RADU RAMONA DENISA

PETSM anul I

Teoria condiţionării instrumentale (operante)– B. F. Skinner

Legea efectului (E. Thorndike) a constituit baza cercetărilor asupra unui tip de invăţare,
numit condiţionare instrumentală (operantă), al cărui principal promotor a fost psihologul
american B.F. Skinner. În experimentele sale, Skinner a utilizat o cuşcă asemănătoare cu cea a lui
Thorndike. Animalul (un porumbel, un şobolan) închis in cuşcă poate să obţină hrana dând un
răspuns determinat: loveşte o placă, apasă pe o pârghie etc. Dacă in condiţionarea clasică operaţia
de bază constă in asocierea a doi stimuli (SN şi SC), in condiţionarea instrumentală asocierea se
face intre un comportament (C), produs spontan (de exemplu,-apăsarea parghiei), şi un eveniment
(E) -obţinerea hranei - care-i urmează lui C la un interval foarte scurt. Atat timp cat nu se produce
comportamentul (C), animalul nu primeşte nimic de mâncare. Comportamentul (C) controlează
obţinerea hranei. Hrana reprezintă o recompensă cu efect de intărire a comportamentului. Într-un alt
experiment, un şobolan ajungea să inveţe să apese parghia pentru a evita un lucru neplăcut, cum ar
fi un şoc electric. Comportamentul dezirabil (apăsarea parghiei) a fost numit comportament operant
sau instrumental, intrucat el acţionează asupra mediului inconjurător pentru a obţine consecinţele
dorite. În concepţia lui Skinner, comportamentul este modelat prin consecinţele sale.
Condiţionarea operantă este acea formă de invăţare in care consecinţele
comportamentului influenţează posibilitatea apariţiei acestuia. B.F. Skinner a acordat un rol
important intăririi in invăţare. Intărirea poate fi realizată in două moduri: furnizand direct
animalului ceva care-i place sau are nevoie, ceea ce se numeşte intărire pozitivă, sau permiţand
animalului să evite comportamentele care au consecinţe neplăcute, ceea ce se numeşte intărire
negativă. Pedeapsa este o consecinţă negativă a unui comportament care duce la scăderea
frecvenţei comportamentului in cauză. Totuşi, Skinner susţine că pedeapsa nu este o tehnică
potrivită pentru controlul comportamentului, deoarece suprimă comportamentul nedorit, fără
intărirea comportamentului dezirabil. Tehnicile de intărire sunt importante atat pentru formarea unor
noi comportamente, cat şi pentru consolidarea celor deja existente.
Realizarea comportamentului dorit şi rezistenţa lui la stingere sunt dependente de programul
de intărire folosit. Ferster şi Skinner (1957) au descris următoarele programe de intărire:
a) intărirea continuă, in situaţia in care fiecare răspuns este intărit; acest tip de intărire este
recomandabil pentru etapa iniţială a invăţării;
b) intărirea la interval fix, referitoare la situaţia in care intărirea se produce la intervale regulate de
timp (de ex., din cinci in cinci secunde sau la intervale mai mari de timp);
RADU RAMONA DENISA
PETSM anul I
c) intărirea la interval variabil, ce are loc atunci cand perioada de timp care trebuie să treacă pană
la o nouă intărire a comportamentului se modifică de fiecare dată; acest tip de intărire nu este
recomandabil in faza iniţială a invăţării, dar, o dată ce răspunsul a fost parţial invăţat prin intărire
continuă, el determină o rată de răspuns constantă şi foarte rezistentă la stingere;
d) intărirea in proporţie fixă, ce trimite la situaţia in care intărirea se aplică după un număr fix de
răspunsuri (de exemplu, după fiecare cinci răspunsuri); acest tip de intărire produce o rată mai mare
de răspunsuri, deoarece este nevoie de mai multe răspunsuri pentru a obţine intărirea; in schimb,
cand intărirea incetează, comportamentul dispare foarte repede;
e) intărirea in proporţie variabilă, referitoare la situaţia in care intărirea este obţinută după un
număr variabil de răspunsuri date; raportul dintre reacţiile intărite şi reacţiile care se produc fără a fi
