REACŢIA DE FISIUNE.

FISIUNEA ÎN LANŢ

Mecanismul fisiunii. Condiţii de producere. Secţiuni efective

Mecanismul fisiunii. Condiţii de producere. Secţiuni efective

E. Fermi şi colaboratorii săi au bombardat pentru prima oară uraniul cu neutroni, în 1934,
încercând să obţină elemente transuraniene. Ida Nadback (1934) a sugerat ideea că poate să apară o
reacţie de fisiune, dar numai în 1939, Otto Hahn şi F. Strassmann identifică produsele de reacţie, iar
Lise Meitner şi Otto Frisch introduc termenul de fisiune şi dau o descriere calitativă a procesului,
utilizând ca factori antagonişti repulsia coulombiană şi tensiunea superficială a nucleului considerat ca
o picătură. Modelul picăturii a fost analizat în acelaşi an, într-un articol intitulat „Mecanismul fisiunii
nucleare“, de către Niels Bohr şi John Wheeler, ideea principală constând în aceea că nucleul,
considerat ca o picătură, este în echilibru sub acţiunea celor două sisteme de forţe: forţele nucleare,
care pe suprafaţa nucleului sunt similare cu nişte forţe de tensiune superficială, şi forţele repulsive,
coulombiene.
Deformarea picăturii sferice, care reprezintă nucleul, se studiază în ipoteza în care volumul
rămâne constant:

După deformare, sfera se transformă într-un elipsoid alungit, cu volumul:

unde: a şi b sunt axele elipsoidului.

Folosind excentricitatea elipsoidului  ca un parametru care caracterizează deformarea
nucleului, axele acestuia devin:

Utilizând aceste notaţii, termenul în energia de legătură care reprezintă energia de suprafaţă va
avea expresia:

iar cel care reprezintă energia coulombiană a elipsoidului va fi:

Pentru separarea în două fragmente, trebuie ca Ec  Ep, şi după un calcul simplu rezultă că:

pentru a2 şi a3 s-au luat valorile din formula energiei de legătură semiempirică.

Acest raţionament simplu ne conduce la o valoare, pentru Z2/A, care corespunde datelor
experimentale.
Pentru analiza modului de producere a fisiunii, considerăm fazele principale A, B, C, D, E,
reprezentate în figura 1.
 2R 2R (1+)

A B
r
C

r0

M1 M2 M1 M2
D E

Fig. 1. Fazele de deformare ale nucleului în procesul de fisiune

În ultima fază, cele două nuclee fragmentate de fisiune sunt la distanţă infinită unul de celălalt,
şi dacă reprezentăm energia lor în funcţie de distanţă, aceasta va creşte pe măsură ce le apropiem,
datorită respingerii coulombiene, apoi, la distanţele la care se fac simţite forţele nucleare, va începe să
scadă, având minimul pentru o formă sferică a nucleului compus din cele două fragmente, aşa cum se
vede în figura 7.2. Pentru producerea efectului invers, deci fisiunea nucleului A, trebuie să i se dea
energie Ep, necesară pentru a ajunge în stadiul de deformare C, denumită energia de prag pentru
fisiune şi calculată de N. Bohr şi J. Wheeler având o valoare de aproximativ 6 MeV pentru nucleele
grele.

E (B)
(C)
E

(A)

(D)

(E)
M1 M2

0 r

Fig. 2. Variaţia energiei de legătură a fragmentelor de fisiune cu

indicarea pragului de fisiune Ep

Tabelul 1 prezintă energia Ep pentru domeniul nucleelor grele. Ea poate fi scrisă sub forma:
unde:  se numeşte parametrul de fisionabilitate.
Fisiunea unui nucleu greu are loc dacă i se cedează o energie Ep, iar cel mai simplu mod de a-i
furniza această energie este de a-l face să absoarbă un neutron. Dacă energia cinetică a neutronului ar
fi Ecn, iar energia de legătură pentru un nucleu cu numărul de masă A este (B/A), atunci energia de
excitare a nucleului va fi:
Eex = Ecn + (B/A)
iar condiţia ca reacţia de fisiune să aibă loc este ca energia de excitare să fie mai mare decât energia de
prag, Ep:
Eex > Ep.

