UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

-PROIECT-

STUDENTI: ÎNDRUMĂTOR:
Ionela Lacramioara PRESCURE Prof. univ. dr. ing. Gheorg GUTT
Luminita LOGHIN
Anul: II CEPA
Grupa: 1b

- 2007 –
 INTRODUCERE

Analiza chimica cromatografica include mai multe metode de separare si

totodata de analiza a componentilor amestecului din proba. Separarea precede
analiza si se realizeaza prin repetarea, de un numar mare de ori, a echilibrului de
distributie între doua faze. Una dintre faze este imobila si poarta denumirea de
faza stationara (aflata de regula într-un tub numit coloana) iar cealalta -faza
mobila - aflata în miscare, se deplaseaza prin golurile primei faze.
Separarea se petrece în coloana cromatografica, piesa cheie a întregii
metode. Faza mobila, denumita si eluent -scurgându-se continuu (deci cu viteza
constanta) prin interstitiile fazei stationare, adeseori poroase, poate provoca
migrarea, cu viteze diferite, a celor n componenti ai amestecului de separat de-a
lungul coloanei. Amestecul supus separarii se introduce sub forma de solutie la
începutul coloanei, folosindu-se un dispozitiv de introducere a probei (de
exemplu o microseringa), si se afla initial fixat într-o zona îngusta de la
începutul coloanei. Spalati de eluent, o parte din componentii probei migreaza
apoi prin coloana cu viteze diferite. Acest lucru se datoreaza interactiunilor
fizice specifice, dintre moleculele probei si faza stationara (desigur, nu orice
molecula poate migra pe orice faza stationara). Efectul, este numit retentie si
aceasta provoaca o asa-numita migrare diferentiata. Adica moleculele migreaza
în grupuri, în fiecare grup existând doar molecule de acelasi fel. Aceasta face
posibila sesizarea componentilor, pe rând, la parasirea coloanei, de catre un
instrument, în grupurile respective - denumite uneori zone.
Instrumentul amintit este un analizor fizico-chimic, sensibil la mai multi (în
mod ideal la oricare) dintre componenti ce ies din coloana si care este plasat în
eluent, imediat dupa iesirea din coloana. Acest analizor, denumit detector este
capabil sa dea un semnal proportional cu masa sau cu concentratia solutiei de
component în faza mobila. În consecinta, dispozitivul, "marcheaza" trecerea
fiecareia din substantele ce formeaza initial proba, similar cu o fotocelula care
înregistreaza trecerea concurentilor la sosire în atletism. Reprezentarea grafica a
semnalului detectorului în functie de timp poarta numele de cromatograma.

CROMATOGRAMA
-elemente si marimi fundamentale-

În orice tip de cromatografie detectorul da un semnal proportional, uneori

cu concentratia, alteori cu masa componentului aflat în celula de masura, semnal
ce poate fi înregistrat în functie de timp. Diagrama semnal, functie de timp sau
de volumul de eluent se numeste cromatograma. Pe cromatograma distingem o
serie de maxime, numite picuri (peak = vârf în l. engleza), care se produc
deasupra liniei de baza sau a portiunii orizontale a curbei, paralela cu axa
timpului. Aceasta apare ori de câte ori în detector nu apare nici un component, în
afara eluentului evident.

Fig. 1. Elementele unei cromatograme

Oricare pic are, în cazul ideal, forma distributiei normale Gauss. Sa

consideram cea mai simpla cromatograma posibila: cazul introducerii unui
singur component, într-un gaz, C, care contine urme de aer - aerul fiind un
component inert. Aspectul acestei cromatograme este cel prezentat în fig. 1. Pe
axa absciselor s-a considerat timpul (sau volumul) de eluent scurs, cu debit
cunoscut, de la introducerea (injectarea) probei, iar pe cea a ordonatelor,
semnalul detectorului - în unitati arbitrare.
Distingem urmatoarele elemente de baza ale unei cromatograme:
1. Picurile cromatografice. În cazul prezentat în fig. 1, cele doua
semnale sau vârfuri sunt denumite picuri. Acestea sunt semnalele valorificabile
în analiza calitativa si cantitativa în toate metodele cromatografice. Primul pic,
mai mic, corespunde unui component inert (aerul de exemplu în CG) - care nu
este retinut de loc - iar cel de-al doilea, notat cu C, corespunde componentului
(unic în cazul de fata) al probei considerate si este datorat moleculelor care se
distribuie pe parcursul migrarii prin coloana între faza mobila si cea stationara si
care, în consecinta, ies mai târziu din coloana.
2. Timpul mort, tM - este timpul în care un component, complet
neretinut de catre faza stationara, parcurge coloana si tuburile de legatura pâna la
detector. Acesta nu poate fi zero. În cazul CG timpul mort, de exmplu, este egal
cu timpul de retentie al aerului: tM = tR (R = Retentie). Deci, cu alte cuvinte,
reprezinta timpul scurs de la injectarea (introducerea) probei în coloana si
aparitia maximului de concentratie în detector, pentru componentul neretinut.
3. Timpul de retentie, tR - o marime caracteristica pentru fiecare
component al amestecului separat de coloana - reprezinta timpul scurs de la
injectarea probei si aparitia maximului de concentratie în detector. De exemplu,
în cazul prezentat anterior în fig. 1, acesta este distanta de la axa ordonatelor
(începutul cromatogramei) pâna la verticala prin vârful picului C. Acest timp,
pentru un component si o coloana (plus conditii experimentale) date este
constant, indiferent daca componentul respectiv este singur sau în amestec.
4. Volumul de retentie, VR este volumul de eluent corespunzator
timpului de retentie (legat de timpul tR prin intermediul debitului eluentului,
Fe):
 VR = tR·Fe (1) .

5. Timpul de retentie ajustat, tR'- introdus în cromatografie pentru a se

putea compara timpii masurati pe coloane diferite, în cazul aceluia si component
- este dat de diferenta:
tR' =tR - tM (2)
6. Corespunzator exista si un volum de retentie ajustat,
VR' = VR – VM
unde VM este volumul mort; acest volum mort este legat de debitul eluentului
coloanei, Fe, prin produsul:
VM = tM·Fe,
si reprezinta volumul golurilor din coloana plus volumul tuburilor de legatura de
la coloana la detector.

CLASIFICAREA TEHNICILOR
CROMATOGRAFICE
S-au realizat numeroase variante ale metodei cromatografice, diferind unele
de altele în primul rând prin natura fazei mobile, dar si a celei stationare. Astfel
se distinge:
a. cromatografia de lichide (LC) când faza mobila este un lichid in
cadrul careia se distinge:
-cromatografia de lichide pe coloana deschisa;
-cromatografia de lichide pe coloana inchisa;
b. cromatografia de gaze (GC) când faza mobila este un gaz;
c. cromatografia cu fluide supracritice la care faza mobila este un
lichid aflat peste temperatura critica.

