Sunteți pe pagina 1din 33

Universitatea “Valahia” Târgovişte

Facultatea de Inginerie Electrică


Sisteme şi echipamente moderne în producerea şi utilizarea energiei
Anul II

Compatibilitatea Electromagnetică
PERTURBAŢII ŞI INTERFERENŢE ELECTROMAGNETICE
NORME ŞI STANDARDE DE COMPATIBILITATE ELECTROMAGNETICĂ
TRANSMITEREA PERTURBAŢIILOR ELECTROMAGNETICE

Masterand : Mitroi Mădălin Bogdan


Februarie 2011
1. INTRODUCERE ÎN COMPATIBILITATEA ELECTROMAGNETICĂ

Noţiunea de Compatibilitate electromagnetică îşi are originea în


procesul de influenţare sau de interfaţă cunoscut în tehnica radio, în
sensul că dacă un receptor radio, acordat pe frecvenţa unui emiţător
radio, recepţionează şi un alt emiţător, se asistă la un fenomen de
interferenţă.
Cu timpul, o dată cu înmulţirea instalaţiilor şi aparatelor
electrice, alături de emiţătoarele radio convenţionale, a apărut
necesitatea de a se reconsidera conţinutul noţiunilor de “emiţător” şi
”receptor”. Noţiunile de “emiţător” şi “receptor ” nu se mai utilizează
astăzi doar la mijloacele de comunicaţie, ci au un sens mai larg.
În acest sens, se consideră drept emiţătoare de energie
electromagnetică atât emiţătoarele de radio şi televiziune, cât şi
circuitele electrice şi sistemele care neintenţionat produc energie
electromagnetică şi poluează mediul înconjurător, cum sunt:
- sistemele de emisie radio, televiziune, radar;
- lămpi cu descărcări în gaze în faza aprinderii;
- motoarele electrice cu colector;
- redresoarele şi invertoarele;
- tuburile cu descărcări în gaze;
- exploziile nucleare.
Exemple de receptoare de energie electromagnetică:
- Sistemele de recepţie a informaţiilor (telefonice, radar,
receptoarele radio şi TV, etc.).
- Sistemele de automatizare cu semiconductoare care pot recepţiona
semnale false;
- Sistemele de măsurare electronică a mărimilor electrice şi
neelectrice (senzori, traductoare, osciloscoape, înregistratoare,
voltmetre numerice );
- Sistemele de calcul, reţelele de calculatoare;
- Instalaţiile tehnologice care funcţionează cu fascicul de electroni;
- Microscopul electronic;
- Sistemele de achiziţie şi de prelucrare a datelor;
- Sistemele de scanare din tehnica medicală;
- Microelectronica de pe autovehicule;
- Stimulatoarele cardiace.
Unele echipamente electrice sau electronice pot fi considerate
din punctul de vedere al CEM atât emiţătoare cât şi receptoare. Intră
în această categorie, de exemplu:
- echipamentele în care se produc procese tranzitorii de natura să
determine nivele de tensiune sau de curent cu mult mai mari decât
valorile lor nominale. Putem încadra în această categorie procesele
de comutaţie ale sarcinilor inductive şi capacitive (de ex. la
deconectarea unei bobine de la o sursă de c.c. la bornele acesteia,
considerată sursă sau emiţător, apare o supratensiune pe care o
2
recepţionează tot bobina, în sensul că supratensiunea este de in-
terferenţă (perturbatoare) şi poate distruge izolaţia).
- în aparatele de radio-recepţie de tip superheterodină este inclus şi
un oscilator local, care duce la apariţia unor semnale cu frecvenţe
intermediare (de natura unui emiţător).
Toate acestea arată că trebuie discutată CEM a fiecărui aparat
în parte. VDE 0870 defineşte compatibilitatea electromagnetică
astfel:
Capacitatea unui dispozitiv electric de a funcţiona satisfăcător în
mediul său electromagnetic fără ca acest mediu, care aparţine şi
altor dispozitive, să fie inadmisibil perturbat.
Un dispozitiv electric se consideră corespunzător din punct de
vedere al compatibilităţii electromagnetice dacă în calitate de
emiţător produce emisii tolerabile iar în calitate de receptor are o
sensibilitate acceptabilă la perturbaţii, adică posedă o imunitate
suficientă la perturbaţii.
Creşterea tensiunii perturbaţiilor cauzată de exploatarea
sistemelor de acţionare electrică cu semiconductori, cât şi
sensibilitatea crescută a instalaţiilor e1ectronice folosite conduc, pe
de o parte la perturbaţii electrice în reţea, câţ şi la perturbaţii între
ele, iar pe de altă parte strânsă legătură a acestor instalaţii în
ansamblul lor şi a cablurilor din sistemul electroenergetic au
consecinţe nedorite asupra sistemului respectiv.
Pentru a evita întreruperile funcţionale este necesar să se ia
măsuri acceptabile din punct de vedere economic asigurând în acest
fel cu maximum de siguranţă compatibilitatea electromagnetică a
echipamentelor electrice şi e1ectronice.
Prin compatibilitatea electromagnetică a unui sistem de
echipamente electrice şi electronice înţelegem faptul că şi
echipamentele respective lucrează în conformitate cu destinaţia lor,
în mediile pentru care au fost proiectate să funcţioneze, fără a
încărca acest mediu cu câmpuri electromagnetice la un nivel
nepermis - care să influenţeze funcţionarea normală a
echipamentelor propriu-zise.
Este necesară şi o asociere a compatibilităţi electromagnetice
cu prezenţa fiinţei umane în câmpurile electromagnetice tot mai
intense şi adesea la frecvenţe ridicate, deoarece numai mişcarea
fiinţei umane în câmpul geomagnetic al pământului va induce curenţi
interni instantanei echivalenţi cu cei produşi de un câmp cu variaţie
sinusoidală, cu o valoare a inducţiei magnetice de aproximativ 0,1-
0,2 [T]. Aceste valori ale câmpului magnetic sunt comparabile cu cele
ale câmpurilor corespunzătoare frecvenţei puterii ambientale din cir-
cuitele de forţă din marea majoritate a cazurilor practice. Aceasta
înseamnă că de multe ori fiinţa umană care îşi desfăşoară activitatea
în astfel de medii poate fi supusă la fenomene de interferenţă,
efectele fiind de altfel vizibile pe termen mediu şi lung.
Un dispozitiv electric sau electronic se consideră compatibil
dacă în calitate de emiţător produce emisii tolerabile, iar în calitate
de receptor are o susceptibilitate acceptabilă la emisii perturbatoare
3
(adică prezintă o rezistenţă la perturbaţii - sau imunitate - suficientă).
Problema compatibilităţii electromagnetice se pune mai întâi la
receptoare atunci când este afectată recepţionarea ireproşabilă a
unui semnal util. Se vorbeşte atunci de existenta unei Interferenţe
ElectroMagnetice (IEM). Uneori chiar mărimea perturbatoare este
numită interferenţa electromagnetică, cu toate că pentru aceasta, cel
puţin la receptoare, se foloseşte termenul de imisie. Spre
exemplificare, un sistem de achiziţie şi prelucrare a datelor, compus
din:
- senzori (reductoare de curent, termocuple, ş.a.), considerat sursa;
- linie de racord;
- sisteme de stocare a datelor;
- interfeţe;
- elementul de execuţie, considerat receptor, poate fi influenţat de
energia electromag- netică perturbatoare în oricare din
componentele sale.
Interferenţele electromagnetice pot să se manifeste sub formă
de perturbaţii reversibile sau ireversibile. Exemple de perturbaţii
reversibile avem la pierderea temporară a inteligibilităţii la
convorbirile telefonice, pocniturile ce apar la comutarea aparatelor
electrice casnice (ex., la conectarea unui frigider apariţia perturbării
semnalului sonor şi luminos la televizoarele aflate în imediata
vecinătate), ş.a. Exemple de perturbaţii ireversibile sunt distrugerile
unor componente electronice de pe cablajele imprimate datorită
încărcării electrostatice, supratensiunile provocate de trăsnet (care
pot duce la distrugerea tuburilor electronice ale televizoarelor sau a
unor componente ale calculatoarelor sau reţelelor de calculatoare),
ş.a.
În practică interferenţele reversibile se împart, în funcţie de
intensitatea lor, în:
- interferenţe care produc reduceri de funcţionalitate, încă admisibile;
- interferenţe care conduc la o funcţionare eronată, inadmisibilă.
Datorită multitudinii de echipamente electrice şi electronice
care intră în discuţie şi pentru a putea exprima efectul de perturbare
în mod explicit, se folosesc pentru emiţător şi receptor denumirile de
element perturbator şi respectiv element perturbat. Se obţine în
acest mod modelul de interferenţă din fig. 1.

