Aspecte de drept procesual unional

5. Numirea judecătorului raportor şi al avocatului general

După înregistrarea cererii de chemare în judecată, preşedintele CJUE numeşte pentru

fiecare cauză un judecător raportor dintre judecători1, conform art. 15 din Regulamentul de
procedură al Curţii, respectiv conform art. 26 din Regulamentul de procedură al Tribunalului,
judecător ce va fi responsabil pentru elaborarea tuturor documentelor ce vor fi redactate de
CJUE, precum: raportul prealabil pentru şedinţa administrativă, raportul de şedinţă, raportul
judecătorului raportor, notele introductive pentru deliberare, proiectul de hotărâre. Faţă de regula
enunţată anterior, art. 15 din Regulamentul de procedură al Curţii prevede şi excepţii când
judecătorul raportor este ales de preşedintele camerei/camerelor împuternicite cu soluţionarea
unor cauze din proceduri speciale, precum procedura preliminară de urgenţă sau reexaminări,
dintre judecătorii acelei camere.
Prin desemnarea judecătorului raportor, preşedintele Curţii, pe baza deciziei reuniunii
generale a Curţii (şedinţa administrativă/generală a Curţii) desemnează practic completul de
judecată pentru că un judecător poate fi raportor doar în cadrul completului care soluţionează o
anume cauză. Desemnarea completelor de judecată se face, la nivelul Curţii spre exemplu,
conform prevederilor art. 27-28 din Regulamentul acesteia. Această regulă nu este aplicabilă
atunci când litigiul este adus spre soluţionare în faţa Marii Camere sau de Plen.
După încheierea procedurii scriptice:
- judecătorul raportor întocmeşte un raport prealabil (art. 59 – 60 din Regulamentul de
procedură al Curţii, respectiv art. 87 din Regulamentul de procedură al Tribunalului)
pentru informarea celorlalţi judecători cu privire la starea de fapt care rezultă din
documentele depuse de părţi. Acest raport prealabil este secret şi poate cuprinde:
aprecieri ale judecătorului raportor cu privire la necesitatea adresării de întrebări
suplimentare Comisiei sau părţilor, dificultatea juridică a cauzei, la necesitatea
administrării probelor sau chiar la importanţa politică a cauzei, dacă este cazul. Mai
concret, acest raport cuprinde propuneri privitoare la:
o necesitatea luării unor măsuri speciale de organizare a procedurii sau
o necesitatea luării unor măsuri de cercetare judecătorească sau

1
 o necesitatea adresării unor cereri de lămurire a instanţei de judecată sau
o posibila omitere a şedinţei de audiere a pledoariilor sau
o posibila omitere a concluziilor avocatului general şi
o completul de judecată căruia trebuie să-i fie trimisă cauza.
Raportul mai poate cuprinde propuneri ale judecătorului raportor privitoare la: posibila
omitere a şedinţei de audiere a pledoariilor, sau, în anumite condiţii, posibila omitere a
concluziilor avocatului general.
- raportul prealabil va fi prezentat în şedinţa generală (reuniunea generală a Curţii, la care
grefierul asistă, dacă Curtea nu decide altfel), în faţa tuturor judecătorilor şi avocaţilor
generali, toţi aceştia vor decide încadrarea unei cauze într-un anumit tip de acţiuni sau
cauze şi vor efectua repartizarea cauzei. Iată, aşadar, că repartizarea cauzei se face practic
ulterior finalizării procedurii scriptice.
- ulterior se desemnează completul de judecată, iar judecătorul raportor, deja desemnat, va
întocmi un nou raport - raportul de şedinţă, dacă va avea loc procedura orală sau –
raportul judecătorului raportor, dacă nu se organizează procedura orală. Aceste două
raporturi sunt practic identice şi nu au caracter secret, acestea aducându-se la cunoştinţa
părţilor cu 3 săptămâni înainte de desfăşurarea şedinţei. Raportul va cuprinde: starea de
fapt, starea de drept şi argumentele.
Judecătorul raportor nu trebuie confundat cu raportorul adjunct pe care, conform art. 17
din Regulamentul de procedură al Curţii, respectiv conform art. 13 din Statutul Curţii, CJUE
îl poate numi atunci când se apreciază că este necesar pentru studiul şi instrucţia (cercetarea
judecătorească) cauzelor cu care a fost sesizată, având ca principală sarcină asistarea
preşedintelui în procedurile simplificate (precum luarea de măsuri provizorii) şi să asiste
judecătorii raportori în realizarea sarcinilor lor. Aceştia sunt subordonaţi, după caz,
preşedintelui CJUE, unui complet de judecată, mai precis a unui preşedinte a unui/unei astfel
de complet/camere, sau unui judecător raportor. Raportorii adjuncţi sunt aleşi dintre persoane
care oferă toate garanţiile de independenţă şi care posedă titlurile juridice necesare şi sunt
numiţi de Consiliu cu votul majorităţii simple a membrilor acestuia. Vor depune un jurământ,
vor trebui să-şi exercite atribuţiile cu deplină imparţialitate şi conform propriei lor conştiinţe
şi nu vor divulga nimic din secretul deliberărilor.