A. În cadrul cromatografiei in lichide (LC) se disting mai multe variante,

în functie de mecanismele de separare:
1. Cromatografia de adsorbtie utilizata pentru
separarea substantelor organice cu molecule de dimensiuni mici si medii pe
adsorbanti, ca silicagel si alumina, folosindu-se, ca faze mobile, diferite
amestecuri de solventi organici.
2. Cromatografia ionica (de schimb ionic), care
se petrece pe o faza stationara solida, poroasa, formata din materiale specifice -
schimbatorii de ioni - substante cu o retea solida afânata, de natura organica sau
anorganica. Cele mai raspândite sunt rasinile schimbatoare de ioni.
3. Cromatografia de excluziune sterica se
desfasoara pe faze stationare poroase dar cu porozitatea selectionata astfel încât
sa corespunda dimensiunilor moleculelor supuse separarii. O parte dintre
molecule intra prin pori, iar altele sunt excluse deplasându-se practic neretinute
odata cu faza mobila. Tehnica se mai întâlneste si sub denumirea de filtrare prin
geluri sau permeatie prin geluri în functie de natura apoasa sau organica a fazei
mobile.
4. Cromatografia lichid-lichid (LLC), în care
faza stationara este o faza lichida, nemiscibila cu cea mobila si imobilizata pe un
suport solid, într-o coloana. Aici suportul solid este inert fata de componentele
din proba. Acesta

tehnica este cea mai raspândita devenind aproape sinonima cu cromatografia de

lichide.
5. Cromatografia pe coloana deschisa sau
cromatografia planara (PC) faza mobila circula printr-un material poros
dispus într-un plan si formând un strat relativ subtire, dar de compozitie
asemanatoare cu cele mentionate la cromatografia pe coloana. Se disting:
 Cromatogafia pe hârtie, tehnica în care faza stationara este o hârtie
poroasa din celuloza (initial o hârtie de filtru) care este irigata de solvent prin
forte capilare.
 Cromatografia pe strat subtire (TLC), în care faza stationara
pulverulenta este fixata de suportul plan (sticla, aluminiu, material plastic) cu un
liant, formând un strat subtire (0.1- 0.5mm) de asemenea irigata prin capilaritate.
 Cromatografia pe strat subtire de înalta performanta (HPTLC), în
care faza stationara are granulatie extrem de fina ridicându-se astfel eficienta
separarilor dar si viteza acestora.

B. În mod analog, în cazul cromatografiei de gaze (sau mai pretentios

cromatografiei în faza gazoasa), denumita prescurtat GC se disting urmatoarele
tehnici:
1. Cromatografia gaz-lichid în care faza stationara este un lichid
nevolatil imobilizat pe un suport solid. Aici suportul poate fi unul granular,
poros, situat într-o coloana în asa-numita cromatografie de gaze conventionala
sau chiar pe peretii coloanei, confectionata de dimensiuni capilare, în
cromatografia pe coloana capilara.
2. Cromatografia gaz-solid este analoga cu cromatografia de
adsorbtie si la cea de excluziune sterica cu deosebirea ca schimbarea gazului nu
modifica selectivitatea. Faza stationara o constituie tot silicagelul sau alumina,
respectiv “sitele moleculare” (niste silicati naturali sau sintetici) respectiv
granulele de carbon poros. Metoda este extrem de importanta pentru separarea
gazelor permanente (CO, CO2, O2, N2, gaze nobile etc.)

I.CROMATOGRAFIA DE GAZE (GC)

1.1.Generalitati

Aceasta tehnica cromatografica este printre cele mai raspândite si totodata

aplicata pe scara larga în analizele chimice. Compusii amestecului supus
separarii nu trebuie sa fie neaparat gaze, ci pot sa fie si lichide sau chiar solide
volatile. Substantele de analizat se introduc în coloana de separare, la o
temperatura potrivita, prin intermediul unui dispozitiv de introducere a probei.
Singura restrictie este temperatura de vaporizare care uneori poate fi mai mare
decât temperatura de descompunere a substantelor de analizat. Se mai pot
realiza, înainte de introducerea probei în cromatograf, niste derivati (compusi
noi), volatili, utilizând anumite reactii chimice specifice, procedeu denumit
derivatizare.

Usurinta cu care se pune la punct o analiza noua, sensibilitatea sa,

posibilitatea de automatizare precum si largile posibilitati de aplicare sunt
avantajele principale ale acestei metode.
Printre domeniile în care GC si-a cucerit un loc de prim rang sunt:
petrochimia, industria farmaceutica, protectia mediului, analiza aromelor, igiena
si criminalistica.

1.2.Cromatograful de gaze

Instrumentul care realizeaza separarile si totodata analiza în GC poarta

numele de cromatograf de gaze.
Functionarea acestuia se poate întelege urmarind schema din fig. 2.

Fig. 2. Schema de principiu a unui cromatograf de gaze

1- butelie cu gaz purtator- asigura transportul si dilutia amestecului de analizat
2- reducator de presiune
3- cuptor de incalzire
4- coloana cromatografica
S- seringa de injectie
V- ventilator
R- rezistor pentru incalzirea cuptorului
D- detector
C- cromatograma
Schita prezinta concis doar componentele principale. Astfel gazul purtator
(eluentul), de exemplu hidrogenul sau heliul, paraseste cilindrul sub presiune, 1,
în care acesta se gaseste initial si patrunde în coloana, la o presiune de intrare, cu
ceva peste cea atmosferica (1-3atm), prin intermediul unui reductor 2. Apoi
gazul se ramifica (optional) prin doua conducte. O parte intra în coloana, în mod
continuu iar cealalta ramura, direct în detector. Coloana 4, se afla într-o etuva -
termostat, 3, izolata termic si prevazuta în exterior cu un dispozitiv pentru
introducerea probei (care de regula include si o microseringa), notat S, etuva
care mai este dotata în interior cu un ventilator V si cu un dispozitiv electric de
încalzire - termostatare, R. În coloana cromatografica se produce separarea
probei. Aceasta se introduce în coloana doar dupa ce instrumentul este în regim
de functionare continua si a fost adus la temperatura de lucru. Dupa ce paraseste
coloana 4, gazul purtator intra, antrenând pe rând componentele separate, în
celula de masura din detector de unde iese în atmosfera sau se colecteaza
separat.

Faza mobila în aceasta tehnica este un gaz: hidrogenul, heliul, azotul sau
argonul. Gazul nu trebuie sa contina urme de apa, oxigen sau dioxid de carbon
care pot prejudicia fazele stationare. De aceea se mai intercaleaza filtre cu dublu
rol: uscare, respectiv, reducerea oxigenului, dispozitive situate imediat dupa
sursa de gaz. În cazuri exceptionale se pot utiliza si alti eluenti cum ar fi CO2,
Ne etc. Spre deosebire de cromatografia cu eluenti lichizi, în GC natura gazului
are o importanta minora asupra selectivitatii separarii deoarece gazul, practic, nu
interactioneaza cu componentele probei sau cu suportul.
Introducerea probei se realizeaza cu asa-numitele seringi micrometrice (fig.
3), în cazul probelor care au volumele în domeniul 0.1-10µl. Pentru gaze se
folosesc fie seringi ceva mai mari, de 0.5ml, fie niste dispozitive speciale numite
ventile pentru introducerea probei.

Fig. 3. Aspectul unei seringi micrometrice folosite în GC

Dispozitivele pentru injectie au rolul de a permite introducerea seringii si
totodata, de a provoca volatilizarea probei în curentul de gaz purtator cât mai
aproape de intrarea în coloana.

1.3.Detectorii gaz cromatografici

Detectorii sunt instrumentele analitice propriu zise din gaz cromatografe,

având rolul de a sesiza în mod continuu, rapid si cu o mare sensibilitate,
componentele din proba supusa analizei. În corpul detectorului zonele
cromatografice care ies separate din coloana, continând de preferinta moleculele
unei singure substante, se transforma în semnale electrice (picuri). Pentru a se
putea compara, ca performante, fiecare detector este caracterizat de niste marimi
fizice: specificitate, sensibilitate, zgomot de fond, drift, limita de detectie,
constanta de timp, reactivitate, efect asupra probei si altele, comune multor
metode analitice. De asemenea, unii detectori distrug proba iar altii o lasa
nealterata, permitând separarea fizica a acesteia. În orice gaz cromatograf trebuie
sa existe cel putin un detector universal care sa permita înregistrarea sigura a
tuturor componentilor. În afara de acesta mai pot exista si alti detectori
specifici, care maresc siguranta analizei componentilor de interes practic,
deoarece raspund doar la anumite tipuri de molecule.

