Administrarea societăților.

Competențe

 Cadrul legal și noțiunea de societate

 Formele societăților

 Societatea în nume colectiv

 Societatea în comandită simplă

 Societatea pe acțiuni

 Societatea în comandită pe acțiuni

 Societatea cu răspundere limitată

1
 În dreptul românesc,
Cadrul legal și noțiunea de societate

reglementarea societăților comerciale este cuprinsă în Legea societăților nr.

31/1990 („Legea nr. 31/1990” sau „Legea”), lege care constituie dreptul special în
materie și care cuprinde reguli aplicabile oricărei societăți, indiferent de forma
juridică a acesteia și de obiectul ei de activitate.

De asemenea, această lege se aplică și societăților comerciale cu participare

străină, caz în care se completează cu dispozițiile privind investițiile străine, cum
ar fi, de exemplu O.U.G. nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe.

În nicio lege nu se definește noțiunea de societate comercială și pentru

aceasta se apelează la Codul civil, care reglementează contractul de societate și
care constituie dreptul comun în materia societăților.

A șa cum s-a arătat în literatura de specialitate, societatea poate fi

definită ca o grupare de persoane ce se constituie în baza unui contract de
societate şi având personalitate juridică, în care asociații cad de acord să pună în
comun anumite bunuri pentru a desfășura împreună o anumită activitate pentru
realizarea şi împărțirea beneficiilor rezultate.

Față de alt tip de contract, cel de societate se deosebește prin aceea că aici
vorbim de asociați care pun în comun o valoare patrimonială, desfășoară împreună
o anumită activitate și participă la realizarea și împărțirea beneficiilor realizate.

În consecință, acest contract este unul bi sau multilateral, este oneros și

consensual.

Față de o societate civilă, o societate comercială se deosebește prin aceea că

obiectul de activitate privește operațiuni economice de natura producției,
comerțului sau prestărilor de servicii, spre deosebire de cea civilă, care exploatează
o întreprindere civilă și nu comercială. Totodată, o astfel de societate este
întotdeauna investită cu personalitate juridică, pe când la societatea civilă nu este

2
valabilă această afirmație, acestea putând fi și fără personalitate juridică, scopul
celor două tipuri este diferit, iar regulile de funcționare ale lor sunt, de asemenea,
diferite.

Ca și elemente specifice care stau la baza oricărei societăți comerciale sunt

aportul asociaților, intenția de a desfășura o activitate în comun – affectio
societatis, precum și împărțirea profitului obținut în urma activității desfășurate.

Aceste elemente sunt specifice contractului de societate și fără unul dintre acestea,
contractul va fi nul ca și contract de societate, putând însă îndeplini condițiile
pentru alt tip de contract civil: locațiune, împrumut, etc.

Care este cadrul normativ aplicabil societatii cu

raspundere limitata?

3
II. Formele societăților

Conform legislației române, mai exact conform Legii nr. 31/1990, formele
juridice pe care le poate îmbrăca o societate sunt: societatea în nume colectiv,
societatea în comandită simplă, societatea pe acțiuni, societatea în comandită pe
acțiuni, societatea cu răspundere limitată.

În dreptul românesc, se cunosc, deci, cam aceleași forme ca și în

reglementările altor țări, dat fiind faptul că peste tot acestea trebuie să răspundă
cam acelorași cerințe.

Ca și în alte sisteme de drept, și în dreptul românesc deosebirea dintre

diferitele forme juridice ale societăților se face după modul în care asociații
răspund față de terți pentru obligațiile societății – art. 3 din Legea nr. 31/1990.

Așadar, aceste forme sunt limitativ prevăzute de lege. Această limitare se

referă la societățile cu personalitate juridică, dar nu este exclusă posibilitatea
constituirii unor societăți în forme prevăzute în alte forme legale, conform art.
1888 din C. civ.

CLASIFICAREA SOCIETĂȚILOR

După natura lor, societățile sunt societăţi de persoane şi societăţi de

capitaluri.

Societăţile de persoane se constituie intuitu personae, deci se constituie pe

baza încrederii reciproce dintre asociaţi. Aceste societăţi sunt cea în nume colectiv
şi cea în comandită simplă.

Societăţile de capitaluri – intuitu pecuniae, au un număr mare de asociaţi şi

nu prezintă interes calităţile personale ele asociaţilor, ci doar cota de capital
investită de fiecare dintre ei. Fac parte din această categorie societatea pe acţiuni şi
cea în comandită pe acţiuni.
4
 Ce societati putem infiinta in baza Legii nr. 31/1990 ?

După răspunderea asociaţilor faţă de terţi sunt societăţi în care răspunderea

asociaţilor este nelimitată şi solidară – cea în nume colectiv, cea în comandită
simplă sau pe acţiuni în cazul asociaţilor comanditați – și societăți în care
răspunderea este limitata la contribuția la capitalul social – societatea pe acțiuni
și societatea cu răspundere limitata, precum şi cazul asociaţilor comanditari în
societățile în comandită.

Societăţile se mai pot clasifica şi în funcţie de structura capitalului social şi

modul de împărţire a acestuia şi anume: societăţi unde capitalul social se divide în
părţi de interes şi societăţi în care capitalul social se împarte în acţiuni; se mai
poate discuta de societăţi care pot emite titluri de valoare (societatea pe acțiuni) sau
societăţi care nu pot emite asemenea titluri (societatea cu răspundere limitată).

III. Societatea în nume colectiv și funcționarea ei

Societatea în nume colectiv este cea mai veche formă de societate şi

cuprinde un număr mic de asociaţi, care de regulă se cunosc bine sau sunt chiar
rude. Este o formă de societate cu afaceri mici, în care asociaţii îşi asumă toate
riscurile (intuitu personae).

Fiind vorba de un număr mic de asociaţi, legea nu instituţionalizează pentru

funcţionare o adunare generală a asociaţilor, deciziile fiind luate de asociaţi
împreună. Deciziile se iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social; prin excepţie este nevoie de votul tuturor asociaţilor
când este vorba de modificarea actului constitutiv sau de revocarea
administratorului numit prin contractul de societate.

5
 A dministrarea societăţii se asigură de unul sau mai mulţi administratori,
ce pot fi unul dintre asociaţi sau din afară, dar numai persoane fizice. Dacă sunt
mai mulţi, prin contractul de societate se va stabili ca aceştia să lucreze individual
sau împreună, în acest din urmă caz ei luând deciziile prin unanimitate, iar în caz
de divergenţă decid asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului
social.

Administratorii pot face întocmi toate actele necesare aducerii la îndeplinirea

a obiectului de activitate al societății, în limitele impuse prin actul constitutiv. În
cazul în care asociații nu au menționat în contractul de societate administratorul
care are drept de reprezentare, acesta aparține fiecărui administrator.

Raportul dintre administratori și societate este unul de mandat.

IV. Societatea în comandita simpla și funcționarea ei

Societatea în comandită simplă este o societate bazată pe încrederea

asociaţilor – doi sau mai mulţi – care pun în comun anumite bunuri pentru a
desfăşura o activitate comercială, pentru împărţirea profitului şi care răspund
nelimitat şi solidar – asociaţii comanditaţi- şi limitat la aportul lor – asociaţii
comanditari.

Este o formă apărută în Evul mediu când anumite categorii sociale (nobili,
clerici, etc.) nu puteau intra în afaceri pentru că dreptul canonic le interzicea
încasarea de dobânzi şi atunci încredinţau capitaluri unor persoane – căpitani de
corăbii de regulă – pentru a le folosi în afaceri şi asta în baza unui contract numit
commenda.

