Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

FACULTATEA KINETOTERAPIE

CATEDRA ȘTIINȚE PSIHOPEDAGOGICE ȘI SOCIOUMANISTICE

Autor:

Iachim Elena, grupa 114k

Profesor:

Carp Iurie, doctor în pedagogie

CHIȘINĂU 2016
CUPRINS:

INTRODUCERE 3

1.1. LEGITĂȚILE INSTRUIRII. NOȚIUNI GENERALE 4


1.2. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ ÎNVĂȚAREA 6
1.3. MODALITĂȚI DE EFICIENTIZARE A FACTORILOR
CARE INFLUENȚEAZĂ ÎNVĂȚAREA 10
CONCLUZIE 15
BIBLIOGRAFIE 16

2
INTRODUCERE

„A invata pe altul inseamna a sti ceva


si a face si pe altul sa invete sa stie si aceasta
repede , placut si temeinic, si in special
cu ajutorul exemplelor , regulilor si
aplicatiilorgenerale sau specifice”
( COMENIUS).

Pedagogia are ca obiect de studiu: educatia. In acest sens, este necesar sa


precizam ca pedagogia nu se confunda cu educatia - ca fenomen socio-uman, ci
ea este o teorie despre educatie, este stiinta educatiei.
Pedagogia este stiinta care studiaza legile educatiei tinerei generatii, in
special. Ea studiaza insa si legile educatiei adultilor, ale educatiei omului pe
parcursul intregii sale vieti. in lumina legilor educatiei, pedagogia studiaza
esenta, idealul, continutul, metodele, mijloacele si formele educatiei, urmarindu-
se formarea pe baze stiintifice si eficiente a personalitatii si profesionalitatii
tinerei generatii pentru activitatea social-utila.

3
1.1. LEGITĂȚILE INSTRUIRII. NOȚIUNI GENERALE
Legitățile instruirii reprezintă un sistem de legături interdependente dintre
componentele procesului de instruire (obiective , strategii de învățare,
conținuturi didactice, resurse umane ).
Legitățile instruirii creează relații stabile, obiective în lipsa cărora predarea
nu se poate realiza ca fenomen social.
Exemplu: dacă nu se realizează sau nu există procesul predării atunci nu
are loc procesul de instruire cu toate ca învățarea se poate realiza din intenția sa
proprie.
Dacă instruirea nu se va raporta la posibilitățile potențialului elevilor atunci cu
toate că va exista sau există predarea, deoarece sunt prezenți elevii, activitatea
de învățare nu se va desfășura și corespunzător nu putem afirma ca real are loc
instruirea.
1) Interdependența dintre predare si învățare - se realizează în mod
obiectiv începînd cu elaborarea planului de învățare, curricula școlară,
manualele și condițiile de desfășurare a instruirii, în special procesul de
intruire propriu-zis(pedagog-elev).
2) Legătura reciprocă dintre obiectivele,conținuturile, mijloacele și
formele de instruire - componentele nominalizate tind să se afle într-o
reciprocitate logică raportată pedagog-elev.
3) Interdependența dintre instruire și dezvoltarea personalității -
predarea și învățarea eficientă, bine organizată favorizează dezvoltarea
copiilor în general și în special la fiecare disciplină.
În cadrul instruirii pedagogul trebuie să țină cont de nivelul de dezvoltare
al fiecărui elev și al clasei în ansamblu , în caz contrar predarea nu va
avea valoare.
Instruirea accelerează procesul de dezvoltare a elevilor dacă se
optimizează acțiunile de formulare a obiectivelor de selectare a

4
conținuturilor, de aplicare eficientă a metodelor, procedeelor și formelor
de instruire, din această cauză instruirea dezvoltată reprezintă un fenomen
permanent de schimbare a măiestriei pedagogului, a metodelor,
procedeelor, conținuturilor și formelor de instruire. Învățămintul
dezvoltativ pune accentul pe schimbările integrale și biopsihosociale ale
elevilor.
4) Interdependența dintre educație și instruire - instruirea este parte
componentă a educației, deci în cadrul ei trebuie să se realizeze unele
obiective și conținuturi caracteristice procesului educațional, la rîndul său
în cadrul instruirii trebuie să se formeze atitudini de învățare
,morale,estetice.
5) Interdependența dintre instruire și factorii sociali - dezvoltarea
științei, culturii, economiei, industriei, agriculturii; specificul național al
educației și instruirii.
Legitățile instruirii trebuie să fie respectate de:
 elaboratorii planurilor de învățămînt;
 curricule școlare;
 pedagogi practicieni.
Legitățile ce afectează și societatea pot fi și trebuie respectate de toți agenții
statali.

