Cap.3.

ENERGIA EOLIANĂ

Repartiţia inegală a radiaţiei solare pe suprafaţa globului ca urmare a mişcării de

rotaţie, a schimbării axei de înclinare, a unghiului de incidenţă variabil, a nebulozităţii
aleatorii, a reliefului şi a capacităţii diferite de conversie şi preluare a energiei solare de către
solul arid, solul vegetal şi respectiv de către mări şi oceane, determină o încălzire neuniformă
a diferitelor zone terestre, ceea ce atrage după sine o neuniformitate a presiunii atmosferice şi
ca urmare o deplasare a aerului între aceste zone de potenţial baric diferit.
Conform Dicţionarului Enciclopedic Român, mişcarea orizontală (sau aproape
orizontală) a maselor de aer se numeşte vânt. Viteza de deplasare a aerului (viteza vântului) se
măsoară în m/s. Se utilizează de asemenea, noţiunea de intensitate a vântului exprimată în
grade pe scara Beaufort. Viteza vântului depinde de gradientul baric. După natura mişcării
maselor de aer, vânturile pot fi laminare, caracteristice zonelor neaccidentate, turbulente cu
direcţii şi viteze variabile în rafale. Se utilizează de asemenea, clasificarea vânturilor în:
-vânturi normale, fără direcţie preferenţială de bătaie;
-vânturi dominante cu o anumită direcţie (de ex.: crivăţul, austrul, etc.);
-vânturi regulate (ex.: brizele);
-vânturi neregulate (ex.: föhnul, vânt cald şi uscat prezent şi în ţara noastră sub
denumirea de Vântul Mare care bate dinspre munţii Făgăraş spre Ţara Oltului, primăvara
grăbind topirea zăpezilor).
Vântul a constituit prima sursă de energie la care omenirea a făcut apel şi a cărei
utilizare s-a perpetuat până în secolul trecut dacă ne gândim la navigaţia cu vele, morile de
vânt şi pompele de apă. În prezent energia eoliană figurează printre primele surse de energie
alternativă, regenerabilă, inepuizabilă şi nepoluantă.
În folosirea energiei eoliene trebuie ţinut cont însă şi de inconvenientele generate de
caracterul aleator al acesteia.

3.1. Evaluarea potenţialului eolian

Puterea dezvoltată de masele de aer în mişcare în atmosfera Pământului a fost evaluată
la nivelul de 3,6x1015W. Un studiu arată că ≈ 2% din energia solară incidentă pe Pământ este
disipată sub forma energiei eoliene, iar potenţialul maxim de captare şi conversie a acesteia
este de ≈ 2,67% din totalul energiei vânturilor.
Energia ce caracterizează o masă de aer în mişcare este dată de relaţia energiei cinetice
totale a unui corp în mişcare;

m - masa de aer în mişcare [kg], care este la rândul ei dependentă de viteza v a vântului [m/s];
A – aria secţiunii de trecere [m2];
ρ - densitatea aerului [kg/m3];
τ - timpul [s];
Puterea P dezvoltată de masa de aer în mişcare este:

care pentru un curent de aer delimitat de suprafaţa cilindrică de diametru D devine:

Conversia în totalitate a energiei cinetice a vântului duce la condiţia reducerii până la

zero a vitezei acestuia în aval de generator, ceea ce practic este imposibil. În realitate, în urma
impactului cu o instalaţie de captare şi conversie a energiei eoliene, masa de aer îşi reduce
viteza, iar limita acesteia devine un înveliş în expansiune.
Fenomenul a fost studiat de Betz şi demonstrat în teoria ce-i poartă numele. Proporţia
cu care viteza vântului este redusă la traversarea unei turbine eoliene a fost numită factor de
interferenţă, notat cu a (0 ≤ a < 1). La o anumită distanţă de turbină, viteza vântului descreşte
cu 2a (fig. 3.1).
Neglijând pierderile prin frecare, s-a demonstrat că puterea maximă ce se poate obţine
prin conversia energiei eoliene este:

valoarea maximă rezultând pentru a=1/3 cu care: 4a(1-a2)=16/27=0,593 – coeficientul lui

Betz.

Fig. 3.1. Dilatarea curentului de aer după o turbină eoliană.