intărite variază in jurul unei valori medii; acest program de intărire produce o rată mare de
răspunsuri care sunt foarte rezistente la stingere.
Fiecare program de intărire are un efect diferit asupra invăţării. Întărirea continuă produce cea mai
rapidă invăţare, in timp ce intărirea parţială produce invăţarea care durează mai mult in absenţa
intăririi. Valabile la animale, principiile condiţionării operante au fost repede extinse la oameni către
sfarşitul anilor '50. Instrucţia este, in concepţia lui Skinner, un aranjament al relaţiilor de intărire.
Putem modela comportamentul dorit dacă ştim cum să administrăm aceste intăriri.
Aplicarea concepţiei teoretice despre invăţare a lui B.F. Skinner la actul educaţional nu s-a
lăsat mult aşteptată. Nevoia de răspunsuri numeroase, care să fie imediat intărite, folosirea cu
preponderenţă a intăririlor pozitive in raport cu intăririle negative, precum şi parcurgerea
secvenţială a materiei de invăţat au constituit premisele dezvoltării unei tehnologii a invăţării
cunoscute sub numele de invăţămant programat. Învăţămantul programat a fost iniţiat in 1925 de
către Sydney I. Pressey de la Universitatea din Ohio, prin realizarea unei maşini autocorectoare
destinate aplicării de teste. Studentul citeşte intrebările in maşină, selecţionează răspunsul din mai
multe posibilităţi, apoi apasă pe butonul corespunzător acelui răspuns. Dacă el este corect, pe ecran
apare intrebarea următoare, iar dacă există o greşeală, intrebarea nu se schimbă.
Sistemul programării ia in consideraţie aproape toate cerinţele elementare ce decurg din
legile psihologice ale invăţării. Acest sistem activează elevul, mobilizându-l pentru rezolvarea
permanentă a unor probleme variate, adaptează ritmul şi conţinutul invăţării la particularităţile
elevilor, furnizează imediat informaţii despre rezultatele obţinute, respectă legea efectului şi pe cea
a exerciţiului, elaborate de Thorndike. Într-o secvenţă tipică de programare, materia de invăţat este
segmentată in unităţi mici, prezentate pe rand, conform unei organizări logice riguroase. După ce şi-
a insuşit informaţia, elevul primeşte o intrebare la care trebuie să formuleze in mod independent
răspunsul sau alege unul dintre cele deja formulate şi apoi este imediat informat de exactitatea
răspunsului său. Unităţile de informaţie trebuie să fie scurte, pentru ca intăririle să fie imediate şi
RADU RAMONA DENISA
PETSM anul I
numeroase. Elevul este activ, iar activitatea lui e dirijată continuu, ceea ce exclude posibilitatea
apariţiei lacunelor in cadrul materialului insuşit. Fiecare elev citeşte informaţia şi formulează
răspunsul in ritm propriu. Cunoaşterea imediată a răspunsului corect reprezintă o intărire a invăţării,
accentuează relaţia S-R şi, in consecinţă, va influenţa pozitiv rata de invăţare. Skinner insistă asupra
motivaţiei puternice pe care o trezeşte această tehnică de invăţare la cei ce o folosesc. Întărirea
inseamnă pentru elev că se află pe calea cea bună in parcurgerea subiectelor ce formează secvenţa
de invăţare.
O aplicaţie importantă a principiilor condiţionării operante o constituie modificările de
comportament. Skinner a oferit o primă ilustrare a acestui tip de aplicaţie prin ceea ce s-a numit
tehnica modelării sau mărirea frecvenţei de manifestare a unui comportament, potrivit unui model
predeterminat, prin recompensarea sau intărirea comportamentului dorit atunci cand el se produce.
Ideea de la care s-a pornit a fost aceea că mediul şcolar (in speţă clasa de elevi) este unul relativ
controlat, in care profesorul are o influenţă considerabilă ca agent de intărire. Lipsa de control
asupra comportamentelor in clasă este o consecinţă a aplicării greşite ori aleatorii a intăririlor, şi de
aceea profesorii trebuie invăţaţi cum să „programeze" intăririle pentru a efectua modificările dorite
in comportamentul individual şi de grup.

