Prof. univ.dr.ing.

Luminița Georgeta Popescu

Curs nr. 1

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE DESPRE INSTALAȚIILE DE

PROTECȚIE

1.1. Noţiuni generale

Transportul energiei electrice de la producător (centrale electrice) la consumator, se

realizează prin intermediul liniilor, reţelelor şi echipamentelor electrice.
Instalaţia electrică defineşte un ansamblu de echipamente electrice interconectate într-un
spaţiu dat, formând un tot unitar şi având un scop funcţional bine determinat.
În diversitatea cazurilor concrete, care pot fi luate în considerare, comun este faptul că
orice instalaţie electrică presupune o serie de echipamente electrice, precum şi interconexiunile
dintre acestea, realizate prin diferite tipuri de conductoare electrice.
Prin echipament electric se înţelege, în general, orice dispozitiv întrebuinţat pentru
producerea, transformarea, transportul, distribuţia sau utilizarea energiei electrice. Această
ultimă destinaţie, reprezentând scopul final al întregului proces de producere, transport şi
distribuţie, defineşte o categorie distinctă de echipamente, denumite receptoare. Receptoarele
electrice sunt dispozitive care transformă energia electrică în altă formă de energie utilă
(luminoasă, mecanică, termică,chimică).

Acestea se împart în:

- receptoare de iluminat;
- receptoare de forţă, care pot fi electromecanice (motoare electrice, electromagneţi,
electroventile), electrotermice (cuptoare electrice, agregate de sudare) sau
electrochimice (băi de electroliză, galvanizare).

În majoritatea cazurilor, receptoarele electrice nu sunt elemente izolate, ele fiind grupate
pe utilaje cu destinaţii tehnologice bine determinate. Ansamblul utilajelor şi receptoarelor
izolate care necesită alimentarea cu energie electrică şi concură la realizarea procesului de
producţie dintr-o secţie sau întreprindere face parte din echipamentul tehnologic al acestuia.
Când se fac referiri la anumite instalaţii concrete, prin echipamentul electric al acestora

1
 Protecția sistemelor electroenergetice

se înţelege totalitatea maşinilor, aparatelor, dispozitivelor şi receptoarelor electrice ataşate

instalaţiei respective (sau utilajului respectiv).
Continuitatea în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor reprezintă cea mai
importantă condiţie calitativă.
Pentru a studia modul în care se realizează o instalație de protecție, va trebui mai întâi să
vedem ce tipuri de defecte pot apărea în instalațiile electrice.

1.2. Defecte posibile în instalaţiile electrice

Defectele care apar în instalaţiile electrice sunt foarte complexe, atât ca desfăşurare, cât şi
din punctul de vedere al efectelor pe care le pot produc, în practică fiind foarte greu de distins
cărei categorii îi aparţine defectul care a avut loc, dat fiind faptul că cel mai adesea apar defecte
combinate.
În clasificarea defectelor din instalaţiile electrice după natura lor, trebuie menţionate în
primul rând cele care constau în deteriorarea (străpungerea sau conturnarea) izolaţiei.
Majoritatea defectelor reprezintă o deteriorare a izolaţiei sub o formă sau alta, indiferent
că aceasta este constituită din materiale izolate speciale, sau de mediul izolant natural (aerul),
deteriorarea constând în acest ultim caz, în reducerea sau chiar anularea proprietăţilor izolante
ale aerului.
Diferitele forme sub care se manifestă defectele sunt: scurtcircuitele monofazate,
bifazate, sau trifazate şi punerile la pământ simple sau duble, fiecare dintre aceste genuri de
defecte având caractere şi forme de manifestare diferite, în funcţie de tipul reţelei în care apar.

Scurtcircuitul este cel mai grav defect ce poate apărea în funcţionarea instalaţiilor
electrice; el se poate produce între trei faze, între două faze, sau între o fază şi pământ (în
reţelele cu neutrul legat la pământ). Străpungerea sau conturnarea izolaţiei creează, pentru
curent, un drum de rezistenţă în general mică, mult mai mică decât a consumatorilor, ceea
ce duce la creşterea pronunţată a curentului, acesta devenind astfel un “curent de
scurtcircuit”.
Curentul de scurtcircuit, având o valoare mare, provoacă o creştere a căderii de
tensiune în generatoare şi în toate impedanţele pe care le parcurge, conducând la o scădere
generală a tensiunii în reţea, cu efecte dăunătoare asupra consumatorilor şi asupra funcţionării în
paralel a centralelor. La locul scurtcircuitului tensiunea poate deveni nulă şi consumatorii
învecinaţi sau cei din aval rămân nealimentaţi. Pe lângă acestea, curentul de scurtcircuit

