CUPRINS

I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND TEHNICA ÎNCĂLZIRII CU MICROUNDE ................2

1.8.3. Materialele dielectrice şi polarizabilitatea electrică ....................................................2
Material....................................................................................................................................3
Frecvenţa .................................................................................................................................3
Referinţe ..................................................................................................................................3
Carne de vită, crudă .............................................................................................................3
Răşină ..........................................................................................................................................3
1.8.4. Factorii depolarizării ....................................................................................................4
Sferă .....................................................................................................................................4
1.8.5. Instabilitatea termică .....................................................................................................5
1.9. Alte consideraţii ..................................................................................................................6

1
 I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND TEHNICA ÎNCĂLZIRII CU
MICROUNDE
1.8.3. Materialele dielectrice şi polarizabilitatea electrică

În conducţia electronică se presupune fie mişcarea liberă a electronilor fie difuziunea

colectivă a ionilor. Pe măsură ce particulele se mişcă, se induce un curent. Situaţia este destul de
diferită în cazul materialelor dielectrice. În locul mişcării electronilor sau a ionilor, polii
dielectrici joacă un rol dominant în proprietăţile materialului.
Mecanismul polarizabilităţii care cauzează absorbţia microundelor implică rotaţia şi
orientarea dipolilor [Kittel, 1959; Debye, 1929]. Există trei moduri în care acest fenomen poate
să apară într-un solid:
– atomul poate avea forma unui nor de electroni în jurul nucleului distorsionat de câmpul
electric. În general, atomii cu mulţi electroni (număr atomic mare) sunt mai uşor
distorsionaţi şi sunt consideraţi mai “polarizabili”;
– moleculele cu un dipol electric permanent vor avea dipolul aliniat ca răspuns la câmpul
electric;
– moleculele, cu sau fără dipol permanent, pot avea legături distorsionate (direcţia şi
lungimea) ca răspuns la apariţia un câmp electric.

Fără un câmp electric, dipolii sunt orientaţi la întâmplare şi polarizarea reţelei este zero.
Într-un câmp static, dipolii se aliniază cu câmpul iar polarizarea este maximă. Aceşti dipoli se
pot roti, dar ei se rotesc datorită forţei de frecare. Pe măsură ce frecvenţa câmpului electric se
măreşte, rotaţia dipolilor nu poate face faţă acestei variaţii iar polarizarea reţelei în material nu
mai este în fază cu câmpul electric. În acest caz, reiese din ecuaţia (1.15) că polarizarea
contribuie atât asupra lui  cât şi a lui . În termenii teoriei relaxării dielectrice a lui Debye
[Debye, 1929]:
P0
P= (1.20)
1 + i
Substituind ecuaţia (1.20) în ecuaţia (1.19):
P  1 
  −1 = 0  2 2 
E 1+   
P0  t 
  =  2 
(1.21)
E 1+  + 
2

Cuantificatorii (-1)(P0/E) şi (P0/E) sunt reprezentaţi în figura 1.9.

Timpul de relaxare T, este perioada de timp în care sistemul excitat revine la configuraţia
iniţială după ce a fost aplicat câmpul microundelor. Comportamentul lui T determină
dependenţele de frecvenţă şi de temperatură ale lui  şi , şi variază mult în lichide şi solide. În
apă, la temperatura camerei, T este în jur de 510-11s.
Absorbţia maximă, adică valoarea maximă a lui , este corespunzătoare lungimii de undă
a microundelor de 1 cm. Banda de absorbţie este foarte largă. O caracteristică interesantă a
acestui model este faptul că absorbţia nu mai are loc nici la frecvenţe foarte joase, nici la

2
frecvenţe foarte înalte, ceea ce explică foarte bine proprietăţile apei [Kittel, 1959]. În cazul
polimerilor, T este de ordinul 10-7 secunde [Hawley, 1992]. Caracteristica unică a acestui model
este faptul că efectul polarizării atât în  cât şi în  se diminuează peste frecvenţa microundelor.

