Energia electrică

Definiții
Forma primară de energie – energia în forma ei naturală, în
starea în care se găsește în natură, neprelucrată. Exemplu:
- Energia chimică a combustibililor convenționali
- Energia hidraulică a cursurilor sau acumulărilor de apă
- Energia nucleară a izotopilor radioactivi
- Energia solară
- Energia eoliană
Formă finală de energie – energia în forma în care o utilizează
consumatorul final. Exemplu: energia mecanica, energia
termica, energia electrica, energia chimică, etc
Forma intermediara de energie = forma de energie utilizată
pentru transportul formei primare de energie la distanță:
energia electrică , energia termică
Avantaje ale utilizării energiei electrice
• posibilitatea conversiei în instalaţii relativ
ieftine şi simple din punct de vedere
tehnologic în energie mecanică sau alte forme
de energie utilă
• poate fi transportată pe distanţe foarte mari
cu investiţii şi cheltuieli de exploatare relativ
reduse
 Dezavantaje ala utilizarii energiei
electrice
• dificultatea distribuirii la consumatori mobili sau dificultatea
stocării.
• Stocarea energiei electrice este costisitoare şi se face în
cantităţi limitate, în instalaţii complexe cu gabarite mari, şi
numai sub formă de curent continuu. Datorită imposibilităţii
stocării, sistemele de conversie trebuie să producă energia la
momentul consumului şi să-şi adapteze în mod continuu
nivelul puterii produse în funcţie de puterea cerută de
consumator
• randamentul de conversie pe cale termodinamică este limitat
de temperatura surselor de căldură şi de considerente
tehnologice legate de comportarea la temperatură ridicată a
materialelor utilizate
Clasificarea centralelor electrice
 Noţiuni de putere

Figura 1. Reprezentare grafică a noţiunilor de putere

 Curba zilnică de sarcină
Reprezentarea grafică a variaţiei puterii momentane produse de o centrală electrică
sau de un sistem energetic în funcţie de timp, pe un interval de 24 de ore se numeşte
curba de sarcină zilnică.

Figura 2. Curba zilnică de sarcină şi punctele ei caracteristice

Curba de sarcină se caracterizează printr-un număr de patru extreme
locale, şi anume două maxime şi două minime:
• un vârf de putere cerut de reţea dimineaţa, care se înregistrează în
intervalul orar 10,00 – 12,00; se datorează maximului de activitate al
consumatorilor industriali.
• un vârf de putere cerut de reţea seara – reprezentând maximul absolut
al curbei de sarcină, înregistrat în intervalul orar 19,00 – 22,00; se
datorează maximului de activitate al consumatorilor casnici şi
iluminatului public (Ppv)
• un minim de consum înregistrat în jurul orelor 2,00 – 4,00,
reprezentând minimul absolut al curbei de sarcină. În acest interval
orar consumul casnic şi cel pentru iluminatul public sunt forate reduse
iar dintre consumatorii industriali funcţionează doar un număr redus,
respectiv consumatorii care lucrează în trei schimburi de lucru (Pp min)
• un minim de consum înregistrat în jurul orelor 15,00 – 17,00,
corespunzător intervalului dintre momentul în care cea mai mare parte
a consumatorilor industriali îşi încetează activitatea şi momentul în
care activitatea consumatorilor casnici începe să se intensifice
Figura 3. Relaţiile între diferitele puteri din sistemul energetic

Vârfurile de putere se deplasează în funcţie de anotimp după variaţia lungimii

perioadei de întuneric şi după modificările programului de lucru. Curbele de
sarcină corespunzătoare zilelor lucrătoare sunt mai ridicate decât cele din zilele de
odihnă. Pe lângă dezavantajul creşterii consumului de combustibil (ceea ce se
traduce prin creşterea preţului de cost al energiei electrice), funcţionarea în
regimuri tranzitorii duce la solicitări suplimentare, termice şi mecanice, ale
echipamentelor, deci la reducerea fiabilităţii şi a duratei lor de viaţă.
 Aplatizarea curbei de sarcina
• posibilitatea producerii aceleiaşi energii zilnice
cu o putere instalată mai mică, deci cu
investiţii mai mici. Acest lucru reiese analizând
figura 4, în care se consideră două curbe de
sarcină 1 respectiv 2, astfel încât energia
produsă zilnic pentru cele două curbe de
sarcină să fie aceeaşi:
 24 24
Ezi1   Pp1d  Ezi 2   Pp 2 d
0 0

Figura 4. Curbe de sarcină cu diferiţi coeficienţi de aplatizare pentru aceeaşi valoare