5
1.2. FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ ÎNVĂȚAREA
Pentru ca procesul de învățare să se desfășoare în condiții optime, iar individul
să învețe eficient, este necesar să se țină cont de următoarele :

Fig.1 Factorii ce influențează învățarea

1) Factorii interni (biopsihologici) - guvernează procesul învățării ,depind


de cel ce învață.
Factorii interni se clasifică în :
a) factori biologici
 starea de sănătate a organismului – influențează puterea de muncă și
rezistență la efort;
 dezvoltarea fizică( statura, greutatea, forța musculară, maturizarea fizică)
- anomaliile și dereglările acesteia înlesnesc instalarea stării de oboseala,
ce se răsfrînge apoi asupra activității intelectuale a elevilor.
 echilibrul fiziologic ( modul de realizare a funcțiilor vitale ale
organismului, starea generală a sistemului nervos și a analizatorilor);
anumite deficienţe ale analizatorilor precum și anumite tulburări nervoase
se manifestă prin reducerea capacităților de mobilizare și învățare;

6
- uneori, părinții și/sau copiii reacționează față de acestea printr-o
atitudine de subestimare a dereglărilor fiziologice (sunt considerate
forme ale caracterului școlarului ” lene”, ”rea voință”, ”împrăștiere„ )
sau dimpotrivă devin supraprotectivi , caz în care se perpetuează peste
limita statutul de ”copil mic”, prin conduite pasive și dependente ( I.
Nicola, Tratat de pedagogie școlară, Ed. Aramis, 2003, pag. 498).
b) factori psihologici
 cognitivi (dezvoltarea intelectuală: gîndire, imaginație, limbaj, memorie,
atenție, creativitate);
- inteligența sau aptitudinea generală asigură elevului adaptarea la situații
noi, inedite anticiparea unor soluții potrivite pentru îndeplinirea unor
sarcini.
În cazul insuccesului școlar, inteligența ( prin toate formele ei) prezintă
un randament scăzut al operațiilor gîndirii , al corelațiilor, al descoperirii
relațiilor între obiecte și fenomene. Posibilitatea adaptării elevului la
situațiile problematice din timpul lecțiilor este strîns legată de funcțiile
psihice ale acestuia. Aptitudinea școlară se bazează și pe programul
genetic al fiecărui individ.
 non-cognitivi (atitudini, interese, aspiraţii, atitudinea faţă de muncă,
voinţa de a învăţa, temperament). Motivația scăzută a învățării duce la
neparticiparea elevului la activitatea de învățare ( fie refuză categoric
implicarea în procesul învățării, fie are participări slabe, lipsite de
dinamică ).
Factorii motivaționali se pot clasifica dupa mai multe criterii, dar pentru
activitatea școlară specifică este motivația cognitivă (dorința copilului de
a învăța, de a ști, de performanța, de statut, de competiție, de evitare a
insuccesului sau a pedepsei, ).
Motivele insuccesului țin și de trăsăturile de personalitate ale individului;
instabilitatea emoțională depinde de mediul familial si școlar, atunci cînd