Ca atare, societatea aceasta este una intuitu personae pentru că se bazează pe

încrederea asociaţilor comanditari în asociaţii comanditaţi (şi invers), capitalul este
divizat în părţi de interes şi răspunderea asociaţilor este diferită: comanditaţii
răspund nelimitat şi solidar, iar comanditarii numai în limita aportului lor.

6
 În aceasta societate nu este legal instituită o adunarea generală a asociaţilor,
deciziile luându-le toţi asociaţii, comanditaţi şi comanditari.

I n principiu, deciziile se iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea

absolută a capitalului social.

Deciziile privind revocarea administratorilor desemnaţi prin contractul de

societate şi cele privind modificarea contractului de societate se iau cu votul
tuturor asociaţilor.

Administrarea societăţii se face de unul sau mai mulţi administratori care nu

pot fi decât din rândul asociaţilor comanditaţi- nu şi dintre cei comanditari pentru
că ei nu răspund decât limitat şi este nevoie de protejarea intereselor terţilor.

Când sunt mai mulţi administratori şi prin contract se prevede că ei lucrează

împreună, deciziile lor se iau în unanimitate, iar în caz de divergenţă decid asociaţii
care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.

Pentru anumite operaţii în contul societăţii, anumit determinate de

reprezentanţii societăţii, şi un comanditar le poate încheia în baza unei procuri
speciale pentru operații determinate, data de reprezentanții societății. În cazul în
care asociatul comanditar acționează fără procură, el va răspunde nelimitat şi
solidar pentru toate obligaţiile societăţii contractate de la data la care a încheiat
operaţia respectivă.

V. Societatea pe acțiuni

Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă de societate. Este

cunoscută şi sub denumirea de societate anonimă, pentru că nu are importanţă
calitatea asociaţilor, ci doar aporturile pe care aceştia le aduc în societate.

Este precumpănitoare în marile investiţii, cu capitaluri însemnate, putând

face apel inclusiv la subscripţia publică.

7
 Definind această formă de societate putem spune că reprezintă acea societate
constituită prin asocierea mai multor persoane ce contribuie la constituirea
capitalului social prin titluri numite acţiuni pentru o activitate comercială şi care
răspund pentru obligaţiile asumate de societate în limita aportului lor (intuitu
pecuniae).

Ca şi caracteristici putem spune că această formă de societate are un număr

minim de asociaţi denumiţi acţionari, are capitalul social divizat în acţiuni – titluri
de valoare transmisibile şi negociabile – iar răspunderea asociaţilor este limitată la
valoarea capitalului lor social subscris.

În contract se va menţiona şi modul de administrare a societăţii, datele de

identificare ale primilor membrii ai consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, numărul membrilor consiliului de administraţie,
puterile ce le sunt stabilite administratorilor sau, după caz directorilor, şi dacă
aceste puteri sunt exercitate împreună sau separat.

Tot în contractul de societate se vor menţiona datele de identificare ale

primilor cenzori sau a primului auditor financiar.

De asemenea, se va menţiona şi modul de luare a hotărârilor în adunarea

generală şi modul de lucru al administratorilor.

ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR

Adunarea generală a acţionarilor este organul de deliberare şi decizie la acest

tip de societate. Ea cuprinde pe toţi acţionarii si se ţine la sediul societăţii
menţionat în actul de convocare.

L egea prevede o adunare generală ordinară şi una extraordinară.

Adunarea ordinară se ţine cel puţin o dată pe an în maxim 5 luni de la

încheierea anului financiar. Ea aprobă situaţia financiară anuală, alege şi revocă pe
membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere şi

8
cenzorii, stabileşte remuneraţia membrilor consiliului de administraţie şi
cenzorilor, se pronunţă asupra gestiunii consiliului de administraţie, respectiv a
directoratului, stabileşte bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul următor.

Este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin o pătrime din
numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor
exprimate. Prin actul constitutiv se poate ridica acest cvorum.

Dacă din orice motive adunarea generală nu s-a putut întruni se va convoca o
altă adunare care poate delibera asupra ordinii de zi a celei dintâi adunări indiferent
de cvorum şi hotărăşte cu majoritatea voturilor exprimate.

Adunarea generală extraordinară, se întruneşte excepţional, de regulă când

se modifică actul constitutiv al societăţii.

E a poate hotărî asupra schimbării formei juridice a societăţii, mutarea

sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate, înfiinţarea sau desfiinţarea
unor sedii secundare, majorarea sau micşorarea capitalului social, fuziunea cu alte
societăţii, dizolvarea anticipată, conversiunea acţiunilor la purtător în altele
nominative, conversia obligaţiilor dintr-o categorie în alta, orice modificarea a
actului constitutiv.

Pentru validitatea deliberărilor, la prima convocare este necesară prezenţa

acţionarilor care reprezintă cel puţin o pătrime din numărul de drepturi de vot, iar
la convocările ulterioare prezenţa acţionarilor reprezentând cel puţin o cincime din
numărul total de drepturi de vot.

Hotărârile se iau cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi.

Modificarea obiectului de activitate, modificarea capitalului social,

schimbarea formei juridice, fuziunea divizarea sau dizolvarea societăţii se iau cu
cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi.

Adunarea generală se convoacă de consiliul de administraţie, respectiv

directorat sau de acţionari. În convocare se va menţiona obligatoriu data şi locul,
ordinea de zi. Convocarea se aduce la cunoştinţa acţionarilor prin publicarea în

9
Monitorul Oficial şi unul din ziarele de mare tiraj din localitatea unde se află sediul
societăţii. Când acţiunile sunt nominative, convocarea se poate face şi prin
recomandată sau electronic.

Orice acţiune dă dreptul, de regulă la un vot. La cele la purtător ele se

dovedesc prin depunerea la locul indicat în convocare sau prin actul constitutiv, iar
la cele nominative dovada se face prin inscrierea în registrele societăţii.

Votul este deschis, cu excepţia cazului când este vorba de hotărâri ce privesc
alegerea şi revocarea membrilor consiliului de administrație şi cenzorilor şi de
răspundere a membrilor organelor de administrare, cazuri în care hotărârile se iau
în secret.

Hotărârile adoptate sunt obligatorii pentru toţi acţionarii indiferent de modul

în care au votat. Aceste hotărâri se vor publica în Monitorul Oficial şi se depun la
registrul comerțului.

Abuzul de majoritate este o formă a abuzului de drept care există mai ales atunci
când deciziile adunării generale a acționarilor sunt luate cu intenția de a-i
prejudicia pe minoritari contrar interesului general.Principiul majorității creează
doar o prezumție în sensul că voința majorității echivalează cu voința socială. În
concret, în cadrul voinței sociale trebuie urmărit interesul social, care la rândul
său trebuie să coincidă cu interesul comun al acționarilor.

Abuzul de majoritate există atunci când au fost reglementate obligații excesive,

corelative dreptului de preemțiune, în sarcina exclusiv a acționarului minoritar și
în folosul exclusiv al majoritarului, încălcându-se unul din atributele dreptului de
proprietate asupra acțiunilor, și anume dreptul de dispoziție.
.... nu simpla poziție dominantă generează abuz de drept, ci nerespectarea
cerințelor privind exercițiul drepturilor.

