Românismul
fruntaşilor Moldovei sub stăpânirea străină, Bucureşti, 1941, p. 492, 497, 508), unde,
dup cum am v zut, st pâniser şi membri ai familiei Hermeziu în secolul al XVII-lea.
168
Mama lui Mihail, Catrina, era fiica lui Nicolae Ilie de la Vistierie, nepotul de
fiic (Tofana, c s torit cu Ilie de la Vistierie) al marelui vistiernic Nicolae Başot
(Nicolae Iorga, op. cit., vol. XVI, p. 383-387; Gheorghe Ghib nescu, Başoteştii şi
Pomârla (Studiu genealogic şi istoric), Iaşi, 1929, p. 21, 23; Familiile boiereşti din
Moldova şi ara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică,
coordonator şi coautor Mihai Dim. Sturdza, vol. I, Abaza-Bogdan, Bucureşti, Simetria,
2004, p. 372).
169
Valentin Tomule , op. cit., p. 159.
170
Gheorghe Bezviconi, Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, vol. I, p. 69-
72; Sever Zotta, Despre nobilimea Basarabiei, în ,,Arhiva Genealogic ”, anul I (1912),
nr. 4-6, p. 63.
171
Gheorghe Bezviconi, op. cit., vol. II, Bucureşti, 1943, p. 42.
298
c , în perioada anilor 1818-1828, printre consilierii Tribunalului civil al

Basarabiei g sim un Hermeziu (f r nume de botez, probabil Mihail), întâlnit
apoi printre membrii Biroului de hot rnicie al Basarabiei172. La 24 septembrie
1823, într-un raport al ispravnicului inutului Orheiului, apare şi numele
moşierului Mihail Hermizov173, nimeni altul decât fiul lui Ioni jitnicerul.
La 10 martie 1828, „dup os bite împregiur ri a st rii nes n t ii ce în tot
minutul îmi înf oşaz tristele-i încredin ri a sfârşitului vie ii mele”, Mihail
Hermeziu se vede „îndemnat şi datori pâr când m aflu întru întregimea tuturor
s m urilor mele” s întocmeasc un testament în favoarea fiului s u Dimitrie.
Acesta moşteneşte moşia Negreşti, „un sat cu cas boiereasc , moar în Bâc şi
crâcium la şleahul de pi Bâc”, o vie cu cram , jum tate din moşia Cruceşti şi o
cas în Chişin u „de c r mid cu pivni de peatr , do cuhni şi un grajdiu”174.
Mihail se îngrijeşte şi de ctitoria neamului s u din satul Negreşti, biserica de
lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului175, c reia îi d ruieşte o serie de
obiecte bisericeşti176.
IV.2.5. Marele sufragiu Dumitrache177 ajunge la o învoial , împreun cu
fra ii s i Vasile şi Ioni în privin a p r ilor lor din Giuleştii de Neam 178. Ajunge
mai apoi postelnic, în 1795, al turi de fratele s u Vasile179. Nu ştim s fi avut
urmaşi.
IV.2.6. Un alt fiu al jitnicerului Ştefan Hermeziu a fost Vasile, cel care
semna, la 28 februarie 1766, al turi de rudele sale, actul prin care se reconfirma
172
Valentin Tomule , op. cit., p. 321, 324. În aceeaşi perioad , membri ai
familiilor Stamati şi Başot , cu care Mihail Hermeziu se declara înrudit, ocupau de
asemenea diverse func ii în aparatul administrativ al noii provincii ruseşti (Ibidem, p.
318-321, 323, 325-327, 329).
173
Ibidem, p. 261.
174
L.T. Boga, op. cit., vol. III, p. 64, 66-67.
175
La Voica Puşcaşu (Actul de ctitorire ca fenomen istoric în ara Românescă şi
Moldova până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Bucureşti, Editura Vremea, 2001, p.
376, 530), biserica din Negreşti apare cu hram necunoscut.
176
Este vorba de „dou icoane cu chipul Maicii Domnului ferecate în argint”, „o
p rechi troi iar ş ferecat în argint”, „un potir de argint curat poleit cu aur cu discosul i
str chinile, linguri a şi suli a” (L.T. Boga, op. cit., vol. III, p. 65).
177
În sama Vistieriei din iulie 1776, la rubrica lefurilor şi emeclicurilor copiilor
de cas , Dumitru Hermeziu apare cu o leaf de 5 lei în aceast calitate (Sămile Vistieriei
ării Moldovei, vol. I, p. 448). Probabil tot el este acel logof t al doilea care semneaz
într-un act din 5 iunie 1792 (Documente privind rela iile agrare..., vol. II, nr. 572, p.
565). La 23 aprilie 1802 încredin eaz actul prin care so ii Toader şi Smaranda C rste
vând lui Iacob Romaşcan a opta parte a satului Ispas ( inutul Cern u ilor) (Teodor Balan,
op. cit., vol. IX (1800-1889), edi ie îngrijit de Ioan Caproşu, indice de Arcadie Bodale,
postfa de Pavel ugui, Iaşi, Editura Taida, 2006, nr. 10, p. 10-11).
178
Arhivele Na ionale Iaşi, Divanul domnesc, dos. nr. 52/1833, vol. I, f. 97r.
179
Sămile Vistieriei ării Moldovei, vol. II, p. 296.
299
împ r irea moşiilor r mase de la bunicul s u Gheorghe180. Postelnic al treilea

