Universitatea de medicina,farmacie,stiinte si tehnologie din Targu Mures

Facultatea de Economie si drept

Specializarea : Management FR,anul 1

Management in educatie fizica si sport

Conf. Student,

STEFF Zakarias Bologa Cristian Ilie

Targu Mures ,

2019
 Managementul este o particularitate a activitatilor sistemului sportiv naţional, care are un
loc bine determinat în societatea românească, cu nevoie în mod imperios de implementarea
elementelor fundamentale ale ştiinţei managementului sportiv. Această implementare, parte
componentă a reformei, răspunde cerinţelor de cunoaştere a actului managerial de către cei
implicaţi, a folosirii metodelor moderne privind funcţiile şi resursele specifice activităţii sportive.

Domeniul sistemului sportiv, a devenit atractiv şi necesar studiului, mărturie fiind titularizarea
managementului ca disciplină didactică şi ca profesie bine ancorată în realitate, indispensabilă
unei activităţi performante. Implicit, a generat teme tratabile pentru lucrări de licenţă şi doctorat,
subiecte pentru simpozioane şi congrese.Managementul se delimitează (şi se conturează) ca
ştiinţă, corespunzând celor patru caracteristici (Kruger):

-are obiect de activitate

-foloseşte metode specifice

-prezintă interes de cunoaştere

-prezintă teorii ce fundamentează conţinutul

În sport, regulile managementului devin dominante prin succesul sau eşecul

competiţional cu impact deosebit asupra populaţiei. Sportul, cuprinde în sfera sa – dorinţe, vise,
talent – muncă asiduă, metodologie, cercetare ştiinţifică etc., toate puse în slujba performanţei
(sportivului) şi beneficiarului general (societatea).

Managementul, ca ştiinţă şi disciplină didactică, s-a născut din realizările pratice, din
sintetizarea teoriile, concepţiilor şi doctrinelor.

Pentru specialişti, pentru cei ce doresc să devină manageri, studiul managementului în

domenii mai puţin explorate, între care şi cel sportiv care constituie un adevărat „labirint” în care
orientarea şi profesionalizarea devin dificile în lipsa unei terminologii specifice.

Dintre definiţiile managementului din diferitele surse bibliografice, vom enumera:

” proces de coordonare a resurselor umane, informaţionale, fizice şi financiare, în vederea

realizării scopurilor organizaţiei” (Reece şi O’Grady)

“procesul de obţinere şi combinare a resurselor umane, financiare şi fizice, în vederea îndeplinirii

scopului primar al organizaţiei – obţinerea de produse şi servicii dorite de un anumit segment al
societăţii” (Langenecker şi Pringle).
 Pentru a naviga în ştiinţa managementului în activitatea managerială economică dar şi în
cele culturale, sociale şi pentru noi cele specifice, este absolut necesară însuşirea unei
terminologii specifice:

Management, de la englezescul TO MANAGE, ceea ce înseamnă a organiza, a controla

(într-o traducere directă);

-Manageriat – Sistem sportiv naţional (subsistem)

-Manager – Macrosistem

-Liederschip – Agenţia Naţională pentru Sport (ANS)

-Marketing – Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR)

-Funcţii manageriale – Structură sportivă

-Resurse ale managementului – Club sportiv (CS)

-Decizie managerială – Asociaţia Sportivă (AS)

-Stil de conducere – Direcţia Judeţeană pentru Sport (DJS)

-Leader – Birou federal sau Consiliul de administraţie – organ colectiv executiv al federaţiei

-Sport – Statut

-Federaţie Sportivă Naţională (FSN) – Registrul sportiv

-Organizaţie – Certificat de identitate sportivă

-OG – ONG (organizaţie – Licenţă de sportiv profesionist guvernamentală, organizaţie,non

guvernamentală)

– ONP (organizaţie non profit) – Oficiali sportivi

CAPITOLUL 1

MANAGEMENTUL, ABORDARE GLOBALA

Ca ştiinţă de sine stătătoare, managementul s-a definit în ultimele decenii ale secolului
XX, urmare a cuceririlor practicii, a studiilor şi conceptelor teoretice. Evoluţia managemenetului
a demonstrat că acţiunea managerială s-a bazat pe conceptul teoretic care la rândul său a fost
produsul practicii.
 În derularea istorică a faptelor, putem nominaliza managementul, ca produs al dezvoltării
societăţii, ca o necesitate a dezvoltării economice şi sociale. Managementul a fost, este şi va fi
influenţat de aceiaşi factori: economici, sociali, culturali şi politici.