I.C.C.J., Secția comercială, Decizia nr. 570 din 11 februarie 2010

10
Reclamanta AVAS București a chemat în judecată pe pârâții C. SA Toplița și B.
SRL Toplița, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună
anularea hotărârii AGEA a C. SA Toplița, adoptată la 5 august 2005.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că AGEA a fost adoptată cu încălcarea
normelor legale cu caracter imperativ, prevăzute de art.236 și art.240 din Legea
nr.297/2004 și art.113 lit.f) și art.114 alin.(1) din Legea nr.31/1990.
Instanta supremă a reținut că prin hotărârea AGEA a cărei anulare s-a cerut, nu
s-a dispus majorarea de capital, ci delegarea unor atribuții, conform art.114 din
Legea nr.31/1990 , astfel că nu se pune problema cvorumului și a votului pentru
majorarea de capital.
Instanțele au apreciat, în mod judicios, că prin hotărârea atacată nu s-a hotărât
majorarea capitalului social, ci delegarea unor competențe ale AGEA în favoarea
Consiliului de Administrație.
I.C.C.J., Secția Comercială, decizia nr.512 din 2 februarie 2007

Singura chestiune de drept care a fost pusă în discuție, în recursul reclamanților, priv ește
posibilitatea atacării în justiție, pe cale separată a deciziilor Consiliului de
administrație. Potrivit art.137 din Lege, Consiliul de administrație este organ
colegial de conducere al societății pe acțiuni. În acest caz, deciziile
administratorilor capătă natură deliberativă. Aceste decizii luate de Consiliul de
Administrație, în exercitarea atribuțiilor ce-i revin nu sunt asimilate hotărârilor
adunării generale, cu alte cuvinte, nu pot fi atacate în justiție, cu excepția
cazurilor în care deciziile s-au luat în executarea delegării de atribuții.
Prin urmare, menținerea sau invalidarea unei decizii obișnuite a consiliului de
administrație este de atributul adunării generale, în virtutea activității de control
a gestiunii administratorilor. Din acest punct de vedere, instanța de apel a făcut o
corectă aplicare a dispozițiilor art.111 (d) din Legea nr. 31/1990, atunci când a
decis, pe cale de excepție, că deciziile consiliului nu pot fi atacate în justiție de
către acționari. Aceștia ar putea ataca hotărârea adunării generale, care s-a
pronunțat asupra valabilității unei decizii a consiliului de administrație, în
conformitate cu dispozițiile art.131 din LSC.
I.C.C.J., Secția comercială, decizia nr.628 din 9 februarie 2007
11
ADMINISTRAREA ŞI CONDUCEREA SOCIETĂȚII

Administrarea şi conducerea societății se face diferit după cum este vorba de

sistemul unitar sau de sistemul dualist de administrare.

În sistemul unitar administrarea se face prin consiliul de administraţie care

poate delega atribuţiile de conducere directorilor societăţii.

În sistemul dualist, administrarea se face prin două niveluri de competenţe,

şi anume de directorat şi de consiliul de administraţie. Astfel, separarea atribuţiilor
de control de cele executive este completă.

În sistemul unitar, societatea este administrată de unul sau de mai mulţi

administratori, numărul acestora este întotdeauna este impar, stabilit prin actul de
constituire; când sunt mai mulţi administratori, ei se constituie într-un consiliu de
administraţie.

În acest sistem, atribuţiile consiliului de administraţie ţin de îndeplinirea

tuturor actelor necesare pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii cu
excepţia celor rezervate prin lege adunării generale ale societăţii. Unele atribuții nu
pot fi delegate nici directorilor şi acestea ţin de stabilirea direcțiilor generale de
activitate şi dezvoltare a societăţii.

R eprezentarea societăţii se face de către preşedintele consiliului de

administraţie, dar şi de unul sau mai mulţi administratori împuterniciţi în acest
sens.

In ce sistem de administrare intalnim consiliul de administratie?

12
 Dacă consiliul de administraţie va delega atribuţiile de conducere a societăţii
către directori, aceştia vor reprezenta societatea.Consiliul de administraţie se
întruneşte cel puţin o dată la trei luni sau de câte ori este nevoie, la convocarea
preşedintelui său, care stabileşte şi ordinea de zi.

Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai

multor directori – art. 143 din Legea nr. 31/1990. Această calitate nu o poate avea
decât o persoană fizică, cu respectarea condiţiilor privind capacitatea ca şi la
fondatori. Director poate fi unul dintre administratori sau din afara consiliului de
administraţie.

Durata este cea stabilită prin actul constitutiv şi este remunerat conform
deciziei consiliului de administraţie.

Directorii sunt cei care exercită efectiv conducerea societăţii în limitele

obiectului de activitate a societăţii şi cu respectarea legii, a actului constitutiv şi a
hotărârilor consiliului de administraţie.

În cazul sistemului dualist, directoratul îndeplineşte atribuţiile de

administrare şi conducere a societăţii, iar consiliul de supraveghere îndeplineşte
atribuţiile de control şi supraveghere a activităţii directorilor.

Şi în acest caz director trebuie să fie persoană fizică şi să îndeplinească

condiţiile cerute pentru fondatori. Directorul nu poate fi în acelaşi timp şi membru
în consiliul de supraveghere. De asemenea, directorii sunt desemnaţi de consiliul
de supraveghere, care atribuie unuia dintre membrii directoratului calitatea de
preşedinte a directoratului.

D irectoratul este cel care asigură conducerea societăţii, încheind actele

necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate a societăţii, cu excepţia
celor ce ţin de atribuţiile consiliului de supraveghere.

Modul de lucru al directoratului este stabilit de consiliul de supraveghere.

Pentru validitatea deciziilor directoratului este necesară prezenţa a cel puţin
jumătate din numărul membrilor directoratului, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede un număr mai mare.
13
 Deciziile directoratului se iau cu votul majorității membrilor prezenți.

Consiliul de supraveghere este compus din 3 până la cel mult 11 membrii,

numărul concret fiind stabilit prin actul constitutiv. Poate fi o persoană fizică sau
una juridică, în acest din urmă caz fiind necesar ca persoana juridică să desemneze
un reprezentant permanent persoană fizică.

Membrii trebuie să îndeplinească condițiile privind capacitatea şi cele pe

care trebuie să le îndeplinească fondatorii, dar prin actul constitutiv li se pot cere şi
alte condiţii speciale.

Numirea membrilor consiliului de supraveghere se face de către adunarea

generală a acţionarilor cu excepţia primilor membrii care sunt numiţi prin actul
constitutiv. Durata mandatului membrilor consiliului de supraveghere este stabilită
prin actul constitutiv, dar nu mai mare de 4 ani şi sunt remunerați conform actului
constitutiv sau a hotărârii adunării generale.

Ca şi atribuţii, consiliul de supraveghere exercită controlul permanent asupra

conducerii societăţii de către directorat, pe care îl şi numește. Funcționează ca şi
organ colegial conform dispozițiilor actului constitutiv; se întrunește cel puțin o
dată la trei luni la convocarea preşedintelui, sau la cererea motivată a cel puțin 2
membrii ai consiliului sau a directorilor.

