Aprindeți focul

Faptele Apostolilor 19: 13-20

3 Nişte* exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au** încercat să cheme Numele Domnului
Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel,
să ieşiţi afară!”
14 Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de
seamă.
15 Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?”
16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în
aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
17 Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes, şi* i-a apucat
frica pe toţi, şi Numele Domnului Isus era proslăvit.
18 Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească* şi să spună ce făcuseră.
19 Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul lor
s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.
20 Cu atâta* putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.

Introducere
Risipirea, deconectarea. Cartea Evrei spune să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvărșirea
credinței noastre, adică la Isus. Adică rămâi concentrat, rămâi cu sufletul și mintea trează ca
nu cumva să adormim, ca nu cumva să fim deconectați de la Sursa vieții care este
Dumnezeu. Lovitura pe care o încearcă cel rău este deconectarea de la credință și risipirea
pe ici colo, printre plăcerile vieții. Întrebări ca: auzi ce îți spun? Ești atent?, sunt din ce în ce
mai dese. Capacitatea de a rămâne concentrat e dată de interes și de exercițiu. Cât de mult
te preocupă și cât de antrenat ești în a urmări cu perseverență scopul, ținta, determină
biruința. Nu e nevoie de mare efort ca să te capteze lucrurile de jos, dar e nevoie de mare
efort și permanent ca să rămâi conectat la lucrurile de sus.

Oamenii sunt dispuși la efort când dau de greu. Ca să scape de durerea încercărilor se
preocupă de lucruri care înainte nu erau în agenda lor: se roagă, postesc, vin la biserică. Nu
condamn pe nimeni pentru că necazurile au și ele rolul lor pedagogic. Dar ce e trist e faptul
că atunci când presiunea dispare, cei mai mulți revenim la felul de viață destrămat și plin de
risipire în lucruri pământești.
Adevărata credință nu arată așa. Omul lui Dumnezeu Pavel spune despre el însuși că s-a
luptat lupta cea bună până la capăt, că a isprăvit alergarea, a păzit credința. Biblia spune să
ne rugăm neîncetat. Adică ni se spune să ne lipim tare de Dumnezeu și să nu permitem să
fim deconectați de la El.

Obținerea unor rezultate mari cu eforturi mai de loc este o dorință a lumii noastre care nu
mei este dispusă să construiască. Ceea ce se vede în viața unor oameni, rezultatele lor
deosebite sunt rezultatul multor lacrimi, planuri și frământări, a unor preocupări constante
însoțite de multe sacrificii, a unor eforturi deseori împinse până la epuizare, dar mai ales a
faptului că au rămas cu ochii la țintă.
Copiii pot fi ușor deviați de la preocuparea lor pentru că aleargă după ceea ce îi încântă și
nu judecă situațiile pentru că nu au minte. Pot fi păcăliți ușor. Ei au probleme cu atenția, au
probleme cu perseverența pentru că sunt mânați de dorințe, de plăceri de moment. Copii
caută momente, evenimente, atmosferă de joacă și veselie. Efeseni 4:14 "ca să nu mai fim
copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi
prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, "

E nevoie mai mult decât orice de rădăcină. Mulți pomi nu dau rod pentru că nu și-au fixat
rădăcina. Ei sunt pomi decorativi care înfrumusețează locul, dar nu rodesc. E nevoie de
ancoră. Mulți plutesc încolo și încoace mânați de vânturile calde, înșelătoare ale vieții și se
prăbușesc în furtună pentru că nu au știut unde să arunce ancora. Există o ancoră a
credinței. Fii lui Sceva ,,umblau din loc în loc’’. Suntem goi și răniți pentru că nu dăm spațiu
și timp Duhului Sfânt să ne îmbrace și să ne vindece. Găsește-ți rădăcina, aruncă-ți ancora.
E timpul să iei o decizie pentru prezent și viitor. Când rămâi suficient de mult timp într-un
loc, atunci vei fi cunoscut. Vei căpăta încredere, viziune și vei deveni util, roditor. Testul
rodirii este să rămâi ancorat, înrădăcinat, să aparții și să iubești astfel încât să vrei să rămâi. E
nevoie de o o dedicare, de un tip de jertfă în care să spui: rămân, vreau să aparțin, vrea să fiu
parte, ca să rodesc. Ilustrație: familia locul unde unde suntem loviți, pentru că nu putem
evada.
Viața te poate purta în multe locuri. Nu e vorba să rămâi la Horeb și să înțepenești. E vorba
să aparții, e vorba de a rodi în condițiile în care îți întinzi rădăcina. Nu avem putere, nu avem
rod pentru că nu avem statornicie, dedicare, apartenență. Credința nu funcționează în
absența relației cu Dumnezeu. Nu suntem niște copii chemați să primească dulciuri
duminică, ci suntem oameni maturi care suntem strânși legați de Capul Isus.

