Sunteți pe pagina 1din 2

Funcţiile timpului liber din natura condiţiilor moderne de muncă şi de viaţă şi în raport cu aspiraţiile de

autoperfecţionare ale omului şi le grupăm pe următoarele direcţii:


1. Îmbogăţirea vieţii spirituală prin lărgirea continuă a orizontului cultural-ştiiţific şi dezvoltarea
multiraterală a personalităţii.
2. Formarea capacităţii de autoorganizare şi crearea unui stil de viaţă relevat.
3. Stimularea capacităţilor creatoare şi a spiritului novator; valorificarea la maximum a potenţelor
inteligenţei.
Toate aceste trei direcţii îndeplinesc funcţia educativă.
4. Refacerea organismului după orele de activitate profesională şi pregătirea lui pentru noi eforturi
creatoare. Această acţiune îndeplineşte funcţia compensatoare.
5. Crearea climatului optimist de viaţă prin delectare şi amuzament, astfel realizându-se funcţia de
delectare
Raţă în 2007, menţionează că mai sunt considerate şi acceptate ca funcţii ale timpului liber şi de
refacere fizică, divertismentul, distracţia şi dezvoltarea, perfecţionarea.
• Funcţia de refacere fizică şi intelectuală se realizează în timpul alocat odihnei
active şi pasive, prin activităţi cu caracter intelectual şi sportiv, ce liniştesc, relaxează copiii. Odihna
pentru om este o necesitate ce are efecte în înlăturarea acumulărilor negative produse de munca
intelectuală prelungită. Odihna activă prin exerciţiu fizic produce refacere, destresare pentru cei supuşi
unei activităţi intelectuale intense, iar odihna pasivă prin activităţi intelectuale are aceleaşi efecte
pentru cei supuşi unei activităţi fizice prelungite.
• Funcţia de divertisment şi distracţie este asigurată în timpul alocat divertismentului, distracţiei,
realizată prin activităţi intelectuale, fizice-practice, de formare individuală şi colectivă care aduc multă
bucurie în sufletul copiilor. Oboseala nu se acumulează doar ca rezultat al activităţii intelectuale şi fizice
ci şi ca rezultat al lipsei de activitate, de preocupare pentru evoluţie şi este chiar rezultatul unor acţiuni
monotone, nediversificate.
• Funcţia de dezvoltare, de perfecţionare personală în ceea ce priveşte capacitatea motrică se
realizează în timpul alocat practicării exerciţiilor fizice în scopul îmbunătăţirii menţinerii condiţiei fizice,
cât şi în ceea ce priveşte capacitatea intelectuală realizată prin lecturarea unor cărţi, vizionarea unor
filme etc. (Raţă, 2007, p.37)
În accepţiunea cea mai cuprinzătoare, timpul liber al elevului este timpul rămas între două
constrângeri: una este aceea a timpului de învăţare şcolară instituţionalizată, alta este aceea a timpului
de odihnă „pasivă” (prin somn). Timpul liber ar fi deci timpul care atât ca durată, cât şi ca mod de
întrebuiţare, nu este supus unor constrângeri, fie că aceastea sunt sociale, fie că sunt biofiziologice.
Din această perspectivă, timpul liber al elevului poate fi definit drept timpul care îi rămâne la dispoziţie
între timpul alocat programului şcolar şi timpul necesar satisfacerii trebuinţei de somn. Reţinând timpul
programat de învăţare în şcoală drept factorul limitativ principal şi drept reperul în funcţie de care se
constituie durata şi programul timpului liber al elevilor, trebuie totuşi să avem în vedere că situaţia
elevului se distinge prin două particularităţi principale:
a) prima se referă la faptul că, de regulă, timpul de învăţare şcolară nu se încheie odată cu
programul şcolar. El se prelungeşte sau ar trebui să se prelungească, cel puţin ca intenţie a şcolii şi a
cadrelor didactice, şi în afara şcolii, după încheierea programului şcolar, aşa încât timpul extraşcolar nu
este în întregime timp liber (în sensul de timp plasat în afara obligaţiilor şcolare).
b) a doua particularitate se referă la faptul că, în realitatea cea mai fregventă, celelalte obligaţii ale
elevului (altele decât cele nemijlocit şcolare) sunt în mult mai mică măsură autoasumate sau voluntare
(prin comparaţie cu adultul), ele fiind în fapt stabilite sau impuse de familie, aşa încât la cele două
constrângeri (programul şcolar şi necesitatea biofiziolagică a somnului) se adaugă cel puţin încă o
constrâgere, cea a activităţilor impuse de familie.
Timpul liber are şi o dimensiune subiectivă, el este resimţit de elev ca pe o trebuinţă pe care tinde
să şi-o satisfacă în condiţiile date. Timpul liber este deci nu numai „un rest de timp”, este nu numai
timpul care mai rămâne, ci este un timp pe care îl caută, şi-l creează sau îl rezervă. Timpul liber este
însoţit de cunoştinta subiectivă a necesităţii lui şi a „libertăţii” lui. Prin urmare, timpul liber real nu se
delimitează doar ca o durată fizică, ci şi ca o durată subiectivă, ca o durată „ trăită subiectiv” ca fiind
liberă. Cu alte cuvinte, este timp liber acel timp disponibil în care elevul poate alege în mod liber şi
poate controla prin propria voinţă activităţile pe care le efectuiază; este timpul opţiunii libere, în afara
oricăror constrângeri, cu excepţia celor pe care elevul şi le autoimpune.
Potrivit acestor dimensiuni, timpul liber al elevilor nu poate fi studiat doar prin raportare la
programul şcolar obligatoriu şi la timpul necesar odihnei prin somn, fiind necesare cel puţin încă două
repere: timpul necesar efectuării temelor şi studiul individual şi timpul necesar unor sarcini şi activităţi
stabilite de familie.