BILANTUL CONTABIL SI PREZENTAREA POZITIEI FINANCIARE A UNEI ENTITATI

CAPITOLUL 1. IAS 1 PREZENTAREA POZITIEI FINANCIARE

Situatia financiara a entităţii este influentată de resursele economice pe care le detine, de

structura financiara, de lichiditatea si de solvabilitatea sa, dar si de capacitatea de a se adapta
la modificari ale mediului ȋn care ȋsi desfasoară activitatea, de schimbari legislative, de
modificari ale pietei pe care activeaza.
Scopul acestui standard este de a prezenta situatia generala, pentru a asigura concordanta,
atat cu situatiile financiare ale entitatii, cat si cu situatia financiara a altor entitati.
Situatia financiara este reflectata de bilant, iar elementele din structura bilantului legate in
mod direct de evaluarea pozitiei financiare sunt activele, datoriile si capitalul propriu, ȋntre
care există următoarea relaţie:

Capital propriu = Active totale – Datorii totale

Pentru a raporta in conformitate cu IAS 1 „Prezentarea situatiei financiare’’ intreprinderile

au obligatia de a intocmii situatia financiara care sa prezinte corect realizarile lor financiare
precum si fluxurile de numerar.
IAS 1 „Prezentarea situatiei financiare’’ reprezinta un standard destinat ghidarii
responsabilior cu intocmirea unui raport care sa reflecte activele societatii si care sa raspunda
nevoilor unei game largi de utilizatori.
Utilizatorii informaţiilor furnizate de situaţiile financiare sunt următorii:
-investitorii
-bancherii
-angajatii
-furnizorii si alti creditori comerciali
-clientii
-guvernul si institutile
-publicul
-managerii entitatii contabile
Obiectivul situaţiilor financiare generale este de a oferi informaţiile despre poziţia
financiară, performanţa şi fluxurile de numerar ale unei întreprinderi, utile pentru o gamă
largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situaţiile financiare prezintă, de asemenea,
rezultatele gestiunii resurselor încredinţate conducerii întreprinderilor. Pentru a atinge acest
obiectiv, situaţiile financiare oferă informaţii despre:active; datorii; capitaluri proprii; venituri
şi cheltuieli, inclusiv câştiguri şi pierderi; fluxuri de numerar ale întreprinderii.

( IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, MIHAI RISTEA, 2004)

1.1 COMPONENTELE SITUATIILOR FINANCIARE

 Acest Standard utilizează termenul de prezentare de informaţii într-un sens larg, cuprinzând
elementele prezentate în fiecare situaţie financiară propriu-zisă, precum şi în notele la acestea.
Situaţiile financiare trebuie identificate şi separate în mod clar de alte informaţii din acelaşi
document publicat.
Standardele Internaţionale de Contabilitate se aplică doar situaţiilor financiare, şi nu altor
informaţii prezentate în raportul anual sau alt document.Este important ca utilizatorii să poată
distinge informaţiile elaborate prin utilizarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate de
alte informaţii care pot fi folositoare utilizatorilor, dar nu fac obiectul Standardelor.
Un set complet de situaţii financiare include următoarele componente:
-bilanţul;
-contul de profit şi pierdere;
-o situaţie care să reflecte fie: toate modificările capitalurilor proprii, fie modificările
capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din tranzacţii de capital cu proprietarii şi
distribuiri către proprietari;
-situaţia fluxurilor de numerar;
-politicile contabile şi notele explicative.
Întreprinderile sunt încurajate să prezinte, în afara situaţiilor financiare, o analiză financiară
efectuată de conducere care descrie şi explică caracteristicile principale ale performanţei
financiare şi poziţiei financiare ale întreprinderii, precum şi principalele incertitudini cu care
se confruntă.

(IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, MIHAI RISTEA, 2004)

1.2 BILANTUL

Bilanţul oferă informaţii esenţiale despre capacitatea întrerprinderii de a degaja fluxuri

viitoare de trezorerie, despre necesităţile de creditare viitoare şi capacitatea de onorare a
acestora, despre repartizările viitoare către creditori, acţionari sau alte categorii.
Conform Cadrului contabil general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare,
poziţia financiară este reflectată prin intermediul bilanţului, mai precis prin intermediul
elementelor sale, adică active, datorii şi capitaluri proprii.