Fii lui Sceva au ,,încercat să cheme numele Domnului Isus’’. Numele Domnului Isus are
putere. Orice veți cere în numele Meu, veți primi.
Imitația și impostura.
Imitația înseamnă să fugi de construcție, să eviți truda, să nu transpiri, ci să îmbraci haina
lui Saul.
Impostura înseamnă să folosești numele Domnului fără să ai numele de copil de
Dumnezeu. Relația îți aduce bucurie, relația îți aducere ungere, relația îți aduce împlinire,
relația îți aduce putere și împuternicire. Talent fără relație e impostură. A lua de la altul e
imitație. Nu fugiți de lacrimile voastre aducătoare de har, nu fugiți de durerile voastre, de
eforturile și sacrificiile voastre pentru că aceasta se numește relație. Firea poate imita, firea
poate fi impostoare, dar Duhul Sfânt aduce autenticitate și originalitate, în sensul de a fi
conform originalului: 2 Corinteni 3:18 "Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă,
slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul
Domnului. " Abdicarea de la original duce la forțări care lasă urme.
Cât de mare e contrastul: vindecare fără cuvinte, prin atingerea basmalelor sau șorțurile și
cuvinte învățate, formule care sunt pentru ochii altora, dar nu pentru suflet.
Degeaba rostești cuvinte învățate de la alții, dacă nu ai propriile tale cuvinte. Învață să
trăiești propria viață.
Degeaba rostești cuvintele lui Dumnezeu în fața oamenilor dacă nu rostești cuvinte în fața
lui Dumnezeu.
Viața nu prea merge pentru că noi știm câte ceva despre Dumnezeu, dar nu e de folos să știi
câte ceva.
Și ce legătură e între fii lui Sceva și noi? Care sunt efectele imposturii și imitației, ce se
întâmplă când lipsește înrădăcinarea care duce putere și împuternicire?

Falsitatea.
Atâtea eforturi pentru a creea ceea ce nu este. Nu poți iubi, nu poți simți pentru că nu
trăiești autentic.Lipsește relația. Ne putem saluta călduros și să lipsească căldura. Ne putem
strădui să ridicăm vocea, dar se simte falsitatea pentru că lipsește relația. Putem folosi o
intonație plină de autoritate, dar nu convinge pentru că lipsește relația. Când tu ești în
relație cu Isus și eu sunt în relație cu Isus atunci sufletul se lipește de suflet și fără cuvinte,
fără atmosferă tocmai pentru că este prezență. Încălzim atmosfera dar ea nu schimbă așa
cum schimbă prezența Domnului. Și aceasta duce la goliciune.

Goliciunea.
16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit
în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.