2
 Pentru că menirea CJUE este cea de elaborare a unei jurisprudenţe cât mai dinamice şi
care să ţină pasul cu integrarea europeană, Curtea nu admite specializarea unor judecători ca
raportori sau ca raportori pentru anumite domenii, precum nici specializarea completelor de
judecată, motiv pentru care fiecare judecător poate fi desemnat raportor în orice cauză,
singura excepţie fiind cea a preşedintelui CJUE care pe durata mandatului său nu poate fi
numit raportor în nicio cauză.
De asemenea, în cauze în care un stat are pronunţate interese, nu se numeşte judecătorul
raportor judecătorul acelui stat.
Judecătorul raportor va însoţi cauza dată pe tot parcursul soluţionării acesteia, urmând ca,
în cazul în care este repartizat la un alt complet, să ia cu el şi cauza respectivă.

Odată cu numirea judecătorului raportor se desemnează, conform art. 16 din

Regulamentul de procedură al Curţii, de către prim-avocatul general şi avocatul general
pentru acea cauză. Orice avocat general poate fi desemnat pentru orice cauză, inclusiv prim-
avocatul general.
Şi în acest caz se respectă principiul nerepartizării avocatului general în cauze unde statul
de unde provine are interese majore.
Pe de altă parte este important ca avocaţii generali să fie repartizaţi în acele cauze în care
se verifică compatibilitatea dreptului naţional al statului din care provin cu dreptul UE,
aceştia putând explica cel mai bine actele specifice propriului sistem.
Deşi încărcătura avocaţilor generali – 11 la număr este mult mai mare decât cea a
judecătorilor, aceştia au şi câteva „avantaje”, anume: au posibilitatea de a-şi prezenta
concluziile în limba maternă; nu participă la deliberări, precum nici la pronunţarea hotărârii.

6. Limba procesuală/Limba de procedură

Alegerea limbii în care urmează să se deruleze procesul unional a fost consacrată prin
prevederile Statutului CJUE, precum şi prin cele două regulamente de procedură – cel al Curţii
de Justiţie (art. 36-42) şi cel al Tribunalului (art. 44-49). Potrivit acestor reglementări, limbile
procesuale sunt: daneza, germana, engleza, franceza, greaca, irlandeza, italiana, olandeza,
portugheza, spaniola, finlandeza, suedeza, maghiara, letona, estona, lituaniana, ceha, slovena,

3
slovaca, poloneza, malteza, româna şi bulgara, iar mai recent şi croata a intrat în această
categorie.
La nivelul CJUE se distinge între limba procesuală şi limba de lucru internă a CJUE.
Astfel, deşi teoretic, toate limbile oficiale ale UE pot fi limbi procesuale, practic, cu
excepţia acelor cauze formate urmare a conexării mai multor dosare, când se admite folosirea
tuturor limbilor procesuale, regula este că trebuie aleasă o singură limbă oficială. Limba
procesuală se va regăsi în toate fazele procesului unional, părţile trebuind să întocmească şi
să introducă înscrisurile lor în limba procesuală, iar completul de judecată va folosi aceeaşi
limbă în toate activităţile sale – întocmirea raportului de şedinţă, procedura orală, concluziile
finale, hotărârea, Regulamentul de procedură al Curţii prevăzând, prin art. 41, că doar textele
întocmite în limba de procedură sunt autentice.
În cadrul procesului, părţile şi intervenienţii, care, de regulă, au limbi materne sau
oficiale diferite, pentru celeritatea acestuia şi din alte motive ce ţin de economia acestuia, vor
trebui să cadă de acord asupra folosirii unei limbi procedurale.
Persoanele fizice sau juridice şi statele membre beneficiază de un privilegiu faţă de
organele unionale în sensul că, în cadrul procesului cu acestea din urma, li se permite să
folosească propria limba.
În determinarea limbii procesuale sau procedurale se respectă următoarele reguli:
- la acţiunile directe, limba procesuală va deveni limba în care a fost redactată cererea de
chemare în judecată, în cazul în care reclamantul este parte privilegiată sau în cazul în
care niciuna dintre părţi nu este privilegiată, aşadar a reclamantului2,
- în cazul unor acţiuni îndreptate împotriva unei persoane fizice sau juridice, cetăţean sau
naţional al unui stat membru, se va folosi limba oficială a acestui stat, reclamantul fiind
neprivilegiat,
- în cazul acţiunilor în constatarea încălcării tratatelor, limba procesuală va fi limba statului
membru chemat în judecată (a pârâtului),
- în cazul acţiunilor preliminare3, limba procesuală va fi limba instanţei naţionale care a
formulat întrebarea sau întrebările,
- în cazul exercitării căilor de atac, limba procesuală va fi cea folosită de Tribunal în primă
instanţă,

