Sunteți pe pagina 1din 7

Programa a fost aprobată prin Ordin al Ministrului educaţiei naţionale nr. 4923/19.10.2000.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE


CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM

INFORMATICĂ -
TEHNOLOGII ASISTATE DE CALCULATOR

Clasa a XII-a

Filiera tehnologică, Profil tehnic


NOTĂ DE PREZENTARE

Disciplina de specialitate numită “Informatică – tehnologii asistate de calculator” face parte din
trunchiul comun pentru clasele a XI-a şi a XII-a şi are alocate 2 ore săptămânal.
Competenţele specifice formulate pornesc de la stadiul de pregătire proiectat a fi realizat până la
sfârşitul clasei a X-a şi converg în direcţia completării pregătirii specialistului în domeniul specific de
activitate astfel încât acesta să se poată integra fără dificultăţi în societatea informatizată contemporană.
Din dorinţa de a pregăti un utilizator şi nu un creator de soft, prezentul curriculum vizează
formarea unui specialist care să perceapă calculatorul ca pe un instrument de lucru absolut necesar în
condiţiile modernizărilor tehnologice, un instrument prin care să-şi valorifice superior capacitatea de
muncă şi creativitatea şi să-şi reducă timpul de lucru.
De aceea, competenţele propuse direcţionează instruirea către formarea unor abilităţi de utilizare a
sistemelor informatice în strânsă corelare cu pregătirea teoretică la disciplinele de specialitate, pentru a
accentua şi mai mult caracterul utilitar al programelor descrise şi pentru a motiva superior elevii în
procesul instructiv.
Pornind de la premisa, avută în vedere prin competenţele prevăzute la disciplinele din cadrul
pregătirii de specialitate, că informativ, elevii sunt în posesia elementelor teoretice necesare pentru
înţelegerea şi utilizarea pachetelor aplicative de programe, s-a pus un accent deosebit pe descrierea şi
exersarea facilităţilor oferite de aceste programe şi pe formarea deprinderilor de a le valorifica în
activitatea curentă a viitorului specialist.

Informatică – Tehnologii asistate de calculator - Profilul tehnic - clasa a XII-a 2


COMPETENŢE GENERALE

1. Identificarea tipurilor de date şi a operaţiilor specifice acestora


2. Utilizarea aplicaţiilor software generale şi specifice pentru rezolvarea unor
probleme din domeniul propriu de activitate
3. Utilizarea tehnicii de calcul în scopul monitorizării şi al controlului
evenimentelor din cadrul unor procese specifice domeniului

Informatică – Tehnologii asistate de calculator - Profilul tehnic - clasa a XII-a 3


COMPETENŢE SPECIFICE ŞI CONŢINUTURI

1. Identificarea tipurilor de date şi a operaţiilor specifice acestora


Competenţe specifice Conţinuturi
1.1. Identificarea informaţiilor tehnologice Tipuri de informaţii tehnologice
relevante şi a modelelor structurale Modele de structuri hard pentru prelucrarea şi
complexe de prelucrare şi transmitere a transmiterea informaţiilor tehnologice
acestora Reţele de calculatoare
Reţele locale interne
Protocoale de comunicaţie
1.2. Comunicarea cu mediul intern şi Prelucrarea şi transmiterea în reţea a informaţiilor
extern, prin mijloace informatice referitoare la procesul tehnologic
Utilizarea INTERNET-ului pentru comunicare
Modalităţi de realizare a reclamei şi publicităţii în spaţiul
virtual

2. Utilizarea aplicaţiilor software generale şi specifice pentru rezolvarea unor probleme din domeniul
propriu de activitate
Competenţe specifice Conţinuturi
2.1. Proiectarea asistată de calculator a unor Aplicaţii de calcul simbolic
produse sau etape tehnologice industriale Interfeţe de calcul simboloc
Aplicaţii specifice: automatizarea proiectării unor
dispozitive specifice domeniului de activitate
Simulări soft ale aplicaţiilor realizate
2.2. Reprezentarea computerizată a Descrierea soft-urilor specifice pentru reprezentarea
documentaţiei de execuţie elementelor grafice specifice domeniului
Facilităţile şi modul de lucru cu acestea
Aplicaţii pe teme specifice domeniului de activitate

3. Utilizarea tehnicii de calcul în scopul monitorizării şi al controlului evenimentelor din cadrul unor
procese specifice domeniului
Competenţe specifice Conţinuturi
3.1. Simularea unor defecţiuni şi/sau avarii Scenarii algoritmizate de defect şi avarie
în procese tehnologice din industria de Elaborarea predicţiilor de defect/avarie
profil Scenarii de intervenţie pe baza predicţiilor
3.2. Reglarea unor parametri ai proceselor Grade de automatizare a proceselor tehnologice
tehnologice în industria de profil Modalităţi de reglare a proceselor tehnologice cu ajutorul
calculatorului
Simularea elementelor de reglare şi a valorilor prescrise
prin mijloace software