Marimi fizice caracteristice detectorilor:

 Zgomotul de fond apare din cauza ca urmarindu-se ca metoda sa fie cât
mai sensibila, lucreaza la limita unde interfera zgomotul electronic cu cel dat de
detector. Zgomotul de fond consta în perturbatii minuscule ale liniei de baza
având cauze multiple iar driftul este devierea liniei de baza într-un timp dat (1
ora) exprimat în unitatile de masura uzuale ale semnalului înregistrat (mV, mA
etc).

Domeniul dinamic liniar al detectorului reprezinta domeniul în care

semnalul variaza liniar cu concentratia (sau alteori cu debitul masei de
component) ce trece prin detector. Acesta se masoara de la limita de detectie
pâna la nivelul superior de concentratie la care apar abateri de la liniaritate de
peste 5%. Domeniul dinamic liniar se stabileste experimental prin construirea
curbei de etalonare în urma injectiei unor cantitati crescatoare de component.
Exista mari diferente între metodele de detectie (tabelul 1) dar toate au
domeniul liniar mai ridicat decât multe dintre metodele de analiza optice. Cei
mai utilizati detectori sunt în practica curenta detectorii cu un domeniu liniar
larg, anume: detectorul bazat pe conductibilitate termica (TCD), detectorul cu
ionizare în flacara (FID), detectorul cu fotoionizare (PID) si cel cu captura de
electroni (ECD). Se observa de asemenea ca cei patru detectori acopera
împreuna un larg domeniu de concentratii motiv pentru care gaz cromatografele
comerciale au în dotare cel putin doi din acesti detectori.
Tabelul 1. Limite de detectie si domeniul dinamic pentru principalii
detectori utilizati în GC
Detector Limita de Domeniul dinamic liniar
detectie(gmL ) -1

TCD -conductivitate 10-7 104

FID - cu ionizare în flacara 10-12 107
ECD - cu captura de electroni 10-14 104
PID - bazati pe fotoionizare 10-12 105
NPD - cu emisie termo-ionica 10-14 105
FPD - flamfotometrici 10-11 104

Constanta de timp reprezinta viteza de raspuns a instrumentului din

momentul intrarii componentului în detector. Mai riguros, acesta reprezinta
timpul necesar raspunsului detectorului pentru a atinge 90% din valoarea limita
finala. Acest parametru include si întârzierea datorata electronicii.
Reactivitatea include si posibilitatea retinerii de componente ale probei
sau provenite din aceasta prin degradare, prin adsorbtie sau prin reactii chimice.
Efectul aspra probei poate fi distructiv sau nedistructiv. În ultimul caz
proba separata poate fi izolata. De exemplu, FID este un detector distructiv pe
când TCD este nedistructiv.

1.3.1.Detectorul bazat pe conductibilitate termica

 Detectorul conductometric a ramas detectorul cel mai utilizat si în zilele
noastre deoarece este simplu, nedistructiv, universal, are stabilitate buna precum
si un domeniu larg de liniaritate (tabelul 1).
Functionarea sa se bazeaza pe diferenta dintre conductibilitatea termica
dintre component si eluentul gazos. Astfel fiecare gaz este caracterizat printr-o
conductibilitate termica constanta si diferita, de la un gaz la altul. Pentru detectie
se utilizeaza de regula un montaj în punte Wheatstone (fig 4).

Fig. 4. Puntea Wheatstone

Puntea Wheatstone este un montaj specific de n rezistori montati intr-un
paralelogram si este folosit pentru masurarea tensiunilor foarte mici. Conditia de
echilibru a puntii Wheatstone este ca produsul rezistentelor de pe laturile opuse
ale paralelogramului sa fie egale intre ele. Atunci cand este indeplinita aceasta
conditie tensiunea masurata pe diagonala are valoarea zero, cand nu este
indeplinita aceasta conditie tensiunea pe diagonala are o valoare proportionala
cu nivelul dezechilibrului celor patru rezistente.
Amestecul de gaze ce vine de la coloana cromatografica provoaca o
variatie a cantitatii de caldura ce duce la modificarea temperaturii. Gazele au un
anumit coeficient de transfer de caldura, ele preiau de la rezistori o anumita
cantitate de caldura atunci cand se indreapta spre iesire. Daca aceasta cantitate
de caldura iese provoaca o scadere a temperaturii rezistorilor; daca temperatura
rezistorilor scade, scade si rezistanta. Prin masurarea diferentei de rezistenta
aflam diferenta de masa respectiv cea de concentratie. Deoarece diferenta de
rezistenta este foarte mica este nevoie de sistemul punte Wheatstone (4 celule
conductometrice identice). La dezechilibrul produs de modificarea temperaturii
apare o tensiune de dezechilibru ce duce la formarea unui pic( tensiunea este
direct proportionala cu concentratia). Determinarea cantitativa este data de
inaltimea picului iar determinarea calitativa de catre timpul de retentie.
 R1

R4
1

R2
3

2 R3

Fig.5. Principiul de functionare al detectorului termoconductiv

R1, R2, R3, R4- rezistentele rezistorilor de platina

U- tensiunea aplicata
1- amestec de gaze ce vine de la coloana cromatografica
2- intrarea gazului purtator
3- sistem de achiziţie, prelucrare si afişare a datelor
Cea mai ridicata conductivitate termica dintre toate gazele o au hidrogenul
si heliul. De aceea acest detector este preferat când gazul purtator este unul
dintre acestea. TCD este de altfel singurul detector capabil sa analizeze gazele:
N2, O2, CO, CO2 etc. motiv pentru care nu lipseste aproape din nici un gaz -
cromatograf.

1.3.2.Detectorul bazat pe ionizare în flacara (FID)

Acesta este unul din cei mai folositi detectori, în special datorita
sensibilitatii sale ridicate la compusii cu carbon, practic nelipsiti din orice tip de
gaz-cromatograf dedicat analizei substantele organice (exceptie cele cu fosfor).
Desi distruge proba, a fost detectorul care a consacrat definitiv cromatografia de
gaze.
Functionarea sa are la baza modificarea conductibilitatii electrice a
gazelor în prezenta unor particule încarcate (de regula molecule ionizate). Daca
la presiunea si temperatura ambianta un gaz aflat între doi conductori este un
izolator foarte bun, în momentul când între cei doi electrozi apar particule
încarcate electric, în urma deplasarii acestora în câmpul electric creat, apare un
curent electric. Ionizarea moleculelor probei este intensificata de prezenta unei
flacari de hidrogen, care arde în aer într-o incinta, flacara ce atinge temperaturi
ridicate (2000-2200°C). Schita simplificata este prezentata în fig. 6.
Amestecul de substante (1) si hidrogenul(2) folosit ca gaz de ardere sunt
injectati prin partea inferioara a sistemul in arzator(4). Cu ajutorul aprinzatorului
(5) se deschide flacara de hidrogen, hidrogenul injectat are rolul de a mentine
aceasta flacara. Amestecul de gaze arde in flacara astfel instalandu-se starea lor
ionica. Daca cei doi electrozi(6,7) capteaza ionii rezultati din ardere si curentul
este amplificat cu ajutorul unui amplificator(8) rezulta un pic ce da concentratia
gazului. Tensiunea este proportionala cu concentratia gazului. Totalitatea
informatilor inregistrate de catre sistem de achiziţie si prelucrare a datelor sunt
afisate in cromatograma (10).

