TEHNOLOGII AVANSATE DE PRODUCERE A

ENERGIEI

MENTENANTA INSTALATIILOR
TERMOENERGETICE
Schema unui grup energetic pe carbune
Secţiune printr-o turbină cu abur axială
1- carcasă superioară; 2- carcasă inferioară; 3 - diafragmă; 4 - ajutaje; 5 - disc; 6 -
palete 7 - arbore; 8 - admisie abur în turbină; 9 - eşapare abur din turbină.
Turbina cu abur
Turbina cu abur cu 4 corpuri, rotor de turbina
Cazanul de abur Benson de 1035 t/h
 Schimbatoarele de caldura ale cazanului de abur BENSON

1-economizor; 2-vaporizator; 3-separator de picături; 4-supraîncălzitor î.p. nr.1; 5-injecţia 1; 6-supraîncălzitor î.p. nr.2; 7-injecţia 2; 8-supraîncălzitor î.p.
nr.3; 9-by-pass de î.p. ; 10-expandor de pornire ; 11- supraîncălzitor intermediar nr.1 ; 12 - injecţia nr.3 ; 13 - supraîncălzitor intermediar nr.2 ; 14 - vane de
linie ; 15 - ventile eşapare intermediar; 16 - supape de siguranţă m.p; 17 - recipient de pornire; 18 - conductă pornire din stare caldă; 19 - conductă de
aerisire a recipientului de pornire.
Fluxuri de masa si de energie intr-o centrala termoelectrica clasica
 Principalele fluxuri de masă şi de energie ale centralei
F1 - fluxul de combustibil;
F2 - fluxul de aer necesar arderii;
F3 - fluxul de apă-abur;
F4 - fluxul de energie electrică spre sistemul electroenergetic;
F5 - fluxul de energie electrică pentru serviciile interne electrice;
F6 - fluxul de energie termică spre consumatorii externi;
F7 - fluxul apei de răcire;
F8 - fluxul apei de adaos;
F9 - fluxul de gaze de ardere;
F10 - fluxul de noxe solide şi lichide reţinute;
F11 - fluxul de noxe evacuate pe coşul de fum.
 F1 - fluxul de combustibil
F1 - fluxul de combustibil este unul dintre cele mai importante fluxuri intrate. El este în esenţă un flux material care
depinde de puterea centralei, calitatea combustibilului (prin puterea calorifica inferioara Hi), perfecţionarea centralei
(prin consumul specific de combustibil), coeficientul de utilizare a puterii instalate anuale, Ku, an. Acest flux produce
probleme de poluare legate de depozitarea combustibilului şi, în cazul utilizării cărbunelui, depozitarea zgurii şi
cenuşii [1].
•Prin noţiunea de combustibil fosil, se înţelege orice substanţă care conţine şi poate degaja liber elemente
carburante în stare atomică. Din punct de vedere energetic, pentru ca o substanţă să fie folosita drept combustibil,
aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
a) sa se combine exotermic cu oxigenul din aer, iar degajarea specifică de căldură să fie cât mai mare;
b) să se găsească în cantităţi suficiente accesibile unei exploatări economice şi să nu aibă o utilizare superioară
arderii (de exemplu în petrochimie);
c) să-şi menţină constante în timp calităţile fizico-chimice şi tehnologice, pentru a putea fi prelucrată;
d) să conţină, în cantităţi foarte reduse, substanţe, ca sulful sau vanadiul, care, prin ardere, produc gaze cu acţiune
nocivă asupra pereţilor metalici.
•Combustibilii fosili se clasifică după starea de agregare (în solizi, lichizi şi gazoşi), provenienţă (în naturali si
artificiali), vârsta geologică, putere calorifică (în superiori, medii şi inferiori) etc. Elementele ce intră în compoziţia
unui combustibil fosil, pot fi grupate în: masa combustibilă, masa minerală necombustibilă şi umiditate. Masa
combustibilă este partea care nu este legată direct de balast, fiind compusă din carbon (C), hidrogen (H), azot (N),
oxigen (O) şi o parte din sulf (S). Masa minerală necombustibilă (A) provine din substanţele minerale, sulfaţi, oxizi,
carbonaţi, oxizi metalici, săruri etc., care au intrat în combustibil. Umiditatea (W), se compune din cantitatea totală
de apă din combustibil.
 F2 - fluxul de aer necesar arderii

F2 - fluxul de aer necesar arderii este un flux

material şi de energie, fiind preluat din exteriorul
sau din interiorul sălii cazanului şi este introdus la
arzătoare cu ajutorul ventilatoarelor de aer, VA.
Acest flux depinde de tipul combustibilului, de
perfecţiunea arderii şi de consumul efectiv de
combustibil.
 F3 - fluxul de apa - abur
F3 - fluxul de apa - abur este fluxul fluidului de lucru, fiind
caracterizat pe traseu de variaţii mari ale volumului specific. Acest
flux este o cantitate de apă în evoluţie care primeşte o cantitate de
energie la sursa caldă (căldura q1 primită în generatorul de abur, GA)
pe care o cedează turbinei cu abur, TA (pentru a se transforma în
energie mecanică) şi condensatorului, Cd (pentru a condensa,
constituind sursa rece a ciclului). O anumită parte din căldură este
recuperată prin regenerare şi cedată preîncălzitoarelor (de unde si
denumirea de preîncălzire regenerativă). Apa este tratată chimic,
fiind dedurizată şi demineralizată (practic apă distilată) pentru a nu
conţine gaze necondensabile (în special oxigen) care sa corodeze
ţevile suprafeţelor de schimb de căldură din cazan
F4 - fluxul de energie electrica spre sistem