Atunci când trăim deconectați de El și venim aici și rostim cuvinte sau cântăm cântări, fără să
fi căutat zilnic, permanent să rămânem în El,nu suntem noi niște oameni care deși chemăm
numele Lui, am pierdut numele nostru de copii de Dumnezeu? De unde atâta goliciune în
slujbe? De la faptul că deși rostim cuvintele potrivite, noi nu ne mai potrivim cu El.
Goliciunea, lipsa puterii și a îmbrăcării cu Duhul Sfânt se datorează deconectării, pierderii
legăturii cu El.
Nu e vorba de versuri, ci de relație, nu e vorba de ritm, ci de relație, nu e vorba de cuvinte
alese, ci de relație. Totul e despre relație, e despre conectare, despre a avea rădăcină,
despre a avea ancoră, permanență.
Cea mai ciudată strategie a celui rău este că menține goliciunea prin îmbrăcare. Fii lui
Sceva au fost dezbrăcați și au plecat goi. Și goliciunea lor văzută a adus frică și a reașezat
Cuvântul lui Dumnezeu în onoare și putere. Acum diavolul a schimbat strategia: menținea
goliciunea prim îmbrăcare. Vanitatea și dorința de afișare, de a te face remarcat, e
vestimentația cu care diavolul îmbracă așa încât să mențină goliciunea. Îmbrăcăm omenește
slujba și ne întrebăm de ce plecăm goi? O Doamne vreau relație. Vreau să îți vorbesc ție
înainte de a vorbi altora, vreau să îți cânt ție înainte de a cânta altora, vreau să aud în inimă
șoapta Duhului care spune: Ava, înainte de a chema numele tău.

Rănirea.
16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit
în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.

Biserica este o casă a vindecării. Este un loc unde găsești liniște și aduce pace sufletului tău.
În casa unde sunt fii lui Sceva e violență, e mânie, e conflict. Rănile nu se vindecă pentru că
nu e leac alinător în Galaad, pentru că doctorii nu se pot vindeca pe ei înșiși. Conflicte,
certuri și neînțelegeri care vin din lipsa unei relații cu El. Nu mai accepți nimic, nu mai poți
pierde nimic, nu mai ești dispus la nimic. Vrei totul, vrei să ți se dea dreptate, vrei să te vezi
tu, iar altul să fie dat la o parte. Relația cu Isus aduce smerenie, aduce adevărata dimensiune
a ceea ce sunt. În relație cu Isus devii ca El: blând și smerit cu inima. Smerenia înseamnă să
te privești pe tine cu maturitatea celui ce știe cât de slabă e inima omului. Smerenia duce la
blândețea purtării cu cel de lângă tine. De unde atâtea certuri, neînțelegeri și mânie? De la
impostură și imitare. De la lipsa rădăcinii, a ancorei. Te obosește să joci un rol. Te obosește
să fii ceea ce nu ești. Tu nu ești la biserică o continuare naturală a relației cu Dumnezeu, ci
o forțare a ceea ce vrei să pari. Și atunci dobândești tensiunea care duce la conflict, care
duce la explozii relaționale. Tu nu ești în papucii tăi și ai bătături, de aceea calci ciudat.
Schingiuirea înseamnă chin. Să încetăm să ne chinuim unii pe alții cu stiluri imitate, cu
impostură, cu mimarea harului. Vrem har. Vrem bucurii reale. Să nu mai chinuim Evanghelia
ca să se potrivească ambițiilor noastre. Să nu mai chinuim rugăciunea cu strigăte forțate, ci
să lăsăm să curgă relația. Să nu mai chinuim adunarea cu păreri omenești, cu planuri
omenești, ci să lăsăm relația cu El să ne aducă înțelepciunea de care avem atâta trebuință.

Rușinea.
16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit
în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.

Este o chestiune de timp pănă vei pleca rușinat și se va vedea că tu nu ai putere, tu nu mai ai
împuternicire pentru că trăiești impostura și imiți. Fii lui Sceva au plecat schingiuiți. Doare și
durează până când se vindecă vânătăile. Rămân cicatrici sau poate mai rău, poate îți pierzi
câte cava ce nu mai crește la loc. Nu vreau să aduc rușine casei acesteia.Nu vreau să joc
pocăința la cacealma. El nu merită ca să fie scuipat iarăși de lume. El nu merită rușinea de a
sta dezbrăcat de glorie și slavă, de a fi batjocorit pentru că cei ce își spun ucenici blufează.
Vor fi multe minciuni și multe vorbe de ocară în dreptul Lui, dar noi trebuie să fim autentici,
împuterniciți, ancorați, înrădăcinați. Una e durerea de a fi vorbit pe nedrept și alta e rușinea
de a ți se fi descoperit goliciunea. El are haine albe pentru ca să nu se mai vadă rușinea
goliciunii noastre. Până când întunericul biruie? Până când copiii Lui se hotărăsc să fie cu
adevărat lumină. Nu poți mima lumina, nu poți imita lumina. Ce nu e lumină, e întuneric.

