Sunteți pe pagina 1din 2

Puterea tămăduitoare a aerului şi apei

de Mariana Borloveanu
- leacuri mănăstireşti
Dintre toate leacurile pământului, două nu costă nimic, dar au mare valoare în
vindecarea multor afecţiuni ale organismului: aerul şi apa. Maica Nectaria de la
Ierihon ştie secretul acestor „medicamente” naturale cu care se tratau călugării cu
afecţiuni pulmonare, reumatice sau dermatologice.
Climatul subalpin vindecă TBC-ul
În timpul mersului prin pădure, aerul inspirat este de cea mai bună calitate, crescând
capacitatea pulmonară. Acesta este benefic în funcţie de altitudine, iar după o cură
de 14 zile, în care se inspiră aer ionizat timp de două ore dimineaţa şi două ore
seara, vor fi vindecate şi ameliorate mai multe afecţiuni.
Până la 1.000 m, datorită climatului blând, aerul devine sedativ, tratând insomnia,
nervozitatea, hipertiroidia, ulcerul şi gastrita hiperacidă. Între 1.000 m şi 1.400 m,
cele mai bune rezultate se obţin în tratarea bolilor pulmonare, fiind singurul mod de
a trata naturist TBC-ul şi de a vindeca stările anxioase.
De asemenea, climatul subalpin are efecte revigorante şi tonifiante, ajutând bolnavii
cu probleme respiratorii, anemici, hipertensivi sau cu început de ulcer. Între 1.400 m
şi 1.800 m, acolo unde întotdeauna este un climat alpin, bolnavii cu astm bronşic vor
scăpa de crizele chinuitoare ale acestei afecţiuni. Aerul de la cotele de peste 1.800 m
se recomandă oamenilor sănătoşi, care doresc să se fortifice şi să scape de stres.
Cel mai potrivit „cabinet”: în preajma cascadelor
În momentul escaladei pe munte, aerul devine din ce în ce mai curat şi mai liniştitor.
Cei cărora le plac drumeţiile au un tonus sănătos şi o perspectivă optimistă de viaţă,
ceea ce le aduce acel surplus de energie pozitivă. Până şi cele mai complicate forme
ale depresiei şi-au găsit leacul în curele cu aer de la cote alpine. Cel mai sănătos aer
se poate respira în imediata apropiere a cascadelor, acolo unde există ioni negativi
din abundenţă şi oxigen pur, ce reglează circulaţia sângelui şi fortifică organismul,
chiar şi în cazul asteniei severe. Această cură se ţine de la 30 de zile până la 90 de
zile (în cazurile grave), două ore dimineaţa, o oră la prânz şi două ore seara.
Începeţi ziua cu un pahar plin ochi cu apă
Cine îşi începe ziua cu un pahar plin ochi cu apă are o şansă în plus să ţină departe
cele mai multe dintre afecţiuni. Însă, pentru un tratament eficient, trebuie să ţineţi
cont de indicaţiile terapeutice ale fiecărei ape în parte. Cele alcaline, cât şi cele
carbogazoase sunt folosite în tratarea afecţiunilor hepatobiliare şi gastrointestinale,
ajutând la reglarea digestiei. Prin conţinutul bogat în bicarbonat, natriu, potasiu,
calciu şi magneziu, aceste ape ajută şi în bolile metabolice.
Apele slab sulfurate sunt diuretice, reduc glicemia şi calmează crizele de colită, iar
cele iodurate şi hipotone sunt indicate în afecţiunile tiroidiene, cât şi în stimularea
secreţiei gastrice. Apele feruginoase ajută în anemii.
În fiecare dimineaţă, imediat după trezire, se va bea o cană cu 250 ml apă, la
temperatura camerei, apoi timp de două ore nu se bea şi nu se mănâncă nimic. După
acest timp se mănâncă normal, dar se vor bea câte 200 ml de apă, din două în două
ore, până la ora 20:00. La culcare se bea ceai de tei sau iasomie. O astfel de cură
durează 90 de zile, după care se face pauză o lună, apoi se poate relua ori de câte
ori este nevoie.
Băile sărate redau mobilitatea
Pe lângă efectele interne pe care le au asupra organismului, apele minerale sunt utile
şi în tratamentele externe ale mai multor afecţiuni. Cele carbogazoase, sub formă de
băi reci, ameliorează problemele cauzate de circulaţia periferică deficitară. Apele
puternic sulfurate, sub formă de băi calde, sunt vasodilatatoare la nivel cutanat,
ameliorând problemele de natură dermatologică, respiratorie şi reumatismală. Apa
sărată este recomandată pentru tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, a celor
reumatice, neurologice periferice şi centrale, dar şi ginecologice. Curele externe cu
ape se pot face atât în bazele de tratament, dar şi acasă dacă aveţi astfel de ape la
dispoziţie. Tratamentul durează trei săptămâni şi se poate repeta de trei ori pe an.
• Concentraţia de ioni negativi din zona alpină este de 40 de ori mai mare decât în
centrul Bucureştiului.
Aerosolii revigorează
Acel abur pe care îl vedem deasupra pădurilor de conifere este, de fapt, o masă de
aerosoli ce vindecă bolile respiratorii. Oricine ajunge în astfel de locuri e bine să
profite din plin de efectele binefăcătoare ale uleiurilor volatile din preajma acestor
copaci miraculoşi. Aerosolii degajă o sarcină electrică ce potenţează procesele din
organism şi tratează bronşiectaziile şi astmul.
• Cura cu aer alpin este contraindicată în afecţiunile cardiace sau emfizem pulmonar.