vreme de aproape 20 de ani181, Vasile a fost c s torit cu Ruxanda, fiica
logof tului de vistierie Gheorghe Carp, de la care nu a avut prunci, moart
înainte de 16 decembrie 1779, când se întocmea un izvod al zestrei primite de
so ul ei182, acesta angajându-se, la 7 februarie 1780, printr-un zapis fa de socrul
s u s nu se rec s toreasc , p strând astfel a treia parte din zestre183. Vasile
Hermeziu nu-şi respect îns promisiunea şi îşi ia ca a doua so ie pe Casandra
Botez, moart înainte de anul 1822, de la care a avut patru copii: Constantin,
Alecu, Sultana şi Marghioala184.
La 7 ianuarie 1780, el înstr ina moşia T uteşti de la inutul Iaşilor (,,caré
moşie este dreapt a mea de pe r posatul p rintele meu, neavând nici unul din
fra ii miei parte într-aceast moşie”), schimbând-o cu moşia Albeşti ( inutul
F lciului) a banului Costandin Greceanu, actul fiind semnat şi de fratele s u
Ion185. Potrivit condicii Vistieriei din anul 1803 (,,condica liuzilor”), Vasile
st pânea satul Pleş ştii Hermeziului din inutul Sucevei186. În acelaşi an se
judeca la Divan, al turi de rudele sale din neamurile Botez şi Gherghel, cu
180
BAR, Documente istorice, DCCLXXVIII/70.
181
Sămile Vistieriei ării Moldovei, vol. I, p. 406; vol. II, p. 296.
182
Arhivele Na ionale Iaşi, Documente, LXXII/3.
183
Ibidem, LXXII/4.
184
BAR, Documente istorice, CDLVIII/170. Paharnicul Constantin, b rbat ca la
vreo 37 de ani în 1829, se n scuse şi locuia în satul tat lui s u, Pleş ştii Hermeziului
(Alexandru V. Perietzianu-Buz u, Vidomostie de boierii Moldovei afla i în ară la 1829
(II), în ,,Arhiva Genealogic ”, I(VI), 1994, 3-4, p. 276, 279), dar avea şi case în Iaşi (în
care, pe la 1824, boteza pe Leiba jidov cu numele s u) (Documente statistice privitoare
la oraşul Iaşi, vol. I, p. 273, 336). Din câte se pare, Constantin a fost c s torit cu Ileana,
fiica lui Petre Stârcea (Arhivele Na ionale Iaşi, M-rea Gorovei, V/6-7), de la care a avut
cel pu in doi copii, Teodor şi Elena (arborele genealogic al familiei Hermeziu întocmit
de domnul Mihai Dimitrie Sturdza 1– vezi supra, nota 38). La 18 septembrie 1822,
copiii postelnicului Vasile se în eleg asupra st pânirii moşiei Pleşeşti, semnând şi un
zapis de învoial în acest sens. Cum Marghioala primise anterior zestre şi „ieşise” astfel
din „casa p rin asc ”, moşia r mâne în st pânirea celorlal i trei fra i, Constantin, Alecu
şi Sultana. Aceasta din urm îns , tr gându-se „spre viia a monahiceasc ” sub numele
Olimbiada, renun , în schimbul unei sume de bani, la partea ei în favoarea lui
Constantin, care o sprijinise şi în alte ocazii şi care r mânea s poarte de grij tat lui lor,
revenit probabil în dreapta Prutului la vremea b trâne ilor (BAR, Documente istorice,
CDLVIII/170). În anii urm tori, fra ii Constantin şi Alecu Hermeziu se învoiesc, dup o
perioad de dispute asupra st pânirii lor în Pleşeşti, şi îşi aleg partea fiec ruia din moşia
p rinteasc (BAR, Documente istorice, CDLVIII/171 şi 172).
185
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. VII, nr. 451, p. 603-604.
186
Condica Vistieriei Moldovei din anul 1803, p. 53.
300
Vasile Balş c minar pentru moşiile Siliştea, Mereşti şi Giurgeşti ( inutul

