Sunteți pe pagina 1din 15

Particularitatile generatorului de abur al reactorului

ALFRED

1. Generatorul de abur

1.1. Caracteristici constructive

Rolul generatorului de abur este transformarea apei de alimentare din circuitul


secundar al centralei in abur saturat, pe baza căldurii generate în zona activă,
transmisă prin intermediul agentului de răcire. Generatorul de abur reprezinta interfața
dintre circuitul primar si circuitul secundar și este o componentă esentiala a
centralelor nucleare.
Sistemul care transferă energia termică către sistemul de conversie a puterii (Power
Conversion System – PCS) interfațeaza cu sistemul de racire al reactorului (Reactor
Cooling System – RCS) prin intermediul a 3 generatoare de abur alcatuite din tuburi
tip baioneta, plasate simetric la 120o, imersate în piscina reactorului (Figure 1) pe o
lungime de 6 m. Genratoarele (5) sunt amplasate intre vasul cilindric interior (3) si
vasul reactor (8).

1 – zona activa
2 – ansamblu combustibil
3 – vas interior
4 – pompa principala
5 – generator de abur
6 – structura interna
7 – jonctiune Y
8 – vasul reactor

Figure 1. Reactorul ALFRED si componentele sale principale

Conceptele generatorului de abur bazate pe tuburi de tip baionetă au fost proiectate și


testate experimental de-a lungul anilor. Majoritatea configurațiilor s-au bazat pe
tuburi externe cu perete dublu pentru a reduce probabilitatea de interacțiune între apă
și plumb în cazul ruperii tubului și pentru a monitoriza continuu integritatea
fasciculului de tuburi.
Un avantaj principal atribuit inițial tuburilor cu pereți dubli a fost eliminarea
picăturilor de apă sau a antrenării bulelor de abur și a unui potențial transfer a
vaporilor de apa către zona activă. Deoarece ruperea simultană a ambelor bariere ale
tubului cu pereți dubli nu poate fi exclusă (chiar dacă probabilitate este foarte mică),
opțiunea cu pereți dubli a fost abandonată și funcția a fost încredințată deflectorului
din structura sistemului interior (inner System – IS) care forțează plumbul să se ridice
până la nivelul liber înainte de a reveni în zona activă, garantând astfel purjarea apei
sau aburului în gazul de acoperire.
Eliminarea tuburilor cu pereți dubli oferă performanțe termice mai bune și, prin
urmare, o competitivitate îmbunătățită datorită dimensiunilor mai mici realizabile
pentru același nivel de putere. Tabelul 1 prezintă câteva date de interes ale
generatorului de abur, pentru operarea din Etapa 2, cand nu este necesara utilizarea de
acoperiri pentru tuburi pentru protecția împotriva coroziunii.
Pentru Etapa 3, datorită iradierii cu neutroni neglijabile in zona generatorilor de abur,
fie acoperirea suprafetei componentelor cu straturi protectaore, fie materialele noi
rezistente la coroziune trebuie calificate în instalații experimentale și normate în coduri
de proiectare nucleară înainte de proiectarea mecanică a generatorului.
Tabelul 1. Parametrii principali ai generatorului de abur ALFRED

Detalii constructive ale generatorului de abur in cea mai recenta configuratie a sa,
realizata in 2020, sunt prezentate in Figure 2[1].
Figure 2. Vedere de ansamblu a generatorului cu abur (stanga); secțiune transversală (mijloc); detalii
ale tubului baioneta (dreapta) (1-colector apa; 2–colector gaz; 3-tub interior (izolator); 4–tub central
(coborator); 5–tub exterior (ridicator)[1]