14
În cazul în care societatea a hotărât, prin hotărâre AGA, demararea acțiunii în
răspundere împotriva membrilor organelor sale de conducere, fără a desemna un
mandatar special împuternicit cu efectuarea demersului judiciar pentru punerea în
aplicare a acestei hotărâri, nu se poate considera că mandatul general de
administrator cuprinde, implicit, acest mandat.
Prin urmare, acțiunea în justiție promovată de administrator în numele societății,
fiind formulată de o persoană care nu prezintă mandatul special cerut de lege, nu
respectă cerințele impuse prin art. 155 din Legea nr. 31/1990 cu privire la
condițiile speciale ale reprezentării, devenind, astfel, deplin incidente dispozițiile
de drept procesual civil referitoare la lipsa dovezii calității de reprezentant,
reglementate prin art. 161 C. proc. civ. care, impun, în condițiile respectării
regimului procesual al excepției, anularea cererii de chemare în judecată.
I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3726 din 5 noiembrie 2013

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului
de administraţie nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea
lor din funcţie, insa, in cazul in care administratorul revocat este și acţionar al
societăţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 132 alin. (3) din aceeași lege, conform
cărora atunci „când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acţiune este
imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată”.
Prin urmare, nu poate fi îngrădit dreptul acţionarului, care a fost revocat din
funcţia de administrator, de a ataca hotărârea AGA pentru alte motive decât cele
ce vizează propria revocare, in caz contrar fiind încălcat principiul liberului acces
la justiție, așa cum este el reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) și (2) din
Constituția României.
I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 713 din 15 februarie 2012

15
Prin sentința nr.602 din 15 aprilie 2008, Tribunalul Dâmbovița, Secția comercială
și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de S. SRL în
contradictoriu cu pârâtele C. Leasing IFN SA Slatina și C. Leasing IFN SA Slatina
- Sucursala București și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare –
cumpărare din 28 iunie 2007, dispunând repunerea părților în situația
anterioară.Instanța de fond a reținut că prin hotărârea AGA din 4 iunie 2007 s-a
decis dizolvarea societății reclamante și numirea în calitate de lichidator a lui
B.F., hotărârea menționată fiind înregistrată în Registrul Comerțului și publicată
în Monitorul Oficial.

Când procedura de lichidare era deja declanșată societatea reclamantă prin

împuternicit a încheiat contractul de vânzare – cumpărare a unor bunuri
proprietatea societății cu pârâta C. Leasing IFN SA Slatina – Sucursala București,
în calitate de cumpărător, încălcându-se astfel prevederile art.233 alin.2 din
Legea nr.31/1990, fapt ce atrage nulitatea contractului încheiat cu consecința
repunerii părților în situația anterioară.
Prin decizia nr.175 din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, Secția
comercială, a admis apelurile declarate de pârâta C. Leasing IFN SA Slatina și
intervenienta I.G. 2000 SRL, a admis cererea de intervenție și a respins acțiunea
lichidatorului reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare – cumpărare menționat.Instanța a reținut că la data de 18 iunie 2007,
reprezentantul asociatului unic al reclamantei, desemnat să exercite atribuțiile
AGA în cadrul societății, a mandatat pe A.O.R. să negocieze și să semneze în
numele său contractul de vânzare - cumpărare, contract care s-a încheiat însă
anterior publicării hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial, care astfel nu-i era
opozabilă.
A mai reținut că sancțiunea încălcării prevederilor art.233 alin.2 din Legea
nr.31/1990 nu este nulitatea actului încheiat în aceste condiții, ci răspunderea
personală și solidară a persoanelor vinovate de nerespectarea lor, deci a
reprezentantului asociatului unic. Înalta Curte a constatat interpretarea corectă
de către instanța de apel.
I.C.C.J., Secția Comercială, Decizia nr.1620 din 26 mai 2009

16
Dreptul de chemare în judecată a fost exercitat de societate prin reprezentantul său de către avocatul ales
care a semnat cererea de chemare în judecată, instanța reținând corect că se afl ă
în situația
complinirii neregulii privind lipsa semnăturii unei cereri de chemare în judecată
reglementată de art.133 (2) Cod procedură civilă.Fiind în fața unei societăți
comerciale există prezumția privind existența dreptului de a promova acțiunea cât
și a dreptului de reprezentare, în condițiile legii, contrariul nefiind demonstrat în
condițiile în care dispozițiile art.68 (1) Cod procedură civilă nu sunt aplicabile.
I.C.C.J., Secția comercială decizia nr.184 din 25 ianuarie 2008

Cine stabileste competentele Directoratului?

Reclamanții I.N., P.C., Ș. S., M.C., N. V. , M. M. ș.a. acționari ai T. M. SA. au solicitat, prin acțiune,
anularea hotărârilor Consiliului de Administrație nr.1 din 10 ianuarie 2005 și nr. 10 din 16 februarie 2005
și radierea acestora din Registrul Comerțului, pentru m otivul
că nu au fost luate de adunarea
generală extraordinară a acționarilor, așa cum impun dispozițiile legale și
statutare.

Consiliul de administrație este organ colegial de conducere a societății pe acțiuni,

iar deciziile administratorilor capătă natură deliberativă. Aceste decizii luate de
Consiliul de Administrație, în exercitarea atribuțiilor ce-i revin nu sunt asimilate
hotărârilor adunării generale, neputând fi atacate în justiție, cu excepția cazurilor
în care deciziile s-au luat în executarea delegării de atribuții.
Instanta supremă a reținut ca menținerea sau invalidarea unei decizii obișnuite a
consiliului de administrație este de atributul adunării generale, în virtutea
activității de control a gestiunii administratorilor.
I.C.C.J., Secția comercială, decizia nr.628 din 9 februarie 2007

17
VI. Societatea în comandită pe acțiuni

Societatea în comandită pe acţiuni este guvernată în general de regulile de la

societatea pe acţiuni, doar răspunderea pentru obligaţiile sociale este ca în cazul
societății în comandită simplă.

Şi aici găsim două categorii de asociaţi: comanditaţii şi comanditarii, iar în

ce priveşte răspunderea, comanditaţii răspund nelimitat şi solidar, iar comanditarii
răspund numai în limita aportului lor.

Ca și în cazul societății pe acțiuni și a societății cu răspundere limitată,

această formă de societate se constituie prin contract de societate - care
menționează numele asociaţiilor, firma, capitalul social, acţiunile, administratorii -
care pot fi numai asociaţi comanditaţi - şi statutul societăţii ce va cuprinde datele
de identificare ale asociaților şi clauzele privind organizarea şi desfăşurarea
activităţii.

VII. Societatea cu răspundere limitată

Apărută destul de târziu, din nevoi ale activităţilor comerciale, în România

este consacrată prin legislaţie abia în 1990 prin Legea nr. 31/1990 şi ca peste tot a
avut ca scop fructificarea capitalurilor mijlocii prin împrumutarea unor caractere
atât de la societăţile de persoane, cât şi de la cele de capitaluri.

Este destul de răspândită în activitatea comercială datorită avantajelor pe

care le prezintă.

Şi aici este vorba de o societate bazată pe încrederea asociaţilor şi, deci,

numărul acestora este limitat la 50 de asociati, iar părţile sociale nu sunt cesibile
oricum; în plus asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale în limita aportului adus.

18
 În sistemul de drept românesc este reglementată distinct şi societatea cu
răspundere limitată cu asociat unic, adică societatea unipersonală. Este vorba de un
asociat care este deţinătorul tuturor părţilor sociale şi care poate fi persoană fizică
sau persoană juridică, dar care nu mai poate avea această calitate şi într-o altă
societate cu asociat unic.

ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIATILOR

Adunarea generală a asociatilor este organul de decizie al acestui tip de

societate.

Se convoacă la sediul societăţii cel puţin o dată pe an sau de câte ori este
nevoie, de către administratorii societăţii, de către un asociat sau de un număr de
asociaţi ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social.

D acă administratorii nu au convocat adunarea generală, cenzorii

societăţii sunt obligaţi să o facă ei.

De asemenea, dacă prin actul constitutiv nu s-.a prevăzut altfel, convocarea

se face prin scrisoare recomandată. Întodeauna convocarea se face cu cel puţin 10
zile înainte şi cu precizarea ordinii de zi.

Ca şi atribuţii, adunarea generală aprobă situaţia financiară şi repartizează

profitul net, desemnează administratorii şi cenzorii, respectiv auditorii interni sau îi
revocă, decide urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru prejudiciile cauzate,
modifică în condiţiile legii actul constitutiv.