Element Mecanism de Element


perturbator cuplaj perturbator
(Emiţător) (Cale) (Receptor)

Fig. 1. Model de interferenţă cu element perturbator, mecanism de cuplaj şi element perturbat


Spre deosebire de interferenţele dintre diferite sisteme, care
mai sunt denumite şi "interferenţe intersistem" (sau interferenţe de
origine externă), emiţătorul şi receptorul pot să fie părţi ale aceluiaşi

4
sistem, adică pot să apară "interferenţe intrasistem" (sau
interferenţe de origine internă) - fig. 2.

Element Element Element Element


perturbator perturbat perturbator perturbat

Sistem I Sistem I Sistem I

Fig. 2. Interfaţă intersistem (stânga) şi intrasistem (dreapta.)

Exemple tipice de interferenţe intrasistem sunt:


- schimbul de semnale între liniile de date vecine la modulele
electronice;
- variaţiile de curent pe liniile de alimentare şi căderile de tensiune
inductive determinate de acestea;
- tensiunile de autoinducţie la deconectarea înfăşurărilor releelor şi
contactoarelor;
- fenomenele de reacţie parazită la amplificatoarele cu mai multe
etaje.

O compatibilitate electromagnetică satisfăcătoare se poate


obţine practic, în toate cazurile prin măsuri adecvate la:
- emiţător (prin ecranări, limitări ale spectrului, antene directive,
etc.);
- mecanismul de cuplaj (ecranare, filtrare, topologia reţelei,
transmisie optică, etc.);
- receptor (ecranare, filtrare, proiectarea schemei).
În cazul interferenţelor intrasistem asigurarea CEM poate fi
lăsată, de cele mai multe ori, în grija producătorului, respectiv a
utilizatorului, deoarece ambii sunt interesaţi în realizarea unui sistem
apt de funcţionare. În special în sisteme1e de prelucrare a datelor şi
de telecomunicaţii, eliminarea interferenţelor electromagnetice este
în interesul utilizatorului (de exemplu: la bănci - evitarea obţinerii
informaţiilor de pe monitor, în domeniul militar - evitarea interceptării
informaţiilor secrete).
În cazul interferenţelor intersistem din recepţia radio sau
televiziune, ca şi din sistemul public de telecomunicaţii, legiuitorul
prescrie, în cadrul masurilor de antideparazitare, valori limită pentru
emisiile tolerabile. Emisiile tolerabile reprezintă, în mod necesar, un
compromis care are în vedere atât natura emiţătorului, cât şi
cerinţele tehnice ale receptoarelor, în fiecare domeniu de frecvenţă.
Influenţarea sau interferenţa semnalului util se produce prin
intermediul unor cuplaje. Aceste cuplaje pot fi:
- galvanice, în cazul a două circuite electrice, cu o porţiune de
circuit comună;
5
- inductive, în cazul influenţării de către câmpuri magnetice
variabile în timp;
- capacitive, în cazul influenţării de către câmpuri electrice
statice sau variabile în timp;
- prin radiatie electromagneticii, în cazul în care semnalul de
interferenţă este produs de câmpul de radiaţie electromagnetică.

2. PERTURBAŢII ŞI INTERFERENŢE ELECTROMAGNETICE

În fig. 3 este prezentat întregul spectru de frecvenţe,


precizându-se, acolo unde este cazul, gama de aplicaţii specifice
pentru intervalele de frecvenţe respective:

Fig. 3. Spectrul de frecvenţă cu specificarea zonelor de


funcţionare pentru echipamentele electrice şi electronice

Pentru spectrul frecvenţelor radio din această figură sunt


precizate benzile de operare în tabelul următor:
Tabelul 1: Domeniile de operare ale frecvenţelor radio din fig. 3:

Frecvenţa Descriere Simbol


[MHz]
Frecvenţă foarteVLF
<0,03
joasă
0,03 - 0,3 Frecvenţă joasă LF

0,3 - 3 Frecvenţă medie MF


30 - 300 Frecvenţă înaltă HF
300 - 3 000 Frecvenţă foarteVHF
înaltă
3 000 - 30Frecvenţă superSHF
000 înaltă
30 000 - 300Frecvenţă extrem deEHF
000 înaltă
6
Indiferent de natura puterii reţelei electrice (cu putere infinită
sau cu putere finită), avem în vedere câteva probleme care apar cu
privire la modul de generare şi de propagare a semnalelor electrice
de frecvenţe ridicate şi care sunt comune acestor tipuri de reţele.
Apariţia flicker-ului, a impulsurilor electromagnetice, a zgomotelor, a
modului de emitere a semnalelor de frecvenţă radio (a perturbaţiilor,
în general), precum şi apariţia interferenţelor electromagnetice dato-
rate dispozitivelor semiconductoare de putere, sau liniilor telefonice
sau de transmitere de date sunt câteva astfel de exemple.
Modalităţile de analiză şi de limitare vor fi însă dependente de
puterea sistemului electroenergetic.
Oricum, sursele de astfel de semnale vor duce atât la o scădere
a calităţii energiei electrice la frecvenţe joase (cu ordinul armonicilor
mai mic de 50), cât şi a energiei electrice de înaltă frecvenţă.
Interdependenţele reciproce dintre aceste semnale arată clar
necesitatea luării unor măsuri adecvate pentru eliminarea sau
limitarea la minimum a efectelor acestora.

2.1. SURSE DE SEMNAL DE FRECVENŢE RIDICATE


2.1.1. IMPULSURI ELECTROMAGNETICE

Apariţia impulsurilor electromagnetice se datorează unor procese de


comutaţie ale dispozitivelor semiconductoare de putere şi altor
procese de comutatie, cu variaţie de scurtă durată, care apar
frecvent în sistemele electroenergetice moderne. Este însă puţin
probabil ca un impuls electromagnetic să rezulte din propagarea unui
impuls de tip Dirac. Totuşi analiza bazată pe metoda răspunsului
tranzitoriu (care se bazează pe produsul de convoluţie), poate da
informaţii utile despre funcţionarea internă a unei reţele electrice,
pentru diverse moduri de funcţionare. Analiza propagării impulsurilor
se bazează pe teoremele lui Kirchhoff - în cazul circuitelor cu
parametri concentraţi, respectiv pe utilizarea ecuaţiilor lui Maxwell -
în cazul circuitelor cu parametri distribuiţi. În cazul circuitelor cu
parametri distribuiţi însă analiza este mai dificilă deoarece modelele
construite în aceste cazuri sunt în general axate pe configuraţii
simple, fiind de multe ori dificil de utilizat la structuri complicate de
reţea. Indiferent de tipul de reţea o concluzie este importantă pentru
ambele cazuri: adăugarea de noi sarcini în reţea cauzează de obicei o
amortizare mai rapidă a acestora.

2.1.2. SEMNALE DE ÎNALTA FRECVENŢĂ

Surse de astfel de semnale sunt:


Convertoare electronice de putere cu ordinul pulsului foarte înalt

Astfel de situaţii în practică sunt datorate necesităţii asigurării unei


puteri mari pentru anumiţi consumatori, cum sunt de exemplu
cuptoare pentru topirea aluminiului. Din cauza proceselor neuniforme

7
de topire, semnale de frecvenţă radio pot apărea în sistemul
electroenergetic în care cuptorul este conectat.