F4 - fluxul de energie electrica spre sistem este

principalul flux de energie finală livrată de centrală,
prin transformatorul principal, TRP, Sistemului
Electroenergetic. Pentru ca acest flux să poată fi
transportat la consumator, este necesară existenţa
liniilor electrice, ce constituie un element de baza, care
determină locul de amplasare a centralei electrice în
raport cu consumatorii. Acesta este, în esenţă, un flux
de energie care depinde de puterea centralei
 F5 - fluxul de energie electrică pentru
servicii interne
F5 - fluxul de energie electrică pentru servicii interne
reprezintă fluxul de energie electrică necesar
alimentarii tuturor consumatorilor electrici interni ai
centralei, preluat din fluxul primar de energie electrică
produsă de generatorul electric, GE, prin
transformatorul de servicii interne electrice (denumite
uneori servicii proprii), TrSI. Valoarea acestui flux
depinde de tipul centralei, tipul combustibilului, tipul
răcirii
 F6 - fluxul de energie termica către
consumatorii externi
F6 - fluxul de energie termica către consumatorii externi este
un flux specific centralelor de termoficare. Mărimea acestui
flux depinde de cererea de energie termică a consumatorilor
externi corelat cu tipul turbinei cu abur, TA. Energia termică se
poate livra consumatorilor industriali, TI, sub formă de abur
sau apă fierbinte şi/sau consumatorilor urbani, TU, de regulă
sub formă de apă fierbinte sau apă caldă. Transportul acestui
flux necesită conducte de apă sau abur care leagă centrala de
consumator, ca şi conducte de condensat sau apă caldă prin
care acest flux se întoarce de la consumator la centrală
 F7 - fluxul apei de răcire
F7 - fluxul apei de răcire este un flux de masă şi de
energie şi se caracterizează prin debite de apă de răcire
foarte mari. De menţionat că componenta energetică (»
0 6 , din energie primită la generatorul de abur) a acestui
flux conduce la poluarea termica a apei, din care cauza
sunt necesare masuri de limitare a temperaturii maxime
a apei restituite. În cazul turnurilor de răcire, apar
probleme de poluare cu picăturile antrenate (smog).
 F8 - fluxul apei de adaos
F8 - fluxul apei de adaos compensează pierderile de apă din
circuitul termic (prin neetanşeităţi, purjări, care sunt de ordinul 1 ÷
3 % din debitul de abur viu), cât şi pierderile prin reţeaua de
transport a fluxului F6, de energie termică către consumatorii
externi (care poate atinge uneori, când nu se returnează condens,
30 ÷ 40 % din debitul de abur produs de cazan). Rezultă de aici că
amplasarea instalaţiilor de tratare a apei de adaos (în special staţia
de tratare a condensatului, STC) diferă de la o centrală la alta şi
formează o grupă de instalaţii necesare si importante
 F9 - fluxul de gaze de ardere
F9 - fluxul de gaze de ardere este un flux de masă şi energie
evacuat în mediu. Debitul de gaze evacuat depinde de tipul
combustibilului, puterea centralei, felul arderii. Debitele
volumetrice mari necesită canale de evacuare cu secţiuni
considerabile deoarece şi viteza de circulaţie este redusă (de
0,8 ÷ 1,2 m/s). Aceste debite de gaze conţin o cantitate de
căldură care constituie principala pierdere la un cazan.
Temperatura gazelor evacuate este funcţie de conţinutul de
sulf din combustibil, pentru a nu apărea fenomenul de rouă
acidă (prin condensarea H2SO4), ajungând uneori 170 ÷ 180
0C
 F10 - fluxul de noxe reţinute

F10 - fluxul de noxe reţinute depinde în principal

de calitatea combustibilului (prin conţinutul iniţial
de anorganic, Ai , de sulf Si si azot, Ni), de tipul
focarului (prin gradul de reţinere a zgurii şi cenuşii
în focar), de existenţa măsurilor primare sau
finale de reţinere a noxelor. Acest flux este în
esenţă, un flux material
 F11 - fluxul de noxe evacuate la coş
F11 - fluxul de noxe evacuate la coş este un flux material de
substanţe nocive (cenuşă, compuşi ai azotului cu oxigenul,
NOx, compuşi ai sulfului cu oxigenul, SOx, acid clorhidric, HCl,
hidrocarburi nearse, HC etc.) evacuate în atmosferă, o dată cu
gazele arse. El depinde de perfecţionarea instalaţiilor care
reţin fluxul F10 şi valoarea diverselor noxe emise este limitată
prin norme severe de protecţie a atmosferei. Pentru o bună
dispersie, care să reducă gradul de poluare la sol (numit grad
de imisie), sunt necesare coşuri de fum cu înălţimi foarte mari
(până la 300÷400 m). Acest flux influenţează alegerea zonei de
amplasare prin limitările de protecţie a atmosferei
 Reziduurile rezultate prin funcţionarea centralelor
termoelectrice clasice
Reziduuri lichide
• Apele uzate
• Apa de răcire
• Apa de spălare echipamente
• Lubrifianţi şi alte fluide pe baza de petrol
• Reziduuri solide
• Materiale care conţin azbest
• Cenuşa
• Pulberi
• Zgura
• Chimicale
• Resturi de la morile de cărbune
• Sedimentele provenite de la turnul de răcire
• Nămolul provenit de la desulfurarea gazelor de ardere
 Restricţiile ecologice şi de mediu
• Restricţiile ecologice şi de mediu impun un anumit regim de
amplasare şi funcţionare a centralelor termoelectrice, astfel încât:
a) nivelul poluării în zonă să nu depăşească limitele prescrise;
b) să existe o zonă de protecţie sanitară depinzând de noxele produse
(având o raza de pana la 1 km de CTE)
• Reziduurile (denumite de multe ori şi deşeuri) produse datorită
generării de energie electrică şi termică, depind de sursa primară de
energie(tipul de combustibil utilizat sau energia regenerabilă) şi
energia produsă de acestea. Instalaţiile pe cărbune produc mari
cantităţi de reziduuri care sunt, de obicei, greu de controlat.
• Centralele clasice cu turbine cu gaze produc reziduuri asociate arderii
gazului şi provenite din întreţinerea şi reparaţia echipamentelor.
 Restricţiile ecologice şi de mediu
• Din punctul de vedere al efectelor acestora asupra mediului şi sănătăţii
reziduurile pot fi grupate în: reziduuri netoxice şi nepericuloase, reziduuri
periculoase şi reziduuri ce produc deteriorări semnificative. Reziduurile
netoxice şi nepericuloase sunt aşa numitele “reziduuri comune”, în care sunt
incluse cele reutilizabile (majoritatea reziduurilor rezultate din înlocuirea
echipamentelor din unităţile energetice) şi cele biodegradabile (menajere şi
agricole).
• Un reziduu este periculos dacă prezintă una dintre următoarele caracteristici:
inflamabilitate, corozivitate, reactivitate şi toxicitate. În categoria reziduurilor
ce produc deteriorări semnificative, sunt incluse majoritatea reziduurilor
gazoase, al căror efect nu se manifestă pe termen scurt asupra sănătăţii. Pe
termen lung, acestea provoacă deteriorări semnificative ale mediului
înconjurător, cuantificate în cadrul următoarelor fenomene: ploi acide,
încălzire globală, subţierea stratului de ozon etc. Pentru apele uzate, o mare
atenţie este acordată scurgerilor în afara facilităţilor uzinale şi contactului
apei pluviale cu structură de beton a instalaţiilor energetice
 Reziduuri lichide