7
copilul nu se adaptează cerințelor activității școlare, instabilitatea
emoțională manifestîndu-se prin dezechilibru, agitație, lipsă de
concentrare, care toate se răsfrîng asupra organizării interne a
personalității, asupra capacității de autoreglare. Atitudinea față de
învățătură devine negativă atunci cand elevul evită sau refuză
îndeplinirea obligațiilor școlare, aceasta și în funcție de specificul
sarcinilor și de aprecierea ( evaluarea) rezultatelor învațării de către
părinți, profesori, colegii de clasă.
Învățarea presupune efort pentru a învinge dificultățile interne și externe,
iar trăsăturile caracterului unui elev pot fi pozitive atunci cînd acesta
este perseverent, conștiincios, cu spirit de inițiativă, independent, dar pot
îmbrăca și forma negativă a lenei, nestapînirii, apatiei, încăpățînării,
dependenței.
2) Factorii externi (sociopedagogici) – condițiile care acţionează asupra
celui ce învață din afară.
Actualmente despre educaţie se vorbeşte mult şi la toate nivelurile, în
procesul educaţional sînt antrenaţi diferiţi factori: familia, şcoala, comunitatea.
Contribuţia acestora este foarte valoroasă, însă ponderea cea mai mare a
influenţelor le revine părinţilor şi familiei în întregime. Familia realizează o
acţiune sinergetică asupra copilului.
Factorii externi pot fi:
a) factori sociali
 mediul familial pregătește , întreține și influențează spiritul de respect
pentru şcoală și efortul de învăţare. Prin regimul de viață pe care părinții
îl impun și controlează se formează stilul individual de muncă și unele
trăsături de caracter ale copilului, acestea fiind rezultatul organizării și
supravegherii activității copilului, stabilirea unor relații intrafamiliale
bune, în care copilul să fie integrat și implicat în diferite roluri și

8
activități care să-l angajeze în formarea unui substrat motivațional
adecvat.
 grupul şcolar (extrafamilial) de prieteni, cu aspiraţii prosociale,
proşcolare, influenţează aspirațiile şcolare şi profesionale.
b)factori pedagogici
 organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ includ:
 informația didactică - modul în care este prelucrată – ceea ce-i
conferă accesibilitatea, și cum este ordonată;
 tehnologia procesului de învățămînt (metode, procedee, mijloace
de învățămînt, evaluarea);
 personalitatea profesorului ( pregătirea lui psihopedagogică,
afecțiunea și întelegerea de care dă dovadă, stilul lui de predare
(totalitatea trăsăturilor ce caracterizează comportamentul
profesorului în procesul de învățămînt) care este strîns legat de
personalitatea lui, experiența, pregătire, interese, temperament,
caracter, aptitudini, competențe.
 proiectarea şi realizarea situaţiilor de învăţare.

9
1.3. MODALITĂȚI DE EFICIENTIZARE A FACTORILOR CARE
INFLUENȚEAZĂ ÎNVĂȚAREA
Metode de prevenire a insucceselor:
 Realizarea educaţiei în zonele defavorizate şi atenuarea discrepanţelor
dintre anumite regiuni ale ţării cu privire la condiţiile de educaţie, la
atenţia acordată elevilor şi alocarea de resurse materiale.
 Îmbunătăţirea colaborării dintre şcoală şi familie
 Creşterea rolului învăţământului preşcolar pentru că multe din
cunoştinţele pe care de dobândesc se datoreaza acestei perioade.
 Abordări multi şi pluridisciplinare. Corelări între disciplinele de
învăţământ.
 Pregătirea de specializare a profesorilor dublată de o bună pregătire
psihopedagogică.
 Elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a
elevilor aflaţi în situaţie de insucces şcolar.
 Evaluarea să se concentreze pe progresul elevilor şi nu pe comparaţii şi
ierarhizări.
 Ameliorarea practicilor educaţionale din clasă: evitarea discrepanţelor,
etichetării, reacţiilor impulsive neadecvate, ameninţărilor, intimidării
elevilor etc.
 Depistarea precoce a eventualelor probleme de învăţare încă de la
începutul şcolarităţii (dacă se poate, chiar din etapa preşcolarităţii);
 Utilizarea întregului arsenal de metode psiho-pedagogice de stimulare şi
recuperare a dificultăţilor şcolare;
 Orientarea şcolar-profesională adecvată în care trebuie să primeze
interesele elevilor, dar şi cererea pieţei muncii, acţiune desfăşurată pe tot
parcursul şcolarizării, dar mai ales la sfârşit de cicluri şi la trecerea în
viaţa activă.

10
Pentru a îmbunătăți procesul de studii se recurg la următoarele strategii :
STRATEGII DIDACTICE
CRITERII
Orientare tradițională Orientare modernă
Urmăreşte prelegerea, Exprimă puncte de vedere
expunerea, explicaţia proprii.
profesorului.
încearcă să reţină şi să Realizează un schimb de idei cu
reproducă ideile. ceilalţi.
Rolul elevului Acceptă în mod pasiv ideile Argumentează, pune întrebări cu
transmise. scopul de a înţelege şi de a
realiza sensul unor idei.

