Etica Suport Curs An 3 S2 2018 - 2 PP

ETICA PROFESIONISTILOR CONTABILI
Stagiu an III
Semestrul II 2018
Acest suport a fost realizat cu sprijinul
dr. Mariana Bunea, vicepreşedinte CECCAR
1
Copyright © 2018. CECCAR. All rights reserved
• COD ETIC NAȚIONAL AL PROFESIONIȘTILOR
1 CONTABILI
• NOŢIUNILE FUNDAMENTALE ALE ETICII
2 PROFESIONALE ŞI ALE EXPERIENŢEI MORALE
• ETICA ÎN AFACERI
3
• INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ – ROL ÎN ETICA
4 AFACERILOR ȘI NU NUMAI
curs ETICA 2018 - An III 2
ETICA PROFESIONIȘTILOR CONTABILI
•Cod Etic Național al profesioniștilor
contabili
1 qNecesitate
qPrincipii
qPartea C – Profesionistii Contabili Angajati
NECESITATEA UNUI COD ETIC
Necesitatea reglementării profesiei contabile
In timp ce membrii individuali ai unei profesii contabile au
obligatia de a servi interesul public, organismele
profesionale au o responsabilitate specifica si un rol esential
care se regasesc in cele trei comandamente
fundamentale ale organismelor profesionale:
üeducatia: asigurarea unei dezvoltari profesionale
continue a membrilor lor;
üetica: comportamentul deontologic al membrilor lor;
ücalitatea: certificarea calitatii serviciilor oferite de
membrii lor.
Necesitatea şi rolul unui cod etic al profesiei contabile
Un cod de conduitã este în general definit de profesioniști ca un ansamblu
de principii profesionale de eticã ce reglementeazã exercițiul profesional al
unor activitãți.
Conform directivelor europene privind serviciile, un cod de eticã trebuie sã
includã, în funcție de specificul fiecãrei profesiuni, atât modalitãțile de
comunicare comerciale referitoare la profesiile
reglementate, cât și regulile referitoare la condițiile de exercitare a activitãților
profesioniștilor ca reguli deontologice vizând sã garanteze în mod deosebit
independența, imparțialitatea și secretul profesional.
Stabilirea de principii și reguli etice și monitorizarea însușirii și respectãrii
acestora de cãtre toți profesioniștii contabili constituie una din atribuțiile de
bazã ale organismului profesional.
Necesitatea şi rolul unui cod etic al profesiei contabile
Pentru aceasta, organismul profesional trebuie sã aibã capacitatea și
resursele necesare pentru instituirea unui sistem de investigare și de
sancțiuni pentru cazurile de nerespectare a standardelor profesionale și
etice.
Profesionistul contabil trebuie să se conformeze regulilor de etică emise
de IFAC (Federaţia Internaţională a Contabililor), reguli care au fost
adoptate în România de către Corpul Experţilor Contabili şi a Contabililor
Autorizaţi sub denumirea de Codul Etic Naţional al Profesioniştilor
Contabili. curs ETICA 2018 - An III 7
Structura Codului etic național al profesioniștilor contabili.
Codului etic naţional este structurat în trei secţiuni după cum urmează :
Partea A– (sau secţiunea 100 ) Aplicarea generală a Codului, conţine:
Sectiunea 100 – Introducere si principii fundamentale
Sectiunea 110 – Integritatea
Sectiunea 120 – Obiectivitatea
Sectiunea 130 – Competenta profesionala si prudenta
Sectiunea 140 – Confidentialitatea
Sectiunea 150 – Conduită profesională (profesionalismul)
Partea B ( sau sectiunea 200 ) – Destinată profesioniştilor contabili în practica
publică
Partea C (sau sectiunea 300 ) – Destinată profesioniştilor contabili angajati
PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE ETICII
Principiile fundamentale ale eticii în profesia contabilă
Pentru realizarea obiectivelor profesiei contabile, un profesionist contabil trebuie
să respecte următoarele principii etice fundamentale :
a) Integritatea
b) Obiectivitatea
c) Competenta profesionala si prudenta
d) Confidentialitatea
e) Comportament profesional
g) Independența
Independența profesioniștilor contabili
Concept: Principiul independenței cere profesionistului contabil satisfacerea
concomitentã a celor douã componente fundamentale ale conceptului, și anume:
a) independența de spirit (în gândire) sau independența de drept: constã în
acea stare a profesionistului contabil potrivit cãreia el considerã cã poate
îndeplini o misiune în condiții de integritate și cu obiectivitatea necesarã;
b) independența în aparențã (comportamentalã) sau independența de fapt:
presupune cã o terțã persoanã bine informatã, dar și bine intenționatã nu
gãsește niciun motiv de naturã comportamentalã care sã o determine sã punã la
îndoialã integritatea și obiectivitatea profesionistului contabil.
Integritatea în profesia contabilă
INTEGRITATEA presupune că profesionistul contabil trebuie să fie drept şi
cinstit, să nu fie asociat cu fapte ce pot aduce atingere integrităţii sale.
Un profesionist contabil nu trebuie sã se asocieze la rapoartele, evidențele,
comunicatele sau alte informații când apreciazã cã acestea:
– conțin o declarație în mod semnificativ falsã sau care induce în eroare;
– conțin declarații sau informații eronate;
– omit sau ascund informații, atunci când aceste omisiuni induc în eroare.
Sunt profesioniștii contabili integri? Deseori integritatea este asemuitã unui
elefant: Îl recunoști, dar ți-e greu sã îl descrii.
Obiectivitatea în profesia contabilă.
OBIECTIVITATEA presupune că profesionistul contabil trebuie să fie
imparţial, fără idei preconcepute, să nu se afle în situaţii de conflict de
interese sau în alte situaţii ce pot determina un terţ să pună la îndoială
obiectivitatea acestuia.
Altfel spus, profesioniştii contabili nu trebuie să işi compromită profesia
din cauza unor erori, conflicte de interese sau urmare influenţei nedorite
a altor persoane.
Confidenţialitatea în profesia contabilă.
CONFIDENTIALITATEA presupune că profesionistul contabil nu trebuie să divulge şi nici să folosească
în interes personal informaţiile pe care le obţine cu ocazia îndeplinirii misiunilor sale profesionale.
Principiul confidențialitãții impune ca obligație profesioniștilor contabili de a se abține de la:
• dezvãluirea de informații confidențiale în afara firmei sau organizației angajatoare ca urmare a unei
relații profesionale sau de afaceri, cu excepția cazului în care au fost autorizați în mod special sã facã
publicã o anumitã informație sau dacã existã o obligație legalã sau profesionalã de a face publice acele
informații.
• Folosirea informațiilor confidențiale dobândite în timpul executãrii sarcinilor de serviciu în avantajul
personal sau în avantajul unei terțe pãrți.
Competenţa în profesia contabilă.
COMPETENŢA PROFESIONALĂ presupune că profesionistul contabil deţine competenţele necesare,
specifice misiunii pe care o are de îndeplinit şi satisface concomitent cele 2 cerinţe ale conceptului:
obţinerea competenţei şi respectiv menţinerea competenţei.
Principiul competenței profesionale și al prudenței impune urmãtoarele obligații pentru profesioniștii
contabili:
– menținerea cunoștințelor și aptitudinilor profesionale la nivelul necesar astfel încât clienții sau
angajatorii lor sã fie siguri cã primesc servicii profesionale competente; și
– sã acționeze cu prudențã în conformitate cu standardele tehnice și profesionale atunci când oferã
servicii profesionale.
Profesionalismul în profesia contabilă.
PROFESIONALISMUL impune ca obligație profesionistului contabil sã se conformeze legilor și
reglementãrilor relevante și sã evite orice acțiune care ar prejudicia profesia, organismul profesional
sau un membru.
Principiul profesionalismului sau comportamentului profesional impune ca obligație profesioniștilor
contabili de a se conforma legilor și reglementãrilor relevante și de a evita orice acțiuni care pot
discredita profesia contabilã. Acestea includ acțiuni pe baza cãrora o terțã parte raționalã și informatã, la
curent cu toate informațiile relevante, ar concluziona cã este afectatã în mod negativ buna reputație a
profesiei.
Partea C (sau sectiunea 300) –
Destinată profesioniştilor contabili
angajati
Profesionistul contabil : vigilent la circumstante si relatii
Profesionistii contabili angajati pot fi responsabili individual sau in comun de:
-Intocmirea si raportarea informatiilor financiare si de alta natura, necesare organizatiei angajatoare
sau partilor terte;
- furnizarea unei gestiuni financiare eficiente si a unei consilieri competente.