Informatică – Tehnologii asistate de calculator - Profilul tehnic - clasa a XII-a 4


VALORI ŞI ATITUDINI

♦ Exprimarea unoui mod de gândire creativ, în structurarea şi rezolvarea problemelor


♦ Constientizarea impactului social, economic şi moral al informaticii
♦ Formarea obişnuinţei de a recurge la concepte şi metode informatice de tip algoritmic specifice în
abordarea unei varietăţi de probleme
♦ Manifestarea unor atitudini favorabile faţă de ştiinţă şi de cunoaştere în general
♦ Manifestarea disponibilităţii de a evalua/ autoevalua activităţi practice
♦ Manifestarea iniţiativei şi a disponibilităţii de a aborda sarcini variate

SUGESTII METODOLOGICE

Locul de desfăşurare a instruirii se recomandă a fi un laborator de informatică în care – pentru


optimizarea demersului didactic – este necesar să existe o dotare minimală care presupune un număr de
calculatoare egal cu numărul elevilor din grupă, conectate în reţea şi cu acces la toate serviciile
INTERNET. Configuraţia calculatoarelor trebuie să permită rularea aplicaţiilor prin care vor fi formate
competenţele specifice.
Profesorii vor alege cele mai potrivite aplicaţii în funcţie de specialitate.
În laborator trebuie să existe de asemenea, o imprimantă şi dispozitive periferice şi de memorare
externă. Un retroproiector şi un ecran cu cristale lichide facilitează instruirea interactivă permiţând
achiziţia şi proiecţia imaginilor de pe ecranul monitorului.
Pentru a se asigura contactul cu echipamente specifice domeniului care nu există în unitatea de
învăţământ se recomandă efectuarea unor vizite didactice la agenţi economici de profil, institute de
cercetare şi proiectare.
Specificul disciplinei impune metode didactice interactive, recomandând cu precădere aplicaţiile
practice individuale, metoda descoperirii, a demonstraţiei, conversaţia euristică.
Dinamica acestui domeniu, extrem de rapidă, determină actualizarea permanentă a produselor soft
prin prezentarea celor mai noi versiuni, astfel încât absolvenţilor să le fie mai uşor să se adapteze
evoluţiilor ulterioare din activitatea productivă.
Pentru a evita disfuncţiile provocate de eventualele erori ale elevilor pe parcursul instruirii, este
necesar ca profesorul să urmărească strict fiecare elev, ceea ce presupune recurgerea la un sistem ordonat
de prezentare, pas cu pas, în ritm impus, a facilităţilor unui program. După aceea, ritmul de instruire poate
diferi în funcţie de particularităţile fiecărui elev. Pregătirea în laboratorul de informatică are o specificitate
care se bazează, în principal, pe realizarea etapă cu etapă, de către fiecare elev, a instrucţiunilor
profesorului: nerespectarea acestei cerinţe conduce la “pauze” nedorite pentru a realiza reconstituirea
simultaneităţii acţiunilor.
Pentru proiectarea didactică eficientă, profesorul trebuie să-şi propună finalizarea unei etape de
instruire într-o şedinţă de lucru de 2 ore, astfel încât să nu mai fie necesară reluarea ultimelor secvenţe din
şedinţa anterioară.
Aplicaţiile prezentate efectiv elevilor, cu care aceştia vor lucra, trebuie să aibă ca obiect, pe cât
posibil, probleme concrete ale activităţilor productive din domeniul de activitate pentru a sublinia
avantajele utilizării sistemelor informatice. Achiziţia treptată a cunoştinţelor şi deprinderilor poate fi
stimulată printr-o prezentare atractivă şi motivantă a programelor.
Evaluarea trebuie să vizeze mai ales interpretarea creativă a informaţiilor şi capacitatea de a
rezolva o situaţie-problemă cu ajutorul calculatorului.
Instruirea interactivă specifică acestei discipline contribuie şi la conştientizarea faptului că un bun
utilizator al calculatorului are şanse mai mari de reuşită în acţiunea de integrare socio-profesională.
Pentru buna desfăşurare a orelor şi aplicarea programei, profesorul de informatică trebuie să
adaptaze conţinutul instruirii la conţinutul disciplinelor tehnice de specialitate şi să colaboreze cu
profesorii de la disciplinele de specialitate pentru realizarea de activităţi specifice domeniului.