Lucrează izolat. Cooperează în rezolvarea


problemelor şi a sarcinilor de
lucru.
Expune, ţine prelegeri Facilitează şi moderează
învăţarea.

Rolul Impune puncte de vedere. Ajută elevii să înţeleagă şi să


profesorului explice puncte de vedere
proprii.
Se considera şi se manifesta Este partener de învăţare.
in permanenţă ca un
părinte.
Predominant prin memorare Predominant prin formare de
Modul de şi reproducere de competenţe şi deprinderi
realizare a cunoştinţe, prin apel doar la practice.
învățării exemplele clasice, validate.
Competiţie şi ierarhizare învăţare prin cooperare.
între elevi.
Măsurarea şi aprecierea Măsurarea şi aprecierea
cunoştinţelor (ce ştie competenţelor (ce poate să facă
elevul). elevul cu ceea ce ştie).

Evaluarea Accent pe aspectul Accent pe elementele de ordin


cantitativ (cât de multă calitativ (valori, atitudini).
informaţie deţine elevul)
Vizează clasificarea Vizează progresul pentru
„statică” a elevilor fiecare elev.

11
Elementele de bază pe care trebuie pus accentul pentru eficientizarea
factorilor de învățare sunt:
 luarea notiţelor la cursuri,
 ergonomia învăţării,
 metodele de învăţare,
 memorarea eficientă,
 citirea rapidă.
Luarea notiţelor este o modalitate utilă petru notarea ideilor furnizate de
un profesor, o carte sau o altă sursă de informaţii. Luarea notiţelor implică
doar reținerea ideilor principale, prezentate într-o manieră cât mai concisă.
Luarea notiţelor este o etapă esenţială a procesului de învăţare deoarece prin
combinarea factorilor vizual, kinestezic şi auditiv informaţia se
înmagazinează mult mai bine.
Tehnica luării notiţelor “cuvânt cu cuvânt” este o practică greşită, fiind
consumatoare de timp şi obositoare. Dacă profesorul nu dictează cursul,
viteza de vorbire fiind mult mai mare decât cea de scriere, vor apare locuri
goale, scrisul va deveni în scurt timp ilizibil şi inteligibil, chiar dacă se
utilizează diferite prescurtări sau codificări simbolice. Prin luarea notiţelor
trebuie ca expunerea oratorului să se transforme într-un rezumat. Evident că
aceasta înseamnă eliminarea unor detalii, reducerea exemplelor la minimul
necesar şi util înţelegerii ulterioare. Tehnica se poate îmbunătăţi în timp, iar
notiţele vor dobândi o formă personală. In timpul notării este bine ca să fie
subliniată terminologia şi pasajele mai semnificative.
Se recomandă pentru luarea notiţelor utilizarea caietelor sau a colilor de
hârtie, după principiul o disciplină-un caiet. In cazul luării notiţelor pe foi se
recomandă scrierea numai pe o faţă şi păstrarea la un loc a tuturor foilor
pentru a nu se rătăci. Luarea notiţelor este doar un punct de plecare în studiul
individual, având un rol orientativ.