B. Descărcările electrice, atât cele naturale cât şi cele proiectate

Descărcările naturale (sau neintenţionate) sunt legate de procesele


de străpungere a dielectricilor, de la condensatoarele şunt, cabluri,
etc. Spectrele acestor descărcări cuprind în general o plajă largă de
frecvenţă, care, include aproape întotdeauna frecvenţele radio (cu
valori depăşind 100 kHz).
Descărcările electrice proiectate se referă la proiectarea anumitor
tipuri de echipamente, a căror funcţionare normală se realizează în
zona frecvenţelor radio. Intră în această categorie lămpile
fluorescente cu balast electronic, precum şi anumite tipuri de aparate
medicale (care radiază energie pe frecvenţele radio). Intră de
asemenea în această categorie sarcinile care folosesc semnalele RF
în funcţionarea lor normală, cum sunt transmiţătoare radio de mare
putere, ce introduc semnale RF în sistemele de distribuţie.
În toate aceste cazuri rolul important pentru modul în care se
propagă energia corespunzătoare frecvenţelor radio revine
fenomenelor de radiaţie electromagnetică şi cuplajelor electrostatice.
Din cauza greutăţii modelării componentelor sistemelor electroener-
getice pentru semnale RF şi a eventualelor bucle de rezonanţă ce pot
apare la frecvenţele radio, în practică sunt necesare teste care să
verifice compatibilitatea electromagnetică a echipamentelor în zona
frecvenţelor radio. Spre exemplu radiaţia corespunzătoare
frecvenţelor radio poate penetra circuitele releelor de protecţie,
putând induce tensiuni în circuitele ohmice ale acestora. Standardul
ANSI/IEEE C37.90.2 descrie testele care trebuie efectuate pentru a
verifica funcţionarea corectă a releelor în medii cu semnale RF,
verificându-se în acest mod dacă nu cumva sunt afectate
caracteristicile releului în prezenţa semnalelor RF.
Interferenţa electromagnetică cu semnalele RF poate fi blocată prin
utilizarea ecranărilor şi a filtrelor pentru frecvenţele radio (fig. 4).
Ecranele se realizează prin utilizarea unor materiale cu
conductivitate mare (ex. Au, Ag, Cu).

8
Fig. 4. Filtre pentru diminuarea interferenţei electromagnetice dintre
semnalele RF şi circuitele de sarcină.
Măsuri suplimentare pentru reducerea interferenţei electromagnetice
în aceste cazuri se referă la pământarea miezurilor trafo, adăugarea
de bobine de şoc (pe linie) şi de miezuri de ferită (crescând în acest
fel inductanţa la bornele sursei de putere), izolarea circuitelor
afectate de semnale RF de cele mai puţin afectate (acolo unde este
posibil de realizat) prin creşterea lungimii circuitului, folosirea
optocuploarelor - prin care se izolează semnalele de comandă de
semnalele din alte circuite. Standardul ANSI 377 limitează emisia
datorată echipamentelor cu curenţi purtători pe liniile de transmisie a
energiei din echipamentele de comunicaţii mobile.

2.1.3. ZGOMOTE

Zgomotul este un termen care se referă la fenomene


probabilistice, el însemnând de fapt un proces stochastic (tensiunea
sau curentul reprezintă o mărime stochastică). Descrierea zgomotului
se poate face cu trei funcţii stochastice principale (funcţia de timp,
v(t), spectrul ei de frecvenţă, V( ω), funcţia de densitate de
probabilitate a procesului) şi alte două funcţii care descriu procesele
stochastice în general şi zgomotele electrice în particular (prima şi
respectiv a doua funcţie caracteristică).
Sursa principală de zgomot în sistemele de putere o constituie
arcul electric. El poate apare intenţionat (la furnale, lămpi cu arc,
aplicaţii cu plasma) dar şi neintenţionat (la străpungerea
dielectricilor, la străpungerea aerului - în cazul unui spaţiu insuficient
între părţile conductoare la circuitele de IT, sau la anumite conectări
greşite, etc.). Zgomotul apare de asemenea în procesele de
comutaţie ale convertoarelor electronice de putere, care duc la
schimbări rapide ale tensiunilor sau curenţilor. Natura zgomotului
care apare este datorată atât conducţiei electrice cât şi radiaţiei
electromagnetice. Zgomotul de conducţie în linia de putere datorat
proceselor de comutaţie ale convertoarelor de putere este cu câteva
ordine de mărime mai mare decât zgomotul radiat în spaţiul
înconjurător. Dulapurile metalice utilizate pentru amplasarea
convertoarelor de putere reduc şi mai mult zgomotul de radiaţie.
Exista o clasificare a tipurilor de zgomot care ţine seama de
conductoarele implicate:
(a) Modul normal (sau transversal), în care sunt implicate numai
conductoarele fazelor. Zgomotul normal (se mai numeşte şi
diferenţial) se referă la cazul când tensiunile de linie sunt
contaminate de zgomot, fără însă a fi implicaţi şi conductorii de
masă. El rezultă din sarcini de tip arc conectate între linii. Transmisia
9
zgomotului normal trebuie să ţină seama de capacităţile parazite
între componentele sistemului şi cuplajelor mutuale dintre circuite
care pot apare. În cazul convertoarelor de putere transmisia este
realizată prin linia de intrare la sistemul utilitar şi prin reţeaua pentru
latura de c.c. la sarcină în convertorul de putere (fig. 5).

Fig.5. Transmisia zgomotului normal (diferenţial) şi a zgomotului de mod comun


(transversal) la un echipament electronic de putere

(b) Modul comun (sau longitudinal) se referă la cazul în care


oricare conductor din cele puse la masă este implicat, ceea ce
înseamnă că tensiunile de fază (sau fază - neutru) pot conţine
zgomot. Zgomotul de mod comun poate apare de asemenea din arc,
dar şi datorită efectului de proximitate al conductoarelor puse la
masă de conductoarele ce conţin zgomot, sau din conectarea
incorectă a conductoarelor de siguranţă şi de referinţă pentru masă.
Transmisia zgomotului de mod comun se realizează în întregime prin
capacităţi parazite şi prin câmpuri parazite electrice şi magnetice.
Astfel de capacităţi parazite există între diferitele componente ale
sistemului electroenergetic şi între componentele sistemului şi masa
(fig.5).
Zgomotul de mod comun este greu de eliminat deoarece
problemele zgomotului de mod comun sunt asociate cel mai des eu
semnalele de comunicaţii şi de date, care sunt semnale de nivel
foarte mic (de ordinul mW - lor cel mai des), comparativ cu
semnalele din sistemele electroenergetice de putere (de ordinul kW -
lor sau al MW - lor).
La instalaţiile de calculatoare şi alte tipuri de sarcini care
utilizează echipamente de procesare a datelor şi semnalelor, cu nivel
extrem de scăzut al semnalului, alegerea incorectă a masei de
referinţă poate duce la abateri ale tensiunii, care va distorsiona şi
interfera cu semnalele care folosesc masa de referinţă ca un punct
de tensiune de referinţă "zero". În anumite aplicaţii de canale de date
s-au folosit optocuploare, prin care s-a încercat o izolare a liniilor de
date de circuitele de putere (fig.6).

10
Fig. 6. Schema cu optocuplor prin care se izolează liniile de
transmisii de date de circuitele de putere

Optocuplorul este un tranzistor sensibil la lumină ce poate fi


trigerat de o fotodiodă. Izolaţia între fotodioda şi tranzistor este
foarte bună şi dispozitivul se poate utiliza pentru a izola atât liniile de
date cât şi circuitele de masă.
Singura soluţie reală pentru diminuarea efectelor zgomotului de mod
comun este evitarea folosirii masei de referinţă pentru transportul
curentului electric. În S.U.A. Codul Electric Naţional conţine standarde
cu privire la folosirea de conductoare pentru neutru, pentru
pământare în condiţii de siguranţă şi pentru conductoarele de masă
de referinţă.
O distincţie între pământ şi masă la echipamentele de curenţi
tari şi la cele electronice este necesară în vederea evitării pericolelor
de electrocutare şi a eliminării interferenţelor.