1,0
-1
0,8 P0 / E

0,6 
P0 / E
0,4

0,2

0
0 1 2 3

Figura 1.9. Dependenţa de frecvenţă a părţilor imaginare şi reale ale constantei
dielectrice în modelul de orientare al polarizării [Kittel, 1959]

Tabel 1.2. Proprietăţile dielectrice reprezentative ale materialelor selectate

Frecvenţa T
Material  tg  Referinţe
(GHz) (C)
Carne de vită, crudă 3,0 48,3 0,28 20 (Thuery, 1992)
Carne de vită îngheţată 2,45 4,4 0,12 -20
Cartofi
3,0 8,1 0,38 25
(78% apă)
(Westphal şi
Al2O3 9,02 0,00076 25
Iglesiad, 1971)
3,6 – 3,8
9,69 0,00128 500
10,00 0,00930 700
BN 4,37 0,00300 25
Si3N4 5,54 0,00360 25
(Westphal şi
Poliester 8,52 3,12 0,0028 25
Iglesias, 1971)
(Andrade şi alţii,
PTFE (Teflon) 8,52 2,02 0,00042 25
1992)
PEI 8,5 3,05 0,003 25 (Bur, 1985)
Răşină 2,43 3 0,015 25 (Bur, 1985)
(Westphal şi
Beton (uscat) 1,0 6,57 0,530 25
Iglesias, 1971)
Beton (umed) 1,0 13,2 0,485 25

Gama vastă de proprietăţi posibile ale materialului care poate fi efectiv prelucrat utilizând
microundele este ilustrată în tabelul 1.2, arătând proprietăţile dielectrice reprezentative ale

3
probelor din diferite materiale cu utilităţi practice. Datele necesare pentru controlul procesării cu
microunde sau simulările numerice implică mult mai multe cercetări privind efectul temperaturii,
frecvenţei şi caracteristicile fizice asupra proprietăţilor, dar şi documentarea despre răspunsurile
transferului de căldură.

1.8.4. Factorii depolarizării

Într-un material dielectric, aşa cum proba este polarizată într-un câmp electric, sarcinile
superficiale apar la marginea probei (figura 1.10).

Eext

Câmp depolarizat
Elipsoid

Eext

Figura 1.10. Câmpul din afara probei Eext şi cel din interior este suma lui Eext
şi a unui câmp de depolarizare (adaptat de Kittel, 1959)

Sarcinile superficiale produc un câmp de depolarizare opus câmpului aplicat. Câmpul de

reţea din interiorul probei este astfel redus, în timp ce câmpul din afara probei rămâne acelaşi.
Calcularea, în acest caz, implică un factor de depolarizare N, prezent în tabelul 1.3, fiind simplă
numai dacă proba are o formă elipsoidală şi are axa sa mai mare plasată fie paralel sau normal cu
câmpul electric.

Tabel 1.3 Factorii depolarizării, N

Forma probei Factorul depolarizării, N
Sferă 1/3
Placă subţire normală la câmp 1
Placă subţire paralelă cu câmpul 0
Cilindru lung paralel câmpului 0
Cilindru lung normal la câmp 1

Din fericire, un cilindru poate fi considerat un elipsoid alungit şi o placă, un elipsoid plat.
Luând în considerare factorul de depolarizare N, relaţia dintre câmpul din interiorul probei, Ein,
şi câmpul din afară, Eext, este [Kittel, 1959; Becker, 1964]:

4
  N (  − 1) 
Ein = 1 −  Eext (1.22)
 1 + N (  − 1) 

Când N este mare, câmpul electric din interiorul probei ar putea fi redus la zero. Proba
este atunci complet protejată de efectele microundelor. Pentru a evita acest lucru, sarcinile
superficiale trebuie reduse. Acest lucru se poate face utilizând un cilindru subţire, sau o placă
plasată paralel cu câmpul electric (N=0). Datorită fie efectului pelicular, fie câmpurilor
depolarizării, încălzirea cu microunde a materialelor sub formă solidă care au conductivitate sau
permitivitate foarte mare este foarte grea.