2
 Prof. univ.dr.ing. Luminița Georgeta Popescu

provoacă şi deteriorări ale instalaţiilor, care pot fi foarte grave, prin solicitările dinamice şi
termice pe care le produce. Solicitările electrodinamice produse de curenţii de scurtcircuit
pot provoca îndoirea şi ruperea barelor, smulgerea bobinelor, desprinderea pieselor,
deschiderea intempestivă a separatoarelor, etc. Căldura foarte mare dezvoltată de curentul
de scurtcircuit poatre provoca topirea şi chiar vaporizarea materialelor, dilatări şi
desprinderi de piese.
Scurtcircuitul poate apărea sub două forme: scurtcircuit net (atingerea directă între
faze), şi scurtcircuit prin arc. Arcul electric având o mobilitate foarte mare poate sări de la o
fază la alta, extinzând astfel defectul. De asemenea, el poate sări la aparatele din jur, producând
deteriorări importante.

Scurtcircuitele care apar în maşini şi aparate au la bază tot deteriorarea izolaţiei, dar
au şi anumite forme particulare. Astfel, scurtcircuitul între faze, poate avea loc între înfăşurări
sau la bornele aparatului; scurtcircuitul monofazat apare prin deteriorarea izolaţiei unei faze faţă
de corpul aparatului legat la pământ.

i. Scurtcircuit trifazat

Prin scurtcircuit trifazat se înţelege contactul metalic sau prin rezistenţă (de obicei prin
arc electric) între cele trei faze ale unei instalaţii. El este denumit şi scurtcircuit simetric,
deoarece în cazul în care se produce prin rezistenţe egale, atât curenţii cât şi tensiunile îşi
păstrează simetria, cu toate că valorile lor se schimbă faţă de cele de regimul normal, anterior
defectului.
Valoarea eficace a componentei periodice a acestora este:

U
I sc(3) = (1.1)
3⋅Z

Scurcircuit bifazat

3
 Protecția sistemelor electroenergetice

În acest caz de defect, nu există simetrie între curenţi şi între tensiuni. Curenţii de
scurtcircuit circulă numai prin cele două conductoare scurtcircuitate. În circuit acţionează
tensiunea U dintre fazele defecte. Curentul de scurtcircuit se calculează cu relaţia:

U
I sc(2 ) = (1.2)
2⋅Z

Faţă de curentul de scurtcircuit trifazat produs în aceeaşi reţea şi în aceleaşi condiţii,

curentul de scurtcircuit bifazat este mai mic, raportul dintre cei doi curenţi de scurtcircuit fiind:

U
( 2)
I 3
sc
= 2⋅Z = (1.3)
I ( 3)
sc
U 2
3⋅Z

Scurtcircuitul monofazat

Scurtcircuitul monofazat este un defect care poate să apară doar în reţelele care au
punctul neutru legat la pământ şi constă în străpungerea sau conturnarea izolaţiei unei faze faţă
de pământ, realizându-se astfel o buclă de scurtcircuit.
Fenomenele sunt similare celor care se produc în cazul scurtcircuitelor trifazate sau
bifazate; se produce o creştere foarte mare a curentului şi o scădere accentuată a tensiunii (care
ajunge foarte mică la locul defectului), pe faza defectă.

Tensiunea care produce curentul de scurtcircuit este tensiunea pe faza defectă. Curentul
de defect este deci:

(1) Uf
I sc = . (1.4)
Zl + Z p

Curentul de scurtcircuit este în general un curent reactiv, defazat mult în urma tensiunii
care îl determină; în cazul defectului printr-un arc de rezistenţă apreciabilă, el are şi o
componentă activă.

4
 Prof. univ.dr.ing. Luminița Georgeta Popescu

În maşinile şi aparatele de dimensiuni mari, cu înfăşurări, apare un tip special de

scurtcircuit şi anume scurtcircuitele între spirele aceleiaşi faze (deteriorarea izolaţiei, şi
anume scurtcircuitarea tolelor magnetice prin defectarea izolaţiei dintre acestea, ceea ce
provoacă creşterea importantă a curenţilor din miezul de fier, putând duce la arderea acestuia.

Un alt defect frecvent întâlnit în instalaţiile electrice, constând tot în defectarea izolaţiei,
este punerea la pământ.
Într-o reţea cu punctul neutru izolat, punerea la pământ a unei faze nu constituie, prin
ea însăşi, un defect, neconducând la perturbări importante ale funcţionării. Ea este însă de cele
mai multe ori doar începutul unui defect mai grav, întrucât de obicei degenerează în scurtcircuit,
cu urmări cunoscute. De aceea, apariţia punerii la pământ trebuie semnalizată, pentru a se lua
măsurile necesare în vederea îndepărtării acestei stări anormale.