3. NORME ŞI STANDARDE DE COMPATIBILITATE


ELECTROMAGNETICĂ

Introducere în problematica prescripţiilor pentru


compatibilitate electromagnetică

În trecut, organizaţii dintre cele mai diferite s-au ocupat cu


activităţi de standardizare în domeniul CEM, ca urmare a prezenţei
acestei problematici în toate domeniile electrotehnicii şi a
numeroaselor sale aplicaţii în alte ramuri. Această diversitate,
11
împreună cu complexitatea tematicii şi cu cerinţa actuală de
armonizare a activităţilor de standardizare la nivel european, permite
să se observe că standardizarea în domeniul compatibilităţii
electromagnetice a fost abordată într-un mod foarte eterogen. Pentru
a uşura tratarea acestui gen de probleme, în cele ce urmează se vor
prezenta principiile şi stadiul actual al standardizării în domeniu.

Conform cu cele prezentate anterior, reprezintă criterii pentru


compatibilitatea electromagnetică a unui aparat, pe de o parte,
nedepăşirea unor valori limită pentru emisiile perturbatoare şi pe de
altă parte, tolerarea unor valori limită pentru imisiile perturbatoare.
Ambele se obţin prin practicarea coordonată a unor măsuri respectiv
mijloace de antiparazitare.
Din acest punct de vedere, standardele CEM se pot clasifica în
trei respectiv şase categorii : standarde pentru emisii perturbatoare,
standarde de imunitate la perturbaţii, standarde pentru componente
de antiparazitare.
Domeniul emisii perturbatoare formează de decenii obiectul
disciplinei clasice, antiparazitarea radio, care a fost până acum
reglementată, de exemplu, în Germania prin "Legea privind
funcţionarea aparatelor de înaltă frecvenţă"
(Hochfrequenzgerategesetz "HfrG''), lege a cărei aplicare a expirat la
31.12.1995. De la 13.11.1992 este valabilă şi noua "Lege asupra
compatibilităţii electromagnetice a aparatelor ("EMVG''), care va
reglementa în viitor atât emisiile cât şi imisiile perturbatoare, adică
imunitatea respectiv rezistenţa la perturbaţii. În perioada de tranziţie,
cele două legi de mai sus au fost valabile în paralel până la
31.12.1995. Domeniul normelor pentru componentele de
antiparazitare se referă numai la relaţia internă producător/client şi
de regulă nu implică intervenţia legislaţiei.
Clasificarea simplă şi clară prezentată aici nu a fost încă
realizată, fie datorită faptului că în practică există valori limită
diferite, specifice domeniului, produselor sau mediului, fie datorită
tradiţiei existente în standardizarea CEM, prin care sunt practicate
alte clasificări. Vom trata mai întâi organismele de standardizare şi
bazele juridice ale standardizării în cadrul CEM.

Organisme de standardizare în compatibilitatea


electromagnetică

12
La nivel internaţional, CEI (în engleză: IEC, International
Electrical Comission) coordonează standardizarea în întreaga
electrotehnică şi în acest cadru şi standardizarea pentru CEM. În
cadrul CEI, cu problemele CEM se ocupă în primul rând CISPR (Comite
International Special des Perturbations Radioelectriques).
Recomandările, respectiv prescripţiile elaborate de CISPR cu
participare internaţională, reprezintă baza pentru standardele
naţionale ale tuturor ţărilor (inclusiv pentru România).
Odată cu apariţia Comunităţii Europene, pe lângă organismele
internaţionale şi cele naţionale au apărut şi organisme regionale
(europene) a căror sarcină constă în realizarea normelor europene
(EN), de exemplu CENELEC (Comite Europeen de Normalisation
Electrotechnique, Bruxelles) şi ETSI (European Telecommunications
Standards Institute), fig. 6.1.
Normele care se află în prezent în lucru vor fi publicate treptat şi
conţinutul lor va fi împărţit în următoarele trei clase:
- Standarde generale, care descriu cerinţele minimale pentru
emisii perturbatoare şi imunitatea la perturbaţii în legătură cu tipul
de mediu, de exemplu locuinţe, industrie, construcţii speciale.
- Standarde de bază, care descriu metodele de măsurare şi de
încercare pentru caracterizarea CEM, precum şi parametrii limită
impuşi (important pentru producătorii de instalaţii de încercare la
CEM).
- Standarde de produs, care conţin indicaţii detaliate asupra
dispozitivelor de măsurare şi de încercare, asupra claselor de
severitate ale încercărilor etc., pentru anumite familii de produse.

13
Fig. 6.1. Structura ierarhică a organismelor de standardizare
pentru CEM.

În organismele respective, problemele specifice sunt studiate de


către Comitete tehnice CT (în engleză: TC, Technical Committees) şi
în cadrul acestora de aşa numitele Grupuri de lucru GL (în engleză:
WG, Working Groups). DKE - Comisia Germană pentru Electrotehnica.

De la 1.01.1992 noile standarde europene sunt juridic obligatorii


în măsura în care există şi sunt publicate în Monitorul oficial al UE.
Normele naţionale asemănătoare care existau la 30.06.1992 rămân
valabile în cadrul unei perioade de tranziţie până la 31.05.1995. Ori
de câte ori este posibil vor fi luate ca bază noile norme europene. De
la 1.01.1996 trebuie îndeplinite cerinţele pentru circulaţia liberă a
mărfurilor în cadrul UE şi sunt valabile exclusiv noile norme
europene respectiv normele naţionale armonizate cu acestea.
Normele CENELEC formează de multă vreme baza pentru
armonizarea normelor naţionale ale ţărilor membre ale UE.
Pentru întregirea imaginii, vom aminti şi domeniul
managementului spectrului electromagnetic. Odată cu intrarea în
funcţiune a primelor emiţătoare radio a apărut şi necesitatea unei
convenţii internaţionale asupra utilizării coordonate a spectrului de
înaltă frecvenţă. De atunci, de managementul spectrului se ocupă la
nivel mondial Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (în engleză:
ITU, în franceză: UIT).

În cadrul UIT găsim:

- IFRB (International Frequency Regulation Board) coordonează


alocarea frecvenţelor de emisie (în engleză: frequency allocation) la
nivel mondial în baza documentului Radio Regulations ;

- CCIR (Comite Consultatif International de


Radiocommunication), care colaborează strâns cu IFRB, coordonează
problemele tehnice şi de funcţionare ale comunicaţiilor radio;

- CCITT (Comite Consultatif International TeIegraphique et


Telephonique) coordonează problemele tehnice şi de funcţionare ale
comunicaţiilor telegrafice şi telefonice.

Pe lângă organizaţiile de standardizare citate mai sus care


elaborează norme CEM, fie în colaborare cu legiuitorul, fie la cererea
14
acestuia, există şi alte instituţii naţionale sau internaţionale, adesea
specifice unor domenii de activitate, ale căror norme nu sunt juridic
obligatorii, dar a căror cunoaştere şi aplicare este în interesul
producătorului dacă acesta vrea să aibă piaţă de desfacere pentru
produsele sale. Exemple tipice sunt normele de rezistenţă la
perturbaţii elaborate de NAMUR pentru industria chimică, normele
ISO pentru industria de automobile, norma ASTM referitoare la
celulele de măsurare pentru determinarea atenuării ecranelor
realizate din materiale plastice conductoare ş.a.m.d..
În final vom aminti normele pentru echipament militar (normele
VG) elaborate, de exemplu, în Germania de Oficiul Federal pentru
Tehnica Militară (BWB) care tratează problemele specifice CEM la
aceste echipamente. Aceste norme corespund în mare măsură cu
normele americane.
4. TRANSMITEREA PERTURBAŢIILOR ELECTROMAGNETICE

Aşa cum s-a precizat anterior, transmiterea unei perturbaţii


electromagnetice asupra receptorului de la sursa de interferenţă se
face prin intermediul unui cuplaj. Căile de transmitere pot fi descrise
matematic, ceea ce permite predeterminarea nivelului mărimii
perturbatoare la locul de recepţie. Evident, pe baza estimărilor făcute
este posibil ca efectul asupra receptorului să fie diminuat datorită
unor măsuri de neutralizare - "măsuri antiperturbative'', până la
realizarea CEM.