1.8.5. Instabilitatea termică

Discuţia privind bazele teoretice ale microundelor s-a concentrat asupra generării şi
propagării microundelor şi asupra interacţiunii lor cu materialele. Totuşi, comportamentul termo-
fizic al probei trebuie de asemenea înţeles. Încălzirea stabilă cu microunde depinde de rata de
absorbţie a puterii microundelor şi abilitatea probei de a disipa căldura rezultată, adică, dacă
temperatură depinde de absorbţia puterii mai puţin decât de disiparea căldurii la suprafaţa
specimenului (plus sistemul de izolare) atunci trebuie observată o încălzire stabilă. Creşterea
rapidă a factorului de pierdere în dielectric odată cu temperatura este cauza majoră a instabilităţii
termice şi a neuniformităţii temperaturii. Prin urmare, deşi se crede de multe ori că încălzirea cu
microunde este o încălzire mai uniformă, multe materiale se încălzesc neuniform, deseori cu
coeficienţi de încălzire nominali.
Câteva încercări au fost făcute pentru a cuantifica condiţiile în care apare instabilitatea
termică şi cum poate fi controlată. Roussy şi alţii [1985; 1987] au prezis că încălzirea
specimenelor de cauciuc peste un anumit nivel de putere era instabilă, şi că temperatura a crescut
necontrolat, în timp ce sub acel nivel de putere temperatura ajungea la o stare stabilă. Regimul în
care s-a realizat încălzirea stabilă a fost descris în termenii pierderii de căldură şi accelerării
puterii de absorbţie odată cu temperatura.
Încălzirea stabilă a fost posibilă dacă s-a îndepărtat rapid căldura (adică nu s-a folosit nici o
izolare) sau dacă temperatură scăzută a depins de factorul de pierderi în dielectric. Tian şi alţii
[1992] au utilizat simularea computerizată a distribuţiilor bidimensionale ale temperaturilor în
ceramica de alumină încălzită cu microunde pentru a prevedea dacă până la anumite nivele de
putere poate avea loc încălzirea stabilă atât în specimenele neizolate cât şi în cele izolate.
Aşa cum ne-am aşteptat, nivelele critice ale puterii sunt mai mari în specimenele neizolate.
Utilizarea izolaţiei a accelerat în mod semnificativ atât rata încălzirii cât şi riscul instabilităţii
termice.
Kriegsmann [1992] a modelat încălzirea plăcilor şi cilindrilor de ceramică neizolate.
Ţinând cont de efectul proprietăţilor materialului asupra câmpului de microunde în materiale, dar
ignorând gradienţii de temperatură, s-a descoperit că, dincolo de anumite indicatoare ale puterii
incidente, o parte din temperatură are o variaţie multiformă a puterii incidente rezultând într-o
curbă de răspuns temperatură-putere sub formă de S (figura 1.11).
Sub nivelul critic de putere, proba se va încălzi într-o manieră la o valoare de stare stabilă
în partea de jos a curbei răspunsului. Dacă puterea este mărită pentru a depăşi puterea critică de
mai sus, temperatura va ajunge la ramura de sus a curbei putere - temperatură.

5
 1400

Modul TM 354
Sferă de aluminiu
rază de 0,875 cm
1200

1000

800
Temperatura T (C)

600

400

Braţul inferior
200 Braţul mediu
Braţul superior

0
360 370 380 390 400 410
Puterea câmpului electric E0 (V/cm)
Figura 1.11. Curba răspunsului presupus putere – temperatură pentru o sferă de alumină