Aplicaţii:

Studiu de caz (preluare http://www.dppd.utcluj.ro/tut2/tutorial2.htm,

În clasă este un baiat M. de 16 ani, care are potențial intelectual, adică ia uneori note
maxime, iar deseori note medii și mici, și care creează unele probleme.
La ora unui profesor, el intră în clasă după el, chiar dacă s-a sunat de cinci minute. De
multe ori nu este prezent la oră din cauză că stă într-un bar din apropierea liceului, împreună cu
câțiva amici. Când este prezent la oră, nu pierde ocazia să nu parafrazeze în sens comic spusele
profesorului sau ale altor colegi, spre distracția colegilor din clasă.
Profesorul se supără pe reacția lui comică și încearcă tot felul de pedepse: ignorare,
scoaterea la tablă, acordarea unei note mici în cazul în care răspunde greșit la o singură întrebare;
alteori profesorul se distrează de remarcile lui comice, continuându-i gluma și acordându-i atenție.
Materia de la care lipsește este una de profil, la care uneori nu se descurcă. Vine din când
în când la aceasta oră pentru că a fost anterior mustrat personal de către profesor, amenințat cu
neîncheierea mediilor, prezentarea la directorat sau profesorul i-a promis să îl asculte ora
următoare pentru a avea și el note de trecere, iar uneori este convins de către alți colegi să vină la
oră sau, alteori, vine din proprie inițiativă.
RADU RAMONA DENISA
PETSM anul I
În momentul în care intârzie la oră, câteodată profesorul se uită la el atent când intră și
face o remarcă ironică la adresa lui sau nu face nici o remarcă, iar alteori îl ignoră. Uneori
profesorul îl intreabă de ce a întârziat, iar el găsește întotdeauna motive, chiar dacă nu sunt
adevărate. De obicei, profesorul, în prima parte a orei evaluează elevii, iar în a doua parte predă
în continuare materia. Elevul M. cunoaște acest obicei al profesorului și, de aceea, intră uneori mai
târziu la clasă, în speranța că nu va fi ascultat. Chiar dacă este pus absent, M. știe că i se va
motiva absența pe motiv de întârziere.

Sarcini de lucru:

Imaginați-vă că, din anumite motive, înlocuiți acest profesor pentru o perioadă de timp mai
îndelungată. Încercați să rezolvați problema cu acest elev, în condițiile în care ați primit datele de
mai sus de la profesorul respectiv. În acest sens propuneti un program de modificare
comportamentală pentru cazul acestui elev, având în vedere teoria condiționării operante a lui B. F.
Skinner. Puteți avea în vedere următoarele repere:
 Care sunt comportamentele ce trebuie eliminate?
 Care sunt întăririle pozitive ce însoțesc comportamentele vizate (identificați-le în cazul
prezentat)?
 Care este comportamentul care trebuie dezvoltat în locul celui care va fi eliminat?
 Care sunt recompensele ce vor fi acordate în urma desfășurarii noului comportament și care
este modalitatea de acordare a acestora?

2. Pornind de la prescripțiile teoriei învățării propusă de Skinner și de la cazul analizat mai sus,
enumerați o serie de recomandări pentru aplicarea întăririi în mediul şcolar. Argumentați, cu
exemple, aceste recomandări.

BIBLIOGRAFIE
1. CRISTEA Sorin, Teorii ale invatarii, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 2005
2. Larousse – Marele dictionar al psihologiei, Editura TREI, Bucuresti, 2006
3. NEACSU, Ioan, Instruire si invatare, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1990
4. NEGRET DOBRIDOR, Ioan, PANISOARA, Ion Ovidiu, Stiinta invatarii, Ed. Polirom, Iasi,
2005
5. Sălăvăstru, D. Psihologia educaţiei, Iaşi, Polirom(2004).
RADU RAMONA DENISA
PETSM anul I