Generatorul consta intr-un ansamblu de 881 de tuburi baioneta, scufundate pe o


lungime de 6 m in plumbul topit.
Capatul superior este alcătuit din două
camere principale: un capac semisferic
care cuprinde colectorul apei de
alimentare, fixat deasupra colectorului
de abur. Placa tubulară a colectorului
de apă de alimentare cuprinde atât tubul
interior (primul tub), cât și tubul central
(al doilea tub). Pe de altă parte, placa
tubului de sub colectorul de abur prinde
tubul exterior, orientat spre plumb (al
treilea tub). Din colector, apa intră în
primul tub, care traversează colectorul
de abur înainte de a coborî în RCS.
După 3m în interiorul lungimii active
(Figura 1, drapta), primul tub (izolator)
se termină și apa este transferată în cel
de-al doilea tub (downcomer) care o
transportă către cel de-al treilea tub
(riser) in partea de jos. O imagine de
detaliu a tubului baioneta este redata si Figure 3. Detalii constructive si modul de aranjare a
modul de aranjare a acestora la nivelul tuburilor baioneta
generatorului de abur sunt redate in Figure 3.
Numai cei 3 m inferiori ai baionetei participa la transferul de căldură între apa care
coboară în cel de-al doilea tub și aceeași apă care fierbe si urca in spatiul dintre tubul
al doilea și al treilea. Aici într-adevăr schimbă căldura cu plumbul aflat în afara
peretelui exterior, se evaporă și se supraîncălzește până când ajunge la colectorul de
abur din care este transportat prin linia de abur către turbină.
Conceptul propus anterior pentru generatorul de abur al reactorului ALFRED, precum
si conceptul reactorului comercial de putere ELFR, preved 8 generatoare de abur,
amplasate simetric în spatiul inelar delimitat de vasul interior și vasul reactorului
(Figure 4).

Generator de abur

Figure 4. Amplasarea generatorului de abur in reactorul ALFRED [2]

In conceptul reactorului comercial ELFR, generatorul de abur este alcatuit din dintr-
un numar de fascicule de tuburi înfășurate în spirală pentru a maximiza suprafata de
transfer termic [2], ilustrat in Figure 5.
Figure 5. Fascicul de tuburi in spirala [3]

Capetele de admisie și evacuare ale fiecărui tub sunt conectate la alimentarea cu apă și
respectiv la evacuarea aburului, ambele dispuse deasupra plăcii de acoperire a
reactorului.
Spiralele tubului, câte o spirală pentru fiecare tub, două spirale pe strat, sunt aranjate
una deasupra celeilalte și distanțate in mod egal.

1.2. Regimul termohidraulic in regim de operare

Temperaturile de intrare și ieșire ale zonei active pentru primele doua etape de
operare ale demonstratorului ALFRED sunt 400°C și 480°C, cu alte cuvinte, agentul
de racire (plumbul lichid) are la intrarea in zona activa 400°C, iar la iesirea din zona
activa 480°C, permițând o marjă suficientă în zona rece intre punctul de solidificare a
agentului de răcire si temperatura in conditii de operare.
Ca urmare, domeniul de temperatura a agentului primar in care va functiona
generatorul de abur este asadar cuprins intre aceste limite: 480°C la partea superioara
si respectiv 400°C cea inferioara.
Acest domeniul de temperatura reduce potențialul de fragilizare (pentru structurile in
contact cu plumbul rece) și coroziunea (pentru structurile aflate in contact cu plumb
lichid fierbinte).
Viteza maximă a agentului de răcire primar este de 2m/s (10 m/s doar la vârfurile
paletelor pompei) pentru a limita eroziunea.
Prin proiectare si prin amplasarea componentelor reactorului, agentul de racire primar
are un circuit de curgere foarte simplu. Locațiile sursei de căldură (în interiorul zonei
active) și ale generatorului de abur permit o circulație naturală eficientă a lichidului de
răcire în condițiile opririi de urgență.
Domeniile de temperatura si presiune ale agentului secundar sunt cuprinse intre
335oC si 18.8 MPa (temperatura si presiunea apei la intrare) si respective 450oC si
17.5 MPa (temperature si presiunea abururului la iesire), schimbul de caldura
realizandu-se in contracurent.
Debitul masic al agentului primar (plumb topit) la nivelul fiecarui generator este
5615.2 kg/s, iar debitul de apa care sa asigure evacuarea caldurii de 67MW este de
44.3 kg/s.

