Sunteți pe pagina 1din 2

LEACURI MĂNĂSTIREŞTI: TĂMÂIA

adminortodox / 13 septembrie 2013

Autor: Mariana Borloveanu

Sfântul Apostol Pavel, în înălţătoarele sale epistole, fiind inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, ne învaţă
că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi „spre miros de bună mireasmă” (Efeseni 5, 2), iar
în Corinteni II 2, 15, vorbind despre Sfinţii Apostoli, spune că ei sunt „bună mireasmă” a lui Dumnezeu, adică
balsam de tămâie.
Însoţeşte toate rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu

De câte ori intru pe poarta unei mănăstiri am senzaţia că simt adiere de flori din grădina Raiului, dar, dincolo de
acest balsam, la intrarea în biserică, o altă mireasmă mă învăluie în binecuvântat parfum de tămâie. N-am să uit
niciodată o trăire pe care am avut-o la Mănăstirea Cozia, cu multă vreme în urmă. Era o frumoasă seară din
Săptămâna Patimilor şi, după ce am ieşit de la Denie, simţeam că plutesc. În pritvorul mănăstirii m-am oprit
pentru binecuvântare la părintele stareţ Gamaleil şi i-am mărturisit ce încărcătură specială simţeam şi ce
prospeţime a respiraţiei îmi conferea mirosul acela de brad şi flori de primăvară ce plutea în aer. A zâmbit
îngăduitor părintele şi mi-a arătat uşile larg deschise ale bisericii. În clipa aceea m-am simţit ca un copil care
tocmai făcuse o poznă şi, retrăgându-mă în chilie, am meditat până noaptea târziu la Apocalipsa Sfântului Ioan
Evanghelistul, ce ne dezvăluie imaginea unei Liturghii cereşti, în care tămâia este elementul esenţial ce însoţeşte
toate rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur şi i s-a
dat lui tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului.
Şi fumul tămâiei s-a suit din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor”
(Apocalipsa 8, 3-4). Şi mai este o cântare ce ne mângâie în suferinţă: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia
înaintea Ta!“ (Psalmul 140, 2).
Magii au adus-o pentru Mântuitor
Magii care au venit să se închine la Ierusalim au adus aur, smirnă şi tămâie. Ultima este simbolul rugăciunii de
cinstire a lui Dumnezeu. Şi magii care au venit să se închine Fiului lui Dumnezeu I-au adus în dar aur, smirnă şi
tămâie: „Şi intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s-au
închinat; şi deschizându-şi vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă“. (Matei 2, 11). Tămâia a fost
folosită din cele mai vechi timpuri în ritualuri religioase, având menirea de a favoriza o respiraţie profundă,
calmă, fapt ce induce o stare de spirit ideală pentru rugăciune şi meditaţie. De fapt, aceasta este o răşină obţinută
dintr-un arbust (Boswelia sacra) ce creşte în Orientul Mijlociu. Este înalt de aproximativ 3-6 metri şi are florile
alburii. Acesta creşte prin crăpăturile stâncilor din munţi sau prin pietrişurile din vecinătatea mării. Prin incizii
longitudinale în scoarţă se scurge un lichid lăptos ce, în momentul în care intră în contact cu aerul, se solidifică,
formând bucăţi de dimensiuni diferite, de culoare gălbuie.
Antiseptică, antiinflamatoare, carminativă, cicatrizantă şi sedativă

Tămâia face parte din simbolurile de cult, fiind un aromant natural folosit în toate religiile din vremuri străvechi.
Răspândirea fumului şi mirosului îi însoţeşte pe creştini în toate sfintele slujbe ale Bisericii. Răşina coniferelor
nu poate fi considerată tămâie. Alături de alte multe ingrediente, aceasta intră în compoziţia Sfântului şi Marelui
Mir. Tămâia este colectată în luna aprilie, în preajma Sărbătorilor de Paşte. Aceasta constituie un element de
bază în ritualul creştin-ortodox, fumul său sfinţind locurile, alungând demonii, purificând mintea şi sufletul. Este
antiseptică, antiinflamatoare, carminativă şi cicatrizantă sau sedativă. Dintre leacurile folosite de călugări în
mănăstiri, tămâia a fost utilizată din cele mai vechi timpuri atât ca leac pentru suflet, dar şi pentru durerile
trupeşti.
Tămâia sfarma pietrele de la fiere sau rinichi