Un profesionist contabil poate fi angajat:
•Salariat;
•Partener;
•Director executiv;
•Voluntar;
•Persoana care lucreaza pentru unul sau mai multi angajatori
Cu cat nivelul pozitiei este mai inalt, cu atat mai mare va fi capacitatea si posibilitatea de a influenta
evenimentele, practicile si atitudinile.
Asteptari de a incuraja o cultura bazata pe etica.
NU se va angaja in mod constient in nici o afacere, ocupatie sau activitate care lezeaza sau poate leza
integritatea, obiectivitatea sau buna reputatie a profesiei.
Partea C (sau sectiunea 300 ) – Destinată profesioniştilor
contabili angajati
A. AMENINȚĂRILE LA ADRESA INDEPENDEȚEI PROFESIONIȘTILOR CONTABILI
ANGAJATI
B. MĂSURILE DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA AMENINȚĂRILOR LA
ADRESA INDEPENDENȚEI PROFESIONIȘTILOR CONTABILI.
C. CONFLICTE POTENTIALE
D. INTOCMIREA SI RAPORTAREA INFORMATIILOR
E. DETINEREA DE SUFICIENTA EXPERTIZA
F. STIMULENTE
A. Amenințările la adresa independeței profesioniștilor contabili angajati
În functie de natura, distingem urmatoarele tipuri de amenintari:
a1) Amenintarea generata de interesul propriu ;
a2) Amenintarea generata de autoexaminare (autocontrol);
a3) Amenintarea generata de reprezentare;
a4) Amenintarea generata de familiaritate;
a5) Amenintarea generata de intimidare .
Aceste amenintari au fost prezentate in partea A a Codului Etic al Profesionistului contabil
A. Amenințările la adresa independeței profesioniștilor contabili
Exemple de situatii care pot conduce la amenintari generate de interesul propriu:
q Deţinerea unui interes financiar în organizaţia angajatoare sau primirea unui imprumut de la o
organizatie angajatoare;
q Utilizarea personala neadecvata a activelor companiei;
q Presiunea comerciala din exteriorul organizatiei angajatoare;
Exemple de situatii care pot conduce la amenintari generate de auto-revizuire:
qDeterminarea tratamentului contabil adecvat pentru combinatie de intreprinderi dupa efectuarea
studiului de fezabilitate care a stat la baza deciziei de achizitie
In promovarea scopurilor legitime si a obiectivelor organizatiilor angajatoare, profesionistii
contabili angajati pot invoca pozitia organizatiei, cu conditia ca orice declaratii efectuate sa nu fie nici
false, nici sa induca in eroare;
Exemple de situatii care pot conduce la amenintari generate de familiaritate:
qCand profesionistul contabil este responsabil pentru raportarea financiara a organizatiei
angajatoare iar o ruda apropiata sau un afin angajat de entitate ia decizii care afecteaza
raportarea financiara a organizatiei;
qAsocierea de lunga durata cu contracte din domeniu care influenteaza deciziile de afaceri;
qAcceptarea unui cadou sau a unui tratament preferential, cu exceptia cazului in care valoarea
acestora este in mod clar nesemnificativa.
Exemple de situatii care pot conduce la amenintari generate de intimidare:
qAmenintarea cu concedierea sau cu inlocuirea profesionistului contabil angajat sau a afinului
sau a unei rude apropiate, ca urmare a unui dezacord cu privire la aplicarea unui principiu contabil
sau a modului in care informatiile financiare urmeaza sa fie raportate;
qO personalitate dominanta care incearca sa influenteze procesul decizional, de exemplu, cu
privire la acordarea de contracte sau cu privire la aplicarea unui principiu contabil.
B. Măsurile de protecție împotriva amenințărilor la adresa independenței
profesioniștilor contabili.
Conform Codului etic naţional, profesionistul contabil trebuie să îşi ia în activitatea sa diverse MASURI
DE PROTECTIE, pentru a reduce sau elimina amenintarile amintite. Aceste masuri de protectie se
referă la:
v Măsuri generate de profesie, legislaţie: cerinte educationale, de dezvoltare profesionala,
reglementari privind incompatibilitatile profesionale, de drept si procedurale, audit de calitate , raportare
activitate desfasurata.
v Măsuri de protecţie din domeniul de activitate.
Masurile generate de profesie, legislatie sau reglementare sunt detaliate in Partea A a Codului
Etic al Profesionistilor Contabili
B. Măsurile de protecție împotriva amenințărilor la adresa independenței
profesioniștilor contabili.
Măsurile de protecţie din domeniul de activitate includ:
ØSisteme de supraveghere corporativa;
ØProgramele de etica sau conduita al organizatiei angajatoare;
ØProcedurile de recrutare din cadrul organizatiei , care accentueaza importanta angajarii unui
personal competent;
ØControale interne puternice;
ØProcese disciplinare adecvate;
ØLideri care subliniaza importanta conduitei etice;
ØPoliticile si procedurile de imputernicire si incurajare a angajatilor de a informa asupra oricaror
aspecte de etica care ii privesc, fara teama de represalii
Øetc
Ca o consecinta a responsabilitatilor fata de organizatia angajatoare, un profesionist contabil angajat se
poate afla sub presiunea de a actiona sau de a se comporta intr-un mod care sa ameninte direct sau
indirect conformitatea cu principiile fundamentale.
Astfel de presiuni pot fi: explicite sau implicite.
Ele pot veni de la:
oSupervizor;
oManager;
oDirector;
oO alta persoana din cadrul organizatiei angajatoare
Un profesionist contabil angajat se poate confrunta cu presiuni legate de:
Ø Incalcarea legii sau a reglementarilor;
Ø Incalcarea standardelor profesionale;
Ø minciuna sau inducerea in eroare involuntara;
Ø emiterea, sau un alt tip de asociere cu un raport financiar sau non financiar care prezinta in mod
semnificativ eronat faptele, inclusiv declaratii legate de situatiile financiare, respectarea regomului fiscal,
respectarea legislatiei
D. INTOCMIREA SI RAPORTAREA INFORMATIILOR
Profesionistii contabili angajati sunt implicati in intocmirea si raportarea informatiilor care:
- fie pot fi facute publice
- fie pot fi utilizate de alte persoane din interiorul sau din exteriorul organizatiei angajatoare.
Aceste informatii trebuie intocmite si prezentate in mod corect, just si in conformitate cu standardele
profesionale relevante astfel incat aceste informatii sa fie intelese in contextul lor.
Un profesionist contabil angajat trebuie sa parcurga niste etape rezonabile astfel incat informatiile pentru
care este responsabil:
qSa descrie clar natura reala a tranzactiilor, a activelor sau a datoriilor;
qSa reprezinte faptele cu acuratete si in mod complet din toate punctele de vedere semnificative
Pricipiul fundamental al competentei profesionale solicita ca un profesionist contabil angajat sa se
implice doar in sarcini semnificative pentru care detine sau poate obtine suficienta pregatire de
specialitate sau suficienta expertiza.
Un profesionist contabil angajat nu trebuie sa induca in eroare un angajator, in mod voluntar, cu privire la
nivelul de pregatire si experienta detinut.
Situatiile care genereaza amenintari la adresa capacitatii unui profesionist contabil angajat de a-si
indeplini cu suficienta competenta profesionala indatoririle, includ:
qTimp insuficient alocat;
qInformatii incomplete, restrictionate sau uneori inadecvate;
qExperienta, pregatire si/sau educatie insuficienta;
qResurse necorespunzatoare pentru indeplinirea corecta a sarcinilor.
Exemple de masuri de protectie impotriva acestor amenintari:
vObtinerea unei formari sau a unei pregatiri suplimentare;
vAsigurarea ca exista suficient timp disponibil pentru indeplinirea sarcinilor;
vAsistenta de la persoanele cu experienta;
vConsultarea, daca este cazul, cu:
üSuperiori din cadrul organizatiei angajatoare;
üExperti independenti, sau
üUn organism profesional relevant
F. STIMULENTE
Unui profesionist contabil angajat, unui afin sau unei rude apropiate i se poate oferi un stimulent. Acesta
poate lua forme diferite:
qCadouri;
qOspitalitate;
qTratamente preferentiale;
qSolicitarea necorespunzatoare de relatii de prietenie si loialitate
Ofertele de stimulente pot reprezenta amenintari la adresa conformitatii cu principiile fundamentale ale
eticii. De aceea, situatia trebuie atent evaluata.
Amenintarile generate de interesul propriu: atunci cand un stimulent este oferit pentru a influenta
nejustificat actiunile sau deciziile, pentru a incuraja un comportament ilegal sau incorect sau pentru a
obtine informatii confidentiale
F. STIMULENTE
Amenintarile generate de intimidare: daca astfel de stimulente sunt acceptate si sunt urmate de
amenintari de a face publica oferta respectiva, daunand astfel fie reputatiei profesionistului contabil
angajat, fie reputatiei afinului sau rudei apropiate a acestuia.