Pentru deliberare şi decizie, asociaţii trebuie să participe la adunare, cu

excepţia cazului când prin actul constitutiv se prevede că votul se poate da şi prin
corespondenţă. Dreptul de vot este corespunzător cu cota de participare la capitalul
social, hotărârile luându-se cu majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale
dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Se cere deci o dublă majoritate: cea a asociaţilor şi cea a părţilor sociale.

19
 Dacă nu s-a întrunit majoritatea cerută de lege se va convoca o nouă
adunare, care va decide asupra ordinii de zi indiferent de numărul de participanţi
sau de partea de capital reprezentată de cei prezenţi, deci numai cu votul majorităţii
celor prezenţi.

Având însă în vedere caracterul intuitu personae al acestui tip de societate, în

cazul în care este vorba de modificarea actului constitutiv, se cere votul tuturor
asociaţilor dacă legea sau actul constitutiv nu prevede altfel.

Legea, prin art. 193 stabileşte totodată anumite interdicţii de vot, ca de

exemplu în cazul asociatului care nu poate vota asupra aporturilor sale în natură
sau asupra actelor juridice încheiate între el şi societate.

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toţi asociaţii, chiar dacă
unii nu au participat sau au votat împotrivă.

Cum se poate vota in adunarea generala a asociatilor?

20
Prin cererea înregistrată sub nr.2384 din 20 aprilie 2006 Tribunalul Constanța –
Secția comercială, reclamanta Șt.M. a chemat în judecată pe pârâții M.Gh. și S.C.
A.C. S.R.L., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună
excluderea din societate a asociatului administrator M.Gh., obligarea acestuia la
restituirea chitanțierelor cumpărate pe numele societății cu factura nr.1293475/8
iulie 1998 și nepredate și la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curtea analizând hotărârea în raport de motivul invocat, de înscrisurile
dosarului și de dispozițiile incidente constată că potrivit dispozițiilor art.217
pct.d) din Legea nr.31/1990 poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată
asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de
semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altuia.
Fraudă poate fi considerată, în principiu, orice acțiune sau inacțiune intențională
săvârșită de asociatul administrator. Sancțiunea excluderii poate fi aplicată
asociatului administrator pentru acțiunile sau inacțiunile frauduloase în dauna
societății, deci pentru un delict intenționat săvârșit.
Elementul subiectiv rezultă din formularea textului și din natura faptelor
sancționate și anume intenția, autorul faptelor delictuale urmărind sau acceptând
un profit din activitatea sa delictuală.
În speță, nu a fost dovedită intenția în săvârșirea celor două fapte cu privire la
care s-a invocat frauda. Neglijența și inabilitatea în afaceri nu pot fi considerate
fraudă atât timp cât acestor fapte le lipsește elementul volițional care să permită
calificarea lor ca fiind acte de înșelăciune.
De asemenea, nu a fost dovedit nici prejudiciul adus societății.
I.C.C.J., Secția comercială decizia nr.320 din 1 februarie 2008

21
ADMINISTRATORII SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

Societatea este administrată de unul sau mai mulți administratori și nu i se

aplică dispozițiile legale privind administrarea societății pe acțiuni.

A dministratorii pot fi asociați sau pot să nu aibă această calitate, fiind

desemnați prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

Revocarea lor se face cu votul reprezentând majoritatea absolută a

asociaților și a parților sociale.

Legea interzice administratorului să exercite, fără aprobarea adunării

generale, calitatea de administrator în alte societăți concurente sau cu același
obiect, sau să facă același fel de comerț sau altul concurent pe cont propriu sau pe
contul altei persoane fizice sau juridice.

În caz de pluralități a administratorilor, aceștia pot lucra împreună sau

separat.

Când s-a prevăzut ca administratorii să lucreze împreună, deciziile se iau în

unanimitate, iar în caz de divergență vor decide asociații aplicându-se dispozițiile
art. 76 şi 197 alin (3) din Legea nr. 31/1990, privind majoritatea absolută a
capitalului social.

Dacă prin actul constitutiv nu se prevede modul de exercitate a mandatului

administratorilor, fiecare va lucra individual.

Ca și atribuții, administratorii, ca la orice societate comercială, fac toate

activitățile necesare aducerii la îndeplinire a obiectului societății.

S ocietatea este reprezentată de administratorul desemnat prin actul

constitutiv sau de adunarea generală a asociaților, iar dacă nu s-a prevăzut aşa
ceva, legea presupune că toți administratorii o pot reprezenta.

22
Reclamantul N.C., în calitate de asociat al societății I. 1996 S.R.L., a chemat în
judecată pe pârâtul P.C., în calitate de administrator al societății I. 1996 S.R.L.,
solicitând instanţei să dispună efectuarea unei expertize contabile care să
analizeze gestiunea societăţii pe perioada 2005- până la zi și să întocmească un
raport care să fie înmânat asociaţilor.
Reclamantul a arătat că pârâtul, care este administrator și asociat majoritar al I.
1996 S.R.L., a refuzat în repetate rânduri să accepte propunerea celorlalţi asociaţi
de a efectua o expertiză contabilă pe cheltuiala și în folosul societăţii, asupra
gestiunii acesteia.
Prima instanţă a reţinut că, de principiu, un asociat nu poate cere obligarea
societăţii la efectuarea unei expertize contabile pentru analiză globală pentru o
perioadă de peste 3 ani financiari, decât dacă legea ar prevedea o astfel de
posibilitate. Singurul text din Legea nr.31/1990 care prevede o astfel de
posibilitate este art.136, dar acesta se referă la societăţile pe acţiuni, reclamantul
fiind însă asociat la o societate cu răspundere limitată.
Instanta suprema a reținut ca în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.136 din
Legea nr.31/1990 republicată, aceste dispoziţii fiind specifice societăţilor pe
acţiuni, și nu societăţilor cu răspundere limitată, cum este și societatea pârâtă,
legiuitorul nefăcând trimitere la dispoziţiile art.136 atunci când reglementează
funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată, așa cum face în alte situaţii.
Reclamantul avea posibilitatea ca la sfârșitul fiecărui an financiar, atunci când se
analiza în cadrul AGA a societăţii, bilanţul contabil și activitatea financiară din
anul precedent, să-și spună părerea și să formuleze cererile pe care le credea de
cuviinţă, iar dacă aprecia că AGA respectivă a încălcat legea, putea să atace în
justiţie respectiva hotărâre.
I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr.190 din 21 ianuarie 2010

23
Reclamanta T.A. SRL cheamă în judecată pe pârâtul I.D. solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat acesta să respecte contractul de
închiriere încheiat între părţi în sensul de a-i permite reclamantei accesul în
imobilul închiriat.
Pârâtul formulează cerere reconvenţională solicitând ca prin hotărârea ce se va
pronunţa să se constate rezilierea prin acordul părţilor a contractului de
închiriere în litigiu.
Instanța supremă constată că instanţa de apel a făcut o greșită aplicare a
dispoziţiilor art.54 alin.2 din Legea nr.31/1990 raportat la art.204 alin.5 din
aceeași lege, ignorând că intimata reclamantă – societate comercială – nu putea
invoca faţă de terţ, respectiv faţă de pârâtul recurent, numirea în funcţia de
administrator - reprezentant legal - a unei alte persoane câtă vreme această
numire nu a fost publicată în conformitate cu legea, adică – în speţă – în
Monitorul Oficial. Or, în cauza de faţă, publicarea actului adiţional la actul
constitutiv al societăţii comerciale reclamante, prin care a fost desemnat un alt
administrator, reprezentant legal al acesteia, s-a făcut în Monitorul Oficial –
partea a-IV-a din 7 august 2006, aceasta fiind data la care recurentul pârât a
putut cunoaște că locatara cu care încheiase contractul de închiriere în litigiu
avea un alt reprezentant legal decât acela care-și exprimase acordul pe cererea de
reziliere a menţionatului contract aplicând și ștampila reclamantei intimate,
ștampilă a cărei pierdere eventuală societatea comercială în cauză nu a făcut
dovadă să o fi reclamat.
În mod netemeinic instanţa de apel nu a dat eficienţă cererii de reziliere a
contractului de închiriere, în cauză, prin acordul părţilor, câtă vreme pârâtul a
probat că cererea de reziliere depusă la AFP este semnată de reprezentanţii
ambelor părţi la contractul de închiriere în litigiu, intimata reclamantă nefăcând
dovada că cel care și-a manifestat acordul menţionat, semnând și ștampilând
înscrisul, nu a fost dl. F.O.S., împuternicit prin procură specială (fila 9 dosar
judecătorie) de administratorul de atunci al societăţii, dl. Al Q.F.
I.C.C.J., Secţia comercială decizia nr.1026 din 26 martie 2009