Sucevei)187.
Dup toate datele pe care le avem pân în prezent, credem c Vasile
Hermeziu a decis s r mân în stânga Prutului dup 1812, când devine „supus”
şi este confirmat nobil la 1818188, fiind, aşadar, unul dintre Hermezieştii care
decid s r mân în stânga Prutului pentru a gestiona treburile legate de moşiile
de aici. Acest Vasile nu trebuie, aşadar, confundat cu omonimul s u îngropat la
m n stirea Curchi în 1814.
V. În afar de aceşti membri ai familiei Hermeziu, în secolul al XVIII-lea

şi la debutul veacului urm tor mai întâlnim şi alte personaje purtând acest nume,
precum Negoi 189, Dumitru190 sau Neculai191, pe care, în lipsa altor informa ii,
nu le putem plasa într-o conexiune genealogic cu rudele lor.
Chiar şi aşa, tabloul Hermezieştilor fiind, în m sura posibilului, conturat,
am ajuns în punctul în care se impune a fi formulate câteva concluzii. Veni i cu
mare probabilitate din Maramureşul istoric la est de Carpa i, Hermezieştii nu se
ridic , în secolele XV-XVI, la cele mai înalte trepte ale boierimii. Secolul al
XVII-lea schi eaz imaginea unui neam preocupat, aparent, doar de
redistribuirea st pânirilor în interiorul fami-liei, de schimbarea sau vânzarea
acestora c tre alte familii, înrudite sau nu, sau de cump rarea altora. Orice
eventuale încerc ri de ascensiune social pe baza înrudirilor de familie n-au avut
rezultatele aşteptate. Descenden i ai unui neam r z şit, Hermezieştii s-au putut
187
BAR, Creşterea colec iunilor, fasc. VI (1908), Bucureşti, 1908, p. 100, col. 2.
188
Gheorghe Bezviconi, op. cit., vol. II, p. 42.
189
Este hotarnic al moşiei Posadnici la 15 noiembrie 1741(Documente privitoare
la istoria oraşului Iaşi, vol. VIII, nr. 379, p. 475).
190
Dumitru, fiul stolnicului Ştefan, îmbrac caftanul de medelnicer la 16
decembrie 1822 (Gheorghe Ghib nescu, Boierii căftăni i sub Ioan Sandu Sturza vodă, p.
79). Din vidomostia boierilor din 1829 mai afl m despre el c se n scuse la Iaşi, avea 40
de ani şi locuia în satul Ghergheşti din inutul Tutovei (Alexandru V. Perietzianu-Buz u,
op. cit., p. 295).
191
La debutul veacului al XIX-lea întâlnim în documente un Neculai Hermeziu
mare vornic de obşte, care, la 14 septembrie 1811, în calitate de vechil al lui Dumitrache
Beldiman fost mare stolnic, cump r la mezat moşia Câşla ( inutul F lciului) (Gheorghe
Ghib nescu, Surete şi izvoade, vol. VII, nr. XCVII, p. 120-122). El semneaz , la 11
martie 1815, anaforaua marilor boieri privitoare la recunoaşterea familiei Racovi ca
f când parte din vechea boierime a rii (Idem, Două anaforale, în ,,Arhiva
Genealogic ”, anul I (1912), nr. 12, p. 178). La 2 februarie 1815, Neculai face împ r irea
între fra i a averii r posatului Ioan Cuza postelnic (Idem, Surete şi izvoade, vol. VII, nr.
CCXLVIII, p. 279-280), iar la 27 martie, acelaşi an, întocmeşte izvodul de datorii ale
r posatului Neculai Cuza c minar (Ibidem, nr. LIX, p. 76-77). Mai târziu, la 7 august
1817, vornicul Neculai Hermeziu d ruieşte o fat de igan c minarului Iordache Râşcanu
care i se adreseaz cu formula „b di Neculache” (Ibidem, vol. X, p. 237-238).
301
considera, în primele decenii ale veacului, lipsi i de noroc: intrarea lui Grigore