Istoria managementului are ca punct de plecare Antichitatea, derulându-şi evenimentele

în Evul mediu şi în societatea modernă actuală.

Ideea de „management”, a preocupat întotdeauna societatea aflată fie în dezvoltare lentă

fie accentuată şi a contribuit decisiv prin instituţiile sale la definitivarea studiului magementului
ca ştiinţă cu un domeniul bine definit.

Activitatea, începând cu anul 3000 Î.H., a fost perioada istorică care a dat omenirii
primele surse privind formele empirice ale managementului. Organizarea iudeilor şi mai târziu
marile construcţii din Egipt, China completate de organizarea cetăţilor Greciei antice, au fost
mărturii la istoriografia managementului.

1.1 Istoria modernă a managementului

Începuturile moderne ale managementului sunt legate de organizarea Bisericii Catolice,

care a prezentat chiar de la primele forme de activitate, o structură scalară (conducere) şi un
concept de specializare.

Eficienţa organizatorică, a fost confirmată şi prin întreprinderile mari ale secolului XVI,
dar mai cu seama prin organizarea armatei, unde conceperea şi acţionarea Statului Major, au
constituit modele de conducere pentru varietatea viitoarelor unităţi economice.

Specialişti epocii, A. Smith – cu preocupări privind diviziunea muncii şi specializarea

celor ce produc în cadrul ansamblulu de producţie, sau R. Owen, Ch. Babbage şi Ch. Dupin, cu
studii privind aspectele ce diferenţiază munca intelectuală de cea fizică, îmbunătăţirea
productivităţii muncii, centralizarea producţiei, condiţiile de muncă şi câştigurile realizate de
personalul salariat, au contribuit în mod real, prin conceptele lor, la dezvoltarea managementului.

Probele practice, conceptele teoretice, informaţiile ştiinţifice – toate la un loc – au creat

un fundament pentru multe ştiinţe, între care putem enumera şi managementul. Ştiinţa
managementului poate fi în sfârşit definită!

Studiul managementului a necesitat variate puncte de vedere, diferite metode şi abordări.

Iată câteva dintre ele :

– abordarea de tip legalist, cu preocupări de cercetare a organizării, puterii, activităţilor şi
limitelor autorităţilor publice;

– abordarea ştiinţifică, vizând organizarea administrativă instrument al managementului;

– abordarea behavioriştilor, care au urmărit comportarea grupurilor, a noţiunilor de conducere şi

decizie.

Toate acestea sunt contribuţii clare la stabilirea esenţei şi înţelegerii managementului, ele
reflectă problemele epocii respective, modul în care au constituit sau nu, elementul de influenţare
pozitivă a gândirii şi practicii viitoare a domeniului conducerii ştiinţifice.

Schiţa ce urmează exemplifică abordările precum şi şcolile ce le caracterizează.

1.2. Managementul în România

Despre organizarea unor întreprinderi industriale şi apariţia unor concepte teoretice ale
managementului putem vorbi începând cu anul 1900. Este vorba de constituirea unor
întrdeprinderi emblematice pentru industria românescă – Malaxa, Reşiţa, etc., – precum şi de
preocupările de natură teoretică prin contribuţia unor iluştrii profesori, ca: V. Madgearu –
titularul primului curs universitar de specialitate – D. Gusti, Gh. Ţiţeica, Gh. Marinescu etc.

In anii 1920-1930, sunt cunoscute apariţia unor traduceri valoroase a lucrărilor de

specialitate, constituirea unor organizaţii naţionale privind domeniul muncii, afilirea la
organizaţii internaţionale, participarea la congrese.

Aflată în pragul consolidării şi recunoaşterii internaţionale, şcoala managementului

românesc, a fost complet abandonată odată cu instaurarea regimului comunist.