24
Prin sentinţa comercială nr.2415/2008 a Tribunalului București, s-a admis
excepţia netimbrării capătului de cerere privind plata contravalorii construcţiei,
din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.C.G.R. SRL
împotriva Consiliului Local al orașului B., iar pentru petitul privind obligarea
pârâtului să preia construcţia pieţei agroalimentare edificată de reclamantă a fost
admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare
în judecată, cu consecinţa anulării acestui capăt de cerere.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta se află în procedura insolvenţei, fiind
desemnat lichidator judiciar A.L. SRL, așa încât, potrivit art.77 din Legea
85/2006, directorul nu mai putea semna cererea de chemare în judecată, ci doar
lichidatorul desemnat, conform art.18 din aceeași lege. Pentru petitul privind
plata contravalorii construcţiei edificate s-a constatat netimbrarea cererii, în
speţă neoperând scutirea de taxă, câtă vreme cererea de chemare în judecată nu a
fost semnată și promovată de lichidator sau administrator special.

Instanța supremă reține că după dizolvarea societăţii, persoana fizică ce a

reprezentat societatea până la acea dată își pierde calitatea de reprezentant,
nemaiputând realiza acte juridice de natură a angaja societatea. Astfel,
împrejurarea că acţiunea a fost formulată de directorul societăţii, care a fost
desemnat administrator special – după promovarea acţiunii - nu este de natură a
face dovada calităţii sale de reprezentant al societăţii aflate în faliment deoarece,
potrivit art.18 alin.1 din Legea 85/2006, mandatul administratorului special este
redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor.
I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr.2545 din 22 octombrie 2009

25
La data de 15 martie 2007 s-a încheiat între pârâta Z. SRL, prin administrator
D.S., în calitate de promitent vânzător, și reclamantul N.D., în calitate de
promitent cumpărător, antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect
imobilul proprietatea Societății situat în comuna C. Potrivit antecontractului,
promitentul vânzător se obligă să nu înstrăineze imobilul unei alte persoane până
la data limită convenită pentru încheierea actului autentic - 30 noiembrie 2007 - și
totodată să menționeze la O.R.C. hotărârea adoptată de adunarea generală a
asociaților societății din 14 ianuarie 2007 prin care s-a aprobat vânzarea
imobilului și a fost împuternicit D.S. (asociat și administrator) să negocieze să se
încheie contractul de vânzare-cumpărare a bunului, în bloc sau pe bucăți, la un
preț care să nu fie mai mare decât valoarea contabilă a acestuia.
Tribunalul a reținut că la data de 8 octombrie 2007 pârâta Z. SRL a vândut
imobilul din Comuna C. pârâtei W. SRL , societatea vânzătoare fiind reprezentată
de cel de-al doilea asociat și administrator B.I.F., deși nu exista o hotărâre a
adunării generale care să îl împuternicească în acest sens.
Tribunalul a apreciat că vânzarea-cumpărarea imobilului către pârâta W. SRL
este lovită de nulitate absolută, fiind făcută în frauda intereselor reclamantului, în
condițiile în care hotărârea AGA din 14 ianuarie 2007 fusese publicată în
Monitorul Oficial, iar un minim de diligență impunea ca pârâta cumpărătoare să
cunoască acest fapt, inclusiv împrejurarea că asociatul D.S. fusese împuternicit de
societatea vânzătoare să o reprezinte în formalitățile de vânzare.
Referitor la lipsa consimțământului la vânzare, urmare încălcării hotărârii din 14
ianuarie 2007 prin care societatea Z. SRL l-a mandatat pe administratorul D.S. să
negocieze vânzarea și să încheie contractul de vânzare-cumpărare, instanța de
apel a reținut că încheierea actului de către celălalt administrator și asociat nu
constituie o cauză de nulitate absolută, deoarece consimțământul exprimat de
acesta a fost pe deplin valabil, în conformitate cu art.55 și 71 din Lege, potrivit
cărora terților nu le pot fi impuse limitările hotărâte de societate în privința
puterilor conferite de lege reprezentanților societății.

26
În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, dispozițiile art.55 din Lege și cele
cuprinse în Titlul III din lege referitoare la obligațiile administratorilor (art.70-
75) sunt pertinente în dezlegarea pricinii, soluția adoptată de instanța de apel
fiind corectă, cu nuanțările ce urmează.(…):
Potrivit art.70 din Lege, administratorii pot îndeplini toate operațiunile de
gestiune necesare desfășurării activității, în această categorie fiind incluse acte
care privesc administrarea internă a societății, cât și acte juridice încheiate cu
terții.
Conferirea puterilor administratorilor, înțelegând prin această putere dreptul de a
reprezenta societatea în raporturile cu terții sau limitarea puterilor numai la
actele de gestiune internă, aparține asociaților și se materializează în actul
constitutiv sau în hotărârea adunării generale.
Mai trebuie precizat că, potrivit art.72 din același titlu, raporturile dintre
administratori și societate sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat
și cele speciale prevăzute în cuprinsul legii, deoarece legea este cea care permite
adunării generale să stabilească întinderea puterilor acordate și limitele de
exercitare în concret în raport cu un anumit tip de societate determinată.
Cu alte cuvinte, raporturile de mandat care guvernează relația dintre
administratori și societate, diferă de regulile mandatului de drept comun, legea
societăților impunând o reglementare mai amănunțită a acestui tip de mandat prin
norme de ordine publică, în scopul securității raporturilor juridice de natură
comercială și, nu în ultimul rând, al protecției terților.
În acest sens, sunt și dispozițiile din art.55 din Lege potrivit cărora la societățile
cu răspundere limitată clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor
statutare ale societății care limitează puterile conferite de lege organelor
societății, sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate, prin urmare sunt
lipsite de eficacitate, prevalând puterile conferite de lege.
Or, Societatea Z. este o societate cu răspundere limitată, cei doi asociați și
administratori având drepturi egale de a reprezenta societatea în raporturile cu
terții potrivit legii, respectiv art.75 din Lege, dispoziție cu caracter derogator,
care

27
se aplică și societăților cu răspundere limitată, astfel cum prevede în mod expres
în art.197 alin.3.
Așa fiind, hotărârea AGA din data de 14 ianuarie 2007, prin care a fost
împuternicit cu vânzarea imobilului numai unul dintre administratori, respectiv
D.S., semnifică o limitare a puterilor de reprezentare conferite de lege celuilalt
administrator B.I.F., inopozabilă terților în baza textului de lege susmenționat și
prin urmare, actul de vânzare-cumpărare încheiat de societatea cumpărătoare cu
administratorul societății vânzătoare, investit cu dreptul de a reprezenta
societatea, în puterea legii, este pe deplin valabil sub aspectul consimțământului
vânzătorului care emană de la reprezentantul său legal.
Mai trebuie subliniat, că numai în raporturile dintre administratori și societate (Z.
SRL), restricțiile impuse prin hotărârea adunării generale din 14 ianuarie 2007 cu
privire la dreptul de reprezentare al celui de-al doilea administrator, pot produce
consecințe juridice în măsura în care operațiunea încheiată de administrator cu
nesocotirea acestor restricții a produs pagube societății.
I.C.C.J., Sectia comerciala, Decizia nr. 2656 din 30 octombrie 2009

Reclamanta societatea T.S.C. SRL a solicitat, prin acțiunea introductivă

excluderea asociatului S.D.N.M. din societate în temeiul art.221(1) lit.d din Legea
nr.31/1990, susținând că pârâtul S.D.N.M., în calitate de asociat și administrator
a comis o fraudă în dauna societății, cu consecința diminuării patrimoniului social
urmare renunțării la însuși dreptul pretins în litigiul purtat cu debitoarea acestei
sume, SC S.T., deși nu avea acordul celorlalți asociați pentru a face acest act de
dispoziție.