2. Circulatia agentului primar


Reactoarele de mărime mică se pot baza pe circulatia naturala a plumbului care poate
fi de ordinul a 1500 Pa pentru fiecare metru de cota relativă intre zona activa și
generator.
Circulația forțată cu pompe mecanice sau electromagnetice este necesară pentru a
furniza o diferenta de 1-2 bari, necesara pentru a reduce dimensiunea reactoarelor de
mare putere. În prezent, pompele electromagnetice au fost ignorate de toți proiectantii
LFR, probabil datorită eficienței lor scăzute. In schimb, pompele mecanice sunt o
soluție potrivită, cu o eficiență ridicată și o mare simplitate.
O pompă cu rotor scufundata la câțiva metri adâncime în plumb poate garanta
suctiunea minima necesara (NPSH – Net Positive Suction Head) și, prin urmare, prin
conectarea rotorului pompei la motorul acesteia situat pe placa reactorului. În cazul
ELFR, pentru o compactitate suplimentară, axul de antrenare și rotorul pompei sunt
amplasate într-un volum liber în interiorul tubului generatorului de abur.

2.1. Pompele pentru agentul de răcire


Pompele ce antreneaza plumbul topit sunt proiectate folosind experiența acumulată in
instalațiile experimentale aflate în prezent în funcțiune. Pompa este găzduita într-un canal
al sistemului interior (IS) care conectează plenumul de la ieșirea din zona activă cu zona
fierbinte a priscinei HP - Hot Pool, fiind supusa unor temperaturi mari ale plumbului. În
plus, condițiile de funcționare ale pompei implică viteze mari și variații ale impulsului
fluidului, necesitand astfel metode de protecție atât împotriva atacurilor corozive, cât și
împotriva eroziunii produsa de plumbul topit.
Instalarea pompei în canalele IS garantează simplitatea extragerii acesteia din reactor,
operatiune ce poate fi anticipata ca fiind mai frecventă decât in cazul altor componente
datorită condițiilor severe de funcționare ce afecteaza mai ales materialul rotorului.
Proiectarea pompei reflectă cerința importantă de rezistența hidraulica redusa a rotorului
atunci când este blocat, pentru a promova circulația naturală în condiții de accident.
Pompele sunt fixate de placa reactorului prin flanșe circulare standard și au cate un motor
cu invertor în partea de sus pentru a facilita procedurile de pornire, fiind de asteptat
funcționarea la o viteză constantă in conditii de functionare normală, si deci si un debit
constant de plumb. Tabelul 2 prezintă câteva dintre datele principale ale pompei, a cărei
structură externă este prezentată în Figure 6.
Tabelul 2. Date principale ale pompei agentului de răcire al reactorului ALFRED [1]

Figure 6. Vedere laterală (stânga) și inferioară (dreapta) a pompei agentului de răcire al reactorului
ALFRED [1]