La centralele termoelectrice (clasice şi

nucleare), se produce un volum mare de
reziduuri lichide, respectiv: ape uzate, apă de
răcire, apă pentru spălare echipamente. Mai
apar cantităţi relativ reduse de lubrifianţi şi
alte fluide pe bază de petrol
 Apele uzate
• Apele uzate au un volum scăzut provenind din: demineralizarea apei,
reţinerea şi transportul cenuşiei, de la stivele de cărbune, puncte joase.
Demineralizarea se realizează prin schimb de ioni şi se utilizează pentru
producerea apei necesare alimentării cazanului. Periodic, schimbul de ioni
este regenerat, folosind acid. Reziduurile provenite din regenerare sunt
caracterizate printr-o mare aciditate sau alcalinitate şi concentraţii ridicate
de solide dizolvate. Reziduurile mai cuprind ape folosite la clătire care sunt
destul de curate. Apele de clătire pot fi reciclate şi folosite la turnurile de
răcire sau tratate şi refolosite la cazan.
• În cadrul reţinerii şi transportului cenuşii se utilizează apa ca mijloc de
îndepărtare şi transport hidraulic al cenuşii. La transportul uscat al cenuşii,
mijloacele de transport sunt spălate în zona de încărcare-descărcare pentru
a îndepărta cenuşa acumulata. Aceste ape poluate conţin concentraţii
foarte mari de solide în suspensie şi anumite metale conţinute în cenuşă.
Apa poluată care transportă cenuşa depusă, nu are un pH foarte ridicat şi
conţine o concentraţie mai scăzută de metale grele .
 Apele uzate
• Apa de ploaie scursă de pe stivele de cărbune poate să conţină
concentraţii ridicate de metale, în special fier şi să fie acidă, în funcţie
de cantitatea de sulf din cărbune. Caracteristica curgerii depinde de
tipul cărbunelui şi de configuraţia şi mărimea stivei de cărbune. Cu cât
apa de ploaie este în contact mai îndelungat cu cărbunele, cu atât
concentraţia apei care se scurge va fi mai mare. Acidul din apa care se
scurge provine din oxidarea sulfului din cărbune la acid sulfuric.
• Apele uzate „puncte joase” cuprind scurgeri neutilizabile energetic de
la conducte şi echipamente (scăpări şi răciri tehnologice lagăre) şi de
la spălarea podelelor. Reziduurile au concentraţii ridicate de solide în
suspensie, de uleiuri şi unsori. La centralele termoelectrice nucleare
apa grea (pentru moderare şi răcire), conţine tritiu, astfel că tratarea
acestora se face după metode specifice .
 Apa de răcire
Apa de răcire este strict necesară realizării ciclului
termic, respectiv a sursei reci. Apa trecută o dată
prin condensator, poate să conţină cloruri
reziduale şi metale, mai ales cupru şi zinc
provenite din coroziunea ţevilor condensatorului.
Mai poate conţine cloruri şi alte chimicale
adăugate pentru a controla şi inhiba creşterea
biologică sau coroziunea din condensator
 Apa de spălare echipamente
• Apa de spălare echipamente rezultă în urma folosirii apei la presiuni
ridicate pentru spălarea cazanului, curăţirea încălzitoarelor de aer,
arzătoarelor, răcitoarelor şi condensatoarelor. Aceasta este acidă şi conţine
concentraţii ridicate de solide în suspensie şi metale grele. Unele
echipamente sunt periodic curăţate cu acid pentru a îndepărta crusta
formată. Agenţii de curăţire pot să conţină o varietate de acizi. Din aceste
cauze, reziduurile au o mare aciditate şi o concentraţie mărită de metale
grele, ajungând uneori la o concentraţie de fier de 5000 ppm. La utilizarea
cărbunelui drept combustibil, apare un consum de apă pentru a spăla
cenuşa depusă pe vatra cazanului, în electrofiltre şi pentru a transporta
hidraulic cenuşa. Apa poluată care transportă cenuşa, este acidă şi conţine
o concentraţie ridicată de metale grele. Apa utilizată la spălări nu are un
pH foarte ridicat şi conţine o concentraţie mai scăzută de metale grele
 Lubrifianţi şi alte fluide pe baza de petrol
Lubrifianţi şi alte fluide pe baza de petrol sunt constituite, în
principal, din uleiul hidraulic, uleiul izolator, uleiul de frâna sau
de transmisii şi rezultă în urma procesului de întreţinere a
echipamentului. Reziduurile din lubrifianţi şi unsori sunt
generate atât de funcţionarea, cât şi de întreţinerea
echipamentului. În majoritatea cazurilor, aceste reziduuri pot
conţine poluanţi periculoşi precum metalele grele. O proporţie
mică de reziduuri ale produselor petroliere poate fi
contaminată cu solvenţi sau alte materiale
 Reziduuri solide