a energiei consumate zilnic
• variaţii mai mici ale încărcării echipamentelor. Tot
din figura 4 se poate observa că intervalul de
variaţie a încărcării echipamentelor este mai mic
în cazul curbei 2 decât în cazul curbei 1. Pentru
curba ideală 3 încărcarea echipamentelor este
constantă.
• Regimuri uniforme cu randamente mai bune şi
fiabilitate mai ridicată.
• Eliminarea necesităţii pornirilor şi opririlor zilnice
la unele instalaţii
 Metode de aplatizare a curbei de sarcina
• interconectarea sistemelor energetice din zone geografice situate pe
longitudini diferite. Se obţine în felul acesta o compensare reciprocă a
curbelor de sarcină, cu decalarea vârfurilor de consum (care apar la
momente diferite), şi în ansamblu, aplatizarea consumului
• deconectarea unor consumatori care depăşesc consumul prescris.
Aplicarea acestei metode se face numai după examinarea consecinţelor
care decurg, deoarece, pentru anumiţi consumatori, întreruperea
alimentării cu energiei electrică în timpul procesului tehnologic poate avea
consecinţe foarte grave.
• Stimularea unor consumatori de a lucra preponderent în orele de gol de
sarcină prin tarifarea diferenţiată a energiei electrice. Tarifarea
diferenţiată poate fi aplicată nu numai după momentul consumului ci şi
după nivelul de putere al consumatorului. Aceasta deoarece un
consumator industrial de putere mare influenţează într-o măsură mai
importantă forma curbei de sarcină prin intrarea sau ieşirea sa din
funcţiune decât un consumator casnic.
• Utilizarea la maxim a duratei de iluminare naturală prin trecerea la ora de
vară
 Curba clasata anuala

Figura 5. Construcţia curbei clasate anuale

Figura 6. Curba anuală a puterilor maxime cerute de consumatori
Coeficientul de utilizare a puterii maxime produse în decursul unui
an este dat de relaţia:
Ean
kef 
8760  Pp max
La puterea maximă cerută de consumator se adaugă puterea necesară
alimentării consumatorilor interni ai centralei (servicii interne),
obţinându-se puterea la borne. Intervalul dintre puterea efectiv
disponibilă şi puterea la borne reprezintă suma puterilor pentru
rezerva turnantă, cea statică şi puterea aflată în reparaţie. Suprafaţa
SA corespunde ariei dintre puterea efectiv disponibilă şi puterea
efectiv utilizabilă în funcţiune.
Circuitul termic şi ciclul termodinamic al centralelor termoelectrice
Circuitul termic al unei centrale termoelectrice şi principalele sale componente sunt
reprezentate în figura 1.
1 5 2 4 1 – Cazan de abur
2 – Turbină cu abur
3 – Condensator
q1' q1SI 4 – Generator electric
~ 5 – Supraîncălzitor intermediar
6 – Pompa de alimentare
7 3 7 – Preîncălzitor regenerativ de înaltă

15 presiune (PIP)
6 8 – Preîncălzitor regenerativ de joasă
10 q2
presiune (PJP)
9 – Degazor
13 17 10 – Conductă de condensat secundar
9 16 18 11 – Pompă de condensat secundar
10 12 – Pompă de condensat de bază
13 – Ejector
11 8
14 – Conducta principală de apă de
14 alimentare
12
15 – Prize de preîncălzire regenerativă
10 16 – Eliminarea gazelor din apa de
alimentare
17 – Apă de adaos pentru
compensarea pierderilor circuitului
Figura 1. Schema termică de principiu a unui grup termic
turbogenerator cu supraîncălzire intermediară şi 18 – Pompă de apă de răcire
preîncălzirea regenerativă a apei de alimentare
Centralele nuclear electrice au acelaşi principiul de
funcţionare din punct de vedere termodinamic, cu diferenţa
că sursa caldă este reprezentată de reactorul nuclear şi nu
de cazanul de abur, ca în cazul centralelor termoelectrice
convenţionale. În figura 2 este reprezentată schema
circuitului termic al unei centrale nuclear electrice. O altă
diferenţă este aceea că reactorul nuclear de la CNE produce
abur saturat, spre deosebire de cazanele de abur din CTE,
care produc abur supraîncălzit.
q1
~
2

1 1 – Reactor nuclear
3
2 – Separator mecanic de
q2 umiditate
3 – Schimbător de căldură care
realizează supraîncălzirea
aburului cu abur saturat de înaltă
presiune

Figura 2 Schema circuitului termic al unei centrale nuclear electrice

Figura 3 Reprezentarea în diagrama T – s (a) respectiv i – s (b) a
transformărilor în cazul ciclului cu abur supraîncălzit (ciclu Rankine)
Figura 4 Reprezentarea în diagrama T – s (a) respectiv i – s (b) a
transformărilor în cazul ciclului cu abur saturat
Pentru ciclul cu supraîncălzire intermediară fluxurile termice primit de la sursa
caldă respectiv cedat sursei reci, lucrul mecanic efectuat de 1 kg de abur şi
randamentul termodinamic:

q1  q1'  qSI  (i1  i6 )  (i3  i2 )  Aria (1234ba56781)

 
q1' qSI

q2  i4  i5  Aria (4ba5)
l p  i6  i5
lt  l1  l2  (i1  i2 )  (i3  i4 ) - lucrul mecanic specific produs prin
  destinderea aburului în turbină
l1 l2

lnet  lt  l p - lucrul mecanic net

lt
t brut  - randamentul termodinamic brut
q1
lnet
t net  - randamentul termodinamic net
q1
Pentru ciclul cu abur saturat, mărimile de mai sus sunt date de relaţiile:
q1  q1'  qSI  (i1  i7 )  (i4  i3 )  Aria (12345ba6781)
 
q1' q SI

q2  i4  i5  Aria (5ba6)

l p  i7  i6

lt  l1  l2  (i1  i2 )  (i4  i5 )
 