3. Particularitati ale proceselor termohidraulice in plumb lichid

3.1. Termohidraulica reactorului

Obiectivul unei centrale nucleare este producerea, in mod controlat, a energiei


nucleare transformabile in caldura. Energia primara se elibereaza in procesul de
fisiune in lant si se transforma in caldura in urma interactiunii dintre produsele de
fisiune si mediul care le contine (combustibil).
Puterea termica se obtine direct din cea nucleara sub forma unui camp de temperatura,
distribuit in zona activa a reactorului, care este functie de configuratia fluxului de
neutroni si de proprietatile termice ale materialelor din aceasta zona.
De subliniat este faptul ca, desi puterea neutronica constituie factorul energetic primar,
iar puterea termica cel secundar, in proiectarea unui reactor nuclear energetic,
restrictiile impuse nivelului de putere sunt de ordin termic si nu neutronic, deoarece
materialele din constructia reactorului sunt limitate prin temperatura in asigurarea
integritatii lor fizice. Cu alte cuvinte daca limitele metalurgice de rezistenta si de
topire a combustibilului sunt depasite, acesta se distruge si determina avarierea
reactorului. De aceea, caldura trebuie preluata de agentul de racire, pe masura ce este
produsa, si evacuata spre generatorul de abur.
Fluxul termic volumetric, qv, generat intr-un punct oarecare al combustibilului este:
qv = EfΣfΦ (1)
unde Ef este energia medie eliberata prin fisiune in unitatea de timp, Σf - sectiunea
macroscopica de fisiune, iar Φ - fluxul de neutroni.
Intrucat fluxul, asa cum am vazut, nu este uniform, rezulta ca fluxul termic volumetric
variaza in funtie de distributia neutronilor in zona activa a reactorului.
Pentru o bara combustibil de inaltime H, sectiune transversala A (constanta) si un flux
de neutroni Φ(z) care variaza dupa o anumita lege de-a lungul barei, si pentru care se
neglizeaza lungimea de extrapolare He, fluxul termic pentru intreaga bara se obtine
prin integrarea fluxului volumic:
H/2 H/2
Q = ∫ qv(z) Adz = ∫ EfΣfΦ(z) A dz (2)
- H/2 - H/2
Fluxul de neutroni pentru bara centrala poate fi aproximat cu:
Φ(z) = Φ0cos(πz/H) (3)
iar pentru oricare alta bara aflata la distanta r de axa centrala:
Φ(z) = Φ0 J0 (2.405r/R) cos(πz/H) (4)
cu R - raza zonei active si J0 – functia Bessel de ordinul zero si tipul intai.
Caldura generata pe intreaga bara centrala de combustibil va fi:
H/2
Q = ∫ qv0 cos(πz/H) Adz = (2/π) qvoAH = (2/π) EfΣfΦoAH (5)
- H/2
Caldura generata in intreaga zona activa este insa mult mai dificil de calculat si se
rezolva cu calculatorul, pe baza unui model matematic mai complicat.

3.2. Transferul de caldura

Caldura este generata in elementul combustibil, determinand temperaturi mult


superioare temperaturilor din agentul de racire cu care se afla in contact. Diferenta de
temperatura dintre cele doua medii (gradientul de temperatura) genereaza un flux
termic directionat dinspre punctele de temperatura inalta din combustibil catre
punctele de temperatura joasa din agentul de racire.
In interiorul combustibilului si al tecii, transferul de caldura se face prin conductie, iar
transferul caldurii de la suprafata tecii la agentul de racire se face prin convectie.
Comparativ cu transferul de caldura intr-un reactor racit cu apa, transferul de caldura
in cazul in cazul reactorilor rapizi raciti cu plumb are cateva particularitati
datorate .specificitatii Pb ca agent termic: conductia termica este semnificativ mai
importanta decat convectia, iar in regim de curgere laminar, transferul de caldura este
controlat prin conductie moleculară.

3.3. Ecuatii de transport de masa si energie

Pentru curgerea unui fluid monofazic si mono-component, rata de variatie a unei


proprietati specifice c, unde c=marimea respectiva/masa (c putand fi masa, impuls,
energie) se scrie [4]:

(6)
viteza de variatie a lui c la punctul de observare, plus rata cu care proprietarea c este
transportata cu viteza u.
Legea conservarii proprietatii/cantitatii c este:

(7)
unde:

reprezinta derivata materiala a cantitatii ρc

reprezinta mecanismele de transport de suprafata, iar

sursele volumice
Ecuatia de continuitate pentru masa (bilantul masic)
In absenta unor surse sau a unui receptor, masa unui fluid este transportata doar de
campul de viteze al curgerii. Astfel, c = 1 (masa/masa=1), J = 0 si Φ = 0

