Despre măsurile asigurătorii şi conservatorii.

Astfel cum am menţionat, mijloacele de executare silită, directă sau indirectă, pe care le pune la
dispoziţia acestuia, nu îi pot fi de folos decât în situaţia în care debitorul are încă bunuri
suficiente în patrimoniul său, adică dacă este solvabil 1. Faţă de debitorul insolvabil măsurile de
executare silită nu îşi găsesc eficacitatea în vederea procurării către creditor a plăţii creanţelor
acestuia.

Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, legiuitorul a organizat, pe lângă mijloacele de

executare, şi mijloace de conservare a patrimoniului debitorului, cu scopul de a da creditorilor
posibilitatea să împiedice pierderea bunurilor acestui patrimoniu care reprezintă gajul general al
creditorilor2.

În continuare voi prezenta de o manieră sintetică aceste mijloace, printre care sechestrul
judiciar, sechestrul asigurator, poprirea asiguratorie, acţiunile directe, precum şi alte exemple
de acţiuni, aflate la îndemâna creditorului.

1. Sechestrul judiciar.

Măsura sechestrului judiciar, la fel ca şi sechestrul asigurător şi poprirea asigurătorie, intră în

sfera măsurilor asigurătorii, scopul 3 acestora fiind de conservare şi indisponibilizare a bunurilor
debitorului, până la obţinerea unei hotărâri definitive care va tranşa litigiul dintre părţi 4.

În doctrină5 sechestrul judiciar, reglementat de dispoziţiile art. 971 – 976 Cod procedură civilă, a
fost definit drept indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile ce fac obiectul litigiului
(privitor la proprietate sau alt drept real, posesie, folosinţă sau administrare) atunci când acest
lucru este necesar conservării bunului respectiv. De asemenea, potrivit art. 972 alin. (2) Cod
procedură civilă, se poate institui sechestrul judiciar şi în situaţia în care inexistenţei unui proces
pendinte, asupra unui bun „pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa; asupra unui bun cu
privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat
1
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, ed. All Beck, 2002, p. 345
2
ibidem
3
Curtea Constituţională a României, Decizia nr. 59/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 203 din 9 martie 2004.
4
C.C. Dinu, Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă, ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, p. 113.
5
T. R. Briciu, Măsurile asigurătorii în procesul civil,ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 29.

1
de posesorul său actual; asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, când
acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că
debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau
deteriorări.” Cu toate acestea, cel care a obţinut instituirea sechestrului judiciar trebuie „să
introducă acţiunea la instanţa competentă, să iniţieze demersurile pentru constituirea
tribunalului arbitral sau să solicite punerea în executare a titlului executoriu, într-un termen de
cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii.”, conform art. 972 alin. (3) Cod
procedură civilă.

Aprecierea necesităţii instituirii sechestrului judiciar este o condiţie care rămâne la aprecierea
suverană a instanţei, prin raportare elementele concrete 6 ale speţei7. Elementele privitoare la
instanţa competentă să judece cererea de instituire a sechestrului judiciar, precum şi procedura
de înfiinţare nu fac obiectul prezentei lucrării, fiind elemente esenţialmente procedura, motiv
pentru care urmează a nu fi tratate.

Conform art. 975 Cod procedură civilă „Paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei
desemnate de părţi de comun acord, iar în caz de neînţelegere, unei persoane desemnate de
instanţă, care va putea fi chiar deţinătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc,
sesizat de partea interesată, se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub
sechestru şi îl va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un
exemplar al procesului-verbal va fi înaintat şi instanţei care a încuviinţat măsura.
Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va încasa

