Cursul valutar

Cursul valutar stabileşte preţul unei valute exprimat într-o altă valută, ca raport între cele două
unităţi monetare diferite. La baza formării cursului de schimb stau o serie de elemente ale
economiei reale, care conjugate cu cele ale economiei monetare dau următoarele tipuri de
cursuri:
a) cursuri fixe, presupun definirea şi menţinerea în limite stabile a conţinutului oficial al
monedelor naţionale, fie în metale preţioase, fie într-o altă monedă sau coş de monede pe baza
căruia se stabileşte paritatea între monede. Menţinerea cursurilor fixe se face prin intervenţia
autorităţilor monetare (de regulă banca centrală) pe piaţa valutară. Intervenţia constă în utilizarea
rezervelor valutare pentru a cumpăra de pe piaţă propria monedă (atunci când oferta devine prea
mare), sau pentru a vinde pe piaţă această monedă atunci când cererea înregistrează o tendinţă de
creştere. Atunci când presiunile devin prea puternice (fie din perspectiva ofertei, fie din cea a
cererii), are loc devalorizarea, respectiv revalorizarea monedei naţionale. Devalorizarea
reprezintă modificarea oficială (prin lege) a valorii unei monede constând din scăderea puterii de
cumpărare şi schimbarea corespunzătoare a cursului de schimb faţă de alte monede.Deprecierea
valutară reprezintă fenomenul prin care o monedă îşi diminuează puterea de cumpărare în rapiort
cu alte monede, pe termen limitat. Deprecierea şi devalorizarea scumpesc importurile (deoarece
efortul valutar pe care îl fac importatorii indigeni pentru procurarea unei unităţi de valută este
considerabil mai mare) şi favorizează exporturile, prin faptul că , urmare a deprecierii, efortul
valutar pe care îl face importatorul străin pentru a procura moneda depreciată (necesară plăţii)
este mai mic. Revalorizarea reprezintă majorarea oficială, prin lege, a valorii unei monede, având
drept consecinţă directă creşterea puterii de cumpărare a monedei respective şi modificarea
corespunzătoare a raportului de schimb cu alte monede.
b) cursuri flotante se bazează pe formarea liberă, pe pieţele valutare, în funcţie de cerere şi
ofertă, a cursului valutar. Flotarea poate fi independentă (neconcertată) atunci când cursul unei
monede naţionale faţă de toate celelalte monede este determinat exclusiv prin piaţă, şi concertată
atunci când stabilirea cursurilor de schimb are la bază înţelegerea între mai multe state, prin care
se instituie un regim de cursuri fixe între monedele lor naţionale, în timp ce faţă de celelalte
valute cursul flotează liber pe piaţă (de exemplu aranjamentul numit “şarpele monetar” stabilit
între monedele celor şase ţări vest europene care au semnat Tratatul de la Roma privind crearea
Comunităţii Economice Europene) Flotarea poate fi pură, fără vreo influenţă din partea
autorităţii monetare sau murdară atunci când băncile centrale nu renunţă total la influenţarea
cursurilor valutare. Din punct de vedere al locului unde se formează, se disting: - cursuri
oficiale, stabilite în mod unilateral de autoritatea monetară; - cursuri bancare ,de piaţă; - cursuri
de bursă (numite şi de fixing sau cotaţia oficială a bursei), stabilite prin activitatea burselor
valutare; - cursuri neoficiale (stabilite la bursa neagră); Din punct de vedere al momentului
desfăşurării, cursurile pot fi: -la vedere (spot) - se stabilesc zilnic de către bănci, în funcţie de
cererea şi oferta de valută ; -la termen (forward) - se utilizează pentru operaţiunile de vânzare-
cumpărare de valută la care mişcarea banilor dintr-un cont în altul are loc într-un interval mai
mare de 48 de ore; Factorii care determină mărimea cursului de schimb sunt paritatea puterii de
cumpărare, ratele dobânzilor şi soldul balanţei de plăţi.
 a) Paritatea puterii de cumpărare a monedelor implicate în formarea cursului de schimb.
Prin putere de cumpărare se înţelege cantitatea de bunuri şi servicii care se pot obţine în
schimbul unei unităţi monetare, în condiţii date de loc şi de timp. Cursul stabilit în funcţie de
parităţile puterii de cumpărare nu este unul fix, evoluţia lui fiind marcată de evoluţia ratei
inflaţiei. Pentru stabilirea acestui curs, se compară nivelul absolut al preţurilor în cele două ţări,
pe baza unui coş reprezentativ de bunuri, în care sunt incluse de regulă bunurile care fac obiectul
operaţiunilor de comerţ exterior. Uneori, această metodă e înlocuită de cea a comparării ratelor
inflaţiei, respectiv a variaţiei indicilor naţionali ai preţurilor pentru fiecare din cele două
monede. Aceşti indici sunt influenţaţi de mărimea preţurilor, de structura pe sectoare
comercializabile sau nu, şi de structura preţului intern, structură asupra căreia au o influenţă
importantă nivelurile productivităţilor înregistrate în fiecare din cele două ţări. Modificarea
mărimii cursului de schimb e determinată şi de tipul de curs aplicat. Dacă o ţară adoptă sistemul
cursurilor fixe şi preţurile practicate în interiorul ţării înregistrează o tendinţă de creştere, cu
efect asupra creşterii preţurilor bunurilor exportabile, iar preţurile în valută se menţin aceleaşi,
efectul se va resimţi pe piaţa valutară în sensul reducerii ofertei de minedă străină, implicit a
scumpirii acesteia şi ieftinirea monedei naţionale. În această situaţie autorităţile intervin,
cumpără monedă naţională şi vând monedă străină, iar dacă rezervele valutare sunt insuficiente,
se recurge la revalorizare. În situaţia în care inflaţia se reduce, moneda naţională se apreciază.