Activităţile generatoare de reziduuri solide din centralele

termoelectrice sunt cele legate de distribuţia energiei, de
întreţinerea căilor de acces, a terenurilor, a echipamentelor
folosite, rezultate în urma reparaţiilor din centrală şi din
staţiile de transformare. Activităţile de birou, lucrările de
construcţii şi transportul / recepţia materialelor produc, de
asemenea, reziduuri. Datorită numărului echipamentelor
intermediare necesare şi lungimii reţelelor de distribuţie
obişnuite, se poate acumula o cantitate mare de reziduuri,
împrăştiate pe spaţii destul de întinse.
 Materiale care conţin azbest
Această categorie este formată din materiale izolante şi plăci
care conţin azbest. Alte reziduuri care conţin azbest sunt
materiale contaminate şi costumele de protecţie. Aceste
reziduuri sunt generate în timpul renovării, demolării sau
reparaţiilor. Muncitorii sunt obligaţi să separe aceste reziduuri
şi să le depoziteze în saci de culoare galbenă sau de altă
culoare marcaţi distinctiv. Aceste reziduuri sunt stocate în
locuri de depozitare speciale pentru materialele care conţin
azbest
 Cenuşa
Cenuşa zburătoare şi cea care se depune este produsă de
centralele termoelectrice funcţionând pe cărbune sau păcură,
volumul fiind mai mare la cele pe cărbune. Cenuşa zburătoare,
rezultată de la gazele de coş, conţine mici particule. Cenuşa
care se depune conţine particule mai mari. Ambele categorii
de cenuşi conţin metale grele. Cantitatea de cenuşă rezultată
din arderea cărbunelui, depinde de conţinutul în cenuşă al
acestuia. Componentele primare ale cenuşii sunt oxizii de
siliciu, aluminiu, fier şi calciu.
 Pulberi