6
Conform Deciziei comerciale nr. 667 R pronunţată în data de 05.06.2008 de Curtea de Apel Bucureşti - „Art. 598
C.proc.civ. vizeaza, în mod general, orice proces asupra proprietatii sau a altui drept real principal, asupra posesiunii
unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosintei sau administrarii unui bun proprietate comuna, fara a face distinctia
între o actiune reala si una personala ori mixta.
Asa fiind, un proces având ca obiect constatarea nulitatii absolute a unor contracte de vânzare-cumparare, care
pune în discutie astfel dreptul de proprietate, se circumscrie ipotezei reglementate de art. 598 C.proc.civ., întrucât
este "un proces asupra proprietatii".
Recurenta nu mai probeaza interesul sau în instituirea sechestrului judiciar, nesubzistând indicii care sa justifice o
presupunere în sensul intentiei intimatelor de a înstraina cele trei terenuri. Prin urmare, sechestrarea bunurilor nu
mai poate fi privita ca fiind utila, întrucât o astfel de masura, prin severitatea efectelor sale, nu poate fi adoptata în
considerarea unei temeri ca intimatele ar putea sa înstraineze terenurile, ci trebuie sa fie justificata de dovedirea
unor împrejurari neechivoce, care sa conduca spre o astfel de concluzie.” - www.jurisprudenta.com
7
V.M. Ciobanu, notă la decizia nr. 35/1997 a Curţii de Apel Suceava, Secţia civilă, în Revista Dreptul, nr. 2, p. 116 şi
urm.

2
orice venituri şi sume datorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precum şi pe cele
constatate prin titlu executoriu. De asemenea, cu autorizarea prealabilă a instanţei care l-a
numit, administratorul-sechestru va putea să înstrăineze bunul în cazul în care acesta nu poate fi
conservat sau dacă, dintr-un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară şi, dacă a fost în
prealabil autorizat, el va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus
sub sechestru.” Astfel fiind, remarcăm faptul că debitorul, prin instituirea sechestrului judiciar,
pierde paza şi administrarea bunului sechestrat.

2. Sechestrul asigurător.

Măsura sechestrului asigurător este reglementată de dispoziţiile art. 951 – 968 Cod procedură
civilă.

Într-o definiţie similară celei date de către legiuitor, sechestrul asigurător constă în
indisponibilizarea bunurilor mobile şi/sau imobile urmăribile ale debitorului, aflate în posesia
acestuia sau a unui terţ, în scopul valorificării în momentul în care creditorul unei sume de bani
va obţine titlu executoriu8.

În vederea încuviinţării acestei măsuri nu este necesară constatarea gradului de insolvabilitate al

debitorului, ci dispoziţiile legale prevăd condiţii specifice.

Condiţiile de înfiinţare ale sechestrului asigurător sunt prevăzute de art. 952 care stabileşte trei
situaţii distincte în care se poate regăsi creditorul:

„(1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi
este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile
şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El
poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

(2) Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă
dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de

8
C. Negrilă, Colectiv, Noul cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, vol. II, ed. Hamangiu, 2013, p. 491.

3
 jumătate din valoarea reclamată.

(3) Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar şi atunci când creanţa nu este
exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date
creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să
se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. În aceste cazuri,
creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute la alin. (1) şi să
depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.”

Sintetic, condiţiile9 de instituire a sechestrului asigurător sunt inexistenţa titlului executoriu,

existenţa unei creanţe a creditorului care poate sau nu să fie constatată printr-un înscris,
obiectul creanţei trebuie să constea într-o sumă de bani. De asemenea, creditorul trebuie să
introducă o cerere de chemare în judecată împotriva debitorului său.

Aşadar, scopul instituirii sechestrului asigurător este reprezentat de efectivitatea executării

hotărârii care va fi pronunţată de către instanţa de judecată în procesul creditorului împotriva
debitorului său10.

Un element foarte important care trebuie menţionat este acela că sechestrul asigurător se va
aplica asupra bunurilor debitorului numai în măsura necesară realizării creanţei, cu respectarea
formalităţilor de publicitate, conform art. 954 Cod procedură civilă.

Pornind de la premisa faptului că, astfel cum am menţionat, sechestrul asigurător este o măsură
de conservare prin care se poate evita o eventuală insolvabilitate a debitorului, legiuitorul a
prevăzut la art. 957 Cod procedură civilă că valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea
face decât după ce creditorul a obţinut titlul executoriu – hotărârea judecătorească definitivă 11.