Perioada comunistă în România, a însemnat – citându-i pe O. Nicolescu şi I. Verboncu2 –

„o ignorare cvasitotală a ştiinţei managementului”.

Principiile managementului ştiinţific, au fost înlocuite cu principiile economice şi politice

marxiste, cu conţinut specific economiei sovietice.

Politicul vremii şi în acest domeniu şi-a impus doctrina, iar existenţa „Consiliului
Naţional al Planificării”, organism de tristă amintire, a anulat orice încercare de aplicare a
economiei de piaţă şi a unui management pe măsură.

Anul 1989, anul despărţirii de comunism, a marcat şi începutul orientării economice

româneşti, spre o economie de piaţă spre o cercetare ştiinţifică, debarasată în totalitate de
malformaţiile şi limitările perioadei comuniste.
 In acest sens, pe linia managementului ştiinţific, realizări mai mari s-au obţinut în
învăţământul economic (discipline didactice, facultăţi de profil) în cercetarea ştiinţifică (lucrări
de specialitate, studii post universitare şi de doctorat, etc.).

Fiind o realitate, trebuie remarcată şi situaţia actuală încă neclară la Întreprinderile de stat
şi Relaţiile naţionale, în cazul cărora, implementarea managementului se realizează mai lent şi
prin rigiditatea actualui de conducere.

În ţara noastră, adevăraţii specialişti în ştiinţa managementului vor fi exponenţii

generaţiei tinere (generaţia aşteptată), aceştia vor fi cei ce vor asigura credibilitatea şi eficienţa
şcolii româneşti de management.

În cadrul reformării societăţii, a implementării unui management performant în toate

domeniile vieţii sociale regăsim printre acestea şi sportul, care se află la început de drum, de
acumulări cantitative şi calitative, de formare de specialişti. Startul în această „cursă”, a fost dat
de colegii noştri, profesori universitari – Al. Voicu, Al. Lăzărescu, I. Todan, I. Lador (doctor în
management) şi alţii, care şi-au orientat studiile – cercetările spre acest domeniu.

Studiul managementului sportului, constituie o întreagă „combinaţie”, ce poate fi

rezumată, astfel:

-ştiinţă, nu ordine de execuţie (regula degetului);

-armonie, nu discordie;

-cooperare, nu individualism;

-randament maxim, într-o zonă cu randament restricţionat;

-dezvoltarea fiecărui individ spre eficienţa şi prosperitatea lui maximă.

Studiul managementului sportului, va fi realizat ţinându-se cont de următoarele viziuni

ale acestuia:

-este considerat o sumă de procese aplicate în mod consecvent şi corect, pentru eficienţă şi
eficacitate organizatorică;

-o însuşire a rolului managerilor;

-rol de informare;

-rol decizional.

1.3 Funcţiile managementului

 Pentru a pătrunde în esenţa managementului, pentru a cunoaşte conţinutul şi mecanismele
proprii acestuia, este necesar să cunoaştem funcţiile.

Dintre teoreticienii managementului, cei ce au nominalizat funcţiile (cei mai cunoscuţi),

au fost: H. Fayol, I. Longenecker şi Ch. Pringle.

Ne-am oprit la nominalizarea concepută de O. Nicolescu şi I. Verboncu, care ni s-au

părut mai familiare „producţiei sportive”:

-previziunea

-organizarea

-coordonarea

-antrenarea

-evaluarea-controlul.

1.4 Resursele managementului

Dacă în cazul funcţiilor avem o varietate a clasificării acestora, în ceea ce priveşte

funcţiile managementului constatăm o unanimitate, în a le clasifica în patru categorii:

-resurse umane;

-resurse materiale;

-resurse financiare;

-resurse informaţionale

Pentru activitatea sportivă, cadrul organizatoric al structurilor, este indispensabil – atât

pentru studiul cât şi pentru utilizarea resurselor.

1.5 Managementul şi stilul de conducere

 Cel chemat să pună în practică ştiinţa managementului, indiferent de organizaţie –
întreprindere, de mărime, natură şi profil – se numeşte manager.