Existenta si importanta oricaror amenintari depinde de natura, valoarea si intentia “ din spatele” ofertei.
Cum amenintarile reale sau aparente la adresa respectarii principiilor fundamentale nu sunt generate
doar de acceptarea unui stimulent, ci si uneori, prin simplul fapt ca o oferta a fost facuta in acest sens,
trebuie adoptate masuri de protectie suplimentare. Un profesionist contabil angajat ar trebui sa
evalueze riscul asociat ofertelor de acest gen si ar trebui sa ia in considerare daca actiuni precum cele
de mai jos ar trebui intreprinse:
a) Cand au fost facute astfel de oferte, sa informeze in cel mai scurt timp sefii ierarhici sau
structurile insarcinate cu guvernanta organizatiei angajatoare;
F. STIMULENTE
b) Sa informeze tertele parti despre aceasta oferta – de exemplu angajatorul persoanei care a
facut oferta, trebuie sa faca apel la consiliere juridica;
c) Sa ii puna, in cel mai scurt timp, la curent pe afini si pe rudele apropiate asupra amenintarilro
relevante si a masurilor de protectie ce trebuie luate.
In acelasi timp, un profesionist contabil angajat nu trebuie sa ofere niciun stimulent pentru a
influenta in mod nefavorabil rationamentul profesional al unei terte parti
•NOŢIUNILE FUNDAMENTALE ALE ETICII
2
PROFESIONALE ŞI ALE EXPERIENŢEI MORALE
„Nu discutăm o chestiune minoră, ci discutăm despre cum trebuie să
trăim”. Socrate
Simptomul cel mai acut al crizei modernităţii îl constituie însă componenta etică a crizei, aşa-zisa criză
morală.
Guénon, remarca în „Criza lumii moderne” că (Guénon, R.,1993, p.121):
qnimic şi nimeni nu se mai află astăzi la locul cuvenit;
qoamenii nu mai recunosc nici o autoritate efectivă în ordinea spirituală şi nici o putere legitimă în
ordinea temporală;
q «profanii» îşi permit să discute lucruri sacre, să le conteste caracterul şi chiar existenţa;
qinferiorul a ajuns să judece superiorul;
qignoranţa impune limite înţelepciunii;
qeroarea biruie adevărul;
qomenescul se substituie divinului;
qpământul deţine mai multă importanţă decât cerul;
qindividul se proclamă măsura tuturor lucrurilor şi pretinde să dicteze universului legile plămădite de
propria sa raţiune, slabă şi supusă greşelii.
Etimologie şi definiţii
Originea cuvântului “ETICĂ” - provine din limba greacă, respectiv din :
üETHOS (Homer), care însemna primordial, locul natal, obiceiuri, caracterul
unui individ
üETHIKE (Aristotel), reprezentând ştiința cunoaşterii.
În sensul larg al cuvîntului, noţiunea de „bine” desemnează valorile pozitive şi negative în general.
bun înseamnă om bun, rău înseamnă om rău.
În acelaşi timp, binele moral presupune libertatea, respectiv libertatea de a aproba ceva promovat
ca bun, în calitatea lui de a fi bun, şi de a-l realiza prin acţiune.
În istoria filosofiei morale termenul „bine” era utilizat în sens relativ şi absolut.
„Bine” într-un caz este ceva bun, util, plăcut, valoros pentru un individ, iar în alt sens era expresia
binelui, a unei valori în sine, ce nu devine un mijloc pentru a realiza un scop anumit.
Binele în sensul al doilea, absolut, este o noţiune etică.
Concretizînd din punctul de vedere al conţinutului noţiunile de „bine” şi de „rău”, A.A. Guseinov şi
R.G. Apresean remarcă:
a) binele se afirmă prin depăşirea izolării, despărţirii, înstrăinării dintre oameni şi instaurarea
înţelegerii reciproce, a asentimentului, umanităţii dintre ei;
b) fiind o calitate umană, binele, adică bunătatea, se manifestă prin milă, iubire, iar răul, adică
răutatea, prin duşmănie, violenţă.
Sinceritatea şi minciuna ca acte informaţionale sînt orientate reciproc concurenţial –
sinceritatea transmite adevărul împotriva erorii, iar minciuna transmite eroarea împotriva
adevărului. Ele sînt nu numai complementare, ci şi concurenţiale, angajate într-o contradicţie
activă şi orientată una împotriva alteia
„Datoria” este una dintre categoriile fundamentale ale eticii care desemnează conceperea de către
personalitate a necesităţii imperioase a îndeplinirii a ceea ce porunceşte idealul moral, a ceea ce
reiese din idealul moral. Datoria profesionalului este:
a) de a urma calea virtuţii;
b) de a face bine altor oameni în funcţie de posibilităţile sale;
c) de a nu permite ca în sine să existe vicii;
d) de a se opune răului.
În ce constă datoria noastră, adică obligaţia ce ni se impune în mod natural de a tinde spre bine?
Explicarea naturii şi originii datoriei a constituit una din cele mai dificile probleme în istoria eticii.
Ca bază şi izvor al datoriei erau considerate poruncile divine (morala religioasă), legea apriorică
(imperativul categoric), sau însăşi „natura umană”, năzuinţa „naturală” a profesionalului spre plăcere
(hedonism, eudemonism).
Conştiinţa reprezintă capacitatea profesionalului de a-şi evalua acţiunile, gândurile, dorinţele,
conştientizarea şi trăirea neconcordanţei sale cu ceea ce trebuie să fie – cu neîndeplinirea datoriei.
La fel cum datoria este autonomă, tot astfel conştiinţa profesionalului este independentă de opinia
semenilor.
Ruşinea şi conştiinţa in general sint destul de apropiate. Ruşinea este sentimentul că ai făcut
ceva rău şi că, prin urmare, meriţi minia celorlalţi. Adică ruşinea este sentimentul că ai meritat
dispreţul şi desconsiderarea celorlalţi.
De cele mai multe ori se întîlneşte expresia „libertatea de conştiinţă”, ceea ce presupune dreptul
profesionalului la independenţa vieţii spirituale interioare, libertatea credinţei şi a exercitării organizate a
cultului.
Însă în sens strict etic cuvîntul „conştiinţă” nu poate fi altul decît liber. Iar libertatea în sens de continuitate nu
înseamnă nimic altceva decît a trăi o viaţă în conformitate cu conştiinţa.
„Virtutea” este o categorie a eticii cu caracter apreciativ şi normativ care desemnează însuşirile
morale pozitive ale oamenilor, atitudine constînd în consecvenţa respectării idealurilor etice, a
principiilor şi a normelor morale. Virtuţile se obţin în procesul vieţii sociale, ca urmare a însuşirii
conştiente şi aplicării practice a principiilor şi normelor morale.
Spre exemplu, în etica Greciei antice era predominanta recunoaşterea virtuţilor cardinale:
•înţelepciunea,
•curajul,
•temperanţa şi
•dreptatea.
Morala creştină consideră că virtuţile fundamentale sunt: credinţa (în Dumnezeu), speranţa (în
mîntuirea sufletului) şi dragostea (pentru Dumnezeu şi pentru aproapele), aşa-numitele „virtuţi
teologale“.
În politică, administraţie publică, afaceri, media, educaţie, medicină ş.a termenul preferat este cel de ETICĂ.
Termenul MORALĂ este legat de viaţa privată. Respectăm morala în viaţa privată şi etica în viaţa publică
(politică, civică, profesională).
Deontologia (în sens restrâns) reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie, instituţie,
profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţa de elaborare,
aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli (H. Isaac, 1996, vezi Mercier, 1999).
Se consideră că etica studiază relaţia între mijloacele utilizate într-o instituţie (organizaţie, asociaţie) şi
scopurile pe care şi le propune acea instituţie (organizaţie, asociaţie).
Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea.
Morala este o parte considerabilă a vieţii noastre. Doar în situaţii de rutină şi automatisme nu avem
dileme şi nu ne punem problemele specifice moralei: Problemele centrale ale moralei sunt următoarele:
• Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)?
• Cum ar trebui să-i judecăm pe alţii şi pe noi înşine?
• Cum trebuie să-i tratăm pe alţii şi să admitem să fim trataţi de ceilalţi?
• Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viaţă?
• Care este cel mai bun mod de viaţă?
• Ce fel de persoană ar trebui să fiu?
George Washington, preşedinte al SUA, afirma: „Mai mult decât orice altceva, învăţătura Bibliei a
avut o influenţă binefăcătoare asupra omenirii, a adus multe binecuvântări asupra omenirii”.