28
Reclamanta societatea T.S.C. SRL a solicitat, prin acțiunea introductivă
excluderea asociatului S.D.N.M. din societate în temeiul art.221(1) lit.d din Legea
nr.31/1990, susținând că pârâtul S.D.N.M., în calitate de asociat și administrator
a comis o fraudă în dauna societății, cu consecința diminuării patrimoniului social
urmare renunțării la însuși dreptul pretins în litigiul purtat cu debitoarea acestei
sume, SC S.T., deși nu avea acordul celorlalți asociați pentru a face acest act de
dispoziție.
Au intervenit în proces, societatea S.T. SRL și Dl. V.A. (asociați în societatea
reclamantă), formulând cereri de intervenție în interes propriu, prin care au
susținut că cererea de excludere a pârâtului este nefondată, acesta, în calitate de
administrator a avut acordul celorlalți asociați pentru renunțarea la dreptul
pretins față de debitoarea societatea S.T. SRL, între cele două societăți operând o
compensare a creanțelor lor reciproce. Tribunalul Brăila a respins ca nefondată
acțiunea introductivă de instanță și a admis cererile de intervenție formulate de
SC S.T. și Dl. V.A. Curtea de Apel Galați a admis apelul reclamantei, a schimbat
în tot sentința fondului în sensul excluderii pârâtului din societate.
Instanța supremă a constatat ca în cauză, renunțarea de către asociatul
administrator la însuși dreptul de creanță pe care societatea îl avea față de
debitoarea societatea S.T., renunțare de care s-a luat act, în litigiul pendinte
dintre cele două societăți finalizat prin sentința civilă nr.6733.2005 a Judecătoriei
Secției 3 București, constituie o conduită care nu respectă coordonatele și rigorile
interesului societar și aceasta deoarece la data renunțării la dreptul pretins nu se
realizase nici o compensare a eventualelor datorii reciproce dintre cele două
societăți. Atitudinea administratorului, în aceste circumstanțe nu poate fi
caracterizată ca fiind neglijența sau inabilitate, ci este o faptă delictuală
intenționată săvârșită în dauna societății și aceasta tocmai datorită calității sale
de administrator și a încrederii ce i-a fost conferită prin desemnarea sa, încredere
de care a abuzat prin actul de renunțare consimțit. Prin urmare, dispozițiile
art.222(1) lit.d din Legea nr.31/1990 care reglementează cauză de excludere a
asociatului administrator care comite fraudă în dauna societății, își găsesc
aplicarea în cauză, hotărârea curții de apel nefiind susceptibilă de critică
formulată de aplicare greșită a legii.
I.C.C.J., Secția comercială decizia nr.173 din 25 ianuarie 2008

29
Prin acţiunea înregistrată la 19 iulie 2005 reclamantul B.S. cheamă în judecată pe
pârâta M. SRL prin reprezentantul ei legal B.T.R.I. solicitând instanţei ca prin
hotărârea ce se va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului încheiat între
părţi și restituirea prestaţiilor efectuate, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea la acţiune, reclamantul arată că înţelege să solicite rezoluţiunea
convenţiei verbale nenumite încheiată cu pârâta prin reprezentantul acesteia și
obligarea pârâtei la restituirea autoturismului, fără a primi în schimb
contraprestaţie, motivat de faptul că acest autoturism a fost achiziţionat integral
cu banii proveniţi de la reclamant.
Din actele și lucrările dosarului se constată că instanţa de apel, confirmând
soluţia instanţei de fond, a făcut o greșită aplicare a dispoziţiilor art.42 Cod
comercial obligând în solidar pe recurenţii pârâţi la restituirea autoturismului în
litigiu sau a contravalorii acestuia, ignorând că nu se poate răsfrânge asupra
administratorului - persoană fizică - al unei societăţi comerciale calitatea de
comerciant a acesteia din urmă, administratorul reprezentând societatea în
relaţiile cu terţii și angajând faţă de aceștia, după caz, răspunderea societăţii, el
răspunzând faţă de societate pentru prejudiciul eventual produs prin depășirea
puterilor date prin contractul de mandat încheiat, sau prin neîndeplinirea
corespunzătoare a acelui mandat, ori a obligaţiilor ce-i revin din dispoziţiile Legii
nr.31/1990.
În speţă nu a rezultat că administratorul este el însuși comerciant și că și-a
asumat - în această calitate - vreo obligaţie comercială împreună cu societatea,
sau că – în calitatea sa de administrator, ori ca persoană fizică – terţ – și-ar fi
asumat faţă de intimatul reclamant obligaţia de a garanta ca fidejusor societatea
în cauză, astfel că urmează a fi primită ca întemeiată critica formulată de
recurenţi sub acest aspect, dispoziţiile art.42 Cod comercial nevizând eventuala
obligaţie de vărsare a aportului la capitalul social al unei societăţi de către un
viitor asociat.
I.C.C.J., Secţia comercială decizia nr.1246 din 27 martie 2008