4.1. CUPLAJUL GALVANIC ŞI MĂSURI DE

NEUTRALIZARE
Întâlnim cuplajul galvanic atunci când există o impedanţă
comună între cel puţin două circuite electrice. Cuplajul galvanic
poate să apară în două situaţii distincte:
- Cuplajul galvanic între circuitele funcţionale (sau de
alimentare), cum este cazul consumatorilor aflaţi în derivaţie şi
alimentaţi de la aceeaşi reţea.
- Cuplajul galvanic între circuitul de alimentare şi circuitul de
punere la pământ, datorită legării la pământ a echipamentului (cuplaj
prin bucla de pământare).

4.1.1. CUPLAJ GALVANIC ÎNTRE CIRCUITE FUNCŢIONALE

Cuplajul galvanic între circuitele funcţionale apare dacă două


sau mai multe circuite au o impedanţă comună, când trecerea
curentului prin impedanţa comună este de natură să distorsioneze
15
curenţii din toate circuitele cuplate galvanic. În fig. 7.1. (a) este dată
schema de principiu privind cuplajul galvanic dintre circuitele 1 şi 2
prin intermediul impedanţei comune, Zc, cu notaţiile:

Fig. 7.. Cuplaj galvanic între circuite funcţionale: (a) schema completă;
(b) schema simplificată

E1, E2 - tensiunile electromotoare ale surselor laturilor aflate în


derivatie;
Ze1,Ze2- impedanţele interne ale surselor laturilor aflate în
derivaţie;
Zr1 Zr2 - impedanţele receptoarelor (circuitelor) cuplate galvanic.
În cazul funcţionării la o anumită frecvenţă se poate aplica pentru
determinarea curenţilor calculul în complex, pe baza schemei
simplificate din fig. 7.1. (b), în care: Zel +Zrl =Z1 şi Ze2 +Zr2 =Z2. În
această situaţie ecuaţiile de funcţionare ale circuitului sunt:

E1 = Z1 ⋅ I1 + Z c ⋅ ( I1 + I 2 )
(7.1)
E 2 = Z 2 ⋅ I 2 + Z c ⋅ ( I1 + I 2 )
(7.2)
Ecuatiile (6.1) şi (6.2) permit determinarea curenţilor din
laturilor receptoare:

I1 =
( )
E1 ⋅ Z 2 ⋅ I1 + E1 − E2 ⋅ Z c
Z1 ⋅ Z 2 ⋅ I1 + ( Z1 + Z 2 ⋅) Z c

( )
(7.3)

E2 ⋅ Z1 + E2 − E1 ⋅ Zc
I=
Z ⋅ Z + (Z + Z ⋅)Z
(6.4)

Dacă impedanţa de cuplaj Z


2 c ar fi nulă, curenţii din cele două
receptoare ar deveni:
I 01 =
1 2 1 2 c
E1
I 02 =
E2
Z1 Z2
Datorită cuplajului galvanic, receptoarele sunt exitate cu
tensiunile Zrl . I1, respectiv Zr2 . I1 (În absenţa cuplajului galvanic
16
aceste tensiuni de excitaţie ar fi: Zrl . I01, respectiv Zr2 .I02)' Altfel spus,
curentul fiecărui circuit provoacă pe impedanţa comună, Zc, o cădere
de tensiune care reprezintă, pentru celălalt circuit, o tensiune
perturbatoare de mod normal. Decuplarea celor două circuite se
poate realiza dacă rămân în continuare cuplate galvanic, fără însă a
mai avea o impedanţă comună de cuplaj. Ca exemple de astfel de
cuplaje întâlnite în practică, pot fi considerate:
1. Reacţia asupra reţelei de alimentare creată de sursele în
comutaţie şi de convertoarele statice.
2. Variaţiile de curent la comutarea circuitelor integrate
numerice şi la
acţionarea bobinelor contactoarelor şi releelor.
3. Curenţii din circuitele de alimentare ale motoarelor cu
colector, etc.

Analiza cuplajului galvanic prin rezistenţa internă a sursei de


alimentare comune, respectiv prin impedanţele liniilor de alimentare
comune este prezentată în fig. 7.2 (a). Schema este valabilă pentru
cuplajul galvanic al blocurilor electronice, al circuitelor integrate, etc.
Modificările curentului de sarcină din unitatea funcţională 1 provoacă
căderi de tensiune pe impedanţele conductoarelor de alimentare şi
pe rezistenţa internă a sursei de alimentare, ceea ce se traduce prin
apariţia unor fluctuaţii ale tensiunii de alimentare pentru celelalte
unităţi funcţionale alimentate în paralel, putând avea ca efect
funcţionarea necorespunzătoare a acestora. La circuitele numerice,
din cauza vitezei mari de variaţie a curenţilor, căderea de tensiune
inductivă depăşeşte, în majoritatea cazurilor, căderea de tensiune
rezistivă.

17
Fig. 7.2. (a) cuplaj galvanic al unităţilor funcţionale prin impedanţe comune;
(b), (c) măsuri de neutralizare a acestui tip de cuplaj
Ca măsuri de neutralizare a perturbaţiilor datorate acestui tip de
cuplaj galvanic se au în vedere:
- Reducerea impedanţei conductoarelor liniilor de alimentare
prin reducerea lungimii lor, torsadare, circuite imprimate dublu sau
multistrat, etc.
- Realizarea unor linii de alimentare separate până la sursa de
alimentare pentru fiecare unitate funcţională, ceea ce face ca
eventualele variaţii de tensiune să fie determinate numai de
rezistenţa internă relativ mică a sursei de alimentare (fig. 7.2. (b)).
- Folosirea unor surse de alimentare separate acolo unor
unităţile funcţionale au nevoie de puteri sensibil diferite (fig. 7.2. (c)).
- Realizarea unor condensatoare de decuplare pe intrarea de
alimentare, a căror dimensionare să fie făcută astfel încât în timpul
fenomenelor de comutaţie rapide să fie capabile să furnizeze curenţi
de valoare mare la variaţii mici de tensiune pentru o durată scurtă.
În cazul în care avem de-a face cu un circuit imprimat care este
destinat funcţionări la frecvenţe mai mari (de exemplu în plaja 10
MHz-1O GHz), este necesară luarea în considerare şi a altor cuplaje
între linii (în afara cuplajului galvanic). Astfel, în fig. 7.3 (a) este
prezentat un segment dintr-un circuit imprimat, format din liniile 1 şi
2, izolaţia 3 şi masa 4. În această figură sursele de tensiune
electromotoare E1 şi E2 (cu impedanţele interne Z s1 şi Z s 2 ) ali-
mentează, prin liniile 1 şi 2 (cu impedanţele Z l1 şi Z l 2 ) impedanţele
terminale Z r1 şi Z r 2 ). Schema electrică echivalentă privind modul de
influenţare între cele două linii este dată în fig. 7.3 (b).