Hermeziu în neamul coborâtorilor din T utul logof t a adus cu sine dobândirea
unor ocini, zestre a so iei sale, Candachia, mai pu in intrarea în anumite
dreg torii. Nu putea s -i ajute, în acest sens, nici înrudirea cu Ciogoleştii192 sau
cu neamul lui Alexandru Davidel193, implica i în comploturi boiereşti ce au dus
la ,,dizgra ia” propriilor lor familii.
La cump na veacurilor XVII-XVIII, diacul de c mar Gheorghe
Hermeziu reuşeşte s se impun în mediul de la Curtea domneasc , mai întâi pe
baza abilit ilor sale ob inute prin educa ie. Ştiin a de carte i-a permis accederea
într-o slujb în cancelaria c m rii domneşti, dar şi posibilitatea strângerii unei
averi consistente. Nu putem neglija faptul c în formarea sa ,,profesional ” a
jucat un rol important şi mediul mai larg al rudelor sale prin alian , în care,
dup cum am v zut, se reg seau destui dieci şi uricari. Formând, prin alian ele
matrimoniale contractate, o adev rat re ea de înrudiri194, nu trebuie neglijat nici
factorul numit ,,oportunism politic”, acesta putând fi detectat în apropierea de
una dintre familiile care avea s se ridice tocmai în aceast vreme în plan politic
şi social, pân la a da un domn rii, pe Mihail Racovi , ce îl va pre ui pe diacul
s u de c mar , f cându-l clucer spre sfârşitul carierei.
În tot veacul al XVIII-lea, descenden ii clucerului Gheorghe Hermeziu
acced, în capitala Moldovei, în slujbe şi dreg torii, chiar dac nu în cele de prim
rang, dar care reclamau ştiin de carte, sus inând prin activitatea lor bunul mers
al administra iei din ar (ba chiar, dup 1812, şi pe cel al administra iei ruse din
Basarabia), urm rind, în acelaşi timp, şi propriile interese patrimoniale şi de
carier 195. În primele decenii ale secolului al XIX-lea, g sim familia Hermeziu
angrenat în vârtejul înnoirilor ce cuprinseser societatea moldoveneasc , al turi
192
Ei înşişi ridica i în vremea lui Moise Moghil (,,Multe case de gios, lipsite, au
scos în fruntea l cuitorilor rii, mai ales pre Ciogoleşti”), s-au implicat în complotul
împotriva lui Vasile Lupu, drept pentru care fra ii Constantin şi P traşco Ciogolea au
pierit în mai 1653 (,,Şi atuncea au dat pre amândoi Ciogoleştii şi pre Ştefan serdariul pre
sama siimenilor, de i-au omorât, noaptea înaintea jitni ii ce ieste în curtea înl untru”)
(Miron Costin, Opere, ed. cit., p. 96, 135-140).
193
Vezi supra, nota 21.
194
Asemenea înrudiri duc la formarea unui grup de familii legate prin solidarit i
economice, sociale şi spirituale, menite a ap ra interesele neamului şi a asigura creşterea
acestuia, prin ,,p strarea şi dezvoltarea patrimoniului”, ,,men inerea rangului social”,
,,solidaritatea neamului şi cultivarea conştiin ei genealogice” (Maria Magdalena
Székely, op. cit., p. 469-470).
195
Pentru a da doar un singur exemplu al manifest rii solidarit ii de familie, s
spunem c în anul 1795, la Postelnicie îşi g siser un rost nu mai pu in de cinci
Hermezieşti: Vasile, Gligoraş, Petrachi, Enachi şi Dumitrachi (Sămile Vistieriei ării
Moldovei, vol. II, p. 296).
302
de boierimea mic şi mijlocie din care f cea parte196, lucru pe care sper m s -l
putem ar ta într-o cercetare viitoare.
LA FAMILLE MOLDAVE HERMEZIU