7 6
8
9

10
U
3
4

t
1

Fig. 6. Principiul de functionare al detectorului cu ionizare în flacara (FID)

1- amestecul de substante ce vine de la coloana cromatografica
2- hidrogen
3- aer
4- arzator
5- aprinzator
6- electrod-detector
7- electrod-detector
8- amplificator
9- sistem de achiziţie, prelucrare si afişare a datelor
10- cromatograma
Cele mai slabe semnale, care nu pot servi unei analize chimice, le dau
substantele alcatuite din moleculele covalente simple: N 2, O2, CO, CO2, H2O,
CS2, NH3, CCl4, SiCl4, oxizi de azot, He si alte gaze rare. De aceea gazul
purtator în cromatografia de gaze este N 2, He sau Ar, conditii în care detectorul
da un semnal de baza minim, foarte stabil. Marimea neelectrica este
transformata in marime electrica ce poate fi masurata.

1.3.3.Detectorul cu captura de electroni (ECD)

Acest detector este unul selectiv, adecvat pentru detectia compusilor

halogenati (pesticide), având o liniaritate a raspunsului.
Principiul de functionare. Gazul purtator este în acest caz azotul. La
patrunderea în detector, acesta este ionizat de catre o sursa ß-radioactiva. Gazul,
trece apoi printre doi electrozi, între care se asigura o cadere de tensiune de o
suta de volti (fig. 7), de regula între un electrod central, pozitiv si corpul
electrodului - negativ. Fiecare particula ß- poate genera prin ciocniri între 100 si
1000 electroni termici. Electronii termici au o mobilitate ridicata si vor fi
colectati de anod înainte de a se putea recombina cu ionii pozitivi de diazot.
Semnalul de la detector este amplificat apoi ajunge la sistemul de prelucrare a

datelor ce le va afisa sub forma unei cromatograme. De aici rezulta sensibilitatea

mare a metodei. Curatirea detectorului se face prin scoaterea electrodului
pozitiv, pe care se depun o mica parte dintre moleculele organice ionizate.

Fig. 7. Schita de principiu a detectorului cu captura de electroni (ECD)

1.3.4.Detectorul bazat pe fotoionizare (PID )

Detectorul bazat pe fotoionizare (PID) este un detector deopotriva sensibil

si specific pentru hidrocarburi aromatice si cu heteroatomi (P si S) în molecula.
Principiul de functionare. Dispozitivul (fig. 8) se bazeaza pe capacitatea
razelor UV de a ioniza moleculele organice, care parasesc coloana o data cu
gazul purtator. Ionii produsi sunt colectati pe doi electrozi, cel pozitiv fiind cel
demontabil (permitând astfel întretinerea periodica). Semnalul de la detector este
amplificat apoi ajunge la sistemul de prelucrare a datelor ce le va afisa sub forma
unei cromatograme. Deoarece fractiunea moleculelor ionizate este mica, PID se
considera un detector nedistructiv si poate fi înseriat cu alti detectori.

Fig. 8. Principiul de functionare al detectorului cu fotoionizare (PID);

radiatiile UV sunt furnizate de o lampa situata în contact cu camera de ionizare

1.3.5.Alti detectori

Mai exista si alti detectori, de exemplu detectorul fotometric în IR,

detectorul cu flamfotometru destinat pentru detectia specifica a compusilor cu
sulf si fosfor, detectorul bazat pe emisie atomica cu plasma cuplata inductiv sau
detectorul cu ionizare termoionica (termoalcalina) - NPD - bazat tot pe o flacara,
dar la care între flacara (cu hidrogen - aer) si arzator se introduce o pastila de
sare alcalina, ceea ce provoaca o crestere a intensitatii semnalului de 100 de ori.
Ultimul este un detector specific pentru azot si fosfor care este util, de exemplu,
pentru analize de pesticide. Mai putin utilizati sunt detectorii cu absorbtie
atomica sau cel cu chemiluminescenta. Dar cea mai spectaculoasa intrare în
domeniul detectorilor a realizat-o recent spectrograful de masa, care preia direct
efluentul coloanei si în urma unei ionizari, fragmentele intra în spectrograful de
masa propriu zis. Acest lucru a devenit posibil datorita calculatoarelor, care au
permis prelucrarea volumului urias de date care se obtin pe aceasta cale.
Cuplajul denumit GC-MS este chiar mai sensibil decât detectorul bazat pe
fotoionizare în UV (vezi tabelul 1)

II.CROMATOGRAFIA DE LICHIDE DE INALTA

PERFORMANTA (HPLC)
2.1.Generalitati

Cromatografia de lichide de înalta performanta (HPLC) acopera azi, în

proportie aproximativ 80%, analiza substantelor moleculare: organice, organo-
metalice si anorganice inclusiv compusii foarte polari sau labili termic precum si
compusii cu masa moleculara ridicata (naturali sau sintetici). De aceea,
împreuna cu cromatografia de gaze constituie un punct de sprijin important în
analizele chimice moderne. Desi eficacitatea coloanelor nu o egaleaza înca pe
cea din GC, prin faptul ca se poate modifica, pe lânga faza stationara, si faza
mobila, cromatografia de lichide (LC) face posibile separari si analize uneori
imposibil de realizat prin alte tehnici. Cuplajul cu spectrometria de masa a
transformat, în ultimul timp, aceasta metoda în principalul mijloc de analiza a
compusilor moleculari naturali sau sintetici, constituind unul din pilonii pe care
se sprijina chimia sintetica actuala si pe care s-a dezvoltat biochimia si
biotehnologia moderna.

Fig. 9. Prezentarea schematica a unui cromatograf de lichide (HPLC)

modern

Metoda constituie o evolutie a unei metode mai vechi, cromatografia pe

coloana clasica, care servea în primul rând la izolarea preparativa a compusilor
naturali. Prin introducerea pompelor si în consecinta, lucrându-se la presiuni tot
mai ridicate (200atm), dezvoltarea unor faze stationare performante, de
dimensiuni tot mai mici (recent constituite din granule de faze stationare sferice,
cu diametre 2-5µm), în coloane tot mai scurte (3-10cm) s-a ajuns, începând cu
anul 1969, la configuratia actuala (fig. 9). Se poate observa ca din rezervoarele
continând unul sau mai multi solventi pompa (sau pompele), alimenteaza
coloana cu eluent (de regula un amestec de doi sau mai multi solventi). În
imediata vecinatate a coloanei se introduce proba, automat, prin intermediul unui
ventil cu by pass. În coloana aflata într-o etuva termostat, are loc separarea
propriu-zisa. Efluentul coloanei intra într-un detector de unde componentul, daca
este separat complet, poate fi colectat si izolat, cu ajutorul unui colector de
fractiuni. Semnalul este înregistrat fie cu un înregistrator, fie direct în memoria
unui calculator. În esenta, un cromatograf analitic HPLC are structura din fig. 10
unde nu s-a mai prezentat colectorul de fractiuni, interesant doar din punct de
vedere preparativ. Se poate observa asemanarea cu GC singura deosebire majora
constituind-o sursa de eluent – pompa.

Solvent → Pompa → Injector → Coloana → Detector → Înregistrator

Fig. 10. Schema bloc a unui cromatograf HPLC

2.2.Detectori utilizati in cromatografia de lichide de înalta

performanta (HPLC)

Tehnica HPLC s-a dezvoltat o data cu perfectionarea detectorilor.