1.2.1 Definirea elementelor de bilanţ

Potrivit Cadrului general al IASB:

- un activ este o resursă controlată de întreprindere ca urmare a unor evenimente trecute şi din
care se prevede că se vor obţine beneficii economice viitoare
-o datorie este o obligaţie actuală a întreprinderii provenită din evenimente trecute şi a cărei
decontare va conduce la o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice.
- capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele întreprinderii după deducerea
tuturor datoriilor.

(IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, MIHAI RISTEA, 2004)

1.2.2 Recunoaşterea activelor şi datoriilor

Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este posibila realizarea unui
beneficiu economic viitor de către întreprindere şi activul are un cost sau o valoare care poate
fi evaluată în mod credibil.
 (IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, MIHAI RISTEA, 2004)

O datorie este recunoscută în bilanţ în momentul în care este probabil ca o ieşire de resurse,
purtătoare de beneficii economice, va rezulta din lichidarea unei obligaţii prezente, iar
valoarea la care se va realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil.

(IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, MIHAI RISTEA 2004)

Fiecare întreprindere trebuia să determine, pe baza naturii activităţii sale, dacă să prezinte
sau nu activele curente şi imobilizate şi datoriile curente şi pe termen lung, ca şi clasificări
separate în bilanţ. Paragrafele de la 57 la 65 din IAS 1 se aplică atunci când se face această
distincţie. Atunci când întreprinderea hotărăşte să nu facă această clasificare, activele şi
datoriile trebuie prezentate pe larg, în ordinea lichidităţii lor.
IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, nu impune întreprinderilor un format
standardizat pentru prezentarea informaţiilor privind poziţia financiară deoarece fiecare
întreprindere, în funcţie de specificul activităţii, poate să-şi alcătuiască propria structură a
bilanţului, astfel încât informaţiile prezente să fie cât mai relevante.
Pentru prezentarea elementelor în bilanţ întreprinderile pot opta pentru unul din
următoarele două criterii:
- criteriul curent/termen lung;
- criteriul lichiditate/exigibilitate.
Clasificarea elementelor în bilanţ după criteriul curent/termen lung permite întreprinderii să
cunoască la sfârşitul exerciţiului financiar activele nete (dacă activele sunt mai mari decât
datoriile), respectiv datoriile nete (dacă datoriile sunt mai mari decât activele) de care
întreprinderea dispune pe termen scurt (până la un an) sau pe termen lung (mai mare de un
an).
Bilanţul trebuie să cuprindă elemente-rânduri care prezintă, cel puţin, următoarele valori:
- imobilizări corporale;
- active necorporale;
- active financiare;
- investiţii financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă;
- stocuri;
- creanţe comerciale şi similare;
- numerar şi echivalentele de numerar;
- datorii comerciale şi similare;
-datorii şi active fiscale, aşa cum sunt ele cerute de IAS 12 „Impozit pe profit”;
- provizioane;
- datorii pe termen lung purtătoare de dobândă;
- interes minoritar;
-capital emis şi rezerve.

IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, paragraful 66, MIHAI RISTEA 2004.)

1.3 CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

Studiile efectuate în ultima perioadă au relevat faptul că pe piaţa informaţiilor financiare

„produsul”cel mai solicitat este contul de profit şi pierdere, deoarece arată daca intreprinderea
şi-a atins sau nu obiectivul fundamental.
 IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare indică o listă minimală a elementelor ce trebuie
cuprinse în contul de profit şi pierdere, precum:
-venitul;
-rezultatele din activitatea de exploatare;
-costurile de finanţare;
-partea din profituri şi pierderi aferentă întreprinderilor asociate şi asocierilor în participaţie
contabilizată prin metoda punerii în echivalenţă;
-cheltuielile fiscale;
-profitul sau pierderea din activităţile curente;
-elemente extraordinare;
-interesul minoritar;
-profitul net sau pierderea netă a perioadei.

(IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare, paragraful 75, MIHAI RISTEA, 2004)

Întreprinderile au posibilitatea să adauge în contul de profit şi pierdere „elemente, rânduri,

titluri şi subtotaluri, atunci când un Standard Internaţional de Contabilitate o cere sau atunci
când o astfel de prezentare este necesară pentru prezentarea fidelă a rezultatelor financiare ale
întreprinderii”, criteriile ce trebuie respectate în acest caz sunt pragul de semnificaţie, natura
şi funcţia diferitelor componente de venituri şi cheltuieli.
IAS 1 nu prevede un anumit model de prezentare a contului de profit şi pierdere, modelele
indicate în anexă nefiind obligatorii. Întreprinderile pot opta pentru o prezentare în contul de
profit şi pierdere sau în notele la contul de profit şi pierdere, a unei analize a cheltuielilor
clasificate după natura sau după funcţiile lor în cadrul întreprinderii. În continuare, cheltuielile
sunt subclasificate pentru a reliefa „sfera componentelor rezultatelor financiare care pot diferi
în ceea ce priveşte stabilitatea, potenţialul de câştig şi pierdere şi previzibilitatea”.
IAS 1 cere ca o întreprindere să prezinte fie în contul de profit şi pierdere, fie în notele
explicative o analiză a cheltuielilor utilizând o clasificare bazată fie pe natura cheltuielilor, fie
pe destinaţia lor în cadrul întreprinderii.

(IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare, paragraful 75, MIHAI RISTEA, 2004)

1.3.1 Definiţii ale veniturilor şi cheltuielilor

Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei

contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor care se
concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor.
Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale activelor sau creşteri ale datoriilor care
se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari.
(MIHAI RISTEA,2005)

1.3.2 Recunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor

Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o creştere
a beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii, iar
această creştere poate fi evaluată credibil.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o
reducere a beneficiilor economice viitoare, aferentă diminuării unui activ sau creşterii unei
datorii, iar această reducere poate fi evaluată credibil. Aceasta înseamnă că recunoaşterea
cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii datoriilor sau reducerii activelor (de
exemplu, drepturile salariale angajate sau amortizarea imobilizărilor corporale).

(MIHAI RISTEA,2005)

1.3.3 Situaţia modificărilor capitalurilor proprii

Întreprinderile trebuie să prezinte, ca o componentă separată a situaţiilor sale financiare, o

situaţie care să evidenţieze:
-profitul net sau pierderea netă a perioadei;
- fiecare element de venit şi cheltuială, câştig sau pierdere care, aşa cum este cerut de alte
standarde, este recunoscut direct în capitalurile proprii, şi totalul acestor elemente;
- efectul cumulativ al modificărilor politicii contabile şi corecţia erorilor fundamentale
abordate la tratamentele de bază din IAS 8.
În plus, întreprinderile trebuie să prezinte, fie în situaţia modificărilor capitalurilor proprii,
fie în note:
-tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuţiile către aceştia;
-soldul profitului cumulat sau a pierderii cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului,
precum şi modificările pe parcursul perioadei;
-o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei clase de capitaluri proprii, prime de capital şi
fiecărei rezerve la începutul şi la sfârşitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
-modificările în capitalurile proprii ale întreprinderii între două date ale bilanţului reflectă
creşterea sau reducerea activului net sau a avuţiei în cursul perioadei, în baza principiilor
particulare de evaluare adoptate şi prezentate în situaţiile financiare. Cu excepţia modificărilor
rezultate din tranzacţiile cu acţionarii, cum ar fi aporturile de capital şi dividendele,
modificarea globală a capitalurilor proprii reprezintă câştigurile şi pierderile totale generate de
activităţile întreprinderii pe parcursul perioadei.
Rezultatul contabil se poate determina atât din punct de vedere economic, ca diferenţă între
veniturile şi cheltuielile înregistrate în cursul perioadei, cât şi din punct de vedere patrimonial,
ca diferenţă între activul net de la sfârşitul şi de la începutul perioadei, excluzând tranzacţiile
cu proprietarii, privind aportul sau distribuirea de capital.
Situaţia modificărilor capitalurilor proprii poate fi considerată ca o situaţie ce permite
reflectarea performanţei globale a întreprinderii. În cazul în care întreprinderea alege această
situaţie pentru reflectarea performanţei unei întreprinderi, ea trebuie să prezinte în note
informaţii cu privire la elementele din paragraful 86.
IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, oferă două scheme de prezentare a Situaţiei
modificărilor capitalului propriu în anexele sale. Acestea sunt:
-situaţia modificărilor capitalului propriu care să reflecte toate variaţiile activului net;
-situaţia modificărilor capitalului propriu altele decât aporturile sau distribuirile faţă de
proprietari.

(MIHAI RISTEA,2005)