l1 l2
Fluidul de lucru parcurge în circuitul termic următoarele transformări
termodinamice:
1 – 2 destinderea aburului supraîncălzit produs de cazan (abur viu) în corpul de
înaltă presiune al turbinei (corpul situat înaintea întoarcerii aburului spre
supraîncălzirea intermediară. Procesul ideal de destindere în turbină este
adiabatic (1 – 2t) însă procesul real (1 – 2), datorită ireversibilităţii, se face cu
creştere de entropie. Căderea reală de entalpie este mai mică decât cea
teoretică.
2 – 3 supraîncălzirea intermediară. Are loc prin întoarcerea aburului înapoi în
cazan după ieşirea din corpul de înaltă presiune într-un schimbător de căldură
numit supraîncălzitor intermediar. Procesul teoretic este izobar însă în realitate
se face cu pierdere de presiune pe conductele de legătură dintre corpurile
turbinei şi supraîncălzitorul intermediar pSI
3 – 4 destinderea aburului în corpul de medie presiune respectiv
de joasă presiune. La fel ca şi destinderea în corpul de înaltă
presiune, procesul teoretic este adiabatic iar procesul real se
face cu creştere de entropie. Căderea reală de entalpie este mai
mică decât cea teoretică iar valoarea reală a umidităţii punctului
final al destinderii este mai mică decât cea teoretică.

4 – 5 condensarea aburului. Este procesul prin care sistemul

cedează căldură sursei reci. Condensarea este necesară pentru
reducerea volumului specific al agentului de lucru, pentru ca
acesta să poată fi pompat la presiunea de alimentare a cazanului.
Procesul, având loc în zona aburului umed, este izobar şi izoterm.
5 – 6 pomparea apei la presiunea de alimentare a cazanului. Procesul ideal de
pompare 5 – 6t este adiabatic însă procesul real 5 - 6 are loc cu creştere de
entropie. Ca urmare, valoarea reală a lucrului mecanic consumat pentru
pomparea apei este mai mare decât valoarea teoretică

l pr  i6  i5
l pt  i6t  i5
6 – 7 preîncălzirea apei de alimentare până la starea de saturaţie. Se face parţial
în sistemul de preîncălzire regenerativă şi parţial în cazan. În sistemul de
preîncălzire regenerativă, format din schimbătoare de căldură de suprafaţă şi un
schimbător de căldură de amestec, apa ajunge până la o temperatură numită
temperatură de alimentare

7 – 7’ are loc în cazan şi reprezintă încălzirea apei până la temperatura de

saturaţie (în economizorul cazanului). Procesul teoretic este izobar însă în
realitate are loc cu scăderea presiunii datorită pierderilor hidraulice din circuitul
de preîncălzire regenerativă şi din cazanul de abur.

7– 8 vaporizarea apei în cazan. Are loc la presiune constantă în vaporizatorul

cazanului

8 – 1 supraîncălzirea aburului. Are loc în supraîncălzitorul principal, fiind teoretic

un proces izobar, în realitate făcându-se cu pierderi de presiune
Bilanţul energetic al centralelor termoelectrice cu abur.
Indici specifici ai centralelor termoelectrice
Fig. 1Fluxurile termice utile şi pierderile în cazul ciclului
termodinamic cu abur supraîncălzit
c) Transformarea ciclică a căldurii în lucru mecanic.
Randamentul care corespunde acestui proces de conversie este
randamentul termodinamic, dat de relaţia:
H T  H PA H T H r
ht     h tt  h i
Q1 ' Q1 ' H T
în care HT, Hr , HPA sunt căderile teoretică şi reală de entalpie în turbină
respectiv creşterea de entalpie în pompa de alimentare; htt - randamentul
termodinamic teoretic şi hi - randamentul intern al turbinei.
Fluxul termic cedat sursei reci (mediul ambiant) este dat de relaţia:
Q2  Q1' (1  ht )  Q0hcazhconducte(1  ht )
Fluxul de energie util (disponibil a fi transformat în lucru mecanic prin
destindere în turbina cu abur) este dat de relaţia:

Qu  Q1'ht  Q0hcaz hconducteht

 Qu  Q3  Qm
Randamentul mecanic al turbogeneratorului este dat de relaţia:
Q3
hm 
Qu
Pierderile mecanice ale turbogeneratorului sunt date de relaţia:
Qm  Qu (1  hm )  Q0 hcaz hconducteht (1  hm )
Fluxul de energie util (la arborele turbinei):

Q3  Quhm  Q0hcaz hconductehthm

e) Conversia energiei mecanice în energie electrică în generatorul electric.
Randamentul acestui proces (randamentul generatorului electric) este dat de
relaţia: Q4
h gen 
Q3

în care Q4 reprezintă fluxul de energie la bornele generatorului electric, dat de

relaţia:

Q4  Q3h gen  Q0hcaz hconductehthmh gen

Pierderile generatorului electric sunt date de relaţia:

Qgen  Q3 (1  h gen )  Q0hcaz hconductehthm (1  h gen )

f) Consumul de energie al serviciilor interne

Serviciile interne reprezintă totalitatea echipamentelor care

contribuie la funcţionarea centralei (pompe, ventilatoare, diferite
motoare de antrenare, compresoare, etc.). Acestea sunt alimentate cu
energie electrică de la bornele generatorului, definindu-se cota de
consum a serviciilor proprii:

Qsp

Q4
Consumul serviciilor interne este dat în acest caz de relaţia:

Qsp   Q4  Q0h caz h conductehth mh gen

 g) Livrarea energiei electrice produse în sistemul energetic.
Fluxul net de energie electrică Q5
Q5  Q4  QSP  Q4 (1   )  Q0h cazh conducteh th mh gen (1   )
Randamentul transformatorului electric este dat de relaţia:
QSE
h te 
Q5
Pierderile transformatorului electric sunt date de relaţia:

Qte  Q5  QSE  Q5 (1  h te )  Qoh cazh conducteh th mh gen (1   )(1  h te )

Randamentul global al centralei este dat de relaţia:

QSE
h global   h caz h conducteh t h m h gen h te (1   )
Q0

Consumul specific de căldură global:

1
q global 
h cazh conductehth mh genhte (1   )
 În figura 2 este reprezentat schematic bilanţul energetic al unei centrale electrice
de termoficare printr-o diagramă Sankey.
CAPITOLUL 4
METODE DE CREŞTERE A RANDAMENTULUI TERMODINAMIC
 b) Prin creşterea presiunii se modifică costul instalaţiilor de la cazan, turbină şi
conductele de înaltă presiune.
Turbina îşi măreşte relativ puţin costul prin ridicarea presiunii datorită necesităţii de a
se creşte grosimea carcaselor. Pompa de alimentare îşi măreşte costul proporţional cu
ridicarea presiunii iniţiale; de asemenea, creşte şi costul conductelor de alimentare cu
apă.
Pentru conductele principale de abur, (legătura cazan – turbină) efectul ridicării
presiunii se manifestă prin reducerea volumului specific şi prin variaţia vitezei admise
pentru transportul aburului.
Creşterea presiuni ciclului duce la o ieftinire a conductei principale de abur. Prin
această conductă devine şi mai elastică şi prin urmare se simplifică şi problemele de
alegere, a traseului, în vederea compensării dilatării ei.
c) Creşterea presiunii are o influenţă negativă asupra disponibilităţii grupului
şi deci din punct de vedere al echivalenţei siguranţei de funcţionare a sistemului
impune considerarea unor rezerve corespunzătoare mărite.
CENTRALE ELECTRICE CU MOTOARE DIESEL
Motorul Diesel face parte din categoria maşinilor termice cu ardere
internă. Motorul Diesel a fost utilizat iniţial în centrale electrice pentru antrenarea
generatoarelor de curent continuu şi ulterior de curent alternativ.
Cauzele care au condus în trecut la această răspândire au fost:
- randamentul ridicat;
- investiţia specifică redusă şi condiţii de instalare uşoare;
- nevoi reduse de apă de răcire;
- caracteristici tehnice potrivite funcţionării în regimul de alimentare al unor
consumatori izolaţi prin pornire rapidă şi urmărire uşoară a schimburilor de
sarcină.
În prezent, motorul Diesel a pierdut însemnătatea ca maşină primară în
centralele electrice, iar puterea instalată în asemenea unităţi este în scădere
deoarece:
- motoarele Diesel au constructiv o putere limitată şi nu corespund noilor nevoi de
putere ale actualelor sisteme energetice;
- motoarele Diesel consumă numai combustibil superior ( lichid şi gazos);
- uzurile pieselor în translaţie sunt mari, necesitând un volum de operaţii de
revizie şi reparaţie;
- avantajul randamentului mai ridicat faţă de turbinele cu abur a dispărut;
- costul prohibitiv al combustibilului.
Caracteristicile tehnice ale motoarelor Diesel
Dimensiuni şi puteri
Motorul Diesel modern este o maşină în care arderea se face în mod
teoretic sub volum constant şi parţial sub presiune constantă (ciclul Sabathe).
Acest ciclu se poate desfăşura în patru timpi, ( în doua rotaţii de arbore) folosit mai
ales la motoarele rapide cu putere sub 1000kW sau în doi timpi ( la fiecare rotaţie)
folosit la motoarele de putere mare.
Discontinuitatea şi mişcarea alternativă sunt cele două inconveniente majore ale
motoarelor Diesel, compensate numai de randament ridicat, care în prezent este
de 36-40% şi care poate atinge maximum de 42%. Valoarea acestui randament se
poate menţine în aceleaşi limite chiar la motoare cu putere unitară redusă şi
variază relativ puţin la sarcini parţiale şi la diferite turaţii.
Raportul de compresie al motoarelor este cuprins între 13,5 şi 20 pentru a
asigura în condiţii bune autoaprinderea. Folosirea unui raport de compresie ridicat
contribuie la valoarea mare a randamentului.
Schema sistemului bielă-manivelă
Tipul Turaţia Nr. max. Diametrul Putere Putere Greutatea Caracterizare
motorului rot/min de cilindri cilindrului maximă maximă kg/kW
mm pe cilindru kW
kW