(JUSQU’AU DÉBUT DU XIXE SIÈCLE). NOTES HISTORIQUES
ET GÉNÉALOGIQUES
RÉSUMÉ
Cet article se propose d’examiner plusieurs aspects concernant les quatre siècles
d’histoire de la maison Hermeziu, une famille moldave dont la généalogie suscite notre
intérêt depuis quelque temps déjà. La ,,sonorité” hongroise du nom de cette famille
s’explique par sa provenance d’un village du Pays de Maramureş, nommé, à la fin du
XIIIe siècle, Urmezeu dans les documents latins du Royaume de Hongrie et Urmezö en
hongrois. Concernant la fondation de l’Etat médiéval de Moldavie, à l’est des Carpates,
les premiers Hermeziu sont attestés dans des documents dès 1425. Par ailleurs, les
documents des XVIe et XVIIe siècles nous révèlent l’image d’une famille appartenant à
la petite noblesse, préoccupée surtout de redistribuer ses propriétés au sein de la famille,
de les changer ou de les vendre à d’autres familles avec lesquelles les Hermeziu
n’avaient pas forcément des liens familiaux, ou d’en acheter d’autres. Un changement de
statut social est signalé vers la fin du XVIIe siècle et dans les premières décennies du
siècle suivant. A cette époque-là, le clucer (sommelier à la Cour voïvodale) Gheorghe
Hermeziu, qui a consacré la plupart de son temps au service de la trésorerie privée du
prince en tant que diac (écrivain de chartes), représente un cas révélateur de la manière
dont le descendant d’une famille déchue jusqu’à la condition la plus basse de la noblesse
réussit à remonter dans l'échelle sociale (il s’agit plutôt d’une certaine prospérité
matérielle que d’occuper des positions importantes dans la hiérarchie à la Cour du
voïvode), en utilisant les moyens propres à la noblesse moldave de l’époque pour
196
Spre exemplu, la 17 iunie 1829, generalul P.F. Jeltuhin, care ocupase la
Bucureşti postul de preşedinte al Divanurilor Principatelor Române, alc tuia comisii din
câte patru boieri pentru fiecare principat, în vederea întocmirii proiectelor de
regulamente organice. Împotriva unui asemenea mod de alc tuire a comisiei a reac ionat
boierimea mic şi mijlocie din Moldova, care a înaintat un protest generalului Mircovici.
În acest protest se ar ta c , prin prevederile Conven iei de la Akerman, adoptarea unei
legi obşteşti era de competen a unei adun ri generale a divanurilor, la fel ca în trecut.
Protestul, care nu va fi luat în considerare, era semnat de aşa-numi ii ,,ciocoi”,
apar inând familiilor Carp, Sion, Negruzzi, Kog lniceanu, Hermeziu, Gherghel, Gane şi
Pogor, între unele dintre acestea existând rela ii de rudenie (Anastasie Iordache,
Principatele Române în epoca modernă, vol. I, Domniile pământene şi ocupa ia
rusească (1821-1831), Bucureşti, Editura Albatros, 1996, p. 205). În aceast perioad ,
un membru al unei familii înrudite cu Hermeziu, şi anume Ionic T utul, care n zuia la
tronul Moldovei, considera c prin alegerea sa se înt rea vechea nobilime a rii, c ci
T utuleştii erau boieri vechi, lucru care se putea dovedi cu documente (Ibidem, p. 304).
303
grimper l’échelle sociale (mérite culturel, alliance matrimoniale, opportunisme