Cursul valutar fix izolează mecanismul economic intern de efectele rezultate din confruntarea cu
condiţiile existente în economia mondială şi conduce la o anumită ajustare numai prin
modificările brutale ale cursului valutar oficial. În situaţia cursurilor flotante,mişcarea preţurilor
va genera fluctuaţii libere ale cursurilor în funcţie de condiţiile pieţei valutare.
b) Diferenţa dintre ratele dobânzilor practicate pentru cele două monede; Formarea ratei
dobânzii pentru fiecare din cele două monede trebuie studiată în funcţie de perioada de timp care
se ia în calcul. Pe termen scurt, cursul depinde de piaţa capitalurilor, de mobilitatea capitalului
şi de echilibrul pieţei monetare exprimat prin raportul cerere-ofertă. Jonh Maynard Keynes a
demonstrat că rata dobânzii e determinată de interacţiunea dintre piaţa capitalului şi de înclinaţia
spre economisire, pornind de la premisa că o eficienţă marginală a capitalului ridicată va genera
o scădere a înclinaţiei marginale spre economisiri, ceea ce va avea un dublu efect; pe de-o parte,
ca urmare a faptului că investirea în bunuri de capital aduce un venit marginal ridicat va genera o
creştere a cererii de credite menite a acoperii investiţiile; pe de altă parte, reducerea
economisirilor ca urmare a creşterii investiţiilor (creştere generată de valoarea coeficientului
marginal al capitalului) va conduce la scăderea ofertei de bani. Acţiunea conjugată a celor două
tendinţe va conduce în mod inevitabil la creşterea ratei dobînzii, ştiut fiind faptul că nivelul
acesteia este determinat de interacţiunea dintre cererea şi oferta de bani(credite).
icabilitate deoarece nu studiază influenţa pe care o exercită rata inflaţiei asupra nivelului ratei
dobânzii. Acest inconvenient a fost depăşit prin luarea în calcul, de către economistul american
Irwing Fischer, a două tipuri de rate ale dobânzii: una nominală şi una reală. În conformitate cu
teoria lui Fisher, rata reală a dobânzii este determinată de productivitatea marginală a capitalului
fizic (care depinde de înclinaţia spre economisire a populaţiei) şi de starea tehnologiilor, în timp
ce rata nominală este determinată de piaţă prin raportul dintre cerera şi oferta de monedă. În
condiţiile în care procesul inflaţionist este nesemnificativ, rata reală a dobânzii este egală cu rata
nominală. Dacă rata reală a dobânzii este constantă, adică independentă de creşterea inflaţiei,
fiecare procent de creştere a ratei inflaţiei se transpune într-un procent de creştere a ratei
nominale a dobânzii. Fischer consideră, de asemenea, că schimbările în mărimea cursului
valutar vor fi de mărime egală, dar în direcţie opusă diferenţelor dintre ratele dobânzilor.
Explicaţia constă în nevoia investitorilor în titluri străine de a fi compensaţi pentru orice pierdere
generată de cursul valutar, ca atare, ratele dobânzilor tind să reflecte aşteptările în privinţa
modificării cursului valutar.Ca atare, ratele dobânzilor pentru monedele mai puternice vor fi ma
scăzute, iar cele ale monedelor mai slabe mai ridicate. Paritatea ratelor dobânzilor exprimă
perfecta substituibilitate a activelor plasamentelor naţionale şi străine, modificarea ratelor interne
ale dobânzilor determinând modificări corespunzătoare ale cursului de schimb, ceea cemenţine
egalitatea profitabilităţii plasamentelor interne şi externe.
c) Influenţa balanţei de plăţi externe
Balanţa de plăţi externe reprezintă un instrument economico- statistic în care se includ şi se
compară încasările şi plăţile realizate de o ţară dinrelaţiile sale economice, monetare şi financiare
cu alte ţări, pe o perioadă de timp determinată, de regulă un an. Ea cuprinde în mod sintetic
toate încasările şi plăţile realizate la nivelul unei economii naţionale , rezultate din operaţiunile
de import- export de bunuri materiale, servicii internaţionale (turism, asigurări, expediţii,
transporturi, etc), fluxuri de capital, împrumuturi, etc. Starea balanţei de plăţi la un moment dat
poate fi: deficitară, excedentară sau echilibrată. Ea este deficitară atunci când încasările din
străinătate sunt mai mici decât plăţile către străinătate, excedentară atunci când încasările
depăşesc plăţile, şi echilibrată când încasările sunt egale cu plăţile din relaţiile cu toate ţările
partenere în perioada de referinţă. Pe piaţa schimburilor valutare, moneda aflată în exces faţă de
cea aflată în deficit se depreciază, iar moneda aflată pentru care cerera depăşeşte oferta se
apreciază. Un sold pozitiv al balanţei de plăţi externe va conduce la întărirea monedei
autohtone,iar o balanţă deficitară va determina deprecierea monedei autohtone şi întărirea celei
străine. Rezultatul va fi faptul că exportatorul din ţara cu moneda depreciată va încasa în
schimbul preţului exprimat în monedă străină o sumă mai mare în monedă naţională, ceea ce îl
ve determina să exporte mai mult.