Pentru a îndepărta rugina şi alte depuneri de pe

echipamentele metalice, în timpul operaţiunilor de
întreţinere şi preparare a suprafeţelor înainte de
vopsire, sunt produse pulberi (nisip şi alte materiale
fine). Reziduurile rezultate sunt de obicei nepericuloase
dar, uneori, ele sunt considerate riscante, datorita
nivelurilor ridicate de crom, plumb sau cadmiu.
 Zgura
Zgura din cazan este cenuşa topită de pe fundul
cazanului care s-a transformat în solid şi este
recuperată din cazan. De obicei, zgura seamănă cu nişte
bulgări de rocă. Cenuşa şi zgura rezultată din arderea
cărbunelui conţine oxizi de siliciu, de aluminiu, de fier,
oxizi de calciu, de magneziu şi bioxid de sulf.
Temperatura medie de topire este de circa 1200÷1300
°C, iar temperatura de curgere este de circa 1250÷1500
°C
 Resturi de la morile de cărbune
Resturile de la morile de cărbune cad la fundul morii şi
sunt, sau scurse către un rezervor, sau depozitate sub
formă uscată într-un bazin sau haldă. În timpul
pulverizării cărbunelui, părţile din material care au un
conţinut ridicat de minerale sunt separate, prin
îndepărtarea părţilor grele şi evacuate. Aceste reziduuri
reziduale sunt numite si “pirite”, datorită conţinutului
ridicat de sulfaţi de fier.
 Sedimentele provenite de la turnul de
răcire
Acest flux de reziduuri este rezultatul circulaţiei
continue a apei uzate prin turnul de răcire, care
generează sedimente. Metodele moderne de
management prevăd îndepărtarea acestora pe
perioada reparaţiilor sau întreruperilor.
Depozitarea se face uzual, prin deshidratare şi
depunere într-o haldă .
 Nămolul provenit de la desulfurarea
gazelor de ardere
Pentru îndepărtarea dioxidului de sulf din gazele de
ardere evacuate sunt utilizate preponderent
scrubare umede. Pentru absorbţia sulfului este
utilizată, de regulă, o soluţie apoasă, în care este
dizolvat calcar sau hidroxid de sodiu. Nămolul
produs este un compus primar de gips (sulfat de
calciu) sau sulfat de sodiu, cu o concentraţie
scăzută de cenuşă.
 Alte tipuri de reziduuri solide
Aceasta categorie o formează reziduurile solide rezultate din
materiale de împachetat sau transport, sau din activităţi
administrative, lucrări de construcţie şi întreţinere. Hârtia de
scris, de imprimantă şi diverse alte tipuri de hârtie au un
volum de reziduuri solide destul de mic în comparaţie cu
cantităţile produse de alte activităţi, însă cantitatea lor nu este
de neglijat. Lucrul la construcţii, demolări sau lucrările de
întreţinere, precum reparaţia utilajelor, produce reziduuri
mixte de origine textilă.
 Reziduuri gazoase
Arderea combustibililor fosili pentru producerea energiei
electrice generează emisii gazoase. Acestea sunt tipice oricărui
proces de ardere, însa tipul de combustibil folosit are un efect
important asupra calităţii emisiei. Prin urmare, unităţile
energetice şi, în special, cele care produc energia pe seama
arderii combustibililor fosili, produc reziduuri sub formă
gazoasă, cunoscute sub denumirea de poluanţi atmosferici.
Poluanţii constituie o categorie aparte de reziduuri gazoase
care se elimină de la centrală şi au efecte asupra unor zone
întinse, pentru care sunt promulgate reglementari specifice.
Pentru analiza unitară, mai jos, se definesc cei mai cunoscuţi
poluanţi atmosferici.
 Reziduuri gazoase
• Gazele sunt fluide care ocupă întregul spaţiu al incintei în care se află şi pot fi
lichefiate numai prin efectul combinat al presiunii mărite şi al temperaturii
scăzute. Heliul, hidrogenul, monoxidul de carbon, oxidul de etilena, formaldehida,
sulfura de hidrogen şi radonul sunt exemple de gaze.
• Vaporii sunt produsul evaporării substanţelor care, la temperatura camerei sunt
totodată şi lichide, cum ar fi benzenul, toluenul şi stirenul. Vaporii pot fi şi
produsul sublimării (evaporarea direct dintr-un solid) la temperatura camerei, ca
de exemplu iodul ce apare la centralele nucleare. O sursă importantă de vapori o
constituie turnurile de răcire de la centralele termoelectrice cu condensare.
• Un aerosol este un sistem care constă din particule solide sau lichide suspendate,
dispersate într-un curent de aer, de obicei în atmosferă. Aerosolii sunt generaţi de
arderea, eroziunea, sublimarea, condensarea şi abraziunea materialelor,
substanţelor organice şi a altor substanţe anorganice. Clasificarea aerosolilor
depinde de natura lor fizică, dimensiunile particulelor şi de metoda de generare.
 Reziduuri gazoase
Prafurile sunt generate din materiale anorganice sau organice solide,
ale căror dimensiuni sunt reduse prin procese mecanice cum ar fi
aşchierea, sfărâmarea, măcinarea, pulverizarea şi alte acţiuni
abrazive. Prafurile pot să provină din minerale anorganice ca
azbestul, calcarul şi nisipul, din diverse metale, precum şi cel de slam
de canalizare. În amestec cu praful, mai ales cel cu bază organică, se
găsesc deseori organisme microbiene. Cel mai adesea, particulele de
praf au o formă oarecum sferică. Praful prezintă interes din punctul
de vedere al acelor particule care au diametrul aerodynamic
echivalent sub 10mm, deoarece acestea rămân suspendate în
atmosfera şi sunt respirabile. Diametrul aerodinamic echivalent este
diametrul unei sfere ipotetice cu densitatea unitară, având aceeaşi
viteză finală de sedimentare în aer ca şi particula în cauză, indiferent
de dimensiunile geometrice, formă şi densitate reală.
 Reziduuri gazoase
Emisiile nocive sub formă de fum sunt produse prin reacţii
chimice şi prin procese ca distilarea, combustia, calcinarea,
condensarea şi sublimarea. Fumurile sunt solide atunci când
rezultă prin condensarea substanţei solide din starea de
vapori. Ca exemple, se dau emisiile de la sudură, asfalt
fierbinte şi hidrocarburile aromatice polinucleare volatilizate în
cursul operaţiilor de cocsificare. Când se evaporă un metal sau
un material plastic, atomii sau moleculele se dispersează
individual în aer şi formează un amestec gazos uniform. În aer,
acestea se combină rapid cu oxigenul şi recondensează,
formând particule foarte fine cu dimensiuni cuprinse intre
1,00 mm si 0,0001mm.
 Impactul produs de instalaţiile de alimentare cu combustibili a
centralelor termoelectrice clasice

În mod uzual, în centralele termoelectrice

combustibilul utilizat este gazos, lichid sau solid.
Funcţie de tipul combustibilului şi capacitatea centralei,
apar instalaţii specifice şi cicluri diferite de preparare a
combustibilului, care au impact asupra mediului, prin
dimensiunea instalaţiei (teren ocupat), prin poluanţii
rezultaţi din procesul de depozitare şi stocare şi, nu în
ultimul rând, prin reziduurile rezultate, în cantităţi mari,
care necesită depozitarea (zgură, cenuşă).
 Instalaţii de alimentare cu combustibil gazos
• Dezavantajul principal al utilizării gazelor drept combustibil de bază este
posibilitatea redusă de stocare, astfel încât generatoarele de abur alimentate
cu combustibil gazos sunt înzestrate şi cu dispozitive pentru arderea unui
combustibil de rezervă (de regulă păcură) .
• Funcţiile instalaţiei de combustibil gazos se reduc la asigurarea unei presiuni
cât mai constante a gazelor în faţa arzătoarelor, la contorizarea şi la asigurarea
măsurilor de protecţie împotriva exploziilor. Măsurile de protecţie vizează
asigurarea împotriva creşterii sau reducerii presiunii gazelor şi admisiei
necontrolate în focar. Alimentarea cu combustibil gazos se face în flux continuu,
fără stoc, iar singura acumulare, ce compensează oarecum variaţiile între
producţie şi consum, o constituie volumul conductelor de transport.
Acumularea de gaze are loc la nivel regional sau naţional prin prevederea unor
stocuri subterane cu volum constant şi presiune variabila sau constantă.
 Instalaţii de alimentare cu combustibil gazos
Gazele sunt aduse la centrală prin doua conducte magistrale, 2 x 60 %, din
consumul nominal de gaze. Alimentarea generatoarelor de abur se face prin
staţii de reducere şi reglare a presiunii, astfel încât în faţa arzătoarelor să fie
o suprapresiune de 0.2÷0.6 [bar]. La intrarea în acestea sunt filtre
separatoare de apă şi nămol. Staţia de reglare a presiunii poate avea una
sau două trepte de reducere, funcţie de presiunea la care este racordată,
pentru evitarea vitezelor supracritice. Viteza gazelor este limitată la 60 ÷ 80
[m/s], pe conductele magistrale si la 20÷30 [m/s], pe conductele spre
generatorul de abur, din cauza pierderilor de presiune si a zgomotului.
Conductele de gaze sunt izolate fonic, împotriva zgomotului, şi termic,
împotriva pierderilor de căldură, care ar putea să conducă la condensarea
apei (eventual chiar îngheţarea), strangulând astfel secţiunea conductei de
transport. Staţia de reglare a presiunii este amplasată la marginea centralei
şi aparţine furnizorului.
 STAŢIE DE REGLARE A PRESIUNII CU DOUA TREPTE
1- conducta magistrala; 2 - filtru separator de apă şi nămol; 3 - instalaţie de reducere a presiunii, treapta 1; 4 -
instalaţie de reducere a presiunii, treapta 2; 5 - contor măsură; 6 - colector ieşire; 7 - supapa de siguranţă.
.