(8)
Deoarece lichidele metalice sunt incrompesibile sub punctul de topire,

(9)
In mod asemanator, pentru energie (c=e=energia pe unitatea de masa) se obtine
urmatoarea relatie pentru bilantul energiei:
Avem pe rand:

(10)
unde:
(lichid incompresibil)
reprezinta variatiile in energie la presiune constanta

este fluxul de caldura dat de legea Fourrier a conductiei:

deoarece nu exista surse externe, iar

caldura produsa prin frecare este neglijabila


Cu aceste ipoteze, ecuatia de bilant a energiei devine:

(11)
unde T este temperatura, λ este conductivitatea termica, iar cp capacitatea specifica la
presiune constanta.

3.4. Conditii la limita

Deoarece ecuația căldurii este de ordinul doi în coordonatele spațiale, pentru a descrie
complet o problemă de transfer de căldură, trebuie să se aplice două condiții la limita
sietemului considerat pentru fiecare direcție a sistemului de coordonate de-a lungul
căreia transferul de căldură este semnificativ. Prin urmare, pentru probleme
bidimensionale trebuie specificate patru condiții la limită și șase condiții la limită
pentru probleme tridimensionale.
Cele mai frecventa tipuri de condiții la limită întâlnite în transferul de căldură sunt:

1. Condiția la limită Dirichlet (de speta I)


În problemele de transfer de căldură, această condiție corespunde unei anumite
temperaturi fixe (constante si cunoscute) pe suprafata sistemului. Condiția la limita
de tip Dirichlet este adecvata, de exemplu, atunci când suprafața este în contact cu un
solid topit sau un lichid care fierbe. În ambele cazuri, există transfer de căldură la
suprafață, în timp ce suprafața rămâne la temperatura procesului de schimbare a fazei.

2. Condiția la limită Neumann (de speta a II-a)


În problemele de transfer de căldură, conditia la limita Neumann corespunde unei rate
date de schimbare a temperaturii. Cu alte cuvinte, această condiție presupune că
fluxul de căldură la suprafața materialului este cunoscut. Fluxul de căldură în
direcția x pozitivă oriunde în mediu, inclusiv la limita, poate fi exprimat prin legea lui
Fourier a conductiei căldurii intr-un mediu.

unde:
qs este densitatea fluxului de caldura local pe suprafata
K – conductivitatea materialului
dT/dx – gradientul de temperatura
Un caz special al acestei condiții corespunde suprafeței perfect izolate pentru care
∂T/∂x = 0
Transferul de căldură printr-o suprafață izolată (conditii adiabatice) poate fi considerat
zero, deoarece o izolație adecvată reduce transferul de căldură printr-o suprafață la
niveluri neglijabile. Matematic, această condiție la limită poate fi exprimată ca:

Un alt caz foarte important, care poate fi utilizat pentru rezolvarea problemelor de
transfer de căldură care implică elemente combustibil, este simetria termică. De
exemplu, cele două limite ale unei plăci fierbinți mari cu grosimea L suspendate
vertical în aer vor fi supuse acelorași condiții termice și astfel distribuția temperaturii
va fi simetrică (adică într-o jumătate a plăcii va fi același profil de temperatură ca că
în cealaltă jumătate) (Figure 7).

Figure 7. Simetria termica

Ca rezultat, trebuie să existe un maxim în linia centrală a plăcii, linia centrală putand
fi privită ca o suprafață izolată (∂T / ∂x = 0). Condiția termică la acest plan de
simetrie poate fi exprimată ca:

unde dT/dx este gradientul temperaturii pe linia centrala a placii.