4
- în cazul acţiunii prin care se cere ajutor la suportarea cheltuielilor judiciare, va fi cea a
acţiunii principale ce a cauzat cheltuielile,
- în exercitarea căilor de atac, limba procesuală va fi cea în care a fost redactată decizia
atacată.
De la aceste reguli există şi excepţii care nu fac altceva decât să confirme faptul că
aproape în toate situaţiile în interesul unei bune înfăptuiri a justiţiei, justiţiabilii au
posibilitatea de a folosi propria limbă, iar doar organele sunt obligate să respecte acestor
reguli stricte. Astfel de excepţii sunt:
- intervenienţii pot folosi o altă limbă decât cea procesuală, mai ales dacă este vorba despre
state,
- la cererea uneia dintre părţi, cu ascultarea celeilalte, sau la cererea comună a ambelor
părţi, în anumite condiţii, poate fi permisă pentru părţile din proces sau pentru întregul
proces folosirea unei alte limbi decât cea procesuală,
- martorii şi experţii pot fi ascultaţi şi în limbile materne, dacă nu se exprimă bine în limba
procesuală,
- chiar preşedintele Curţii, preşedinţii camerelor atunci când conduc dezbaterile, sau
judecătorii când adresează întrebări, sau judecătorii raportori, sau avocaţii generali când
pun concluziile pot folosi o altă limbă procesuală.
Documentele ce se depun la dosarul cauzei într-o altă limbă decât cea procesuală trebuie
să fie însoţite de traducere oficială în limba de procedură. Dacă documentele sunt
voluminoase, pot fi depuse traduceri în extras, Curtea putând solicita depunerea unor
traduceri complete sau integrale.
Limba de lucru a Curţii şi a Tribunalului nu se confundă cu limba procesuală, această
limbă de lucru fiind limba franceză motiv pentru care toate documentele se traduc în această
limbă, inclusiv cele care emană de la Curte. Excepţie fac concluziile avocaţilor generali care
se redactează în limbile materne ale acestora.
În ziua pronunţării, hotărârile judecătoreşti sunt accesibile în toate limbile oficiale, în
timp ce celelalte documente relevante pentru proces pot fi găsite numai în limba franceză sau
în limba procesuală aleasă.

5
7. Procedura orală
7.1. Discuţiile contradictorii ale părţilor şi administrarea probelor

Conform pevederilor din Regulamentul de procedură al Curţii (art. 75), respectiv din cel
al Tribunalului (art. 106), preşedintele va stabili data deschiderii fazei orale a procedurii fie de
îndată după îndeplinirea activităţilor de cercetare judecătorească, fie după expirarea termenului
dat de preşedinte părţilor pentru a depune observaţii scrise, dacă s-a decis în acest sens. Pentru
dezbateri sau procedura orală, judecătorul raportor întocmeşte un raport de şedinţă în care se vor
regăsi: starea de fapt şi cererile, pretenţiile părţilor ce s-au conturat în cadrul procedurii scriptice.
În prezent, după prezentarea memoriilor, întâmpinărilor, în baza raportului judecătorului
raportor, după ascultarea avocatului general şi dacă niciuna dintre părţi nu prezintă o cerere în
care să indice motive pentru care doreşte să fie audiată, completul de judecată poate decide
renunţarea la procedura orală, aceasta nemaifiind obligatorie urmare a creşterii încărcăturii
instanţei europene.
Procedura orală este publică, oricine putând participa la aceasta, existând şi posibilitatea
ca instanţa, din motive importante, la cererea părţilor sau din oficiu, să declare o şedinţă secretă.
De asemenea, Curtea, conform art.348 TFUE, judecă în camera de consiliu acele litigii legate de
exercitarea abuzivă de către statele membre a competenţelor prevăzute de art. 346 şi art. 347 din
TFUE.
[ Conform art. 346 din TFUE, dispoziţiile tratatelor nu contravin următoarelor norme:
(a) nici un stat membru nu are obligaţia de a furniza informaţii a căror divulgare o consideră
contrară intereselor esenţiale ale siguranţei sale;
(b) orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protecţia
intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament,
muniţie şi material de război; aceste măsuri nu trebuie să modifice condiţiile de concurenţă pe
piaţa internă în ce priveşte produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare.
Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate modifica lista stabilită la 15
aprilie 1958 cuprinzând produsele cărora li se aplică dispoziţiile alineatului (1) litera b).