Lent 80-300 12 800-1000 2500-2950 35400* 55-60 Motoare derivate

din motoare
marine în doi
timpi

Semirapid 400-500 12-16 300-480 200-420 4000-6600 12-17 Motoare derivate

din motoare
marine cu doi şi
patru timpi

Rapid 800-1500 12-16 175-250 75-165 2650 4,5-10 Motoare uşoare

pentru instalaţii
mobile sau de
siguranţă
Supraalimentarea motorului Diesel
Supraalimentarea înseamnă introducerea aerului cu presiune în cilindrul
motorului, astfel încât prin volumul specific mai mic să se poată obţine o greutate
mai mare de aer în cilindru şi să se poată injecta o cantitate mai mare de
combustibil.
Supraalimentarea se poate face în următoarele moduri:
- de la un compresor antrenat cu un motor electric separat;
- de la un compresor antrenat de arborele motorului;
- de la un turbocompresor antrenat de gazele de ardere.
În prezent peste 80% din motoarele Diesel care se produc sunt cu
supraalimentare, şi soluţia cea mai întrebuinţată este cea cu turbosuflantă. La
unităţile mai mici, până la 2000kW o turbosuflantă la colectorul de evacuare
asigură mărirea presiunii de alimentare a aerului pentru toţi cilindrii.
La motoarele mari, se instalează câte o turbosuflantă pe grupe de 2-3
cilindri.
Scheme pentru supraalimentarea motoarelor Diesel: a) cu compresor cu piston
antrenat de arborele motor; b) cu turbosuflantă; c) cu turbosuflantă cu două
trepte de răcire intermediară
 Curba zilnică de sarcină
Reprezentarea grafică a variaţiei puterii momentane produse de o centrală electrică
sau de un sistem energetic în funcţie de timp, pe un interval de 24 de ore se numeşte
curba de sarcină zilnică.

Figura 2. Curba zilnică de sarcină şi punctele ei caracteristice

Curba de sarcină se caracterizează printr-un număr de patru extreme
locale, şi anume două maxime şi două minime:
• un vârf de putere cerut de reţea dimineaţa, care se înregistrează în
intervalul orar 10,00 – 12,00; se datorează maximului de activitate al
consumatorilor industriali.
• un vârf de putere cerut de reţea seara – reprezentând maximul absolut
al curbei de sarcină, înregistrat în intervalul orar 19,00 – 22,00; se
datorează maximului de activitate al consumatorilor casnici şi
iluminatului public (Ppv)
• un minim de consum înregistrat în jurul orelor 2,00 – 4,00,
reprezentând minimul absolut al curbei de sarcină. În acest interval
orar consumul casnic şi cel pentru iluminatul public sunt forate reduse
iar dintre consumatorii industriali funcţionează doar un număr redus,
respectiv consumatorii care lucrează în trei schimburi de lucru (Pp min)
• un minim de consum înregistrat în jurul orelor 15,00 – 17,00,
corespunzător intervalului dintre momentul în care cea mai mare parte
a consumatorilor industriali îşi încetează activitatea şi momentul în
care activitatea consumatorilor casnici începe să se intensifice
Figura 3. Relaţiile între diferitele puteri din sistemul energetic

Vârfurile de putere se deplasează în funcţie de anotimp după variaţia lungimii

perioadei de întuneric şi după modificările programului de lucru. Curbele de
sarcină corespunzătoare zilelor lucrătoare sunt mai ridicate decât cele din zilele de
odihnă. Pe lângă dezavantajul creşterii consumului de combustibil (ceea ce se
traduce prin creşterea preţului de cost al energiei electrice), funcţionarea în
regimuri tranzitorii duce la solicitări suplimentare, termice şi mecanice, ale
echipamentelor, deci la reducerea fiabilităţii şi a duratei lor de viaţă.
 Aplatizarea curbei de sarcina
• posibilitatea producerii aceleiaşi energii zilnice
cu o putere instalată mai mică, deci cu
investiţii mai mici. Acest lucru reiese analizând
figura 4, în care se consideră două curbe de
sarcină 1 respectiv 2, astfel încât energia
produsă zilnic pentru cele două curbe de
sarcină să fie aceeaşi:
 24 24
Ezi1   Pp1d  Ezi 2   Pp 2 d
0 0

Figura 4. Curbe de sarcină cu diferiţi coeficienţi de aplatizare pentru aceeaşi valoare

a energiei consumate zilnic
• variaţii mai mici ale încărcării echipamentelor. Tot
din figura 4 se poate observa că intervalul de
variaţie a încărcării echipamentelor este mai mic
în cazul curbei 2 decât în cazul curbei 1. Pentru
curba ideală 3 încărcarea echipamentelor este
constantă.
• Regimuri uniforme cu randamente mai bune şi
fiabilitate mai ridicată.
• Eliminarea necesităţii pornirilor şi opririlor zilnice
la unele instalaţii
 Metode de aplatizare a curbei de sarcina
• interconectarea sistemelor energetice din zone geografice situate pe
longitudini diferite. Se obţine în felul acesta o compensare reciprocă a
curbelor de sarcină, cu decalarea vârfurilor de consum (care apar la
momente diferite), şi în ansamblu, aplatizarea consumului
• deconectarea unor consumatori care depăşesc consumul prescris.
Aplicarea acestei metode se face numai după examinarea consecinţelor
care decurg, deoarece, pentru anumiţi consumatori, întreruperea
alimentării cu energiei electrică în timpul procesului tehnologic poate avea
consecinţe foarte grave.
• Stimularea unor consumatori de a lucra preponderent în orele de gol de
sarcină prin tarifarea diferenţiată a energiei electrice. Tarifarea
diferenţiată poate fi aplicată nu numai după momentul consumului ci şi
după nivelul de putere al consumatorului. Aceasta deoarece un
consumator industrial de putere mare influenţează într-o măsură mai
importantă forma curbei de sarcină prin intrarea sau ieşirea sa din
funcţiune decât un consumator casnic.
• Utilizarea la maxim a duratei de iluminare naturală prin trecerea la ora de
vară
 Curba clasata anuala