9 Specializarea textile
- identificarea unor aplicaţii specifice şi cu o largă răspândire în domeniu
- prezentarea echipamentelor automatizate din domeniul textil şi a modului de funcţionare a acestora
Informatică – Tehnologii asistate de calculator - Profilul tehnic - clasa a XII-a 5
- prelucrarea şi transmiterea în reţea a informaţiilor specifice procesului tehnologic; utilizarea Internet-
ului pentru comunicare, documentare şi informare
- prezentarea modului de funcţionare a staţiilor grafice din domeniul textil (ex. Tex-D, Stoll, Lectra etc.)
- proiectarea rapoartelor cu desen de culoare şi legătură specifice ţesăturilor şi tricoturilor, reprezentări
de detalii ale produselor de îmbrăcăminte, gradarea şi încadrarea tiparelor, transformarea în modele a
tiparelor şi a produselor de îmbrăcăminte

9 Specializarea pielărie
- prezentarea echipamentelor automatizate din domeniul pielăriei şi a modului de funcţionare a acestora
- prelucrarea şi transmiterea în reţea a informaţiilor specifice procesului tehnologic; utilizarea Internet-
ului pentru comunicare, documentare şi informare
- proiectarea tiparelor pentru produse din piele şi înlocuitori, construcţii grafice specifice produselor de
încălţăminte, marochinărie, îmbrăcăminte din piele şi blană articole de sport, articole tehnoce şi
harnaşament
- calcule economice specifice domeniului din piele şi înlocuitori

9 Specializarea mecanic
- identificarea unor aplicaţii specifice şi cu o largă răspândire în domeniu
- prezentarea echipamentelor automatizate din domeniul mecanic şi a modului de funcţionare a acestora
- prelucrarea şi transmiterea în reţea a informaţiilor specifice procesului tehnologic; utilizarea Internet-
ului pentru comunicare, documentare şi informare
- limbaje de programare specifice prelucrării pe maşini unelte cu comandă numerică
- elemente de programare automată

9 Specializarea electrotehnică
- identificarea unor aplicaţii specifice şi cu o largă răspândire în domeniu
- prezentarea echipamentelor automatizate din domeniul textil şi a modului de funcţionare a acestora
- prelucrarea şi transmiterea în reţea a informaţiilor specifice procesului tehnologic; utilizarea Internet-
ului pentru comunicare, documentare şi informare
- modelarea matematică a operaţiilor tehnologice

9 Specializarea electronică şi automatizări


- identificarea unor aplicaţii specifice şi cu o largă răspândire în domeniu
- prelucrarea şi transmiterea în reţea a informaţiilor specifice procesului tehnologic
- utilizarea Internet-ului pentru comunicare, documentare şi informare
- modelarea circuitelor pentru generarea semnalelor, studiul sistemelor de reglare automată, modelarea
unui SRA, proiectarea şi studiul comportării circuitelor imprimate, elaborarea de gestiuni de materiale
şi componente electronice

9 Specializarea telecomunicaţii
- identificarea unor aplicaţii specifice şi cu o largă răspândire în domeniu
- prelucrarea şi transmiterea în reţea a informaţiilor specifice procesului tehnologic
- utilizarea Internet-ului pentru comunicare, documentare şi informare
- studiul reţelelor de comunicaţii, tipuri de reţele, protocoale de comunicaţii, modelul de referinţă a
interconectării sistemelor deschise, structurarea pe niveluri, controlul fluxului, nivelul de referinţă OSI,
topologia reţelelor locale, interconecatrea reţelelor, echipamente de interconectare, sisteme de operare
în reţea, elemente de adminstrare a reţelelor (se poate parcurge modulul I din cursul de reţele CISCO
din cadrul CNAP)

9 Specializarea construcţii şi lucrări publice


- identificarea unor aplicaţii specifice şi cu o largă răspândire în domeniu
- prelucrarea şi transmiterea în reţea a informaţiilor specifice procesului tehnologic
- utilizarea Internet-ului pentru comunicare, documentare şi informare
- schiţe izometrice şi tridimensionale, sisteme de coordonate 3D, vizualizarea şi imprimarea unui desen
folosind plottere şi imprimante specializate
- folosirea şi gestionarea datelor în desenele de construcţii
- realizarea unui proiect pentru un apartament P+1, inclusiv mobilarea camerelor.
Informatică – Tehnologii asistate de calculator - Profilul tehnic - clasa a XII-a 6
Informatică – Tehnologii asistate de calculator - Profilul tehnic - clasa a XII-a 7

S-ar putea să vă placă și