18
Fig. 7.3. Cuplaje multiple între două linii ale unui circuit imprimat: (a) segment dintr-un
circuit imprimat cu două linii de alimentare diferite; (b) schema echivalentă privind
modul de influenţare între cele două linii

În această figură se disting mai multe


cuplaje:
- cuplajul galvanic prin impedanţa Z n , datorat închiderii circuitelor
prin masa comună;
- cuplajul inductiv prin inductanţa mutuală echivalentă M între cele
două linii;
- cuplajul capacitiv direct prin capacitatea Cl2 între cele două linii;
- cuplajul capacitiv indirect prin capacitatile Clm şi C2m faţă de masa
comună a celor două linii.
Măsurile tehnice pentru reducerea interferenţei între cele două
circuite se referă la:
- Creşterea distanţei, d, între cele două linii, diminuând astfel
capacitatea directa C12 între linii, simultan cu diminuarea impedanţei
comune Z n inductanţei mutuale M;
- Scurtarea lungimii l a liniilor conductoare, diminuând astfel
capacităţile C12, Clm, C2m.
- Creşterea grosimii d, ceea ce conduce la diminuarea capacităţilor
Clm, C2m.
- Folosirea pe cât posibil a unui traseu de întoarcere (linie
conductoare) foarte apropiat de linia de ducere. Astfel se reduce în
mare măsură cuplajul inductiv (cu efect nesemnificativ asupra celui
capacitiv), în timp ce tensiunea indusă de un câmp magnetic variabil
extern este minimă (în bucla formată de sursa, linie, receptor şi
masă).

4.1.2. CUPLAJ GALVANIC DATORITĂ LEGĂRII LA PĂMÂNT

Cuplajul galvanic datorat legării la pământ, sau prin bucla de


pământare, reprezintă cauza cea mai frecventă de apariţie a
interferenţelor electromagnetice. Pentru înţelegerea modului de
realizare a cuplajul galvanic datorat legării la pământ trebuie
19
cunoscute noţiunile de "tensiune electromotoare echivalentă între
două prize de pământ" şi respectiv "impedanţa de cuplaj a cablului
coaxial".
Tensiunea electromotoare echivalentă între două prize de
pământ P1 şi P2 situate la distanţa d una faţă de alta (fig. 7.4) se
măsoară cu ajutorul unui voltmetru şi are valori cuprinse între 0,1 V
şi 2,5 V. Aceste valori au un caracter aleator, depinzând de poziţia
geografică a terenului şi de eventualele instalaţii industriale din zonă.
Din punct de vedere al CEM se poate considera că între prizele de
pământ există o tensiune electromotoare echivalentă de influenţare
edp, cum se observă din fig. 7.4.

Fig. 7.4. Tensiunea electromotoare edp între două prize de pământ

Impedanţa de transfer a cablului coaxil are în vedere faptul că


într-o serie de aplicaţii conexiunea între un senzor (de exemplu un
şunt) şi aparatul de măsurat (de exemplu un osciloscop) se
realizează prin intermediul unui cablu coaxial cu impedanţa
caracteristică de ordinul 50...75 Q. Cablul coaxial in astfel de cazuri
reprezinta solutia tehnica optima deoarece inductanţă specifică
(H/m) este sensibil mai mică decât a unei linii de transmisie a
semnalului cu două conductoare. Dacă prin ecranul cablului coaxial
scurtcircuitat la o extremitate, de lungime l, se trece un curent
armonic I(ω) se constată căa la extremitatea liberă se obţine o
tensiune U(ω)-fig. 7.5.

Fig. 7.5. Definirea impedanţei de transfer la un cablu coaxial


20
În acest fel impedanţa de transfer sau de cuplaj a cablului
coaxial este definită cu relaţia:
U (ω)
Zt =
I (ω)l
(7.5)
În cazul buclei de pământare închise galvanic (ceea ce
înseamnă pământare la ambele capete), la frecvenţa joasă are loc o
conversie mod comun/mod normal totală. Factorul de atenuare mod
comun/mod normal este 0 dB şi creşte la frecvenţe mai mari datorită
dependenţei de frecvenţa a impedanţei de transfer. Atenuarea nu
creşte totuşi foarte mult , urmand o scădere din nou, datorită
transmisiei capacitive prin ecranul cablului, iar la frecvenţe foarte
mari, când linia electrică se comportă ca o linie lungă, capătă un
caracter de variaţie tipic, cu rezonanţe multiple. În cazul buclei de
pământare închise capacitiv (ceea ce înseamnă pământare la un
capăt sau la niciunul), factorul de atenuare mod comun/mod normal
este iniţial infinit, apoi scade cu 20 dB/octava şi, de la o anumită
frecvenţă, se suprapune peste curba corespunzătoare pământării la
ambele capete.
Ca măsuri de neutralizare a efectelor datorate realizării
cuplajului galvanic prin bucla de pământare trebuie avute în vedere
condiţiile de funcţionare. Astfel, la tensiune continua şi frecvenţe
joase, printr-o pământare la un singur capat se poate obţine, în multe
cazuri, o rejecţie satisfăcătoare a modului comun. Câteva din
măsurile care trebuie luate au în vedere chiar o întrerupere a buclei
de pământare. Aceste alternative se iau în considerare în cazul în
care nici emiţătorul nici receptorul nu pot să funcţioneze fără punere
la pământ, respectiv când acestea la frecvenţe înalte sunt permanent
puse la pământ prin capacităţi parazite mari faţă de pământ, fără a fi
afectate de lipsa unei legături de punere la pământ galvanice.
Decuplarea galvanică cu ajutorul unui transformator de
separare constituie o soluţie aplicabilă în cazul legării la pământ a
sistemului în două puncte diferite. Transformatorul de separare
pentru semnalul util reprezintă un mijloc verificat de întrerupere a
buclelor de pământare în cazul semnalelor utile de joasa şi medie
frecvenţă - fig. 7.6.

21
Fig. 7.6. Cu privire la transformatoml de separare pentm semnalul util:
( a) fără transformator; (b) cu transformator; (c) transformator cu ecran
Deoarece transformatorul de separare se găseşte pe calea de
semnal trebuie ca raportul său de transformare să fie constant
pentru toată lăţimea de bandă a semnalului. De multe ori sunt
folosite transformare de separare şi pe partea de alimentare de la
reţea, când aceasta ultimă condiţie nu este necesară, o soluţie mai
bună este prezentată în fig. 7.6 (c), în care transformatorul de
separare este prevăzut cu un ecran între înfăşurările
transformatorului, astfel că un curent determinat de tensiunea
electromotoare Ed se închide prin capacitatea parazită Cpl.
Transformatorul de separare are totuşi o frecvenţă limită
inferioară şi nu transferă o eventuală componentă de c.c. a
semnalului util. Pentru a realiza şi un astfel de transfer, se utilizează
un transformator de neutralizare, constituit din două înfăşurări
bobinate pe un miez de ferită - fig. 7.7. Cele două înfăşurări au
acelaşi sens de bobinaj, astfel încât solenaţiile produse de semnalul
util se compensează reciproc în cazul în care semnalul este
contratact. Pentru un semnal în acelaşi tact (care poate proveni fie
din cauza t.e.m. Ed, fie din cauza unui cuplaj inductiv într-o buclă în
care o latură a buclei este formată de pământ) cele doua bobine
funcţionează ca reactanţe sumatoare. Peste 1 MHz sunt foarte bune
în calitate de transformatoare de neutralizare inele de ferită, prin
care sunt introduse ambele conductoare ale unui circuit de semnal,
respectiv miezuri de ferită pe care se bobinează ambele conductoare
ale unui circuit de semnal - fig. 7.8.