Figura 5. Construcţia curbei clasate anuale

Figura 6. Curba anuală a puterilor maxime cerute de consumatori
Coeficientul de utilizare a puterii maxime produse în decursul unui
an este dat de relaţia:
Ean
kef 
8760  Pp max
La puterea maximă cerută de consumator se adaugă puterea necesară
alimentării consumatorilor interni ai centralei (servicii interne),
obţinându-se puterea la borne. Intervalul dintre puterea efectiv
disponibilă şi puterea la borne reprezintă suma puterilor pentru
rezerva turnantă, cea statică şi puterea aflată în reparaţie. Suprafaţa
SA corespunde ariei dintre puterea efectiv disponibilă şi puterea
efectiv utilizabilă în funcţiune.
CAPITOLUL 3
PRINCIPIILE FUNCŢIONALE ALE CENTRALELOR CU CICLU
TERMODINAMIC

3.1. Clasificarea centralelor cu ciclu termodinamic

Centralele cu ciclu termodinamic utilizează sisteme de
conversie a energiei termice în energie electrică care au ca
etapă a succesiunii de transformări forma de energie
mecanică. Aceste sisteme presupun deci prezenţa unei maşini
termice rotative şi folosesc unul sau mai multe fluide
purtătoare de căldură în circuitele termice asociate ciclurilor
termodinamice.
Figura 3.1. Principiile funcţionale ale centralelor cu ciclul termodinamic
Sistemele de conversie cu ciclu termodinamic se clasifică astfel (figura 3.1):
a) Cicluri cu un singur fluid de lucru în circuit deschis. Fluidul de lucru în
cazul acestor sisteme este reprezentat de gazele de ardere rezultate prin
arderea unui combustibil superior (gaze naturale sau păcură) sub presiune.
Aceste cicluri au următoarele caracteristici:
• gazele de ardere nu trebuie să conţină particule solide care ar avea efecte
erozive asupra maşinii, nefiind posibilă utilizarea cărbunelui;
• instalaţia nu necesită suprafeţe extinse de transfer de căldură, având un
volum redus, inerţie termică mică, caracteristici care îi conferă posibilitatea
pornirii şi opririi în timp scurt. Datorită acestor particularităţi instalaţia este
adecvată utilizării în regim de vârf sau de rezervă;
• fluidul de lucru (gaze de ardere) evoluează într-o singură fază (faza
gazoasă), având căldură specifică redusă (comparativ cu ciclurile cu abur)
ceea ce duce la necesitatea vehiculării prin maşină a unui volum mare de
fluid de lucru pentru puteri unitare relativ mici;
• fluidul de lucru este evacuat din maşină la temperaturi ridicate ceea ce
duce la pierderi de căldură importante şi în consecinţă la randamente
termodinamice relativ mici;
Din această categorie fac parte instalaţia de turbină cu gaze şi motorul cu
ardere internă.
b) Cicluri cu un singur fluid de lucru în circuit închis. Din
această categorie fac parte centralele nuclear electrice cu circuit
direct la care căldura este preluată din zona activă a reactorului
nuclear de către fluidul de lucru care se destinde apoi în turbină.
Fluidul de lucru poate fi apa sau un gaz inert (He sau CO2).
Corespunzător celor două tipuri de fluide există două tipuri de
instalaţii care funcţionează pe acest principiu:
• centrale nuclear – electrice cu abur, cu reactor cu apă în
fierbere (apă uşoară sau apă grea);
• centrale nuclear – electrice cu turbine cu gaze, la care reactorul
este răcit cu gaze inerte.
c)Cicluri cu două fluide de lucru în amestec. Pe acest principiu
funcţionează turbinele cu gaze cu injecţie de apă sau abur în
fluxul de gaze de ardere. În acest mod se poate obţine creşterea
puterii unitare a instalaţiei până la 200 MW.
d) Cicluri cu două fluide de lucru în circuit închis. După acest principiu
funcţionează centralele termoelectrice convenţionale cu combustibil clasic.
În prezent, constituie instalaţia cu ponderea cea mai ridicată din punctul de
vedere al puterii instalate. Energia termică dezvoltată prin arderea
combustibilului în focar este transmisă prin suprafaţa de transfer de căldură
de la gazele de ardere la fluidul de lucru (apă – abur) care circulă în circuit
închis. Comparativ cu gazele de ardere, apa are avantaje cum ar fi căldura
specifică mult mai ridicată şi coeficientul de transfer de căldură mai mare.
Randamentul termodinamic al acestor instalaţii depinde în mare măsură de
parametrii iniţiali ai aburului şi se situează în jurul valorii de 0,42.
Din această categorie mai fac parte (figura 3.1, e):
centralele cu turbine cu gaze în circuit închis; la aceste instalaţii, fluidul de
lucru – gaz – parcurge în circuit închis ciclul termic fără a-şi schimba starea
de agregare. Căldura este primită de la un schimbător de căldură gaze de
ardere – aer (cazan de aer cald);
centralele nucleare cu circuit dublu; instalaţiile cu două circuite separate a
fost adoptată in motive de protecţie împotriva contaminării radioactive.
Circuitul primar este parcurs de un fluid care extrage căldura din zona
activă a reactorului nuclear (apă, apă grea sau gaze inerte) şi o cedează
fluidului care se destinde în turbină în generatoare de abur.
e) Cicluri combinate abur – gaze. Datorită faptului că temperatura sursei
reci la ciclul cu gaze este apropiată de temperatura sursei calde de la ciclul
cu abur este posibilă combinarea celor două instalaţii, obţinându-se
mărirea randamentului de ansamblu până la valori de 0,45-0,46.
f) Cicluri combinate cu două fluide, ambele cu fază de vapori şi lichid.
Acest tip de cicluri se clasifică astfel:
• Ciclul suprapus cu vapori de mercur, ciclul de bază apă – abur. Prin
suprapunerea ciclului cu vapori saturaţi de mercur creşte temperatura
medie a sursei calde şi prin aceasta se majorează randamentul
termodinamic al instalaţiei combinate. Acest tip de instalaţie nu se
aplică industrial din cauza complicaţiilor de execuţie şi exploatare.
• Ciclul suprapus cu partea de înaltă presiune apă – abur şi partea de
joasă presiune amoniac sau freon. Acest tip de instalaţie urmăreşte
creşterea puterii unitare până la 2000 MW prin faptul că volumul
specific al vaporilor de amoniac sau freon este mult mai mic decât al
aburului la presiuni coborâte.
 3.2. Fluxurile de energie şi masă într-o centrală
termoelectrică cu abur
Principalele fluxuri de energie şi masă care străbat instalaţiile
dintr-o centrală termoelectrică, reprezentate schematic în figura 1,
sunt:
1. combustibilul,
2. aerul necesar arderii,
3. gazele de ardere (respectiv agentul de răcire al reactorului
nuclear la CNE),
4. deşeurile în stare solidă rezultate în urma arderii
combustibilului (cenuşă, zgură sau deşeuri radioactive),
5. agentul energetic apă – abur, apa de răcire,
6. agentul termic pentru consumatorii de căldură,
7. apa de adaos,
8. energia electrică pentru sistemul electroenergetic, energia
electrică pentru consumatorii interni ai centralei.
 I 9
1
EF IV VIII
III
5
B 3
II 10
M T ~
2
C
G
4
V