John Adams, alt preşedinte al SUA, afirma: „Prima şi probabil singura carte care merită să fie
studiată de toţi este Biblia”.
Abraham Lincoln, de pe o poziţie identică, explica: „Îmi este de folos să citesc Biblia. Caut să
înţeleg cât pot de mult din ea, iar ce nu pot înţelege accept prin credinţă. Făcând şi tu aşa vei fi un
om mai bun, vei trăi mai bine, vei muri în pace”.
Etica, ştiinţă filosofică
G. Ibrăileanu arată că: „Omul aduce cu sine miliarde şi miliarde de impresii, căpătate de strămoşii săi în
milioane şi milioane de ani. Şi în acest suflet moştenit se vor imprima impresiile mediului. Aceste
impresii sunt puternice, pentru că sunt actuale; însă impresiile ereditare sunt şi mai puternice şi
pot face un suflet refractar la impresiile mediului”.
Dar „etica” noastră mai vine şi din cultură şi tradiţii. Suntem înconjuraţi de cultură şi tradiţii în fiecare zi.
Cultura caracterizează grupul cu care ne identificăm (uneori este generaţia noastră). Alteori, este comunitatea în
care trăim. Poate fi naţiunea noastră sau colegii.
Dacă o persoană se apropie de standardele morale ale unei comunităţi (religioase, politice, profesionale ş.a),
ea se bucură de apreciere (este membră valoroasă a comunităţii), încredere (este o persoană pe care te poţi
baza că nu te trădează, se ţine de promisiuni, respectă principii), sau dimpotrivă, este blamată ( judecată ca o
persoană ca vinovată, socotită imorală (lipsită de valoare ca membră a comunităţii respective), pedepsită prin
dispreţ, oprobiu, izolare, marginalizare, excludere, alungare.
Spre deosebire de etică, morala are o semnificativă componentă emoţională.
Etica: implică mai multă detaşare, explorarea şi acceptarea modurilor de viaţă alternative. Acceptarea unei etici
nu cere abandonarea unei morale private, ci considerarea celorlalte principii şi norme morale ca alternative
posibile în diferite contexte.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care
le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor.
Din perspectivă religioasă, Dumnezeu este primă cauză, inclusiv a actelor morale. Este sursă normativă
supremă.
Oamenii religioşi acceptă morala religioasă fără să caute evidenţe, raţiuni, argumente sau dovezi palpabile. Ei se
ghidează după principiul: crede şi nu cerceta. Poruncile divine sunt o problemă de credinţă, nu de deliberare
raţională.
Morala religioasă îl are ca scop suprem pe Dumnezeu: "Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul tău! (vezi I-a
poruncă a religiei creştine). Sensul vieţii omului credincios este mântuirea iar mijlocul de a o dobândi este
respectarea căii divine (a poruncilor divine revelate profeţilor şi sfinţilor sau întrupate în Iisus)..
Etica este în căutarea suportului raţional a unei poziţii faţă de alta, caută evidenţe obiective în legătură cu felul în
care ar trebui să trăim, ce înseamnă o viaţă cu sens, cum trebuie să-i tratăm pe semeni. Implică o minte deschisă şi
moduri de viaţă alternative, cu coduri relativ diferite (familial, comunitar, religios, profesional, politic).
Orice morală se centrează pe componenta normativă. Cu alte cuvinte, ea ne spune ce trebuie sau ar trebui să facă
oamenii pentru a fi socotiţi demni de respect şi nu ceea ce fac ei efectiv (componenta descriptivă).
Normele pot să fie formulate ca imperativ categoric: ce trebuie să facă oricine, oricând şi oriunde într-o anumită
situaţie (arată ce este obligatoriu să facem sau să ne abţinem să facem).
Factorii care îi fac pe oameni să îşi pună probleme etice la nivelul vieţii profesionale, civice, politice sunt, în
principal următorii:
1. Rezistenţa individuală. Normele morale sunt restrictive şi vin de multe ori în contrast cu dorinţele personale.
O problemă derivată de aici este dacă norma însăşi nu trebuie schimbată;
2. Conflictele de roluri. Suntem rude, vecini, prieteni, profesionişti, sau chiar manageri publici. Uneori rolurile
noastre intră în conflict: cariera cu viaţa privată, statutul profesional cu dorinţele celor apropiaţi. În cazurile
amintite trebuie să stabilim ce primează clar în diferite situaţii
3. Responsabilitatea pentru standarde. Oamenii nu sunt doar supuşii principiilor şi normelor, nu doar acceptă o
morală ci o şi chestionează: dacă şi de ce este bună, cum poate să fie schimbată astfel încât să fie mai
concordantă cu interesele lor, cu simţul dreptăţii şi intuiţia binelui. Cu alte cuvinte, ei sunt şi subiect (creatori
de norme), nu doar obiect al normelor (supuşi normelor sau vizaţi de norme).
PROFESIONALISM ŞI ETICĂ PROFESIONALĂ
Societăţile moderne sunt societăţi profesionale.
Orice persoană care îmbrăţişează o carieră îşi doreşte să fie recunoscută ca profesionistă a domeniului. În
majoritatea cazurilor, inclusiv politicienii cât şi funcţionarii publici au avut alte profesii înainte să devină ceea
ce sunt. Ei au fost de obicei economişti, medici, ingineri, profesori ş.a
Profesiilor le sunt necesare coduri etice. Pentru ca aceste coduri să aibă autoritate morală, el trebuie să aibă
consimţământul tacit sau explicit al fiecărui membru. Uneori acest consimţământ este cerut la intrarea într-o
profesie şi în lipsa lui persoana nu este acceptată sau, dacă îi încalcă principiile cadru, este exclusă.
Profesionalismul este caracterizat prin:
a) Expertiză în exercitarea unei profesii (autoritate epistemică).
b) Credinţa în autonomia deciziilor profesionale şi a exercitării profesiei.
c) Identificarea cu profesia şi cu cei din acelaşi domeniu.
d) Dedicaţia pentru o lungă parte a vieţii faţă de profesia aleasă.
e) Obligaţia morală de a lucra în serviciul clientului, evitând implicarea emoţională excesivă (dar nu şi
empatia), arbitrarul şi tratamentul preferenţial nejustificat prin politicile domeniului.
f) Credinţa în capacitatea de autoreglare şi menţinerea colegială a standardelor profesionale.
(Adaptare după H. Gortner, 1991, p. 130)
Etica profesională este o disciplină reflexivă şi critică. Ea se află la intersecţia filosofiei moralei cu eticile
particulare ale diferitelor categorii de profesii. Problema centrală a introducerii eticii în profesii, deşi există deja
legi, se datorează faptului că legea acţionează de obicei după ce s-a produs încălcarea ei. Practicile etice sunt de
graniţă şi se presupune că ar trebui să acţioneze preventiv (vezi Airaksinen, 1998, pp. 671-672).
Problema centrală a relaţiei între client şi profesionist este cea a alocării responsabilităţii şi autorităţii. La
modul ideal, între cei doi se stabileşte un contract. În acest contract, în principiu, alocarea poate să fie de
următoarele feluri:
a) clientul are mai multă responsabilitate şi autoritate;
b) cei doi contractanţi sunt aproximativ egali;
c) responsabilitatea şi autoritatea principală revin profesionistului (vezi M. Bayles, 1988).
Etica virtuţii, venită din tradiţia aristotelică inaugurată de Etica nicomahică, a recăpătat un important teren în
discuţiile actuale (vezi McIntyre, 1999).
Ea încearcă să răspundă, în cazul nostru, la întrebarea: ce fel de profesionist ar trebui să fiu?
Care sunt virtuţile necesare unui politician, profesor, funcţionar public, ziarist, medic, om de afaceri? Această
problemă derivă din faptul că împlinirea profesională este cotată ca o componentă importantă a împlinirii şi
dezvoltării personale (human flourishing în original).
Împlinirea profesională trece drept una din condiţiile prin care o persoană poate să devină fericită sau cel puţin
utilă, să simtă că are o viaţă cu sens şi să-i crească stima de sine.
Platon presupunea că predarea/învăţarea priveşte nu numai ştiinţa, ci şi putinţa.
Virtutea nu poate fi ştiută decât pe calea interferenţei dintre gând şi sensibilitate, căci cunoaşterea nu ţine
numai de informare, ci şi de receptarea prin trăirea sensibilă a unor stări sau relaţii anterior străine,
neştiute.
Un proverb chinezesc spune: „ Profesorii îţi deschid uşa. De intrat trebuie să intri singur”.
Virtutea înseamnă cunoaştere, deci poate fi învăţată.
Cel ce cunoaşte nu poate greşi.