30
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău reclamantul V.D, în
contradictoriu cu pârâţii O.M., O.I.D., C.C., C.D., L.C. SRL și S.C., a solicitat
instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a
contractului de vânzare – cumpărare autentificat și la Biroul Notarului Public
S.Șt.U., repunerea părţilor în situaţia anterioară, nulitatea absolută a contractului
de vânzare – cumpărare autentificat la Birou Notar Public M.L., repunerea
părţilor în situaţia anterioară și obligarea părţilor la plata cheltuielilor de
judecată.
În motivarea cererii se arată că în baza primului contract de vânzare – cumpărare
pârâta S.C. a înstrăinat garsoniera din strada M.H. nr.2 declarând că este asociat
unic al L.C. SRL, deși în realitate ca, și reclamantul era asociat în cote egale iar
reclamantul avea calitatea de administrator al societăţii, și, ca atare vânzarea s-a
făcut de un neproprietar, fără mandat expres din partea celuilalt asociat și
administrator al societăţii. Mai arată reclamantul că, în ceea ce privește al doilea
contract de vânzare – cumpărare, acesta a fost încheiat cu fraudă la lege, în
timpul litigiului, de pârâţii O.M. și O.E. în favoarea pârâţilor C., tocmai pentru a
nu fi puși în situaţia anterioară. Instanța suprema reține ca la data încheierii
primului contract de vânzare – cumpărare reclamantul își exercita funcţia de
administrator, mandatul acestuia încetând la data încheierii actului adiţional nr.2
la Statutul societăţii, autentificat sub nr.991 din 25 iunie 2003 - aspecte corect
reţinute de ambele instanţe.
Legea nr.31/1990, reglementând și răspunderea administratorilor își propune să
protejeze interesele asociaţilor și implicit ale societăţii, instituind prezumţia
răspunderii organelor de conducere ale societăţii comerciale – în speţă ale
administratorului – chiar după încetarea mandatului, acestora să fie prin ajungere
la termen fie prin cesionarea părţilor sociale deţinute în societate pentru actele și
faptele prejudiciabile aduse societăţii pe timpul exercitării mandatului, în
condiţiile art.70 și urm. din evocatul act normativ.
Rezultă, așadar, că o acţiune în răspunderea administratorului justifică, din
partea reclamantului un interes legitim, actual, personal și direct în promovarea
acţiunii în constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare – cumpărare.
I.C.C.J., Secţia comercială decizia nr.1603 din 13 mai 2008
31
Reclamanta C.M. SRL, a solicitat prin acţiunea introductivă, în contradictoriu cu
pârâta S.I. SRL, constatarea nulităţii absolute a Contractului nr.1 din 9 ianuarie
2006 încheiat cu pârâta precum și a actelor adiţionale nr.1 și 2 încheiate în baza
contractului și pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la stornarea facturilor
fiscale emise la 8 februarie 2005 și 1 martie 1006, în baza contractului a cărui
nulitate se solicită.
În motivare reclamanta a susţinut că la încheierea contractului și a actelor
adiţionale, s-au comis erori cu privire la semnarea acestora de către
reprezentantul său legal, în sensul că semnatarul actelor – D-na R. M. nu este
administratorul societăţii reclamante, ci directorul staţiei locale neavând
capacitatea de a angaja societatea. Instanța suprema precizeaza, cu referire la
dispoziţiile speciale din Legea nr.31/1990 republicată referitoare la funcţionarea
societăţilor comerciale (Titlul III) ca administratorul care fără drept transmite
altei persoane dreptul de a reprezenta societatea, răspunde solidar cu aceasta
pentru eventualele pagube produse societăţii. Altfel spus, societatea nu poate
invoca culpa propriului administrator sau a reprezentantului acestuia solicitând
desfiinţarea contractului încheiat în baza mandatului dat, ci poate antrena
răspunderea acestor persoane pentru eventualele pagube produse societăţii.
I.C.C.J., Secţia comercială decizia nr. 2006 din 6 iunie 2008

Prin sentința comercială nr.267/2005 a Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul P.A., în calitate de asociat al M. T. C.
SRL Cluj Napoca împotriva pârâților Ș. A. în calitate de asociat și administrator
al M. T. C. SRL Cluj și V. A., asociat al aceleiași societăți, constatându-se
activitatea de concurență neloială efectuată de pârâți în dauna societății
comerciale și în dauna reclamantului; s-au respins capetele de cerere privind
revocarea pârâtului Ș. A. din funcția de administrator și numirea unui
administrator judiciar până la soluționarea definitivă a cererii. Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul și pârâții sunt
asociați ai M. T. C. SRL, pârâtul având și calitatea de administrator cu puteri
depline, fiind numit în această funcție la 2 iulie 2003, pe o durată nelimitată.

32
La rândul lor, pârâții Ș. A. și V. A. au dobândit și calitatea de asociați și
administratori ai F. T. SRL și CTM E. SRL, societății înființate la 18 noiembrie
2005 și care au același obiect de activitate cu cel al reclamantului, deși
clasificarea CAEN nu este identică, respectiv realizarea produselor stratificate din
lemn și metal și montarea tâmplăriei PVC. Raportat la această stare de fapt,
conduita pârâtului Ș.A. de a accepta funcția de administrator la o altă societate,
cu un obiect de activitate concurent celui desfășurat de M. T. C. SRL, în lipsa
autorizării adunării generale a asociaților, coroborat cu stabilirea sediului
societăților nou înființate la aceeași adresă cu aceea a primei societăți, cu
transferarea unei părți însemnate din personalul angajat al acesteia la cele
ulterior înființate, precum și cu publicarea unor anunțuri referitoare la oferta de
executare de lucrări, dar sub sigla M. T. C. SRL, conturează săvârșirea de către
pârâți a faptelor de concurență neloială prevăzute în art.2 din Legea 11/1991,
constând în confuzia creată în mintea potențialilor cumpărători referitoare la
identitatea întreprinderii executante, a serviciului ori la originea produselor
achiziționate.
Aceste practici contrare uzanțelor cinstite în comercializarea produselor,
executarea lucrărilor și efectuarea prestărilor de servicii, determină îndeplinirea
condițiilor pentru constatarea săvârșirii de către pârâți a faptelor de concurență
neloială atât în dauna reclamantului cât și a M. T. C. SRL, această cerere fiind
admisibilă și întemeiată, chiar în ipoteza în care nu s-a solicitat și repararea
prejudiciului, deoarece faptele de concurență neloială presupun întotdeauna
existența unei daune.
Instanța suprema, în considerarea dispozițiilor art.77 din Legea 31/1990, reține că
revocarea administratorului poate fi hotărâtă de asociați în cadrul adunării
generale, în condițiile și cu majoritatea prevăzută de lege, instanța de judecată
nefiind abilitată să dispună o atare măsură.

33
Este real faptul că nu există o interdicție legală, expresă, în acest sens, însă
concluzia se desprinde cu claritate din dispozițiile art.77 alin.(2) din Legea
31/1990, conform cărora „asociații pot decide asupra revocării administratorilor
sau asupra limitării puterilor lor”. Această prevedere legală nu poate fi
interpretată decât în sensul că decizia revocării administratorilor aparține în
exclusivitate asociaților, măsura urmând a fi adoptată în cadrul adunării
generale, a cărei hotărâre poate fi supusă controlului de legalitate al instanței,
după procedura și în condițiile prevăzute de art.132 din Legea 31/1990.
I.C.C.J., S.com., decizia nr.1181 din 15 martie 2007

34
BIBLIOGRAFIE

 Legea societăților nr. 31/1990 publicată în Monitorul Oficial nr. 1.066/2004

 I.C.C.J., Secția comercială, Decizia nr. 570 din 11 februarie 2010;

 I.C.C.J., Secția comercială, Decizia nr. 628 din 9 februarie 2007;

 I.C.C.J., Secția comercială, Decizia nr. 512 din 2 februarie 2007;

 I.C.C.J., Secția comercială decizia nr. 184 din 25 ianuarie 2008;

 I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3726 din 5 noiembrie 2013;

 I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 713 din 15 februarie 2012;

 I.C.C.J., Secția comercială, Decizia nr. 628 din 9 februarie 2007;

 I.C.C.J., Secția comercială, Decizia nr. 1620 din 26 mai 2009;

 I.C.C.J., Secția comercială Decizia nr. 320 din 1 februarie 2008;

 I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 190 din 21 ianuarie 2010;

 I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 1026 din 26 martie 2009;

 I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 2545 din 22 octombrie 2009;

 I.C.C.J., Sectia comerciala, Decizia nr. 2656 din 30 octombrie 2009;

 I.C.C.J., Secția comercială, Decizia nr. 173 din 25 ianuarie 2008;

 I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 1246 din 27 martie 2008;

 I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 1603 din 13 mai 2008;

 I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 2006 din 6 iunie 2008;

 I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 1181 din 15 martie 2007;

 Ioana Nely Militaru, Dreptul Afacerilor. Introducere în Dreptul Afacerilor. Raportul Juridic De
Afaceri. Contractul, Ed. Universul Juridic., Bucuresti, 2013;

 Stanciu Carpenaru, Tratat de drept comercial roman. Conform noului Cod Civil, Ed. Universul
Juridic, Bucuresti; 2012.

35