PR Cd
8 6

TR VI
STC
IX
PR ST
VII
7

Figura 1. Fluxurile de energie şi masă într-o centrală termoelectrică

C – cazan de abur; T – turbină; Cd – condensator; G – generator electric; TR – turn de răcire; PR –
preîncălzitor regenerativ; STC – staţie de tratare chimică; B – buncăr de cărbune; M – moară de
cărbune; ST – schimbător de căldură pentru termoficare
1. Combustibilul constituie un flux de masă (căruia i se asociază un flux de energie
proporţional cu puterea calorică a combustibilului) continuu la CTE şi discontinuu la CNE,
a cărui mărime este dependentă de puterea instalată a centralei şi de căldura dezvoltată
de unitatea de masă folosită; combustibilul pune probleme de transport, manipulare,
preparare şi stocare şi prin parametrii săi cantitativi şi calitativi influenţează într-o măsură
importantă concepţia centralei.
Debitul de combustibil în cazul unui cazan funcţionând pe combustibili
convenţionali este dat de relaţia:
Dcaz (i0  ial )  DSI (ie SI  ii SI )
B
h caz  Qi
în care semnificaţiile notaţiilor sunt următoarele:
B - debitul de combustibil în kg/s, respectiv în cazul combustibililor gazoşi;
Dcaz - debitul de abur al cazanului în kg/s;
DSI- debitul de abur prin supraîncălzitorul intermediar al cazanului în kg/s;
io- entalpia specifică a aburului la ieşirea din cazan în kJ/kg;
ial - entalpia specifică a apei de alimentare la intrarea în cazan;
iiSI - entalpia specifică a aburului la intrarea în supraîncălzitorul intermediar în kJ/kg;
ieSI- entalpia specifică a aburului la ieşirea din supraîncălzitorul intermediar în kJ/kg;
hcaz- randamentul cazanului;
Qi - puterea calorică inferioară a combustibilului în kJ/kg, respectiv în cazul
combustibililor gazoşi.
 2. Aerul de ardere la CTE este un flux continuu în circuit deschis. Este preluat
din atmosferă şi influenţează într-o măsură nesemnificativă prin parametrii săi
funcţionarea cazanului de abur. Mărimea sa depinde de tipul combustibilului.
Debitul de aer de ardere în cazul unui cazan funcţionând pe combustibili
convenţionali este dat de relaţia:
 q 
Qaer  B1  4  aVa0um mN3 / s
 100 
3. Gazele de ardere reprezintă un flux material continuu în circuit deschis în cazul CTE
care are asociat un flux energetic important ca mărime. Rezultă în urma reacţiei de ardere
a combustibilului şi asigură transferul de căldură către agentul energetic. Se evacuează în
atmosferă în condiţii restrictive privind poluarea mediului deoarece conţine componente
nocive pentru organisme cum ar fi oxizii de sulf, de azot şi particulele de cenuşă
antrenată. Necesită instalaţii de reţinere a componentelor poluante (electrofiltre pentru
reţinerea cenuşii antrenate şi instalaţii pentru reţinerea oxizilor de sulf şi de azot). În cazul
CNE, fluxul echivalent gazelor de ardere de la CTE, evoluează în circuit închis şi nu
poluează mediul ambiant decât prin scăpări.
Debitul de gaze de ardere în cazul unui cazan funcţionând pe combustibili
convenţionali este dat de relaţia:
 q 