Tabelul 1

Energia de prag de fisiune pentru nucleele grele

Nucleul fisionabil Ep
ZA [MeV]
Th232 5,9
Th233 6,5
U233 5,5
U234 4,6
U235 5,75
U236 5,3
U238 5,85
U239 5,5
Pu239 5,5
Pu240 4,0

Dependenţa energiei de excitare de energia de legătură face ca să apară o diferenţă netă în

ceea ce priveşte fisiunea nucleelor par-pare şi a celor par-impare, datorită termenului E5 din formula
semiempirică a energiei de legătură. Dacă un neutron este absorbit în U 235 rezultă un nucleu compus
par-par, U236* excitat cu aproximativ 6,5 MeV, iar dacă este absorbit de U 238 rezultă nucleu compus
par-impar U239* excitat cu aproximativ 5,5 MeV.
Pragul de fisiune Ep fiind de aproximativ 6 MeV, rezultă că U 236* fisionează chiar şi în cazul în
care energia cinetică a neutronului este zero, în timp ce pentru fisionarea U 239*, trebuie să bombardăm
U238 cu neutroni cu o energie cinetică mai mare decât Ep – (B/A).
Tabelul 2 prezintă câţiva izotopi de Th, U, Pu, nucleul compus care apare în urma absorbţiei
unui neutron şi energia cinetică a nucleului care a produs fisiunea.
Tabelul 2
Energia cinetică a neutronului necesară pentru a produce fisiunea

Nucleul ţintă Th232 U233 U234 U235 U236 U238 Np237 Pu239
Nucleul compus Th233 U234 U235 U236 U237 U239 Np238 Pu240
Energia cinetică [MeV] 1,3 0 0,4 0 0,8 1,2 0,4 0

Izotopii U233, U235 şi Pu239 fisionează prin absorbţia unui neutron termic, în timp ce Th 232, U238,
U , U şi Np238 fisionează numai cu neutroni rapizi.
234 236

Altă caracteristică a procesului de fisiune care prezintă interes este probabilitatea cu care se
poate produce, deci secţiunea efectivă de fisiune, care a fost măsurată pentru toţi izotopii fisionabili,
deşi precizia cu care a fost determinată este încă insuficientă pentru necesităţile fizicii reactoarelor
nucleare.
 Efectul pragului de fisiune asupra energiei cinetice necesare pentru a produce fisiune face ca
secţiunea efectivă de fisiune să fie diferită pentru nucleele par-pare sau par-impare, după cum se vede
în figura 3, unde sunt reprezentate secţiunile de fisiune pentru U 235+n şi U238+n .

Fig. 3. Secţiunea efectivă de fisiune pentru nuclee par-pare şi par-impare

Pentru U235, secţiunea de fisiune variază după legea „1/v“ până la circa 1 eV, după care
prezintă o serie de rezonanţe până la 10 3 eV scăzând lent după această energie. Dacă la 0,053 eV
secţiunea efectivă are valoarea de 582 barni, la peste 10 4 eV valoarea sa scade la circa 1 barn.
Pentru U238, secţiunea efectivă este nulă pentru energii mai mici de 1 MeV şi creşte rapid la
0,4 – 0,5 barni, rămânând practic constantă până la 100 MeV.
Figura 4, compară secţiunile de fisiune pentru neutroni termici la cei trei izotopi U 233, U235,
Pu (care fisionează cu neutroni termici) şi se constată că U 233 are o secţiune de fisiune mai mică
239

decât U235, iar Pu239 are o secţiune mai mare caracterizată prin existenţa unei rezonanţe la energia Er=
0,3 eV.
Această rezonanţă foarte mare în domeniul neutronilor termici are o importanţă deosebită
pentru stabilitatea reactoarelor nucleare cu neutroni termici, în special la sfârşitul unei campanii de
iradiere a combustibilului când s-a acumulat o cantitate considerabilă de plutoniu.
 Fig. 4.

Secţiunile efective de fisiune cu neutronii termici pentru nuclee grele

Fragmentele de fisiune

Fragmentele de fisiune

Reacţia de fisiune are ca rezultat apariţia a două nuclee care sunt caracterizate prin ( A1, Z1) şi
(A2, Z2). Nucleele grele au un exces de neutroni mai mare decât cele medii, motiv pentru care
fragmentele de fisiune vor avea un exces de neutroni mai mare decât cel care corespunde nucleelor
stabile şi vor tinde să devină stabile prin transformarea neutronilor în protoni:

Produsele de fisiune sunt beta radioactive. Sunt lanţuri întregi de dezintegrări beta până când
se ajunge la stabilitate şi vom lua ca exemplu două produse de fisiune:
 Fig. 5. Curba  (A) pentru neutronii termici

În urma fisiunii nucleele nu se despart în aceleaşi fragmente la fiecare fisiune, iar măsurarea
randamentului % de apariţie a unui nucleu cu A nucleoni depinde de nucleul care fisionează şi de
energia neutronului care produse fisiune.
Variaţia (A) pentru neutronii termici şi cele trei nuclee fisionabile este prezentată în figura
7.5.
Remarcăm faptul că fisiunea este asimetrică, apărând cu probabilitate mare nuclee cu A în
intervalul 85–95 şi 130–140, observându-se faptul că, nici un nucleu nu apare cu un randament mai
mare de 6,5%.
 Neutronii de fisiune

Neutronii de fisiune

La reacţia de fisiune, imediat după ruperea nucleului greu în cele două fragmente, apar şi
neutronii liberi cu energii cinetice diferite, cunoscuţi sub numele de neutroni prompţi, iar ulterior, cu
constante de timp diferite, apar din produsele de fisiune neutronii întârziaţi.
Numărul mediu al neutronilor care apar pe o fisiune, , depinde de nucleul compus care
fisionează, după cum se vede din tabelul 3.

Tabelul 3
Numărul mediu al neutronilor emişi pe fisiune ( ) pentru diferite nuclee grele

Nuclid U233 + n U235 + n Pu238 Pu240 Pu242 Cm292 Cm244 Cf252

2,585 2,47 2,330 2,257 2,18 2,65 2,82 3,86

Figura 6 arată că numărul de neutroni emis pe fisiune, determinat experimental, reprezentat

astfel încât să evidenţieze probabilitatea de emisie a  neutroni, P, în raport cu diferenţa dintre
neutronii emişi  şi valoarea medie , adică –  , este o distribuţie gaussiană cu o abatere medie
pătratică aproximativ egală cu 1,08.
Este necesar să remarcăm faptul că, în cazul fisiunii californianului, element produs în
reactoarele nucleare rezultă aproape patru neutroni pe fisiune, faţă de o medie de 2,5 neutroni pe
fisiune în cazul uraniului 235.
Energia cinetică a neutronului incident, influenţează numărul mediu de neutroni prompţi care
creşte după cum rezultă din figura 7.6 cu o pantă:

v
Panta medie
U236

5
Pu240
54
5
U234

U 239

43
54
U235 32
43
Pu240

32 U234 2
U235

2
0 E[MeV]
–5 5 10 15

Fig. 6. Variaţia lui  în funcţie de energia cinetică a neutronilor incindenţi

Fig. 7.
1000

n(E)

n(E) unităţi arbitrare

100

10

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
E[MeV]

Distribuţia neutronilor prompţi

Neutronii prompţi cu aceeaşi energie, având distribuţie numită spectru Watt:

unde: np(E) reprezintă densitatea de neutroni pe energie;

p – numărul total al neutronilor prompţi:

distribuţia neutronilor prompţi fiind prezentată în figura 7.

Valoarea maximă are loc pentru o energie de 1 MeV, iar valoarea medie a energiei neutronilor
prompţi este de 2 MeV. La energii mai mari de 10 MeV, putem considera că np(E) = 0.
Pentru anumite produse de fisiune, beta radioactive, în cursul dezintegrării , nucleul rezultat
poate avea o energie de excitare suficient de mare pentru ca un neutron să părăsească nucleul. Aceşti
neutroni sunt emişi cu o constantă de timp egală cu constanta de timp de dezintegrare beta şi sunt
cunoscuţi sub numele de „neutroni întârziaţi“.
Elementele care produc neutroni întârziaţi, aşa-zişii „predecesori“ sunt izotopi ai bromului şi
iodul (Br87, Br81, I137 etc.), ale căror scheme de dezintegrare sunt prezentate în figura 8.
 Emisie de electron

Stabil Stabil

Fig. 8. Schema de dezintegrare a produselor de fisiune Br87 şi I137

Sunt şase grupe de neutroni întârziaţi, caracterizaţi prin timpul de înjumătăţire T1/2 al
dezintegrării beta a predecesorilor, fiecare predecesor emiţând un neutron întârziat. Numărul lor, pe
fisiune, nk ; k=1,2...6 poate fi raportat la numărul total de neutroni , unde k este fracţiunea
neutronilor întârziaţi din grupa k. Numărul total mediu de neutroni de fisiune t reprezintă suma
neutronilor prompţi p cu cei întârziaţi d. Tabelul 7.4 prezintă cele şase grupe principale de neutroni
întârziaţi caracterizaţi prin timpul de înjumătăţire şi fracţiunea de apariţie pe 100 neutroni de fisiune.

Tabelul 4
Grupele de neutroni întârziaţi

T1/2  E Număr pe 100 de neutroni de fisiune

[s] s–1] [MeV] Th232 U233 U235 U238 Ru239
54(Br87) 0,0128 0,25 0,085 0,020 0,03 0,015 0,01
22(I137) 0,0315 0,56 0,35 0,075 0,18 0,17 0,06
5,6(Br89–91) 0,125 0,43 0,45 0,105 0,22 0,28 0,045
2,12 0,325 0,62 1,20 0,075 0,23 0,71 0,085
0,45 1,55 0,42 0,45 0,025 0,07 0,42 0,03
0,15 4,5 – 0,02 – 0,02 0,15 –
Total număr de neutroni 2,6 0,30 0,75 1,75 0,23
întârziaţi pe 100 fisiuni 6,3 0,78 1,80 4,4 0,67

Balanţa energetică în procesul de fisiune

Balanţa energetică în cinetica procesului de fisiune

O caracteristică a procesului de fisiune care influenţează comportarea dinamică a reactoarelor

nucleare este modul de desfăşurare al acestuia în timp, prezentat în figura 9.
Ca urmare a absorbţiei neutronului, nucleul oscilează schimbându-şi forma un timp de 10 –14 s,
pentru ca, ajuns în forma C, să se separe în cele două produse de fisiune în circa 1,310–20 s. Produsele
de fisiune care se găsesc la o distanţă de circa 1,910–11 cm emit neutronii prompţi după 10–17 s. După
10–14 s emit un număr de cuante gama prompte, iar fragmentele de fisiune îşi pierd energia prin şocuri
cu nucleele mediului în care are loc fisiunea, captând pe rând electronii necesari pentru a forma un
atom.
Dacă densitatea mediului este g/cm3 atunci acest proces durează 1,5/g 10–12 s, iar distanţa
la care se opresc fragmentele de fisiune este aproximativ (1,5/g)10 –3cm. După cedarea energiei
cinetice, fragmentele de fisiune se dezintegrează emiţând radiaţii gama şi beta, iar Br şi I emit neutroni
întârziaţi.
Fragmente
de fisiune

90% din energie

Excitare

Emisia de
neutroni
Fisiunea Emisia
de 

Fig. 9. Desfăşurarea în timp a procesului de fisiune.

Se poate descrie balanţa energetică a reacţiei de fisiune urmărind figura 7.9 şi este prezentată
în tabelul 7.5.
Tabelul 5
Balanţa energetică a fisiunii

Forma Energie emisă [MeV] Energie recuperabilă [MeV]

Fragmentele de fisiune 168 168
Dezintegrarea  8 8
 7 7
Neutrino 12 –
Neutron de fisiune 5 5
Captură  – 3 – 12
Total 207 198 – 207

Cea mai mare parte din masa de repaus transformată în energie se regăseşte sub formă de
energie cinetică a fragmentelor de fisiune de circa 168 MeV din totalul de 200 MeV şi apare sub formă
de căldură dacă este transmisă moleculelor unui mediu. Neutronii prompţi au o energie medie de 2
MeV şi în cazul uraniului când rezultă 2,5 neutroni pe fisiune energia totală în neutroni prompţi este
de 5 MeV. Radiaţiile gama prompte au şi ele un total de 5 MeV. Fragmentele de fisiune emit radiaţii
gama de circa 6 MeV pe fisiune, energia electronilor rezultă prin dezintegrarea beta a acestora fiind de
circa 7 MeV.
Un ultim produs al fisiunii îl constituie antineutrinii (rezultaţi din dezintegrarea beta a
fragmentelor de fisiune) care au o secţiune de interacţiune foarte mică, 10 –34 cm2, deci se pierd în
univers. La o centrală nucleară de 1 000 MW aproximativ 5% din puterea termică (deci 150 MW) sunt
radiaţii sub formă de antineutrini.

Reacţia de fisiune. Aplicaţii

Reacţia de fisiune. Aplicaţii

Fisiunea nucleară este procesul în urma căruia un nucleu greu se desface în două nuclee mai
uşoare numite fragmente de fisiune. Nucleele grele care pot fi supuse unui asemenea proces se numesc
transuraniene. Reacţia de fisiune poate fi spontană sau procreată (de fotoni, dar sunt foarte puţine
reacţii de fotofisiune sau de neutroni).
Caracteristicile reacţiei de fisiune sunt următoarele: este un proces exoenergetic şi din reacţia
de fisiune ,apar neutroni (16) care pot deveni particule proiectil pentru alte fisiuni. Neutronii apăruţi
la fisiune sunt neutroni rapizi (v  107 m/s), dar reactoarele nucleare cele mai des întâlnite conţin
materiale care fisionează cu neutroni a căror energie este comparabilă cu energia cinetică a mişcării
termice a nucleelor ţintă la temperatura ambiantă (v  2200m/s, E  0,0256 eV), care se numesc neutroni
termici.
Materialele care fisionează cu neutroni termici sunt materiale fisile: 92U233 ; 92U235; 94Pu239;
94Pu , dar în natură nu există decât 92U 0,72% (restul de 99,28% este 92U238)
231 235

Neutronii pot fi împărţiţi după schema următoare:

termici (0  1eV)

neutroni intermediari (1eV  0,5MeV)

rapizi (0,5MeV  10MeV)

Reactoare
de acelaşi tip
Reacţia de fisiune în lanţ trebuie să poată fi controlată. Nucleele de 92U238 nu fisionează cu
neutroni termici, putând totuşi să fisioneze cu neutroni având o energie mai mare sau egală cu
1,2 MeV care se numeşte energie de prag (reacţie de prag).
Energia medie a neutronilor de fisiune este de circa 1,98 MeV, deci într-un reactor cu uraniu
pot induce fisiuni chiar şi neutronii rapizi.
Schema reacţiei de fisiune:
Câştig net de 2 neutroni

0n1 + 92U235 =>(92U236)* 56Ba144 +36Kr89 +30n1 +E

 200 MeV

Energia reacţiei de fisiune aparţine fragmentelor de fisiune, ca energie cinetică pe care o pot
ceda nucleului în care sunt frânate până la starea de repaus rezultând căldură care este evacuată cu un
agent termic. Materialele care fisionează cu neutronii rapizi se numesc materiale fisionabile ( 92U238).
Materialele fisile 92U238, 94Pu239, 94Pu241 nu se găsesc în natură, producându-se în reactoarele
nucleare prin reacţii de captură a neutronilor de către materialele fertile.
material fisionabil cu neutroni rapizi
(90Th232; 92U238)
material fertil
fiecare dezintegrare radioactivă  este generatoarea unui antineutrino, 00.
Fisiunea se produce după schema din figura 10:
a) neutronul proiectil pătrunde în nucleul ţintă
a) 0n
1
formând nucleul compus în stare excitată;

b)

c)

Fig. 10. Schema de producere a reacţiei de

fisiune.

b) nucleul compus se deformează, la fel ca o picătură care are o energie internă mai mare
decât energia determinată de forţele superficiale, tinzând să-şi mărească suprafaţa pentru acelaşi
volum. Se poate ajunge la forma reversibilă (din fig. 10,b) când, datorită forţelor de respingere electro-
statice se ajunge la forma din fig.  10,c în care fisiunea s-a produs;
c) rezultă trei neutroni şi două fragmente de fisiune.
Procesul de fisiune decurge cu respectarea tuturor regulilor de conservare (energie, impuls,
sarcină electrică, număr de nucleoni etc.), dar este caracterizat printr-o instabilitate a fragmentelor de
fisiune în raport cu dezintegrarea radioactivă  instabilitate datorită dezechilibrului puternic între
numărul de neutroni N şi numărul de protoni Z din componenţa nucleelor respective în raport cu starea
naturală de echilibru. Deoarece raportul N(z) depăşeşte valorile care corespund configuraţiilor stabile,
are loc un proces nuclear de transformare a neutronilor în protoni până ce se ajunge la o stare stabilă.
Reacţia care justifică dezintegrarea radioactivă este:

0n1  1p1 + –1e0 + 00

sunt expulzate din nucleu în urma acestui proces.

Dar, de obicei, stabilitatea se atinge în urma unui lanţ de dezintegrări 

Revenind la exemplul dat pentru reacţia de fisiune, observăm că fragmentele de fisiune
pasează un exces de neutroni în raport cu configuraţia stabilă, fiind  radioactive ca şi produsele de
dezintegrare:
56Ba143  57La143 + –1e0 + 36Kr90  37Rb90 + –1e0 +

57La143  58Ce143 + –1e0 + 37Rb90  38Sr90 + –1e0 +

58Ce143 59Pr143 + –1e0 + 38Sr90  39Y90 + –1e0 +

59Pr143  60Nd143 + –1e0 + 39Y90  40Zr90 + –1e0 +

Ţinând cont de aceste procese se poate scrie reacţia:
0n + 92U  60Nd143 + 40Zr90 + 30n1 + 8–1e0 + 8
1 235