Aceste observaţii au fost dovedite prin munca de modelare realizată pentru a simula
încălzirea cu microunde a aluminei [Barmatz şi Jackson, 1992; Johnson şi alţii, 1993]. Aceste
studii scot în evidenţă importanţa mărimii, geometriei, densităţii relative, compoziţiei probei.
Datorită creşterii rapide a factorului de pierderi dielectrice, zona care depăşeşte temperatura
critică va continua să se încălzească rapid până va acoperi şi partea rămasă a mostrei. Astfel,
schemele proceselor de control a instabilităţii termice depind de cunoaşterea temperaturii din
interiorul specimenului.
Deoarece precizia poate fi mai importantă decât acurateţea în cazul acestui control, multe
din problemele măsurării temperaturii vor influenţa capacitatea procesatorului de a controla
procesul. Mai mult, în practica industrială, în general nu este posibilă introducerea unui
termocuplu sau a unei probe optice în specimen.

1.9. Alte consideraţii

Există şi o altă problemă care este deseori trecută cu vederea în procesarea cu microunde a
materialelor. Microundele sunt generate de mecanisme care funcţionează cu energie electrică.
Energia electrică este generată iniţial din combustibilii fosili. Transformarea energiei din
combustibil în energie electrică are o eficienţă mai mică de 40%. Mai mult, generatoarele de

6
microunde (magnetroane, etc.) nu au o eficienţă mai mare de 85% în transformarea energiei
electrice în microunde şi microundele nu sunt perfect cuplate cu materialul (o cuplare de 90% ar
fi foarte bună), aşa că totalul energiei generate este probabil mai mic decât 30% din conţinutul
energiei de combustibil fosil utilizat în generarea electricităţii. Aceasta înseamnă că există reale
limitări în ceea ce priveşte economia privind încălzirea materialelor solide. Prin încălzirea directă
cu combustibili fosili se utilizează mult mai eficient energia, iar microundele pot fi competitive
numai din punct de vedere economic când este necesară utilizarea încălzirii electrice sau este
utilizată capacitatea încălzirii selective a microundelor, sau alţi câţiva factori, care să
compenseze ineficienţa încălzirii electrice.
Utilizarea cu succes a microundelor cere ca procesatorul să aibă cunoştinţe satisfăcătoare
despre capacităţile şi limitele microundelor. Dintre capacităţi fac parte puterea de pătrunderea a
radiaţiei, distribuţiile controlabile ale câmpului electric, încălzirea rapidă, încălzirea selectivă, şi
reacţiile cu auto-limitare. Dar nu este de ajuns numai să se plaseze materialul în cuptorul cu
microunde şi să fie demarată în forţă acţionarea sa. Utilizatorul tehnologiilor cu microunde la
uscarea şi tratarea materialelor dielectrice granulare şi nu numai trebuie să înţeleagă şi să fie
atent la capacităţile procesării cu microunde a materialului şi la proprietăţile necesare pentru a
proiecta un proces adecvat. În unele cazuri este necesară o cercetare avansată pentru a îmbunătăţi
cunoştinţele de bază privind utilizarea microundelor în prelucrarea materialelor.
Informaţia conţinută în această lucrare are scopul de a informa, analiza şi descrie toate
aspectele care intervin în procesul tehnologic abordat pentru a uşura munca celor în proiectarea
şi utilizarea instalaţiei cu microunde. Sunt date exemple de aplicaţii reuşite pentru a ilustra
caracteristicile urmărite astfel încât atât materialul cât şi metoda tehnologică să fie adecvate
procesării cu microunde. De asemenea sunt analizate alternativele disponibile şi montajele
necesare pentru a îndeplinii condiţiile unei tehnologii avansate, competitive, care să urmărească
protejarea mediului înconjurător. Sunt analizate şi consideraţiile economice iar, unde este
posibil, sunt prevăzute costurile pentru a determina consecinţele economice ale utilizării
microundelor. În final este realizată o analiză pertinentă pentru a sublinia avantajele şi limitele
procesării cu microunde a materialelor granulare poroase. În plus, limitările prezentate au scopul
de a atrage atenţia utilizatorilor şi de a fi un ghid pentru activităţile de cercetare viitoare.