S-ar putea să vă placă și

  • Colinde
    Colinde
    Document11 pagini
    Colinde
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • SFATURI
    SFATURI
    Document2 pagini
    SFATURI
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Din Brasovul de Altadata (H)
    Din Brasovul de Altadata (H)
    Document12 pagini
    Din Brasovul de Altadata (H)
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Test Mate 1
    Test Mate 1
    Document2 pagini
    Test Mate 1
    addamo13
    Încă nu există evaluări
  • Subiecte Teza VI
    Subiecte Teza VI
    Document3 pagini
    Subiecte Teza VI
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Catelusul
    Catelusul
    Document16 pagini
    Catelusul
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Modele Teza
    Modele Teza
    Document2 pagini
    Modele Teza
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Test Mate 10
    Test Mate 10
    Document2 pagini
    Test Mate 10
    addamo13
    Încă nu există evaluări
  • GHID03
    GHID03
    Document13 pagini
    GHID03
    Sirbu Puiu
    Încă nu există evaluări
  • Subiecte de Teza Mate X
    Subiecte de Teza Mate X
    Document1 pagină
    Subiecte de Teza Mate X
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Test Mate 2
    Test Mate 2
    Document2 pagini
    Test Mate 2
    addamo13
    Încă nu există evaluări
  • Fise Lectii (M10)
    Fise Lectii (M10)
    Document60 pagini
    Fise Lectii (M10)
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Teza VI
    Teza VI
    Document1 pagină
    Teza VI
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Leacurile Cu Leurdă
    Leacurile Cu Leurdă
    Document3 pagini
    Leacurile Cu Leurdă
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Mierea
    Mierea
    Document2 pagini
    Mierea
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Leacurile Cu Leurdă
    Leacurile Cu Leurdă
    Document3 pagini
    Leacurile Cu Leurdă
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Tamaia
    Tamaia
    Document2 pagini
    Tamaia
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Leacurile Cu Leurdă
    Leacurile Cu Leurdă
    Document3 pagini
    Leacurile Cu Leurdă
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Sfaturi Aduse de Cândva
    Sfaturi Aduse de Cândva
    Document5 pagini
    Sfaturi Aduse de Cândva
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Document4 pagini
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Teza XI
    Teza XI
    Document2 pagini
    Teza XI
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    Document2 pagini
    Puterea Tămăduitoare A Aerului Şi Apei
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Isopul
    Isopul
    Document4 pagini
    Isopul
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • 35 de Proverbe Japoneze
    35 de Proverbe Japoneze
    Document2 pagini
    35 de Proverbe Japoneze
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Mărarul
    Mărarul
    Document3 pagini
    Mărarul
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Afis 2
    Afis 2
    Document1 pagină
    Afis 2
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări
  • Rezultate Concurs Național Pentru Elevi - Tehnium, Mai 2016
    Rezultate Concurs Național Pentru Elevi - Tehnium, Mai 2016
    Document12 pagini
    Rezultate Concurs Național Pentru Elevi - Tehnium, Mai 2016
    dobru_cornelia1959
    Încă nu există evaluări