Sunteți pe pagina 1din 1

Fabrica de lapte din or.

Chişinău, iniţial fabrica de unt, a fost creată în anul 1944,


fiind situată în centrul or. Chişinău pe str. Frunze 160 (astăzi str. Columna). În pofida
condiţiilor postbelice şi a lipsei de utilaj specializat, fabrica producea un asortiment
destul de larg de lactate. Uzina de lapte din Chişinău a fost dotată cu echipamentul
necesar doar în anul 1950.
Fiind inițial de importanță urbană, uzina a obținut treptat, pe parcursul unei
perioade de peste 10 ani, importanță republicană. Astfel fabrica de lapte din or.
Chişinău aproviziona cu produse lactate nu doar capitala, dar şi o serie de oraşe şi
centre raioanale din fosta RSSM. În anul 1968 uzina de lapte din Chişinău cuprindea
fabrici de lapte din 6 raioane ale Republicii.
În anul 1970 au fost efectuate lucrări de modernizare şi reconstrucţie a secţiilor de
producere a uzinei, au fost îmbunătăţite considerabil condiţile de muncă, precum şi
asortimentul produselor fabricate. Drept produse lactate de bază au devenit:
smîntîna, brînza, laptele pasteurizat şi băuturile acidolactice, împachetate în sticle de
sticlă, borcănaşe şi bidoane.
În urma specializării procesului de producţie uzina de lapte din Chişinău, precum şi
fabricile de lapte din 7 centre raionale ale Republicii care intrau în componenţa sa, au
devenit Asociaţia de producere «МОЛОКО». Cantitatea totală de lapte ce se prelucra
în RSSM la acel moment atingea valoarea de 1,4 milioane tone, ceea ce reprezenta un
volum mult prea mare pentru capacitatea de procesare a uzinei de lapte din Chişinău.
Astfel în anul 1977 a fost deschisă o fabrică nouă de lapte în zona industrială din
sectorul Botanica al capitalei.
În anul 1992 Asociația «МОЛОКО» din Chișinău a fost redenumită în Asociaţia
«LAPTE». Doi ani mai tîrziu, în anul 1994, în urma privatizării tuturor
întreprinderilor care intrau în componenţa companiei, Asociaţia «LAPTE» a fost
redenumită în Societatea pe Acţiuni «LAPTE».
În perioada de perestroikă uzina de lapte a ajuns într-o stare de declin total.
Valoarea volumului total de lapte procesat a scăzut simţitor de 100 ori, constituind
doar 5 tone de lapte pe zi. De asemenea asortimentul de produse s-a redus
considerabil. Întrucît administraţia întreprinderii nu era capabilă să facă faţă
condiţiilor nou create, S.A.«LAPTE» risca să dea faliment. Situaţia întreprinderii s-a
ameliorat în urma privatizării ei la data de 12 iulie 1992. Astfel S.A.«LAPTE» a devenit
S.A.«JLC», iar în cadrul companiei au început să activeze specialişti competenţi, ce
posedau abilităţile necesare de administrare a afacerilor şi viziuni noi.

S-ar putea să vă placă și