9
Decizia civilă nr. 880 din 7 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială – „Pentru
încuviinţarea sechestrului judiciar se cere să existe un proces cu privire la proprietatea sau posesia unui lucru mobil
sau imobil, ori la administrarea sau folosinţa lucrului comun, precum şi să se dovedească necesitatea măsurii
pentru conservarea dreptului ce se valorifică prin acţiune, pentru că numai în acest caz legea conferă posibilitatea
ca, pendente lite, să fie ordonate de către instanţă, în limite adecvate, măsuri de indisponibilizare şi de conservare
a unor bunuri faţă de acte sau fapte de natură să pericliteze posibilitatea realizării efective, în momentul executării
silite a hotărârii, a dreptului creditorului. http://legeaz.net/spete-drept-comercial/sechestru-judiciar-conditii-
pentru-instituire880-2010”
10
Ibidem, p. 494
11
C.C. Dinu, op. cit., p. 104.

4
3. Poprirea asigurătorie

Potrivit dispoziţiilor art. 969 Cod procedură civilă „Poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra
sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate
debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor
raporturi juridice existente, în condiţiile stabilite la art. 952.”

Aşadar, condiţiile de instituire a măsurii popririi asigurătorii sunt aceleaşi ca în cazul sechestrului
asigurător prezentate supra12.

Măsura popririi asigurătorii se poate înfiinţa în cazul sumelor de bani, titlurilor de valoare sau
altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe
care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente 13.

Se observă că poprirea asigurătorie priveşte un raport tripartit prin legătura, pe de o parte,

dintre creditorul popritor şi debitorul poprit, iar pe de altă parte, între creditorul popritor şi
terţul poprit.

12
„Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Călăraşi, sub numarul de dosar 3289/202/2010 reclamanta M F, ,a
chemat în judecata pe pârâtul AP, solicitând înfiintarea unei popriri asiguratorii pe sumele de bani detinute de
debitorul A P în mâinile tertului poprit în contul ... şi depozitul constituit în acest cont, scadent la 28.06.2010,
deschise la terţul poprit, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce face obiectul dosarului civil ala Judecătoriei
Călăraşii nr.3183/202/2010. (...) Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 597 Cod procedură civilă, poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani,
titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe
care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile stabilite de art. 591 Cod
procedură civilă. În legatură cu condiţiile prevăzute de art. 591 Cod procedură civilă, instanţa reţine că acest articol
reglementează mai multe situaţii, acţiunea reclamantei din prezenta cauză neîncadrându-se în nici una din situaţiile
prevăzute de lege pentru admisibilitatea acţiunii.
Astfel în alin. 1 al articolului 591 se cere ca creanţa creditorului să fie exigibilă şi să fie constată printr-un înscris, or
reclamanta nu are o creanţa constatată printr-un înscris (ordinul de plata depus la dosarul cauzei neputând fi
asimilat înscrisului cerut de lege, el neconstatând expres dreptul reclamantei de a primi o sumă de bani de la pârât,
ci putând reprezenta cel mult un început de dovada scrisă ce trebuie însă completat cu alte mijloace de probă care
să demonstreze natura juridică a raporturilor dintre părţi) şi nici nu este exigibilă, căci nu există nici un element
care să permită instanţei să stabilească data scadenţei obligaţiei de restituire a sumei de bani. Pentru aceste
considerente nu sunt aplicabile nici prevederile alin. 2 al articolului 591 Cod procedură civilă, creaţa nefiind exigibilă
şi nici ale alin. 3, creanţa sa nefiind constatată printr-un înscris şi nefiind făcută dovada că debitorul a micşorat prin
fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise o existenţă a unui pericol ca debitorul să se
sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea.” - www.spete.info
13
T. C. Briciu, op. cit., p. 128.

5
Indisponibilizarea dată de instituirea popririi asigurătorii este, de asemenea, necesară în
perspectiva obţinerii titlului executoriu, creditorul urmând să îşi obţină creanţa din aceste sume
sau valori14.

14
C.C. Dinu, op. cit., p. 112.