În mod evident, managerii sunt persoane care au în cadrul organizaţiilor, responsabilităţi

de conducere privind aspectele de coordonare, organizare, dispoziţie – comandă şi control.
Managerii sunt profesionişti, înnăscuţi sau nu, dar oricum instruiţi pentru astfel de funcţii.

1.5.1 Calităţile unui manager performant

Indiferent de unde sunt managerii, din interiorul organizaţiei – întreprinderii sau din afara
acestuia, aceşti profesionişti ai domeniului, trebuie să îndeplinească nişte calităţi, caracteristice
profilului.

În opinia unor autori de prestigiu din ţara noastră, precum O. Nicolescu, I. Petrescu, C.
Russu, se desprind următoarele calităţi ale unui manager performant:

„dublă profesionalizare”, cea de a poseda cunoştinţe şi calităţi profesionale şi cea de a avea

competenţa de conducere ;capacitatea de a dezvolta un sistem de relaţii viabile şi eficient cu
colaboratorii şi subalternii, care să constituie un climat propice performanţelor; modelarea unui
comportament propriu care să influenţeze comportamentul subalternilor în mod pozitiv; să dea
dovadă de o autoritate pe măsura celei cu care a fost investit, asigurându-se o unitate între
autoritatea formală (cea cu responsabilităţile investirii) şi cea informală (cea recunoscută de
subalterni):

-să posede creativitate, cunoscând schimbările, îmbunătăţirile tehnologice şi sociale, să aleagă în

mod creativ măsurile ce se impun;

-să posede o rezistenţă nativă, dar şi obţinută prin instruire, de a face faţă solicitărilor de natură
fizică şi psihică, privind situaţia organizaţiei – întreprinderii, a angajaţilor, a luării deciziilor
optime şi eficace.

1.5.2 Leadership

Datorită poziţiei managerului în organizaţie – întreprindere, a rolului său privind

asigurarea unei activităţi performante, a legăturilor sale cu angajaţii, în vederea implicării
acestora în efortul total, s-a conturat conceptul de “Leadership”,
 Pentru definirea Leadershipului, trebuie pornit de la ideea că la baza lui stă spiritul de
echipă, O. Nicolescu şi Î. Verboncu, citează pentru definire, pe specialiştii americani organizaţi
în Par Group – ea fiind „abilitatea unui manager de a obţine implicarea efectivă a unor persoane
în implementarea unui anumit curs de acţiune”. Este citat şi John Kotter, care precizează că
Leadership înseamnă “un proces de orientare a unui grup sau a unor grupuri de persoane prin
mijloace în principal necoercitive”.

Analizând această definiţie, ne raportăm în mod clar la poziţia oficială a managerului în

organizaţie (cea formală) dar şi la relaţiile interpersonale ale acestuia privind managementul de
grup (poziţia informală),

Putem discuta, în antiteză despre management şi leadership?

Putem discuta privind relaţia dintre cele două concepte, în sensul existenţei unui raport de
complementaritate, că sunt indispensabile aplicării în practică a ştiinţei manageriale şi că
managementul are o arie mai mare de acţionare decât Leadershipul, pe care-l încorporează în
procesul său specific.

Reuşita leaderilor în procesul managerial depinde de anumiţi factori, calităţi:

a) calităţile personale de natură profesională, a relaţiilor cu angajaţii, colaboratorii, instituţiile cu

care se colaborează, ţinuta fizică şi caracterială;

-puterea legitimă, poziţia ierarhică în organizaţie – întreprindere;

-puterea de recompensare – posibilităţi;

-puterea coercitivă (instrumentele de constrângere);

-puterea exemplului personal;

-puterea informaţională, prin deţinerea şi accesul la informaţii;

-puterea profesională, cunoştinţe şi experienţă în domeniu.

b) cunoştinţele leaderului, cele de bază, completate cu noutăţile domeniului şi modalităţile de

atragere a angajaţilor la acţiunile organizaţiei-întreprinderii plus cunoştinţe din ştiinţele
complementare.

c) Situaţia organizaţiei – întreprinderii, care îşi lasă o amprentă solidă asupra poziţiei leaderului,
prin calitatea dotării tehnologice dar şi prin cea a resurselor umane.

d) Mediul extern, care poate fi favorabil sau nefavorabil.