Platon ne spune că există patru virtuţi cardinale:
1. înţelepciunea („sophia”), virtutea raţiunii, a cunoaşterii, a sufletului;
2. vitejia („andreia”), virtutea voinţei, a sufletului viteaz;
3. stăpânirea de sine (cumpătare, adică „sophrosyne”): cumpătare între voinţă, dorinţă, pe de o parte, şi raţiune,
pe de altă parte;
4. dreptatea („dikaiosyne”), virtutea generală, plenară, care face ca sufletul să-şi împlinească rolul specific, care
stabileşte fiecărui element propria limită.
Exemple de virtuţi
Marii gânditori (filosofi, pedagogi, istorici etc.) susţin că moralitatea a progresat şi că depinde de voinţa
oamenilor (mai ales a conducătorilor naţiunilor), pentru ca progresul să se realizeze permanent.
M. Eminescu cu clarviziune, justifică axiologic finalitatea firească a educaţiei: „educaţiunea e cultura
caracterului, cultura e educaţiunea minţii. Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura
are a educa mintea”.
El intuieşte ceea ce contemporaneitatea noastră a probat: „lipsa de cultură adevărată e egală cu
lipsa de moralitate în sens mai înalt al cuvântului, căci imoral este în înţeles mai nobil al vorbirii,
fiecare ce se însărcinează c-o afacere pe care n-o pricepe îndestul de bine”
Valori profesionale
T. Airaksinen sintetizează câteva dintre valorile profesionale în modul
următor (vezi Airaksinen, 1998, p. 674):
Sarcina (rolul) eticii, ca ştiinţă, trebuie să fie armonizarea egoismului cu altruismul, a binelui individual cu cel
social: „a găsi acel principiu care să armonizeze binele nostru individual cu cel social, din care combinare să
derive adevărata fericire, ce ar menţine echilibrul forţelor şi al intereselor” (Leonardescu, C-tin, 1999 , p. 29).
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care
le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor.
Esenţa vieţii morale este „binele”, însă „bine” nu este de fiecare dată, tot ceea ce omul îşi doreşte.
În momentul în care un om de afaceri sau un manager decide că obţinerea de profit nu este scopul principal
al firmei sale, subordonându-l altor interese (indiferent de valoarea etică a acestor interese), acest lucru va
avea în cele din urmă ca efect scăderea rentabilităţii firmei. Scăderea rentabilităţii firmei implică (Friedman, M.,
1991, p.315):
fie scăderea veniturilor patronilor, ceea ce echivalează cu cheltuirea banilor lor,
fie scăderea salariilor, ceea ce echivalează cu cheltuirea banilor angajaţilor,
fie scumpirea produselor, ceea ce echivalează cu cheltuirea banilor clienţilor.
În consecinţă, desconsiderarea profitabilităţii economice se traduce în privarea unor categorii de
persoane de drepturile lor financiare.
3 • Etică în afaceri
Milton Friedman susţine că urmărirea obţinerii profitului este o datorie morală (cu condiţia minimă ca
profitul să fie realizat pe căi legale).
Obţinerea profitului maxim este o datorie morală atât pentru oamenii de afaceri, cât şi pentru manageri
cel aceasta din trei motive. Friedman afirmă că nesocotirea obţinerii de profit drept scop principal al
activităţii economice:
încalcă drepturile indivizilor,
este inechitabilă,
este nedemocratică.
Aşa cum arată D. Robinson, regulile de aur în afaceri sunt indicate de cuvântul „IMPACT”
(Robinson, D., 1999, p.11):
integritate (I): acţionează onest şi sincer
maniere (M): nu fi niciodată egoist, necioplit sau indisciplinat;
personalitate (P): comunică propriile valori, atitudini şi opţiuni;
apariţie (A): prezintă-te întotdeauna în cea mai bună lumină;
consideraţie (C): analizează-te din punct de vedere al celuilalt;
tact (T): gândeşte înainte de a vorbi
1. Mituri şi prejudecăţi despre lumea afacerilor
Adepţii fervenţi ai pieţei libere care se autoreglează şi asupra căreia intervenţia exterioară trebuie să fie cât mai
redusă trebuie totuşi să ţină seama de o evidenţă. Chiar dacă firmele sunt libere să-şi maximizeze profitul,
întregul lor succes depinde de cererea consumatorului, mai pe larg, de pretenţiile consumatorului şi de
puterea lui de cumpărare.
Pretenţiile consumatorului (în genere, ale beneficiarilor) au şi componente etice de care firmele de afaceri
trebuie să ţină cont, dacă vor să reziste.
Conceptele centrale cu care operează etica afacerilor sunt destul de obişnuite: datorie, utilitate. Afacerile sunt
un mediu care este perceput ca mai puţin nobil, eventual un mediu fără scrupule fiindcă este legat de profit.
Viciile clasice, cum ar fi lăcomia sau avariţia, trec drept motivaţii cum nu se poate mai frecvente pentru intrarea
în lumea afacerilor.
Aceasta nu înseamnă că nu a existat o tendinţă permanentă ca afacerile să fie guvernate de valori şi norme
morale, oricât ar părea de paradoxal, având în vedere tipul de motivaţii pomenite mai sus.
În afara "viciilor" de care sunt ghidaţi oamenii de afaceri, argumentele tipice împotriva asocierii morală-afaceri,
sunt în principal, următoarele mituri despre lumea afacerilor (vezi Solomon R., 1996):
a) Mitul profitului şi limitele sale
Prejudecata cea mai importantă este aceea potrivit căreia cei care intră în această ocupaţie urmăresc doar goana
după îmbogăţire prin profit. Cele mai semnificative astfel de critici au venit din partea stângii marxiste. Profitul
este socotit un furt din munca celor care îl produc.
Oamenii de afaceri invocă mai rar valorile celorlalte ocupaţii. Politicienii se socotesc purtătorii binelui public,
funcţionarii publici se socotesc apărătorii interesului public, medicii se consideră în slujba sănătăţii pacienţilor,
avocaţii se socotesc apărători ai dreptăţii, poliţiştii ai ordinii publice, profesorii ai cunoaşterii, adevărului şi
educaţiei. La modul ideal, toţi au dreptate. La modul real, în practica fiecărei profesii intervin motivaţii
neortodoxe, neconforme cu valorile proclamate. Toţi lucrează şi pentru salariu, cei mai mulţi îşi urmăresc
puterea, influenţa, prestigiul şi succesul financiar, caută să profite de pe urma avantajelor profesiei sau ocupaţiei.
Nu există o puritate motivaţională în nici unul dintre cazuri (vezi şi Solomon, 1993, p. 356).
b) Darwinismul şi limitele sale
Din exterior lumea afacerilor pare o junglă, este lumea lui "care pe care", o lume în care "câinii se
mănâncă între ei". Ca şi în politică, se vorbeşte despre oamenii de afaceri că sunt veroşi, sunt lipsiţi
de scrupule, calcă peste cadavre. În acelaşi timp, afacerile nu sunt posibile fără cooperare, grijă
reciproc împărtăşită, încredere reciprocă, adeseori fără parteneriat şi fair-play. Aceste valori care
ghidează comportamente se aplică între firme, între aceste, clienţi şi acţionari, între manageri şi
acţionari.
Competiţia este vitală în funcţionarea oricărei economii capitaliste. Dar această competiţie nu
trebuie să aibă în mod necesar aspecte de junglă, să aibă forma unui război pentru profit, să fie
nemiloasă (vezi Solomon, 1996).
c) Atomismul individualist
O sursă clasică a neputinţei asocierii între morală şi afaceri o reprezintă, ceea ce se cheamă
atomismul individualist.
Societatea însăşi şi cu atât mai mult economia, erau văzute ca fiind generate de contracte între indivizi
izolaţi, "atomi singulari". Într-o astfel de perspectivă aplicată lumii actuale este ignorată dimensiunea
comunităţii. În firme sunt implicate adesea familii, grupuri de acţionari, corporaţii inclusiv multi-
naţionale. Înseamnă valori împărtăşite şi cultură comună. În etapa actuală, procesul dominant este
cel de globalizare. El implică un amestec de culturi organizaţionale, transferuri de valori. Izolarea nu
mai este posibilă. Atomismul individualist este un model teoretic depăşit.
Necesitatea eticii în afaceri
Interesul pentru o oarecare morală în lumea afacerilor este vechi. Ceea ce ştim, din perspectivă
istorică, este că acest interes a început în cea mai avansată societate comercială de acum cinci mii de
ani, în Sumer. Grecia antică manifesta deopotrivă interes pentru teoria economică şi pentru valorile
şi normele morale implicate în schimburile economice. Aristotel făcea distincţia între oikonomos
(gospodărire privată, în scopuri familiare) şi chrematistike (schimburi economice a căror scop este
profitul) (Politica, 8-11).