12
Organizarea activităţilor de învăţare trebuie să ţină seama de câteva
aspecte ale cronobiologiei umane şi a proceselor fiziologice care au loc. Astfel,
biopsihoritmul ciclic zilnic are cinci vârfuri fiziologice (orele 5, 11, 18, 20, 24)
şi cinci “căderi” (orele 2, 8, 14, 16, 22).
Din punct de vedere biochimic, memoria de scurtă durată (MSD) are
performanţe mai mari dimineaţa, iar memoria de lungă durată (MLD) – după
amiaza şi seara. Dacă se ţine cont de curba uitării atunci ar trebui ca să se repete
în a treia zi ceea ce s-a învăţat în prima zi.
Există o multitudine de tehnici şi metode de învăţare. Dintre cele mai
importante se pot enumera: învăţarea sintetică (pentru materiale puţin ample – se
citeşte şi se repetă global), învţarea analitică sau secvenţială (mai întâi globală,
apoi aprofundat, consemnând cu creionul), învăţarea progresivă şi cu repetări
recurente (materiale voluminoase), învăţarea creativă (problematizarea),
învăţarea prin conversaţie (METINCON), învăţarea de tip problemă-întrebare-
răspuns (METINPROB), învăţare cu ajutorul reprezentărilor grafice
(METINARG). Învăţarea cu sens este mai economică decât întipărirea
mecanică.
Se disting următoarele tipuri de memorie: senzorială de achiziţie (vizuală,
auditivă, asociată), afectivă de participare (imaginativă), cognitivă (lanţuri de
idei, scheme), acţională (operaţională). Pentru dezvoltarea memoriei se practică
exerciţii de înţelegere (rezumatul unui text), exerciţii de reamintire, experimente
formative (memorări şi reproduceri la intervale diferite) toate având drept scop
stabilirea unui sistem propriu de memorare. Pentru cantităţi mari de informaţii
faptice, formulele mnemonice sunt de foarte mare ajutor.
Lectura este actul prin care se pot obţine informaţii dintr-un text scris şi se
pot identifica două tipuri de lectură: lectura de amuzament şi de studiu. Al doilea
mod de lectură are totdeauna o formă activă, interpretativă şi critică, scopul său
principal fiind o înţelegere mai bună a problemei, obţinerea de informaţii cu

13
privire la un anumit subiect, reținând ideile de bază şi utilizând acest gen de
informaţii în cadrul unei sinteze originale.
Modalitatea de a învăţa cum să înregistrezi informaţiile oferite de un material
este aceea de a întocmi un conspect, adică o prezentare precisă, prescurtată a
cărţii. Aceasta trebuie realizată utilizând propriile cuvinte în încercarea de a se
reda principalele idei şi argumente ale autorului.
Un conspect condensează materialul urmând planul cărţii, principalele
diviziuni şi subdiviziuni, ideile fiind prezentate în succesiunea lor originară. În
cazul unor surse foarte importante, conspectul poate îngloba şi date statistice sau
alte elemente de informaţie, însoţite de demosntraţiile autorului. Redarea cuvânt
cu cuvânt a textului va fi utilizată doar atunci când citatul este considerat extrem
de relevant pentru părerea autorului şi considerăm că poate fi utilizat drept
argument în susţinerea unui punct de vedere. Conspectele se fac fie în caiete de
dimensiuni mari, fie pe coli.

14
CONCLUZIE

“Analfabetul de mâine nu va fi
cel care nu ştie să citească, ci va
fi cel care nu a învăţat cum să înveţe”.
Alvin Toffler

Pentru a avea prestigiu și succes în învățămînt, pentru a dovedi măiestrie și


tact pedagogic este imperios necesar ca profesia de educator, de dascăl, de
profesor sa fie învățată ca oricare altă profesie. Profesia de cadru didactic
implică, pe lîngă pregătirea înaltă de specialitate și o pregătire psihopedagogică
și metodică, obținută pe baze științifice într-un cadru instituțio-nalizat de profil,
țn timpul studiilor universitare. Numai astfel profesia de profesor va dovedi
competența, prestigiu, creativitate și eficiență.
Succesul muncii didactice mai cere imperios ca profesorii să iubească
tineretul studios, iar acesta să-l considere părinte spiritual și partener de viață și
activitate.
Menirea educaţiei este aceea “ de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă –
omul”.(Gentil, G.)

15
BIBLIOGRAFIE
1. Nicola I., Tratat de pedagogie școlară, Aramis, 2003.
2. Cucoș C., Pedagogie, Iași, 2009.
3. Cristea S., Fundamentele pedagogiei , Polirom, Iași, 2010.
4. Guțu V., Pedagogie ,USM, Chișinău, 2013.
5. Jinga I.,Istrate E., Manual de pedagogie, București ALL Educațional, 1998.
6. Pedagogie.Suport de curs., Chișinău, CEP USM, 2010.
7. Potolea D., Neacșu I., Romiță B., Pânișoară I., Pregătirea
psihopedagogică, Polirom, 2008
8. Nicola I., Pedagogie general, Chișinău, 1993
9. Minder M., Didactica funcțională, Cartier Educațional, 2012
10.Silistraru N., Note de curs la pedagogie, USM, Chișinău, 2002

16