În afară de aceasta, ea produce totuşi unele mici perturbări, care deşi nepericuloase, sunt
indezirabile. Astfel, curentul de punere la pământ poate duce la o încărcare nesimetrică a
generatoarelor, încărcare care, fiind capacitivă poate provoca creşteri de tensiune care în
anumite condiţii devin periculoase. De asemenea, circulaţia unui curent prin pământ poate
provoca perturbări în liniile electrice din apropierea locului cu defect, în special în cele de
telecomunicaţii, prin inducerea unor tensiuni ce pot atinge valori periculoase.
Ca şi scurtcircuitul, punerea la pământ poate fi netă sau prin arc. Arcul, însă,
datorită mobilităţii sale, poate sări la alte faze, transformând punerea la pământ în scurtcircuit.
Deosebit de periculos este arcul intermitent, care constă în stingerea şi reaprinderea repetată a
arcului de punere la pământ, stingerea producându-se în momentele trecerii curentului prin
valoarea zero, iar reaprinderea în momentele cînd tensiunea alternativă atinge valori suficiente
pentru reamorsarea arcului în mediul încă ionizat. Arcul intermitent poate produce, în reţea,
supratensiuni care ating valori de aproximativ 3Ufază.
De altfel, chiar în cazul unei puneri la pământ nete, într-o reţea cu neutrul izolat, faza
defectă capătă potenţialul pământului, iar tensiunea faţă de pământ a fazelor sănătoase (care în
funcţionare normală este egală cu tensiunea pe fază), creşte de 3 ori, devenind egală cu
tensiunea între ele şi faza defectă.

Supratensionarea reţelei, în condiţiile existenţei unei puneri la pământ, poate provoca

apariţia unei a doua puneri la pământ pe o altă fază, defect cunscut sub denumirea de dublă
punere la pământ, care echivalează cu un scurtcircuit bifazat prin rezistenţă (rezistenţa traseului

5
 Protecția sistemelor electroenergetice

prin pământ). Această dublă punere la pământ poate avea loc pe fazele aceleiaşi linii sau a două
linii diferite, ceea ce complică defectul şi agravează efectele acestuia. Punerea la pămînt a unei
faze, într-o reţea cu punctul neutru legat la pământ este de fapt un scurtcircuit monofazat.

O altă categorie de defecte în afara celor menţionate pănă acum şi care aveau drept cauză
deteriorarea izolaţiei, o constituie întreruperile conductoarelor (nu numai ruperile propriu-zise,
dar şi arderea siguranţei pe o fază, deschiderea unui separator pe o singură fază).

Acest gen de defecte care duce la încărcări nesimetrice şi prin aceasta produce neajunsuri, este
însă rar întâlnit şi cel mai adesea însoţit de scurtcircuite sau puneri la pământ de exemplu în
cazul ruperii conductoarelor unei linii electrice aeriene.

În sistemele energetice, în afara defectelor propriu-zise, pot surveni abateri de la regimul

normal de funcţionare, care produc de asemenea perturbări şi pagube însemnate. Acestea
constau, în esenţă, în abateri ale parametrilor de funcţionare (tensiune, curent, frecvenţă),
de la valorile lor nominale.
Regimul anormal cel mai des întâlnit este regimul de suprasarcină. Acesta constă într-o
creştere a curentului peste valorile nominale şi poate fi provocat fie de creşterea intempestivă a
sarcinii, fie de scăderea, din diferite motive a puterii surselor generatoare. Suprasarcina este un
regim inadmisibil pentru funcţionarea de durată, în primul rând pentru că provoacă
solicitări (în special termice) ale instalaţiilor, care contribuie la uzura acestora, ducând până la
urmă la apariţia unor defecte propriu-zise; în al doilea rând, trecerea prin instalaţii a unor curenţi
care depăşesc valorile normale produce scăderi semnificative ale nivelului tensiunii, ceea ce are
ca efect absorbirea de către consumatori a unor curenţi şi mai mari (pentru a se menţine puterea
constantă), producându-se o scădere în continuare a tensiunii. Un asemenea fenomen, care poate
duce la ieşirea din sincronism şi la declanşarea tuturor surselor generatoare, deci la întreruperea
totală a funcţionării sistemului energetic, este cunoscut sub numele de avalanşă de tensiune.
Un alt regim anormal de funcţionare, îl constituie apariţia pendulărilor între grupurile
generatoare sau chiar între centrale, când acestea funcţionează cu frecvenţe diferite, pendulări
care de asemenea pot duce la întreruperi totale.

6
 Prof. univ.dr.ing. Luminița Georgeta Popescu

Întrebări recapitulative pentru fixarea cunoștințelor de bază:

1. Care sunt cele mai importante defecte care pot să apară în instalațiile
electroenergetice?
2. Cum se manifestă un scurtcircuit?
3. Care sunt efectele unui scurtcircuit?
4. În ce constă regimul de suprasarcină?
5. Cum se manifestă un regim de punere la pământ?