Detectorii în cromatografie sunt instrumente analitice specializate, situate la

iesirea eluentului dintr-o coloana si care pot înregistra continuu substantele

separate de catre aceasta. Deci detectorii constituie acea parte a instrumentatiei
care permite sa se observe modul cum decurge separarea prin coloana fara a se
vedea componentii propriu zisi ci doar semnalul lor.
Întrucât coloanele de separare performante au capacitati de încarcare mici,
sistemul de detectie trebuie sa fie unul foarte sensibil. Totodata, pentru ca în LC
volumul de proba este de ordinul microlitrilor (8-10µl), volumul detectorilor
trebuie sa fie de volum apropiat pentru a se putea sesiza în mod continuu picul
cromatografic.
În calitate de instrumente se poate utiliza, în principiu, oricare dispozitiv
de analiza chimica cunoscut, pentru probe lichide, precum si orice combinatii de
instrumente fizice. De exemplu, în ultimul timp, combinatia dintre un detector
refractometric si unul bazat pe difuzia luminii este extrem de eficace în analiza
polimerilor în amestec cu monomeri sau oligomeri dintr-un material. Exista
chiar posibilitatea cresterii sensibilitatii detectiei printr-o reactie chimica în urma
adaugarii, cu un debit controlat, a unui reactiv potrivit. Tehnica se numeste
derivatizare si se poate practica chiar înainte de introducerea probei în coloana,
dar si dupa iesirea din coloana a componentelor separate. Metoda a fost utilizata
pâna în prezent în special legata de metodele spectrofotometrice (colorimetrice)
sau fluorimetrice si mai ales pentru analiza unor amestecuri de compusi
numerosi având aceleasi functiuni reactive (de exemplu aminoacizi).
Caracteristicile detectorilor sunt asemanatoare cu ale celorlalte
instrumente analitice si oarecum similare cu cele descrise la metoda GC.

2.2.1.Detectori spectrofotometrici în UV-VIS

Acest grup de detectori sunt cei mai folositi detectori pâna în prezent, atât
în LC, cât si în HPLC. Pentru a putea fi utilizati, compusii separati
cromatografic trebuie sa fie colorati - adica sa absoarba lumina pe domeniul de
lungimi de unda al detectorului. Pe de alta parte, eluentul trebuie sa fie practic
transparent pentru acelasi domeniu spectral.
Legea fizica pe baza careia functioneaza acesti detectori este legea
Lambert-Beer (A=elC). Deci unitatile vor fi unitati de absorbanta,
adimensionale. De aceea limita de detectie sau zgomotul de fond se prezinta în
cazul acestor detectori în AUFS (prescurtare de la Absorbance Units Full Scale
= unitati de absorbanta raportate la întreaga scala, l. engl.). Astfel în cadrul
instrumentelor actuale sensibilitatea este de 0,001 AUFS cu zgomotul de fond de
1%.
Motivul principal al popularitatii acestor detectori este acela ca numeroasele
substante organice, anume cele care contin legaturi duble (electroni p), respectiv
au grefate functiuni organice cu electroni neparticipanti, absorb lumina în UV-
VIS. Este vorba de toate hidrocarburile olefinice si aromatice precum si derivatii
tuturor hidrocarburilor cu diferite functiuni organice (=C=O, =C=S, -N-O, -
N=N-, -NH2). Între acestea se includ si numeroasele combinatii de interes
biologic ca enzime, acizi nucleici etc.Un mare avantaj al acestor detectori este
faptul ca sunt insensibili la micile variatii de debit si temperatura. Sensibilitatea

detectorului este direct proporţionala cu coeficientul de extincţie si cu lungimea

celulei. Pentru a mari sensibilitatea detectorului ar trebui mărita lungimea celulei
dar aceasta este restricţionata. Sensibilitatea este de ordinul 5x10-8g/ml. Cele mai
moderne celule au diametre de 0,5-2mm si lungimi de 1-10mm.
Se pot distinge si în cazul acestei clase de detectori mai multe tipuri de
detectori.
1. Detectorii monocromatici au fost primii utilizati, fiind mai ieftini deoarece
lucreaza doar la o lungime de unda. Modelul cel mai raspândit se compune dintr-
o sursa luminoasa cu deuteriu sau cu vapori de mercur, un monocromator care
separa un domeniu îngust (de ex. linia 254nm a mercurului) si un detector.
Schema bloc a unui astfel de detector este prezentata în fig. 12.

Sursa → Monocromator → Celula → Înregistrator

Fig. 12. Schema bloc a unui detector HPLC spectrofotometric

2. Detectorii policromatici mai frecvent utilizaţi în cromatografele HPLC

moderne permit si selectarea lungimii de unda la care se lucrează, dar chiar pot
înregistra electronic absorbanta celulei la mai multe lungimi de unda simultan.
Acest mod de lucru da o mai mare siguranţa analizei, în sensul ca permite
stabilirea purităţii, adică daca picul constituie un semnal dat de o singura
substanţa sau de un amestec (ceea ce se cunoaşte sub numele de stabilirea
purităţii picului)..
Principiul de functionare (fig.11). Detectorul de UV este format dintr-o
celula cilindrica (5) cu capacitate de 1µl-10µl care este intersectata de coloana
cu eluent. Razele UV (1) sunt aranjate astfel incit sa treacă prin celula cu proba
de analizat (5) si apoi sa cada pe fotoelement (6). Semnalul de la fotoelement
ajunge la amplificator (7) (acesta măreşte intensitatea semnalului) si apoi la
sistemul de achiziţie, prelucrare si afişare a datelor obţinute (8); rezultatul este o
cromatograma (9) ale cărui picuri va oferi informaţii calitativa si cantitative
despre substanţele din soluţia analizata.
10
2 3
6

7
1

4
I
5
8

9 t

Fig. 11. Principiul de funcţionare al detectorului de UV

1- raze UV
2- substanţa ce vine de la coloana cromatografica
3- substanţa ce pleacă
4- geam de cuarţ
5- tub capilar prin care circula substanţa de analizat
6- detector (fotomultiplicator)
7- amplificator
8- sistem de achiziţie, prelucrare si afişare a datelor
9- cromatograma
10- cuva detectorului

2.2.2.Detectori refractometrici

Detectorii refractometrici, au la baza legile refractiei luminii.

Principiul de functionare al acestor detectori are la baza legea lui Fresnel -
de transmitere a luminii prin medii transparente având un indicele de refractie
dat. Astfel, un fascicul luminos (mono sau policomponent) trece printr-o celula
cu doua compartimente unul continând doar eluentul pur iar celalalt faza mobila
care paraseste coloana (fig. 13).
 3 8

1 M
5 6

9 7
6’
C
I

2 10
t

Fig. 13. Principiul de functionare al unui detector refractometric

1- radiatia luminoasa
2- amestec de substante
3- solvent pur
4- perete sticla
5- detector refractometric
6- fotoelement
7- amplificator

8- surub reglator
9- sistem înregistrator
10- cromatograma
C- cuva refractometrica
M- sistem ce regleaza detectorul in funcţie de unghiul sub care cad razele

Radiatia luminoasa (1) trece prin solventul pur, apoi prin peretele de sticla
ce separa cele 2 incinte, prin amestecul de substante. Ajunge sub un anumit
unghi pe detector, o parte se reflecta pe fotoelementul 6’ iar o parte se refracta
pe fotoelementul 6. Semnalul este amplificat. Daca cele doua tensiuni primite de
la cei 2 detectori sunt diferite, motorul primeşte un semnal de corecţie, in scopul
egalizării tensiunilor, astfel are loc compensarea modificării indicilor de
refracţie. In urma deplasarii şurubului 8 , sistemul înregistrator 9 va înregistra
datele sub forma unei cromatograme.
Diferenta dintre indicii de refractie pentru solutiile aflate în cele doua
compartimente vor fi practic nule, atâta timp cât din coloana iese doar eluentul
pur, dar diferita în momentul în care în eluent mai apare un component separat -
antrenat de catre eluent din coloana. În momentul iesirii unui component are loc
o deplasare a pozitiei fascicolului emergent din detector - deplasare care este
proportionala cu concentratia si sesizata de catre detector.
 În cazul acestui tip de detector sunt posibile si picuri negative, ceea ce face
necesara aducerea liniei de baza la jumatatea scalei lucru care, pe lânga
sensibilitatea relativ coborâta (10-5mol·L-1), constituie un dezavantaj. Acest
detector este universal, dar nu poate fi utilizat în cromatografia cu gradienti
deoarece, în acest caz, compozitia eluentului la intrarea în coloana difera de cea
de la iesire si se modifica continuu, neexistând o linie de baza. De asemenea
fenomenul este foarte sensibil la temperatura (±0.0001°C) fiind necesara
termostatarea, atât a detectorului cât si a coloanei.