politique). A ce stade de notre recherche, nous avons utilisé des approches métho-
dologiques empruntées au champ des recherches généalogiques et prosopographiques,
pour examiner l’ascendance de Gheorghe Hermeziu, sa vie et son activité
professionnelle. Nous avons également essayé de voir comment les descendants des
deux premières générations après Gheorghe Hermeziu ont bénéficié des opportunités
sociales, politiques et économiques ouvertes par leur prédécesseur. Les résultats de notre
enquête sont susceptibles de contribuer à l’enrichissement des données concernant la
transmission de la propriété ainsi que l’histoire d’une famille de la petite et moyenne
noblesse de la Moldavie médiévale et moderne, éléments de première importance pour la
compréhension des ressorts sociaux et de la mentalité de toute une époque.
Mots-clefs: famille Hermeziu, Moldavie, ascension sociale, arbre généalogique,

villages.
304
305
306
CUPRINS
UN ARISTOCRAT AL ISTORIOGRAFIEI ROMÂNE....................... 7

Dan BERINDEI,
Omagiu lui Mihai Sturdza...................................................................... 9
Ştefan S. GOROVEI,
Intersectări biografice............................................................................ 11
Sandu MICLESCU,
La aniversarea lui Mihai Dim. Sturdza.................................................. 17
Radu Alexandru NEGRESCU-SUŢU,
Timpul recunoştin ei............................................................................... 23
Mihai-Alin PAVEL,
Cum l-am cunoscut pe Mihai Sturdza..................................................... 25
Petre ROSETTI,
O declara ie de admira ie....................................................................... 27
Alexandru ZUB,
Un istoric al modernită ii româneşti: Mihai Dim. Sturdza..................... 29
***
LAUDATIO. Doctor honoris causa Mihai Dimitrie Sturdza................ 35
STURDZEŞTII – CHIPURI VECHI ÎN LUMINI NOI......................... 39

Mihai-Bogdan ATANASIU,
Un „stâlp al ării” în prima jumătate a secolului al XVIII-lea:
marele logofăt Sandu Sturza................................................................... 41
Ina CHIRIL ,
Documente apar inând familiei Sturza în Arhivele Na ionale
din Iaşi.................................................................................................... 53
Alexandru GAVRIŞ,
Prin ul legiuitor: Grigore Mihail Sturdza în Comisia centrală
de la Focşani.......................................................................................... 65
Laura GUŢANU,
Olga Sturdza – principesa intelectuală în slujba comunită ii................ 93
Mihai Dim. Sturdza la 80 de ani – Omagiu
Sorin IFTIMI,
Portretele domnitorului Mihail Sturdza................................................. 121
Sergiu IOSIPESCU,
Sturdza contra Sturdza. Un mănunchi de scrisori
din anii 1826–1828................................................................................. 177
Theodor ZABOLOTEANU,
Amintiri despre Olga M. Sturdza........................................................... 207
Petronel ZAHARIUC,
Despre „slujbele făcute patriei”. Vornicul Constantin Sturdza,
preşedinte al Societă ii de Medici şi Naturalişti din Iaşi...................... 221
Ctitorii şi semne Sturdzeşti.
Un album de Lucian-Valeriu LEFTER.................................................. 245
INCURSIUNI GENEALOGICE SI BIOGRAFICE.............................. 265

Mihai-Cristian AM RIUŢEI, Ludmila BACUMENCO-PÎRN U,
Neamul Hermeziu din Moldova (până la începutul
veacului al XIX-lea). Note istorice şi genealogice................................. 267
Mircea CIUBOTARU,
Încercare de redefinire a ştiin ei genealogiei......................................... 307
Mihai COJOCARIU,
Despre câ iva Rosetteşti din Moldova şi rostul lor politic spre 1859..... 321
Petre GURAN şi Svetlana SUVEIC ,
Familia Krupenski şi elita istorică Basarabiei....................................... 333
Lucian-Valeriu LEFTER,
Din via a şi judecă ile vornicului Constantin Miclescu.......................... 361
Erato PARIS et Radu Alexandru NEGRESCU-SUŢU,
Entretiens avec les familles phanariotes................................................ 379
Mihai-Alin PAVEL,
Moldoveni şi alte na ii la Constan a. Profilul unui oraş după alipirea
din 1878 (Starea civilă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea)..... 395
Tudor-Radu TIRON,
Note genealogice şi heraldice referitoare la neamul unuia dintre
primii dregători ai ării Moldovei: dominus Borules............................ 407
Silviu V CARU,
Noi informa ii despre familia Crupenschi, stăpâna moşiilor Zemeş
şi Săcăluşeşti, din inutul Bacăului......................................................... 427
1032
Cuprins
FLORILEGIU ISTORIOGRAFIC.......................................................... 457