Energia maximă ce poate fi obţinută prin conversia energiei eoliene reprezintă numai
59,3% din energia totală ce caracterizează masa de aer în mişcare. Ca urmare, coeficientul
Betz defineşte raportul dintre energia furnizată de o turbină eoliană şi energia totală a
curentului de aer delimitat de conturul descris de turbină.
Dacă se iau în consideraţie pierderile prin frecare ale aerului şi ale turbinei, energia
(respectiv puterea) utilă obţinută prin conversie este diminuată cu 20 până la 50% din
valoarea teoretică, funcţie de caracteristicile instalaţiei utilizate. Rezultă astfel coeficientul de
putere cp care caracterizează un anumit tip de turbină.
Energia (respectiv puterea) unei instalaţii eoliene este direct proporţională cu cubul
vitezei vântului (vezi relaţiile de mai sus), ceea ce înseamnă că o dublare a vitezei vântului
duce la creşterea energiei dezvoltate de acesta de 8 ori.
De asemenea, puterea, respectiv energia obţinută cu o turbină eoliană este
proporţională cu pătratul diametrului elicei.
În aprecierea potenţialului energetic eolian se utilizează:
1) densitatea de putere a vântului p, ca fiind puterea medie raportată la aria secţiunii
transversale a curentului de aer:

2) densitatea medie de putere a vântului în intervalul de timp τ:

Potenţialul eolian al unei zone geografice este:

Intervalul de timp considerat τ este de regulă 1 an (8760 h).
Energia eoliană este mai scumpă decât cea solară. Potenţialul eolian tehnic amenajabil
în România este estimat la 8 TWh/an. În România s-au identificat cinci zone eoliene distincte
(I - V) în funcţie de potenţialul energetic existent, de condiţiile de mediu si topogeografice.
Harta eoliana a României s-a elaborat luând în considerare potenţialul energetic al surselor
eoliene la înălţimea medie de 50 metri, pe baza datelor si informaţiilor meteogeografice
colectate începând din anul 1990, până în prezent (fig. 3.2 și fig. 3.3).
Pe baza evaluării si interpretării datelor înregistrate, rezulta ca în România se pot
amplasa instalaţii eoliene cu o putere totala de până la 14 000 MW, ceea ce înseamnă un aport
de energie electrica de aproape 23 000 GWh/an.
Pe baza evaluărilor preliminare în zona litoralului, inclusiv mediul off-shore, pe
termen scurt si mediu, potenţialul energetic eolian amenajabil este de circa 2 000 MW, cu o
cantitate medie de energie electrica de 4.500 GWh/an.
Valorificarea potenţialului energetic eolian, în condiţii de eficienta economica, impune
folosirea unor tehnologii si echipamente adecvate (grupuri aerogeneratoare cu putere
nominala de la 750 kW până la 2.000 kW).
În scop energetic interesează zonele în care viteza medie a vântului este cel puţin egală
cu 4m/s, la nivelul standard de 10 metri deasupra solului. Viteze egale sau superioare pragului
de 4m/s, (redate prin nuanţe de bleu), se regăsesc în Podişul Central Moldovenesc şi mai ales
în Dobrogea. Peste 8m/s, redate prin culoare mai închisă, repartizate îndeosebi pe vârfurile
cele mai înalte ale Lanţului Carpatic.

Fig. 3.2. Potenţialul eolian al României.

 Fig. 3.3. Harta eoliană a României.

Viteza vântului creşte cu înălţimea de la sol. Astfel, din analiza datelor prelucrate la
Administraţia Naţionala de Meteorologie, rezultă că in Câmpia Română viteza vântului
înregistrează creşteri importante în primii 500 m de la sol şi rămâne practic constantă până la
aproximativ 2000 m, după care creşte din nou. Pentru practică interesează domeniul cuprins
între 10 şi 100 m de la sol în care funcţionează turbinele eoliene.

3.2. TURBINE EOLIENE

În etapa actuală, în lume sunt în funcţiune sau pe cale de realizare mii de turbine
eoliene de diferite tipuri constructive şi de mărimi cu puteri variind între câteva sute de waţi şi
câteva sute de kW, cele din urmă fiind conectate la reţelele naţionale de electricitate.
Turbinele eoliene se clasifică în:
• turbine cu ax orizontal;
• turbine cu ax vertical;
• turbine de tip special.

3.2.1. Turbine eoliene cu ax orizontal

Elementul principal al generatorului îl constituie o elice ce se roteşte într-un plan
perpendicular pe direcţia vântului. Elicea este solidara cu un ax a cărui mişcare de rotaţie in
lagăre dezvolta o energie mecanica ce poate fi utilizata ca atare sau poate fi convertita intr-o
alta forma de energie. Sistemul este susţinut la înălţimea necesara de un stâlp fata de care
elicea poate fi situata in aval- elice sub vant- respectiv in amonte- elice in vânt.
Numărul palelor elicei este variabil fiind imaginate elice unipaletate echilibrate de o
contragreutate, elice cu doua pale sau elice cu trei pale (fig. 3.4), cele mai echilibrate dând
mai puţine vibraţii, fiind cele din urma. Sunt cunoscute de asemenea, rotoarele multipaletate
folosite cândva in fermele americane pentru pomparea apei din puţuri (fig. 3.5), apte pentru
viteze ale vântului moderate.
 Fig.3.4. Generator eolian cu ax orizontal cu trei pale.

Fig. 3.5. Turbină eoliană americană cu rotor multipaletat.