6
Iar art. 347 din TFUE prevede că statele membre se consultă în vederea adoptării în comun a
dispoziţiilor necesare pentru a evita ca funcţionarea pieţei interne să fie afectată de măsurile la
care un stat membru poate fi obligat să le adopte în caz de probleme interne grave care aduc
atingere ordinii publice, în caz de război sau de tensiune internaţională gravă care constituie o
ameninţare de război ori pentru a face faţă angajamentelor contractate de acesta în vederea
menţinerii păcii şi securităţii internaţionale.]

Procedura orală are două părţi:

- confruntarea propriu-zisă dintre părţi / şedinţa de audiere a pledoariilor;
- prezentarea concluziilor finale de către avocatul general competent.
În cadrul procedurii orale se întâlneşte o instituţie specifică acesteia şi oarecum asemănătoare
cu cea a suspendării din dreptul procesual intern, anume instituţia pauzelor procesuale. Potrivit
acesteia, de regulă, la cererea părţilor, atunci când demonstrează că există speranţe pentru
rezolvarea conflictului fără implicarea Curţii sau când există mai multe procese pe rol între care
sunt anumite legături şi se aşteaptă soluţia dintr-un proces model sau principal, sau chiar din
oficiu de către judecător poate fi dispusă de către preşedintele completului de judecată, printr-o
încheire motivată, suspendarea, pentru o anumită perioadă de timp, a procedurii orale, termenul
de reluare fiind stabilit în mod expres. La împlinirea termenului, procedura se va relua automat.
Preşedintele completului de judecată poate lua unele cauze cu precădere faţă de altele şi
poate reuni unele cauze numai începând cu procedura orală, pe timpul derulării acesteia şi pentru
deliberare şi soluţionare.
Cererile pentru amânarea dezbaterilor şi în vederea acordării unui termen se acceptă foarte
rar.
Cererile pentru organizarea unei şedinţe de audiere a pledoariilor:
- trebuie depuse în termen de 3 săptămâni de la notificarea către părţi sau către părţile
interesate prevăzute la art. 23 din Statutul CJUE a închiderii fazei scrise a procedurii.
- termenul de 3 săptămâni poate fi prelungit de preşedinte.
- pot fi respinse dacă:
o conţinutul memoriilor sau a observaţiilor depuse în cursul fazei scrise a procedurii
a fost suficient pentru a fi informată Curtea;