Fig. 7.8. Inele de ferită folosite pentru


mărirea impedanţei buclei de pământare
Fig. 7.7. Transformator de neutralizare
Transformatorul de alimentare (sau transformatorul de
reţea) dintr-un aparat electronic oferă o separare galvanică între
22
înfăşurările primară şi secundară. Totuşi capacitatea parazită între
cele două înfăşurări facilitează interferenţa asupra circuitelor
electronice cu semnalele parazite ce sunt transmise din reţeaua de
alimentare cu energie electrică. În plus, trebuie ţinut cont de faptul
că transformatorul de putere din postul de transformare are neutrul
conectat la priza de pământ a postului de transformare, iar miezul
transformatorului de reţea din aparatul electronic se conectează, din
motive de protecţie împotriva electrocutării, la priza de pământ a
clădirii în care se află instalat aparatul electronic. Pentru eliminarea
sau diminuarea interferenţei ce provine din reţeaua de alimentare,
transformatorul de reţea este prevăzut cu trei ecrane - fig. 7.9.
Neutrul transformatorului T1 din postul de transformare este conectat
la priza

Fig. 7.9. Ecranele transformatorului de retea (T2) într-un aparat electronic şi poziţia lui faţă
de transformatorul de putere (T 1) din postul de transformare

e pământ Pl. Miezul transformatorului de reţea T2 împreună cu


ecranul Ec1 sunt conectate la priza de pământ P2. Înfăşurarea primară
este ecranată de ecranul EC2 la care este conectată o extremitate a
înfăşurării primare, care este în acest fel polarizată (în sensul că
extremitatea conectată la ecranul Ec2 va fi alimentată din conductorul
neutru N). Înfăşurarea secundară a transformatorului T2 este
ecranată de ecranul Ec3, la care este conectată o extremitate a în-
făşurării secundare. Dacă înfăşurarea secundară are punct median
accesibil (cerut de schema de redresare), acest punct median se
conectează şi el tot la ecranul EC3.
23
Prin dezvoltarea microelectronicii, optocuploarele şi fibrele
optice au câştigat o largă utilizare. Optocuploarele şi cablurile optice
asigură transmiterea ireproroşabilă a semnalelor numerice, iar
pentru semnalele analogice asigură o precizie satisfăcătoare (în
majoritatea cazurilor). Modul de funcţionare al lor este redat în fig.
7.10. Ca o exemplificare, intrările şi ieşirile automatelor programabile
şi sistemelor de automatizare sunt de regulă blocate pentru
tensiunile de mod comun prin optocuploare.
O diodă luminiscentă sau o diodă laser transforma semnalul
electric în semnal luminos care, după transmitere printr-un mediu
electroizolant transparent optic, este transformat din nou în semnal
electric printr-o fotodiodă sau un fototranzistor. Nivelele de izolaţie
obişnuite ale optocuploarelor sunt situate în plaja 500 V-I0 kV. Cu
astfel de cabluri din fibre optice se pot asigura orice diferenţe de
potenţial până în domeniul megavolţilor. Datorită rejecţiei ridicate a
modului comun, cablurile optice se folosesc ca linii de transmitere de
date rezistente la perturbaţii, cum este cazul reţelelor de
comunicaţie cu fibre optice ale calculatoarelor folosite în sistemele
electroenergetice, complexele industriale, ş.a.

Fig. 7.10. (a) Optocuplorul-schema electrică; (b)


Schemă de utilizare pentru frecvenţe până la 100
kHz; (c) Principiul transmisiei optoelectronice

4.2. CUPLAJUL INDUCTIV

Cuplajul inductiv, rezultat în urma existenţei unui cuplaj


magnetic de natura unuia transformatoric, apare între două sau mai
multe bucle conductoare parcurse de curenţi electrici de conducţie.
Fluxurile magnetice produse de curenţii electrici intersectează
inevitabil şi alte bucle conductoare în care induc tensiuni
24
perturbatoare. În fig. 7.11 circuitele 1 şi 2 sunt cuplate inductiv, ceea
ce înseamnă că o parte a fluxului magnetic datorată trecerii
curentului electric prin unul din cele două circuite strabate bucla
formată de celalalt circuit. Dacă notăm:
Es1, Es2 - tensiunile electromotoare ale surselor;
ZSl, Zs2 - impedanţele interne ale surselor;
Zrl, Zr2 - impedanţele receptoarelor din cele două circuite cuplate
inductiv;
Z1,Z2 - impedanţele liniilor de legatură
şi apelăm la calculul în complex (la o anumită frecvenţă), ecuaţiile de
funcţionare ale celor doua circuite cuplate inductiv devin:

E1 = ( R1 + Rs1 + Rr1 ) ⋅ I1 + jω( L1 + Ls1 +L r1 ) ⋅ I1 + jωM 12 I 2


` (7.6)
E2 = ( R2 + Rs 2 + Rr 2 ) ⋅ I 2 + jω( L2 + Ls 2 +L r 2 ) ⋅ I 2 + jωM 21 I 1
(7.7)
Curenţii interferaţi (sau influenţaţi) din cele două circuite sunt:
E2 − jωM 21 I1
I2 =
R2 + Rs 2 + Rr 2 + jω ( L2 + Ls 2 + Lr 2 )
(6.9)
E1
I 01 =
R1 + Rs1 + Rr1 + jω ( L1 + Ls1 + Lr1 )
În absenţa cuplajului inductiv curenţii nu vor mai conţine
componenta de interferenţă, având valorile:
E2
I 02 =
(7.11) R2 + Rs 2 + Rr 2 + jω ( L2 + Ls 2 + Lr 2 )

În concluzie, în cele două circuite apar tensiunile electromotoare


de interferenţă (-jω M12I2) respectiv (-jω M21I1). Dacă numai circuitul 1
perturbă circuitul 2 (ceea ce înseamnă că prin circuitul 1 curentul
este de câteva ori mai mare decat în circuitul 2),

4.3. CUPLAJUL CAPACITIV


7.11. Realizarea cuplajului inductiv

Cuplajul electric sau capacitiv apare între conductoare ce se


25
găsesc la potenţiale diferite, astfel încât urmare a diferenţei de
potenţial dintre conductoare, se produce între acestea un câmp
electric, ce se poate modela într-o schemă electrică echivalentă
printr-o capacitate parazită. În ipoteza unui regim cvasistaţionar şi a
unui sistem nesimetric se obţine schema echivalenta din fig. 7.12(a),
în care linia 1 este supusă tensiunii U1 faţă de pământ iar linia 2
primeşte tensiunea U2 datorată capacităţilor parazite C1 şi C2 ca şi
rezistenţei de perditanţă R2 (R2 şi C2 simulează practic parametrii
sistemului perturbat, iar C1 este capacitatea parazită dintre cele două
linii, sursa de tensiune utilă nefiind reprezentată în schemă). În fig. 7.
12(b) este dată schema echivalentă corespunzătoare, în care prin
efectuarea calculului în complex la o anumita pulsaţie ω, şi cu
notaţiile:

Fig. 7.12. Cuplajul capacitiv: (a) Schema reală; (b) Schema electrică echivalentă

1 R2
Z1 = (a) Z2 = (b)
jωC1 1 + jωR2C2
(7.12)
1 + jωR2 (C1 + C2 ) (c)
Z1 + Z 2 =
jωR1 (1 + jωR2C2 )

şi în ipoteza că numai linia 1 perturbă linia 2, se obţine raportul celor


două tensiuni (U1 / U2) egal cu raportul impedanţelor
corespunzătoare:
U2 Z2
=
U1 (7.13)
Z1 + Z 2
De aici se poate deduce tensiunea de interferenţă (sau
26
perturbatoare) a conductorului 2, datorată cuplajului capacitiv, la
pulsaţia ω:

jωR2C1 (7.14)
U 2 = U1
1 + jωR2 (C1 + C2 )

care este de câteva ori mai mică decât tensiunea din linia 1 ( ) . Se
U
observă din această relaţie ca u2(t) este proporţională, pe lângă
1

frecvenţa (sau viteza de variaţie în timp a tensiunii), cuUcapacitatea


2
de cuplaj C1 precum şi cu rezistenţa internă totală a liniei 2, R2. Se
pot considera câteva cazuri limită, plecând de la relaţia de
determinare a lui :

(a) Rezistenţa corespunzatoare perditanţei R2 este foarte mare,


adică R2 → ∞ , în acest caz rezultând relaţia pentru divizorul de
tensiune capacitiv:
C1
U 2 = U1 (7.15)
C1 + C2
(b) Capacitatea C2 este foarte mică în acest caz tensiunea
celui de-al doilea conductor fiind:
jωR2 C1
U 2 = U1
1 + jωR2 C1 (7.16)

adică o re1aţie întâlnită la un divizor de tensiune la care braţul de


înaltă tensiune este constituit de o capacitate, iar cel de joasă
tensiune de o rezistenţă. Totodată se pot stabili şi măsurile de
neutralizare a interferenţei datorate cuplajului capacitiv:
- Micşorarea lui C1 (de exemplu prin cai paralele cat mai scurte
între conductoarele aparţinând celor două linii, mărirea distanţei
dintre conductoare, ecranarea celei de-a doua linii, etc.).
- Micşorarea lui R2, prin utilizarea unor circuite cu rezistenţa
mică de intrare.
Efectul ecranării unui cablu este prezentat în fig. 7. 13.
Liniile de câmp ce pornesc de la linia 1 se termină toate pe
ecranul pus la pământ, curenţii prin capacitatea CI/II circulă direct la
pământ şi nu provoacă căderi de tensiune perturbatoare pe RII şi CII.
Efectul de ecran ideal presupune:

27
Fig. 7.13. Diminuarea cuplajului capacitiv
prin ecranare
- ecranul este perfect conductor şi lipsit de inductivitate, adică
potenţialul capătului nepus la pământ al ecranului nu creşte datorită
curenţilor prin ecran (acum capacitivi), care sunt injectaţi în linia a
doua, datorită unei capacităţi parazite ce apare în această situaţie;
- ecranul are o impedanţă de transfer neglijabilă;
- ecranul are o transmisie capacitivă neglijabilă.
În anumite cazuri dificile se foloseşte ca ecran un tub metalic,
iar în altele chiar cablul ecranat se introduce într-un tub metalic.
În funcţie de structura constructivă a instalaţiei se recomandă
urmatoarele soluţii tehnice pentru reducerea cuplajului capacitiv:
În instalaţiile din tehnica măsurării şi din informatică
conductorul 2 se introduce într-un ecran (ţeava metalică) conectat
direct la pământ. Dispare în acest fel condensatorul C2.
În tehnica curenţilor intenşi interferenţa datorată capacităţilor
parazite este neutralizată prin formarea unui divizor de tensiune
capacitiv cu capacităţi mult superioare celor parazite (cu circa doua
ordine de mărime). În aceste cazuri măsurile antiperturbative trebuie
sa fie luate numai asupra sistemului perturbat.
Cuplajul capacitiv cvasistaţionar joacă, de regulă, un anumit rol
numai la receptoarele cu rezistenţă de intrare mare (cum sunt
osciloscoapele şi înregistratoarele de regimuri tranzitorii,
amplificatoarele de microfon, etc.). În majoritatea cazurilor rezistenţa
totală R2 devine foarte mică datorită legării în paralel a receptorului,
astfel încât interferenţa electromagnetică apare numai atunci când
receptorul lipseşte.

4.4. CUPLAJUL PRIN RADIAŢIE

ELECTROMAGNETICĂ

În cazul cuplajelor inductiv şi capacitiv s-a considerat câmpul


magnetic ca fiind separat de cel electric, ceea ce a permis o tratare
separata a celor doua cuplaje. În cazul radiaţiei electromagnetice
este însă imperios necesară considerarea interdependenţei dintre
cele două câmpuri, prin relaţii de legătură stabilite cu ajutorul
ecuaţiilor lui Maxwell:
∂D
rot H =
∂t
; rot H = jωε0 E

(7.17
28
∂B rot E = − jµ0 H
(7.18)
rot E = −
∂t

În aceste situaţii discutăm de propagarea unei unde


electromagnetice, în care intensităţile de câmp electric şi magnetic
E şi H pot fi indicate individual, fără a mai fi însă independente una
de alta.
O undă electromagnetică incidenţă ( E i , H i , ) care cade pe un
sistem de conductoare provoacă în acestea tensiuni şi curenţi, care
la rândul lor, reprezintă sursa unei unde electromagnetice reflectate (
E r , H r , ). Cele două unde se suprapun în spaţiu formând un câmp

rezultant, ale cărui intensităţi se obţin în urma rezolvării ecuaţiilor lui


Maxwell pentru condiţii de frontieră date. Se pot obţine destul de
uşor ecuaţiile liniilor electrice lungi punând în evidenţă tensiunile şi
curenţii cuplaţi cu unda incidenţă. Spre exemplu, în cazul unei linii
fără pierderi, formată din două conductoare paralele, pentru
elementul de linie de lungime ∆x din fig. 7.14 L' reprezintă inductanţa
pe unitatea de lungime a buclei formate de conductoarele de ducere
şi de întoarcere, iar C' reprezintă capacitatea pe unitatea de lungime
dintre aceste conductoare. În astfel de cazuri elementul de linie ∆x se
poate considera scurt din punct de vedere electric, astfel încât
mărimile variabile în timp u(t) şi i(t) să fie determinate numai de
parametrii concentraţi ai schemei echivalente a porţiunii de linie
considerate.

Fig. 7.14. Porţiune de lungime ∆x a unei linii lungi fără


pierderi, cu conductoare paralele

29
Acest lucru permite tratarea propagării undelor de-a lungul liniei în
regim cvasistaţionar, cu ajutorul teoremelor lui Kirchhoff.
Aplicarea celei de-a doua teoreme a lui Kirchhoff pe conturul
care delimitează suprafaţa A conduce în final la ecuaţia:
z0
∂i ( x , t ) ∂u ( x, t ) ∂
L' ∫ B y ( x, y , z )dz
I
∂t
+
∂t
=
∂t
(7.19)
0
iar prin aplicarea primei teoreme a lui Kirchhoff în nodul P, ţinând
seama de curentul de deplasare provocat de componenta electrică a
undei electromagnetice, rezultă în final ecuaţia:
z0
∂u ( x , t ) ∂i ( x , t ) ∂
C '
+ =C, ∫ E z ( x, z, t )dz
I (7.20)
∂t ∂t ∂t 0

Practic în membrul stâng al ecuaţiilor (7.19) şi (6.70) apar


derivatele de ordin I ale tensiunilor şi curenţilor pe liniile electrice
lungi în funcţie de loc şi de timp, iar în membrul drept regăsim
funcţiile perturbatoare (sau de excitaţie). Într-o schemă echivalentă
cuplajul prin radiaţie electromagnetică se poate reprezenta prin
surse de tensiune şi de curent distribuite - fig. 7.15, pentru care
tensiunea şi curentul surselor corespund funcţiilor de excitaţie din
membrul drept al ecuaţiilor (7.19) şi (7.20). Modelarea acestui tip de
cuplaj cu ajutorul inductanţelor şi capacităţilor corespunzătoare
unităţii de lungime a liniei (L' şi C') corespunde numai acelor funcţii
de excitaţie la care timpul de creştere este mare în comparaţie cu
timpul de propagare între conductoare, perpendicular pe direcţia de
propagare (modul TEM). La liniile obişnuite de semnal şi măsura

Fig. 7.15. Modelarea cuplajului prin radiaţie cu ajutorul unor surse de curent
şi de tensiune distribuite

această condiţie este aproape întotdeauna îndeplinită la cuplajul prin


radiaţie. În schimb, cuplajul prin radiaţie al impulsurilor
electromagnetice nucleare (NEMP) cu liniile de transmisie a energiei
electrice nu îndeplineşte condiţia anterioară şi de aceea trebuie
tratat cu ajutorul teoriei câmpului electromagnetic.
30
Bibliografie :

- Compatibilitatea electromagnetică, Alimpie Ignea, Editura de Vest


- http://www.ecosys.pub.ro/
- Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea de Energetică,
Cursuri

31
CUPRINS

1. Introducere în compatibilitatea
electromagnetică .........................................pag. 2

2. Perturbaţii şi interferenţe electromagnetice


………………………………..pag. 5
2.1. Surse de semnal de frecvenţe ridicate ……………………….....
… pag. 6
.
32
3. Norme şi standarde de compatibilitate
electromagnetică .............................pag. 10

4. Transmiterea perturbaţiilor
electromagnetice ..................................................pag. 13
4.1. Cuplajul galvanic şi măsuri de neutralizare ……….......
……..pag. 13
4.2. Cuplajul inductiv …………………………………….....
…..pag. 21
4.3. Cuplajul capacitiv ………………………………….....
…….pag. 22
4.4. Cuplajul prin radiaţie
electromagnetică ...................................pag. 24

33