3. Condiția la limită convectiva


În problemele de transfer de căldură, conditia la limită convectiva, cunoscută și sub
numele de conditia la limita Newton, corespunde existenței unui proces de încălzire
(sau răcire) prin convecție la suprafață și se obține din bilanțul energetic de suprafață.
Condiția la limita convectiva este probabil cea mai comună condiție la limită întâlnită
în practică, deoarece majoritatea suprafețelor de transfer de căldură sunt expuse unui
mediu convectiv la parametrii specificați.
Cu alte cuvinte, această condiție presupune egalitatea intre caldura transferata
suprafetei prin conductie si căldura preluata prin convecție de aceeasi suprafață, în
aceeași direcție. Deoarece granita sistemului nu poate stoca energie, căldura netă care
intră în suprafață din partea convectivă trebuie să fe egala cu cea care părăseste
suprafața din partea de conductie.

unde h este coeficientul de transfer termic, iar k – conductivitatea termica


a materialului.
4. Conditia de interfața
În problemele de transfer de căldură, conditia de interfata poate fi utilizată atunci când
materialul este alcătuit din straturi de diferite materiale. Soluția unei probleme de
transfer de căldură într-un astfel de mediu necesită soluția problemei de transfer de
căldură în fiecare strat și trebuie specificată o condiție de interfață la fiecare interfață.
Condițiile de interfata se bazează pe următoarele două cerințe:
• două corpuri în contact trebuie să aibă aceeași temperatură în zona de contact
(adică un contact ideal, fără rezistență la contact)
• interfața nu poate stoca energie și, prin urmare, caldura transferata prin
conductie la suprafața primului material este egala cu caldura transferata
deasemenea conductiv la suprafața celui de-al doilea material
De remarcat, atunci când componentele sunt înșurubate sau presate altfel, este
necesară și o cunoaștere a performanței termice a acestor îmbinări. În aceste sisteme
compozite, scăderea temperaturii pe interfața dintre materiale poate fi apreciată.
Această scădere de temperatură se caracterizează prin coeficientul de conductanță de
contact termic, hc, care este o proprietate care indică conductivitatea termică sau
capacitatea de a conduce căldura, între doi corpuri în contact.
Matematic aceasta conditie (ilustrata grafic in Figure 8, se exprima prin :

cu k1 si k2 coeficientii de conductivitate termica ale celor doua materuale in contact.


Condiția de delimitare a interfeței poate fi exprimată matematic în modul descris în
figură.
Figure 8. Ilustrarea conditiei la limita de tip interfata

3.5. Transport de masa si energie in medii cu numar Prandt mic

Există două tipuri de probleme deschise în acest domeniu. Primul este legat de natura
fundamentală a Plumbului topit.
Numărul Prandtl al plumbului topit (Pr Pb = 0.019 la 400°C) este cu mai mult de doua
ordine de mărime mai mic decât cel al apei și a aerului. Acest lucru se datorează
faptului că metalele lichide grele au o conductivitate termică semnificativ mai mare (λ
[W/mK]), căldură specifică mai mica cp [J/(kgK)] și o vâscozitate cinematică mai
scăzută.
O valoare mica a numarului Prandtl indica faptul ca difuzivitatea termica domina
comportarea fluidului, conductia termica fiind semnificativ mai importanta decat
convectia.

Figure 9. Ilustrarea influentei numarului Prandtl (Pr) asupra grosimii straturilor limita vascos (δv) si
respectiv termic (δt) pentru o curgere bi-dimensionala (Tw – temperatura meterialului solid, To
temperatura interioara a fluidului)