7
 o o astfel de propunere este formulată de judecătorul raportor şie ascultat în
prealabil avocatul general;
o o astfel de cerere motivată nu este depusă de o persoană interesată prevăzută la
art. 23 din Statutul CJUE care nu a participat la faza scrisă a procedurii.
Procedura orală începe cu citirea raportului de şedinţă sau cu renunţarea din partea
părţilor la citirea acestuia, părţile şi participanţii având posibilitatea de a sesiza omisiunile şi
greşelile din raport. Dacă observaţiile sunt pertinente, întemeiate se vor face corecturile necesare.
În cadrul acţiunilor directe, părţile şi reprezentanţii sau avocaţii lor se confruntă într-o
procedură contradictorie, prezenţa părţilor fiind obligatorie doar dacă Curtea solicită aceasta, în
caz contrar fiind suficientă reprezentarea acestora.
Preşedintele va încerca să conducă, să dirijeze dezbaterile în aşa fel încât prin întrebările
puse părţile să se concentreze asupra unor puncte litigioase a căror clarificare este hotărâtoare
pentru soluţionarea cauzei, evitându-se astfel repetarea pretenţiilor formulate deja în cursul
procedurii scriptice sau a altor probleme care sunt deja cunoscute de membrii completului în
urma studierii dosarului cauzei.
În acest sens, pentru a creşte celeritatea procesului, anterior începerii procedurii orale, Curtea
pune la dispoziţia reprezentanţilor părţilor o foaie de notificare sau indicaţii pentru reprezentanţii
procesuali în cursul procedurii orale, prin care aceştia sunt rugaţi să pledeze scurt, concret,
pertinent, să ia în considerare că totul se traduce în mod simultan şi să limiteze pledoariile la
maxim 15-30 de minute, în funcţie de cum completul este mic sau mare. Renunţarea la pledoarie
nu va însemna pentru Curte în niciun caz acceptarea tacită a celor spuse de partea adversă. După
pledoarie este permisă adresarea unor întrebari reciproce, în virtutea dreptului la replică.
În măsura în care judecătorii şi avocatul general nu şi-au exercitat drepturile lor la
întrebări până la finalul dezbaterilor sau la finalul pledoariilor rostite de reprezentanţii părţilor,
îşi pot epuiza aceste posibilităţi după acest moment procesual.
Fază orală a procedurii se încheie, de regulă, cu prezentarea concluziilor avocatului
general, concluzii care se prezintă doar după ce a fost organizaă şedinţa de audiere a pledoariilor,
dacă o astfel de şedinţă a fost organizată.
După prezentarea concluziilor avocatului general, preşedintele va declara închisă faza
orală a procedurii.

8
 În tot cursul dezbaterilor, grefierul consemnează totul într-un proces-verbal, iar întreaga
procedură orală se înregistrează, după care se face o transcriere într-un proces-verbal.

Pentru garantarea aflării adevărului şi în procesul unional este necesară administrarea

unor probe de către instanţele unionale, eventuala administrare se va produce în cadrul fazei
scrise a procedurii.
Pentru că, de regulă, în majoritatea cauzelor Curtea decide cu privire la unele probleme
de drept şi nu cu privire la probleme de fapt sau de stare de fapt, administrarea de probe se
întâmplă foarte rar. Spre deosebire, Tribunalul, în acţiunile directe pentru soluţionarea cărora
este competent, trebuie să clarifice de cele mai multe ori stările de fapt, motiv pentru care, în
ceea ce-l priveşte administrarea probelor prezintă un loc important în cadrul procesului.
Încheierea prin care se stabileşte identificarea mijloacelor de probă şi a imprejurărilor,
faptelor ce urmează a fi dovedite la Curte se adoptă după ce a fost ascultată în acest sens şi
părerea avocatului general. Uneori pot fi ascultate chiar şi părţile.
La administrarea probatoriului participă atât avocatul general, cât şi părţile.
Curtea admite următoarele mijloace de probă:
- audierea părţilor;
- depunerea de înscrisuri;
- audierea martorilor;
- apelarea la serviciile unor experţi;
- cercetarea la faţa locului.
Din oficiu sau la cererea părţilor, atât Curtea, cât şi Tribunalul pot solicita, prin comisie
rogatorie dispusă prin încheiere, administrarea unor probe de către instanţele judecătoreşti
competente.

Martorii sau experţii pot fi invitaţi din oficiu sau la cererea motivată a părţilor. La audierea
martorilor sau experţilor pot renunţa chiar părţile sau chiar martorul sau expertul pot refuza
depunerea unei mărturii sau formularea unei păreri de specialitate.
Invitarea martorului se poate dispune printr-o încheiere a Curţii sau a Tribunalului prin care
se stabilesc împrejurarile de fapt care urmează să fie clarificate prin intermediul martorului,

9
respectiv modul de suportare a cheltuielilor şi amenda în caz de neprezentare. Uneori admiterea
martorilor poate fi condiţionată de depunerea unei cauţiuni prin care se vor putea acoperi
cheltuielile ocazionate cu martorul respectiv.
La audierea martorilor vor fi invitate să participe şi părţile.
Întrebări suplimentare pot fi adresate de către preşedinte, judecători, avocatul general sau
părţile în cauză, cu aprobarea şi prin intermediul preşedintelui.
Martorii şi experti depun jurământul în faţa Curţii sau a Tribunalului ori în faţa instanţelor
naţionale unde vor fi audiaţi în cadrul unei comisii rogatorii, potrivit regulilor naţionale din ţara
de provenienţă. Consecinţele care decurg din mărturia mincinoasă vor fi suportate de martor
potrivit legislaţiei ţării al cărei cetăţean este.
Mărturia este consemnată de grefierul de şedinţă într-un proces-verbal care, dupa citire, este
semnat de martor şi de preşedintele completului, după care dobândeşte caracterul unui document
oficial, părţile putând solicita, pe propria lor cheltuială, copii dupa acesta.
Martorul legal citat care nu se prezintă la audiere sau refuză să depună jurământul, cu
excepţia cazurilor de impiedicare obiectivă, poate fi sancţionat cu o amendă de 5000 de euro şi
este citat din nou să se prezinte pe propria cheltuială.