Care e calea?
Frica de Dumnezeu
Ilustrație: teleevanghelist închis pentru fraudă și imoralitate. L-am iubit mereu pe Isus, dar
nu am avut frică de Dumnezeu.
17 Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes, şi* i-a apucat
frica pe toţi, şi Numele Domnului Isus era proslăvit.

Iubesc pe Dumnezeu. Și e un teren pe care nu poți intra. E subiectiv. Trăirea e subiectivă, dar
dovada trebuie să fie obiectivă. Cum se ajunge la faptul că deși spui că iubești pe Dumnezeu,
faci lucruri neîngăduite? Cum se împacă iubirea cu ceea ce se vede în purtarea ta? Dacă
întrebi un soț care bea, urlă la soție, sau îi scapără ochii de necurăție, cu privire la Isus, îți va
spune că el îl iubește. Cum e posibil să fie atâta nepotrivire între ceea ce oamenii spun că
simt și ceea ce fac? Motivul este: necunoașterea lui Dumnezeu: Isaia 11:2 "Duhul Domnului
Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de
cunoştinţă şi de frică de Domnul. "Faptele apostolilor 9:31 "Biserica se bucura de pace în
toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului şi, cu
ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea. "
Oamenii au un Dumnezeu închipuit. Un Dumnezeu fabricat de om, un Dumnezeu turnat în
aur în fața căruia să poată juca, să poată cânta, chiui. Exodul 32:6 "A doua zi, s-au sculat dis-
de-dimineaţă şi au adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a
băut; apoi s-au sculat să joace. " În fața lui Isus femeia cu scurgere de sânge, leprosul
vindecat s-au prăbușit. În fața adevăratului Dumnezeu te cuprinde teama și nu ți-ai permite
ceea ce îți permiți în fața Dumnezeului închipuit. Fără frică de Dumnezeu nu este credință,
nu este adevăr, nu este nimic. Psalmii 50:21 "Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că
Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!” "

Cea mai mare nebunie a faptei lor este curajul să te joci cu Dumnezeu. Câtă nesăbuință să
crezi că poți veni oricum, poți trăi oricum. Doar pentru că ești fiul lui Sceva, înseamnă că
poți face orice? De ce te bizui pe alții? De ce crezi că a fi în grup poți simula pocăință? Nu
poți miza pe alții, trebuie să fii responsabil. Oprește. Ce tragedie să îți permiți să ai cuvintele
lui în gură și să trăiești fără frică de El. Semnul că frica de Dumnezeu lucrează e că Numele
Domnului Isus este proslăvit.

Mărturisirea
Erau pocăiți care auziseră de întâmplare. Frica de Dumnezeu i-a determinat la cercetare de
sine. Au adus ceea ce țineau ascuns: cărți de vrăjitorie, lucrurile ascunse de ochii bisericii. A
fost o mărturisire care a fost lovitura finală dată diavolului. Atunci a fost biruit prin
mărturisire: 18 Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească* şi să spună ce făcuseră.
19 Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul
lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.

Noi trebuie să rostim Cuvântul lui Dumnezeu. El are putere dacă îl onorăm prin frică de
Dumnezeu, prin relație cu El, prin înrădăcinare și ancorare în El. Dacă ne mărturisim, dacă
recunoaștem și aducem înaintea Lui tot ce am ascuns, atunci Cuvântul Lui va fi ca o apă
care mă curăță, ca un vânt care aduce focul. De la focul lucrurilor arse prin mărturisire se
va aprinde un foc al unei iubiri curate în frică de Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu se
întărește prin mărturisire și frică de Dumnezeu, adică acest Cuvânt se întărește nu în
sensul că este slab, ci în sensul că dobândește putere asupra ta, asupra inimii tale, asupra
trupului tău vindecându-l, asupra neputințelor tale, asupra legăturilor tale rupându-le.