2.2.3.Detectorii electrochimici

Detectori electrochimici sunt folositi cu precadere pentru identificare

calitativa si cantitativa la amestecuri de electroliti precum si la substante care se
pot oxida respectiv reduce. Intru-cat marea majoritate a substantelor se pot oxida
sau reduce si intru-cat detctorii si logistica electronica de interpretare a datelor
au devenit foarte performante momentan HPLC cu detectori electrochimici a
devenit cea mai importanta metoda analiza si identificare a substantelor.
Exista doua tipuri de detectori electrochimici:
 Conductometrici- sunt folositi pentru detectia calitativa si cantitaiva la electoliti
 Coulometrici, amperometrici- sunt folositi pentru detectii in regim de oxido-
reducere la substantele organice;

a. Detectorii conductometrici

Detectorii conductometrici sunt folositi in special pentru solutiile ionice

unde substantele disociaza complet. Acest tip de detectori se utilizeaza cu
precadere în cromatografia pe schimbatori de ioni si sunt sensibili la ioni
anorganici sau organici inclusiv acizi organici. Sunt asadar detectori specifici.
Sunt suficient de sensibili (500pg-1ng). Detectorii conductometrici măsoară
conductivitatea fazei mobile. Este constituit din doi electrozi situaţi in coloana
cu eluent si o rezistenta situata intre cei doi. Rezistenta este măsurata cu ajutorul
circuitului electric la care este legata.
Principiul de functionare (fig.14) : Celula conductometrica este etansa, iar
cei doi electrozi sunt fixati si dimensionati din fabrica. Substanta de analizat(4)
vine de la coloana cromatografica si intra in celula conductometrica(2). Cand se
modifica concentratia primei substante (H=kC) se modifica conductivitatea celor
doi electrozi (3). Aceasta schimbare este amplificata si prinsa sub forma unui
pic in cromatograma (8). Astfel se realizeaza analiza cantitativa probei. A doua
substanta va modifica conductivitatea electrolilor dupa un anumit timp cea ce
duce la masurarea timpului de retentie (analiza calitativa) si la aparitia unui nou
pic in cromaograma.
 Este necesar un generator de inalta frecventa pentru a nu se instala un
transfer de ioni intre cei doi electrozi ceea ce ar duce la denaturarea analizei. Se
alimenteaza cu 5kH.

6
7
1 2

4
5 H 8
3

Fig.14. Principiul de functionare al detectorului conductometric t

1- generator de inalta frecventa
2- celula conductometrica
3- electrozi de platina
4- sustanta de analizat ce vine de la coloana cromatografica
5- substanta iese din celula conductometrica
6- amplificator

7- sistem de achiziţie, prelucrare si afişare a datelor

8- cromatograma in coordonate conductivitate si timp

b.Detectorii amperometrici sau coulometrici

Principiul de functionare: celula electrochimica este formata din trei

electrozi, unul de referinta, unul de lucru si unul auxiliar, aflati int-un tub capilar
alimentat cu solutie de la coloana cromatografica. Intre electrodul de lucru si cel
de referinta se aplica o tensiune functie de potential ceea ce duce la aparitia pe
curba cinetica a curbelor de reducere, care sunt pozitive, si a curbelor de oxidare,
care sunt negative (fig16), ale elementelor care se gasesc in solutia electrolitica
complexa. Din E1 substantele incep sa se reduca, intensitatea de reducere creste
cu potentialul. Daca se aplica potential negativ in partea stanga a lui E0, se
observa ca E3 reprezinta inceputul oxidarii unui element iar E4 sfarsitul oxidarii
acelui element.
Pentru a se putea efectua masurarile trebuie sa se cunoasca diagrama
potentialelor. Picurile pe cromatograma apar sub forma unui potential de
semiunda (se duc tangente la curbele de reducere si oxidare iar la mijlocul
distantei dintre liniile ce se duc din capatul tangentei pe ordonata cromatogramei
se afla varful picului).

i 10

3 4
7

1 t
6

2 5

Fig.15: Principiul de functionare al detectorului electrochimic amperometric

1- substantele ce vin de la coloana cromatografica
2- electrodul de lucru
3- electrodul auxiliar
4- celula electrochimica
5- tub capilar prin care circula substanţa de analizat
6- electrodul de referinta
7- substanta iese din tubul capilar
8- amplificator
9- sistem de achiziţie, prelucrare si afişare a datelor
10- cromatograma in coordonate intensitatea cinetica si timp
 I

t
+i

E6 E5 E4 E3
0
E0 E1 E2 E(mv)

-i

Fig.16. Diagrama curbei cinetice si cromatograma obtinuta

2.2.4. Detectorii de fluorescenta

Detectorii de fluorescenta se bazează pe măsurarea intensităţii fluorescentei

pentru substanţele ce prezintă acest fenomen. Fluorescenta este un fenomen care
apare la unele substanţe când sunt iradiate cu ultraviolete. Acele substanţe emit
radiaţii pe o lungime de unda mai mare decât a radiatei incidente. Daca emisia
de radiaţii are loc in acelaşi timp cu emisia de radiaţie ultravioleta incidenta
fenomenul se numeşte fluorescenta. Putini compuşi prezintă fluorescenta iar cei
ce nu prezintă pot fi transformaţi in derivaţi ai lor ce au aceasta proprietate.
Fluorescenta s-a arătat a fi foarte folositoare ca proces de detecţie iar cu
detectorii bazaţi pe fluorescenta s-au obţinut unele dintre cele mai înalte
sensibilitati din cromatografie de lichide. Tehnicile de detecţie bazate pe
fluorescenta conferă o buna sensibilitate probelor concentrate si o sensibilitate
mult mai mica atunci când se folosesc instrumente de genul senzorilor de
temperata, presiune etc..Din aceasta cauza lumina de fluorescenta este măsurata
pe un fundal întunecat( sau la zgomot de fond redus).
Pentru ca intensitatea fluorescentei sa poată fi măsurata instrumental,
raportul dintre cantitatea de radiaţie remisa si cantitatea de radiaţie UV incidenta
trebuie sa aibă valori cuprinse intre 0.1-1. Sistemul optic al celor mai multi
detectori de fluorescenta este aranjat astfel incat lumina fluorescenta sa cada sub
un anumit unghi( de 90º) pe raza incidenta.Acest lucru micsoreaza cantitatea de
lumina incidenta care ar interactiona cu semnalul. In aceste circumstante

semnalul este masurat pe un fundal aproape negru (pentru a mai reduce din
luminozitatea fundalului se foloseste un filtru).
 Cel mai simplu detector este format dintr-o sursa de excitare si un senzor ce
monitorizeaza semnalul pentru toate lungimile de unda (pentru anumite probe
poate fi foarte sensibil si relativ ieftin).
1
2 I 16
15
3