Instalaţii pentru alimentarea cu combustibil lichid

• Combustibilul lichid folosit pentru generatoarele de abur industriale este în

general păcura, produs rezidual obţinut din rafinarea ţiţeiului. Păcura este
transportată, în mod normal, cu cisterne de cale ferată, având capacităţi între
20 si 50 tone.
• Cisternele de păcură sunt prevăzute cu serpentine interioare de încălzire.
Instalaţia de combustibil lichid trebuie să asigure aprovizionarea optimă a
centralelor cu păcură, descărcarea vagoanelor cisternă, depozitarea în
condiţii de siguranţă, alimentare cu combustibil lichid a injectoarelor
generatoarelor de abur .
• Funcţiile instalaţiei de alimentare cu combustibil lichid sunt: 1) încălzirea; 2)
descărcarea; 3) decantarea şi filtrarea; 4) pomparea; 5) depozitarea; 6) distribuţia
la arzătoare.
 Încălzirea
Încălzirea, necesară pentru fluidizarea păcurii, se face generalizat cu abur şi deosebim:
a) încălzirea vagoanelor cisterna, sau a cisternelor auto, care transportă păcură, până la fluidizare
(circa 25÷50 ºC), realizată în marea majoritate a cazurilor cu abur având presiunea de 1,2 bar;
b) încălzirea până la temperatura de pompare;
c) încălzirea pentru pregătirea pulverizării realizată cu abur, având presiunea < 6 bar pentru păcuri
vâscoase si 13÷16 bar pentru păcuri foarte vâscoase.
Încălzirile de tip b) şi c) se realizează în schimbătoare de căldură de suprafaţă. În mod uzual durată
de descărcare este de aproximativ 4 ore, pentru o garnitură. Debitul de abur necesar descărcării
păcurii, este de circa 0.15 kg/s vară şi 0.3 kg/s iarnă. Acest debit de abur poate proveni direct din
circuitul termic (de la prizele fixe ale turbinei sau din staţii de reducere răcire), din transformatoare
de abur (folosind ca sursă primară abur din circuitul termic), sau poate fi produs în generatoare de
abur separate, de joasă presiune. În cazul în care vagoanele cisternă nu au în interior serpentine de
încălzire, rampa de descărcare trebuie dotată cu serpentine mobile, ce trebuie să poată fi legate la
sursă de abur în exteriorul vagonului. Nu se recomandă ca aburul introdus pentru încălzire să
rămână în masa păcurii şi cu atât mai mult încălzirea prin barbotare, deoarece creşte conţinutul de
apă din păcură, decât în cazul păcurilor foarte vâscoase.
 Descarcarea
Descărcarea păcurii se realizează în staţia de descărcare,
dimensionată funcţie de consumul maxim zilnic de
combustibil, considerând cel mult două cisterne pe zi pentru
fiecare gură de descărcare. Staţia cuprinde 2÷4 linii de
descărcare, trenul fiind poziţionat la punct fix, iar legătura
dintre vagon şi gura de descărcare se realizează prin furtunuri
flexibile, care pot fi etanşe numai la o extremitate (vagon sau
conducta de descărcare), sau la ambele. Înainte de a începe
operaţia de descărcare, vagoanele cisternă se asigură contra
deplasării şi descărcărilor electrice
 Descarcarea si filtrarea; pomparea
• Decantarea şi filtrarea este necesară pentru protecţia pompelor şi reducerea
depunerilor în schimbătoarele de căldură şi injectoarele de pulverizare a păcurii în
focar. Decantarea se realizează în principal la rampa de descărcare şi în rezervoarele
de stocare. Filtrarea este realizată în două trepte, respectiv o filtrare grosieră pentru
protecţia pompelor şi o filtrare fină pentru protecţia injectoarelor. Atât filtrele
grosiere, cât şi filtrele fine sunt dimensionate cu rezervă, pentru a permite succesiv
curăţirea lor.
• Pomparea poate fi de joasă presiune, necesară pentru transportul păcurii şi de
înaltă presiune, necesară pulverizării păcurii. Sunt utilizate pompe volumetrice cu
roţi dinţate, pentru transport, iar pentru pulverizare sunt folosite pompe centrifuge,
în mai multe trepte, care asigură presiunea necesară la injectoare. Pentru siguranţă,
se asigură o dublă sursă de alimentare a motoarelor electrice ale pompelor.
Conform normelor de protecţie contra incendiilor, în staţiile de păcură, totalitatea
motoarelor electrice, aparatelor electrice şi de iluminat, sunt capsulate (de tip
etanş), rezistente la explozii. Sunt prevăzute stingătoare fixe cu spumă, verificate
conform normelor de protecţie contra incendiilor
 Depozitarea
• Depozitarea păcurii se realizează în minimum doua rezervoare.
Depozitele mici pot fi realizate numai cu două rezervoare subterane,
cele mijlocii cu rezervoare subterane de descărcare şi un număr de
rezervoare supraterane de stoc, iar cele mari numai cu rezervoare
supraterane metalice.
• Rezervoarele subterane sunt din beton armat, de forma unui cilindru
plat sau prismatică, cu baza dreptunghiulară, şi pot fi îngropate sau
semiîngropate, cu un volum util de 500÷5600 m3. Rezervoarele
supraterane sunt metalice de formă cilindrică cu ax orizontal, cu o un
volum util de 10÷50 m3 si cu ax vertical, având un volum util de
100÷20000 m3.
 Depozitarea
• Volumul util a unui rezervor este doar de 75÷80 % din volumul geometric al
acestuia.
• Temperatura păcurii din rezervor trebuie să fie cu circa 10 grade C mai mare
decât punctul de congelare, astfel încât aceste rezervoare sunt prevăzute cu
cu schimbătoare de căldură.
• Pentru perioade de depozitare de peste 10 zile, se recomandă ca
temperatura să nu depăşească 60 grade C, pentru a inhiba îmbătrânirea
păcurii.
• Încălzirea păcurii la aspiraţia în pompe, se face până la 70-80 grade C, şi se
menţine constantă printr-un regulator de temperatură sau vâscozitate.
Aceste schimbătoare de căldură (de aspiraţie) sunt înconjurate de un tub