Prima practică avea o încărcătură etică, cea de-a doua avea o singură dimensiune: cea a
profitului. Este o ocupaţie pur egoistă.
Imaginea acestei separaţii a durat până în secolul al XVIII-lea. Cicero vorbea totuşi despre
corectitudine în tranzacţii ca dimensiune morală a afacerilor.
Etica este fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile noastre. Etica nu se referă numai la legăturile pe care le
avem cu alte persoane, ci şi la calitatea acestor legături.
Încrederea înseamnă, de fapt, micşorarea riscului asumat. Încrederea, bazată pe experienţa bunelor relaţii
cu alţi oameni, firme, grupuri etc., va asigura protejarea drepturilor şi intereselor, deci riscul va fi mai mic.
Încrederea şi bunele relaţii ale firmei se referă la (Ţigu, G., 2003 , p.25):
1. Încrederea în relaţiile cu furnizorii – Ea se câştigă prin respectarea obligaţiilor de către fiecare parte
şi prin minimizarea surprizelorde orice fel;
2. Încrederea în relaţiile cu consumatorii - un vânzător câştigă încrederea clientului său atunci când
este onest, competent, orientat către nevoile clientului şi plăcut.
3. Încrederea în relaţiile cu angajaţii - încrederea trebuie acordată atât şefilor, cât şi
subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate mai
mare a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor dintre
grupurile de muncă etc.
Oamenii de afaceri ai trecutului erau in genere stigmatizaţi ca lipsiţi de respectabilitate, cu îndeletniciri
neonorabile.
Până foarte recent (acum mai puţin de 20 de ani), acest subiect a fost circumscris unor discuţii negative despre
scandalurile şi dezastrele aduse mai ales de lumea corporaţiilor, despre iresponsabilitate iar recent ele au fost
reluate în diferite forme în contextul globalizării şi existenţei corporaţiilor mondiale. Locul comun al acestor
abordări este dat mereu de "numitorul comun al afacerilor: banul". (Solomon, 1993, pp.354-355). Întrebarea
care rămâne deschisă este: e sau nu o contradicţie în termeni că "lăcomia este bună"?
În mare, teoreticienii de orientare liberală au insistat pe ideea că succesul este o virtute, sărăcia este un viciu şi
că bogăţia devine sursă de noblesse oblige (este generatoare de obligaţii morale, pe când sărăcia este
generatoare de probleme morale). Recent discuţiile teoretice s-au mai echilibrat şi au ajuns la nivelul
construcţiei idealurilor morale în afaceri, cu accente, inclusiv pe dreptate socială şi grijă faţă de consumator.
În ultimele două decenii, lumea afacerilor a devenit un subiect academic important şi interesant. Au apărut
studiile superioare în specialitate (şcolile de business), s-a încetăţenit şi legitimat ideea că, cel puţin aspectele
manageriale ale afacerilor sunt profesionale. Se studiază inclusiv din perspectivă etică, relaţiile între acţionari
(sau proprietarii), sindicate, manageri, clienţi, mediul afacerilor, comunitatea locală în care acestea se desfăşoară.
Etica afacerilor devine tot mai pregnant o componentă a eticii profesionale
O corporaţie este menită să satisfacă publicul oferindu-i produse şi servicii dorite.
Ea nu îl satisface dacă promovează discriminarea, poluează aerul, apa, secătuieşte resursele, distruge
frumuseţea mediului.
Minimele reguli etice pe care trebuie să le urmeze o corporaţie (o firmă) sunt următoarele:
a) În privinţa clienţilor (cumpărătorilor)
Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instrucţiuni de folosire, avertismente asupra
efectelor nedorite ale pericolelor posibile pentru consumator.
Supoziţia generală. pe care se bazează comerţul este cea a consumatorului adult, dotat cu
discernământ, inteligent, capabil să-şi dea seama de riscuri, este responsabil. În cazul producătorului
există presupoziţia că este matur, inteligent, responsabil, bine intenţionat.
Responsabilitatea, pentru a fi etică, trebuie să fie reciprocă.
b) În privinţa angajaţilor
Pentru a aşeza relaţiile între angajat şi firmă pe temeiuri etice se introduc următoarele categorii de
principii şi norme:
- S-au introdus: drepturile angajaţilor şi reglementări în privinţa loialităţii faţă de companie.
- Loialitatea faţă de companie se conturează prin obligaţiile reciproce: companie-angajat, prin
atribuire de roluri şi responsabilităţi. Unele dintre acestea sunt contractuale şi legale, dar ele nu ajung
decât pentru îndeplinirea sarcinilor şi nu au o componentă etică: O slujbă nu e niciodată doar o
slujbă (Norman Bowie, 1982). Există mereu o dimensiune morală: mândria faţă de propriile produse,
spiritul de echipă, grija faţă de bunăstarea companiei, ataşamentul faţă de colegi. Afacerile nu sunt
scop în sine.
Probleme etice ale globalizării afacerilor
Una dintre cele mai evidente forme ale globalizării o reprezintă existenţa corporaţiilor internaţionale. Ele au un rol
dual din punct de vedere etic:
•pe de-o parte se extind în state în care guvernele şi clienţii sunt mai puţin pregătiţi în protecţia drepturilor
consumatorilor, a celor salariale şi în probleme de mediu. Aceasta facilitează pe termen scurt, strategii de
creştere a profitului, fără prea multă grijă faţă de angajaţi, consumatori, cetăţeni şi mediu. Instituţiile de
protecţie ale consumatorilor sunt prea slabe ca să forţeze companiile mari să îşi schimbe regulile
•Pe de altă parte, corporaţiile aduc în noile lor medii, mai ales în ţările sărace şi cu instituţii
democratice mai fragile, noi deprinderi de comportament şi noi reguli care pot facilita dezvoltarea
economico-socială şi normele etice. Există de asemenea instituţii internaţionale create ca să
vegheze la probleme de muncă, protecţia consumatorilor, mediu.
Există probleme specifice, de natură etică, în condiţiile în care corporaţiile internaţionale acţionează în ţările cu
economii subdezvoltate şi cu un nivel mai redus de exercitare a drepturilor omului sau chiar în regimuri
autoritare (vezi Appelbaum şi Lawton, 1990, pp.205-247):
1. Consimţământul obţinut pe baza informării consumatorului poate să fie mai redus. Reclama unui produs
poate să conţină informaţii înşelătoare. În acest caz este încălcat principiul dreptăţii comutative care implică
relaţii între egali, acordul părţilor contractante, precum şi acela al respectului pentru persoană (ea este tratată
doar ca mijloc pentru profit).
2. Dreptul la un mediu natural sănătos, dreptul generaţiilor următoare la resurse, fac necesară etica
mediului. Ea devenit o cerinţă tot mai pregnantă. Problemele de mediu afectează regiuni întregi. Ele nu pot
să fie socotite probleme locale. Din acest motiv, firmele, companiile, corporaţiile au inclusă ca cerinţă
morală responsabilitatea faţă de mediu. Poluarea este un fenomen care se poate importa sau exporta ca
produs secundar şi neintenţionat al extinderii industriale.
3. Dumpingul este la rândul său o practică internaţională care pune probleme etice. Există produse
care, prezentând un risc mare, nu pot să fie vândute în ţară. În schimb, ele sunt vândute, uneori cu
sprijinul statului care acordă înlesniri de taxe, cu preţuri mai mici, în ţările lumii a treia a .
4. Dependenţa de corporaţii. Corporaţiile pot ajunge să domine o societate, să-i impună legi şi politici
publice. Unele dintre aceste corporaţii au dus la creşterea polarizării sociale în ţările în care au acţionat
(vezi de exemplu în America Latină). Conducătorii corporaţiilor nu se identifică cu comunitatea
locală, ci cu interesele firmei. În astfel de situaţii adesea este împiedicată dezvoltarea clasei de mijloc
şi acţiunea societăţii civile ca factor de influenţă şi presiune socială.
Susţinătorii capitalismului sunt visători şi vizionari care, în loc să facă bine cu intenţii rele, pot să
facă rău cu cele mai bune intenţii. (George Bernard Shaw)
5. Responsabilitatea socială în plan internaţional.
Datoria primă a unui om de afaceri este creşterea profitului propriei firme (Milton Friedman, 1970)
şi această datorie nu poate să fie îngrădită decât de norme împotriva constrângerii şi fraudei. Prin
urmare, sarcina guvernelor este doar aceea de a menţine regulile liberei concurenţe şi a prevenirii
înşelăciunii. Guvernele statelor în tranziţie (cum este şi cazul României), au datoria morală să
încurajeze acele corporaţii care pot să aibă şi efecte benefice în creşterea gradului de democraţie, în
apărarea şi exercitarea drepturilor contribuabililor, angajaţilor şi clienţilor.