Curtea şi Tribunalul pot solicita şi efectuarea unor rapoarte ştiinţifice, expertize de către
persoane de specialitate. În astfel de cazuri în încheire se specifică întrebările şi termenul
efectuării lucrării. După depunerea expertizei, expertul poate fi invitat la audiere în prezenţa
părţilor. Declaraţia acestuia se consemnează de grefierul de şedinţă într-un proces-verbal care
este semnat de expert, de grefier şi de preşedintele completului, devenind astfel document oficial.

Desfăşurarea şedinţei de judecată urmează următoarele repere principale:

a) deschiderea şedinţei de către preşedinte;
b) dacă este cazul, pronunţarea unor hotărâri în alte cauze;
c) apelul cauzei de către grefier;
d) pledoaria introductivă a reprezentantului/reprezentanţilor reclamantului;
e) dacă este cazul, pledoaria introductivă a reprezentantului/reprezentanţilor
intervenientului/intervenienţilor în susţinerea reclamantului;

10
 f) pledoaria introductivă a reprezentantului/reprezentanţilor pârâtului;
g) dacă este cazul, pledoaria introductivă a reprezentantului/reprezentanţilor
intervenientului/intervenienţilor în susţinerea pârâtului;
h) dacă este cazul, răspunsuri la întrebările judecătorilor;
i) replica finală a reprezentantului/reprezentanţilor reclamantului;
j) replica finală a reprezentantului/reprezentanţilor intervenientului/intervenienţilor în
sustinerea reclamantului;
k) replica finală a reprezentantului/reprezentanţilor pârâtului;
l) replica finală a reprezentantului/reprezentanţilor intervenientului/intervenienţilor în
susţinerea pârâtului;
m) concluziile avocatului general;
n) închiderea şedinţei de către preşedinte.
Pentru închiderea procedurii orale este suficientă o simplă declaraţie orală a preşedintelui
completului de judecată.

1
Prin excepţie de la regulă, conform art. 15 din Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie, judecătorul raportor
va fi desemnat, de preşedintele camerei, dintre judecătorii din Camera de 5 judecători, desemnată pentru 1 an, pentru
soluţionarea unor cauze privitoare la:
- procedura preliminară de urgenţă (când se soluţionează întrebări preliminare privitoare la spaţiul de libertate,
securitate şi justiţie);
- reexaminarea deciziilor date în recurs;
- reexaminarea deciziilor preliminare.
2
Aşadar, prin excepţie, dacă pârâtul este un stat membru, limba de procedură este limba oficială a acestui stat, iar
dacă statul are mai multe limbi oficiale, va alege reclamantul. De asemenea, la cererea comună a părţilor poate fi
autorizată folosirea totală sau parţială a altei limbi de procedură, precum şi doar la cererea unei părţi, după ascultarea
avocatului general, dar această parte nu poate fi o instituţie a Uniunii Europene. Alte excepţii mai sunt: recursul
declarat împotriva unei decizii a Tribunalului prin care se finalizează judecata, se soluţionează parţial fondul unui
litigiu, sau se pune capăt unui incident procedural referitor la o excepţie de necompetenţă sau de inadmisibilitate,
respectiv împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de intervenţie, cazuri în care limba de procedură este cea
a deciziei Tribunalului; sau reexaminarea deciziei Tribunalului la propunerea prim avocatului general dacă acesta
apreciază că există un risc grav pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii Europene în cazul în care este vorba
despre o decizie a Tribunalului prin care s-a soluţionat o trimitere preliminară, caz în care limba de procedură este
cea a deciziei Tribunalului; respectiv contestaţiile privind, spre exemplu, cheltuielile recuperabile, şi cererile de
interpretare, de revizuire, de remediere a unei omisiuni de pronunţare, cazuri în care limba de procedură este cea a
deciziei la care se raportează aceste contestaţii sau cereri.
3
La cererea motivată a unei părţi din litigiul principal, după ascultarea celeilalte părţi şi a avocatului general, poate
fi autorizată folosirea unei alte limbi de procedură., pentru faza orală, autorizaţie ce va profita tuturor părţilor
interesate.

11