t
13
8
5

14
6
7 9 10 11 12

Fig.14. Principiul de funcţionare al detectorului de fluorescenta

1- sursa de radiaţie
2- fanta
3- filtru
4- lentila
5- substanţa ce vine de la coloana
6- substanţa de analizat
7-cuva cu pereţi de cuarţ
8- unghi de 90 grade
9- substanţa ce iese din cuva
10- lentila
11- filtru
12- fanta
13- detector de fluorescenta
14- amplificator
15- sistem de preluare, prelucrare si afişare a datelor
16- cromatograma.
Principiul de funcţionare: Radiaţia emisa de sursa 1 după trecerea prin
filtru este focalizata de lentila 4 apoi cade sub un unghi de 90º pe radiaţia
incidenta. Lumina fluorescenta emisa este focalizata de lentila 10, trece prin
filtrul 11 si ajunge la detectorul de fluorescenta care ii măsoară intensitatea.
Semnalul este apoi amplificat si preluat de sistemul de prelucrare si afişare a
datelor(15). Datele obţinute sunt afişate sub forma unei cromatograme (16).

2.2.5.Diode Array
 Detectorul sir de fotodiode poate fi folosit in numeroase situatii, de exemplu
determinarea puritatii unei solutii, separarea hidrocarburilor aromatice.
Principiul de utilizare. Detectorul este utilizat cu lampa de deuteriu si
xenon care emit ultraviolete (1). Lumina de la lampa trece prin proba aflata in
tubul capilar (5) iar lumina dispersata trece printr-o retea de difractie (6) apoi
cade pe dioda Array (7). Rezolutia detectorului depinde de numarul diodelor si
de numarul lungimilor de unda acoperite. Doda Array poate contin sute de diode
iar semnalul de la fiecare dioda este preluat si amplificat de catre amplicator (8)
ca la sfarsit sa ajunga la sistem de preluare, prelucrare si afişare a datelor (9)
care de obicei este un calculator care stocheaza datele pe hard disc. La sfarsitul
analizei informatile oferite de fotodiode sunt afisate pe o cromatograma. Sunt
oferite intensitatile substantelor din amestec (analiza cantitativa) si timpii lor de
retentie (analiza calitativa).
Sensitivitatea detectorului sir de fotodiode este de 1x10-7 g/ml iar domeniu
dinamic liniar de 5x103.
Schema principiului de functionare este prezentat in figura 15.
2 3

1 6

4 5 I

10

7
t

8
9

Fig.15.Principiul de funcţionare al detectorului sir de fotodiode

1- raze in ultraviolet
2- substanţa ce vine de la coloana cromatografica
3- substanţa ce pleacă la tratament chimic
4- geam de cuarţ
5- tub capilar prin care circula substanţa de analizat
6- reţea de difracţie
7- dioda Array
8- amplificator
9- sistem de preluare,achiziţie si afişare a datelor
10- cromatograma (in care se preiau concomitent toate lungimile de unda)

2.2.6.Alti detectori
 In practica analitica se mai întâlnesc si alti detectori prezentati schematic în
tabelul 2. Dintre acestia o mentiune speciala trebuie facuta pentru cei bazati pe
spectrometria de masa si FT-IR, care au permis determinari calitative uneori
imposibil de realizat prin alte variante de detectie în lipsa etaloanelor cunoscute.
Acesti detectori permit ca, pe baza unei baze de date formata din spectre
cunoscute, sa se obtina compusii cei mai apropiati (3 dintre acestia), din toate
substantele chimice cunoscute, care ar putea fi prezenti în proba.
Tabelul 2. Alti detectori utilizati în LC

Detectori LC Limita Caracteristici Disponibilitate

de comerciala
detectie
Fluorimetrici 1-10pg Este necesara uneori Da
derivatizarea
Sensibilitate 10-10M

Electrochimici 10pg = Sensibilitate 10-10M Da

(Amperometrici) 1ng Compusi oxidabili sau
reductibili

Bazati pe 100pg - Necesare coloane capilare Da

Spectrometria 1ng Necesara pulverizarea
de Masa (MS) Pret de cost ridicat

FT-IR 1µg Pret de cost ridicat Da

Difuzia luminii 10µg Adecvati pentru Da

macromolecule
Activitate optica 1ng Pentru substante optic active Nu
Electrozi ion 10ng Doar pentru ioni sau compusi Nu
selectivi ionizabili

Fotoionizare 1pg- 1ng - Nu

3.Electroforeza capilara

Electroforeza este o metoda cromatografica de analiza la care separarea

componentilor se face pe baza unui gradient de potential in curent continuu.
Electroforeza poate fi:
 fara medii stabilizante;
 cu medii stabilizante.

Mediile stabilizante pot fi:

 hartia electroforetica;
 geluri speciale pe placi de sticla;
 structuri de pulberi depuse in tuburi.
Bazele electroforezei au fost puse de catre Tisellius ce a dezvoltat
electroforeza fara medii stabilizante (fig16 a si b). In figura 16 a) este
reprezentata forma initiala a montajului, inainte de alimentarea cu tensiune, cand
substantele sunt amestecate. Cand sistemul este alimentat cu tensiune electrica
componentele se separa in functie de gradientul lor de potential.
_
-

+ +
electrozi

Solutie
tampon
A C
C A
A+B B+C
B B+C

A+B+C

b
a
Fig 16. Scema de principiu a electroforezei fara medii stabilizante

Electroforeza capilara (EC) este folosita pentru separarea speciilor

ionice datorita incarcaturii lor electrice si a fortelor de atractie si respingere. Se
deosebeste de HPLC doar prin faptul ca separarea pe componenti se face sub
inalta tensiune electrica pe cand la HPLC se face cu o pompa de inalta presiune.
Exista si combinatii intre electroforeza capilara si HPLC (ce nu se poate detecta
cu HPLC intra in sistemul de detectare al eletroforezei capilare).
Principiul de functionare (fig 17) este relativ simplu. La aplicarea
tensiunii electrice U, ionii substantelor din amestec vor incepe sa migreze prin
tubul capilar in functie de potentialele lor specifice. Astfel se realizeaza
separarea ompusilor din amestecul de analizat. Deplasarea lor e bidirectionala
(de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga). In deplasarea lor prin tubul
capilar, la un moment dat ionii substantei vor fi detectati cu ajutorul unui sistem
de detectie ce vor transmite semnalul la un amplificator. Dupa amplificarea
semnalul ajunge la sistemul de preluare, achiziţie si afişare a datelor care ne va
oferi informatiile in ceea ce priveste substantele din amestecul analizat sub
forma unei cromatograme electroforetice. Fiecare substanta este caracterizata de
timpul propriu de retentie (analiza canlitativa) iar inaltimea picului
corespunzator ofera informatii despre cantitatea de substanta existenta.
 7

8
9
10

5
_ +

2 1
4 3
11 t

Fig.17. Principiul electroforezei capilare

1- anod
2- solutie tampon
3- celula electroforetica
4- catod
5- fotodetector (in uv, dioda array etc)
6- tub capilar
7- sursa de radiatie
8- fanta
9- amplificator
10- sistem de preluare,achiziţie si afişare a datelor
11- cromatograma electoforetica

Avantaje ale electroforezei capilare:

- cu cat tensiune aplicata este mai mare cu atat separarea componentilor
dintr-un amestec este mai avansata;
- pretul este mult mai mic decat cel de achizitie a unui HPLC;
- fiabilitate mai buna.