Afacerile pot să pară un scop în sine, dar moral ele sunt doar un mijloc pentru dezvoltare personală şi
socială.
Există numeroase cazuri în care angajaţii unor firme dau dovadă
de lipsă de etică în afaceri.
De exemplu:
qacordarea unor comisioane ilegale pentru obţinerea de informaţii confidenţiale despre firmele
concurente;
qtrafic ilegal cu produse aflate în monopolul statului;
qdesfăşurarea unor activităţi neautorizate;
qfolosirea unor documente cu regim special false;
qcazurile de evaziune fiscală sau economie subterană;
qînşelarea corpurilor de control ale statului;
qutilizarea unor bunuri fără provenienţă legală etc.
Oamenii de afaceri se confruntă zilnic cu probleme de natură etică, ce decurg dintr-o varietate de
surse.
Metoda în zece paşi de luare a deciziilor în rezolvarea dilemelor etice:
1. Care sunt faptele cunoscute ale situaţiei?
2. Care sunt părţile implicate ce dau valoare faptelor şi care sunt obiectivele urmărite de acestea?
3. Care sunt cauzele/motivele apariţiei situaţiei?
4. Care credeţi că ar fi principiile etice sau valorile operaţionale care ar trebui aplicate în această
situaţie şi în ce ordine de prioritate?
5. Cine ar trebui să aibă un cuvânt de spus sau să se implice în luarea acestei hotărâri?
6. Listaţi toate alternativele şi planurile de acţiune care ar putea:
a) să prevină sau să minimizeze prejudiciile aduse părţilor interesate,
b) să menţină valorile prioritare pentru această situaţie,
c) să fie o bună soluţie pentru situaţia dată.
7. Elaboraţi scenariul din alternativa voastră preferată şi vedeţi cum îi afectează pe cei interesaţi. Regândiţi şi
revizuiţi alternativa voastră preferată dacă este necesar.
8. Adăugaţi o componentă de etică preventivă în planul dvs. de acţiune care priveşte motivele care au
determinat apariţia situaţiei respective.
9. Evaluaţi decizia şi planul de acţiune ales.
10. Hotărâţi şi elaboraţi un plan de acţiune, implementaţi-l şi monitorizaţi-l.
Exemple reale de dileme etice
Teme de dezbatere:
1. Pentru fiecare din întrebările prezentate mai jos încercaţi să enumeraţi cele mai bune alternative
decizionale/de acţiune!
2. Care este metoda/calea cea mai sigură în alegerea variantei optime?
3. Stabiliţi cine câştigă şi cât de mult?
4. Stabiliţi cine pierde şi cât de mult?
5. Analizaţi ceea ce aşteaptă cei din jur de la dvs. şi corelaţi câştigul/pierderea cu orizonturile de timp:
scurt, mediu sau lung! Decizia dvs.rămâne aceeaşi?
6. Dacă nu sunteţi sigur că alegerea dvs. este cea mai bună, cui puteţi să cereţi sfaturi utile?
A. Firma noastră se mândreşte cu sistemul său de remunerare pe bază de merite. Unul dintre angajaţii mei a
făcut o treabă extraordinară pe parcursul întregului an, aşa încât merită o recunoaştere considerabilă. Din păcate,
acesta primeşte deja salariul maxim pentru categoria sa salarială iar compania noastră are prea mulţi angajaţi în
categoria imediat superioară, aşa că nu-l putem promova. Ce să fac?
B. Sunt economist la biroul financiar al unei firme şi mă ocup de analiza şi înregistrarea ordinelor de
deplasare. În ultima vreme amconstatat că unul dintre directori (apropiat al acţionarului majoritar), deşi
vine zilnic la serviciu, îşi depune ordine dedeplasare foarte costisitoare şi nerealiste cu scopul de a-şi
rotunji veniturile. În plus, am aflat că îşi decontează frecvent cheltuieli personale mai mari decât ale
celorlalţi directori (mese la restaurant,combustibil pentru maşina proprie, telefonul etc.). Ce să fac?
C. Şeful meu mi-a spus că unul dintre angajaţii mei se află pe lista celor care vor fi disponibilizaţi în curând,
dar să nu-i spun încă, întrucât acesta ar răspândi vestea prin toată organizaţia care ar începe să „fiarbă”. Între timp,
am auzit că acest angajat urmează să ia un credit bancar pentru a-şi renova locuinţa. Ce să fac?”
D. Sunt angajat în cadrul unei secţii de producţie din cadrul unei firme şi constat că unul din
produsele aflate în fabricaţie are unele defecte. Am discutat cu responsabilul de produs şi cu şeful de
secţie şi am aflat că ei cunosc acest lucru, dar nu vor să ia nici o măsură deoarece sunt principalii
responsabili şi timpul îi presează.Mi s-a sugerat să nu mă amestec în problemele lor dacă vreau să-mi
continui activitatea în firmă. Ce să fac?
E. Sunt contabil la un depozit de produse alimentare şi şeful meu direct face presiuni asupra mea să induc în
eroare un client fidel pentru a-i vinde în cantităţi foarte mari nişte produse a căror termen de valabilitate
se apropie de sfârşit (oferindu-i un discount de 5%). Eu ştiu că acel client se va bucura de discount-ul
oferit şi nu va verifica termenul de valabilitate al produselor. În plus, eu sunt convins că nu va putea vinde în
timp util toate produsele şi va rămâne cu o pagubă serioasă. De asemenea, ştiu că el are deosebită încredere în
mine deoarece am colaborat foarte bine. Ce să fac?
F. În ultimele două luni am lucrat foarte serios (la cererea şefului meu, director economic) la
elaborarea unui proiect complex legat de analiza economico-financiară a firmei, proiect necesar pentru
ca echipa managerială a firmei să poată stabili strategiile viitoare. Am predat proiectul şefului meu la
timp, cu speranţa că în momentul în care managerii responsabili se vor întâlni, mă va invita la şedinţă
pentru a explica rezultatele analizei mele. De curând, am aflat că acea şedinţă a fost în urmă cu câteva
zile şi că directorul economic (şeful meu) a primit nu numai laude din partea directorului general,
ci şi bonusuri financiare considerabile pentru munca depusă, fără a spune un cuvânt despre contribuţia
mea la elaborarea proiectului.Am hotărât să am o discuţie serioasă cu directorul economic despre acest
incident. Din păcate, acesta a recunoscut în faţa mea că acel proiect a fost elaborat de mine dar mi-a
comunicat că el este şeful şi, prin urmare, numai el putea să participe la şedinţă. În plus, mi-a comunicat
că ar fi bine să uit incidentul pentru că el este vechi în firmă, prezintă mai multă credibilitate decât mine
şi nu va recunoaşte în faţa consiliului managerial implicarea mea în proiect.Mi-a spus că pentru munca
depusă eu am primit salariul negociat în ultimele luni şi dacă nu sunt mulţumit pot să plec din firmă. Ce
să fac?
G. Lucrez în firmă de peste 10 ani şi de curând am fost promovat director de aprovizionare. Unul dintre
furnizorii importanţi de care auzisem mă invită într-un week-end foarte costisitor la Poiana
Braşov (împreună cu familia mea), pe cheltuiala lui. Unii colegi mi-au spus că de cele mai multe ori
materiile prime pe care le furnizează firmei noastre, deşi sunt foarte scumpe, prezintă frecvent anumite
neconformităţi (fostul responsabil cu aprovizionarea nu le lua în seamă). Sunt conştient de faptul că,
calitatea produselor finite este influenţată de cea a materiilor prime, motiv pentru care firma este obligată să
facă reduceri de preţ la unele produse. De asemenea, ştiu că managerul general al firmei nu va
renunţa la serviciile acestui furnizor deoarece este rudă de gradul I cu unul din acţionarii minoritari ai
firmei. Ce să fac? Să accept invitaţia?
H. Sunt manager de resurse umane în cadrul unei firme şi ocup această funcţie de aproape patru ani. Cel mai
mult mă mulţumesc relaţiile pe care le am cu toţi funcţionarii birourilor aflate în subordinea mea. Aceste
relaţii se bazează pe respect reciproc, profesionalism, loialitate şi ataşament faţă de firmă. Cu toţii ne îndeplinim cu
seriozitate obligaţiile de serviciu şi suntem oricând disponibili pentru a presta ore suplimentare sau sarcini
mai complexe. În perioada care urmează trebuie să angajăm un nou contabil. Mâine vom avea interviurile cu cei
cinci candidaţi care s-au înscris la concursul de ocupare a postului, iar eu sunt întro mare dilemă. În urmă
cu puţin timp, directorul general a fost la mine în birou şi mi-a impus cu toată autoritatea să o angajez pe fiica lui
care a mai lucrat în firmă. Tot departamentul ştie că este o persoană foarte dificilă şi fără experienţă, motiv pentru
care unul din subalterni mă roagă insistent să nu o angajez, mai ales că ceilalţi candidaţi au pregătire
remarcabilă în domeniul cerut. Ce să fac?
•INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ – ROL ÎN ETICA
4 AFACERILOR ȘI NU NUMAI
Ce este Inteligenta Emotionala?
Inteligenta Emotionala reprezinta o forma de inteligenta care se ocupa cu gestionarea emotiilor. Pe
masura ce te dezvolti personal si treci prin experiente de viata si provocari din care inveti, incepi sa
dobandesti maturitate emotionala din ce in ce mai mare. Astfel iti creste nivelul de inteligenta
emotionala.
Spus intr-o forma simpla, inteligenta emotionala se refera la capacitatea ta de a-ti gestiona cat mai
eficient emotiile, pentru o viata de calitate.
CE inseamna sa ai succes?
Sa ai succes poate sa insemne sa faci un munte de bani.
Sau sa ai o familie fericita.
Sau sa fii o mare vedeta.
Sa scrii carti pe care sa le citeasca toata lumea.
Sa faci o calatorie in jurul lumii.
Sa pui bazele unei organizatii umanitare.
Fiecare om are propria lui definitie a succesului. Dar exista, in toata aceasta diversitate de
raspunsuri, un punct comun: semnificatia succesului. Succesul inseamna sa-ti indeplinesti scopul.
Bineinteles, pentru ca sa ai succes, trebuie mai intai sa-ti fie foarte clar scopul. Si aici, trebuie sa
recunoastem ca majoritatea dintre noi actionam sub impulsul emotiilor, si abia cand lucrurile nu se
termina cum am fi dorit, incepem sa ne intrebam – uneori nici atunci – ce scop am avut.
Inteligenta Emotionala este formata din 4 elemente:
* Intelegerea mai buna a propriilor emotii
* Gestionarea eficienta a propriilor emotii si crestere semnificativa a calitatii vietii
* Intelegerea mai buna a celor din jur si o convietuire cu un grad de confort ridicat
* Crearea de relatii mai bune la toate nivelele cu cei din jur si cresterea productivitatii si a imaginii
personale
Originile conceptului de „Inteligenta Emotionala”
Termenul „inteligenta emotionala” a fost folosit pentru prima data intr-un articol din anul 1990 de catre
psihologii, Peter Salovey si John Mayer.
Cu toate ca acest termen este relativ nou, componentele conceptului, inteligenta emotionala pot fi datate
pana la arhicunoscuta afirmatie a lui lui Socrate (470 – 399 iHr) „Cunoaste-te pe tine insuti”. In Biblie,
atat in Vechiul cat si in Noul Testament „Nu fa altuia ce tie nu-ti place” si „Iubeste-ti aproapele ca pe
tine insuti” pot fi vazute ca elemente de Inteligenta Emotionala.
In 1983 Howard Gardner a introdus conceptul de: ”Inteligente Multiple”. El argumenta ca exista nu doar
un singur tip de inteligenta ca si cea masurata prin teste si dezvoltata in cadrul scolar, ci multiple tipuri de
inteligente. El a inventat sintagma : „ Nu intrebati, cat de destepti sunteti, ci cum sunteti inteligenti”.
Cum iti folosesti inteligenta emotionala in cariera?
Cercetari efectuate de specialisti in resurse umane din intreaga lume au demonstrat ca
persoanele care au un coeficient de inteligenta emotionala (EQ) ridicat au mai mult succes
in cariera.
Astfel, ascensiunea ca profesionist in domeniul tau de activitate nu este determinata numai de
gradul de inteligenta cognitiva (masurat prin coeficientul de IQ), ci si de nivelul de inteligenta
emotionala.
Inteligenta emotionala este o inteligenta sociala sau interpersonala care permite oamenilor sa isi
recunoasca propriile emotiile, dar si pe ale celorlalti.
Mai mult, inteligenta emotionala este cea care ne face sa diferentiem intre multitudinea de emotii pe
care le simtim sau pe care le percem la ceilalti si ne ajuta sa luam deciziile potrivite in situatii concrete.
Spre deosebire de inteligenta cognitiva, cea emotionala poate fi invatata si imbunatatita de-a
lungul vietii.
Intre doi candidati pentru un job care au un IQ identic sau apropiat, cel care detine un coeficient mai
mare de inteligenta emotionala dispune de un avantaj competitiv.
Specialistii in recrutare folosesc din ce in ce mai mult testele de identificare a nivelului de inteligenta
emotionala a candidatilor pe care ii intervieveaza pentru ca acestia se vor descurca mai bine la locul de
munca. Persoanele cu un coeficient de inteligenta emotionala ridicat au abilitatea de a-si reprima
emotiile negative, ca furia, lipsa de incredere in sine, stress-ul, anxietatea etc. si de a le inlocui cu
emotii pozitive: increderea in sine, empatia, colegialitatea etc.
IQ-ul masoara aspecte legate de nivelul cognitiv al persoanei.
Aceste aspecte exista potential in individ, dar pot ramana pentru totdeauna latente.
IQ-ul nu spune nimic despre actiunile unui om, ci numai despre nivelul lui de cunoastere.
In schimb, EQ-ul masoara capacitatea efectiva de reactie a persoanei la diferite situatii, inteligenta de a
folosi in relatiile cu ceilalti emotiile personale si pe ale altora. Cei care isi adapteaza actiunile la locul de
munca in functie de emotiile pe care le recunosc au sanse mai mari de a reusi in cariera, de a se
descurca in situatii de stres si in situatii limita.
Inteligenta emotionala este luata in considerare atunci cand se vorbeste despre
factori organizationali precum schimbarea organizationala, leadership,
managementul performatei, stress-ul ocupational, nivelul de satisfactie al
angajatilor etc. Pentru companiile care si-au dezvoltat o cultura
emotionala proprie, EQ-ul candidatilor este foarte important in procesul de
recrutare.
Studiile facute pe 500 de companii din intreaga lume de Daniel Goleman,
parintele conceptului de inteligenta emotionala, au dezvaluit ca angajatii cu un
EQ ridicat isi valorifica potentialul cognitiv si emotional de care dispun si
ajung in pozitii de conducere. Cu cat un angajat avanseaza mai mult in
companie, cu atat inteligenta emotionala devine mai importanta. Managerii de
echipe trebuie sa fie capabili sa isi adapteze emotiile la cele ale subordonatilor
si, de asemenea, sa seteze o anumita atmosfera emotionala in cadrul echipei
care sa eficientizeze lucrul. Pentru a lua cele mai bune decizii, sefii de
departamente sau de echipe de proiect trebuie sa detina un nivel ridicat de
inteligenta emotionala.
Adoptarea unui comportament care are la baza cliseul “a-ti lasa problemele personale/emotiile la usa
biroului ” s-a dovedit a nu fi benefica pentru activitatea din cadrul companiilor.
Lipsa totala a emotiilor la locul de munca conduce la relatii rigide intre angajati, bazate fie pe
indiferenta, fie pe frica si autoritate.
Pe de alta parte, exprimarea excesiva a emotiilor este la fel de contraindicata. Aplicarea principiilor
inteligentei emotionale la locul de munca consta tocmai in gasirea unui echilibru intre cele doua situatii
enuntate mai sus. Reprimarea ponderata a propriilor emotii si reactia inteligenta la emotiile celorlalti pot
face diferenta intre un manager de succes si unul care esueaza in aceasta pozitie.
Asadar, pentru o cariera de succes, indiferent de domeniu, completeaza cunostintele academice cu cele
care tin de emotii. Acorda mai multa importanta propriilor emotii si adapteaza-ti reactiile la emotiile
colegilor astfel incat sa obtii un efect pozitiv asupra activitatii tale profesionale
— „„Succesul nu e greu de obţinut. Greutatea este
să-l meriţi.” — Albert Camus
— „Ne naștem pentru a reuși, nu pentru a eșua.” —
Ralph Waldo Emerson
— „Cei ce reușesc în viaţă sunt cei care caută
ocaziile pe care le vor şi dacă nu le găsesc, le
creează.” — George Bernard Shaw
Vă mulţumesc pentru atenţia
acordată!

Etica Suport Curs An 3 S2 2018 - 2 PP

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Etica Suport Curs An 3 S2 2018 - 2 PP

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ETICA PROFESIONISTILOR CONTABILI

S-ar putea să vă placă și