Ştefan ANDREESCU,
Despre căderea cetă ii Samastri (Amasra)............................................. 459
Silviu ANDRIEŞ-TABAC,
Inventarul averii boierului Vasile Bogdan († 1912) din Cuhureştii de
Sus. Un model de editare bilingvă a surselor istorice în tabel............... 465
Gabriel BADEA-P UN,
À la recherche d’une collection perdue – la collection
de Mihail Kogalniceanu......................................................................... 529
Elena BEDREAG,
„La vrerea me este să-i dau au ba dintr-ale mele lucruri”.
Diata marelui vornic Iordache Ruset..................................................... 571
Matei CAZACU,
Nou despre sculptorul moldovean al lui Şerban Cantacuzino:
Grigore Cornescu (activ 1662 – 1703).................................................. 587
Ionel CÂNDEA,
Mănăstirea Măxineni la hotarul de răsărit al ării Româneşti,
lângă turci, tătari şi ruşi (sec. XVIII-XIX)............................................. 597
Gheorghe CLIVETI,
România şi conferin a de la Londra, din 1883, în problema Dunării.... 605
Lidia COTOVANU,
Despre ctitorii „arbănaşi” ai bisericii Adormirea Maicii Domnului
din Călineştii Prahovei (1646)............................................................... 659
George ENACHE,
Religie, libertate şi progres în opera Dorei d’Istria.............................. 703
Aurica ICHIM,
Preliminarii privind protec ia monumentelor istorice din Moldova...... 739
Narcis Dorin ION,
Inventarul unei vechi reşedin e – conacul Pleşoianu
din Măldăreşti-Vâlcea............................................................................ 751
Gheorghe LAZ R,
Cheltuielile de înmormântare a unei jupânese de altădată:
cazul Mariei Greceanu........................................................................... 777
Mariana LAZ R,
Spre lumea „de dincolo”, trecând împreună prin lumea
pământeană. Marele vornic Iordache Cre ulescu şi so ia sa,
domni a Safta Brâncoveanu.................................................................... 799
1033
Mihai Dim. Sturdza la 80 de ani – Omagiu
Marius P DURARU,
Diata jupânesei Stanca, fiica marelui clucer Ivaşco (II) Băleanu,
şi so ia slugerului Şerban Ştirbei............................................................ 823
Andrei PIPPIDI,
Un document medical şi psihologic........................................................ 837
Cristian PLOSCARU,
Adunarea Obştească a Moldovei – Uzaje parlamentare
şi confruntări simbolice în anii ocupa iei ruseşti (1829- 1834).............. 843
Nicoleta ROMAN,
Orfanii evgheni i ai familiei Oteteleşanu în Valahia primei jumătă i
a veacului al XIX-lea.............................................................................. 877
SZEKERES Attila István,
József Sebestyén Keöpeczi, autorul stemei României din 1921.............. 919
Nicolae-Şerban TANAŞOCA,
Spicuiri istorice din coresponden a lui Ioan D. Caragiani..................... 935
Laura ULINICI,
Afacerile lui Constantin Zappa şi conflictele provocate (1894-1906).... 949
Eric John WIMBLES,
O mireasă pentru Ferdinand: un prin moştenitor în căutarea
unei so ii.................................................................................................. 955
BIO-BIBLIOGRAFIE............................................................................... 999
O VIAŢĂ ÎN IMAGINI............................................................................. 1003
AUTORII STUDIILOR............................................................................. 1027
Planş anex
TABLA ASCENDENŢILOR PRINŢULUI MIHAI DIM. STURDZA
1034

Neamul Hermeziu Din Moldova Pana La Ince PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Neamul Hermeziu Din Moldova Pana La Ince PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MIHAI DIM.