pentru ca energia termică să nu difuzeze prea mult în masa de păcură.
Temperatura peretelui schimbătoarelor de căldură nu trebuie să depăşească
temperatura de cocsificare a păcurii de circa 200 grade C.
 Schema unui rezervor suprateran vertical de păcură
1 – rezervor; 2 – capac; 3 – intrare păcură; 4 – ieşire păcură; 5 – încălzire păcură; 6 –
indicator de nivel; 7 – stingere foc interior; 8 – sistem stropire exterior; 9 – postament; 10
– sol
 Rezervoarele de pacura
Rezervoarele de păcură se protejează în exterior contra coroziunii datorate agenţilor
atmosferici, iar solul pe care sunt amplasate trebuie să fie mai jos decât restul
construcţiilor, rezistent şi netasabil. Prevenirea incendiilor se face prin reducerea
efectului radiaţiilor solare cu sistemul de stropire exterior, acoperirea cu pământ sau
îndiguiri, sisteme de stingere a incendiilor în interior cu spumă sau apă, fixarea de
distanţe obligatorii între rezervoare şi faţă de restul clădirilor. Digurile ce împrejmuiesc
rezervoarele constituie cuve de retenţie, au înălţimi de 1÷2.5 m, trebuie să fie
rezistente la solicitări mecanice şi termice în timpul avariilor şi incendiilor (minim 4 ore
rezistenţă la foc).
Distribuţia la arzătoare se realizează prin schemele instalaţiilor de păcură pentru
alimentarea injectoarelor. Pe conducta spre fiecare bloc energetic este prevăzut un
ventil de închidere rapidă. Instalaţia exterioară de păcură este prevăzută cu rezervoare
de drenaje şi pompe de evacuare aferente. Totalitatea traseelor de păcură cu excepţia
colectoarelor din staţiile de păcură, sunt încălzite
 Instalaţii pentru combustibil solid
Combustibilul solid utilizat cu precădere în centralele termoelectrice clasice este
cărbunele; o utilizare mai redusă având şisturile bituminoase. Cei mai utilizaţi
cărbuni la centralele termoelectrice, potrivit gradului de incarbonizare, sunt
cărbunii bruni (în special lignitul) şi huila.
• Operaţia de aducere a cărbunelui poate fi continuă sau discontinuă. Aducerea
continuă se realizează cu benzi de transport, cu funicularul sau hidraulic.
Aducerea discontinuă se face prin transport rutier (cu autocamioane pe pneuri),
pe cale ferată (cu vagoane), maritim sau fluvial.
• Stocarea cărbunelui. Cantitatea de cărbune din stocul de descărcare trebuie să
acopere întreruperile sistematice şi/sau aleatoare între aprovizionare şi consum.
Acesta se dimensionează pentru 1÷3 zile de funcţionare. Pentru stabilirea
volumului stocului, ar trebui făcut un calcul de risc, care să cuantifice riscurile
datorate accidentelor sau grevelor la sursă ăi la transport, precum şi întreruperile
datorate intemperiilor.
 Degradarea cărbunelui la stocare
Prin stocare, cărbunele se degradează datorită umidificării,
pierderii în timp a volatilelor, sau prin autoaprindere.
Umidificarea poate fi redusă numai prin măsuri de exploatare
precum :
• preluarea din depozit în tranşee verticale după ce suprafaţa
exterioară a stivei a fost protejată împotriva umidificării;
• suprafaţa de depozitare se acoperă cu piatră sau beton şi în
jur se fac şanţuri de scurgere;
• stivele se taluzează, iar la partea superioară şi la baza
taluzelor, se formează şanţuri, pentru scurgerea apei.
 Degradarea cărbunelui la stocare
• Pierderea volatilelor se produce prin încălzire de la radiaţia solară.
Prevenirea pierderii volatilelor se face prin compactarea stratului.
Autoaprinderea cărbunelui este, prin definiţie, un proces de oxidare lentă
în contact cu aerul, fiind un fenomen exotermic.
• Viteza de reacţie depinde de temperatură fiind lentă sub 40 grade C, şi
crescând rapid după aceea , astfel că la depăşirea valorii de 60 grade C pot
apărea centre de foc. Din această cauză, se urmăreşte temperatura prin
sonde de ţevi de otel îngropate în cărbune până la fundul stivei, în care se
coboară termometre, măsurând temperature din 2 in 2 m adancime, de
obicei saptamanal.
• La depăşirea temperaturii de 40 grade C, controlul se face la interval de
12 h, iar dacă temperatura depăşeşte 60 grade C, carbunele se consuma
imediat.
 Degradarea cărbunelui la stocare
Pentru a evita autoaprinderea, mai ales la depozite cu durate mari, cele
pentru iarnă, se iau următoarele măsuri:
• depozitul se face cu cărbune concasat, granulatie cca. 30mm
• stiva se compactează pentru a evita contactul cu aerul prin aşezarea
cărbunilor în straturi tasate cu buldozere sau cilindri cu o presiune de
2,5-3 daN/cm2
• se evită introducerea materialelor străine în cărbuni, în special lemn
• stivele se acoperă cu un strat de bitum care este eficient totodată ăi
împotriva umidificării
 Degradarea cărbunelui la stocare
Pentru alimentarea instalaţiilor de ardere a cărbunelui pulverizat este
necesară concasarea acestuia. Operaţia de concasare este în fond o
strivire mecanică ce produce un nivel de zgomot ridicat şi totodată
poluează aerul cu particule fine. Motorul concasorului este alimentat
de pe bara de 6 KV. Acesta este necesar sa fie capsulat, pentru a evita
intrarea prafului şi pericolul de explozie. Se folosesc următoarele tipuri
de mijloace de transport intern al cărbunelui: a) transportoare cu
banda; b) elevator cu cupe; c) cu lanţuri cu racleţi. Transportul
cărbunelui este o sursă de poluare fonică şi prin particule antrenate de
vânt. De asemenea, este o zonă de operare, pentru personalul de
exploatare, cu pericol mare de accidente de muncă.
 Reziduuri rezultate din arderea combustibililor solizi

