Profilul psihologic a lui Nicolae Ceausescu

Mama nu a avut suficienta forta sa-l iubeasca si sa-l protejeze. Agresivitatea si indiferenta
tatalui, alcoolic si iresponsabil, l-au marcat pentru toata viata. Nicolae va ocoli acest model
parental, cautandu-si mereu un tata „bun“ care sa-l protejeze si sa-l indrume. Cum nu a
descoperit o astfel de persoana, s-a transformat pe sine in „Tatucul“ poporului roman.

Ceausescu a fost programat inca din frageda pruncie, din cauza tipului relatiei parintilor sai,
sa devina un individ ambivalent. S-a simtit ca pestele in apa in conflictul dintre SUA si URSS.
Sfidand autoritatea Rusiei, a sfidat de fapt autoritatea paterna. S-a transformat in
adolescentul rebel care nu-si mai recunoaste parintii – adica pe cei care creasera
comunismul la nivel mondial, inclusiv in Romania –, pentru a se „arunca“ in bratele unei
familii aflate in conflict cu a sa (adica occidentalii).
Furia si neputinta ce i-au caracterizat primii ani de viata, inclusiv tineretea din Bucurestiul
capitalist, au sublimat in delirul de grandoare ce avea sa-i fie intretinut progresiv de o tara
intreaga.

Si-a ascuns bine umilintele si frustrarile, castigand treptat, dar sigur, putere, atat la nivel
intern, cat si international. Sistemul pe care l-a condus a sustinut mitul autorealizarii
individuale, adica reteta dupa care si-a depasit propria istorie de viata, fara a se elibera insa
de ea niciodata – promovand fii de tarani si muncitori saraci (asemeni lui). Limitarea si
saracia din copilarie l-au urmarit probabil in crearea „omului nou“ socialist, ascet si umil.

In demersul sau de egomanie, Nicolae Ceausescu a fost sustinut in primul rand de sotia sa,
Elena. Ea a jucat cu succes mai multe roluri in viata lui. Pe de o parte, ea a tinut locul
mamei, care, in realitatea propriei vieti emotionale, nu l-a sustinut niciodata indeajuns. Elena
a reusit insa, spre deosebire de mama lui naturala, sa-l protejeze si sa-l accepte asa cum a
fost, dar a creat intre ei o relatie de dependenta bolnava si imatura. Ea se preocupa de
starea lui de sanatate, avea grija sa manance si sa se simta bine. L-a ajutat sa-si controleze
balbaiala. Prin aceste comportamente insa, ea isi satisfacea nevoia de control asupra relatiei
dintre ei, control pe care il exercita cel mai adesea prin deciziile luate. Nicolae o investise cu
atat de multa putere, incat, spre finalul „epocii de aur“, ea lua majoritatea deciziilor.

Pregatindu-si ascensiunea in fruntea partidului cu multi ani inainte, Nicolae Ceausescu s-a
bazat pe calitati de necontestat. A dovedit excelente abilitati de inteligenta emotionala, care l-
au ajutat sa-si decida destinul inca de la sosirea in Bucuresti. Intrarea in PCR era singura
cale prin care ar fi putut obtine recunoastere si ascensiune sociala rapida. S-a aratat servil si
supus lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel care avea sa-i deschida drumul de acces in retelele
comuniste ale vremii, iar abilitatile de a negocia i-au convins pe mai vechii membri de partid
ca e cel mai potrivit succesor al lui Dej. Capacitatea de a seduce si de a convinge prin
supunere si umilinta, de a disimula, l-au ajutat sa acceseze conducerea Romaniei. In
realitate, s-a dovedit a fi un om instabil emotional, care actiona fara sa analizeze
consecintele faptelor sale. A fost un individ izolat (n-a avut prieteni, iar singura pe care s-a
bazat a fost sotia sa), aprig si manios, critic si evaluativ cu subalternii. Comportamentul sau
nonverbal in timpul discursurilor de la prezidiu sau balcon vorbeste despre un om rigid,
limitat, chinuit de propria nevoie de a-si controla defectele de vorbire, propriile emotii, de a fi
acceptat si adulat de multime. Aceste caracteristici personale nu au fost asumate de un om
care a trait fantasma atotputerniciei si a nevoii de idolatrizare, pe care ani in sir i-au
satisfacut-o milioane de oameni care ii scandau numele minute in sir.

Unii observatori ai vremii apreciau ca Nicolae Ceausescu traia intr-o lume paralela,
incercand sa explice faptul ca viata grea a romanilor din deceniul al noualea ar fi fost cauzata
de aparatul de partid, si nu de deciziile dictatorului. Eu cred ca acea lume era universul pe
care Ceausescu si l-a dorit constient si pe care l-a creat – intr-un mediu sociopolitic care i-a
facilitat delirul de grandoare – conform patologiei psihice pe care o traia.