Deasemenea, valoarea scazuta a numarului Prandtl înseamnă că grosimea stratului


limita vâscos este neglijabil în comparație cu stratul limită termic. În curgerea gazelor
sau a apei, grosimea stratului limita termic δt și vâscos δv are aceeași ordine de
mărime, numarul Pr fiind ~ 1 (Figure 9).
In curgerea laminara a plumbului, transferul de caldura este controlat prin conductie
moleculară. În consecință, corelațiile clasice ne-dimensionale pentru transferul de
căldură pot fi aplicate și la metalul lichid.
În condiții de turbulență, totuși, conductia turbulenta a căldurii devine importantă, iar
transferul de căldură este determinat atât prin conductia moleculară, cât și prin
conductia turbulenta în fluxul de fluid. În timp ce în fluidele obișnuite, cum ar fi aerul
și apa, conductia moleculară are importanță doar în apropierea peretelui, într-un metal
lichid marimea conductivității moleculare este de același ordin de marime ca și cea a
conductivității turbionare. Astfel, conductia moleculară este eficientă nu numai în
stratul limită, ci și într-o măsură semnificativă în cea mai mare parte a fluxului de
fluid. Prin urmare, relațiile (sau corelațiile) dezvoltate pentru a determina coeficienții
de transfer de căldură pentru fluxurile turbulente în aer sau apă nu pot fi utilizate in
cazul metalelor lichide grele, precum plumbul.
O altă consecință a importanței conductiei moleculare a energiei termice în fluxul de
metal lichid in curgere turbulenta este aceea că, conceptul de diametru hidraulic nu
poate fi folosit atât de liber pentru corelarea datelor de transfer de căldură de la
sisteme care diferă în configurație, dar păstrează un model similar al curgerii. Ca un
exemplu, în fluidele Pr ~ 1, datele de bază de transfer de căldură pentru curgerea prin
țevi circulare pot fi folosite pentru a prezice numerele Nusselt (Nu) pentru curgerea
print-un sistem de bare paralele (precum elementele combustibile sau tuburile
baioneta ale generatorului cu abur) prin evaluarea diametrului hidraulic al fasciculului
de bare și folosirea acestuia.
Această abordare de calcul nu este valabila pentru sistemele metalice lichide (care au
Pr mult mai mic) și, prin urmare, trebuie dezvoltate relații teoretice, numerice sau
experimentale, de transfer de căldură pentru a rezolva fiecare configurație specifică.
Al doilea tip de probleme este de natura tehnologica și în cea mai mare parte este
legata de natura proiectării și funcționării sistemelor răcite cu plumb. Utilizarea
controlului chimic al lichidului de răcire și formarea stratului de oxid de suprafață
pentru atenuarea coroziunii oțelului are consecințe asupra performanței transferului de
căldură, în special pe termen lung sau în situații anormale, cum ar fi acumularea de
oxizi și un nivel ridicat de particule de oxid solid.
Reactorii nucleari răciți cu metale lichide grele au, de obicei, configurații deschise
pentru a reduce puterea de pompare și pentru a spori siguranța pasivă. Metodele de
circulație a fluxului, tranzientele, stabilitatea curgerii și eliminarea instabilității
nedorite sunt aspecte importante care trebuie investigate.
Este necesar să se dezvolte și să se valideze modele de turbulente mai potrivite pentru
hidraulica termică computațională, în special pentru geometrii complexe și
componente critice, cum ar fi zona activa.
Rezultatele experimentelor vor fi utilizate, la rândul lor, pentru îmbunătățirea
modelelor fizice aferente și pentru evaluarea și compararea codurilor CFD.

Bibliografie

1. ALFRED White Book, Proiect PRO ALFRED, Livrabil L7.9, 2020


2. Lead-cooled Fast Reactor (LFR) Risk and Safety Assessment White Paper - A.
Alemberti, M.L. Frogheri, S. Hermsmeyer, L. Ammirabile V. Smirnov, M. Takahashi,
C.F. Smith, Y. Wu, I.S. Hwang,, Revision 8 April 2014
3. Lead-Cooled Fast Reactor (LFR) Design: Safety, Neutronics, Thermal Hydraulics,
Structural Mechanics, Fuel, Core, and Plant Design. A Compendium of Reactor
Technology - Craig Smith, LLNL-BOOK-424323, 2010
4. LBE Handbook, NEA No. 7268, © OECD 2015, 10. Low Prandtl Number Thermal-
Hydraulics, pag 650