În urma arderii combustibililor solizi rezultă cantităţi mari de reziduuri (zgură şi

cenuşă), care trebuie evacuate şi depozitate. O altă sursă de reziduuri o constituie
praful de cenuşă colectat la electrofiltre sau instalaţii de filtrare. Zgura extrasă de
sub focarul cazanului, este răcită cu apă, concasată şi evacuată din sala cazanelor
în starea umedă. La toate instalaţiile moderne, din cauza volumelor de
transportat, nu se aplica decât transportul hidraulic. Cenuşa eliminată din pâlnia
drumului doi de gaze şi din pâlnia filtrelor de cenuşă, poate fi extrasă pe cale
hidraulică sau pe cale uscată. În figura 4., este prezentată schema unei instalaţii în
care toată evacuarea se face hidraulic. Deoarece majoritatea focarelor
generatoarelor cu abur sunt cu depresiune, este necesară etanşarea hidraulică a
circuitului de evacuare a cenuşii. Pentru antrenarea cenuşii şi a zgurei, se
utilizează apa injectată sub presiune. În mod uzual, raportul dintre cantitatea de
apa de antrenare şi materialul antrenat, este de 6:1 până la 10:1.
 Reziduuri rezultate din arderea combustibililor solizi
Canalele de zgură şi cenuşă sunt căptuşite cu materiale rezistente la
eroziune şi coroziune. De-a lungul acestor canale, continuă să se
injecteze din loc în loc apă pentru antrenare. Colectarea reziduurilor de
zgură şi cenuşa umede (noroiul), se colectează în bazine, de unde este
evacuat spre depozit, fie cu ajutorul unor pompe speciale de noroi
(pompe Bagger), fie cu ajutorul unor hidroejectoare. În acest ultim caz,
este nevoie de o cantitate suplimentară de apă sub presiune, ceea ce
măreşte raportul apă-cenuşă la 16: 1 până la 20:1. În momentul de faţă,
sunt folosite cu precădere pompe de noroi. În funcţionare, acestea au o
uzură rapidă a rotoarelor, având în vedere caracteristicile abrazive ale
fluidului pompat .
 Reziduuri rezultate din arderea combustibililor solizi

• Este de dorit să se evite ramificaţiile şi armăturile de pe traseul de

evacuare a noroiului pentru a evita pericolul de înfundare sau de
uzură prematură. Conductele spre depozit având panta coborâtoare
continuă, pot asigura transportul pe distanţa până la 4-5 km.
• De remarcat este uzura neegală a acestora, care se accentuează în
special pe arcul de 120 grade la partea inferioară. Rotirea la intervale
de timp a conductei asigură prelungirea duratei ei de serviciu. În cazul
în care este lipsă mare de apă, sistemul hidraulic de transport poate
lucra în circuit închis, refolosind o parte din apă după ce a fost
decantată.
Evacuare hidraulica a cenuşii
.
 Depozitarea cenuşii
Depozitul se formează cu ajutorul unor diguri în pământ care închid bazinul de
decantare. Apa din bazin se scurge prin deversare în puţuri de golire, conform
figurii în care: 1 – dig iniţial; 2 – conducte de zgură şi cenuşă; 3 – puţ de deversare;
4 – conducta de golire; 5 – supraînălţarea digurilor; 6- supraînălţarea puţului de
deversare.
 Evacuarea uscata a cenusii
1 – electrofiltru; 2 – canale transportoare pneumatice cu pat fluidizat; 3 – ventilator; 4 – siloz de colectare; 5 – dispozitiv
de închidere; 6 – pompa de praf; 7 – siloz de praf; 8 – separator de praf; 9 – descărcare în cisternă; 10 – umidificare; 11
– descărcare pentru evacuare hidraulica sau transport umed
 Evacuarea uscata a cenusii
Din componenţa schemei, se remarcă măsurile luate pentru limitarea poluării prin particule
de praf. Acest sistem de evacuare a cenuşii este preferat din următoarele motive:
• pericol mai redus de înfundare;
• buna etanşeitate;
• posibilitatea de valorificare multipla a cenuşii.
Transportul propriu-zis poate fi făcut în următoarele moduri:
• în plan orizontal:
- prin transportare cu melc;
- prin jgheaburi cu pat fluidizat, în amestec cu aerul;
• în plan vertical:
- prin elevatoare cu cupe;
- prin amestec cu aerul prin pompare (pompe speciale cunoscute sub denumirea de
pompe Fuller)