Pe lângă durerile de cap şi complicaţiile legate de acestea, nebănuite sunt metodele prin care vieţuitorii din
mănăstiri îşi tămăduiesc afecţiunile de orice fel. De la părintele Casian de la Mănăstirea Gura Motrului am aflat
că un tratament cu tămâie şi ulei de măsline care vă scapă pentru totdeauna de pietrele nedorite ce se depun la
rinichi sau la fiere. Pentru aceasta va trebui ca timp de 23 de zile să respectaţi următoarea schemă de tratament:
În fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, veţi urma tratamentul cu tămâie şi ulei de măsline.
În prima zi se ia un bob de tămâie şi o lingură cu ulei de măsline. În cea de-a doua se iau două bobiţe şi o lingură
cu ulei măsline. Din ziua a treia se iau trei bobiţe de tămâie şi o lingură cu ulei de măsline, apoi patru, cinci,
şase… până în ziua a 12-a, când se consumă 12 bobiţe şi trei linguri cu ulei. După 12 zile se continuă tratamentul
în ordine descrescătoare: în ziua 13 se iau 11 bobiţe şi trei linguri. În ziua 14 – 10 bobiţe şi două-trei linguri, apoi
nouă, opt, şapte… până în ziua 21.
După această cură se face pauză de o zi, apoi se beau timp de trei zile câte două căni cu ceai de pelin pe zi (una
dimineaţa şi una seara). În timpul tratamentului trebuie să aveţi mare grijă să puneţi tămâia direct pe limbă, fără
să atingeţi dantura şi apoi să înghiţiţi uleiul de măsline. După pauza de o zi, pe lângă ceaiul de pelin, mai beţi şi o
cană cu suc de lămâie la fiecare masă de prânz.
Multe astfel de leacuri am aflat în peregrinările mele pe la mănăstirile de pretutindeni şi mare bucurie am, pentru
că Dumnezeu m-a învrednicit să vi le pot împărtăşi tuturor acum în preajma Săptămânii Patimilor.

Absoarbe cheagurile de sânge şi vasele sparte ale capului


Vestitul vindecător de la Mănăstirea Dervent, părintele Elefterie, pe lângă cunoscuta călcătură monahală, mai
avea şi alte leacuri, printre care şi tratamentul cu tămâie şi miere împotriva durerilor de cap. Pe o piele de miel
sau de oaie, proaspăt jupuită, întindea miere de albine lichidă şi tămâie foarte bine pisată. Punea pe capul
bolnavului blana şi o ţinea până când mierea se usca. Astfel cu acest tratament, părintele Elefterie vindeca
durerile de cap, dar şi sechelele loviturilor, inclusiv vasele sparte şi cheagurile de sânge ce, în urma aplicării
acestui tratament, se trăgeau şi dispăreau.
(preluat http://marianaborloveanu.blogspot.ro )

S-ar putea să vă placă și

  • GHID03
    GHID03
    Document13 pagini
    GHID03
    Sirbu Puiu
    Încă nu există evaluări
  • SFATURI
    SFATURI
    Document2 pagini
    SFATURI
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Din Brasovul de Altadata (H)
    Din Brasovul de Altadata (H)
    Document12 pagini
    Din Brasovul de Altadata (H)
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Subiecte de Teza Mate X
    Subiecte de Teza Mate X
    Document1 pagină
    Subiecte de Teza Mate X
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Test Mate 10
    Test Mate 10
    Document2 pagini
    Test Mate 10
    addamo13
    Încă nu există evaluări
  • Catelusul
    Catelusul
    Document16 pagini
    Catelusul
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Test Mate 2
    Test Mate 2
    Document2 pagini
    Test Mate 2
    addamo13
    Încă nu există evaluări
  • Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Document2 pagini
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Test Mate 1
    Test Mate 1
    Document2 pagini
    Test Mate 1
    addamo13
    Încă nu există evaluări
  • Subiecte Teza VI
    Subiecte Teza VI
    Document3 pagini
    Subiecte Teza VI
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Modele Teza
    Modele Teza
    Document2 pagini
    Modele Teza
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Fise Lectii (M10)
    Fise Lectii (M10)
    Document60 pagini
    Fise Lectii (M10)
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Teza VI
    Teza VI
    Document1 pagină
    Teza VI
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Mierea
    Mierea
    Document2 pagini
    Mierea
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Colinde
    Colinde
    Document11 pagini
    Colinde
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Leacurile Cu Leurdă
    Leacurile Cu Leurdă
    Document3 pagini
    Leacurile Cu Leurdă
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Leacurile Cu Leurdă
    Leacurile Cu Leurdă
    Document3 pagini
    Leacurile Cu Leurdă
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Sfaturi Aduse de Cândva
    Sfaturi Aduse de Cândva
    Document5 pagini
    Sfaturi Aduse de Cândva
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Document4 pagini
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Leacurile Cu Leurdă
    Leacurile Cu Leurdă
    Document3 pagini
    Leacurile Cu Leurdă
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Mărarul
    Mărarul
    Document3 pagini
    Mărarul
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Afis 2
    Afis 2
    Document1 pagină
    Afis 2
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • 35 de Proverbe Japoneze
    35 de Proverbe Japoneze
    Document2 pagini
    35 de Proverbe Japoneze
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Document2 pagini
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Isopul
    Isopul
    Document4 pagini
    Isopul
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Teza XI
    Teza XI
    Document2 pagini
    Teza XI
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Rezultate Concurs Național Pentru Elevi - Tehnium, Mai 2016
    Rezultate Concurs Național Pentru Elevi - Tehnium, Mai 2016
    Document12 pagini
    Rezultate Concurs Național Pentru Elevi - Tehnium, Mai 2016
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări