Solicitările sistemelor de izolaţie

1. Noţiuni generale

Solicitările electrice, solicitări care impun, de fapt, utilizarea izolaţiilor electrice

în construcţia echipamentelor electrice nu constituie singurele solicitări care trebuie
luate în considerare la proiectarea şi realizarea sistemelor de izolaţie.
În toate echipamentele electrice, izolaţiile au şi rolul de suport mecanic al
conductoarelor electrice şi, deci, trebuie să transmită eforturile electromagnetice (normale
sau excepţionale) care se exercită asupra conductoarelor în timpul funcţionării
componentelor echipamentelor cu care vin în contact (circuite magnetice, suporţi
electroizolanţi etc. ). De asemenea, izolaţiile trebuie să suporte şi să trasmită agentului de
răcire căldura degajată în diferitele părţi ale echipamentelor (conductoare, circuite
magnetice).
Acestor trei tipuri de solicitări (electrice, mecanice, termice) li se adaugă,
întotdeaua, o serie de alte solicitări specifice mediului ambiant în care funcţionează
echipamentul electric: umiditatea, oxigenul atmosferic, radiaţiile ultraviolete (UV) şi
nucleare, poluarea industrială, microorganismele (bacterii, ciuperci, insecte) etc.
Aceste solicitări, care acţionează asupra sistemelor de izolaţie în timpul
funcţionării echipementelor se numesc şi factori de influenţă (Tabelul 1).
Factorii de influenţă pot:
a) produce o îmbătrânire a izolaţiilor, caz în care sunt numiţi factori de
îmbătrânire;
b) permite constatarea stărilor izolaţiilor (fără a modifica starea lor de
degradare), caz în care sunt numiţi factori de diagnostic.

Solicitările trebuisc apreciate pornind de la condiţiile reale de funcţionare a

echipamentului studiat (Tabelul 1). În acest sens se disting:
 regimurile permanente (mod de funţionare continuu), regimuri care
servesc, în general, la calculul de dimensionare a echipamentelor electrice
şi sistemelor lor de izolaţie;

1
  regimurile de suprasarcină (mod de funcţionaee intermitent), care
determină, pentru o durată limitată, o creştere temporară a solicitărilor
izolaţiilor (termice, mecanice);
 funcţionările anormale foarte reduse (fracţiuni de secundă), care se
manifestă prin apariţia unor supratensiuni sau scurtcircuite şi exercită
solicitări bruşte importante ( şocuri electrice, mecanice şi termice).

Tabelul 1. Factori de influenţă

1. SOLICITĂRI ELECTRICE
1.1. Tensiunea de lucru (serviciu); 1.2. Supratensiuni(regim tranzitoriu); 1.3. Frecvenţa;
1.4. Descărcările parţiale; 1.5. Conturnări; 1.6. Căi de curent
2. SOLICITĂRI MECANICE
2.1. Vibraţii şi socuri electrodinamice; 2.2. Vibraţii şi şocuri mecanice; 2.3. Îndoiri;
2.4. Presiunea; 2.5. Tensionare; 2.6. Comprimări repetate; 2.7. Torsiune
3. SOLICITĂRI TERMICE
3.1. Temperatura maximă; 3.2. Temperatura ambiantă scăzută; 3.3. Temperatura
ambiantă ridicată; 3.4. Gradientul de temperatură; 3.5. Şocuri electrice
4. SOLICITĂRI ALE MEDIULUI AMBIANT
4.1. Aerul; 4.2. oxigenul; 4.3. Hidrogenul; 4.4. Azotul; 4.5. Gazele inerte;
4.6. Hexaflorura de sulf; 4.7. Poluări industriale (NaCl, SO2); 4.8. Radiaţii UV şi
nucleare; 4.9. Solvenţi, lubrifianţi; 4.10. Apă, acizi, baze; 4.11. Praf semiconductor;
4.12. Praf şi nisip; 4.13. Umiditatea; 4.14. Termitele
5. MOD DE FUNCŢIONARE
5.1. Continuu; 5.2. De scurtă durată; 5.3. Intermitent; 5.3. Intermitent cu demarare şi
frănare electrică; 5.4. Stocare şi transport

Observaţie.
Deşi, de cele mai multe ori, solicitările se studiază fiecare în parte, în practică
acţiunea lor este simultană, iar efectul asupra stării izolaţiilor este mai puternic.

2
 1.1. Solicitări electrice
Se disting două tipuri de solicitări electrice:
a) Solicitările electrice normale (în serviciu);
b) Supratensiuni accidentale de scurtă durată care pot apărea (eventual, periodic),
în timpul funcţionării echipamentului, provocate de furtuni (supratensiuni
atmosferice), datorită regimurilor tranzitorii de funcţionare a întreruptoarelor
(supratensiuni interne sau de manevră), datorită reţelelor (deplasarea punctului
neutru în cazul unui scurtcircuit, funcţionarea unei linii în gol etc.) etc.

1.1.1. Influenţa tensiunii de exploatare

1.1.1.1. Cazul general
Valorile intensităţii câmpului electric stabilit în izolaţiile aflate în exploatare sunt,
întotdeauna, cu mult inferioare (adesea, chiar şi cu un ordin de mărime) celor care ar
conduce la străpungerea izolaţiilor în condiţii normale de încercare. Cu toate acestea,
câmpul electric din izolaţii determină o serie de fenomene (nedorite), care provoacă o
îmbătrânire a izolaţiilor şi, uneori, scoaterea prematură din funcţiune a echipamentelor
electrice.
Fenomenul cel mai nociv are loc în timpul funcţionării sistemelor de izolaţie îl
constituie descărcările parţiale (detectabile sau nedetectabile), care se localizează, atât în
microcavităţile cu gaze din interiroul izolaţiilor, cât şi în zonele de contact izolaţie-
conductor (ca urmare a aderenţei imperfecte a izolaţiei la metal sau datorită eforturilor
provocate de dilatările diferite ale celor două câmpuri în contact). În izolaţiile impregnate
cu lichide (izolaţii hârtie-ulei), sub efectul câmpului electric pot apărea bule cu gaze în
care se produc, de asemenea, descărcări parţiale.
În izolaţiile solide (cum sunt cele ale maşinilor electrice, ale cablurilor cu izolaţie
sintetică etc. ) este practic imposibil de eliminat descărcările parţiale. Trebuie verificat
însă ca nivelul (intensitatea) descărcărilor parţiale la tensiunea nominală să nu depăşească
o valoare limită adminisbilă, începând de la care acestea prezintă un preicol pentru
izolaţie.
Impurităţile conductoare (chiar microscopice) pot produce, local, solicitări
electrice foart intense, ce determină apariţia unor canale (căi) conductoare şi/sau a unor

3
arborescenţe electrice, care conduc, în final, la străpungerea izolaţiilor. În cazul izolaţiilor
stratificate sau al suprafeţelor de contact dintre doi izolanţi solizi, componentele
tangenţiale ale câmpului electric pot genera, la rândul lor, descărcări parţiale superficiale,
căi de curent, eroziuni (efectele lor fiind mai importante, îndeosebi, în cazul existenţei
unei poluări industriale) etc... Aceste zone de discontinuitate reprezintă, de fapt, zonele
critice ale izolaţiilor, căci aici se exercită şi solicitările mecanice şi termice cele mai
importante.
Valorile aproximative ale intensităţii câmpului electric din izolaţiile uzuale aflate
în exploatare sunt prezentate în Tabelul 2.
Tabelul 2. Solicitari electrice.

Echipamentul electric Izolaţia principală Emed [MV/m]

Condensatoare de Hârtie-polipropilenă impregnată cu 35 ... 38
putere de medie PCB
tensiune Hartie-polipropilena cu impregnanţi 41 ... 46
fără clor
Cabluri Impregnate Hârtie impregnată cu masă 3,5 ...4,5
de inalta galbenă

Extrudate Polietilenă Lângă Lângă

63 kV;225kV;400kV conductor ecran
6; 11 ; 15 3; 4; 6
Alternatoare Micabenzi din hartie de mica +
ţesătură de sticlă sau poliester + 2 ... 3
impregnare cu răşini sintetice
Transformatoare de Hârtie impregnată cu ulei. Canale cu 1 ... 3
t l i

Observaţii.
1) Dacă câmpul electric este mai uniform şi/sau grosimea izolaţiei este mai redusă,
solicitările electrice admisibile au valori mai mari (cabluri, condensatoare);
2) Izolaţiile impregnate cu ulei permit solicitări electrice mai mari, căci uleiul umple
golurile izolaţiilor şi reduce nivelul descărcărilor parţiale;
3) Piesele metalice de formă complicată şi izolanţii neomogeni determină, local,
câmpuri electrice foarte intense. De aceea, valorile medii ale intensităţii câmpului

4
 electric Emed sunt, în general, mai reduse (transformatoare uscate, generatoare
etc);
4) În cazul condensatoarelor, valorile lui Emed sunt mai mari, deoarece:
a) Dimensiunile reduse ale bobinelor permit executarea lor cât mai corectă;
b) Grosimea izolaţiei este redusă;
c) Impregnarea zonelor centrale ale bobinelor este relativ uşoară;
d) Condensatoarele nu sunt supuse unor solicitări mecanice şi termice foarte
mari.

1.1.1.2. Cazul izolatoarelor

În cazul izolatoarelor, degradarea izolaţiei se manifestă, fie prin apariţia unor
conturnări pe suprafeţele izolatoarelor, fie prin perforarea materialului solid dinc are sunt
constituite (ceea ce provoacă distrugerea lor). Distanţa de amorsare a arcului electric în
aer (în lungul izolatorului) se determină ţinând cont de starea mediului ambiant (ploaie,
ceaţă salină, poluare industrială etc.), stare care influenţează esenţial valorile tensiunii de
amorsare a arcului electric (tensiunea de conturare). Pentru a mări tensiunea de
conturnare(respectiv, lungimea de conturnare), izolatoarele se prevăd cu renuri.
Proiectarea izolatoarelor presupune determinarea grosimii izolaţiei astfel încât
tensiunea de străpungere să fie superioară celei de conturare (pentru ca izolatoarele să nu
se străpungă). Trebuie remarcat, de asemenea, că izolatoarele trebuie să-şi îndeplinească
rolul de suport mecanic chiar daca cel de izolator nu-1 mai pot îndeplini (lucru foarte
important în funcţionarea unor echipamente electrice.

1.1.2. Influenţa supratensiunilor

Toate echipamentele electrice sunt supuse unor supratensiuni trecătoare. În cele
ce urmează ne vom referi doar la echipamentele de IT, unde solicitările electrice sunt mai
severe.
1.1.2.1. Localizarea solicitărilor în izolaţie
Prima dificultate (şi nu cea mai mica) a proiectantului unui sistem de izolaţie
este cunoasterea repartiţiei câmpului electric în izolaţie. Această repartiţie depinde, în
cea mai mare parte, de forma căilor de curent (conductoarelor) şi de cea a tensiunii

5
aplicate. De exemplu, în cazul bobinelor unui transformator trifazat, tensiunea de
lucru (nominală) se repartizeaza (uniform) proportional cu numarul de spire,
dinspre punctul neutru spre extremităţile fazelor. În cazul unei supratensiuni cu front
foarte abrupt repartiţia tensiunii se face cu totul altfel, după o lege care depinde de valorile
capacitaţilor dintre spire şi dintre spire şi masă. A neglija asemenea fenomene, înseamnă a
subdimensiona izolaţia dintre spire, ccea ce ar duce la străpungerea acesteia în cazul unei
supratensiuni.
1.1.2.2. Efectele supratensiunilor
Incercările efectuate pe diferite sisteme de izolaţie au evidentiat acelaşi fenomen
(arhicunoscut) remarcat şi în cazul izolanţilor: amplitudinea supratensiunilor admisibile
(fără străpungere) este cu atât mai mare cu cât durata de aplicare a acestora este mai
redusă.
În practică, izolaţia se dimensionează astfel încât echipamentul să suporte fără a se
deteriora o undă de tensiune de formă şi amplitudine convenţional alese, adaptate la
condiţiile extreme de funcţionare ale acestuia.
In mod uzual se consideră că izolaţiile solide - dacă nu au fost străpunse - nu
conserva urme ale solicitărilor (supratensiunilor) la care au fost supuse. Această ipoteză
trebuie privită însă cu o oarecare circumspecţie, deoarece o asemenea solicitare ar putea
iniţia o arborescenţă electrică, care s-ar putea dezvolta, în continuare, chiar la nivelul
solicitării nominale a izolaţiei.

1.3. Solicitări mecanice

Izolaţiile solide trebuie să preia eforturile mecanice exercitate între
conductoarele active sau între acestea şi suporţii lor (de exemplu, miezul feromagnetic).
Aşadar, izolaţiile trebuie să suporte atât solicitările permanente corespunzătoare
funcţionării normale cât şi pe cele de scurtă durată care apar în cazul scurtcircuitelor.
1.3.1. Eforturi in funcţionarea normală
În cazul echipamentelor de puteri şi tensiuni mari, eforturile mecanice iau valori
considerabile. Aceste solicitări se datorează forţelor electromagnetice cu care câmpurile
magnetice acţionează asupra conductoarelor (barelor) din crestăturile statorice. De
exemplu, în cazul unui turbogenerator T330, izolaţia este supusă (în partea inferioară a

6
crestăturii statorice) la o presiune de 198 kN/m2. Desigur, izolaţiile termorigide de tip
Isotenax sau Micadur sunt proiectate să suporte presiuni mult mai mari (până la 350
kN/m2).
Forţele electrodinamice determină vibraţii ale conductoarelor cu frecvenţa de 100
Hz, care pot produce deteriorări importante ale izolaţiilor capetelor de bobine (care
trebuiesc rigidizate), îndeosebi la ieşirea bobinelor din miezurile feromagnetice.
Dilatările şi contracţiile alternative datorate variaţiilor de temperatură
(corespunzătoare regimurilor variabile de funcţionare ale echipamentelor electrice)
determină dezlipiri ale izolaţiilor de părţile conductoare şi abraziunea suprafeţelor prin
frecări repetate. Iată de ce, în proiectarea sistemelor de izolaţie, adeziunea izolaţiilor la
suprafeţele conductoare prezintă una dintre caracteristicile importante care trebuiesc luate
în considerare.
1.3.2. Eforturii de scurtă dura tă
1.3.2.1. Scurtcircuite
În cazul scurtcircuitelor produse în echipamentele electrice de puteri mari,
forţele electrodinamice, care acţionează asupra conductoarelor iau valori considerabile
(sunt proporţionate cu pătratul intensităţii curentului), cu mult superioare eforturilor
care apar în cazul funcţionării nominale. Valorile raportului dintre solicitările la
scurtcircuit şi solicitările normale sunt prezentate în Tabelul 3, în care In reprezintă
curentul nominal (valoare efectivă), Îsc,sim- valoarea de vârf a componenţei periodice a
curentului de scurtcircuit şi Îsc,asim- prima valoare de vârf a componentei periodice a

curentului de scurtcircuit în cazul unui scurtcircuit asimetric (Isc,asim= 3Î sc,sim).

Tabelul 3. Valori ale solicitărilor la scurtcircuit raportate la cele nominale

Echipamentul electric Îsc, sim Îsc, asim Fsc

2 In 2 In Fn

Bare de conexiune într-un post de 225kV 20 36 1800

Transformator de distribuţie 20kV/IT 25 45 2000
Transformator de interconexiune 7…10 13…18 150…300
Alternator 2,5…5 4,5…8 20…80

7
 Intensitatea (amplitudinea) mare a solicitărilor mecanice arată foarte clar
necesitatea de a prevedea în sistemul de izolaţie o “calare” foarte bună a conductoarelor şi
o absenţă totală “jocurilor” între bobine şi miezurile feromagnetice (“jocuri” care pot
aparea şi datorită îmbătrânirii izolaţiilor sub acţiunea căldurii). Pentru verificarea stării
de rigidizare a conductoarelor se aplică o presolicitare, nivelul acesteia fiind ales astfel
încât să nu producă (ea, însăşi) o deformare a izolaţiei.
1.3.2.2. Alte solicitări
Diferite regimuri tranzitorii ale maşinilor electrice pot genera eforturi mecanice
considerabile. Acestea pot fi accidentale (de exemplu, cuplarea incorectă a unui
alternator) sau se pot datora însuşi regimului de funcţionare a agregatelor (pornirea
motoarelor asincrone cu rotor în scurtcircuit (când curentul poate creşte de 5...10 ori
faţă de cel nominal) sau funcţionarea motoarelor de antrenare a malaxoarelor de cauciuc
şi a morilor (unde sarcina este variabilă).

1.4. Solicitări termice

1.4.1. Actiunea temperaturii
Majoritatea sistemelor de izolaţie conţin materiale organice, în special polimeri.
Proprietăţile lor dielectrice variază cu temperatura (ca urmare a transformărilor
reversibile sau ireversibile care se produc în structurile acestora): sub acţiunea
căldurii şi, eventual, a mediului ambiant (radiaţiile, oxigenul, umiditatea etc.) se
iniţiază şi se desfasoară reacţii chimice de degradare. Acestea determină pierderi de
masă, reducerea grosimii izolaţiei, o reducere a rezistenţei la umiditate (datorită
modificărilor chimice ale suprafeţelor şi apariţiei fisurilor), reducerea progresivă a
proprietăţilor mecanice (asociată cu o reducere a rigidităţii dielectrice), o creştere a
factorului de pierderi şi o reducere a rezistivităţii electrice etc.
Probleme deosebite pot apărea în zonele de contact al izolaţiei cu
conductoarele, îndeosebi în cazul scurtcircuitelor.
1.4.2. Încălzirea în funcţionarea normală
Într-un echipament electric aflat în exploatare, sursele de căldură sunt
localizate în zonele în care se produc pierderi de energie, respectiv în:
• conductoare (pierderi prin efect Joule);

8
 • circuite magnetice (pierderi prin histerezis magnetic şi curenţi Faucault);
• sistemul de izolaţie (pierderi prin polarizare şi prin conducţie electrică).
Căldura dezvoltată este evacuată spre sistemul de răcire prin izolaţie. Drept urmare
repartiţia temperaturii depinde de conductivitatea termică a materialelor electroizolante
din care este realizată izolaţia, de temperatura mediului ambient, de structura fizico-
chimică a izolaţiei etc.
In practică trebuiesc cunoscute punctele cele mai calde ale izolaţiilor. Cum
calculele de proiectare nu permit determinarea cu exactitate a valorilor maxime ale
temperaturii (căci calculele se fac pe modele fizice simplificate), în timpul funcţionării
echipamentelor electrice se fac măsurări (continue şi/sau periodice) de temperatură în
diferite puncte ale sistemelor de izolaţie (se introduc termocuple în diferite zone din
izolaţie (presupuse "calde")).
Observaţii
1) La efectuarea calculului termic al unui echipament electric trebuie avut în vedere
şi faptul că, în timp, eficacitatea sistemelor de răcire scade (ca urmare a
reducerii secţiunilor sau a "înfundării" canalelor de răcire) şi că temperatura
ambiantă. poate, de asemenea, prezenta variaţii importante (în limite definite prin
norme).
2) Ciclurile de funcţionare a echipamentelor sunt astfel alese încât sarcina
medie măsurată pe intervale de câteva zile sau câteva luni să nu depăşească
valorile prescrise în norme.
3) Rezultatele obţinute prin încercări funcţional şi prin experienţa în serviciu
permit stabilirea creşterii maximale a temperaturii suportabilă de un sistem de
izolaţie dat (ea nu este însa direct măsurabilă).
4) Calculul repartiţiei temperaturii în izolaţie are la bază ecuaţia Fourier de bilanţ
termic.
1.4.3. Şocuri termice
Sistemele de izolaţie pot fi supuse în exploatare (îndeosebi, în cazul
suprasarcinilor sau scurtcircuitelor) unor temperaturi maxime admisibile pentru durate
foarte scurte. Acest fenomen se ia în considerare la proiectarea sistemelor de izolaţie,

9
fixându-se totodată duratele şi intensităţile curenţilor maxim admisibili. În asemenea
cazuri se pot produce:
• fisuri microscopice în interiorul izolaţiilor termorigide;
• înmuierea izolaţiilor termoplastice, urmată de deformarea acestora (ceea ce
poate produce o creştere a intensităţii câmpului electric, urmată de străpungerea
izolaţiei
• în izolaţiile impregnate cu lichide pot apărea bule de gaz (sediul unor DP).
In Tabelul 4 sunt prezentate valorile temperaturilor limită admisibile la scurtcircuite
pentru unele echipamente electrice.

Tabelul 4. Valori ale temperaturii maxime la scurtcircuit.

Echipamentul electric Tipul izolaţiei Temperatura limită [°C]

Cabluri Polietilenă de joasă densitate 150

Polietilenă de înaltă densitate 180
Polietilenă reticulată chimic 250
Transformatoare Hârtie impregnată cu ulei 250
Transformatoare HT Hârtie impregnată cu raşini 200

Observaţie
Temperaturile limită la scurtcircuite sunt limitate şi de proprietăşile mecanice ale
conductoarelor(îndeosebi, în cazul aluminiului).

1.5. Solicitări ale mediului ambient

Solicitările corespunzătoare mediului ambiant pot provoca degradări specifice sau
pot intensifica degradările generate de factorii care intervin normal în
funcţionarea echipamentelor (câmpul electric, solicitările mecanice). Astfel:
a) Oxigenul este cel mai important factor de degradare şi acţionează asupra
majorităţii sistemelor de izolaţie. Pentru reducerea efectelor sale, în izolaţii se
introduce antioxidanţi;
b) Umiditatea atmosferică pătrunde în majoritatea izolaţiilor naturale (hârtie, ulei,
mineral), reducând proprietăţile dielectrice ale acestora. Echipamentele cu sisteme
de izolaţie sunt întotdeauna închise ermetic, iar cablurile de înaltă şi foarte înaltă

10
 tensiune se prevăd cu straturi protectoare etanşă;
c) Poluarea atmosferică industrială (praf de cărbune, ciment) şi ceaţa salină (în regiunile
marine) reduce considerabil rigiditatea electrică a izolatoarelor;
d) Radiaţiile (de orice tip) provoacă degradarea materialelor organice.

1.6. Îmbătrânirea sistemelor de izolaţie

Acţiunea factorilor analizaţi mai sus conduc la o îmbătrânire fizică şi
chimică izolaţiilor.
1.6.1. Îmbătrânirea fizică
Îmbătrânirea fizică produce o modificare a structurii fizice a materialului şi se
face cu sau fără tranfer de masă.
a) Cu transfer de masă
Dacă un solvent pătrunde într-o izolaţie pe bază de polimeri se poate produce
o plastifiere, urmată de o umflare a izolaţiei şi/sau o pierdere a „adausurilor”
(respectiv a antioxidantilor, inhibitorilor etc.) prin extracţie şi evaporare. Dacă
materialul este supus unor solicitari mecanice sau electrice, solventul poate provoca o
fisurare a zonei exterioare, fisurile dezvoltându-se spre interiorul izolaţiei.
„Umflări” asemănătoare se pot produce şi prin pătrunderea apei, ceea ce face
ca rezistenţa de izolaţie să scadă. Acest fenomen apare, îndeosebi, când
echipamentele electrice şi ales, maşinile electrice) nu funcţionează.
b) Fără transfer de masă
În cazul izolaţiilor neomogene, datorită unor şocuri termice pot apărea (ca
urmare a coeficienţilor de dilataţie liniară diferiţi) fisuri în interiorul izolaţiilor.
Dacă un material izolant este termodinamic instabil, după punerea în exploatare a
sistemului de izolaţie, acesta poate suferi un proces de îmbătrânire fizică internă
(cazul maselor de turnare neomogene).
1.6.2. Îmbătrânirea chimică
Îmbătrânirea chimică implică o modificare chimică a materialului sub
acţiunea mediului ambiant şi se suprapune peste îmbătrânirea fizică.

11
 1.6.2.1. Îmbătrânirea termică în prezenţa oxigenului
Îmbătrânirea termică în prezenţa oxigenului se produce la temperaturi
moderate (sub 300 oC) şi are ca efecte principale:
• reducerea temperaturii critice, începând de la care se poate produce o îmbătrânire
termochimică anaerobă (fără O2);
• intensificarea proceselor exoterme (cu degajare de căldură);
• intensificarea reacţiei de rupere a lanţurilor moleculare polimerice în raport cu cea de
reticulare.
Pentru încetinirea acestui proces de îmbătrânire, în izolaţii se introduc antioxidanţi.

1.6.2.2. Îmbătrânirea prin hidroliză

Sub influenţa umidităţii (peste 95 %) şi a temperaturii (peste 100 °C), o serie
de polimeri (poliesterii, poliuretanii etc.) pot să se degradeze prin ruperea lanţurilor
moleculare.
1.6.2.3. Îmbătrânirea climatică
Îmbătrânirea climatică se datorează expunerii directe a materialelor radiaţiilor
solare, variaţiilor de temperatură, agenţilor poluanţi etc. Pentru protejarea izolanţilor se
pot utiliza o serie de substanţe: pigmenţi minerali, absorbanţi de UV etc. Efectul principal
al imbătranirii climatice constă în formarea unor căi conductoare pe suprafeţele izolaţiilor.
1.6.2.4. Îmbătrânirea electrică
Dacă în izolaţie se produc DP, acestea determină, printre altele, formarea de
radicali liberi foarte activi. Aceşti radicali reacţionează rapid cu oxigenul, provocând o
degradare generală sau locală a izolaţiei polimerice prin formarea de arborescenţe electrice
şi/sau electrochimice.
10.6.2.5. Imbatranirea radio-chimica
Radiaţiile de mare energie (α, β, neutroni) determină ruperea lanţurilor moleculare şi
realizarea unor reticulări ale polimerilor (oxigenul reactionând rapid cu radicalii liberi
formaţi). În general, masa moleculara scade, iar proprietăţile dielectrice se înrăutăţesc
(rezistivitatea scade, factorul de pierderi creşte etc.).

12
1.6.2.6. Îmbătrânirea biochimică
Anumite microorganisme (mucegaiuri, ciuperci, insecte) produc o degradare a
polimerilor (respectiv, o degradare biochimică sau un consum al aditivilor).
Biodegradarea este favorizată de mediile umede la temperaturi superioare celei ambiante
(un maxim de degradare observându-se la 30 °C). Pentru limitarea degradării biochimice
se adaugă o serie de substanţe speciale: fenoli, ftalimide, derivaţi organometalici etc.

1.6.2.7. Îmbătrânirea mecano-chimică

Sub acţiunea solicitărilor mecanice se poate produce o fracturare a
macromoleculelor: apar radicali de capăt foarte activi, care reacţionează cu oxigenul,
producând, în material, microfisuri şi, apoi, macrofisuri.

BIBLIOGRAFIE

10.1. A. Ifrim, P.V. Noţingher, Materiale electrotehnice, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucuresti, 1992.
10.2. L.A. Dissado, J.C. Fothergill, Electrical Degradation and Breakdown in
Polymers, Peter Pelegrinus Ltd, London, 1992.
10.3 S. Horun, O. Sebe, Degradarea şi stabilizarea polimerilor, Editura Tehnică,
Bucureşţi, 1983.
10.4 L.C.E. Struik, Physical Aging in Amorphous Polymers and other Materials,
Elsevier, New York, 1978.
10.5 S.H. Hamid, Handbook of Polymer Degradation, 2 n Edition, Marcel Dekker,
Inc., New York, 2000.
10.6. R. Bartnikas, R.M. Eichhorn, Electrical Properties of Solid Insulating
Materials: Molecular Structure and Electrical Behaviour, ASTM, Baltimore,
1983.

13