CONCLUZII
 Cromatografia de gaze este una din cele mai raspandite tehnici de analiza a
amestecurilor chimice. Proba supusa analizei poate contine compusi in stare
gazoasa, lichida sau chiar solida volatile. Singura restrictie a analizei este
temperatura de vaporizare care uneori poate fi mai mare decât temperatura de
descompunere a substantelor de analizat.
Principale avantaje ale acestei metode sunt:
- usurinta cu care se pune la punct o analiza noua;
- sensibilitatea sa;
- posibilitatea de automatizare;
- largile posibilitati de aplicare.
Fiecare detector este caracterizat de niste marimi fizice: specificitate,
sensibilitate, zgomot de fond, drift, limita de detectie, constanta de timp,
reactivitate, efect asupra probei si altele, comune multor metode analitice. De
asemenea, unii detectori distrug proba iar altii o lasa nealterata, permitând
separarea fizica a acesteia.
Detectorii folositi in gaz cromatografie se deosebesc sau se aseamana dupa
mai multe criterii:
a. dupa proprietatea pe care se bazeaza functionarea lor (se observa din
denumirea lor) :
- detectorul conductometric(TCD) se bazeaza diferenta dintre conductibilitatea
termica dintre component si eluentul gazos;
- detectorul de ionizare in flacara(FID) se bazeaza pe modificarea
conductibilitatii electrice a gazelor în prezenta unor particule încarcate ;
- detectorul cu captura de electroni se bazeaza pe proprietatea substantelor de a
elibera electroni termici ce pot fi captati de catre anod intr-un timp scurt;
- detectorul bazat pe fotoionizare(PID) se bazeaza pe capacitatea razelor UV de
a ioniza moleculele organice, care parasesc coloana o data cu gazul purtator .
b. dupa actiunea asupra probei (cei nedistructivi pot fi inseriati cu alti
detectori):
- TCD nu distruge proba;
- FID distruge proba;
- PID nu ditruge proba;
c. dupa amestecurile de substante pentru a caror identificare sunt folositi:
- TCD este detector universal si singurul capabil sa analizeze gazele ca N 2, O2,
CO, CO2etc;
- FID este dedicat analizei substantelor organice;
- ECD este unul selectiv adecvat pentru detectia compusilor halogenati;
- PID este specific pentru hidrocarburile aromatice si cu heteroatomi in
molecula;
d. dupa valorile caracteristice ale domeniului liniar dinamic si al
sensitivitatii- detectorii cu un domeniu liniar larg sunt: TCD, FID, PID si ECD.

Cromatografia de lichide de inalta performanta este folosita pentru analiza

substantelor moleculare: organice, organo-metalice si anorganice inclusiv
compusii foarte polari sau labili termic precum si compusii cu masa moleculara
ridicata. Aceasta metoda a facut posibile separari si analize uneori imposibil de
realizat prin alte metode.
In cromatografia de lichide de inalta performanta detectorii sunt situati la
iesirea eluentului din coloana cromatografica. Sistemul de detectie trebuie:
 sa fie foarte senibili deoarece coloanele de separare au capacitati de
incarcare mici;
 volumul lor sa fie de ordinul micronilor apropiat de cel al probei care
e de ordinul mirolitrilor (8-10µl) pentru a sesiza in mod continuu picul
cromatografic.
Detectorii folositi in cromatografia de lichide de inalta performanta se
deosebesc in primul rand prin principiul de functionare:
- detectori spectrofotometrici în UV-VIS au la baza legea
Lambert-Beer;
- detectorii refractometrici au la baza legea lui Fresnel;
- detectorii electrochimici au la baza proprietatea de
conductivitate a solutilor;
- detectori de fluorescenta au la baza propritatea de fuorescenta a
substantelor.
Un alt criteriu prin care se deosebesc sau se aseamana este cel referitor la
amestecurile de substante asupra careia se fac analizele:
- detectori spectrofotometrici în UV-VIS sunt folositi in identificarea
hidrocarburilor liniare si aromatice si a derivatilor lor cu diferite functiuni
organice;
- detectorii electrochimici sunt folositi pentru identificarea substantelor
in amestecurilor de electroliti si la substantelor care se pot oxida respectiv
reduce;
- detectorii de fluorescenta sunt folositi la identificarea substntelor care
prezinta fluorescenta sau pot fi tranformati in derivati ce prezinta aceasta
proprietate;
- diodele Array sunt folosite in multe cazuri de identificare.
Un alt criteriu de comparatie intre detectori este cel al valorilor
caracteristice ale domeniului liniar dinamic si al sensitivitatii.
Fiecare detector prezinta avantaje si dezavantaje iar pentru alegerea celui
mai potrivit detector necesar in identificarea subtantelor dintr-un amestec se vor
tine cont de ele.
Detectori spectrofotometrici în UV-VIS:
Avantaj: sunt insensibili la micile variatii de debit si temperatura;
Dezavantaj: sensibilitatea este direct proportionala cu coeficientul de extinctie si
cu lungimea celulei insa lungimea celulei este restrictionata.
Detectorii refractometrici:
Dezavantaj:
- in cazul lor sunt posibile si picuri negative ceea ce face necesara aducerea
liniei de baza la jumatatea scalei de lucru;
 - sensibilitate relativ coborata;
- foarte sensibil la tenperatura, este necesara termastatarea detectorului si a
coloanei.
Avantaj: este universal dar nu poate fi utilizat in cromatografia cu gradienti.
Detectorii electrochimici:
Avantaj:
- cea mai performanta metoda de analiza si idenficare a substantelor;
- detectorii conductometrici sunt specifici;
Dezavantaj:la detectorii amperometrici trebuie cunoscuta diagrama potentialelor.
Detectorii de fluorescenta:
Avantaj:
- putini compusi prezinta fluorescenta dar cei ce nu prezinta pot fi
transformati in derivati ai lor ce au aceasta proprietate;
- se obtin unele din cele mai inalte sensibilitati din cromaografia e lichide;
- confera o buna sensibilitate probelor concentrate;
Dezavantaj:
- sensibilitate mult mai mica cand se folosesc instrumente de genul
senzorilor de temperatura, presiune etc;
- lumina de fluorescenta trebuie masurata pe fundal intunecat sau la zgomot
de fond redus.
Diodele Array:
Avantaj: au numeroase aplicatii in analiza cantitativa si calitativa a amestecurilor
de substante.

Ambele metode de analiza calitativa si cantitativa a substantelor dintr-un

amestec sunt foarte importante si reprezinta realizari semnificative din domeniul
tehnologiei. Din momentul in care s-au pus bazele acestor metode s-a incercat
imbunatatirea lor in ceea ce priveste marimea aparatelor, performantele lor,
inmultirea domeniilor de aplicabilitate etc. In ceea ce priveste detectorii se
incearca marirea domeniului liniar propriu fiecarui detector si a sensibilitatii,
miniaturizarea lor si imbunatatirea tuturor caracteristicilor. Se incearca
perfectionarea detectorilor probabil pana in momentul in care se vor descoperi
sisteme de detectie mai performante din multe puncte de vedere. Tehnologia
avanseaza cu pasii extrem de rapizi.
 BIBLIOGRAFIE

Curs de „Metode si tehnici de analiza instrumentala” al Prof.

Univ. Dr. Ing. Georgh Gutt

http://lori.academicdirect.org/free/Cursuri_Laboratoare/
MMFP_curs.pdf

www.library4science.com - The Crom-Ed Cromatography Series

de Dr. R. P. W. Scott :
 „Gas cromatography”
 „ Gas cromatography detectors”
 „Liquid cromatography”
 „Liquid cromatography detectors”