Turbinele eoliene cu ax orizontal prezintă avantajul unor performante ridicate, dar si

dezavantaje ca:
• necesitatea unor mecanisme de orientare pe direcţia vântului;
• construcţia palei implica tehnologii scumpe;
• turbioanele generate de stâlpul de susţinere produc vibraţii periculoase in pale.
Puterea aerodinamica a elicei in câmp liber este conform relaţiei:

Puterea mecanica la axul elicei este diminuata fata de puterea aerodinamica cu un

factor yA reprezentând randamentul elicei, astfel încât puterea mecanica nominala la axul
generatorului devine:
şi considerând densitatea normala a aerului ρ= 1,24 kg/m 3 si efectuând operaţiile cu valorile
constante se obţine:

Randamentul generatorului yA depinde de factorul de rapiditate λ:

unde: U-viteza periferica a elicei, m/s; R-raza elicei, m

Viteza periferica este limitata in actualele condiţii tehnice la 100 m/s. Astfel:
λ=5, yA= 85%; λ=10, yA =70%; λ=15, yA =55%.

3.2.2. Turbine eoliene cu ax vertical

Turbinele eoliene cu ax vertical, dintre care cele mai reprezentative sunt in prezent
tipurile Darrieus si Savonius, funcţionează datorita cuplului creat de diferenţele dintre forţele
aerodinamice exercitate asupra bordului de atac si de fuga expuse pe rând vântului.
Rotorul Darrieus (fig. 3.6) este format dintr-un ax vertical si un număr mic de pale
verticale, paralele cu axul sau curbate ca o coarda obişnuita in jocurile copiilor. Axul vertical
se roteşte liber în două lagăre, cel superior fiind fixat de un sistem de ancore, cel inferior de
un stâlp.

Fig. 3.6. Turbină eoliană cu ax vertical tip Darrieus.

Puterea mecanică a generatorului Darrieus este:

unde: yA – randamentul generatorului ce are valori cuprinse între 0,3 şi 0,4, mai mici cu 20%
decât randamentul turbinelor cu ax orizontal;
D-diametrul rotorului, m;
L-lungimea palei, m.
Generatorul Darrieus are următoarele avantaje:
 • simetria verticală elimină necesitatea mecanismelor de orientare;
• priza de forţă plasată la partea inferioară simplifică transmisia;
• palele rezistă mai bine solicitărilor;
• tehnologia necesară este mai simplă decât în cazul turbinelor cu ax orizontal.
Generatorul Savonius (fig. 3.7) are rotorul alcătuit dintr-un ax vertical solidar cu
palele reprezentând aprox. două sferturi de cilindru. Pe
acelaşi ax pot fi prinse mai multe perechi de pale decalate,
în scopul uniformizării cuplului de forţe generate de vânt.
Axul se roteşte în două lagăre solidarizate într-o structură
de rezistenţă de tip cadru ancorat cu cabluri de oţel.
Pe lângă avantajele generatorului Darrieus, generatorul
Savonius prezintă în plus avantajul funcţionării chiar la
viteze mici ale vântului (min. 2,5 m/s) ca şi avantajul că
face apel la o tehnologie simplă.

Fig. 3.7. Turbină eoliană Savonius.

Puterea aerodinamică a turbinei Savonius este:

Generatorul Savonius este întâlnit în combinaţie cu

cel de tip Darrieus cu funcţia de demaror, datorită
calităţii de a funcţiona şi la viteze mici.
O variantă a turbinei Darrieus o reprezintă turbina
Giromill (fig.3.8) în care paletele curbate ale
rotorului comun Darrieus sunt înlocuite cu secţiuni
de palete verticale ataşate turnului central cu
ajutorul unor suporturi orizontale. Palele Giromill
sunt mai uşor de construit, dar ele aduc greutate în
plus pentru structură şi pentru asta ele trebuie să fie
mai rezistente.
Dezavantajele principale ale turbinelor cu ax
vertical sunt:
• trebuie să fie de 2 ori mai mari decât turbinele cu
ax orizontal pentru a produse aceeaşi putere,
deoarece jumătate din turbină se mişcă în
direcţia greşită (opusă vântului) în orice
moment;
• din motivul de mai sus, turbinele cu ax vertical
trec printr-un ciclu de oboseală la fiecare
rotaţie. Aceasta înseamnă că structura trebuie să
fie foarte rezistentă şi viguroasă;
• o greutatea mai mare înseamnă că turnul trebuie
să fie mai rezistent, ceea ce înseamnă o
cheltuială în plus. Toate turbinele trebuie să fie
înălțate în aer deasupra obstacolelor. Lângă sol,
pe acoperiș sau în orice direcţie dinspre
Fig. 3.8. Turbină eoliană Giromill.
obstacole cum ar fi clădiri, copaci, pante,
turbulenţa duce la reducerea puterii şi cauzează oboseală în atât la turbinel cu ax orizontal
cât şi la cele cu ax vertical;
• în general, turbinele cu ax vertical au eficienţa mai mică decât cele cu ax orizontal.