Qga  B1  4  Vga0   VG  1Va0um 
 100 
4. Evacuarea deşeurilor solide. Reprezintă un flux material continuu în circuit deschis în
cazul CTE cu combustibil solid constând în zgură şi cenuşă, şi discontinuu în cazul CNE.
Cantitatea de zgură şi cenuşă este direct proporţională cu cantitatea de cărbune ars,
depinzând şi de calitatea cărbunelui, adică de conţinutul de cenuşă al cărbunelui raportat
la starea iniţială. Zgura şi cenuşa ridică probleme privind transportul şi depozitarea,
intervenind cu o pondere importantă în poluarea mediului. Depozitarea zgurei şi cenuşii
poate presupune dezafectarea unor suprafeţe agricole şi influenţează într-o măsură
importantă amplasamentul centralei.
Debitul de cenuşă şi zgură în cazul unui cazan funcţionând pe cărbune este dat de relaţia:

Qcenusa  BA i [kg / s]

în care Ai reprezintă conţinutul e cenuşă al cărbunelui raportat la starea iniţială.

5.Fluxul fluidului de lucru apă – abur. Este un flux continuu în circuit închis
fiind caracterizat de variaţia mare a volumului specific şi a presiunii. Aburul
supraîncălzit produs de cazan se destinde în turbină până la presiunea
subatmosferică de condensare. Debitul volumic al aburului atinge valoarea
maximă (care reprezintă principalul factor limitativ al puterii agregatului) la
ieşirea din turbină. Volumul specific al fluidului de lucru creşte de la valoarea
minimă – refularea pompei de alimentare (ordinul de mărime 10-3 m3/kg) la
valoarea maximă – ieşirea din turbină ((ordinul de mărime 20 – 30 m3/kg).

6.Fluxul de apă de răcire. Este un flux continuu în circuit deschis, închis sau în
circuit mixt, fiind caracterizat prin debite foarte mari (aproximativ 3 – 4 m3/s
pentru 100 MW). Aceste debite nu pot fi asigurate în întregime decât de cursuri
de apă foarte mari pentru nivelul actual de putere al centralelor termoelectrice,
pentru asigurarea lor recurgându-se la răcirea în circuit închis sau în circuit mixt,
cu turnuri de răcire.
7.Fluxul de căldură către consumatorii externi. Este un flux de energie termică
asociat unui flux material (apă fierbinte sau abur) specific centralelor de termoficare,
continuu sau discontinuu, în funcţie de tipul consumatorului de căldură. Se prezintă
sub forma unor trasee de conducte de apă sau abur – în funcţie de tipul
consumatorului de căldură şi a unor conducte de condensat prin care agentul termic
este se întoarce de la consumator.
8.Apa de adaos în circuitul termic. Este un flux material continuu a cărui mărime
depinde în principal de tipul centralei (de termoficare sau de condensaţie). Apa de
adaos în circuitul termic compensează pierderile de agent care apar în diferite
puncte ale circuitului termic. La centralele de condensaţie acest debit reprezintă 1,5
– 3% din debitul fluxului principal (5). La centralele de termoficare debitul de apă de
adaos depinde de cantitatea de condensat pe care o restituie consumatorii de
căldură şi are valori de ordinul 30 – 40 % din debitul de abur produs de cazane. La
centralele de termoficare, în special la cele care alimentează consumatori care nu
returnează condensatul, ponderea instalaţiilor pentru tratarea apei de adaos este
mult mai mare decât în cazul centralelor de condensaţie, formând una din grupele
de instalaţii care majorează în mod semnificativ investiţia în aceste centrale.
9.Fluxul de energie electrică spre sistemul electroenergetic. Se prezintă
sub forma unui sistem de linii electrice de înaltă tensiune prin care
energia electrică produsă de centrală este livrată sistemului
electroenergetic. Este unul din elementele care determină
amplasamentul centralei electrice.
10.Fluxul de energie pentru serviciile interne. Reprezintă fluxul de
energie pentru antrenarea tuturor consumatorilor interni ai centralei:
pompe, ventilatoare, mori de cărbune, compresoare, etc. Variază în
limite largi depinzând în cea mai mare măsură de tipul combustibilului
(solid, lichid sau gazos), de parametrii iniţiali ai aburului şi de prezenţa
termoficării.