Lector: Mihai-Alin Pavel

Redactor: Dana Lungu

© Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2014

MIHAI DIM. STURDZA

EDITURA UNIVERSITĂ II „ALEXANDRU IOAN CUZA”

I. Ciubotaru, Mircea (ed.)

930(498) Sturdza, M.D.

Familia Hermeziu ne-a re inut aten ia cu ceva vreme în urm 1, odat cu

I. Prima men iune a unui membru al acestei familii în documentele interne

Pe baza celor ar tate, credem c Stan Urmezeu şi copiii s i, martori în

toponimie. În perioada st pânirii t tare, în Moldova sta ionaser detaşamente ale

II. Oricum s-ar fi petrecut lucrurile, vreme de aproape 200 de ani,

aducem în aten ie doar informa iile despre înrudirile acestora cu familii şi

(1645-1646), întocmit de Petronel Zahariuc, Marius Chelcu, Silviu V caru, C t lina

cu m n stirea Râşca, care pretindea c satul Popeşti îi este danie de la

III. Spre deosebire de veacul precedent, documentele secolului al XVIII-

Într-o serie a mijloacelor necesare pentru ascensiunea social a unui homo

Cl n u sp tar, pentru satele Ruşi, Buciumeni şi Bârg oani ( inutul Vasluiului),

Un moment de cump n în via a diacului Gheorghe pare s se fi petrecut

mul i ani înainte de cercetarea cerut de urmaşul s u în 174292, aşadar la o vârst

Tutovei), Cudalbi ( inutul Tecuciului) şi Baba R ( inutul Vasluiului). Nu ştim,

1787105. Presupunem c în anul 1766 nu intrase înc în cinul monahal, altminteri

Grigore115 şi Casandra116, ultimii doi fiind beneficiarii diatei întocmit de mama

În acest punct, consider m, totuşi, necesar s ne oprim asupra unuia dintre

oricum înainte de 20 septembrie 1814 (Ibidem). La momentul întocmirii acestei diate

vânzare, al turi de unchiul s u Ştefan şi „al i doi Hermezii”118. Mai târziu, în

IV.1.5. Un al cincilea fiu al lui Ursachie este amintit într-o carte

c s torit cu Lupul Nacul diac de Vistierie130 şi un fiu, Petru131. Dintre nepo ii

cronologice şi de spa iu impuse cercet rii de fa , propunându-ne s -i dedic m

IV.2. Al doilea fiu al clucerului Gheorghi Hermeziu, Ştefan, n scut,

Mircea Anghelescu, postfa , note şi comentarii de Ştefan S. Gorovei, Bucureşti, Editura

Hudeşti, Giulin i ( inutul Dorohoiului), R deşti şi Radosloveşti ( inutul

IV.2.1-3. Sandul a fost logof t al doilea de Vistierie152, Catrina s-a

Tocmai despre acest Mihail Hermeziu ne propunem în cele ce urmeaz s

În anul 1821, Mihail Hermeziu înainta autorit ilor de ocupa ie actele

genealogică (Valentin Tomule , Cronica protestelor şi revendicărilor popula iei din

c , în perioada anilor 1818-1828, printre consilierii Tribunalului civil al

împ r irea moşiilor r mase de la bunicul s u Gheorghe180. Postelnic al treilea

Vasile Balş c minar pentru moşiile Siliştea, Mereşti şi Giurgeşti ( inutul

V. În afar de aceşti membri ai familiei Hermeziu, în secolul al XVIII-lea

LA FAMILLE MOLDAVE HERMEZIU

grimper l’échelle sociale (mérite culturel, alliance matrimoniale, opportunisme

Mots-clefs: famille Hermeziu, Moldavie, ascension sociale, arbre généalogique,

UN ARISTOCRAT AL ISTORIOGRAFIEI ROMÂNE....................... 7

STURDZEŞTII – CHIPURI VECHI ÎN LUMINI NOI......................... 39

INCURSIUNI GENEALOGICE SI BIOGRAFICE.............................. 265

FLORILEGIU ISTORIOGRAFIC.......................................................... 457

O VIAŢĂ ÎN IMAGINI............................................................................. 1003

AUTORII STUDIILOR............................................................................. 1027

S-ar putea să vă placă și